Storytelling-ul este activitatea socială și culturală prin care oamenii partajează povești de viață,

reale sau ,,infrumusețate” . Termenul de narațiune face referire în mod specific la storytelling
oral și ii ajută pe oameni să iși descrie propria poveste sau povești pe care le-au auzit și care pot
avea impact față de ceilalți sau pot aduce ceva nou din care ceilalți să invețe, in fața unei
persoane sau a unui grup.

Prin storytelling, oamenii învață să prezinte cu încredere, să creeze o conexiune emoțională cu

audiența și să împărtășească povești (relatări) din experiența lor.

Metoda "storytelling“ deși, adaptarea ei contemporană provine din SUA , este reinterpretarea
tradițiilor vechi: povestea, povestirea unei întâmplări a avut un rol important în viața
comunităților de-a lungul vremurilor.
 În primul rând, storytelling-ul (narațiunile), reprezintă o metodă alternativă de
predare și formare, folosită în domeniul educației. Constatând gradul mare de
receptivitate pe care atât copiii, cât și adulți îl au față de transpunerea conținuturilor
educaționale în structuri narative, în povești, storytelling-ul vine în sprijinul educatorilor
ca o metodă auxiliară, care poate genera sau poate completa conținutul unul plan de
formare/educare.

Prin folosirea acestei metode, educatorul transmite cunoștințe educabililor

folosindu-se de imagini, analogii, conexiuni diverse, metafore, povești pentru a implica
ascultătorii și a-i stimula la cât mai multe nivele perceptive (vizual, auditiv, intelectual).

Storytelling-ul se poate aplica la orice nivel de educație, de la educațialivrată

copiilor până la programele de educație și formare a adulților, de la educația
instituționalizată, formală, până la cea neinstituționalizată, de la un grup larg de educabili
până la un grup de interes mai restrâns. Singura condiție o reprezintă disponbilitatea
educatorului de a folosi narațiunea ca metodă în educație și de a realiza materialele
necesare, în prealabil. Oferind o cantitate mare de resurse și nefiind o metodă
cronofagă, storytelling-ul facilitează procesele de educație deja folosite la scară largă.
Storytellingul, denumit şi Arta povestirii este o metodă care porneşte de la o poveste, un mesaj, o
valoare, un principiu ce se doreşte a fi transmis, pentru a fi inţeles, explorat şi apoi adaptat în
manieră personală de către fiecare ascultător în parte. Arta de a spune poveşti este adecvată
procesului instructiv-educativ şi poate fi accesibilă la orice vârstă şi pentru toate abilităţile.

Oamenii preferă să învețe dintr-o poveste, să se lase convinși prin intermediul unei povești, să se
lase conduși de o poveste, pentru că povestea înseamnă emoție. Înainte de a învăța să citim, cu
toții am auzit povești. Informația, produsul, cunoștințele sunt infinit mai lesne, mai profund
receptate dacă receptorul empatizează, iar empatia se realizează prin emoție.
 Fiecare dintre noi are o poveste, si o poveste din care a invatat ceva nou. De multe ori, pentru
intelegerea unei teme, profesorii recurg la explicarea acesteia cu ajutorul unei povesti.

Dacă sunt bine descrise, poveștile adaugă o dimensiune emoțională comunicării, generează
simpatie și ajută „cititorii” să rețină mult mai ușor informații. În plus, informațiile transmise sub
formă de povești împrumută din oralitatea acestora și devin deci mult mai ușor de împărtășit
prietenilor.

A spune povești este una dintre cele mai firești activități ale oamenilor. Conștienți sau nu,
construim, ascultăm și narăm povești în fiecare zi. În mod la fel de firesc, metoda povestirii a
devenit una dintre preferatele oamenilor de comunicare, pentru simplul fapt că este eficientă.
Orice poveste are o morală, o pildă sau un punct de vedere final care se dorește a fi transmis. O
poveste care nu generează o schimbare de atitudine, de percepție sau de comportament este una
care nu și-a atins scopul.
Pentru a ne asigura ca povestea pe care o spunem va starni interesul ascultatorilor, trebuie sa
folosim analogii si comparatii d
ar si sa facem apel atat la emotii cat si la umor.

Scenele fără viață sau „răsuflate” fac poveștile plictisitoare. Ele nu trebuie să fie neapărat
fabuloase, ci autentice, pentru a pătrunde la nivelul emoțiilor și trăirilor umane.
 Metoda implică trei elemente esenţiale: povestea, povestitorul şi publicul.
Dialogul dintre aceste trei elemente face ca storytellingul să poată fi folosit atât în scop
formativ/educaţional, cât şi terapeutic. Principiul de la care pornim este că oricine poate
spune o poveste.
Exista poveşti proprii, există cele consacrate, şi, cu siguranţă există poveşti nescrise ce
pot fi create chiar în momentul utilizării metodei. Poveştile implică emoţii, valori, experienţe
individuale şi de grup, probleme şi, cu siguranţă, multiple soluţii. Povestea nu este însă doar a
povestitorului, ea există pentru a fi trasmisă, transformată, recreată. Storytellingul este o
metodă participativă ce implică publicul în toate etapele: pregatirea publicului pentru poveste
(introducerea în temă), povestea în sine (incluzand elemente legate de voce, tonalitate, obiecte
utilizate) şi ieşirea din poveste (creaţie, reflecţie, punere în scenă).