Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Enzimele 1
Enzimele 1
OBIECTIVELE:
Natura chimică şi rolul biologic al enzimelor. Dovezile naturii
proteice a enzimelor. Diferenţa dintre acţiunea enzimelor şi
catalizatorilor nebiologici.
Structura enzimelor. Proenzimele (zimogenii). Noţiune despre
centrul activ şi centrul alosteric al enzimelor.
Izoenzimele şi rolul lor.
Cofactorii enzimelor. Coenzimele şi ionii metalici. Funcţiile de
coenzime a vitaminelor şi microelementelor.
Natura chimică (structura) vitaminelor B1, B2, B6, PP şi rolul lor
ca coenzime.
Mecanismul de acţiune al enzimelor. Centrul activ al enzimelor şi
rolul lui în formarea şi transformarea complecşilor intermediari
dintre enzimă şi substrat. Rolul modificărilor conformaţionale
reciproce ale moleculei enzimei şi substratului la favorizarea
catalizei (reacţiei).
Nomenclatura (denumirea) şi clasificarea enzimelor. Caracteristica
generală a claselor şi subclaselor principale de enzime. Numărul de
cod al enzimei.
ENZIMĂ – de la grec.“Eu
ZYMOS”- în drojdie
Enzimodiagnostica Enzimoterapia
- este determinarea - este utilizarea enzimelor,
activitătii enzimelor, extrase şi purificate sau
care se pot modifica în sintetizate în laborator,
diferite patologii cu în tratamentul
scop de diagnoză. diferitor patologii.
Natura chimică a E
E- sunt proteine şi posedă toate proprietăţile fizico-chimice
specifice acestor molecule (solubilitate, proprietăţi osmotice,
sarcină electrică netă, denaturare termică)
Dovezile experimentale:
1. Sunt alcătuite din AA
2. Prezintă macromolecule
3. În apă formează sol. coloidale cu propriet. sale specifice
4. Prezintă electroliţi amfoliţi
5. Se supun denaturării
6. Au fost sintetizate în condiţii de laborator din AA (ribonucleaza,
lizozima)
Asemănările E cu catalizatorii
neorganici
1. catalizează numai reacţiile posibile din punct
de vedere energetic
2. nu modifică echilibrul reacţiilor reversibile
3. nu modifică direcţia reacţiei
4. nu se consumă în procesul reacţiilor.
Deosebirile E de catalizatorii
neorganici
1. Viteza catalizei enzimatice este cu mult mai mare decît a celei
nebiologice (1 mg de Fe în componenţa catalazei poate înlocui
o tonă de Fe metalic).
2. Enzima posedă specificitate înaltă.
3. Enzimele catalizează reacţiile chimice în condiţii blînde
(presiunea obişnuită, temperatura 37C, pH aproape neutru).
4. E catalizează reacţiile fără formarea produselor intermediare –
randamentul este de 100%
5. Activitatea E, de aici şi reacţiile enzimatice se reglează.
6. Viteza reacţiilor este direct proporţională cu cantitatea enzimei.
Structura enzimelor
Masa moleculară a E e de mii de ori mai mare decât
masa moleculară a substratului (S)
S - substanţa asupra căreia acţionează E
E acţionează nu cu toată molecula dar cu un anumit
sector – denumit centrul activ (CA)
CA - locul care asigură interacţiunea E cu S şi
transformarea ulterioară a acestuia.
Particularităţile CA
1. Este o combinare unicală în spaţiu şi în timp a anumitor
resturi de AA
2. E o structură tridimensională (AA aflaţi în locuri diferite)
3. Are formă de adâncitură sau cavitate, căptuşită cu AA
hidrofobi, unde nu-i acces de apă (ex. când apa este un
reagent al reacţiei)
4. Ocupă o parte relativ mică din volumul E şi majoritatea
resturilor de AA în molecula E nu contactează cu S
5. S relativ slab se leagă cu E
6. CA este alcătuit din 2 sectoare:
Sectorul de contact (de legare)
Sectorul catalitic
Centrul alosteric
Unele E posedă şi un alt centru (sau alte centre) decît
cel activ – centru alosteric (allo stereos –alt loc)
C alos - are o poziţie spaţială pentru fixarea
metabolitului reglator, numit efector sau modulator
Modulatorii se fixează necovalent şi pot fi: activatori sau
inhibitori
E cu centrul alos – se numesc E alosterice sau
reglatoare
La fixarea modulatorului, E alos îşi modifică
conformaţia. Modulatorii accelerează sau inhibă
utilizarea S de enzima respectivă.
Enzime alosterice
Moleculele enzimelor alosterice sunt mai mari, mai complexe şi
sunt oligomere pare
Au cinetica lor – viteza reacţiilor în dependenţă de c% S are
formă sigmoidală, dar nu hiperbolică, cauzată de urmările
interacţiunii între protomerii ce leagă S în mod cooperativ
Sunt 2 tipuri de E alosterice
1. Homotrope - modulatorul şi S constituie aceeaşi substanţă
Acumularea S activează v reacţiei catalizate de această E (ex:
alcoolul activează alcoolDH, E ce îl scindează)
2. Heterotrope - modulatorul se deosebeşte după structură de S.
Cofactorii enzimelor
Deosebim:
1. E simple – alcătuite numai din AA
2. E conjugate - sînt formate din:
a. partea proteică - apoenzimă
b. partea neproteică - cofactor.
Cofactori – molecule (sau ioni) mici, mai stabili la acţiune
decât apoenzimele
Cofactorul strîns legat în structura E – grupare
prostetică
Cofactorul slab legat, uşor disociabil – coenzimă
În calitate de cofactori apar frecvent cationii unor
metale şi, foarte rar, unii anioni
Rolul Co
1. stabilizează conformaţia activă a moleculei
2. Prezintă veriga de legătură între S şi CA prin
leg. coordinative
3. Co pot îndeplini actul de cataliză
-catalizează scindări de
legături covalente cu
adiţionarea apei ;
Temperatura
PH
Concentraţia S
Concentraţia E
electroliţii
Termolabilitatea (t°)
E – sunt termolabile
t optimă a majorităţii E se află în
limitele 20 ° - 40° C
odată cu creşterea t cu 10°C (dacă
luăm punctul de plecare 0° ) - V
reacţiei enzimatice sporeşte de 1,5
ori, atingând max la t 40°C.
Majorarea de mai departe duce la
micşorarea activităţii enzimatice
ceea ce mărturiseşte despre
denaturarea proteinei. La 100°C
toate E organismului sunt inactive.
Unele E a microorganismelor
termofile sunt active la t de 80°C
La t joase E se inactivează
(excepţii: catalaza: activitate max la
t=0 °C)
Termolabilitatea (t°)
Creşterea vitezei reacţiei odată
cu creşterea t° este înterpretată prin
prisma "energiei de activare".
Pentru fiecare E se poate stabili o
t° optimă la care V atinge valoarea
max, mai departe V scade din
cauza denaturării.
Acţiunea pH asupra activităţii enzimatice
S4
S2
Deci fiecare E catalizează un anumit tip de reactii
sau transformarea unui anumit S.
Specificitatea:
Specificitatea de reacţie: E-
catalizează un anumit tip de reacţie ce stă la baza
clasificării enzimelor: o hidroliza, o reacţie redox,
formarea unei legături, etc.
Specificitatede substrat:
stereochimică, absolută şi
relativă :
Specificitate stereochimică - E
catalizează transformarea numai a unuia din
stereoizomerii posibili. Ex: Amilaza scindează
legăturile α 1-4 glucozidice din amidon sau
glicogen şi nu influentează asupra legăturilor β din
celuloza.
specificitate de S absolută - E catalizează
transformarea doar a unui S (anhidraza carbonica, ureaza).
specificitate de S relativă –
E acţionează nu asupra unor grupe din mol S ci asupra
anumitor legături a anumitei grupe de S (proteazele:
chimotripsina - legatura peptidica, formata de COOH a
Phe, Tyr, Trp; tripsina - de COOH a Lyz si Arg).
E catalizează transformarea grupei de substanţe
asemănătoare (alcoolDH)
E catalizează transformarea substanţelor care aparţin
diferitor grupe de compuşi organici (cit. P450)
Mecanismele de activare a E
Sunt : 1. nespecifice: temperatura , iradierea
2. specifice
- Se activează la:
1. majorarea concentraţiei S cînd este insuficient
2. majorarea cantităţii E
3. introducerea coenzimelor cînd sunt insuficiente
4. Introducerea ionilor metalelor Fe, Cu
- Se cunosc următoarele tipuri de reglare a activităţii enzimatice:
1. proteoliza limitata
2. Reglare covalentă – fosforilare/ defosforilare
3. Autostructurarea cuaternară
4. Alosterică
5. Reactivare
Proteoliză limitată
Unele enzime (proteine) se sintetizează în forma neactivă de
precursor – proenzime (zimogeni)
Exemplu:
1) enzimele digestiei: pepsinogenul, himotripsinogenul, tripsinogenul,
proelastaza, procarboxipeptidaza - scindeaza proteinele in stomac şi
duoden.
2) coagularea singelui e determinată de cascada de reacţii cu activitate
proteolitică;
3) hormonii proteici (insulina);
4) proteinele fibrilare (colagenul).
Mecanismele de activare a proenzimelor este proteoliza limitata.
Proteoliza limitata - este scindarea (înlăturarea) unui sector al catenei
în rezultat enzima se restructurează şi se formează CA.
H+
Pepsinogen ------→pepsină
-42AA
Importanla biologică a prezenţei
formelor neactive .
Cei mai de vază inhibitori de acest tip în celulele vii sint produsele intermediare
ale metabolismului, care reversibil se fixează la unele E reglatoare şi modifică
activitatea lor.
Inhibiţia noncompetetivă – I se leagă la
complexul ES, inhibă activitatea E
E+S----ES +I-----ESI
inhibiţia prin modificarea covalentă a
moleculei enzimei - prin fosforilare pe baza ATP-ului.
Unele enzime fosforilate pierd activitatea de exemplu
enzima glicogensintetaza
Inhibiţia prin exces de S – în CA se fixează
simultan surplus de S – ce nu poate fi transformat. Este
o inhibiţie reversibilă – înlăturarea S.
Retroinhibiţie -
Inhibiţie alosterică - inhibitorul (efectorul) se leagă în centrul
alosteric al enzimei, modificând conformaţia moleculei (structura terţiară)
ce are ca consecinţă deformarea centrului activ.
E
S CA
CA
Retroinhibiţie
Sistemele polienzimatice Tipurile de
organizare a sistemelor polienzimatice
Fiecare celulă a organismului conţine setul său specific de E.
Unele se găsesc în toate celulele, altele sunt prezente doar în
anumite celule sau anumite compartimente celulare. Funcţia
fiecărei E, nu este izolată, ci strins legată de funcţia altor
enzime. Astiel din E aparte se formeaza sisteme
polienzimatice sau conveiere.
Funcţia sistemelor polienzimatice depinde de particularităţile
de organizare a lor in celule.
Se cunosc urmatoarele tipuri de organizare a sistemelor
polienzimatice:
1. - funcţională,
2. - structural-funcţională
3. - mixtă.
Organizarea funcţională