Ministerul Sănătăţii Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

Nicolae Testemiţanu

Tratamentul local şi general al

bolnavului cu osteomielită
odontogenă subacută şi cronică

Profesor: Hîţu Dumitru, doctor în medicină,

conferențiar universitar.
Studentă: Ciubotaru Marina, anul 3
 Obiective:
Indicaţiile tratamentului local şi general în
osteomielita odontogenă în faza subacută şi cronică
Metodele chirurgicale de tratament
Metode de tratament a osteomielitei Garre
Îngrijirea postoperatorie a bolnavului
Farmacoterapia osteomielitelor în faza subacută şi
cronică
Fizioterapia
Profilaxia osteomielitei odontogene cronice
Complicaţiile osteomielitei
 Indicaţiile tratamentului local:
În faza subacută:
 dureri;
 mucoasa bucală edimaţiată, hiperemiată;
 îngroşarea bilateral de procesul alveolar;
 eliminări purulente bilateral de procesul alviolar (infiltrat în
formă de mufă);
 mobilitatea grupului de dinţi afectaţi;
 disfagii, trismus;

În faza cronică:
 Simptomul Vincent d’Alger (anestezia buzei inferioare de
partea procesului inflamator);
 prezenţa fistulei;
 sechestre
 Indicaţiile tratamentului general:

 semne de intoxicaţie vădită: frisoane, febră (t° 37-38 °C),

puls tahicardic,
schimbări in sînge (leucocitoză cu neutrofile,
devierea formulei leucocitare spre stînga, VSH mărit pînă la
50-70 mm/h),
modificări în urină (albuminurie, prezenţa cilindrilor hialini)
 creşterea rezistenţei organismului faţă de infecţii;
 dereglări ale funcţiilor organelor de importanţă vitală, a
tractului gastrointestinal.
OPG osteomielită odontogenă cronică
 Metode chirurgicale de tratament:
1. Decorticarea osului (corticotomia) constă în îndepărtarea
corticalei osoase externe din zona procesului inflamator, în faza
subacută sau cronică. Datorită prezenţei procesului inflamator,
corticala este avasculară, iar germenii microbieni din
microabcesele medulare nu pot fi supuşi acţiunii antibioticelor
administrate.
Prin îndepărtarea corticalei şi aplicarea lamboului vestibular, se
asigură drenajul şi vascularizaţia zonei medulare, ceea ce grăbeşte
stingerea procesului septic. Intervenţiile sunt urmate de instalarea
temporară a unui dispozitiv care să asigure irigaţia – aspiraţia
focarului septic.
Obwegeser susţine că decorticarea parţială a osului scurtează
considerabil timpul de tratament.
2. Sechestrectomia se practică numai după delimitarea completă a
sechestrelor, in faza cînd acestea sunt mobile, după aproximativ 3-
5 săptămîni de la debut. Intervenţia este preferabil să se practice
pe cale endobucală, cu menajarea periostului, care are un rol
important în regenerarea osoasă.
Dinţii cu indicaţia majoră de extracţie sunt cei cauzali şi cei
implantaţi pe sechestre, ceilalţi dinţi mobili din vecinătate pot fi
conservaţi deoarece, după remiterea procesului inflamator,
mobilitatea dispare.
În caz de afectare limitată a maxilarului sau a crestei alveolare a
mandibulei sechestrectomia poate fi efectuată intraoral. Pe cînd în
toate celelalte cazuri este utilizată calea cutanată. În toate cazurile
radicalismul va fi moderat.
Operaţia de sechestrectomie:

1. aprecierea localizării, mărimii şi formelor sechestrelor dupa

examenul radiologic;
2. prelucrarea cîmpului operator, izolarea lui;
3. anestezia cu sol. Lidocaină 2%;
4. aprecierea locului şi mărimii inciziilor;
5. accesul pe straturi la focarul purulent;
6. sechestrectomia;
7. chiuretajul osului demineralizat, granulaţiilor sechestrelor;
8. prelucrarea cu soluţii antiseptice, antibiotice, enzime;
9. regularizarea marginilor ascuţite;
10. la necesitatea cavitatea sechestrală se umple cu diferite
substraturi: cheag de sînge, burete hemostatic cu pulbere de AB,
cartilaj conservat, os liofilizat şi alţi substituienţi de os;
11. suturarea şi aplicarea drenului.
Osteomielită cronică cu sechestru
 Osteomielita Garre
Osteomielita Garre este un proces nesupurativ caracterizat prin
apoziţie osoasă periferică subperiostală, cauzată de o infecţie sau
o iritaţie de intensitate medie.
Boala afectează mai frecvent copiii şi tinerii, la care există o
activitate ostiogenetică mare. De obicei este de etiologie dentară,
deşi uneori poate proveni de la infecţii ale ţesuturilor moi
supraiacente (infecţii provocate de stafilococul auriu sau alb şi
uneori – de streptococ). Procesul infecţios iniţial este localizat la
periost sau subperiostal şi progresează lent spre profunzimea
osului.
Clinic, se manifestă ca o tumefacţie dură care interesează o
porţiune destul de întinsă de os şi produce dureri nesemnificative,
cu caracter intermitent.
Radiografic se caracterizează printr-o condensarea a corticalei
osoase şi o creştere de volum osoasă în jurul periostului.
 Diagnosticul diferenţial
se face cu:

 periostita, care are o evoluţie mai scurtă;

 hiperostoza infantilă Caffey, care este localizată şi la
alte oase (claviculă, cubitus) şi este însoţită de febră;
 displaziile fibroase, în care lipseşte condensarea
osoasă.
Tratamentul osteomielitei Garre
consta în:

extracţia dintelui cauzal

chiuretajul alveolar
remodelarea osoasă periferică (mai rar,
cand sunt asimetrii faciale evidente şi
persistente după 6 luni de la vindecare)
 Îngrijirea postoperatorie a bolnavului

repaus la pat;
regim alimentar bogat în proteine, vitamine, Ca şi P;
tratament antibiotic;
analgetice;
comprese umede, calde;
fizioterapie;
imunoterapie: anatoxină stafilococică, plasmă hiperimună,
gama – globulină antistafilococică, bacteriofag stafilococic;
administrarea de perfuzii intravenoase;
transfuzii de sînge se recomandă în cazurile grave, cînd
hematocritul are valori scăzute.
 Farmacoterapia
antibioticograma (determinarea agentului patogen);
antibiotice cu spectru larg de actiune: augmentin,
cefalosporine, osteotrope (lincomicina, gentamicina,
oxacilina);
antimicotice: nistatina, flucoral, fluconazol;
analgezice: baralgina, dexalgin;
desensibilizante: suprastin, diazolin, dimedrol;
enzime: tripsina, lizina, himopsina;
perfuzii cu sol. glucoza 5%, sol. NaCl 0.9%;
vitaminoterapie (A, grupul B, C).
 Fizioterapia
iradierea cu raze ultraviolete, raze infraroşii;
electroforeza heparinei, K iodat, Ca clorat, sulfatului de Cu
sau Zn 2%;
irigarea cu sol. antiseptice calde (clorhexidina, permanganat
de K, hidrocarbonat de Na 1-2 %);
ultrasunetul;
nămolurile sterile, parafina, ozocherita;
administrarea locală a ozonului aplicat prin traiectul
fistulelor sau prin incizii;
terapia hiperbară – introducerea bolnavilor în încăperi cu
oxigen sub presiune (oxigen 100% la 2 atm, 25-26 de şedinţe);
 Profilaxia osteomielitei odontogene cronice

asanarea cavităţii bucale (fracturile maxilare vor fi tratate

corect, cu extracţia dinţilor care întreţin supuraţii; colecţiile
purulente ale părţilor moi periosoase vor fi incizate larg şi
la timp, asigurîndu-li-se un drenaj eficient; înlăturarea
resturilor radiculare şi a dinţilor 8 incluşi);
înlăturarea factorilor etiologici;
tratamentul corect şi la timp a osteomielitei acute;
majorarea reactivităţii imunologice a organismului;
vizita la stomatolog de 2 ori pe an;
iluminarea sanitară a populaţiei.
 Complicaţiile osteomielitei

 supuraţii ale părţilor moi faciale, ale orbitei, ale

sinusului maxilar;
 tromboflebită sinusului cavernos;
 supuraţii pulmonare;
 septicopiemii;
 artrite temporo – mandibulare;
 articulaţie falsă;
 fractura patologică a mandibulei (la narcomani);
 mediastenite, septis, meningită.
Reabilitarea medicală a
bolnavilor cu
osteomielită odontogenă
 Reabilitarea reprezintă totalitatea actelor statale,
socio-economice, medicale, profesionale,
pedagogice, psihologice , orientate spre prevenirea
bolilor care duc la pierderea temporara a capacitatii
de munca, şi la restabilirea bolnavilor şi a
invalizilor in cîmpul social. (Ю.И .Бернадский,
1988, pag. 234)
Reabilitarea (conform OMS) reprezintă folosirea
tuturor mijloacelor cu scopul de a reduce impactul
condiţiilor generatoare de dizabilităţi şi handicap,
precum şi de a permite persoanelor cu dizabilităţi să
reuşească să se integreze optimal în societate.
Principiile de bază a reabilitării bolnavilor
cu osteomielită odontogenă:

► tratamentul la timp;
► diagnosticul şi tratamentul pe etape;
► plan unic de tratament la toate etapele şi
instituţiile medicale;
► individualizarea procesului de reabilitare
în dependenţă de personalitate, starea
generală şi locala.
Farmacoterapia suplimentară de menţinere
dupa necesitate:

- enzime: tripsina, lizina, himopsina;

- perfuzii cu sol. glucoza 5%, sol. NaCl 0.9%;
- vitaminoterapie (A, grupul B, C);
- analgezice: baralgina, dexalgin;
- hormoni.
 Reabilitarea fizioterapeutică include:
- iradierea cu raze ultraviolete, raze infraroşii;
- electroforeza heparinei, K iodat, Ca clorat, sulfatului
de Cu sau Zn 2%;
- irigarea cu sol. antiseptice calde (clorhexidina,
permanganat de K, hidrocarbonat de Na 1-2 %);
- ultrasunetul;
- taermoterapia (parafina, ozocherita);
- ozonoterapia;
- terapia hiperbară;
- balneoclimatoterapia.
Tratamentul fizioterapeutic trebuie făcut individualizat şi
etapizat de către un colectiv de medici specialişti. Se vor respecta
cu stricteţe indicaţiile şi contraindicaţiile fiecărei metode.
 Reabilitarea în condiţii balneare:

Factorii balneari (apele minerale, termale, gazoase,

saline, namolurile curative şi plajele) în asociaţie cu
factorii naturali (lumina, caldura, vantul, umiditatea,
relieful, aerosolul) sunt utilizaţi în procesul de
reabilitare a bolnavilor cu osteomielită odontogenă.

Terapia balneara are rol:

- profilactic;
- curativ;
- de recuperare.
 Reabilitarea socială include:

- efectuarea unor intervenţii chirurgicale plastice

pentru înlăturarea anxietăţii şi reintegrarea
optimă în societate;
- ajutorarea pacienţilor prin antrenarea lor în
şedinţe la psihoterapeut cu scopul diminuării
stărilor de inhibiţie;
- restabilirea bolnavilor în cîmpul muncii.
 Gimnastica curativă:

- contibuie la resorbţia afecţiunilor inflamatorii, la

eliminarea fenomenelor locale de stază;
- acţioneaza benefic asupra metabolismului care are
un rol important in circulaţia sîngelui, inclusiv pentru
ţesuturile pulmonare;
- ajustează funcţiile de reglare ale sistemului
cardiovascular, fortifică toată circulaţia sanguină;
- sporeşte rezistenţa generală a organismului, gradul de
vitalitate, îmbunătăţeşte starea mentală şi psihică.
Expertiza medicală reprezintă
stabilirea, în urma unui examen medical, a
capacităţii de muncă a unui bolnav sau a
unui om sănătos în condiţiile solicitărilor
fizice şi psihice din diferite profesiuni.
 Bibliografie

1. Materialul lectiilor.
2. G.Timoşca, C.Burlibaşa “Chirurgie Buco-Maxilo-Facială”,
Chişinău, 1992, pag. 355-358.
3. C. Burlibaşa “Chirurgie orală şi maxiofacială” ediţia a II-a,
Bucureşti, 2008.
4. M. Pricop, E. Urtilă “Infecţiile Buco- Maxilo-Faciale”,
Timişoara, pag. 120-126.
5. Ю.И .Бернадский “Основы Ч.Л.Х. и хирургической
стоматологии”, Витебск, 1988, стр. 234- 237.