FAMILIA

FAMILIA ŞI
ŞI COPILUL
COPILUL DIFICIL,
DIFICIL,
MINCINOS
MINCINOS ŞI/SAU
ŞI/SAU LENEŞ
LENEŞ
Lector univ. dr. Viorel ROBU
An universitar 2019-2020
 Minciuna-definire
Minciuna-definire şişi caracterizare
caracterizare generală
generală
Se
Seîntâmplă
întâmplăadesea
adeseacacapărinţii
părinţiisăsăseseconfrunte
confruntecu
cuooserie
seriede
demanifestări
manifestăricomportamentale
comportamentaleale
ale
copiilor
copiilorpe
pecare
carenu
nulelepot
potconsidera
consideracacafăcând
făcândsau
saunefăcând
nefăcândparte
partedin
dinceea
ceeacecenumim
numimdezvoltare
dezvoltare
normală.
normală.Frecvenţa
Frecvenţaceaceamai
maimare
mareooau auminciuna
minciunaşişilenea.
lenea.

ÎnÎncontinuare,
continuare,sunt
suntprezentate
prezentateooserie
seriede
dedefiniții
definițiiale
ale conceptului
conceptului minciună:
minciună:


 Krehbiel
Krehbielspune
spunecăcăanumite
anumiteminciuni
minciunisunt
sunt„trăsături”
„trăsături”ale
aleexperienţei
experienţeiumane.
umane.Mai
Maimult,
mult,
unii
uniipsihologi
psihologiconsideră
considerăminciuna
minciunaoodeprindere
deprindereînvăţată,
învăţată,un
uninstrument
instrumentdedeîndepărtare
îndepărtareaablamului,
blamului,
aapedepsei
pedepseişişide
deapărare
apărareaaimaginii
imaginiide
desine.
sine.


 Unii
Uniiautori
autoriooconsideră
considerăun
unrebut
rebutalalrelaţiilor
relaţiilordintre
dintrecopil
copilşişimediul
mediulsău,
său,un
uneşec
eşecalalcivilizaţiei;
civilizaţiei;alţii
alţiisubliniază
subliniază
complexitatea acestui comportament, considerând că el exprimă
complexitatea acestui comportament, considerând că el exprimă cel cel
mai
mai înalt
înaltnivel
niveldedeconştientizare,
conştientizare,ooachiziţie
achiziţieculturală
culturalăcare
careseserafinează
rafineazăpe
pemăsură
măsurăcecesubiectul
subiectul
atinge
atingeooanumită
anumităperformanţă
performanţăcognitivă,
cognitivă,dobândeşte
dobândeşteoooarecare
oarecareexperienţă
experienţăpraxiologică,
praxiologică,ştie
ştiesăsă
selecteze
selectezeşişisăsăierarhizeze,
ierarhizeze,dispune
dispunededeperformanţe
performanţediscursive,
discursive,areareanumite
anumiteinterese.
interese.


 Minciuna
Minciunaeste
esteun
unneadevăr,
neadevăr,ooafirmaţie
afirmaţiefalsă
falsăemisă
emisăcu cuscopul
scopulde
deaainduce
induce
înîneroare
eroareoopersoană
persoanăsau
sauooinstituţie,
instituţie,producându
producându‑i‑iprejudiciu.
prejudiciu.


 Mai
Maimult,
mult,unii
uniipsihologi
psihologiconsideră
considerăminciuna
minciunaoodeprindere
deprindereînvăţată,
învăţată,un
uninstrument
instrumentde
de
îndepărtare
îndepărtareaablamului,
blamului,aapedepsei
pedepseişişide
deapărare
apărareaaimaginii
imaginiide
desine.
sine.
Un
Unstudiu
studiuefectuat
efectuatînîn2009
2009dedeunungrup
grup dedecercetători
cercetători
dedelalaUniversitatea
UniversitateaSan San Diego
DiegodindinCalifornia
Californiape peunun
eşantion
eşantionde de 254
254dedesubiecţi
subiecţi(jumătate
(jumătatepărinţi,
părinţi,jumătate
jumătate
elevi)
elevi)relevă
relevăurmătoarele:
următoarele:
 din discuţiile purtate cu elevii cu privire la faptul dacă
din discuţiile purtate cu elevii cu privire la faptul dacă
părinţii
părinţiii‑i‑au
auminţit
minţit sau
saunu
nude
de‑‑aalungul
lungulcopilăriei
copilărieireiese
reiesecă
că
înîn 79
79% %dintre
dintrecazuri
cazurirăspunsurile
răspunsurileau aufost
fost afirmative,
afirmative,
aceştia
aceştiasubliniind
subliniindfolosirea
folosireadede către
cătreadulţi
adulţiaaaşa
aşa‑‑numitelor
numitelor
white
whitelies;
lies;
 74
74% %dindingrupul
grupulpărinţilor
părinţilorauau
mărturisit
mărturisitacelaşi
acelaşilucru
lucrudespre
desprecopiii
copiiilor.
lor.
 Minciuna - comportament complex, antrenează următoarele
mecanisme:

Conştiinţa inducerii în
eroare exprimă faptul că
cel care minte ştie că se
află în zona interzisului;
el face diferenţa între
realitate şi imaginaţie, Urmărirea unui scop,
adică prezenţa
intenţionalităţii:
„doresc ceva”,
„vreau să scap de
Deformarea
ceva”,
realităţii prin
ocultarea
adevărului.
 Când
Când apare
apare minciuna propriu‑‑zisă?
minciuna propriu zisă?
Fiind un comportament complex şi antrenând mecanisme complexe,
minciuna apare la o anumită vârstă.
 La copilul sub 4 ani, ea este considerată un rezultat al cuceririi
imaginarului, expresie a emoţiilor, şi nu a unor credinţe susceptibile de a fi
adevărate sau false (E. Bonchiş).
El este, cu alte cuvinte, un pseudo‑ mincinos, dependent de egocentrismul,
animismul şi sincretismul gândirii sale. Povestirile lui sunt pline de exagerări,
nefăcându‑se diferenţa dintre fantezie şi realitate; imaginarul se indentifică cu
realul.
 Studii
Studiiamănunţite
amănunţiteasupra
asupraminciunii
minciuniiau
aufost
fostefectuate
efectuatede
deJ.J.Piaget
Piagetşişicolaboratorii
colaboratorii
săişişiss‑‑aaconstatat
săi constatatcă, într‑‑oo primă
că,într primăetapă,
etapă,copilul
copilulidentifică
identificăminciuna
minciuna cu cuun
uncuvânt
cuvânt
urât,
urât,
asimilând‑‑oocu
asimilând cu înjurăturile.
înjurăturile.

Abia
Abiadupădupă66‑‑77ani
ani, ,copilul
copilulva
vaspune
spunecă căminciuna
minciunaesteesteun
unlucru
lucrucare
carenunu este

este
adevărat.
adevărat.
 În
Înjurul
jurulvârstei
vârsteide
de10 10ani
animinciuna
minciunava vafifidefinită
definităcorect,
corect, ca
caafirmaţie
afirmaţie intenţionat
intenţionat
falsă.
falsă.
R.
R.Vincent
Vincentsubliniază
subliniazăcă căprimele
primeleminciuni
minciuniîn în adevăratul
adevăratulsens
sensalal cuvântului
cuvântuluisunt
sunt
legate
legatede de activitatea
activitatea şcolară,
şcolară,apărând
apărând acum
acumprimele
primelealibiuri
alibiuriinventate
inventateîn înmod
mod
conştient
conştient pentrupentruaa evita
evita oopedeapsă
pedeapsăsausaupentru
pentruaa primi
primioorecompensă.
recompensă.
Conştientizarea
Conştientizareaminciunii
minciuniise serealizează
realizeazăparalel
paralel
fazele
fazelede deformare
formareaajudecăţilor
judecăţilormorale,
morale,care,
care,
lalarândul
rândullor, lor,urmează
urmeazăîndeaproape
îndeaproapestadiile
stadiilegândirii,
gândirii,
trecerea
trecereade delalaegocentrism
egocentrismlala cooperare.
cooperare.Dacă
Dacă
minciuna
minciunase serepetă,
repetă,sesetransformă
transformăîn îndeprindere,
deprindere,
în
înobişnuinţă,
obişnuinţă,capătăcapătăstabilitate
stabilitateşişidevine
devinecronică.
cronică.
Quek subliniază că minciuna poate fi un indicator timpuriu al
unor probleme mai severe, cum ar fi:

Impulsivitatea
Agresivitate Impulsivitatea
Agresivitate

Lipsa de sociabilitate
Lipsa de sociabilitate

Violenţa Fuga de la şcoală

Violenţa Fuga de la şcoală
Inabilitatea de a face legătura dintre
unInabilitatea de a şi
comportament face legătura dintre
consecinţele
un comportament şi consecinţele
sale
sale
 Formele minciunii
Deşi este destul de greu să disociem formele minciunii de cauzele
acesteia, vom menţiona totuşi faptul că încă Ch. Buhler face
distincţia
dintre:
1. minciuna socială – în care persoana minte pentru a ajuta pe cineva,
afirmă o valoare socială la care nu ţine, dar o face din obligaţie;
2. minciuna asocială sau minciuna „poetică” – nu aduce grupului
nici beneficii, nici prejudiciu;
3. minciuna antisocială – generează tulburări, efecte negative, lipsă
de respect, vătămare etc.
 Quek subliniază că formele minciunii se identifică cu cauzele
care au produs‑o. Acestea sunt următoarele:

Minciuna
Minciunahabituală,
habituală, Minciuna
Minciuna Minciuna
Minciuna
Minciuna devenită
devenităprinprin Minciunaprin prin overprediction
overprediction
cauzată repetare
repetareobişnuinţă modelare
modelareeste
cauzatăde defrica
frica obişnuinţă este exprimată
exprimatăînîn
de şişiadesea
adeseaînsoţită
însoţităde de rezultatul
depedeapsă
pedeapsă–– ooconfruntare
rezultatul supradimensi-
supradimensi-
frica confruntarecu cu învăţării
fricapoate
poatefifi adultul. învăţării onarea
onarea
raţională adultul.SeSeîntâmplă
întâmplă sociale:
raţionalăsau
sau ca
caununcopil
copilsăsămintă
mintă
sociale: reacţiilor,
reacţiilor,
iraţională,
iraţională,efectele
efectele „din
copilul
copilulminte
minte supraevaluări,
„dinreflex”
reflex”şişiinsistă
insistă experimentând supraevaluări,
însă
însăfiind
fiind atunci
atuncicând
cândadultul
adultul experimentând superestimări
un superestimări
aceleaşi.
aceleaşi. încearcă
încearcăsăsă‑‑i ispună
spună unmodel.
model. etc.
etc.
adevărul.
adevărul.
 Cauzele
Cauzele minciunii
minciunii
Minciuna poate avea o mulţime de cauze, dintre care Zolten şi Long subliniază:

 teama de pedeapsă: frica întreţinută de gândul la consecinţele acţiunii întreprinse de copil.

Se întâmplă adesea că părinţii stabilesc pentru copilul lor standarde foarte înalte, pe care acesta
nu le poate atinge. Teama de dezaprobare din partea părinţilor îl face pe copil să recurgă la un
comportament de simulare;
 dorinţa de a impresiona pe alţii repede şi eficient pentru a obţine aprobare socială;
 dorinţa de a‑şi valorifica statutul social : self‑esteem‑ul îi determină să relateze fapte
neadevărate, că s‑au întâlnit cu nu ştiu ce mare vedetă, sportiv sau cântăreţ de renume;
 pentru a obţine ceea ce doresc sau a se feri de ceva neplăcut, inadecvat;
 dorinţa de a‑i proteja pe alţii;
 faptul că i‑au auzit pe părinţii lor minţind;
 eroare, minciuna intervenind uneori involuntar;
 lipsa distincţiei dintre realitate şi ficţiune - (fact and fiction).
 În literatura de specialitate românească
există următoarea clasificare a cauzelor
minciunii:

o frica de pedeapsă, care determină, așa

cum ne spune S. Teodorescu – „minciuna de
apărare” ce satisface nevoia de conservare
a individului, ea devenind o armă
defensivă.
o complexe de inferioritate – îşi au

originea fie în unele infirmităţi, fie în

ecartul prea mare între cerinţele adultului
şi posibilităţile copilului. În acest caz,
vanitatea şi amorul propriu îl determină pe
copil să mintă;
 Dorinţele neîmplinite duc la şantaj
ca mijloc de satisfacere. Copilul
doreşte să atragă atenţia asupra lui,
să‑şi apropie adulţii.
 Tendinţele altruiste sunt generate
de situaţii reale; apare dorinţa de a‑şi
apăra un părinte în faţa celuilalt sau
un coleg în faţa unui adult. Este acea
minciună socială de care vorbea Ch.
Buhler.
 Intenţiile egoiste sunt însoţite de
dorinţa de a provoca rău cuiva.
 Manifestări ale copilului mincinos

Zolten şi Long atrag atenţia în primul rând

asupra expresiei faciale. Când copilul spune
adevărul, este în general relaxat, are faţa
senină, zâmbetul ponderat, ochii limpezi,
sprâncenele în poziţii normale. Când
ascunde adevărul, putem observa
următoarele aspecte:

 schimbări rapide ale expresiei feţei,

exagerat de concentrate, zâmbetul este larg,
ochii exprimă mirare;
 clipeşte des din ochi, pupilele sunt
dilatate, privirea este insistentă şi prelungită.
Prima reacţie facială, subliniază P. Ekman, este spontană şi în concordanţă cu
gândurile şi emoţiile autentice; din dorinţa de a şi le ascunde, copilul schimbă
rapid registrul (P. Iluţ). Se mai întâmplă uneori ca tot la nivelul conduitei
nonverbale să apară roşirea sau paloarea feţei, transpiraţia abundentă, în special
la nivelul palmelor, şi un tremur resimţit şi la nivelul vocii.

Un
Untontonmai
mai Sunete
Suneteparazite
parazite
ridicat
ridicat

La nivel
paraverbal

Pauze
Pauzeprelungite,
prelungite,
Vorbire
Vorbirerară,
rară,dar
dar lipsă
lipsăde
de
puţin
puţinfluentă,
fluentă,sensuri
sensuri spontaneitate
spontaneitate
greşite,
greşite,inconsistente
inconsistente

Repetiţii
Repetiţiide
decuvinte
cuvinteşişi
propoziţii
propoziţiilipsite
lipsitede
de
claritate
claritate
 Aceste
Acestemanifestări
manifestăriuneori
uneoricontradictorii
contradictoriise sedatorează
datoreazăfaptului
faptuluică căminciuna
minciuna
este
esteooconduită
conduităcomplexă
complexăcare
careimplică:
implică:recunoaşterea,
recunoaşterea,sesizarea
sesizareasecretului
secretului
şişiaasubiectivităţii,
subiectivităţii,precum
precumşişidiferenţa
diferenţadintre
dintregândire,
gândire,simţire
simţireşişiacţiune.
acţiune.Cu
Cu
alte
alte cuvinte
cuvinte minciuna
minciuna antrenează
antrenează în în aceeaşi
aceeaşi măsură
măsură limbajul,
limbajul, gândirea,
gândirea,
imaginaţia,
imaginaţia,atenţia,
atenţia,emoţia
emoţiaşişivoinţa.
voinţa.
 Tehnici de prevenire şi combatere
a minciunii
Samuel subliniază că onestitatea poate fi încurajată numai dacă:
 – eşti calm şi clar când discuţi cu copilul tău;
 – nu pui întrebări dacă ştii deja răspunsul;
 – nu forţezi copilul să se confeseze pentru a nu deveni ineficient: copilul minte
pentru a se proteja;
 – descrii cu calm şi răbdare problema;
 – vorbeşti cu copilul despre nevoile lui, identifici cauzele potenţiale ale
minciunii;
 – îi explici că minciuna nu are decât efecte negative şi subliniezi consecinţele;
 – îl faci să înţeleagă diferenţa dintre adevăr şi minciună;
 – subliniezi beneficiile şi eşti atent la limbajul folosit, care trebuie să
 fie adecvat vârstei ;
 – îi oferă exemple de onestitate, exemple din viaţa reală, din cărţi,
filme etc.;
 – nu recurgi la aşa‑numitele ,,white lies”.
 Creezi o atmosferă de
Vreau să‑ mi spui
înţelegere reciprocă,
spunându‑i copilului tău că nu
adevărul şi‑ ţi voi spune
e frumos să mintă şi eu întotdeauna
adevărul. Atunci putem
să ne credem unul pe
celălalt”

„Te rog spune‑ mi care

este problema. Sunt
sigur/ă că te putem ajuta
să o repari”
 Dacă minciuna se repetă, e necesar să intervenim prompt. Cum o putem
face ?
Înainte de a vorbi cu copilul e bine să ne convingem că într ‑adevăr a
spus o minciună; altminteri, o acuzaţie falsă poate produce efecte
devastatoare.

 Dacă observăm existenţa unui pattern al minciunii sau că minciunile

despre lucrurile importante persistă, atunci minciuna a devenit o
problemă ce impune măsuri urgente. Cum trebuie să procedăm ?
Mai întâi discuţia despre ceea ce s‑a întâmplat, despre problema
apărută, apoi rezervăm timp suficient pentru soluţii şi nu facem acuzaţii.
Informaţiile noastre trebuie să fie precise şi trebuie să explorăm
împreună cu copilul circumstanţele în care s ‑a produs fapta.

Scopul discuţiei este comunicarea cu copilul. Aşadar, trebuie să

procedăm în aşa fel încât el să nu se închidă în sine: să nu uităm nici un
moment că minciuna este folosită de copil ca „tehnică de supravieţuire”
 Prevenirea și combaterea minciunii
•stab
il
speci irea unor
fi r
trebu ce pentru eguli şi a
•revizuirea aşteptărilor faţă i
comp e discutat minciună unor ped
de copil, pentru că el ajunge o e . epse
Este rtament cu copilu Acestea
b n l
uneori să mintă din cauza pede ine să se egativ să înainte c
ps su s a
decalajului prea mare dintre cele ele atrib blinieze e producă un
at u d .
cerinţe şi ceea ce poate el şi Lo ribuite pe ite pentru iferenţa d
ng, 1
oferi la un moment dat; 997); ntru alte minciună intre
abate
ri (Z şi
olten

re a ru a
şi ii; •evita elor pent
ă n et
nţ ă în ciu anch lanşa
te
is enţ min ec tley,
s
n v l nu d na (Pan
• co nsec entu iu
minc
co tam );
1999
tra
•necons •părintele poate fi un model
iderarea de comportament onest pentru
minciun
ii c
„excepţi a stare copilul său, înlăturând astfel
onală”: cel puţin una dintre sursele
încercaţ
i să disc generatoare de minciună.
calm des utaţ
pre cauz i
soluţii; e şi
 Lenea:
Lenea: definire
definire şişi caracterizare
caracterizare generală
generală

 Nu de puține ori, părinții se confruntă cu refuzul copilului de a învăța, de a face teme,

acesta din urmă manifestând aversiune față de efort.
 T. Rudică subliniază faptul că lenea poate fi considerată o trăsătură de caracter
negativă, deseori manifestată ”sub forma indolenței, apatiei, a pasivității și a opoziției
voite la orice efort fizic sau intelectual, desi copilul în cauză este sănătos”.

 Răspunzătoare pentru obținerea unor rezultate școlare slabe este fără îndoială, în mare
parte, lenea, dar asta nu înseamnă că toți elevii care nu reușesc să obțină calificative bune
la învățătură sunt leneși, ci poate fi vorba de acea categorie de „pseudo-leneși” așa cum o
numește A. Berge.
 De asemenea, evitarea efortului și absența voinței pot fi considerate simptome ale unei
tulburări psihice sau corporale (N. Sillamy).

 Un alt aspect care trebuie menționat este cel legat de selectivitatea lenei: un elev poate
manifesta interes legat de un anumit domeniu, la care inregistrează rezultate deosebite,
depunând acolo un efort maxim. Atunci când lenea este generalizată, problemele sunt mai
greu de gestionat și trebuie identificate cauzele care au dus la instalarea lenei.
 Cauzele lenei
Principala
Principala formă
formă dede manifestare
manifestare aa lenei
lenei este
este lipsa
lipsa de
de interes,
interes, aa dorinței
dorinței dede
activitate.
activitate.Rezultatele
Rezultateleșcolare
școlareslabe,
slabe,nu
nusunt
suntgenerate
generatede deinsuficiența
insuficiențaintelectuală
intelectuală
sau
saucaracterială,
caracterială,ci,
ci,așa
așacum
cumsusținea
susțineaG.
G.Mauco,
Mauco,eleelevin
vindin
din„eroarea
„eroareapedagogică”
pedagogică”
sau
sau din
din neajunsurile
neajunsurile afective.
afective. Refuzul
Refuzul efortului
efortului poate
poate fifi pus
pus înîn relatie
relatie cu:
cu:
oboseala,
oboseala,tulburările
tulburărileafective,
afective,surmenajul.
surmenajul.
In
In opinia
opinia lui
lui G.
G. Mauco,
Mauco, cauzele
cauzele lenei
lenei pot
pot fifi
grupate
grupate în:
în:

starea ficică a copilului – •Nivelul dezvoltării

copilul poate suferi de anumite
tulburări endocrine, de
insuficiență senzorială,defecte
organice sau alte boli
neidentificate încă
intelectuale – memorie
slabă, retard mintal,
înțelegere lentă și
deficitară;

•cauze de natură afectivă și

erori pedagogice – etichetarea
caracterială – stimă de sine
elevului ca fiind leneș fără a
scăzută, sentiment de
avea argumente suficiente,
inferioritate, teama de eșec sau
acordarea greșită de sancțiuni,
de sancțiune, șantaj afectiv
clasă sau grupă supra-
aglomerată
 N. Sillamy consideră ca fiind cauze ale apariției lenei: gelozia fraternă,
retractilitatea eului, ostilitatea față de părinții frustatori. Conform lui A. Berge
(1968, p.75), în cazul în care lenea este generalizată, apare „o adevărată
neputință a copilului de a ieși din propriul eu și de a se întoarce către un
obiect din afara lui...copilul nu a reușit să treacă de la stadiul captativ la
stadiul oblativ”.
 Într-o clasă, copilul care are un ritm mai lent de a învăța preferă ,de cele

mai multe ori , să fie etichetat ca fiind leneș, decât să apară ca fiind stupid
sau codașul clasei în fața colegilor săi. Din păcate, adulții tind să blameze
această categorie de copii leneși în loc să identifice cauzele care au dus la o
astfel de manifestare a comportamentului (M. Levine).
 M. Levine, în lucrarea „The Myth of laziness”, ne sfătuiește pe noi, adulții,

să evităm să folosim în educația copilului cuvinte precum leneș, stupid, egoist,

pentru că nu vom face decât să inducem copilului o stare negativă, o lipsă a
încrederii în propriile puteri, care fără îndoială va avea repercusiuni pe
parcursul dezvoltării sale.
 BIBLIOGRAFIE

Bonchiș, E. (2011). Familia și copilul ,,dificil”, mincinos și/sau lene ș. În E.

Bonchiş (Coord.), Familia şi rolul ei în educarea copilului (pp. 279-290). Iaşi:
Editura Polirom