Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Studiu - de - Caz - Nr4 - STĂVARU - VALENTIN
Studiu - de - Caz - Nr4 - STĂVARU - VALENTIN
Proiect realizat de Stăvaru Valentin
Cuprins
Pașoptismul
Ce a creat pașoptismul?
Mihail Kogălniceanu – prezentare generală
Tânărul Mihail
Epistolele tânărului Kogălniceanu
Primele manifestări de patriotismul
Dacia Litterara
Opera literară
M. Kogălniceanu – Istoric
M. Kogălniceanu – Orator
M. Kogălniceanu – Om politic
Pașoptismul
Termen „pașoptism” desemnează o perioadă importantă în
istoria literaturii române, fiind provenit de la denumirea
hapologigă anului 1848.
Pașoptismul a fost o mișcare cu caracter revoluținar care s-
a manifestat prin dezvoltarea spiritului național și prin
emanciparea socială, culturală și politică. Perioada pașoptistă
a durat între anii 1830 și 1860.
Trăsatura principală a literaturii pasoptiste constă în
coexistența curentelor literare: iluminist, preromantism,
romantism, clasicism și realism.
Ce a creat pașoptismul?
Pașoptismul a fost creat din necesitatea de afirmare și de recunoastere a
literaturii române, atât la nivel inter cât și extern.
Aceastea se putea înfăpui doar prin creare de scrieri, a șa cum îndeamnă
Ion Heliade Rădulescu: „Scrieți, băieți, numai scrieți!”. În timpul
prepașoptismului, în România existau doar ziare franceze și grecești. Din
nevoia de a se transmite informații și a se împartășii creațiile, Heliade
îtemeiază Curierul Românesc, ziarul care dă startul mișcării, acesta fiind
urmat de Asachi și Barițiu.
Pașpoptismul își avea esența în dorința de unire a Principatelor, în orice
domeni, dar cei trei menționați mai sus nu puteau face asta, considera N.
Iorga, era necesar „ un om foarte cult, foarte harnic, cu un talent netăgăduit,
simpatic și cuceritor, un om tânar si plin de avânt […] un tipograf, un ziarist,
un editor, un librar”, Mihail Kogălniceanu avea să fie acel om, întregitorul
Daciei în literatură.
Mihail Kogălniceanu –
prezentare generala
Mihail Kogălniceanu a fost un om politic, istoric,
scriitor, jurnalist, diplomat, membru fondator al Societăţii
Academice Române şi preşedinte al Academiei Române.
Încă de tânar acesta a dat dovadă de un patriotism
desăvârșit, toata viața sa dedicându-o cultivării
naționalitații. Aș putea spune că a fost omul potrivit la
momentul potrivit. El a fost cel care a coordonat
mișcarea pațoptistă, punând prima treaptă în unificare,
prin redactarea revistei „Dacia literara” ce a adus într-un
singur loc toți scriitorii vremii, din toate cele 3 parți ale
Daciei, atunci aflate desparțite.
Tânărul Mihail
Mihai se naște la Iași, în 6 septembrie 1817, părinții lui fiind vornicul
Ilie Kogălniceanu și Catinca Stavilă, care fusese crescută în familia
viitorului domn, Mihail Sturdza.
Acesta primește o educație aparte de la călugărul Gherman Vida, și de
la scoala profesorilor Lincourt, Chefneu și Bagarre unde învață între
1831-1834.
Kogălniceanu a avut în această perioada o „ tovarășă de învățătura,
de plimbări și de copilărească dragoste” numită Niceta, despre care va
scrie mai târziu în Iluzii pierdute, o nuvelă pe care o va publica în 1841.
După terminarea studiilor în țară, premiat, pleacă alături de fiii lui
Sturdza la Luneville, în Franța. Domnitorul refuză idea de a-l trimite
în Paris, pentru că „ Parisul avea zgomotul și plăcerile lui, și aerul
democratic care stăpânea de la revoluția din 1830 până încoace”
Epistolele tânărului
Kogălniceanu
Mihai va ține legătura prin scrisori cu cele trei surori ale
lui și cu tatăl său, cât timp acesta va fi plecat din țară.
Aceste scrisori și două scurte jurnale de drum, ce le
succed, reprezintă, după opinia lui Nicolae Manolescu, cea
mai împlinită literar operă a prozatorului. Manolescu
spune despre scrisori că: „ vom găsi în ele puține
elemente estetice, în sens critic, căci Kogălniceanu are
paletă săracă și e prea sigur pe sine, prea controlat, ca să se
lase vreodată în voia instinctului creator, nu e totuși mai
puțin adevărat că personajul pe care epistolele ne fac să-l
întrezărim este cu totul și cu totul uimitor”
Mihail Kogălniceanu este supranumit „fenomenalul tânar” și „bătrânul de la
Luneville și Berlin” pentru arta lui de a scrie aceste scrisori.
Acesta își adapta tonul în funcție de destinatarii epistolelor. Fa ță de surori,
este răsfățat, copilăros, sfătos și pătruns de grija pentru educația lor. Le cere să-i
trimită rețete de prăjituri, poezii și cântece din reviste ca și tot soiul de nouta ți din
țară ( „car j’aime mieux les choses que les confitures”) ca în schimb el să le
procure cărți „franțuzesti” („Quant pour Aleco, le considerant comme militaire et
comme enfant, je lui envoi Les cris de Paris et Le nouvell alphabet militaire.” ).
Față de tată , registrul e diferit. Toate scrisorile către acesta sunt în limba română
și încep cu încâtătoare formulă: „ Cu fiască plecăciune sărut mâna dumitale,
băbacă” În aceste scrisori, Kogălniceanu știe să se prezinte cu devota țiunea filială
întruchipată: „ Crede, băbacă, că în viața mé voi urma sfaturile cele mai bune care
mi le faci prin scrisoare mé, căci văd că sunt pentru folosul meu, și de-a pururea
voi căuta a mă face vrednic de d-ta și de bunătatea Măriei Sale”. Mihail este
convins de faptul că Sturdza îi citeste scrisorile în permanen ță, fie că îi sunt
adresate lui, vornicului Ilie sau surorilor sale.