Bacriu Florin-Adrian

Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

Piața valutară

Piața valutară, este o piață a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a valutelor.

Piețele valutare permit participanților să schimbe o anumită monedă contra altei
monede. Una dintre părți cumpără o anumită monedă de la cealaltă parte, în
schimbul unei alte monede. Schimburile valutare există ca rezultat al comerțului și
investițiilor internaționale, astfel companiile care importă sau exportă mărfuri
cumpără aceste mărfuri într-o monedă și le vând într-o altă monedă. Motiv
pentru care, ele au nevoie să convertească în moneda în care plătesc mărfurile
respective o parte din banii pe care îi primesc. Speculația constituie cea mai mare
parte a tranzacțiilor pe piața valutară. Piața valutară nu are o locație fizică sau un
punct central precum celelalte piețe financiare, dar opereaza cu bănci, corporații
și persoane fizice pe întreg globul, 24 ore din 24, mai puțin în weekend. Cursul de
schimb valutar sau cursul FX reprezintă suma la care se schimbă o monedă contra
altei monede.
Pe piața valutară, tranzacțiile pot fi executate în sume, la date și sub denumiri
variabile. Nu există mărimi sau termene de contract standard. Data la care cele
două monede sunt schimbate între ele este cunoscută sub numele de data de
reglementare sau data valutei. După volumul de tranzacții este cea mai mare
piață internațională. Piață valutară internațională constituie un sistem complex
interbancar, prin care se tranzactionează sume mari de bani, de către actorii din
piață, la o rată de schimb stabilită la o anumită dată, într-un anumit moment, în
scopul schimbării (convertirii) unor valute contra altora.
Piața valutară a apărut spre sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, când
guvernele aliate s-au întâlnit în cadrul conferinței ONU pe probleme monetare și
financiare. Această conferință a avut loc la Bretton Woods, New Hampshire, SUA,
între 1 și 22 iulie 1944. În cadrul conferinței au fost înființate două organisme,
Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (Banca Mondială). Valoarea fiecărei monede a fost exprimată în
cantități fixe de aur. Convertibilitatea dolarului american a fost fixată la cursul de
35$ pe uncia de aur. Acordul de la Bretton Woods a făcut din dolarul american, o
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

monedă etalon la nivel internațional. Cursurile de schimb erau menținute în

cadrul unei benzi înguste, în jurul parității oficiale declarate. În cadrul acestui
sistem de la Bretton Woods, cursurile de schimb erau fixe, dar ajustabile, și s-au
menținut relativ stabile până la mijlocul anilor ’60, atât în cadrul CEE, cât și pe
plan internațional. De exemplu între 1949 și 1967, lira sterlină a fost fixată la
paritatea de 1 = 2,80 $.
Până la sfârșitul anilor ’60, mediul internațional a cunoscut schimbări
semnificative. Sistemul Bretton Woods era supus unor presiuni crescânde ca
urmare a politicii balanței de plăți a Statelor Unite. Statele membre ale CEE aveau
opinii tot mai diferite cu privire la prioritățile de politică economică. Amplificarea
divergențelor asupra prețurilor și costurilor între aceste state a condus la
numeroase crize ale cursului de schimb și ale balanței de plăți, care, la rândul lor,
amenințau să perturbe uniunea vamală și piața agricolă comună, care
funcționaseră cu rezultate relativ bune până în acel moment. Piața s-a format în
anii '70, când comerțul internațional a trecut de la sistemul de cursuri fixe la
sistemul de cursuri flotante. Nouă state membre care formau CEE la data
respectivă au creat în anul 1979 Sistemul Monetar European (SME). Principala
caracteristică a acestuia era mecanismul cursului de schimb (MCS), care a introdus
cursuri de schimb fixe, dar ajustabile, între monedele celor nouă state. La 1
ianuarie 1999, prin fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb, transferarea către
Banca Centrală Europeană a competenței în domeniul politicii monetare și
introducerea euro ca monedă unică. La 1 ianuarie 2002 bancnotele și monedele
euro au intrat în circulație în țările participante, iar la finele lunii februarie
bancnotele și monedele naționale și-au pierdut puterea circulatorie.
Piața valutară reprezintă și un sistem de relații financiar-valutare prin intermediul
căruia se desfășoară vânzarea și cumpărarea de valută efectivă sau în cont
precum și vânzarea-cumpărarea de devize exprimate în moneda străină.
Aceasta activitate de vânzare-cumpărare de valute/devize reprezintă un gen
specific de comerț, iar în cazul acestui gen, moneda este tratată ca o marfă.
Această piață valutară trebuie reprezentată și de instituțiile:
 băncile autorizate să participe la acest comerț specific (autorizarea se face
de către Banca Centrala);
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

 casele de schimb autorizate;

 alte instituții financiar-valutare abilitate în acest sens.

Ceea ce rezultă în urma acestui comerț este un preț (cursul valutar) ce depinde de
condițiile de cerere și ofertă existente pe piață, acest preț putând fi limitat din
punct de vedere legal.
Această piață valutară este supusă unor reglementari naționale (piața valutară din
România este diferita de piața valutară din Franța, de exemplu), dar pe lângă
aceste piețe valutare naționale care au o legislație specifică apar și situații în care
piețele valutare au caracter internațional, deservind interesele unor zone ( zone
economice de mare interes: Frankfurt, Tokyo, Londra, New York). Aceste piețe cu
caracter internațional reprezintă exceptări de la legislația națională (se
dereglementeaza), fapt ce le face atractive.
Uneori, pe piața valutară, tranzacțiile se desprind de activitățile economice
propriu-zise. În acest sens avem:

 Speculația valutară – reprezintă operațiunea de vânzare / cumpărare care

nu are o bază economică propriu-zisă, realizându-se numai în scopul
obținerii anumitor câștiguri (de regula nemeritate), în acest sens se
speculează diferențele de curs valutar care apar între perioade de timp
diferite, locuri diferite. Câștigă cel care apreciază corect trendul cursului
valutar.

 Arbitrajul valutar este o operațiune asemanatoare speculatiei valorii, cu

deosebirea că se realizează de către bănci (numai de bănci) și valorile puse
în circulație și manipulate sunt mult mai mari.
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

 Intervenția statului – este tot o operațiune ce semnifică vânzarea sau

cumpărarea masivă de valută în scopul menținerii cursului valutar al
monedei naționale. Intervenția statului trebuie făcută în corelație cu
politica financiar-valutară a statului și cu dezvoltarea economico-socială a
țării.

Rolul pieței valutare este determinat în primul rând de posibilitățile pe care

le oferă participanților la schimburile economice pentru alegerea și
obținerea mijloacelor de creditare și de plățile cele mai convenabile.

Factorii care condiționează dezvoltarea pieței valutare sunt:

 tendința de liberalizare a comerțului mondial – duce la

creșterea schimburilor economice dintre state, care determină
creșterea rolului piețelor valutare;

 creșterea ponderii creditului internațional în volumul

tranzacțiilor comerciale externe;

 creșterea ponderii anumitor valute naționale în ansamblul

schimburilor economice;

 creșterea penuriei de lichiditate (mai ales pentru țările în curs

de dezvoltare) – este combătută de organismele financiare,
acesta fiind rolul lor (acoperirea acestei nevoi permanente de
resurse financiare);

Piețele financiar-valutare internaționale devin un barometru al schimburilor

economice internaționale.

Participanții la piața valutară sunt:

Banca Centrală:
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

 reglementează piața monetară internă;

 monitorizează și menține valoarea monedei naționale pe

piețele valutare;

 menține rezervele valutare;

 controlează ratele dobânzii monedei naționale.

Băncile:

 administrează portofoliul împrumuturilor în diverse valute

furnizează cele mai bune servicii;

 maximizează profiturile prin poziția pe care o dețin și din arbitraj

valutar.

Societăți, instituții, firme etc. locale:

 maximizează utilizarea în diverse valute a numerarului;

 minimizează riscurile și costurile valutare.

Funcțiile unei piețe valutare sunt:

 Transferul puterii de cumpărare este necesar deoarece comerțul

internațional și tranzacțiile de capital implică, în mod normal, persoane
(participanți) care trăiesc în țări cu monede naționale diferite. Fiecare
participant dorește, de obicei, să-și efectueze tranzacțiile în propria
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

monedă națională, dar tranzacția de comerț sau de capital trebuie sa fie

facturată într-o singură monedă. Dacă, spre exemplu, un exportator
japonez vinde automobilul Toyota unui importator francez, vânzătorul
japonez va întocmi factura pentru cumpărătorul francez în yeni japonezi,
franci francezi sau într-o altă valută terță, așa cum este dolarul american.
Valuta trebuie, astfel, să fie considerată ca parte a tranzacției. Oricare ar fi
valuta utilizată, unul sau mai mulți dintre participanții la piața valutară
trebuie să transfere puterea de cumparare asupra sau de la propria
monedă națională. Dacă tranzacția se efectuează în yeni, importatorul
francez trebuie să cumpere yeni contra franci francezi. Dacă tranzacția se
efectuează în franci francezi, atunci exportatorul japonez trebuie să vândă
francii francezi și să primească yeni japonezi. Daca tranzacția se efectuează
în dolari americani, importatorul francez trebuie să schimbe francii francezi
contra dolari americani contra yeni japonezi. Piața valutară oferă
mecanismul prin care se desfașoară aceste transferuri ale cumpărării de
putere.

 Acordarea unor credite. Întrucât mișcarea mărfurilor dintre țări presupune

timp, mărfurile aflate în tranzit trebuie sa fie finanțate. În cazul amintit mai
sus, vânzarea automobilului Toyota, o anumită parte trebuie să finanțeze
automobilele în timp ce acestea sunt transportate spre Franța sau sunt
cotate de către dealerii Toyota din Franța, înaintea vânzării finale a
acestora unor clienți. Timpul în care se efectuează transportul poate dura
de la cateva zile, săptămâni, până la câteva luni, în funcție de felul în care se
efectuează transportul mărfurilor. Exportatorul japonez poate acorda un
credit furnizor importatorului francez, credit care să fie sau nu purtator de
dobândă. În mod alternativ importatorul francez poate să achite în numerar
contravaloarea transportului din Japonia. Piața valutară oferă și o a treia
sursă de creditare.

 Minimizarea riscului valutar. Atât importatorul francez, cat și exportatorul

japonez doresc ca tranzacția să se deruleze fără riscuri rezultate din
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

fluctuațiile de curs valutar. Fiecare parte la tranzacție preferă să caștige un

profit normal, fără expunerea la o schimbare neașteptată în profitul
anticipat, datorită unor schimbări intervenite în curs.

Pe piețele valutare se efectuează operații la vedere, operații la termen,

operațiuni de arbitraj, speculative și de acoperire la termen.

 Operațiile la vedere (piața la vedere "marche spot") constau în cumparărea

sau vânzarea de sume în valută cu cedarea imediată sau la cel mult 48 ore a
valutei. Cursul la care se realizează Operațiile cu valută este expresia
raportului dintre ordinele de cumpărare și vânzare de valută adresate de
participanții pe piață. În cazul în care sporesc ordinele de cumpărare se
majorează cursul valutei, iar dacă ordinele de vânzare sunt mai mari scade
cursul. Raportul de schimb al valutei la vedere este determinat și de alte
operații ce se efectuează pe piața valutară. Cursul valutei se formează și
sub influența operațiilor de pe alte piețe valutare.

Cursul de pe piață la vedere rezultă din confruntarea cererii și a ofertei de

valută, a influențelor exercitate de alte operațiuni efectuate pe piață și în
funcție de operațiile valutare de pe alte piețe valutare. Tranzacțiile cu
valută la vedere se realizează la cursul "SPOT". Pe piața valutară la vedere
se stabilesc cursuri pentru operațiunile de cumparare și cursuri pentru
operațiunile de vânzare. Diferența între cursul de vânzare și cursul de
cumpărare al unei valute pe piața la vedere este cunoscută sub denumirea
de SPREAD care exprimă diferența dintre cursurile de vânzare și cursurile
de cumparăre se poate exprima în forma procentuală astfel:

Spread = (curs de vânzare - curs de cumparare)/ curs de vânzare_x_100

 Operațiile la termen (piața la termen, forward market) reflectă tranzacțiile

de cumpărare sau vânzare de valută ce se realizează pe baza predării
sumelor la un termen viitor și la un curs determinat. În general cursul la
termen ar trebui să fie mai mare decât cursul la vedere (CT > CV) deoarece
la cursul la vedere se adaugă dobânda la valută pe un termen. Cursul la
termen al unei valute este mai bun decât cursul la vedere plus dobânda în
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

cazul în care se prevede o apreciere. Diferența dintre cursul la termen și

cursul la vedere plus dobânda la o valută este cunoscută sub denumirea de
"AGIO". În situația în care se întrevede o depreciere a valutei, cursul la
termen poate fi mai slab decât cursul la vedere și dobânda, diferența este
denumită "DISAGIO VALUTAR" sau se apreciază ca valută cotează disagio la
termen. Diferențialul valutar reflectă deosebirile între cursurile la termen și
cursurile la vedere. Cursul operațiilor la termen de pe piața valutară
depinde de cursul "SPOT" (CV), de diferența de dobânda la valute (Db) și de
termenul de negociere (Nz).

Factorii care au determinat dezvoltarea pieței valutare naționale și, ulterior, a

pieței valutare internaționale sunt, în principal:
 Factorii economici cum ar fi:

 Dezvoltarea relațiilor de comerț exterior cu necesitatea convertirii

încasărilor valutare din export în alte valute pentru efectuarea plății
importurilor;

 Dezvoltarea comerțului invizibil, a turismului, transporturilor

internaționale, asigurărilor internaționale a antrenat necesitatea mișcării de
valute între tări;

 Mișcările de capital, fie sub forma investițiilor directe, fie sub forma
investițiilor de portofoliu, a însemnat preschimbarea monedei naționale în
valuta țării spre care au loc mișcările de capital;

 Repatrierea banilor investiți presupun convertirea lor în moneda națională

sau în altă valută;

 Factorii tehnici cum ar fi:

 Efectuarea plăților internaționale prin transferuri bancare, realizându-se

numai prin virarea scriptică a banilor dintr-un cont în altul;
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

 Generalizarea legăturilor prin telefon, telex, Swift, e-mail etc. A condus la

realizarea cu rapiditate și în “timp real” a operațiunilor cu toate centrele
financiare de pe glob.

Mecanismul cursului valutar, și anume, cursul valutar în raportul dintre monedele

naționale și internaționale - în trecut monedele naționale se defineau prin
conținutul lor valoric stabilit prin lege de către statele respective. Acest conținut
se numea valoare paritară și reprezenta valoarea unui etalon ales care, de-a
lungul anilor, s-a schimbat mereu.
Condițiile care trebuiau îndeplinite de acest etalon erau ca acesta să fie cat mai
stabil și cu valoare unanim recunoscută pe piața mondială.
Etalonul a fost astfel, pentru un timp, aurul-monede sau lingouri, apoi aur-devize
sau altă monedă de referință bine cotată pe piața internațională.
Valorile paritare s-au dovedit a nu fi practice deoarece erau prea rigide, se
modificau la intervale mari de timp, iar valoarea reală a monedelor varia mai
repede, de cele mai multe ori fiind diferente între acestea.
Din acest motiv, s-a încercat o perioadă de timp utilizarea valorilor paritare
glisante în care conținutul valoric era ajustat periodic la intervale scurte de timp
sau cu valori paritare mobile în care ajustarea se făcea o data pe an. În final, s-a
constatat ca valorile paritare nu au nici o utilitate întrucât, prin aceste modificări
nu făceau decât să fie în urma variației valorilor pe piața mondială, iar în caz de
criză, nu mai aveau nici o însemnatate.
Practica monetară impune în prezent folosirea ca etalon monetar a unei noi
noțiuni și anume – puterea de cumparare a monedei.
În acest caz, moneda emisă și pusă în circulacție in plan național și internațional
are drept corespondent un etalon a carui valoare este dată de o anumită cantitate
de bunuri și servicii create pe piața internațională a țării respective.
Puterea de cumpărare a monedei nu constituie un etalon perfect, el fiind supus
unor serii de influențe interne și externe, uneori contradictorii încât apare ca un
fenomen statistic condus de legile probabilităţii.
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

Piaţa monetară dirijată prin acorduri internaţionale poate acţiona direct sau
indirect asupra conţinutului valoric al monedelor prin manevrarea diversilor
factori economici, monetari, politici, încât valoarea monedei emisă de o ţară și
preluată pe plan internaţional suferă modificări păstrandu-se printr-o variaţie
controlată aproape de valoarea reală.
În această formă ea capată un conţinut valoric ce o face utilizabilă în exprimarea
valorii bunurilor, serviciilor și fondurilor aflate pe piaţa internaţională. Această
exprimare a valorii bunurilor și serviciilor în unitati monetare nu este altceva
decât preţul bunurilor și serviciilor luate în considerare.
În relațiile economice internaționale este foarte importantă cunoașterea valorii
unității monetare a unui stat față de cea a altui stat.
Raportul dintre acestea, stabilit la un moment dat pe piață se numeste CURS
VALUTAR si are 2 moduri de exprimare:
a. Prin raportul:
N = Moneda străină / Moneda națională.
În acest caz se definește valoarea unei unități monetare străine exprimată în
unitatea monetară națională:
Moneda străină = N x Moneda națională.
b. Prin raportul M Moneda națională/ Moneda străină
Caz în care se definește valoarea unei unități monetare naționale în funcție de
moneda străină:
Moneda națională M x Moneda străină
Această ultimă modalitate de exprimare a cursului valutar se utilizează numai pe
piețele din UK și Canada, iar toate celelalte țări folosind prima formă.
Noțiunea de curs valutar nu trebuie confundată cu aceea de paritate care se
exprimă prin acelasi raport.
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

Diferența este aceea că paritatea este o noțiune abstractă, teoretică, și nu

corespunde întotdeauna cu aceea de curs valutar care rezultă pe piață în urma
unei conjuncturi economico-politice.
Cursul valutar se mai numește și curs de schimb sau, dacă este exprimat
procentual, poartă denumirea de rată de schimb.
Cursul pieței sau cursul valutar economic este cursul practicat efectiv pe piață la
un moment dat în urma unor tranzacții.
Paritatea puterii de cumpărare poate fi influențată și de alți factori decât cei care
determină nivelul puterilor de cumpărare, iar datorită acestor influențe cursul
pieței poate oscila în jurul parității puterilor de cumpărare.
Cursul pieței exprimat pentru anumite momente când variază în urma cererii și a
ofertei pe piață se numește cotație.
Acesta se exprimă prin același raport al cursului valutar putând fi o cotație directă
când se arată suma variabilă în moneda națională ce se cere la cumpărarea unei
unități monetare străine sau cotație indirectă în caz invers.
Atunci când cursul valutar este stabilit unilateral de către autoritatea monetară se
numește curs oficial.
Acesta poate fi aproape de raportul parităților, caz în care primește numele de
curs paritar oficial, dar poate rezulta și în urma unui acord internațional cu o
anumită țară și atunci este un curs oficial convențional.
Cursul oficial este stabilit fix în afara pieței valutare și deci, distinct de cursul real
rezultat din raportul puterilor de cumpărare pe piață.
Pe piață se mai întalnesc termenii de curs de schimb la vanzare sau curs de
schimb la cumpărare.
Aceștia indica prețul la care se cumpără sau se vinde o valută de către o bancă sau
oficiu de schimb (casa de schimb).
Cursul valutar central este o noțiune introdusă de FMI prin acordul din 1971,
acord prin care se cerea țărilor membre o evaluare cât mai realistă a raporturilor
Bacriu Florin-Adrian
Finante-Bănci, An III, ID
Universitatea Titu Maiorescu

valorice dintre principalele monede occidentale. Fiecare țară era ținută să

comunice periodic raporturi cât mai reale și cât mai stabile determinate ca medii
a cotărilor pieței valutare și să se supună controlului autorităților monetare
internaționale.
Cursurile valutare centrale se comunică oficial de FMI în unități DST sau în alte
monede ale țărilor membre.
În funcție de modul de variație, cursurile valutare au fost de-a lungul anilor de mai
multe feluri:
 cursuri fixe stabilite de autoritățile monetare ale statelor (cursul oficial) sau
apărute în urma unor intervenții ale acestora pe piața valutară;

 cursuri libere (flotante) stabilite normal ca urmare a funcționării

neinfluențate a mecanismului pietei;

 cursuri fluctuante – cursuri care pot flota numai între anumite limite.