ORTOPEDIE -

TRAUMATOLOGIE
SEF DE LUCRARI

DR. UNGURIANU SORIN

 ORTOPEDIA SE OCUPA DE CORECTIA SI
TRATAREA AFECTIUNILOR CE APAR LA
NIVELUL SCHELETULUI

ORTO = DREPT
PEDOS = PICIOR

TRAUMATOLOGIA SE OCUPA DE EFECTELE

AGRESIUNILOR AGENTILOR TRAUMATICI
DIRECTI SI INDIRECTI LA NIVELULUL
SCHELETULUI OSOS
 TRAUMATOLOGIA

 FRACTURI GENERALITATI,
 ENTORSE, TRAUMATISME TENDOANE SI
TRAUMATISME MUSCULARE
 LUXATII
 FRACTURILE MEMBRULUI SUPERIOR SI A
CENTURII SCAPULARE
 FRACTURILE MEMBRULUI INFERIOR
 FRACTURILE COLOANEI VERTEBRALE SI A
CENTURII PELVINE
 POLITRAUMATISMELE
 PROTEZAREA MEMBRELOR
 ORTOPEDIA

 DIFORMITATILE COLOANEI VERTEBRALE

 OSTEODISTROFII: OSTEONECROZE,
OSTEOCONDROZE;
 OSTEOPOROZA, OSTEOLIZA,
OSTEOMALACIA
 ARTROZELE
 INFECTIILE OSOASE
 TUMORILE OSOASE
 LUXATII CONGENITALE, MANIFESTARI
OSOASE DIN COLAGENOZE
 FRACTURI DEFINITIE

 Fractura – o solutie de continuitate

la nivelul osului, produsa in urma
unui traumatism de o oarecare
violenta; uneori, fractura se produce
in urma unui traumatism de mai
mica importanta, care actioneaza
asupra unui os fragilizat printr-o
suferinta anterioara (osteoporoza,
tumoare osoasa, osteita etc.).
fracturi
fracturi
 ETIOLOGIE
 Frecventa. Se apreciaza ca fracturile reprezinta 10% din
totalul traumatismelor si sunt de 10 ori mai frecvente decat
luxatiile. Aceasta frecventa creste in mod deosebit in
cazuri de catastrofe, accidente de circulatie.
 Varsta: frecventa cea mai mare se situeaza intre 20—
40 de ani.
La copii frecventa lor este mai mica, daca le raportam la
numarul mare de traumatisme pe care acestia le sufera.
Aceasta se explica prin elasticitatea mai mare a oaselor,
prin greutatea mai mica a corpului si prin masa musculara
mai redusa. In schimb decolarea epifizara este mai
obisnuita.
La batrani, fractura se produce si dupa un traumatism mai
putin violent, din cauza fragilitatii particulare a osului prin
osteoporoza.
 MECANISME DE PRODUCERE

 DIFERA IN FUNCTIE DE STRUCTURA OSULUI:

 OS SANATOS
 OS BOLNAV: - OSTEOPOROZA
- METASTAZA OSOASA
 MECANISME DE PRODUCERE
directe si indirecte

1.Fracturile directe.
Fractura se produce la
nivelul la care
actioneaza forta
reprezentata prin
zdrobire, compresiune
sau soc violent. Acestea
sunt fracturile din marile
accidente care se
asociaza cu leziuni mai
mult sau mai putin
grave ale partilor moi.
FRACTURI DIRECTE
FRACTURI DIRECTE
FRACTURA DIRECTA
 MECANISME DE PRODUCERE

2.Fracturile indirecte.
Fractura se produce in
alt loc decat acolo unde
a actionat agentul
traumatic. Aceste
fracturi sunt cele mai
numeroase si, dupa
modul de aplicare a
traumatismului, se pot
produce diferite tipuri
anatomopatologice de
fracturi.
FRACTURI INDIRECTE
FRACTURI INDIRECTE
 MECANISME
 compresiune in lungul
axului osului, ducand la DE PRODUCERE
fractura epifizei, ca in
fracturile de astragal sau de
pilon tibial, in urma caderilor
de la inaltime;
 flexiune, cand forta se
exercita asupra unei
extremitati osoase, cealalta
fiind fixata. Se produce o
tendinta la exagerarea sau
redresarea unei curburi
osoase care, depasind
elasticitatea normala, rupe
osul la maximum de curbura ;
FRACTURI PRIN FLEXIUNE
FRACTURI PRIN COMPRESIUNE
 tractiune, in urma MECANISME
contractiilor musculare
DE PRODUCERE
violente care duc la
smulgerea unor fragmente
osoase, ce reprezinta zone
de insertie tendinoasa, sau
fracturile parcelare ale
epitfizelor prin tractiune
ligameretara ;

 torsiune, cand forta

vulneranta produce o
rasucire a membrului,
determinand totodata o
fractura spiroida sau
helicoidala.
FRACTURI PRIN
TORSIUNE
 TIPURI DE FRACTURI
 Fracturile incomplete se observa mai ales la copii si se
prezinta sub urmatoarele forme :

 deformarea osului in grosime, care are loc printr-un

mecanism de presiune in lungul osului. In aceste conditii se
produce mai mult o dislocare trabeculara in regiunea
metafizara care se traduce radiografic printr-o usoara
ingrosare fusiforma sau in inel;

 ruperea incompleta sau inflexiunea se observa la copii,

cand datorita elasticitatii osului si a grosimii 'periostului, se
produce un traiect de fractura care intereseaza numai
corticala dinspre convexitatea osuiui.
Este clasica fractura en bois vert .
 FRACTURILE COPILULUI
Deformarea în grosime
 ruperea incompleta
sau inflexiunea se
observa la copii,
cand datorita
elasticitatii osului si
a grosimii
'periostului, se
produce un traiect
de fractura care
intereseaza numai
corticala dinspre
convexitatea osuiui.
 FRACTURA IN LEMN
VERDE
FRACTURILE COPILULUI
Clasificarea SALTER
FRACTURILE COPILULUI
Clasificarea SALTER

Fractură
SALTER I
FRACTURILE COPILULUI
Clasificarea SALTER

Fractură
SALTER II
FRACTURILE COPILULUI
Clasificarea SALTER

Fractură
SALTER III
FRACTURILE COPILULUI
Clasificarea SALTER

Fractură
SALTER IV
FRACTURILE COPILULUI
Clasificarea SALTER

Fractură
SALTER V
 ANATOMIE PATOLOGICĂ- FRACTURILE COMPLETE –
Traiectul de fractura poate sa aiba sediul variabil, in
caz de fractura directa si, dimpotriva, sa se situeze
la nivelul punctelor slabe ale osului, daca fractura
este indirecta. El poate sa fie transversal, oblic,
spiroid, longitudinal.

SPIROID OBLIC TRANSVERS CU AL TREILEA FRAGMENT BIFOCAL COMINUTIV

GRAVITATE
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Traiect de fractură

Spiroid
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Traiect de fractură

Oblic
ANATOMIE
PATOLOGICĂ
Traiect de fractură

Transvers
al
 ANATOMIE PATOLOGICĂ
Traiect de fractură

Cu al treilea
fragment
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Traiect de fractură

Bifocal
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Traiect de fractură

Cominutiv
 Deplasarea fragmentelor este variabila, uneori
minora, alteori este complexa.
Aceasta deplasare se poate face :

 - prin translatie, cand unul din fragmente este

deplasat inainte, inapoi, intern sau extern fata
de celalalt fragment;
 - prin ascensiunea unui fragment in lungul
celuilalt, producand incalecarea lor;
 - prin rotatie, cand un fragment se roteste in
jurul axului sau longitudinal, in vreme ce
celalalt ramane imobil, sau ambele fragmente
se rotesc unul fata de celalalt; in aceste cazuri
exista decalajul, fragmentelor ;
 - prin unghiularea unui fragment fata de
celalalt.
 ANATOMIE PATOLOGICĂ
Deplasări
Translaţie Încălecare Angulaţie Rotaţie

Diastazis Înfundare
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Deplasări

Fără deplasare
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Deplasări

Translaţie
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Deplasări

Încălecare
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Deplasări

Angulaţie
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Deplasări
Diastazis
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Deplasări

Deplasari
combinate
Translaţie-
Angulaţie
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Deplasări

Înfundare
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Traiect de fractură

Înfundare
 SEDIUL FRACTURII
• este important pentru diagnostic,
prognostic si tratament;
• unui os lung i se disting: diafiza, doua
metafize si doua regiuni epifizare;
• intre metafiza si epifiza, la copil exista
placile de crestere;
• fractura diafizara are o suprafata redusa
de contact;
• fractura metafizara si epifizara are
suprafata mai intinsa de contact;
• fracturile epifizare au uneori traiectul
situat articular, in acest caz se numesc
fracturi intraarticulare.
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Sediu

Diafizar

Metafizar
Articular
SEMNELE FRACTURILOR
Semne locale Semne de certitudine
 mobilitate anormală
 crepitaţie osoasă
Semne de
probabilitate  netransmisibilitatea
mişcării
 deformare
 întreruperea
 scurtare
continuităţii osoase
 echimoză

 durere la palpare

NU SE CAUTĂ
 EXAMEN RADIOLOGIC
 Doua incidente avand intre ele un unghi
de 90 (fata si profil); rareori sunt necesare
si incidente oblice;
 Doua articulatii vecine focarului de frctura;
 Radiografii ale celor doua membre
 comparativ (necesare relativ rar);
 Imediat dupa traumatism, unele traiecte
de fractura sunt dificil de descoperit
(exemplu: fractura de scafoid); pentru a
evita o greseala se vor executa in astfel
de cazuri doua radiografii: in urgenta si la
10-14 zile dupa accident.
! radiografiile trebuie sa fie de buna
calitate
EXAMENE PARACLINICE
Tomografia computerizată
EXAMENE PARACLINICE
Scintigrafia Tc99
 EXAMENE PARACLINICE
Rezonanţa magnetică nucleară

Fractură
osteocondrală
condil femural
 EVOLUTIE
 fractura evolueaza catre sudura extremitatilor
fracturate printr-o formatie denumita calus.

 PATRU FAZE EVOLUTIVE

1Faza hemoragica si hiperemica (faza psoudoinflamatorie).

revarsatul sanguin,hematomul post fracturar, se retrage
2. Faza calusului fibros :. Celulele conjunctive nediferentiate care au
invadat hematomul se multiplica si se transforma in celule formatoare
de os (osteoblaste) si de cartilaj (condroblaste) Acest tesut de
neoformatie duce la unirea fragmentelor osoase cu un calus fibros, in
interiorul caruia se gasesc si insule de tesut cartilaginos .
3. Faza calusului osos primitiv : Catre a treia saptamana de evolutie,
calusul fibros incepe sa se mineralizeze iar zonele cartilaginoase incep sa
sufere un proces de osificare encondrala, astfel ca se ajunge la un calus
osos primitiv cu trabeculatie dezordonata.
4. Faza calusului osos definitiv dureaza pana la 2 – 3 luni
VINDECAREA FRACTURILOR Osificarea indirectă
I inflamatorie II calus provizoriu III definitiv

CALUS CALUS
HEMATOM POPULAT
FIBROS OSOS REMODELAJ
UNIFORM
PRIMITIV
 Complicatiile generale imediate.
 Ele sunt consecinta traumatismului si sunt
dependente de violenta acestuia si de
teren.
 Congestia pulmonara se instaleaza la
batrani repede dupa traumatism, ducand
la bronhopneumonie grava.
 Tulburari urinare apar la batrani cu
adenom de prostata care, pana la accident
urinau multumitor.
 Infectia urinara, care urmeaza retentiei
de urina cu azotemia consecutiva, poate
sa pericliteze viata accidentatului.
 Diabetul, care era latent inaintate de
traumatism, poate sa ia un aspect clinic sever,
ducind la acidoza.
 Embolia grasoasa, altadata contestata, se
admite azi ca este destul de frecventa si
constituie o complicatie grava. Grasimea
medulara vehiculata de la nivelul focarului de
fractura, poate sa produca embolii grasoase
pulmonare cu dispnee, junghi toracic, paloare,
senzatie de moarte iminenta. Emboliile grasoase
cerebrale pot sa duca la o stare de somnolenta,
amnezie, confuzie sau tulburari vizuale.In cazul
emboliei grasoase, la 2—3 zile de la accident,
urinile contin picaturi fine de grasime iar uneori
capata un aspect lactescent.
 Complicatii locale, imediate
 1.Fractura deschisa. Comunicarea focarului de
fractura cu exteriorul se poate face printr-o plaga
produsa din afara de catre agentul vulnerant. In
acest caz plaga este mare, adesea anfractuoasa,
cu corpi straini inclusi si practic infectata. Alteori,
comunicarea focarului cu exteriorul se face
dinauntru, prin inteparea pielii si a tesuturilor moi
de catre unul din fragmentele osoase, cu ocazia
unei mobilizari imprudente a fragmentelor sau in
urma unei tentative de reluare a mersului,
imediat dupa accident. In aceste cazuri plaga
este punctiforma si fractura poate sa fie
considerata neinfectata.
Comunicarea focarului de fractura cu exteriorul
face ca hematomul fracturar sa se scurga (si prin
aceasta se intarzie procesul de cicatrizare), iar pe
de alta parte se deschide poarta pentru infectie.
COMPLICAŢIILE FRACTURILOR III A
Fractura deschisă

I III B

II III C
2.Infectarea focarului de fractura perturba in
mod grav procesul de consolidare, ajungandu-se
la osteita si pseudartroza.
Infectia duce la lichefierea calusului
fibrinoproteic din primele zile, datorita toxinelor
microbiene de tipul streptokinazei. In mediul
septic diferentierea celulara spre linia
condroblastica si cea osteoblastica nu se mai
produce, incat se scoate din mecanismul osificarii
contributia osteoblastelor. Prin toate aceste
mecanisme, infectia se dovedeste a fi un factor
inhibitor al procesului de consolidare.
3.Leziunile nervoase. Deosebit de expusi la
traumatisme sunt nervul radial, care poate fi
lezat la nivelul santului de torsiune al
humerusului, nervul sciatic popliteu extern, la
nivelul gatului peroneului si nervul median la
plica cotului. Dar si celelalte trunchiuri nervoase
pot sa fie lezate, fie in momentul traumatismului,
fie printr-unul din fragmente. Leziunile pot sa
mearga de la simpla contuzie a nervului
(neuropraxis), la inteparea acestuia cu
intreruperea cilindraxilor (axonotmesis) si pana la
sectiunea completa a nervului (neurotmesis).
Asocierea leziunii nervoase la fractura impune,
din punct de vedere terapeutic, interventia
chirurgicala.
 COMPLICAŢIILE FRACTURILOR
Leziune nervoasă
Leziune secundară
Leziune
primară
4.Leziunile vasculare duc la hemoragii
mari prin ruperea unor vase importante,
cu instalarea unei anemii grave. Inteparea
unui vas de calibru mare duce la
constituirea unui hematom pulsatil sau a
unui anevrism.
5.Trombozele venoase. Sunt cunoscute
edemele cronice ale membrelor dupa
scoaterea aparatelor gipsate de
imobilizare a fracturilor. Frecventa
complicatiilor trombotice la nivelul
membrului pelvian este mai mare la
persoanele in varsta si la cei cu deficiente
cardiace.
 COMPLICAŢIILE FRACTURILOR
Leziune arterială

Arteriografie în fractura diafizei

femurale
6.Ischemia. Membrele pot sa fie private, din cauze
diverse, de circulatia sanguina intr-un mod mai
mult sau mai putin important.
 a) Ischemia cutanata duce la formarea escarelor
care, in momentul desprinderii, deschide focarul
de fractura si produce infectarea ei secundara.
De obicei, aceste escare se produc prin apasarea
aparatului gipsat asupra eminentelor osoase
(maleole, calcii, crestele iliace) si pot sa fie
evitate printr-o atenta aplicare a gipsului.
 b) Daca ischemia este mai profunda ea poate sa
atinga nervii, producand o paralizie, care poate
sa fie definitiva, daca circulatia nu se restabileste.
Ischemia la nivelul muschilor produce
infarctizarea lor cu scleroza si retractie
consecutiva. Aceste ischemii musculare,
frecvente la nivelul antebratului, constituie
sindromul Volkmann) si, leziuni similare pot sa fie
intalnite si la nivelul gambei si al piciorului.
 c) Cand ischemia este intinsa si mai accentuata
se produce gangrena membrului.

7. Interpunerea de parti moi care vor favoriza

instalarea pseudartrozei
COMPLICAŢIILE FRACTURILOR
Interpoziţia

 Lipsa crepitaţiei osoase

 Diastazis
 Complicatii locale tardive
 1.Calusul vicios se
intalneste cand fractura nu
a fost corect redusa sau
cand deplasarea s-a
reprodus sub aparatul
gipsat. Desi fractura s-a
vindecat, restabilirea
continuitatii osoase s-a
facut in asa fel, incat ea
antreneaza tulburari
functionale.
 2.Intarzierea de
consolidare. Intarzierea
de consolidare a fracturilor
poate sa tina de o reducere
imperfecta a fragmentelor
sau de o contentie
insuficienta a lor.
 3.Pseudartroza.
In intarzierea de consolidare, osificarea
reparatoare se efectueaza, dar cu mare
intarziere, ceea ce are ca rezultat o prelungire a
timpului de vindecare. Intarzierea de consolidare
este o stare tranzitorie, care poate sa evolueze
spre vindecare sau spre pseudartroza.
Pseudartroza este, dimpotriva, o stare
definitiva; fara interventie chirurgicala
activitatea osteogenica este definitiv oprita.

In aprecierea starii de pseudartroza, factorul

timp nu poate fi invocat. Cel mai bun criteriu
clinic este disparitia durerii din focar la
mobilizarea fragmentelor.
 Trei tipuri anatomopatologice de pseudartroze:
 1.Pseudartroza fibrosinoviala realizeaza o adevarata
articulatie rudimentara, cu extremitatile osoase
operculate si modelate unul pe celalalt, cu o capsula
articulara si legaturi fibroase interfragmentare si adesea
cu o cavitate sinoviala. Aceasta varietate de pseudartroza
este rara.
 2.Pseudartroza fibroasa este cea mai frecventa.
Extremitatile osoase sunt densificate, uneori efilate, mai
frecvent sunt ingrosate, in picior de elefant, cu canalul
medular operculat. Intre, fragmente se gaseste un tesut
fibros dens si dur, ceea ce face ca focarul de
pseudartroza sa fie putin mobil si impotenta functionala
redusa, bolnavul putand, sa mearga cu pseudartroza.
Alteori, extremitatile osoase sunt largi, dar rarefiate, cu
osteoporoza; aceasta varietate, din punct de vedere
terapeutic, este favorabila.
 3. Pseudartroza flotanta. Spatiul interfragmentar este
mult mai larg, ajungand la 8—12 cm si este umplut cu
tesut fibros. Extremitatile osoase sunt efilate,
eburnificate, cu obliterarea canalului medular.
PSEUDARTROZA FIBROASA
PSEUDARTROZA FIBROSINOVIALA
 Pseudartrozele, in marea lor majoritate, se
datoresc greselilor de tratament, starii generale a
bolnavului si caracterului traumatismului.
 Caracterul traumatismului. Pierderea de
substanta osoasa produsa prin traumatismul
initial sau prin interventia chirurgicala;
 Infectia. Daca fractura s-a infectat,
consolidarea poate sa esueze ajungand la
pseudartroza.
 Necroza. Traumatismul poate sa suprime
vascuiarizarea unui fragment osos (fractura
dubla, fractura colului femural) si sa intarzie
sau sa impiedice consolidarea;
 Starea generala a bolnavului. S-a
incriminat altadata sifilisul, diabetul,
malaria, ca fiind responsabile de
instalarea pseudartrozei.
 Greseli de tratament:
-greseli de reducere,;
-greseli de imobilizare, prin
imobilizarea insuficienta sau de prea
scurta durata;
-greselilor de tehnica chirurgicala
prin: lipsa de asepsie, deperiostare
larga, fixare defectuoasa a
fragmentelor, folosirea unor materiale
de osteosinteza neadeevate.
 Osteoporoza posttraumatica

 Aceasta osteoporoza, cunoscuta si

sub denumirea de sindromul Südeck-
Leriche, se instaleaza in urma
fracturilor sau a entorselor. Evolutia
acesteia este legata de factorul
determinant care este traumatismul
si de factorii favorizanti cum sunt cel
psihic si cel endocrin.
 FRACTURA PE
 Clinic, osteoporoza OSTEOPOROZA
posttraumatica se
manifesta prin dureri
permanente la
incercarile de
mobilizare, atrofie
musculara, tulburari
vasomotorii
(manifestate prin
cianoza, raceala,
hiperhidroza) si printr-
un edem dur, situat
pe fata dorsala a
piciorului sau a mainii.
 Radiografic, se
constata o EXAMEN RADIOGRAFIC
demineralizare
intensa a oaselor
mainii sau ale
piciorului, cat si a
extremitatilor oaselor
lungi din vecinatate.
Aceasta decalcifiere
este la inceput
lacunara, cu
alternante de zone
osoase cu structura
normala cu altele in
care orice structura
dispare, dand oaselor
un aspect patat.
 TRATAMENTUL FRACTURILOR

 Obiectivul principal al tratamentului

fracturilor il constituie restabilirea
functiei si, pe cat posibil, si a formei
membrului. De aceea tratamentul
trebuie sa realizeze:

 Refacerea, pe cat posibil anatomica, a

osului fracturat, prin reducerea
fracturii si imobilizarea ei pana la
formarea unui calus solid.
 Mentinerea in stare functionala a
articulatiilor, muschilor si circulatiei
membrului sau restabilirea cat mai
rapida a acestora. Acestea se
realizeaza prin reducerea timpului de
imobilizare la minimum necesar,
compatibil cu consolidarea fracturii si
prin instituirea, cat mai precoce, a
unui tratament de recuperare
functionala, prin contractii musculare
si mobilizarea articulara chiar din
timpul imobilizarii fracturii.
 Metode:
1. tratamentul ortopedic, fara deschiderea
focarului de fractura
2. tratamentul chirurgical.
reducerea fracturii.: usurata daca
contractura musculara este anihilata
prin anestezie sau prin tractiune
continua, timp suficient
imobilizarea ei.: aparatul gipsat trebuie
sa imobilizeze cel putin o articulatie
deasupra si o alta sub focarul de
fractura, evitand astfel miscarile de
rotatie in ax. Membrul trebuie sa fie
imobilizat, pe cat posibil in pozitie
functionala, pentru a preveni redorile,
atrofia musculara si osoasa.
 PRIMUL AJUTOR
 Prima etapa este la locul accidentului:
1. calmarea durerii
2. degajarea corecta a bolnavului cu evitarea
unor miscari care pot produce complicatii
(exemplu: evitarea flexiei in traumatismele
coloanei vertebrale)
3. refacerea aproximativa a anatomiei regiunii
prin tractiunea in ax;
4. imobilizarea provizorie, care in aceasta
etapa este de cele mai multe ori
improvizata: se utilizeaza mijloace avute la
indemana (bete, scanduri, cartoane, usa)
 A doua etapa a primului ajutor este acordata de
persoane specializate

 administrarea unui calmant

 eventual pansament (fractura deschisa)
 reducerea aproximativa prin tractiune in
ax
 imobilizare provizorie corecta a fracturii
 eventuala seroprofilaxie antitetanica
(fractura deschisa)
 garou in cazul leziunilor vasculare (ora
aplicarii garoului va fi mentionata pe
biletul de trimitere)
 TRATAMENTUL CONSERVATOR
metoda ortopedica pura
metoda extensiei continue
metoda functionala
METODA ORTOPEDICA PURA
 intrebuintata in cazul fracturilor stabile sau fara deplasare
 se face in trei timpi: reducerea, imobilizarea si reeducarea
functionala.
Timpul I: reducerea fracturii deplasate
 anestezie adecvata care inlatura durerea si spasmul
 reducere prin extensie, contraextensie si manipulare in focar
 reducerea instrumentala
Timpul II: contentia (imobilizarea) fracturii
 se face cu ajutorul aparatului gipsat
 aparatul gipsat va respecta urmatoarele reguli:
 sa fie necaptusit, bine mulat
 sa cuprinda o articulatie deasupra si alta sub focarul de fractura
 sa fie aplicat in pozitie functionala
 sa lase extremitatile libere
Timpul III: reeducarea functionala
 METODA EXTENSIEI CONTINUE
 indicata in fracturile instabile (oblice lungi,
spiroide sau cominutive)
 reducerea se obtine in timp
 se face printr-un sistem compus din brosa
si potcoava, cablu, scripeti, greutati
 contraextensia se face prin inclinarea
patului bolnavului
 pot fi necesare manipulari in focar cu
benzi circulare sau saculeti cu nisip
 • combinarea extensiei continue cu
aparatul gipsat: dupa reducerea fracturii
prin extensie continua in primele 14-21
zile, imobilizarea se va continua cu
aparatul gipsat
 METODA TRATAMENTULUI FUNCTIONAL

 propusa de Lucas-Championniere
 se bazeaza pe principiul abandonarii
fracturii in scopul salvarii vietii
 permite mobilizarea bolnavului in
absenta tratamentului fracturii
 TRATAMENTUL CHIRURGICAL
 Metoda de tratament care vizeaza
restabilirea continuitatii osului
fracturat (sectionat sau rezecat) cu
ajutorul unor materiale biologice sau
metalice poarta numele de
osteosinteza
 Osteosinteza ridica trei probleme:
indicatia metodei, alegerea
materialului de fixare si tehnica de
introducere
 TIPURI
DE
OSTEO
SINTEZA
TIPURI DE OSTEOSINTEZA
TIPURI DE OSTEOSINTEZA
OSTEOSINTEZA CU FIXATOR EXTERN
PROTEZE
 Indicatiile tratamentului
chirurgical:
Indicatii absolute:
 Fracturile ireductibile

 Fracturile intraarticulare deplasate la adult

 Fracturile asociate cu leziuni vasculare

Indicatii relative:
 deplasarile secundare

 fracturile osului bolnav

 fracturile cunoscute ca imposibil de tratat cu

metode inchise (antebrat, Monteggia, Galeazzi,
col femural)
 diverse asocieri fracturare (fracturi etajate,
polifracturi)
 MATERIALE DE OSTEOSINTEZA

 OSTEOSINTEZA CENTROMEDULARA:
-cui Gamma
- tija Kunther
- tija Ender
 OSTEOSINTEZA CU PLACI SI SURUBURI:
- complex DHS sau DCS
- placi si suruburi
- suruburi
- brose, saibe
CUI GAMMA
FOLOSIT
PENTRU
OSTEOSIN-
TEZA
CENTROME-
DULARA
OSTEOSINTEZA CENTROMEDULARA CU TILA
KUNTHER ZAVORATA
Osteosinteza cu tije Ender
COMPLEX DHS
DE FIXARE A
FRACTURILOR
PROXIMALE
DE FEMUR
LAMA PLACA LA 95 GRADE VERSUS COMPLEX OCS
 TIPURI DE PLACI DE
FIXARE A FRACTURILOR
EPIFIZARE
 TIPURI DE PLACI PENTRU REZOLVAREA FRACTURILOR DE
TREIME INFERIOARA DE FEMUR: IN STANGA, LAMA PLACA LA 95
GRADE, IAR IN DREAPTA, PLACA SPECIALA
PLACI SPECIALE DE RECONSTRUCTIE
OSTEOSINTEZE CU PLACI SI SURUBURI SI
BROSE CENTROMEDULARE
FIXATOR ELIZAROV
ALTE TIPURI DE FIXATOARE EXTERNE
FOLOSITE IN FRACTURILE DESCHISE
 PROTEZE BIPOLARE SI UNIPOLARE CU
INDICATIE IN FRACTURILE DE COL FEMURAL
TIPURI DE PROTEZE: PROTEZA MOORE IN STANGA,
IAR IN DREAPTA PROTEZA TOTALA CIMENTATA
PROTEZA TOTALA DE GENUNCHI
M
U
L
T
U
M
E
S
C