Sunteți pe pagina 1din 5

Activitate 2.1.

Sinteză pentru activități metodice

Un profil de formare al elevului este centrat pe cele opt competențe-cheie în cadrul


proiectării orelor de limba franceză. Trebuie să ne gândim că nicio competență nu funcționează
singură, aceasta dezvoltă demersul didactic prin faptul că trebuie analizat din prisma nevoilor
elevilor, a specificității culturii și a societății actuale.
Competența este o necesitate pe piața muncii pe piața educațională, adică în cadrul
activității de învățare a absolventului.
Limba franceză ca disciplină contribuie la formarea competenșelor cheie:
Comunicare în limba maternă și competența în limba străină se bazează pe activități pe
care elevul trebuie să le îndeplinească.
Competența digitală – absolventul trebuie să fie bine instruit șă să reușească să caute, să
achiziționeze informații printr-o multitudine de texte lecturate și mesaje de ascultare și receptare.
Competența matematică și sau ale competenţei de bază în ştiinţe şi tehnologii –
manifestă curiozități pentru aflarea rezultsatului. Utilizarea numerelor, calculelor matematice,
rezolvarea problemelor, dar se aplică și reguli simple pentru menținerea unui mediu îngrijit și unei
vieți sănătoase.
Competența civică și socială presupune interferență, repercursiune cu ajutorul unor activități
de grup ce pune în aplicare această competență.
Spiritul de inițiativă și antreprenoriat – se definește prin contribuirea la proiecte în situații
nonformale.
Competența senzibilizare și exprimare culturală – este evidențiată prin axpunerea de
imagini, videoclipuri educative, filme specifice culturii franceze, prin participarea la proiecte
organizate în contexte formale.
Classe: VI-ème:
Niveau: A2
Thème: Parler des activités et des loisirs.

Competența vizată:
4. Redactarea de mesaje simple în situații d comunicare uzuală.
4.1. Completarea de date personale (nume, prenume, pasiuni);
4.2. Redactarea de mesaje simple despre situații despre sine/ despre alții.

Activitate de învățare:
• Întrebări și răspunsuri referitoare la activitățile din timpul liber.
• Descrierea unor activități dintr-o zi obișnuită.
• Redactarea unor texte scurte despre pasinile fiecaruia.

Sarcini de lucru:
Nous inventons une tribu urbaine et nous faisons une fiche descriptive:
 Nom de la tribu
 Caractéristiques
 Goûts et activités

Evaluare:
Elevii vor scrie un text scurt despre acest grup urban și îl vor ilustra prin desene pentru a realiza un colaj.
•Metodele sunt instrumente importante în didactica predării unei limbi
moderne. Acestea fiind numeroase și diversificate, un cadru didactic bine pregătit
va trebuie să analizeze și să înțeleagă ceea ce este mai potrivit pentru grupul de
elevi și pentru și pentru obținerea performanței la clasă, de aceea va ține cont de
nivelul de pregătire alelevilor și de necesitațile acestora.
•Toate aceste metode de învățare reprezintă elemente de bază ale strategiilor
didacice.

S-ar putea să vă placă și