CONSILIEREA PERSOANELOR CU

DIFERITE BOLI CRONICE SAU

TERMINALE

Student: Tudorache(Bodoașcă) Draga

Profesor: Lect.univ.dr. : Bădărău Oana

 Mulți pacienți resimt rostirea diagnosticului de ”boală cronică” precum pronunțarea
unei sentințe de condamnare la moarte.Drumul lor înainte constă în resemnare și parcă nu mai
subscriu mai departe la viață.Unii relatează chiar despre o anumită ușurare,pentru că astfel
scapă de orice responsabilitate.Alți pacienți acceptă provocarea după motto-ul ”mai bine mai
târziu decăt niciodată”.Pentru aceștia diagnosticul are efectul unei inițieri într-un nou episod
al vieții,care trebuie să se desfășoare după alte legi.Ceea ce pentru prima grupă este mai cu
seamă sfârșitul pentru aceștia devine începutul,rezultând de aici începutul unei noi
vieți,adevărate și cu sens descoperită în confruntarea cu moartea.

Astfel.prognoza medicală are în acest fel mai puțină influență asupra speranței de viață
decât atitudinea inferioară a pacientului.Depinde dacă cei afectați mai așteaptă ceva de la
viață,dacă își doresc cu adevărat a se regăsi pe sine,dar mai ales dacă doresc a se reconecta la
licărul de viață care pâlpăie cu greu în vântul puternic al celor lumești.

Bolile cronice sunt boli de lungă durată,adesea incurabile,cu manifestări debilitante

care creează un disconfort major și afectează semnificativ viața persoanei.Unele, cum ar fi
artrita sau scleroza multiplă,nu pot fi vindecate,încă,dar sunt tratate pentru a alevia
simptomele.Alte boli cronice,cum ar fi diabetul și astmul pot fi controlate medical,dar cu
sacrificiul unui regim foarte strict ce implică comportamente de management al bolii ce
trebuie efectuate zilnic.

O boală cronică are potențialul de a induce shimbări profunde în viața unei persoane
cu rezultate negative serioase asupra calității vieții și stării de bine.

Studiile psihologice asupra bolilor cronice sunt în general ghidate de modele de stress
și de adaptare care se focalizează pe rolul stressului și moderatorii stressului la momentul
declanșării bolii,cât și pe parcursul acesteia,sau care pun în evidență adaptarea la stres cauzată
la bolile cronice.Se consideră că impactul stresului este mediat de aprecierile cognitive ale
celui stresat și de resursele personale cât și sociale disponibile pentru a asista la adaptarea la
stres.

Persoanele afectate de boli cronice sunt predispuse la depresie,deoarece simptomelor

fiziologice li se asociază adesea trăiri emoționale profund negative,cum ar fi sentimentele de
neajutorare,furie,revoltă,teamă de moarte,tristețe profundă.

Bolnavul poate fi neliniștit atât în legătură cu boala(managementul simptomelor și

evoluția patologiei), cât și în legătură cu efectele acesteia asupra poziției sale în societate și
lume - menținerea locului de muncă,păstrarea legăturilor cu prietenii și familia,frustrări
legate de renunțările și pierderile de tot felul asociate deteriorării condiției fizice.Boala este
percepută ca o nenorocire,o pedeapsă ori un obstacol de neînvins și,pe fondul slăbiciunii
fizice,persoana se simte epuizată afectiv și demotivată.

Atunci când o persoană află că suferă de o boală gravă,precum cancerul,ea trece prin
episoade foarte intense la nivel psihic.Adaptarea la această nouă realitate și nevoia de a le-o
prezenta și celor dragi provoacă o destabilizare profundă,de o forță deosebită.

După șocul inițial,survin noi senzații,declanșate de asistența medicală continuă:

dorința puternică de vindecare,de a face orice este nevoie pentru a învinge
boala,euforie,siguranță,cea din urmă alternând cu alte simptome recurente,precum:

 un sentiment acut de tristețe sau chiar depresie

 anxietate și griji
 iritabilitate accentuată,manifestată uneori chiar sub formă de agresivitate

Fiecare persoană își manifestă durerea,fie ea fizică sau psihică,în moduri proprii.

Unele dintre senzațiile și trăirile cu care se confruntă consilierii vor fi foarte

dificil,dacă nu chiar imposibil,de exprimat în cuvinte față de cei dragi.Un consilier specializat
poate reprezenta tocmai persoana specială cu care bolnavul are nevoie să discute,iar ceea ce îl
face special este însăși ideea că nu face parte din cercul persoanei respective obișnuit.

Uneori,chiar persoanele dragi simt nevoia de a vorbi cu cineva ”din afară” despre
consecințele pe care boala prietenului/partenerului/copilului lor le are asupra propriilor
vieți,precum și despre responsabilitățile crescânde sau sentimentele de vinovăție pe care le
trăiesc.

În cazul persoanelor care se confrunta cu diverse boli cronice sau în fază terminală
întălnim nu doar durerea fizica ci și ”durerea emoționalp,psihologică” legată de pierderile
suferite. Rando (1984) definea durerea ca fiind procesul și încercarea de adaptare la
irevocabilitatea pierderilor suferite.Definiția include răspunsurile spontane generate de
apariția bolilor cronice.Pentru a funcționa optim la nivel psihosocial,întrucât consecințele
pierderilor sunt uneori irevocabile,supraviețuitorii trebuie să caute strategii de acceptare și
adaptare la noua situație.De cele mai multe ori,acestă adaptare generează stres și
disconfort.Unele definiții consideră că durerea reprezintă:
  un răspuns la factorii declanșatori (Kastenbaum,1977)
 reacție(Crow,1991)
 un proces de adaptare (Rando,1984)

Sprijinul social este privit pe bună dreptate ca fiind deosebit de important în revenirea
și depășirea stărilor dureroase provocate de bolile cronice,aceasta reprezentând un răspuns și o
oportunitate de reconectare la ceilalți.Suportul social sau în caz nefericit lipsa
acestuia,reprezentând o variabilă cruciadă în procesul de adaptare al supraviețuitorilor la
pierderile multiple cauzate de bolile cronice.Fiecare nouă pierdere amintește
supraviețuitorului de celelalte pierderi anterioare.Fiecare noua pierdere redeschide cicatricile
pierderilor trecute provocând astfel o nouă suferință.Varietatea caracteristicilor pierderilor
anterioare influențează de asemenea tipul,intensitatea și durata durerii.Când apar și alți factori
care pun în dificultate ameliorarea durerii sau când apare o altă suferință nerezolvată în
contextul pierderilor anterioare,supraviețuitorul este pus în fața faptului de a face față unor
probleme sumative ce dau naștere la dureri multiple.

În ceea ce privește reacția emotională și comportamentală la aflarea tristului

diagnostic, întâlnim doua categorii mari de răspunsuri:

 intrapsihice
 interpersonale

Răspunsurile intrapsihice sunt răspunsurile îndreptate către propriul sine,iar cele

interpersonale sunt îndreptate către ceilalți.

Cele mai răspândite reacții care apar cand persoana apare pusă față în față cu o astfel
de ”veste” sunt:

 negarea
 rușinea și vinovăția
 ideația suicidară
 anxietatea
 abuzul de substante chimice
 crize ale relațiilor interpersonale
 comportamentele de evitare
 supărarea
  culpabilizarea

Răspunsurile stadiale la pierderile suferite sunt clasificate de Kubler-Ross(1969) care

consideră că persoanele care se confruntă cu bolile cronice și terminale parcurg următoarele
stadii:

 negare și izolare( ”nu,nu eu”)

 furie și revoltă (”de ce eu?”)
 târguială,negociere (”bine eu,dar...”)
 depresie (”da,eu”)
 acceptare(”viața merge mai departe”)

Scopul consilierii este de a ajuta beneficiarii să găsească soluții adecvate pentru a face
față cu bine noilor situații apărute în viața lor.

Nu orice persoană, chiar dacă posedă pregătirea profesională necesară,are un nivel

înalt de cunoștințe de specialitate,poate fi un bun consilier.Sunt necesare anumite calități
native,calități ce nu se pot obține din cărți sau biblioteci,ci se alfă,poate uneori ascunse,în
sufletul nostru,în ființa noastră,ne-am născut cu ele si putem doar să le scoatem la lumină sau
nu.

Calmul : Un bun consilier trebuie să-și păstreze calmul în situații de criză.Nu este
indicat ca și mentorul să intre în criză.Tonul vocii consilierului,calitatea,viteza vorbirii și
inflexiunea trebuie să reflecte încredere și sprijin.

Atitudinea non-critică: consilierul trebuie să demonstreze respect pentru beneficiari

prin respectarea dreptului acestora de a-și menține propriile standarde.Deși în viața personală
consilierii nu ar fi ales aceeași opțiune,nu trebuie să-și impună valorile și morala lor asupra
beneficiarilor.

Încrederea în sine: Pentru a fi eficace, un consilier trebuie mai întăi să se considere

eficace.Încrederea în noi înșine va crește odată cu pregătirea,dezvoltarea deprinderilor și
experiența pozitivă pe care le vom câștiga prin muncă intensă și pregătirea profesională.

Abilitatea de a empatiza și preocuparea sinceră pentru celălalt : Motivația

principală a unui consilier o reprezintă preocuparea sinceră pentru oameni.Ea reprezintă
capacitatea de a înțelege și de a se identifica cu sentimentele,gândurile și experiențele
cuiva ,fără ca acestea să fie direct comunicate,îl ajută pe consilier să stabilească o legătură cu
beneficiarul.Trebuie evitat riscul de a supraestima capacitatea proprie de înțelegere a ceea ce
simte beneficiarul.Relația stabilită se bazează pe considerație și respect față de beneficiar,în
mod special atunci când exista diferențe între atitudinile privitoare la credințe sau
comportamente.

Capacitatea consilierului de a demonstra căldură și interes față de beneficiar va

încuraja încrederea și deschiderea acestuia,lucru atât de necesar în relația dintre cei doi.

Răbdarea: Este foarte posibil ca beneficiarii să nu urmeze imediat sfaturile

consilierilor,ei nu au totdeauna capacitatea de a exprima problemele cu care se confruntă,chiar
le este greu să gasească cuvintele.Consilierul trebuie să aștepte cu răbdare și să nu forțeze
beneficiarul,sau să-i impună valorile/părerile sale.

Conștiința de sine: Valorile personale influențează reacțiile consilierului care,la

rândul său va influența modul în care va reacționa beneficiarul.Valorile și credințele
consilierului pot fi diferite de cele ale beneficiarului, iar greutățile personale din viața
consilierului pot afecta capacitatea acestuia de a asculta în mod eficient și de a răspunde
pacientului.

Deprinderi de consiliere: Deprinderile de consiliere se deosebesc de calitățile de

consiliere prin faptul că deprinderile pot fi învățate,pot fi însușite de către consilier ca un
material nou.Spre exemplu,deprinderea de a fi un bun ascultător se poate învăța și cu multă
răbdare.

FORME DE SPRIJIN

Grupurile de suport :În sprijinul alinării și menținerii unui echilibru psihosocial al

persoanelor cu boli cronice și SIDA se pot constitui grupurile de suport, atât de necesare celor
ce se trezesc dintr-o dată că sunt "altfel decât ceilalți oameni".

Obiectivul grupurilor de suport :Obiectivul grupurilor de suport este acela de a

dezvolta un mediu securizant unde beneficiarii își pot împărtăși experiența proprie, dificultăți
și probleme întâmpinate dar și modalități de soluționare a acestora. Constituirea grupurilor de
suport include selecția participanților, stabilirea continuțului și a regulilor de grup, folosirea
relaxării, informare, evaluare continuă, psihoterapie. Se poate utiliza și umorul. Deseori sunt
invitați diverși specialiști cu diverse preocupări: asistent social, medic, jurist, psiholog,
psihoterapeut.

Regula de bază a grupului de suport o reprezină confidențialitatea. Se ascultă și

respectă unul pe altul, o singură persoană vorbește la un momet dat, se schimbă numărul de
telefon dar nu adresa, se respectă punctualitatea în începerea și terminarea ședințelor, nu se
acceptă utilizarea alcoolului. Conținutul se poate axa pe discuții asupra procesului durerii și
suferinței provocat de bolile cronice ca și pe efectele acestora la nivel social.

Se folosesc: casete, fotografii, muzică, poezie; recunoașterea și exprimarea

sentimentelor negative (furie, vinovăție, blamul); comunicarea și învățarea deprinderilor;
discuții despre alimentația celui infectat cu HIV; exerciții de exprimare a stresului; probleme
religioase si spirituale.

Structura unui grup de suport difera în funcție de specificul grupului și de problemele

pe care le abordează. La un număr de 6 - 10 participanți se recomandă doi moderatori.
Selecția participanților se face în funcție de scopul grupului, bolile cronice și tematica de
discuții.

O altă modalitate cu valențe terapeutice o constituie ritualurile și

ceremoniile. Ritualurile sunt extrem de necesare și utile în comemorarea pierderilor, dezvoltă
o perspectiva controlabilă asupra separării și împrospatează aducerea aminte.

Ritualurile sunt proceduri formale si solemne, obiceiuri practicate pentru a comemora

ceva anume. Simbolizează tranziția, vindecarea si continuitatea. Sunt investite cu sens și
multe înțelesuri. Ritualurile sunt o formă a vindecării, o evidență a modului în care suferința
provocată de bolile cronice afectează mintea, voința si psihicul. Ritualurile pot fi modalități
practice de rezolvare cu succes a durerii individuale sau familiale. Ele sunt o modalitate
excelentă de actualizare a pierderii, simbolizând natura irevocabila a acestora.

Serviciile memoriale, funerariile si veghea sunt cele mai comune forme de ritualuri
pentru cazurile de deces. Acestea sunt extrem de importante în mod special pentru
supraviețuitorii din mediul rural.

Specialiștii cei mai apropiați de sufletul celor care au trecut prin durerosul proces al
multiplelor pierderi sunt consilierii, psihoterapeuții și asistenții sociali. Un rol important îl
dețin adesea și voluntarii implicați într-o asemenea muncă. Profesionistul trebuie să fie
conștient de unicitatea pierderilor suferite și de specificitatea sa în comparație cu alte
probleme care necesită terapie și sprijin psihosocial.
Evaluarea inițială include gândurile clientului, deprinderile acestuia, pierderile
anterioare, stresorii existenți, magnitudinea și impactul pierderilor, strategiile de care dispune,
rețeaua socială în care conviețuiește. Supraviețuitorul vine la consiliere pentru a găsi ușurare
pentru problemele și durerea sa, pentru a descoperi o altă perspectivă asupra pierderilor,
pentru a obține împreună cu terapeutul o reașezare și o interiorizare corectă a celor întâmplate.

Cel mai util consilier este acela care deține deprinderile fundamentale pentru munca de
consiliere și cel care este conștient de specificul problemei cu care se confruntă. Calitatea
personalului afectează calitatea îngrijirii primite.

Un bun consilier trebuie să prezinte urmatoarele caracteristici: să dețină deprinderi

foarte bune de comunicare, empatie, compasiune, sensibilitate, abilitatea de a fi alături de
oameni, conștiința limitelor personale.

Consilierul trebuie să aibe atitudini de acceptare necondiționată a diferențelor și să

respecte diversitatea. Este extrem de important ca dialogul să nu se focalizeze în mod exclusiv
pe problemele prezentate.

Consilierul ajută beneficiarul să evalueze situația în care se găsește, să identifice ceea

ce vor în fapt, să exploreze alternativele de atingere a scopurilor propuse și să-i încurajeze în
efortul de realizare a acestora. Clienții pot prezenta o varietate de probleme: anxietate,
ahedonism, depresie, abuz de substante chimice, probleme de relaționare, angoasă
existențială, complicații somatice.

Retele de sprijin social: Una dintre cele mai importante direcții în domeniul asistenței
și consilierii este analiza rețelelor din cadrul sistemelor de sprijin/suport social. Analiza se
concentrează atât asupra grupurilor de sprijin formal cat și asupra sprijinului informal oferit
persoanelor aflate în situații de dificultate de către prieteni, vecini si membri familiali (boli
cronice, SIDA, abandon, divorț, violența domestică).

Orice persoana conviețuiște în cadrul unor rețele formale sau informale iar gradul de
conectivitate la aceste rețele asigură socializare, adaptabilitate și funcționare la parametrii
optimi dn punct de vedere psihosocial.
 Prin rețea socială întelegem un ansamblu de relații sociale ce variază de-a lungul vieții
în funcție de diverse statusuri și roluri sociale, contexte socio-culturale, obiceiuri și tradiții,
zona de existență, tipul si caracterul persoanei, migrația, evenimente de viata, etc.

Rețeaua de sprijin social reprezintă o parte a rețelei sociale a persoanei ce corespunde

și satisface unele nevoi psihosociale ale acesteia cursul vieții zilnice sau în situații de criză,
asigurând sprijin afectiv, emoțional și instrumental, concret persoanei în cauză.

O rețea puternică este protectivă iar una slabă sau absență vulnerabilizează persoana la
evenimente de viață negative.

Orice rețea de sprijin social îndeplinesc două funcții foarte importante:

(a) funcția de suport psihologic sau afectiv care asigură comunicare intima,
încredere,confidență,apreciere și acceptare

b) funcția de suport instrumental care asigură rezolvarea unor probleme concrete, practice în
viața de zi cu zi sau în situații de criză (pierderi, schimbări, boli cronice).

Se poate interveni fie la nivel personal (sprijin psihologic, dezvoltarea deprinderilor,

dezvoltarea competenței și a abilităților în rezolvarea propriilor probleme), fie la nivel social
(educație și informare).

Sprijinul personal și social are drept scop susținerea clienților capabili să se implice în
rețeaua sociala ce le oferă resursele necesare ,dar în același timp aceștia trebuie să contribuie
la rândul lor la sprijinirea altor persoane aflate în situații similare.

Rolul asistentului social este acela de a fi mai degrabă un intermediar între oameni, de
a realiza o interdependență între client și alte persoane și mai puțin de a realiza independența
clientului. Mai degrabă un consultant decât un clinician, mai degrabă realizează abilitarea
indivizilor decât o simplă acordare de servicii.
 BIBLIOGRAFIE:

1. https://www.scritub.com/medicina/ASISTENTA-PERSOANELOR-CU-BOLI-
171816211.php

2.https://psiholog-belgia.be/psihoterapia-aproape-de-tine/consilierea-
persoanelor-care-sufera-de-boli-cronice-la-psiholog-in-bruxelles/

3.https://deprehub.ro/bolile-cronice/#1552916889373-ec19a5e1-b766

4.https://pdfslide.tips/documents/consiliere-boli-cronice.html

5.https://hopeandhelp.ro/services/consilierea-persoanelor-cu-boli-cronice/