DIURETICE SI

ANTIDIURETICE
• Diureticele sunt medicamente capabile să crească procesul de
formare a urinii.
Formarea urinii :
- filtrare glomerulară – în capsula Bowman
- reabsorbţie tubulară – în tubul contort proximal, ansa Henle,
tubul contort distal şi tubul colector.
- prin filtrare se formează aproximativ 180 l. urină primară / 24
h, din care se reabsorb aproximativ 179 l., astfel încât diureza
este 1 l./24h.
• Medicamentele ce acţionează prin
creşterea filtrării glomerulare au efect mai
slab decât cele ce inhibă reabsorbţia
tubulară: ex. Un medicament ce
influenţează procesul cu 1%: în primul caz
vor filtra ≈182 l. ( diureza va deveni ≈ 2l.),
în al doilea se vor reabsorbi ≈177 l. (
diureza va deveni ≈ 3l.).
Medicamente ce cresc filtrarea glomerulară
• - administrarea de apă determină o diureză
hipoosmolară ; se pot folosi ceaiuri diuretice
sau apă.
• - diureza apoasă poate fi utilă - în anumite
infecţii urinare - unele antibiotice ( peniciline )
sunt mai active în mediu hipoton
• - poate împiedica precipitarea unor
medicamente ( ex. sulfamide ) în urină.
• - medicamente vasodilatatoare – toate sunt şi
diuretice; exemplu: - vasodilatator cu efect
diuretic: cafeina.
• Medicamente ce scad reabsorbţia tubulară -
reabsorbţia tubulară constă în reabsorbţia
ionilor Na+ din lumenul tubilor renali în
lichidul interstiţial peritubular;
medicamentele inhibă reabsorbţia sării şi a
apei, determinând creşterea eliminărilor de
apă şi sare ( se mai numesc şi saluretice)
• Trecerea ionilor Na+ din lumen în
citoplasmă se face prin mai multe
mecanisme diferite din punctul de vedere al
localizării şi sensibilităţii la diferite
medicamente.
• Reabsobţia în funcţie de localizare:
- în tubul contort proximal: reabsorbţia Na+
- este foarte intensă: se absorb ≈75% din
ionii Na+ ce au filtrat glomerular; prin
reabsorbţie pasivă, reabsorbţie a ionilor
Na+ cuplaţi cu un anion organic şi în mică
măsură la schimb cu H +. Reabsorbţia
ionilor Na+ determină absorbţia
echivalentului electrochimic de Cl - =>
NaCl => atrage o cantitate echivalentă de
apă => în tubul contort proximal: absorbţie
izoosmotică
• în ansa Henle:
• - în segmentul ascendent al ansei Henle:
se reabsorb ≈20% din ionii Na +; epiteliul
ansei Henle este impermeabil pentru apă:
în această regiune se absoarbe NaCl fără
apă prin următoarele mecanisme:
• - transportul grupelor de 4 ioni – pe tot
parcursul segmentului ascendent
• - transportul grupelor de 2 ioni – în
porţiunea finală a segmentului ascendent
şi în porţiunea iniţială a tubului contort
distal.
• în tubul contort distal: se reabsorb ≈5%
ionii Na+; mecanisme:
• - schimb ionic cu K+ - controlat de
aldosteron
• - schimb ionic cu H + - ionii de H + pentru
acest schimb provin din H 2CO3 – ce se
formează din CO2 şi H 2O în prezenţa
anhidrazei carbonice.
• - la nivelul tubul colector: la acest nivel
ajunge o urină hipoosmolară.
Permeabilitatea pentru apă a tubului
colector este sub controlul ADH. Când
tubul colector ajunge în medulară există
gradient între tub şi medulară, astfel încât
se reabsoarbe apă fără NaCl =>
definitivare urină.
Creşterea procesului de formare a
urinii este posibil prin 2 mecanisme:
- creşterea filtrării glomerulare
- scăderea reabsorbţiei tubulare
 I. DIURETICELE
1. - DE ANSA: - FUROSEMID
- BUMETAMID
- PIRETANID
- AC. ETACRINIC
2. – TIAZIDICE SI COMPUSI SULFONAMIDICI:
- HIDROCLOROTIAZIDA
- CLOPAMIDA
- INDAPAMIDA
3. – CE ECONOM. K+: - SPIRONOLACTONA
- AMILORID
- TRIAMTEREN
- EPLERENONA (2005/2006)
4. - OSMOTICE: - MANITOL
- GLICEROL
5. INHIBITOARE DE ANHIDRAZA CARBONICA-
ACETAZOLAMIDA
 Diuretice de ansa:
1. - DE ANSA: - FUROSEMID
- BUMETAMID
- PIRETANID
- AC. ETACRINIC
• Efectul lor este foarte intens, dozele terapeutice cresc
diureza de ≈5 ori astfel se poate ajunge până la o
diureză de 10 l./24h. Timpul de latenţă este foarte
scurt: intern ½ - 1½ h; injectabil: 3 – 15 min iar
durata efectului este scurtă : 2 – 6h.
Urina eliminată are osmolaritate normală sau scăzută,
este bogată în Na+, K+, Ca+ şi are pH acid. Efectul
lor se menţine şi în insuficienţa renală avansată, chiar
când clearance-ul creatininei scade sub 10 ml/min
 Furosemidul
• Scad foarte brusc volemia, mai ales dacă
sunt administrate inj iv, scad foarte
repede şi intens TA.
• Furosemidul este principalul medicament
folosit în tratamentul edemului pulmonar
acut ( furosemid inj iv + digoxin inj iv):
• Administrat intern, efectul este mai puţin
intens, mai puţin brutal de aceea se
foloseşte ca tratament cronic în edeme,
insuficienţă cardiacă, tratament de fond
Hta. Efectul lui este autolimitat în timp,
datorită creşterii reflexe a secreţiei de
aldosteron(hiperaldosteronism secundar).
Tratamentul se face discontinuu: 5 zile da
+ 2 pauză; 1 zi da + 1 zi nu; 2 zile pe
săptămână etc.
• Din punct de vedere al suportabilităţii:
- scăderea brutală a volemiei şi a tensiunii
arteriale este neplăcută: leşin,
palpitaţii, tahicardie, acestea putând să
apară chiar după fiecare administrare
- determină frecvent hipokaliemie, astfel
încât este necesară administrarea
KCl ( fie alternativ, fie când a trecut efectul
furosemidului )
• - dozele foarte mari la bolnavi cu
insuficienţă renală cronică ( care determină
un grad de acumulare a medicamentului în
organism ) pot determina surditate.
 Acidul etacrinic
• Acidul etacrinic este un derivat de acid
fenoxiacetic şi folosit pentru
tratamentul de urgenţă al edemelor. În
general se foloseşte la bolnavii refractari la
alte diuretice, putînd provoca eliminari
masive de apă in 24 h. Este contraindicat
în alcaloză, sarcină şi diabet.
Preparate. Mod de administrare. Doze

• Furosemidul (Lasix, Furosemid), se administreaza fie i.v., fie pe cale

orala in doze da 1-3 mg/kgc/zi. Se prezinta sub forma de tablete de 20,
40 si 80 mg si solutii continand 10 mg/ml sau 40 mg/5 ml, pentru
administrare orala sau sub forma de solutie continand 10 mg/ml.
Pentru injectii i.m. sau i.v.

• Acidul etacrinic (Edecrin) se prezinta sub forma de tablete de 25 mg

si 50 mg pentru administrare orala sau sub forma de pulbere, 50 mg,
pentru realizarea de solutii pentru injectii i.v. Dozele la adult sunt de
50-100 mg pe cale orala, iar la copil se administreaza ¼ din doza
adultului.

• Bumetanida (Bumex) se prezinta sub forma de tablete de 0,5; 1; 2 mg,

pentru administrare orala, sau sub forma de fiole cu 0,5 mg substanta
activa/2 ml solutie, pentru injectii i.v. sau i.m.
2. – TIAZIDICE SI COMPUSI
SULFONAMIDICI:
- HIDROCLOROTIAZIDA
- CLOPAMIDA
- INDAPAMIDA
- CLORTALIDONA
Farmacocinetica

• Toate thiazidele sunt bine absorbite dupa

administrarea orala, dar exista diferente in
metabolizarea lor.

• Chlorothiazida, produsul de origine al grupului,

este mai putin solubil in lipide si ar putea fi
administrat in doze relativ mari.
• Clorthalidona este mai lent absorbita si pare sa
aiba o durata de actiune mai mare.
• Indapamida este excretata mai intai prin
sistemul biliar si este utilizata la pacienti cu
insuficienta renala.
• Au efect moderat; dozele terapeutice
cresc diureza de ≈ 3 ori. Timpul de
Latenţă al efectului este lung: 1 – 2 h.
Durata efectului este lungă: 12 – 24 h.
Urina eliminată este izo sau
hiperosmolară, este bogată în Na+, K+, si
săracă în Ca++.
• Scad fluxul plasmatic renal, fără
consecinţe pe efectul diuretic, dar cu efect
vizibil la cei cu insuficienţă renală când nu
sunt nu sunt eficace şi pot agrava starea
pacientului. Datorită latenţei lungi, nu se
pot folosi în urgenţe hipertensive
Se folosesc ca tratament cronic în:
- orice tip de edem, în insuficienţă cardică, în
tratamentul de fond al Hta
- profilaxia calculozei renale calcice recurente -
adjuvante în tratamentul diabetului insipid,
deaorece scad procesul de diluare a urinii.
- au şi slab efect vasodilatator
- sunt mai bine suportate ca furosemidul. În
general, se dă furosemid fie când diureticele
tiazidice nu au avut efect, fie când există
contraindicaţii majore
• reacţii adverse:
- hipovolemia produsă este blândă
- hipokaliemia apare mai rar şi e mai
blândă; în general este suficientă o dietă
bogată în alimente vegetale
- agravează insuficienţa renală
- agravează diabetul zaharat ( creşte
glicemia )
- agravează guta ( creşte uricemia )
Contraindicatii ale thiazidelor. Precautii.

• Se utilizeaza cu precautie la pacientii cu ciroza

hepatica, cu depletie de potasiu si encefalopatie
portala.
• Insuficienta renala poate fi agravata de thiazide.
• Thiazidele intensifica toxicitatea digitalicelor, ca
urmare a depletiei de K+, pe care o determina.
• Hidroclorotiazida ( Nefrix ) unitatea de doză =
25 mg. Este foarte des utilizat. Diureza începe
să crească după o oră de la administrarea orală,
este maximă la 2-4 ore şi este maximă la 8-12
ore.
Butizida : unitatea de doză = 5 mg
Au apărut şi medicamente fără structură
tiazidică, dar cu aceleaşi efecte:
Indapamida, Xipamida etc.
Indapamida are efect de durată mai mare: 24 –
48 h, iar efectul vasodilatator este mai intens. Se
foloseşte în HTA
3. DIURETICE ECONOM. K+:

- SPIRONOLACTONA
- AMILORID
- TRIAMTEREN
- Eplerenona (2005/2006)
• Sunt medicamente care blochează
receptorii pentru aldosteron.
Spironolactona are un efect slab sau
foarte slab. Timpul de latenţă al efectului
este foarte lung 2-3 zile iar durata
efectului: foarte lungă 3-5 zile. Urina
eleminată este bogată în Na+ şi săracă în
K+
• Efectul medicamentului este mai intens cu
cât cantitatea de aldosteron este mai
mare astfel el nu acţionează deloc în lipsa
aldosteronului, iar efectul poate fi foarte
intens în prezenţa unei cantităţi crescute
de aldosteron
• Antialdosteronicele se folosesc in
hiperaldosteronism:
• a) primar – boala Conn – de regulă in
monoterapie
• b) secundar: - după administrarea unor
medicamente: diuretice de ansă,tiazide
- unor boli: sindrom nefrotic, ciroză
hepatică
 Efecte adverse:

• Aceste diuretice inhiba sistemul secretor renal de K+ si H+.

acidoza metabolica hiperkaliemica si hipercloremica sunt
efecte dependente de doza, care pot apare cand
antagonistii aldosteronului sunt utilizati ca unici agenti
diuretici. Efectul este inlaturat prin asocierea cu diuretice
thiazidice.
• Compusii steroizi sintetici (Spironolactona si Prorenona)
pot determina tulburari endocrine, prin efecte agoniste pe
alti receptori steroidici.
• O posibila interactiune a Triamterenului cu Indometacinul
poate determina insuficienta renala acuta. Acest efect nu
s-a observat la alti compusi din acest grup.
• reacţii adverse:
- hiperkaliemie - mult mai frecventă dacă
se asociază antialdosteronice cu
săruri de potasiu => nicoidată nu se
asociază antialdosteronice şi săruri de
potasiu.
- acţiune inversă faţă de aldosteron
Contraindicatii:
• insuficienta renala cronica;
• bolile hepatice
• Amilorid şi Triamteren nu blochează
receptorii pentru aldosteron. Efectul lor nu
este foarte clar.
• Pot acţiona şi în lipsa aldosteronului, dar
clinic în aceste condiţii efectul este foarte
slab. Efectul lor creşte în paralel cu
creşterea concentraţiei de aldosteron
 Preparate. Mod de administrare. Doze

• Spironolactona (spironolactona, Alatone,

Aldactone) se prezinta sub forma de tablete de
25; 50; 100 mg, cu administrare orala.

• Triamterenul (Dyrenium) se prezinta sub forma

de tablete de 50 si 100 mg, cu administrare orala.

• Amiloridul (Amiloride, Midamor0 se prezinta sub

forma de tablete de 5 mg, cu administrare orala.
4. DIURETICE OSMOTICE: - MANITOL
- GLICEROL

În această grupă sunt cuprinse

substanţe care se filtrează
glomerular şi rămân în urină,
unde reţin echivalentul osmotic
de apă, provocând eliminarea
unei cantităţi mari de apă
Preparate. Mod de administrare
• Manitolul (Mannitol, Osmitrol) se
administreaza pe cale parenterala, i.v.,
prezentandu-se sub forma de solutie avand
concentratii de 5; 10; 15; 20; 25 %.
• Manitolul este o substanţă hiperosmolară
care se administrează inj iv şi nu
părăseşte patul vascular. Se filtrează
glomerular şi nu se reabsoarbe. Creşte
presiunea osmotică a sângelui,
determinând mobilizarea apei din ţesuturi:
este extrem de eficace în unele tipuri de
edem acut: de ex cerebral
5. INHIBITOARE DE ANHIDRAZA
CARBONICA
Acetazolamida are un efect diuretic foarte
slab, mai slab ca la antialdosteronice; nu
se foloseşte ca diuretic. Urina eliminată
este bogată în Na+ şi are un pH alcalin.
Se poate folosi în: crize de mic rău
epileptic (acţionează pe o anhidrază
carbonică cerebrală), crize de glaucom (
mecanism neprecizat ), ca diuretic pentru
alcalinizarea urinii şi în ulcer gastro-
duodenal
 B. Antidiuretice

• Vasopresina si derivatii sai de sinteza

 2. ANTIDIURETICELE
• Vasopresina este un nonapeptid secretat de neuronii
supraoptic şi paraventricular din hipotalamus, depozitat în
hipofiza posterioarâ şi eliberat de aceasta, ca răspuns la
creşterea tonicităţii plasmei sau scăderea presiunii
sanguine. Posedă proprietăţi antidiuretice şi vasopresoare.
Efectul antidiuretic se realizează în urma cuplării
Vasopresinei cu receptorii V2 de la nivelul celulelor
tubulare renale.
• Cea mai bună administrare este cea parenterală. Se
mai poate administra pe cale inhalatorie. Timpul de
înjumătăţire este de 20 minute. Este metabolizată hepatic.
O cantitate mică de Vasopresina este excretatâ ca atare,
prin urină.
• Efectele adverse după administrarea
Vasopresinei sunt:
• cefalee,greturi,
• crampe abdominale,
• reacţii alergice
• in supradozări s-au semnalat hiponatremii.

Vasopresina trebuie utilizată cu precauţie la

coronarieni. Efectele Vasopresinei pot fi
potenţate de următoarele medicamente:
Clorpropamida, Clofibratul şi Carbamazepina.

• lnhalarea Vasopresinei poate fi ineficientă la

persoanele care prezintă congestie nazală.
Preparate, Mod de administrare, Doze,

Sunt indicate pentru a obţine efect antidiuretic următoarele:

• Vasopresina apoasă (Pitressin synthetic®), cu acţiune
de scurtă durată; se administrează pe cale i.m., s.c. şi i.v.;
Dozele utilizate sunt de 5-10 U, pe cale s.c. sau i.m., la
interval de 3-6 ore (în diabetul insipid) şi 0,1-0,5 U/minut,
pe cale i.v. (în sângerârile gastro-in-testinale); este
condiţionat în flacoane cu 20 unităţi presoare/ml (sau în
flacoane de 0,5 ml sau de 1 ml).

• Tanutul de vasopresina (Pitressin Tannate în Oii®),

pentru administrare i.m., în doze de 2,5 U, la intervale de
24-72 ore; este condiţionat în flacoane de 1 ml, conţinând 5
unităţi presoare/ml.
• Desmopressin (Concentraid®, D.D.A.V.P.), se prezintă
sub formă de soluţie conţinând 4 g/ml, pentru
administrare injectabilă şi soluţie pentru administrare la
nivelul mucoasei nazale; soluţia pentru administrare la
nivelul mucoasei nazale, conţine 0,1 mg/ml. Dozele
utilizate sunt de 10-40 g/zi, divizate în 2-3 doze parţiale,
în administrare prin inhalaţii nazale şi 0,5-1 ml din soluţia
cu concentraţie de 4 g/ml, la fiecare 8-12 ore. Acest
preparat este indicat în terapia cronică a diabetului
insipid. De asemenea, este utilizat pentru tratarea
hemofiliei A şi a bolii lui Von Willebrand.
Vasopresina
Desmopressin