MĂSURAREA ŞI EVIDENŢA DEBITELOR

ÎN SISTEMELE DE IRIGAŢII ŞI DESECARE

1.Importanţa şi necesitatea măsurării debitelor

masurarea debitelor pe canale cu mijloace normalizate
2.Măsurarea debitelor pe canale cu mijloace adaptate
3.Masurarea debitelor in conducte
 IMPORTANŢA ŞI NECESITATEA MĂSURĂRII DEBITELOR

Cunoaşterea debitelor pe canale şi conducte reprezintă o preocupare majoră a serviciului de exploatare, cu

implicaţii multiple asupra mo­dului de funcţionare şi valorificare a amenajărilor. Astfel, măsurarea exactă a debitelor
distribuite şi consumate asigură: aplicarea unui regim raţional de irigaţie; prevenirea fenomenelor secundare
(înmlăştinare, sulinizare) cauzate de excedentul de debit; cunoaşterea şi raţionalizarea consumului de energie;
estimarea pierderilor de apă pe canale şi executarea unor lucrări de reducere a acestora; întocmirea bilanţului volu­
melor şi debitelor intrate şi ieşite din sistem.
Măsurarea debitelor în sistemele de îmbunătăţiri funciare se efectuează în următoarele secţiuni de control:
- la punctele de priză ale sistemului;
- la nodurile principale de distribuţie de pe reţeaua de transport;
- la intrarea în sectoarele de exploatare;
- Ia nodurile de distribuţie a apei în gospodării;
- la punctele de traversare a unor judeţe;
- pe reţeaua principală de evacuare din sistem.
 MASURAREA DEBITELOR PE CANALE CU
MIJLOACE NORMALIZATE

Cele mai răspândite mijloace normalizate de măsurare a debitelor se bazează pe modificarea

locală a secţiunii de scurgere care conduce la o legătură funcţională unică între debit si diferenţa de
nivel. În acest scop se utilizează: pragurile dc măsurare, canalele de măsurare şi deversoarele.
Pragul de măsurare
Este un perete executat în albia canalului de forma deversoarelor, cu profil practic trapezoidal,
peste care trece apă sub formă de lamă în curgere liberă (fig. 1). În care: H — înălţimea apei pe prag,
în m; P — înălţimea pragului, în m; b — lăţimea pragului, în m; m — coeficient de înclinare a
taluzului.
Pragul se foloseşte pe canale mari, dă rezultate precise (cu erori de ±4%), când se respectă
condiţia:
0,05<H<0,25 b.
 Canalul de măsurare

Reprezintă un tronson de canal cu îngustare locală laterală de formă convergent-divergentă, care transformă
curgerea lentă în curgere rapidă. Se cunosc: canale de tip „Venturi“ cu lăţimea la fund constantă şi în­gustarea
albiei în plan orizontal şi canale de tip „Parshall“, caracterizate prin strangulare orizontală şi reducerea
fundului după o formă specială convergent divergentă (fig..2):
b< 0,305 m; Q = α . . . m3/s;
0,305<b<2,44 m;
Q=0,372 • b× 1,57 • b 0,026
2,44 <b< 15,24;
Q = (2,2912 *b + 0,4738) m 6
În care: Hm este adâncimea apei; d, β — parametrii depinzând de lăţi­mea canalului.
 Deversoarele

• Sunt
  dispozitive simple (care modifică local secţiunea de scurgere) folosite pentru măsurarea
debitelor pe canalele mici şi mijlocii cu pante mari. Pot fi fixe sau mobile. Folosirea deversoarelor
este limitată de fe­nomenul de ,,remuu“, reducerea vitezelor de scurgere, pierderile de sarcină
locale şi depunerea aluviunilor în amonte. Pentru obţinerea unor măsurători suficient de precise la
execuţia, instalarea şi funcţionarea deversoarelor, se vor respecta următoarele condiţii: -
- deversorul trebuie să asigure o contracţie de fund şi laterală com­pletă;
- muchia deversorului trebuie să fie teşită la 30° în direcţia bic­iului din aval;
- amplasarea, se va face pe un tronson rectiliniu, în poziţie verti­cală, perpendicular pe axa
hidraulică a curentului şi cu muchia pragului orizontală.
Deversorul triunghiular (fig.3). Se foloseşte pentru măsurarea de­bitelor pe canalele mici.
Debitul se determină cu relaţia:
Q = l,38 . . . nr'/s, în care: H este înălţimea coloanei de apă pe creasta deversorului, măsurată la
3-:-4 H în amonte.
Condiţiile de folosire sunt următoarele: raportul H/P <1,2; Pm; 0,05 H 0,6 m; nivelul apei în
aval să fie sub muchia pra­gului cu minimum 5 cm.
• 
Deversorul trapezoidal (fig.4). Funcţionează în regim înecat sau liber şi permite determinarea debitelor
până la 1,8 m3/s. Relaţia de calcul a debitului are forma:
Q = mb (m3/s) regim liber;
Q= mσb(m3/s) regim înecat,
în care: m este coeficientul de debit egal cu 1,86 pentru V<0,2 m/s şi 1,9 pentru V>0,2 m/s; b — lăţimea
pragului deversorului, cu valori între 0,2 şi 1,5 m; H — înălţimea apei pe pragul deversorului măsurată pe o
miră amplasată la 2—3 Hmx în amonte; o — coeficient de înecare.
Măsurarea debitelor se face cu precizie, respectând condiţiile: H/b 0,5; 0,06 < H < 0,60 m; diferenţa de
nivel între biefuri H0,05 m.
Deversorul dreptunghiular. Are secţiunea de scurgere dreptunghiulară prezintă pereţi subţiri şi contacţie de
fund. Funcţionează în regim „liber„ și ,,inecat“.
Debitul se calculează cu relaţiile:
Q = (b—0,2 H) ( m3/s) — regim liber cu contracţie laterală
Q = ( m3/s) - regim liber fără contracţie laterală;
Q = - regim înecat, în care: H - adâncimea apei pe creasta deversorului; b - lăţimea pra­gului; S -
coeficient de înecare (S = ); n - coeficient de corelaţie (1,44 cu contracţie laterală şi 1,5 fără contracţie
laterală).
 Măsurarea debitelor pe canale cu mijloace adaptate

Folosirea mijloacelor adaptate (construcţii hidrotehnice, secţiuni ale canalelor etc.) impune
periodic determinarea vitezelor, secţiunilor şi coeficienţilor de debit în punctele interesate, în
scopuri debitmetrice.
Măsurarea vitezelor în secţiunea canalelor se execută pentru tararea diferitelor construcţii
hidrotehnice sau a unor secţiuni de canale unde există o legătură unică între viteză, nivelul apei
şi debit. Indiferent de scopul măsurării, tararea se face prin măsurători de viteze şi nivele, în
secţiuni avantajos alese, dictate de următoarele criterii:
- în cazul tarării secţiunilor curente ale canalelor, măsurătorile se efectuează în apropierea
nodului de distribuţie interesat în cunoaşterea debitelor;
- pentru construcţiile hidrotehnice măsurătorile se execută în aval de construcţie, după saltul
hidraulic, într-o zonă cu mişcarea uniformă;
- tronsoanele de determinare se impun a fi rectilinii, cu pante con­stante, fără lucrări de barare în
aval în scopul menţinerii unei mişcări uniforme;
- secţiunile trebuie să fie stabile (fără depuneri şi eroziuni), sime­trice şi situate pe aliniamente
care asigură o distribuţie moderată a vitezelor;
- exploatarea vitezelor trebuie executată în limitele cotelor de ex­ploatare, cu variaţii controlate şi
constante pe durata determinărilor;
- executarea măsurătorilor se recomandă în zilele cu calm atmos­feric şi în afara perioadelor de
decolmatare sau combaterea vegetaţiei de pe canale.
Pregătirea secţiunilor pentru efectuarea măsurătorilor comportă: fi­xarea locului de determinare,
curăţirea amplasamentului, materializarea aliniamentului transversal pe axul scurgerii (fig.5), montarea
acce­soriilor în poziţie de lucru (pasarele, bare, mire, cabluri) şi instalarea aparatelor de măsurare a
vitezelor în poziţie de funcţionare.
Distribuţia neuniformă a vitezelor în secţiunea canalelor, datorită unor factori perturbatori
(rugozitate, vânt, obstacole, asimetria secţiunii, curburi) (fig.6) reclamă efectuarea mai multor
determinări de „viteze punctuale”. Vitezele punctuale, la rândul lor, oscilează în jurul unor valori medii
sub acţiunea unui fenomen continuu de pulsaţie. Vitezele maxime se întâlnesc la 0,15—0,20 h faţă de
suprafaţa luciului apei şi pe axul central al scurgerii. Viteza medie în secţiune se găsește la adîncimea
de 0,577(0,6h) față de suprafața liberă.
 MĂSURAREA DEBITELOR PE CANALE CU MIJLOACE ADAPTATE
•vitezei
  Relaţia de legătură între viteza maximă () şi viteza medie () are forma: =(0,82—0,92) (m/s). Determinarea vitezei maxime, din valoarea maximă a
medii se practică în cazul unei scurgeri lente.
Întrucât viteza medie, obţinută pe baza unei singure determinări, nu prezintă suficientă precizie, se foloseşte în cazul unor determinări expediționale.
In mod curent se acceptă ca metodă universală exploatarea cîmpului de viteze pe mai multe verticale de sondaj şi la diferite adân­cimi (tab. 12.2).

Tabelul 12.2
Numărul şi distanţa dintre verticalele de sondaj
0—2

40-60
30-40
Lățimea la 5—20 20—30 60—80 80—100
luciul apei (m) 2—5

Distanța dintre 0,5 1—2 2 3 4 6 8

verticale (in) 0,5—1

Numărul
2—3 5—10 10—15 10—15 10—15 10—15 10—15
verticalelor
3—5
de sondaj

Verticalele trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, axul canalului, piciorul talaluzului şi taluzurile în
sine (fig.7), densitatea acestora contribuind la creşterea preciziei. În acest sens, secţiunea activă se
împarte în mai multe fîșii delimitate de verticalele de sondaj, dea lungul cărora se efectuează
măsurătorile.
 Măsurarea debitelor pe canale cu mijloace adaptate
(continuare)
•care Înconstă
cazul unor măsurători expeditive poate fi obţinută direct viteza medie pe verticală, aplicând metoda in­tegrării
în deplasarea moriştii pe verticală cu viteză constantă. Prin înregistrarea numărului total de rotaţii pe
durata parcurgerii ver­ticalei în ambele sensuri (sus-jos), se obţine viteza medie a verticalei. Precizia maximă se
realizează atunci când pe fiecare verticală se deter­mină vitezele punctuale la suprafaţă: 0,2 h; 0,6 h; 0,8 h şi fund.
Având vitezele punctuale, se va determina viteza medie ponderată a fiecărei verticale de sondaj şi viteza medie a
fâşiilor.
Măsurarea vitezelor se efectuează cu morişca hidraulică (fig. 8.), care transformă viteza de translaţie a
curentului în viteză de rotaţie, între viteza curentului (V) şi viteza de rotaţie a paletei există o ecuaţie liniară forma:
V = a × n ± b (m/s),
Unde: a și b – sunt coeficienți ale caracteristicilor aparatului; n – viteza de rotație a paletei rezultată din
egalitatea:
n = , (rot/s)
Secţiunca de scurgere în punctul de explorare a vitezelor se de­termină pe baza formelor geometrice încadrate de
verticalele de sondaj (fig. 7).
Debitul secţiunii de măsurare este o sumă a debitelor parţiale care curg pe ariile delimitate de verticalele de
sondaj.
 Determinarea coeficientului de debit

În situaţia folosirii construcţiilor hidrotehnice în scopuri debitmetrice, tararea acestora constă, în

primul rând, în determinarea coeficientului de debit şi a limitelor de variaţie a acestuia pen­tru
fiecare construcţie în parte şi pen­tru fiecare regim de funcţionare. Coe­ficientul de debit, determinat
experi­mental în condiţii de laborator, se în­scrie în limitele 0,60 -- 0,68. În prac­tică acest coeficient
variază în limite mult mai largi, 0,45 - 0,75, valorile acestuia fiind influenţate de următorii factori:
- tipul construcţiei hidrotehnice (stăvilar, podeţ, stăvilar, sifon, vană automată, etc.);
- regimul de funcţionare a construcțiilor (înecate sau neînecate, cu sau fără salt hidraulic);
- regimul nivelelor în amonte (H), în raport cu deschiderea sta­vilei (a);
- forma de racordare a construcţiei la canale;
- coaxialitatea construcţiei cu cele două biefuri comandate amonte şi aval;
- forma geometrică a secţiunii de scurgere (tubulara, dreptunghiu­lară);
- etanşeitatea elementelor mobile pe pragul deversant şi în elemen­tele de ghidare.
-Cunoscând elementele ce condiţionează valorile coeficientului de de­bit, se impune determinarea
valorilor specifice fiecărei situaţii în parte.
•   aceasta, în aval de construcţie, într-un punct ce respectă con­diţiile enumerate la alegerea
Pentru
secţiunii de măsurare, se determină vitezele şi debitele descărcate. Explorarea câmpului de viteze şi
determinarea debitelor trebuie să includă o gamă largă de măsurători, cuprinse între cotele minime şi
maxime de exploatare în amonte şi aval.
Debitul măsurat în secţiunea din aval construcţiei, folosind ecuaţia de continuitate a debitului Q
= ω , este egal cu debitul descarcat prin secţiunea de scurgere a construcţiei (fig.9). Cunoscând
valoarea aces­tui debit, se determină coeficientul specific construcţiei (μ) în funcţie de elementele
constructive şi hidraulice măsurate simultan. De regulă, valo­rile maxime se înregistrează când deschi­
derea stavilei reprezintă 1/3—1/2 din sar­cina amonte (H)
Cu valorile coeficicntului de debit (constant sau variabil la diferite nivele de exploatare) se
întocmesc diagramele de determinare ale debitelor specifice fiecă­rui gen do construcţie şi regim de
func­ţionare în parte.
 Măsurarea debitelor în secţiunea canalelor

In practica exploatarii sistemelor de îmbunătăţiri funciare se utili­zează frecvent secţiunile

stabile ale canalelor, care se tarează prin ex­plorarea câmpului de viteze, după procedeul
descris mai sus. Elementul ce modifică viteza curentului în aceeaşi secţiune este adâncimea
apei, care poate fi reglată pe durata determinărilor de la un stăvilar situat m amonte.
Pe baza explorării câmpului de viteză la diferite adâncimi ale apei, se obţine curba de
variaţie a vitezei. Folosind această curbă, se întoc­meşte cheia limnimetrică grafică şi tabelară,
utilizând ecuaţia de continuitate a debitului (fig.11). Cheile limnimetrice pot fi folosite pe
tronsoanele neinfluenţate de variaţiile de debit din aval. Pentru ca cheia să aiba o valabilitate
pe o perioadă mai mare de timp, secţiunea trebue să fie stabilă. Refacerea cheii se impune mai
ales în cazul secțiunilor instabile (erodate, colmatate, infestate de vegetaţie). Folosirea cheii
limnimetrice necesită montarea unei mire cu cota zero la cota fundului canalului, având
poziţia verticală sau înclinată.
 Măsurarea debilelor la stăvilarele dreptunghiulare cu regim de
funcţionare liber (neînecat)

Funcţionarea neînecată se realizează atunci când, în aval de stavilar, există o cădere care menţine
nivelul aval în afara domeniului de influ­enţă a scurgerii pe sub stăvilar, sau când, în aval de stăvilar, ia
naştere un salt hidraulic neînecat (fig.12). În rezultatul măsurărilor se în­tocmeşte un model de diagramă care
redă interdependenţa parametrilor de exploatare a construcţiei Q, H, a într-o formă uşor de utilizat.
Diagrama pre­zintă două variante, în funcţie de tipul stăvilarului. Astfel, la stăvilarele de remuu şi
compartimentare, influenţa deschiderii stavilei este maximă ca efect asupra mărimii debitului (fig.13, a), iar
la stăvilarele de distribu­ție influenţa deschiderii acestuia este mai redusă (fig. 13, b).
Utilizarea diagramei se poate face in 3 moduri:
- determinând valoarea deschiderii a, când se impun parametrii Q şi H;
- stabilind debitul Q, când se cunosc parametrii a şi H;
- stabilind nivelul de comandă H pentru Q şi a, determinate de necesitățile de consum.
 Măsurarea debitelor la stăvilarele dreptunghiulare cu regim de funcţio­nare înecat

•  Acest regim se realizează când nivelul din aval îneacă pragul de deversare. După tipul construcţiei se întâlnesc:
stăvilare cu cădere în aval si stăvilare fără cădere în aval (fig.14). In cele două situaţii se folosesc următoarele relaţii
pentru calculul debitului:
Modelul de diagramă recomandat pentru calculul debitului poate fi întocmit în două variante (fig. 15).
La stăvilarele de distribuţie influenţa nivelului apei în amonte este neînsemnată asupra mărimii debitului în
raport cu ceilalţi parametri; modelul de diagramă capătă forma din figura 15, b. Aceste diagrame pot fi folosite:
- pentru determinarea debitului (Q), când se cunosc parametrii H, h, a sau H, a;
- pentru stabilirea nivelelor în amonte şi deschiderea stavilei, în funcţie de debitul solicitat.
 Măsurarea debitelor la podeţele tubulare (înecate şi neînecatc)

Podeţele tubulare au rolul de a asigura traversarea canalelor din punct de vedere funcţional,
de a regla debitele consumate în aval, dacă sunt prevăzute cu stăvilar. Secţiunea de scurgere pe
sub podeţ este dată de gradul de deschidere a stavilei şi se calculează cu formule speciale.
Elementele din relaţii sunt redate în figura 16.
Pornind de la raţionamentul că podeţele slăvilare funcţionează in regim liber şi înecat
(fig.17), pentru calculul debitului se pot folosi diagramele din fig. 18.
 Măsurarea debitelor la vanele cu nivel aval constant tip D

Vanele tip D permit descărcarea debitelor la sarcini amonte relativ mari (peste 2 m), în condiţiile menţinerii
nivelului aval constant (limite mici de variaţie). Deschiderea vanei se face automat, în funcţie de nivelul din aval și
funcționează în regim înecat
În figura 19 se prezintă ele­mentele ce trebuie măsurate la un nod de distribuţie echipat cu vane tip D şi stavilă de
gardă, precum şi modelul de abacă pentru mă­surarea debitelor descărcate prin corpul construcţiei.
 Măsurarea debitelor la vanele cu nivel aval constant tip T

Vanele tip T funcţionează la nivele relativ constante în aval şi sar­cini relativ mici în amonte (sub 2 m).
Ele sunt amplasate într-o secţiune curentă de canal şi au, de asemenea, un regim de funcţionare înecat.
Deschiderea vanei tip T este supusă ace­loraşi legi ca şi în cazul vanei tip D. Secţiunea de scurgere la diferite
des­chideri ale vanei poate fi urmărită în figura 20. Abaca pentru determinarea debilului, se prezintă în figura
20.
Cunoscând adâncimea apei în amonte, se intră pe orizontală până 1a intersecţia adâncimii din aval şi
deschiderea vanei de unde, coborând o perpendiculară, se obţine mărimea debitului transportat.
 Masurarea debitelor in conducte
•strangularea
Măsurarea debitelor pe circuitele sub presiune (conducte) se realizează cu ajutorul unor dispozitive care produc
  secţiunii sau prin explorarea câmpului de viteze din secţiunea de scurgere. Dispozitivele care produc
modificarea secţiunii de curgere sunt: diafragma circulară, ajutajele şi tubul Venturi (fig. 21). Pentru determinarea debitelor
se impune măsurarea diferenţelor de presiune în amonte şi aval de dispozitiv.
Diferenţele de presiune în amonte respectiv în aval de ajutaj, se determină cu ajutorul unui manometru diferenţial cu apă
sau mercur. Tot în această categorie se includ şi dispozitivele cu ştrangulare late­rală, cunoscute sub denumirea „Debitmetru
ISCH“ (fig. 22).
Determinarea debitelor pe conductele de refulare, la staţiile de pom­pare, se realizează prin metoda explorării câmpului de
viteze cu ajutorul tubului Pitot (fig. 23, a) instalat la cel puţin 10 D în amonte şi 5 D în aval faţă de bifurcaţii sau dispozitive
insta­late pe conductă. Determinările se efectuează pe mai multe planuri ale diametrului vertical al conductei de re­fulare.
Introducerea şi etanşeitatea tu­bului este realizată cu ajutorul unui ştuţ special conceput şi sudat pe generatoarea superioară.
Determinarea di­ferenţelor dintre presiunea hidrodinamică şi hidrostatică se face cu ajutorul unui manometru diferenţial, cu
pernă de aer sub presiune. Diferenţa de pre­siune este dată de nivelurile diferite ale apei în cele 2 tuburi de sticlă, care
comunică la partea superioară.
„În cazul staţiilor de punere sub presiune, pentru măsurarea debitelor refulate se foloseşte o sondă specială (fig.23, b) al
cărui principiu de funcţionare se bazează, de asemenea, pe legătura dintre viteza apei şi diferenţa de presiune, între
generatoarea amonte şi aval a sondei cilindrice.
Viteza medie se obţine prin montarea sondei cu orificiul de acces la adîncimea = 0,119 Dc (unde Dc este diametrul interior
al conductei de refulare).
CaIculul debitului (Q) se bazează pe folosirea presiunii diferenţiale.
Presiunea diferenţială furnizată de sondă poate fi măsurată simultan în 2 moduri: folosind manometrul diferenţial sau bucla
electronică de măsură și înregistrare.