SINDROAMELE

APARATULUI DIGESTIV (I)

1. SINDROMUL ASCITIC
2. SINDROMUL ESOFAGIAN
3. SINDROMUL INSUFICIENŢEI EVACUATORII GASTRICE
4. SINDROMUL DIAREIC
5. SINDROMUL CONSTIPAŢIEI
TEMĂ DE LUCRU
 1. MERITĂ SĂ
APROFUNDĂM STUDIUL
ASCITEI?
2. DISFAGIA ESTE UN
SIMPTOM CARE MERITĂ
ANALIZAT?
3. DE CE ESTE
IMPORTANTĂ PREZENŢA
STENOZEI PILORICE?
SINDROMUL ASCITIC
 DEFINIŢIE

• Sindromul ascitic reprezintă un

complex de simptome şi semne
datorate acumulării de lichid liber în
marea cavitate peritoneală.
 ETIOLOGIE
• Inflamaţia peritoneului (tuberculoza peritoneală);
• Staza venoasă:
– Hipertensiunea portală:
• Piletromboza;
• Ciroza hepatică;
• Sindromul Budd-Chiari;
– Insuficienţa cardiacă dreaptă sau globală;
• Carcinomatoza peritoneală;
• Anasarca de origine renală;
• Hipoproteinemia esenţială.
 FIZIOPATOLOGIE
• Datorită creşterii presiunii intraabdominale apar tulburări ale
peristaltismului intestinal, se produce dehiscenţa muşchilor drepţi
abdominali şi hernierea ombilicului “în deget de mănuşă”.
• Ascensiunea diafragmului determină tulburări respiratorii şi ale
umplerii hemicordului drept.
• Compersiunea venei cave inferioare prin prezenţa ascitei contribuie la
tulburările circulaţiei venoase de întoarcere de la nivelul membrelor
inferioare, generatoare de edeme.
 SIMPTOME

• balonare postprandială;
• senzaţie de distensie abdominală;
• greţuri;
• vărsături;
• dispnee;
• palpitaţii precordiale.
 SEMNELE AFECŢIUNII
CAUZATOARE
• În ciroza hepatică
– eritroză palmară;
– steluţe vasculare;
– ficat dur;
– splenomegalie;
• În insuficienţa cardiacă
– edeme periferice.
– turgescenţa jugularelor;
– cardiomegalie.
EXAMENUL OBIECTIV AL
ABDOMENULUI (1)
• Inspecţia:
– Abdomenul este mărit în volum, cu aspect:
• “batracian”, când lichidul este în cantitate moderată şi
• globulos în colecţiile masive.
– Tegumentul este lucios, subţiat, cu circulaţie colaterală de tip
porto-cav în hipertensiunea portală sau de tip cavo-cav în
ascitele de alte etiologii.
– Ombilicul este deplisat sau herniază.
 EXAMENUL OBIECTIV AL
ABDOMENULUI (2)
• Palparea:
– se obţine o senzaţie de rezistenţă elastică;
– asociată cu percuţia, se demonstrează semnul
valului.
• Percuţia:
– matitate rezistentă, declivă, cu concavitatea
orientată în sus;
– matitatea este deplasabilă cu schimbarea poziţiei
bolnavului (îşi schimbă conturul după poziţia
bolnavului).
EXAMENUL OBIECTIV AL
ABDOMENULUI (3)
– Când ascita este în cantitate mică, ascita se poate
evidenţia percutoric cu bolnavul în poziţie genu-
pectorală, sub forma unei zone de matitate
periombilicală.
– Deasupra matităţii se obţine hipersonoritate sau
timpanism.
– Când se produce un proces de mezenterită sclero-
retractilă, ansele intestinale sunt tracţionate spre
hemiabdomanul drept, unde se percepe
timpanism, iar în hemiabdomenul stâng –
submatitate (semnul THORMAYER).
 EXAMINĂRI
COMPLEMENTARE (1)
• Paracenteza şi examenul de laborator al
ascitei:
– Lichid clar, citrin există în: ciroza hepatică,
insuficienţa cardiacă dreaptă, sindromul Budd-
Chiari.
– Lichidul tulbure sugerează preznţa infecţiei.
– Lichidul hemoragic apare în carcinomatoza
peritoneală sau după traumatisme.
– Lichid opalescent există în ascita chiloasă din
tumorile maligne care obstruează canalul
toracic.
 EXAMENUL OBIECTIV AL
ABDOMENULUI (2)
• În transsudate există:
– albumină sub 30g/l,
– reacţie Rivalta negativă,
– densitate sub 1015,
– celularitate săracă,
– examen bacteriologic negativ.
• Transudate apar în:
– ciroza hepatică şi în
– insuficienţa cardiacă.
EXAMENUL OBIECTIV AL
ABDOMENULUI (3)
• În exudate există:
– albumină peste 30g/l,
– reacţie Rivalta pozitivă,
– densitate peste 1018,
– celularitate abundentă,
– examenul bacteriologic poate fi pozitiv.
• Exudat există în:
– carcinomatoza peritoneală,
– infecţii,
– tuberculoză peritoneală,
– pancreatite acute.
 EXAMENUL OBIECTIV AL
ABDOMENULUI (4)
• În ciroza hepatică raportul glucoză din ascită / glicemie este supraunitar.
• În carcinomatoza peritoneală raportul amintit este subunitar şi creşte
semnificativ fibronectina în ascită.
• Alte explorări:
– Laparoscopia (suprafaţa peritoneului, aspectul ficatului);
– Ecografia (decelează ascita sub 200 ml, morfologia hepatică, splenică şi vena
portă);
– Teste funcţionale hepatice.
SINDROMUL ESOFAGIAN
 DEFINIŢIE

• Reprezintă manifestarea clinică a

afecţiunilor esofagului, ale unor boli
generale sau de vecinătate care-l
antrenează într-o suferinţă de obicei de
tip compresiv.
 ETIOLOGIE (1)
• 1. Afecţiuni esofagiene:
– acalazia cardiei,
– tumori maligne şi benigne,
– esofagite,
– diverticuli,
– corpi străini.
 ETIOLOGIE (2)
• 2. Afecţiuni de vecinătate care determină
compresiuni extrinseci:
– adenopatii mediastinale,
– neoplasm bronho-pulmonar,
– pericardite exudative,
– cardiomegalie,
– guşă plonjantă retrosternal.
 ETIOLOGIE (3)

• 3. Afecţiuni generale:
– colagenoze,
– miastenia,
– diabetul zaharat,
– sclerodermia sistemică,
– anemia feriprivă.
 FIZIOPATOLOGIE
• Afecţiunile cauzatoare perturbă timpul
esofagian al deglutiţiei realizând un
obstacol (mecanic, funcţional sau mixt) în
progresiunea bolului alimentar.
• Obstacolul poate fi parţial sau total.
• Rezultă, la nivelul esofagului, modificări
ale funcţiei motorii: hiperperistaltism,
mişcări antiperistaltice şi, în final, atonie.
 SIMPTOME (1)
• Disfagia este senzaţia de oprire a bolului alimentar
sau dificultatea de progresiune a acestuia.
• În spasmul esofagian se instalează brusc, pecând în
stenozele postcaustice şi în neoplasmul esofagian
debutează lent, cu evoluţie progresivă.
• Durerea retrosternală poate fi resimţită ca arsură sau
constricţie toracică.
 SIMPTOME (2)
• Regurgitarea reprezintă refluxul alimentelor,
în cantităţi variabile, care pot avea miros fad
sau fetid; se produce fără efort, neacompatiată
de greţuri (spre deosebire de vărsătură).
• Acestor manifestări li se poate adăuga
sialoreea (hipersalivaţia).
 SEMNE
• Examenul clinic general poate evidenţia
tegumente palide expresie a anemiei feriprive,
ţesut celular subcutanat slab reprezentat în
neoplasmul esofagian şi în stenozele esofagiene.
• Inspecţia: foarte rar, un diverticul esofagian
superior poate determina o formaţiune tumorală
vizibilă în fosa jugulară sau în regiunea
supraclaviculară. Ea creşte în volum cu fiecare
alimentaţie. Palpatoric, este moale, animată de
mişcărle de deglutiţie şi poate fi golită prin
compresiune şi masaj.
 EXAMINĂRI
COMPLEMENTARE
• Examenul radiologic se efectuează cu sulfat de bariu sub
formă lichidă sau cu pastă baritată.
• E util pentru evidenţierea tulburărilor motorii, a proceselor
obstructive, a diverticulilor şi a varicelor esofagiene.
• Esofagoscopia aduce informaţii precise şi permite
efectuarea de biopsii ţintite.
• Se mai pot practica: pH-metria esofagiană şi măsurarea
presiunii sfincterului esofagian inferior.
 SINDROMUL
INSUFICIENŢEI
EVACUATORII GASTRICE
 DEFINIŢIE

• Este un ansamblu de simptome şi de

semne determinat de un obstacol în
golirea stmacului.
 ETIOLOGIE

• Obstacol piloric funcţional (spasm piloric)

• Obstacol piloric organic (stenoza pilorică):
– benignă:
• ulcer gastric şi duodenal,
• hipertrofia congenitală a musculaturii pilorului;
– malignă:
• neoplasmul antropiloric.
 FIZIOPATOLOGIE (1)

• Datorită obstacolului în calea evacuării

stomacului se produce o dilataţie moderată
şi o hipertrofie a muscularei, cu
accentuarea peristaltismului.
• E faza compensată a insuficienţei
evacuatorii gastrice.
 FIZIOPATOLOGIE (2)
• Ulterior, prin progresia stenozei şi prin epuizarea
rezervelor funcţionale ale muscularei, evacuarea
întârzie, alimentele stagnează în stomac (unde
sunt supuse fermentaţiei şi putrefacţiei), iar
organul se dilată.
• Se produc contracţii tonice intermitente (faza
decompensată).
• Tulburarea digestiei şi absorbţiei principiilor
alimentare, dezechilibrele hidroelectrolitice
secundare vărsăturilor repetate determină
răsunetul general al stenozei pilorice.
 SIMPTOME
• dureri epigastrice (mai intense după
ingestia de alimente), care, în timp,
cresc în intensitate;
• senzaţie de plenitudine postprandială;
• vărsături postalimentare tardive (seara
sau noaptea), abundente, cu conţinut
alimentar (conţin alimente consumate
cu peste 8 ore sau cu zile înainte), care
pot avea miros fetid;
• greţuri, eructaţii, pirozis, constipaţie.
 SEMNE

• facies “zigomatic”,
• tegumente şi mucoase uscate şi palide,
• emaciere sau caşexie,
• spasmofilie.
 EXAMENUL OBIECTIV AL
• Inspecţie: ABDOMENULUI
– bombarea postalimentară a epigastrului,
– unde peristaltice epigastrice, care se propagă de la stânga la dreapta,
– tensiunea epigastrică intermitentă Bouveret (o contractură tonică
intermitentă), mai pronunţată după percuţia uşoară cu vârful degetelor.
• Palpare:
– la bolnavii emaciaţi se poate delimita conturul stomacului dilatat,
– clapotaj gastric à jeun (la cel puţin 8 ore după alimentaţie).
 EXAMINĂRI
COMPLEMENTARE (1)
• La sondajul gastric matinal, à jeun, se obţin
peste 100 ml suc gastric, cu resturi alimentare.
• Examenul radiologic baritat: substanţa de
contrast nu se evacuează după 6 ore, stomacul
este mult dilatat (în “chiuvetă” sau “farfurie”).
• Se poate evidenţia cauza stenozei pilorice.
 EXAMINĂRI
COMPLEMENTARE (2)
• Gastrosopia permite precizarea etiolgiei insuficienţei
evacuatorii gastrice şi efectuarea de biopsii ţintite.
• Examinările biologice evidenţiază după vărăsturi repetate:
– azotemie extrarenală,
– hipocloremie,
– hipopotasemie şi
– alcaloză.
SINDROMUL DIAREIC
 DEFINŢIE
• Este un ansambul de simptome şi semne
(clinice şi coprologice) din unele afecţiuni
în care tranzitul intestinal este accelerat,
cu emisii frecvente de scaune cu
consistenţă scăzută şi conţinut de resturi
alimentare nedigerate (decelabile cel puţin
la examenul microscopic).
 ETIOLOGIE (1)
• Diarei din boli infecţioase:
– febra tifoidă,
– toxinfecţiile alimentare.
• Diarei din parazitoze intestinale:
– lambliază,
– helmintiaze.
• Procese intestinale localizate:
– tuberculoză intestinală,
– boala Crohn,
– neoplasmul intestinului subţire sau al colonului,
– polipoza şi diverticuloza intestinală.
 ETIOLOGIE (2)
• Diarei gastrogene:
– aclorhidria,
– rezecţia gastrică.
• Diarei biliare:
– insuficienţă biliară (icter obstructiv),
– hiperkinezie biliară,
– insuficienţă oddiană.
• Diarei pancreatogene:
– pancreatita cronică.
• Diarei prin dezechilibrul proceselor de
fermentaţie-putrefacţie.
 ETIOLOGIE (3)
• Boli endocrine:
– hipertiroidismul,
– boala Addison.
• Diarei nervoase:
– emoţionale,
– motorii (radiculite, solarite, tabes).
• Diarei alergice.
• Alte cauze:
– diabet zaharat,
– colagenoze,
– adenopatii mezenterice.
 CONSECINŢELE
DIAREEEI
• Sindroamele diareice cronice sau cele cu
emisii frecvente de scaune determină în
timp tulburări hidroelectrolitice şi/sau
semne ale carenţelor alimentare şi
vitaminice datorate malabsorbţiei induse de
accelerarea tranzitului intestinal sau de
afecţiunea intestinală.
 FIZIOPATOLOGIE
• În producerea tulburărilor din sindromul
diareic intervin 3 mecanisme care se
condiţionează reciproc:
– hiperperistaltismul,
– hipersecreţia şi
– reducerea absorbţiei de apă la nivelul intestinului.
 SIMPTOME (1)
• Durerea abdominală este inconstantă; poate
fi localizată sau difuză.
• Cea localizată paraombilical drept şi în fosa
iliacă dreaptă, intermitentă, însoţită de
zgomote hidroaerice, apare în afecţiunile
intestinului subţire, cecului şi mezenterului.
• Suferinţele colonului descendent,
sigmoidului şi rectului evoluează cu dureri
în hemiabdomenul stâng, regiunea sacrată
şi sunt însoţite de tenesme.
 SIMPTOME (2)
• Apetitul este variabil, în funcţie de cauză.
• Diminuă în:
– aclorhidrie,
– procesele neoplazice şi în
– tuberculoza intestinală.
• Este crescut în:
– hipertiroidism sau în
– unele cazuri de pancreatită cronică.
• Manifestări generale:
– astenia prin pierdere de apă şi electroliţi,
– somnolenţă postprandială,
– crize sudorale.
 SEMNE (1)
• Examenul obiectiv general:
– Faciesul “peritoneal” şi tegumentele uscate se
constată în caz de diarei profuze şi reflectă starea
de deshidratare.
– Tegumentele umede apar în diareea din
hipertiroidism.
– Culoarea bronzată se întâlneşte în boala Addison.
– Unii bolnavi prezintă:
• emaciere sau caşexie şi
• semne de carenţe vitaminice.
 SEMNE (2)
• Examenul obiectiv al abdomenului:
– Inspecţia poate evidenţia creşterea globală în volum a
abdomenului sau bombarea unei regiuni.
– La cei emaciaţi, cu perete abdominal subţire, pot fi vizibile
mişcări peristaltice ale intestinului subţire sau gros.
– Palparea poate releva sensibilitate la nivelul regiunii ombilicale
sau a cadrului colic.
– Nu trebuie omis tuşeul rectal.
 EXAMINĂRI
COMLPEMENTARE (1)
• Examenul coprologic:
– macroscopic,
– microscopic,
– chimic,
– bacteriologic;
• Explorări funcţionale digestive:
– acidităţi gastrice,
– sondaj duodenal,
– probe funcţionale hepatice,
– teste de explorare a digestiei şi absorbţiei,
– teste ale funcţiei pancreatice.
 EXAMINĂRI
COMLPEMENTARE (2)
• Examenul radiologic:
– tranzitul intestinal şi
– irigoscopia.
• Explorări instrumentale:
– rectoscopia,
– colonoscopia,
– biopsia de mucoasă intestinală.
• Examenul cu capsula endoscopică.
• Examinări biochimice variate (iodemia, azotul
neproteic, electrolitemia, etc).
• Examinări hematologice.
 SINDROMUL
CONSTIPAŢIEI
 DEFINIŢIE

• Constipaţia reprezintă evacuarea de scaune

de consistenţă crescută, de obicei în
cantitate mică, la intervale mai mari de 24
de ore (2-3 zile), datorită încetinirii
tranzitului intestinal sau întârzierii evacuării
porţiunii rectosigmoidiene a colonului.
 ETIOLOGIE (1)
• Constipaţia habituală (primitivă, simplă), la
care contribuie:
– obiceiurile dietetice:
• dietă săracă în reziduuri celulozice,
• hidratare insuficientă,
– viaţa sedentară,
– lipsa de instalaţii sanitare în locuri publice, etc.
 ETIOLOGIE (2)
• Constipaţiile secundare se realizează prin:
– tulburări de propulsie (reducerea motilităţii
colonului),
– tulburări de evacuare (dischezia ano-rectală) şi
– creşterea absorbţiei la nivelul mucoasei
colonice.
 CAUZE (1)
• anomalii de lungime şi de volum ale colonului:
– dolicocolon,
– megacolon;
• obstrucţii colonice:
– bride,
– carcinomatoza peritoneală,
– herniile,
– tumori benigne şi maligne;
• anomalii musculare:
– diverticuloza colonică,
– colopatia funcţională,
– dermatomiozita,
– sclerodermia;
 CAUZE (2)
• afecţiuni rectale:
– prolaps,
– stenoze cicatriciale,
– dischezia;
• boli anale:
– stenoze,
– fistule,
– fisuri;
• cauze generale:
– diabet zaharat,
– amiloidoză,
– hipopotasemie,
– hipotiroidie,
– hiperparatiroidism;
 CAUZE (3)

• medicamente:
– atropinice,
– opiacee,
– papaverina,
– simpaticomimeticele.
 FIZIOPATOLOGIE
• Tulburările dischinetice la nivelul
colonului (atonia, spasmul sau
coexistenţa acestora) generează retenţie
stercorală cu resorbţia apei şi a unor
produşi toxici, responsabili de unele
fenomene generale din constipaţiile
cronice.
• O parte dintre simptome se datorează
unor mecanisme neuro-reflexe, cu răsunet
regional sau la distanţă.
 SIMPTOME (1)

• Simptome generale: cefalee, insomnii,

astenie, vertij, subfebrilităţi, erupţii
cutanate, mialgii, artralgii.
• Simptome din partea altor aparate:
palpitaţii, lipotimii, senzaţie de
constricţie toracică.
 SIMPTOME (2)
• Simptome dispeptice:
– inapetenţă,
– regurgitări,
– pirozis,
– dureri abdominale difuze (uneori cu caracter
de colică migratoare, calmată după defecaţie).
• Durerile pot fi resimţite la rădăcina
coapsei şi în regiunea sacrată.
• Defecaţia este însoţită uneori de durere şi
de tenesme.
 SEMNE (1)
• manifestări vasomotorii:
– paloare alternând cu eritemul feţei,
– extremităţi reci;
• limbă saburală;
• halenă fetidă;
• tahicardie cu extrasistole.
 SEMNE (2)
• Inspecţie: abdomenul este mărit în volum
datorită retenţiei stercorale şi meteorismului.
• Palparea poate evidenţia o masă fecală păstoasă
(în constipaţia atonă) sau colonul descendent
spastic (“coarda colică”), având eventual
schibale înşirate “ca mărgelele pe aţă” (în
constipaţia spastică).
• În constipaţia rectală (dischezie) la tuşeul rectal
se percepe masa fecală retenţionată.
 SEMNE (3)
• Scaunul are volum redus, consistenţă
crescută şi culoare închisă.
• Forma:
– fecalom de calibru mare (constipaţia atonă),
– schibale asemănătoare excrementelor de
capră (constipaţie spastică),
– fecalom sau conglomerat deschibale
(constipaţie rectală).
• Scaunul poate avea şi aspect de falsă
diaree, sau conţine mucus şi sânge.
 EXAMINĂRI
COMPLEMENTARE
• Examenul microscopic al scaunului
evidenţiază hiperdigestia.
• Examenul radiologic baritat este util
pentru aprecierea vitezei peristaltismului
intestinal.
• Irigoscopia precizează existenţa,
localizarea şi natura unui obstacol
mecanic.
• Rectosigmoidoscopia permite examinarea
porţiunii terminale a intestinului.
TEMĂ DE LUCRU
 1. ESTE PREFERABILĂ
IRIGOSCOPIA SAU
COLONOSCOPIA?
2. CE TREBUIE FĂCUT ÎN
SITUAŢIA ÎN CARE
EXAMINĂRILE RADIOLOGICE
ŞI CELE ENDOSCOPICE NU AU
PUTUT STABILI CAUZA UNEI
HEMORAGII DIGESTIVE (R
ADLER POZITIVĂ)?