Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere

ARHETIPUL MAMEI

Masterand: Hotca Marian

Specializarea: Etnoturism
 Definiția arhetipului:
 Arhetipul - imagine, personaj sau complex de
împrejurări primordiale care apar repetat în
literarură și în sistemele de gândire, cu suficientă
constanță pentru a putea fi considerate
universale. Criticii literari au împrumutat
termenul din teoria lui Carl Gustav Jung asupra
conștientului colectiv. Arhetipurile sunt produse
ale gândirii prelogice, provocând impresii
similare atât cititorului, cât și autorului care se
folosește de acestea.
 C. G. Jung consideră „Mama” drept unul
din cele mai importante arhetipuri
concretizat în imaginea propriei noastre
mame, a bunicii, a oricărei alte memei, a
zeiței-mame sau în unul din sinonimele
noastre simbolice: Sfânta Fecioară,
biserica, universitatea, casa natală, satul,
țara, pământul, pădurea, materia, lumea
subterană.
 Figura mamei umple copilăria și însoțește
viața oricărui om. Această adorație -
dependență față de mamă și instituția
maternității și-a găsit o explicație
religioasă și mistică în cultul Zeiței-Mamă
(Terra Mater) a pământului, zămislitoarea
tuturor formelor de viață: Gaia, Rhea,
Hera, Demetra, Cybele, Astrate.
 În planul simbolismului cosmic, mama se aliază
pămâtului roditor și apei stagnante din care purced toate
formele vegetale și animale. Din această perspectivă,
principiul matern se asociază vieții, morții și reînvierii: a
se naște înseamnă a ieși din pântecel mamei, a muri - a
se întoarce în matricea pământului, eventual pentru o
nouă naștere. Mama divină e ființă originară, duh al
fecundității universale, patroana tuturor nașterilor, dar și
cea care dă moarte.
 În mitologia indiană, ea este Prakriti (materia primă
zămislitoare), dar apare și sub înfățișarea zeiței teribile
Kali - femeie cu aspect hidos, plină de sânge, care
dansează pe cadavre. Mai frecvent, această ambivalență
e redată prin cele două chipuri poloare și
complementare, în același timp: ca bătrână uitată de
vreme („mumă”, „babă”) ori ca Veneră - zămislitoare de
popoare, patronând dragostea și vegetația primăverii.
Zeițele Kali și Durga sunt cele mai celebre forme ale aspectului
terefiant ale lui Devi, forma feminină a divinității. Ele erau formele
înfricoșătoare ale lui Parvati, soția lui Shiva. Erau feroce în timpul
luptelor și zeii trebuiau să le calmeze, ca să nu distrugă complet
universul.

Cu toate că numele de Kali înseamnă „zeița neagră” ea e înfățișată și

cu pielea albastră. Cu toate că era cea mai îngrozitoare dintre zeițe,
Kali era și zeiță-mamă binevoitoare. Stăpână a timpului, devora
totul. Nu-i puteau rezista nici zeii, nici oamenii și e pictată adesea cu
sânii goi, cu colți și cu limba scoasă. În mod oboșnuit este înfățișată
și călare pe zeul Shiva, întins la pământ, cu fața în sus. Limba îi
atârnă, gest interpretat ca unul de rușine pentu că-și ține picioarele
pe soțul ei.

Durga, pictată în auriu, era și ea o Mare Mamă. Cele zece brațe

simbolizează puterea de zeiță a luptei, călărind fie un leu, fie un
tigru în bătălii. Adesea e pictată călărindu-l pe demonul bivol
Mahisa. Sărbătoarea Druga Puja, care durează nouă zile, e cea mai
mare din Bengal
Prakriti Kali
 Bibliografie
 Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri
culturale, Editura Amarcord, 1994;
 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de
simboluri, Editura Polirom, București 2009 ;
 Raftul de cultură generală, Mitologia Indiană,
Editura Litera.
 Gustav Jung, Arhetipurile și inconștientul
colectiv, editura Trei.
Durga Saraswati