Curs 4

GRUPUL DE SUPORT TERAPEUTIC ÎN CAZUL DEPRESIEI

Cuprins
1. Depresia
2. Grupul de suport
2.1. Tipuri de grupuri de suport
2.2. Obiectivele grupului de suport
2.3. Beneficiile grupului de suport
2.4. Cadrul si elementele privind funcţionarea şi structura travaliului de
grup de suport.
2.5. Etapele tratamentului în grup

Obiectiv general
Înțelegerea specificului depresiei și învățarea unei modalități eficiente de a
interveni folosind grupul de suport
Obiective specifice
Înțelegerea specificului depresiei
Înțelegerea utilității grupului de suport în cazul pacienților diagnosticați cu
depresie
Înțelegerea specificului intervențiilor din grupul de suport terapeutic în cazul
depresiei

1. Depresia

Depresia este una dintre cele mai devastatoare tulburări mentale, fiind cea mai
prevalentă cauză de dizabilitate în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 44 de
ani din Statele Unite și din lume (Kessler, Chiu, Demler și Walters, 2005); Organizația
mondială a sănătății, 2004). Dintre cauzele de dizabilitate înregistrată pe parcursul vieții,
depresia este depășită doar de afecțiunile perinatale, infecțiile tractului respirator inferior,

1
boala cardiovasculară ischemică, boala cerebrovasculară, HIV/SIDA și bolile diareice
(Organizația Mondială a sănătății, 2004) Acest lucru se datorează în parte caracterului
cronic și recurrent al depresiei. Din nefericire, 76% dintre persoanele suferind de depresie
moderată și 61% dintre cele care suferă de depresie severă nu primesc niciodată ajutor
specializat (Pratt și Brody, 2008). Luyten si colaboratorii (2006), într-o analiza aproape
exhaustiva a literaturii constată că atât diagnosticul cât și tratamentul depresiei a fost
facut pana acum pe baza definitiei, clasificarii si descrierilor din DSM și aceasta fără a
lua în considerare orice alte considerente etiopatogenice. Ei inventariaza multiplele
cercetari care au contrazis afirmatiile din DSM și care au evidențiat că depresia nu este o
entitate categorială distinctă și că se plasează pe un continuu cu normalitatea și cu
formele subclinice de depresie, depresia nu este o entitate distincta pe axa I a
clasificarii mutiaxiale, fiind însotită de cele mai multe ori de anxietate de care doar
arbitrar se poate deosebi sau că diagnosticul facut pe baza simptomelor și criteriilor DSM
nu este suficient de confident, simptomele de depresie nefiind patognomonice. Aceste
cercetari mai arata că natura depresiei este recurentă, cu o evolutie cronică și că
atât tratamentele medicamentoase cât și cele psihosociale au un rezultat limitat ceea ce
face ca ele sa fie mentinute timp îndelungat cu scopul de a preveni recăderea. Dupa
părerea autorilor dezvoltarea unor noi forme de tratament și identificarea
caracteristicilor pacientilor care să predicteze un deznodamant pozitiv ar fi strategia
viitoare de success.
În modelului cognitiv tradițional persoana deprimată își deformează în mod
continuu gândire distorsionând-o și ajungând să aibă gânduri negative atât în legătură cu
propria persoană- experiențe de viață din prezent și din trecut prin care trece sau a trecut,
dar și asupra gândurilor din viitor care devin la rândul lor și ele negative.
Aspectele pozitive ale propriei persoane sunt trecute cu vederea, bagatelizate și
neimportante. Viitorul este văzut ca fiind unul incert nesigur, este privit refractor,
refractor, cu pesimism. Terapia cognitive-comportamentală vizează gândurile negative,
recurente în mintea persoanei deprimate, care ocupă prea mult spațiu, propagă stări de
tristețe, angoasă pesimism, sentimente de vină față de sine și față de cei din jur, lipsa unui
viitor luminous. Stările negative emoționale întrețin perpetuarea gândurilor negative
și duc la comportamente inadevate. Tehnicile de restructurare sunt utile nu numai

2
persoanelor aflate în stare depresivă ci și celor predispuse la depresie, care au o sub
bază depresivă, imagine de sine negativă, încredere redusă în forțele proprii, nu se
validează. Persoana deprimată poate avea pe lângă gânduri și emoții negative și
somatizări senzații de palpitații dureri în piept, senzație de sufocare - simptome
specific depresiei.(Holdevici, 2011)
DSM V prezintă tuburările depresive după cum urmează:
● Tulburarea cu perturbare de tip disruptiv având drept caracteristică iritabilitatea
persistentă, cronică și severă. Această iritabilitate severă are două manifestări clinice
principale, prima fiind accesele colerice frecvente și a doua constă în prezența cronică și
persistentă a unei stări de dispoziție iritabile sau furioase între accesele colerice severe.
● Tulburarea depresivă majoră. În cazul consultației acuza principală a
clientului/pacientului este adesea insomnia sau fatigabilitatea, iar afecțiunea va trece
neobservată dacă nu se investighează simptomele depresive asociate. Elementul
esențial al unui episod depresiv major îl constituie o perioadă de cel puțin două
săptămâni în cursul căreia există fie dispoziție depresivă, fie pierderea interesului sau a
plăcerii pentru aproape toate activitățile.
● Tulburarea depresivă persistentă (distimia). Aici este prezentă o dispoziție depresivă în
cea mai mare parte a zilei, mai multe zileda, decât nu, timp de cel puțin doi ani sau cel
puțin un an în cazul copiilor și adolescenților. Depresia majoră poate preceda tulburarea
depresivă persistentă, iar în cursul tulburării depresive persistente pot surveni episoade
depresive majore. Indivizii cu tulburare depresivă persistentă își descriu dispoziția ca
tristă sau ―abătută.
● Tulburarea disforică premenstruală. Trăsăturile esențiale ale tulburării disforice
premenstruale sunt prezența unei dispoziții labile, a iritabilității, disforiei și
simptomelor anxioase care survin în mod repetat în timpul fazei premenstruale a ciclului
menstrual și dispar în jurul debutului menstruației sau la scurt timp după.
● Tulburarea depresivă indusă de substanțe sau medicamente. Elementele de diagnostic
ale tulburării depresive indusă de substanțe/medicamente includ simptomele unei
tulburări depresive, precum tulburarea depresivă majoră; însă simptomele depresive
se asociază cu ingestia, injectarea sau inhalarea unei substanțeiar simptomatologia

3
depresivă persistă după durata obișnuită a efectelor fiziologice, intoxicației sau
sindromului de sevraj.
● Tulburarea depresivă secundară unei afecțiuni medicale. Elementul esențialal tulburării
depresive secundare unuei afecțiuni medicale îl constituie o perioadă semnificativă și
persistentă caracterizată prin dispoziție depresivă sau diminuare marcată a
interesului sau plăceriipentru toate sau aproape toate activitățile, simptome care domină
tabloul clinic.
● Altă tulburare depresivă specificată. Această categorie se aplică tablourilor clinice
în care predomină simptomele caracteristice unei tulburări depresive, care determină o
suferinșă sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau alte
domenii importante de funcționare, dar nu sunt înrudite toate criteriile pentru niciuna
dintre tulburările din clasa tulburărilor depresive. 1. Depresie recurentă de scurtă durată
2.Episod depresiv de scurtă durată (4-13zile) 3. Episod depresiv cu simptome insuficiente
● Tulburare despresivă nespecificată. Această categorie se utilizează în situațiile în
care medicul nu precizează motivul pentru care nu sunt înrudite criteriile unei
tulburări depresive specifice, și include tablourile clinice pentru care nu există
suficiente informații pentru a stabili un diagnostic mai exact(de exemplu în secțiile
de primiri urgențe).
Tulburările depresive implică frecvent însingurare și izolare cee ace face cu atât
mai utilă implicare într-un grup terapeutic. În terapia de grup, interacţiunea dintre
membrii grupului oferă posibilităţi de schimbare şi creştere.
Un terapeut are nevoie de un volum mare de informaţii pentru a îndruma
pacientul spre un grup în care să fie încadrat. Aceste informaţii sunt culese în urma
aplicării unui interviu de screening, istoricului psihiatric al al pacientului şi examinarea
stării sale mentale toate reprezentând indicii de selecţie pentru terapia de grup. Decizia de
a participa sau nu la grup este luată, în general, de comun acord între terapeut şi pacient,
la sfîrşitul şedinţelor şi după ce s-au examinat cu grijă diversele motive care ar putea
împiedica venirea pacientului în grup sau provoca drop-out-ul.

4
 2. Grupul de suport
Grupul de suport este o metodă terapeutică în care mai multe persoane (minim 5,
maxim 10) se întâlnesc săptămânal, sub îndrumarea unui psiholog, pentru a discuta
despre anumite probleme, comune tuturor participanților, cum ar fi depresie, anxietate,
divorț, dependențe, dificultăți interpersonale, violență domestică, violență fizică, sexuală,
psihologică etc. De multe ori când indivizii se confruntă cu probleme au sentimentul că
sunt singurii care trec prin aşa ceva, ceea ce le adânceşte suferinţa. A afla că mai sunt şi
alţii care trec sau au trecut prin situaţii similare este în sine o uşurare. Prin procesul de
interacţiune specific grupului, desfășurat într-un cadru securizat, (confidenţialitatea fiind
cuvântul cheie) membrii au ocazia să primească ei înşişi răspunsuri şi să ofere totodată
suport pentru alţii.

2.1. Tipuri de grupuri de suport

Grupurile de suport se pot forma pentru:
 abordarea tuturor situațiilor problematice, ca o alternativă la psihoterapia
individuală;
 dezvoltare personală și autocunoaștere;
 dorința de a schimba ceva în modul de abordare al propriei persoane în relație
cu
 sine şi cu cei din jur;
 dorința de a învăța metode a avea încredere în sine;
 dorința de a accesa propriile resurse de spontaneitate şi creativitate, conştiente
sau
 inconştiente;
 depășirea unui eveniment traumatizant.

2.2. Obiectivele unui grup de suport sunt:
 autocunoașterea;
 dobândirea suportului social;
 stabilirea și menținerea unor relații interpersonale;

5
  creșterea bunei dispoziții;
 primirea și oferirea susținerii și feedback-ului;
 îmbunătățirea relațiilor și a comunicării interpersonale;
 experimentarea de comportamente noi;
 exprimarea sinceră și directă a propriilor sentimente;
 înțelegerea propriilor gânduri, emoții și comportamente prin compararea cu
tiparele relaționale observate la celelalte persoane din grup;
 mai bună înțelegerea gândurilor, emoțiilor și comportamentelor celorlalți;
 creșterea încrederii în propria persoană, îmbunătățirea imaginii și a stimei de
sine

2.3. Beneficiile grupului de suport:

Grupul de suport oferă beneficii reale celor care își doresc să aibă ocazia să-și
expună sentimentele, gândurile, situațiile problematice într-un climat de suport și să
obțină feedback față de propriul comportament. Grupul îşi creează propria dinamică. De
exemplu, cineva ar putea povesti despre evenimentele prin care a trecut, cum a făcut faţă,
care au fost reacţiile sale faţă de aceste evenimente, poate spune ce simte şi ce gândeşte
în legătură cu ultima sesiune de grup, în legătură cu ceea ce au spus alţii sau psihologul în
acea şedinţă. Alţi participanţi pot avea diverse reacţii faţă de ceea ce s-a spus, pot oferi un
feedback, pot fi suportivi sau critici şi îşi pot împărtăşi şi ei gândurile şi sentimentele.
Persoanele care formează un grup simt că nu sunt singurele care au o “problemă”
sau mai multe, că şi alţii trec prin situaţii similare şi astfel grupul devine o sursă de sprijin
într-o perioadă mai dificilă.
Este important de știut, pentru cele/cei care se decid să participe la sesiuni de
grup, că nu sunt presați să vorbească despre ei sau să dezvăluie anumite lucruri pe care le
consider prea personale. Totuși, cu cât se vor implica mai mult, cu cât vor vorbi mai mult
despre ei, despre ceea ce simt şi gândesc, cu atât vor avea mai multe de câştigat din
această experienţă.
Confidențialitatea este un element esențial în cadrul grupurilor de suport.
Identitatea participanților și conținutul discuțiilor purtate în sesiunile de grup au caracter
secret și sunt strict protejate. Protejarea confidențialității este asigurată de către

6
organizatorii grupului, dar este totodată o obligație a tuturor participanților. Membrii
grupului trebuie să fie conștient de faptul că, atât timp cât își doresc să se simtă în
siguranță în grup, fiecare în parte trebuie să facă tot ce este necesar pentru asigurarea
acestei siguranțe.
Factorii terapeutici implicați în ameliorarea psihologică
• Factorii existențiali
Membrii grupului învață că trebuie să își asume responsabilitatea pentru propria
existență și să își asume consecințele propriilor decizii. Ajung să înțeleagă faptul că
indiferent cât de multe relații am construi și indiferent cât de multe persoane am avea în
jur (familie, prieteni etc.), în final suntem singuri în această lume și trebuie să ne
descurcăm bazându-ne pe propriile forțe. Noi suntem cei care decidem cum vrem să fie
viața noastră, noi suntem cei care alegem drumul pe care-l considerăm cel mai potrivit
pentru a ne atinge obiectivele, noi suntem cei care ne bucurăm de succesul obținut sau
care trăim consecințele greșelilor noastre. Noi avem libertatea de a alege sensul vieții
noastre.
• Inocularea speranței
Speranța are o dimensiune personală, flexibilă și se redefinește, se ajustează
fiecărui membru al grupului, indiferent de punctul în care acesta se află în evoluția sa
terapeutică. În grup există oportunitatea de a vedea că alții au reușit să depășească
greutățile vieții și asta poate insufla convingerea că și alții poți reuși.
• Universalitatea
Mulți oameni au un sentiment acut al unicității propriei suferințe și experiențe.
Cred că sunt singurii care trec prin așa ceva. În cadrul grupului descoperă că există și alte
persoane care luptă cu aceleași dificultăți ca ale lor, că există și alte persoane care simt și
gândesc ca ei, care au nevoi și dorințe similare cu ale lor. Descoperă că nu sunt singurii în
acea situație. În acest fel sentimentul de izolare, senzația că nimeni nu îi poate înțelege se
diminuează semnificativ și imaginea despre propria persoană se schimbă într-un mod
pozitiv.
• Transmiterea informațiilor
Grupul facilitează accesul la o cantitate mai mare de informație terapeutică pentru
că, spre deosebire de contextul terapiei individuale, în grup informațiile vin nu doar

7
dinspre terapeut, ci și dinspre ceilalți membrii ai grupului. Informațiile transmise pot viza
procesul terapeutic, accesul la diverse servicii, strategii de rezolvare a căror eficiență a
fost deja testată de alți membri ai grupului etc. Procesul educațional este, cel mai adesea
implicit, membrii grupului învățând direct din activitatea grupului despre dinamica
relațiilor interpersonale, despre semnificația unor simptome și metode de a le face față,
despre viața psihică în general.
• Altruismul
Grupul este cadrul în care membrii se pot ajuta reciproc. Experiența de a putea
oferi ceva altuia are un impact pozitiv asupra propriei persoane, crește stima de sine,
facilitează dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare interpersonală, precum și a
unor modalități adecvate de adaptare. Oamenii se pot ajuta unii pe alții ascultându-se,
oferind sfaturi, încurajându-se reciproc, împărtășind cu ceilalți experiențele lor. În plus,
simplu fapt că se simt acceptați așa cum sunt, fără criticism și prejudecăți, are un efect
benefic semnificativ.
• Remodelarea comportamentelor disfuncționale dezvoltateîn familia de origine
Fiecare individ poartă amprenta mediului în care a crescut. Preluăm de la cei
apropiați modele de comportament, convingeri, obiceiuri pe care apoi le manifestăm în
viața noastră de zi cu zi fără a fi conștienți de asta. Problema este că nu întotdeauna
aceste modele sunt pozitive. Pentru a le putea schimba este nevoie mai întâi să le
conștientizăm. Terapeutul poate ajuta membrii grupului să înțeleagă impactul
experiențelor din copilărie asupra personalității lor, să identifice acele modele
comportamentale nocive și să le înlocuiască treptat cu comportamente alternative,
pozitive. Grupul oferă un context extrem de favorabil pentru exersarea acestor
comportamente pozitive și pentru consolidarea lor.
• Îmbunătățirea aptitudinilor de socializare
Un grup terapeutic este un grup social, în care mai multe persoane
interacționează, respectând niște norme, reguli clar stabilite de la început, menite să
faciliteze interacțiunea onestă. Cea mai importantă dintre aceste reguli este oferirea de
feedback constructiv. În cadrul grupului membrii își dezvoltă și îmbunătățesc abilitățile
de relaționare, învață modalități mai eficiente de comunicare, pe care apoi le pot transfera
și în relaționarea cu persoane din afara grupului.

8
 • Învățarea prin modelare și imitație
Grupul oferă oportunitatea învățării de noi comportamente și modalități de
exprimare prin mecanismele de imitație și modelare. Observând comportamentul
terapeutului și al celorlalți membrii, observând modul în care ceilalți exprimă emoții,
gânduri, temeri, speranțe, modul în care formulează observații etc., avem posibilitatea de
a identifica modele pozitive pe care le putem prelua prin imitație sau le putem replica,
adaptându-le particularităților noastre, îmbogațindu-ne astfel repertoriul comportamental.
• Învățarea interpersonală
În terapia de grup, oamenii descoperă modul în care obișnuiesc să se raporteze la
ceilalți, conștientizează așteptările pe care le au de la ceilalți și învață să relaționeze, într-
un mod mai realist și mai echilibrat, în care avantajele și dezavantajele relaționale sunt
egal distribuite. Fiecare oferă și primește feedback,dobândind un nivel ridicat de
autocunoaștere.
• Coeziunea grupului
Procesul de dezvoltare al fiecărei persoane se poate derula numai într-un context
interpersonal. Un grup omogen, cu un sentiment puternic de coeziune poate constitui un
astfel de context favorabil dezvoltării personale. Dezvoltarea personală nu este facilitată
doar de suportul și încurajările pe care un membru al grupului le poate primi din partea
celorlalți, ci și de feedback-ul sincer pe care îl primește și, în general, de toate acele
aspecte care contribuie la sentimentul că "celorlalți le pasă".
• Catarsisul
Constă în eliberarea de sentimentele negative prin exprimarea liberă și
necenzurată a emoțiilor. Procesul terapeutic de grup include ca element esențial
încurajarea exprimării deschise a gândurilor și emoțiilor. Participanții își spun povestea
personală în fața unei audiențe suportive, necritice și reușesc astfel să se elibereze de
sentimentele de rușine și vinovăție, să accepte trăirile negative pe care le au și să le
integreze în experiența lor de viață într-un mod constructiv.

2.4. Cadrul si elementele privind funcţionarea şi structura travaliului de grup de

suport.

9
 Şedinţa de grup se desfăşoară într-o sală de reuniune, pacienţii şi terapeuţi fiind
aşezaţi în jurul unei mese pe care se găsesc, la dispoziţia fiecăruia, foi albe, stilouri şi
fotocopii ale agendei de şedinţă. Este o amenajare ce favorizează participarea activă a
pacienţilor.
Agenda este prevăzută pentru fiecare dintre şedinţe, ea cuprinde, în mod tipic,
următoarele puncte:
Trecerea în revistă a sarcinilor consolidează lucrul individual realizat între
şedinţe. Această operaţie, relativ scurtă, deşi importantă, este efectuată uneori la punctul
următor al agendei, care constituie tema centrală a şedinţei.
Tema şedinţei, numită „miniconferinţă" (Yost et al., 1989) constă într-un subiect
de informare şi de reflecţie (explicarea depresiei, a terapiei cognitive etc.) sau în însuşirea
unei tehnici. Tema notată la ordinea de zi poate face obiectul unui scurt travaliu condus
cu un singur pacient. În acest caz, ceilalţi participanţi, rămaşi observatori pe parcursul
acestei „întîlniri individuale” se vor exprima apoi pe rînd cu privire la pertinenţa temei
abordate în raport cu problematica lor personală.
Punctul următor al agendei corespunde atribuirii de sarcini la domiciliu. În
general, se fixează două sarcini, în acord cu pacientul: una individualizată, legată de
obiectivele sale personale, şi alta, comună, constînd în citirea unui document sau
completarea unei fişe. Temele pentru acasă sunt foarte importante pentru ca prelungesc
demersul terapeutic in mediul real de viață al pacienților ceea ce va extinde timpul
acordat lucrului cu sine și va scurta durata generală a intervenției.
Terapeutul îşi adaptează propunerea de sarcini la capacităţile existente ale
pacienţilor, recurgînd la diverse strategii pentru a facilita realizarea lor (anticiparea
eventualelor obstacole, iniţierea sarcinii în cadrul şedinţei etc). Accentul se pune mai
curînd pe efortul consimţit pentru îndeplinirea sarcinii decît pe rezultat.
Agenda se încheie cu punctul de feedback, care permite încheierea şedinţei. Ea
acoperă atît impresiile generale (despre şedinţă, despre participarea pacienţilor, despre
dificultăţile percepute etc), cît şi reluarea elementelor importante abordate. Terapeuţii
solicită feedbackuri dincolo de acest moment prevăzut, încurajînd exprimarea liberă a
remarcilor, atît pozitive, cît şi negative.

10
 Participanţii sînt invitaţi să-şi formuleze eventualele dorinţe privind modificarea
agendei, în timpul citirii acesteia, la începutul şedinţei. Se întîmplă ca un participant să
raporteze o situaţie personală, chiar o problemă de ordin mai general, în legătură directă
cu depresia, care îl preocupă. O rubrică referindu-se la acest lucru este, atunci, inserată în
agendă. Uneori, un motiv important îi determină pe terapeuţi să se abată, pe parcursul
întîlnirii, de la agenda prevăzută : în acest caz, se impune semnalarea şi justificarea
acestui lucru către participanţi.
Prevenirea drop-out-urilor
Generic se adoptă o atitudine extrem de activă de prevenire a drop-out-urilor. În
primele 24 de ore după o absenţă motivată sau nu de la o şedinţă, se adresează pacientului
un plic cu agenda şedinţei consumate, cu sarcinile comune fixate, eventualele fişe
distribuite, reamintindu-i-se data viitoarei întîlniri a grupului.
După două absenţe consecutive nemotivate, pacientul este convocat pentru o
întîlnire individuală.

2.5. Etapele tratamentului în grup

Prima parte a tratamentului în grup

Pe parcursul acestei faze (aproximativ primele opt şedinţe) atenţia este îndreptată
spre:
 stabilirea unui sentiment de susţinere şi colaborare în interiorul grupului
 introducerea unor schimbări comportamentale
 determinărea pacienţilor de a lua în considerare legăturile dintre situaţii, gîndurile
lor, emoţii şi comportamente.

Partea a doua
Această etapă de schimbare (începînd cu aproximativ a noua şedinţă) debutează cu
introducerea unor tehnici clasice aplicate unui material comun: aplicarea lor la situaţii
proprii pacienţilor.
Pacienţii pot fi solicitaţi pentru a aduce exemple care să ilustreze conceptele
prezentate. Cu aceştia, travaliul de modificare cognitivă a fost deja iniţiat sub formă de

11
sarcină la domiciliu (teme pentru acasă). Deşi condusă în grup, terapia rămîne aşadar
individualizată, iar terapeuţii vor stimula participanţii în grade diferite.
1. Se utilizează în principal fişa cu cinci coloane a lui Beck, vizînd generarea de
gînduri alternative şi evaluarea impactului lor asupra gîndurilor şi emoţiilor iniţiale în
raport cu situaţia dată.
Situaţie Emoţii Gânduri Gânduri Emoţii
automate alternative
Soţul îmi spune Tristeţe Nu mă mai Este probabil Ma simt mai
bună seara ca iubeşte obosit şi puţin tristă şi
de obicei preocupat abandonată

2. O a doua tehnică importantă constă în confirmarea (evidenţe pro) sau,

dimpotrivă, respingerea (evidenţe contra) primului gînd. În acest exerciţiu, este important
să nu se reţină decît dovezile reale (fapte concrete), pacienţii avînd deseori tendinţa de a
considera unele impresii personale ca fiind evidenţe.
Uneori, pacienţii cred că acest travaliu cognitiv vizează eliminarea gîndurilor
negative („Pentru a vă vindeca, gîndiţi pozitiv"). Gîndurile negative nefiind caracteristica
persoanei deprimate, nu se pune problema de a propovădui optimismul necondiţionat, ci
de a încuraja, la pacient, lărgirea cîmpului de posibilităţi în maniera sa de a percepe o
situaţie : pentru aceasta, trebuie considerat gîndul automat (primul mod de a vedea
situaţia) drept o ipoteză, de care oamenii se pot distanţa progresiv (decentrare).
3. În paralel cu acest travaliu de punere în discuţie a gîndurilor automate, este
propusă reperarea proceselor cognitive (distorsiuni logice), pentru care vor fi consacrate
mai multe şedinţe. Terapeuţii se bazează pe fişele cu trei coloane [Situaţie – Emoţie-
Gânduri automate], ceea ce măreşte importanţa îndelungului travaliu de identificare cerut
înainte.
4. Cu ajutorul unor metafore, terapeuţii favorizează conştientizarea modului de
funcţionare cognitivă a pacienţilor (gîndire dihotomică, atenţie selectivă asupra
negativului, suprageneralizare etc.) şi a consecinţelor puţin adaptative. Sînt introduse
continuumuri, pentru a depăşi gîndirea de tipul „totul sau nimic" şi a lupta contra

12
tendinţei de a pune accentul mai curînd pe partea goală a paharului decît pe jumătatea
plină.
Sînt reluate exemple de gînduri automate ale fiecăruia dintre participanţi şi, cu
ajutorul unor diverse întrebări („Nu sînt, oare, pe cale să trag o concluzie asupra gîndirii
unei alte persoane, în absenţa unei dovezi suficient de reale ?"), pacienţii sînt determinaţi
să identifice natura distorsiunii logice subiacente. Uneori, sînt implicate mai multe
distorsiuni logice. Ansamblul acestor întrebări este retranscris într-o fişă, pacienţii fiind
încurajaţi să se refere la ele în mod regulat.
5. Pentru a aborda schemele, terapeuţii îi propun fiecărui participant să-şi
parcurgă fişele cu trei coloane completate pînă în prezent, pentru a stabili gîndurile sau
temele care se repetă. Din nou, pacienţii mai motivaţi de acest travaliu cognitiv, cu mai
bune capacităţi de autoobservare şi introspecţie, vor fi făcut deja, spontan, remarci pe
marginea temelor recurente în cazul lor, ori chiar în cazul tuturor membrilor grupului.
6. Pentru unii, tehnica săgeţii descendente, care constă în a pătrunde în logica
gîndirii pacientului, va permite accesul la schemă, mai ales la cea proprie, datorită unor
întrebări repetate de tipul „Dacă ar fi adevărat, ce ar implica aceasta ? ".
7. În timpul ultimelor două-trei şedinţe, terapeuţii au grijă să nu introducă noi
concepte sau tehnici. Ei încearcă, înainte de toate, să încheie travaliul întreprins,
permiţînd pacientului ca, odată cu desfiinţarea grupului, să aibă un bun comportament
funcţional. Fişa de evaluare cotidiană a stării de spirit este din nou completată la
domiciliu şi discutată, comparîndu-se rezultatele înregistrate la începutul şi la sfîrşitul
tratamentului.
Acum se pune problema pregătirii pacienţilor pentru separarea, adeseori dificilă,
după aceste cîteva luni de tratament realizat într-o ambianţă caldă. Pacienţii îşi manifestă
îngrijorarea în raport cu pierderea suportului grupului şi cu menţinerea achiziţiilor
terapeutice.

Încheierea grupului
La apropierea datei prevăzute pentru cea de-a 16-a şedinţă, terapeuţii anunţă sfîrşit al
grupului, încep să se îndepărteze de structura ordinii de zi urmate pînă atunci, devenind
mai puţin directivi. Este posibilă pseudo-delegarea conducerii grupului către pacienţi,

13
ţinîndu-se cont de mai buna lor înţelegere a scopurilor şi conceptelor terapiei cognitive,
precum şi de mai marea lor capacitate de a furniza feedbackuri şi întăriri adecvate.
 Pacienţii se îndoiesc că vor face faţă singuri. Sînt puse în evidenţă lucrurile
învăţate, iar terapeuţii subliniază necesitatea de a persevera în eforturi, odată
şedinţele încheiate.
 Se anticipează eventuale situaţii viitoare stresante, pacienţii şi terapeuţii
examinînd diversele soluţii disponibile pentru a face faţă acestora.
 Dezvoltarea unei reţele sociale, alternative grupului: posibilitatea de a se înscrie
într-un club, o mai bună identificare printre cunoştinţele actuale ale pacienţilor, a
celor mai susceptibile de a oferi un suport etc. Nu rareori, participanţii schimbă
între ei numere de telefon, pentru a păstra legătura.
Unii terapeuţi preconizează rărirea progresivă a şedinţelor, pentru a limita dificultăţile
de separare. în practica noastră, această strategie de estompare nu e întotdeauna
aplicabilă.
Anticiparea primei şedinţe de rapel, ca şi a întîlnirii individuale de restituire a
rezultatelor la chestionarele completate la capătul de drum al grupului permit, în general,
o mai bună administrare a sentimentului de abandon.
Atunci cînd unii pacienţi îşi exprimă decepţia cu privire la efectele pozitive ale
tratamentului, terapeuţii pun în evidenţă aşteptările nerealiste de vindecare în raport cu
finalul tratamentului. Ei compară durata limitată a acestuia cu istoria adeseori prea lungă
şi neştiută a instalării maladiei depresive. Uneori, ei adoptă o atitudine şi mai modestă,
comunicînd ideea conform căreia terapia vizează, într-o primă fază, doar iniţierea
tentativei de depăşire a depresiei (metafora grăuntelui de nisip care trebuie îndepărtat
pentru a permite roţilor unei maşini să se învîrtă din nou).
Ajunşi la sfîrşitul psihoterapiei de grup suportiv, reamintim existenţa, ca de obicei, în
terapia cognitive-comportamentală a unei faze de supraveghere. Pe parcursul acesteia,
două şedinţe de rapel (follow-up) în grup permit reunirea participanţilor şi stabilirea unui
bilanţ al evoluţiilor şi dificultăţilor fiecăruia.

Teme pentru studiul individual

Specificul grupurilor desfășurate într-un cadru spitalicesc

14
 Intrebari recapitulative
De ce este recomandată abordarea de grup în cazul pacienților diagnosticați cu
depresie?
Care sunt beneficiile grupului de suport?
Cum se realizează prevenirea drop-out-ului?
Care sunt tehnicile folosite în etapa de schimbare?
Cum se realizează încheierea grupului?

Bibliografie selectivă:
1. Guimon, J., Weber-Rouget, B., 2006. Terapii scurte de grup, Editura Polirom,
Iaşi.
2. Holdevici, Irina. 2009. Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală.
Editura Trei, București.
3. Kaplan, H.I. & Sadock, B.J., 1983, Comprehensive group psychotherapy. (3rd
ed.) Williams & Wilkins, New York.
4. Yalom, I.D.; Leszcz, M., 2008, Tratat de Psihoterapie de Grup, Teorie şi
practică, Editura Trei, Bucureşti

15