Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TESTĂRII DE
EFORT
Pop Codruța Teodora
• Testarea de efort utilizată inițial a fost nestandardizată și
consta în reproducerea, prin mers, a condițiilor care produceau
simptome bolnavilor (angină pectorală de efort). Ulterior,
pentru o mai buna urmărire și interpretare a efortului s-au
introdus testele semistandardizate (scărița Master) și
standardizate.
• Testarea standardizată utilizează efortul maximal limitat de
simptome, bolnavul este încurajat să presteze efort până la
frecvența cardiacă maximală, dar efortul va fi oprit când
apar simptome precum durerea toracică, dispneea sau scăderea
tensională.
• Frecvența cardiacă maximală se măsoară: F.C. max = 220-
vârsta (la bărbați) și F.C. Max = 210-vârsta (la femei)
• Se utilizează și teste de efort submaximal (70-80% din F.C.
max) la pacienții cu sindrom coronarian si la pacienții cu
insuficiență cardiacă.
Clasificarea testelor de efort
• Testele maximale limitate de simptome sunt cel mai des
folosite și la ele ne referim în mod curent când vorbim de
testarea efortului a bolnavilor cardiovasculari. Ele sunt:
• 1. Teste progresive (în trepte) Efortul va fi prestat în trepte de
2-3 minute timp în care se consideră că se ajunge la „steady
state” (echilibru între consumul și aportul de oxigen). Cel mai
frecvent ultilizate in diagnosticul și evaluarea pacienților cu
cardiopatie ischemică.
• 2. Teste „ramp” Utilizează creșterea continuu progresivă a
efortului, ce se realizează în intervale de 30 sec– 1min timp în
care nu se poate ajunge la „steady state”, bolnavii contractând
o datorie importantă de oxigen.
• Durata: Durata unui test „ramp” este de 6-8 min (pacienți cu
performață cardiacă scăzută) iar a unui test în trepte de 10-16.
Aparate folosite în realizarea
testelor de efort