Sunteți pe pagina 1din 23

OBIECT DE STUDIU,

ARII DE INVESTIGATIE,
RELATII CU ALTE
DISCIPLINE

Prof.univ.dr. Aura Bota


 Activităţile motrice → parte integrantă a
naturii noastre umane, manifestată sub foma
mişcărilor reflexe/spontane sau complexe/
elaborate, toate marcând existenţa normală a
individului.
 Sarcinile zilnice reclamă un anumit tip de
efort fizic, sănătatea noastră depinde de
practicarea sistematică a exerciţiului fizic, iar
uneori reuşim să ne exprimăm doar prin gest
sau prin dans………
 Studiul activității fizice/mișcărilor corpului →
conturarea unei ştiinţe a domeniului nostru,
care explică, analizează, elaborează modele şi
teorii, demonstrate prin practică.

 M. Epuran este primul specialist român care


unește toate ipostazele activismului fizic uman,
în expresia activităţi corporale, studiate de
ştiinţa activităţilor corporale. Autorul
apreciază că fiecare dintre acestea are finalitate
proprie, funcţii şi obiective specifice, dar care
nu exclud asocierea sau întrepătrunderea lor.
M. Epuran introduce încă din 1969 o tipologie distinctă
a activitatilor corporale: activități ludice, gimnice,
agonistice, recreative şi compensatorii/terapeutice.

Mişcarea corporală, analitică sau sintetică, simplă sau


complexă, înnăscută sau dobândită, executată
individual sau în grup, are valenţe definitorii pentru
dezvoltarea, adaptarea, recreerea sau ameliorarea
condiţiei umane.
 A. Dragnea şi A. Bota (1999) → Teoria
activităţilor motrice, termen generic ce şi-a
câştigat în timp adepţi, în mediul universitar
şi profesional.  
 Lucrări de specialitate din anii ’80 (Cooper,
Adrian şi Glassow, Atwater, Barham, Rasch
şi Burke), precum şi altele mai recente (S.
Hoffman, 2005), introduc un nou termen –
kinesiologia, ca domeniu ştiinţific şi
academic, care studiază mișcarea corpului
uman.
 Prezentă în multe planuri de învăţământ, această
disciplină cuprinde informaţiile cu cel mai înalt grad de
generalizare, care stau la baza tuturor formelor de
practicare a exerciţiilor fizice.
 nucleul comun de info in toate aceste activităţi.
 Orice teorie înseamnă un anumit moment al
cunoaşterii ştiinţifice.

 Teoria se împrospătează periodic, limitându-si


valabilitatea sau cedând locul alteia.

 Nici activităţile fizice/motrice nu sunt pe deplin


investigate, rămânând deschise spre studiu, în
perspectiva viitorului. (de exemplu, sunt încă de
studiat cauzele care au determinat unicitatea
fenomenului Nadia Comăneci sau longevitatea
sportivă a Elisabetei Lipă….).
- înnoirea, regândirea procesului educaţional.
Pe agenda politicilor educaţionale sunt
incluse îmbunătăţirea formării viitorilor
specialişti şi a experienţei învăţării în şcoli,
în condiţiile în care lecţia de educaţie fizică
capătă şi alte sensuri, prin includerea
fitness-ului, a stării de bine, a deprinderilor
de timp liber, a activităţilor de aventură etc.
promovarea sănătăţii şi a
recuperării prin mişcare.
profilaxia diferitelor afecţiuni,

recuperarea în diferite patologii,

menţinerea unei eficienţe crescute în mediile

profesionale.
În condiţiile unor costuri sociale ridicate pentru
serviciile medicale şi de asigurări, accentul se
deplasează către măsurile preventive, ca
alternativă viabilă.
Prevenţia înseamnă păstrarea stării de bine
(“wellness”), posibilă prin:
• screening-uri medicale periodice,
• identificarea factorilor de risc pentru sănătate,
• echilibru psihic şi un bun management al stress-
ului,
• consiliere în ceea ce priveşte nutriţia şi păstrarea
greutăţii corporale optime,
• tehnici de socializare care previn însingurarea,
• angajarea sistematică în programe de exerciţii fizice.
- redefinirea sportului.

 Aspectele de etică, recrutarea minorităţilor,


oportunităţile pentru persoanele cu disabilităţi,
egalitarismul şi umanismul, tehnologiile avansate,

etc. ↓
 Studenţii acestui domeniu trebuie să fie pregătiţi să
lucreze în profesii care apar continuu, pe măsura
dezvoltării fenomenului sportiv.
- creşterea capacităţii de expresie şi comunicare.
Funcţia simbolică a mişcărilor corpului începe să

capete importanţă, alături de cea sanogenetică, de


obţinere a excelenţei sau de recuperare.
Motricitatea nu este doar funcțională, ci și

expresivă, fapt important în această eră a


comunicării.
 Kinesiologia este astăzi o teorie generală a
mişcării corpului, dar şi un domeniu
academic şi profesional, în continuă
schimbare.

 Care este obiectul de studiu al kinesiologiei?

- 1. exerciţiul, ce implică efort fizic


- 2. mişcările eficiente, performante
1. Exerciţiul fizic - 3 situaţii particulare:
 a. exerciţiul, ca mijloc de pregătire pentru

obţinerea performanţei - antrenament pt


condiţionare (“training”)
 b. exerciţiul, ca mijloc de menţinere a sănătăţii

organismului, de reducere a riscului de


îmbolnăvire, (“health-related exercise”)
 c. exerciţiul, ca mijloc de recuperare a funcţiilor

deficitare, ca urmare a afecţiunilor sau


traumatismelor - exerciţiul terapeutic
(“therapy”)
2. Mişcările eficiente/performante includ două
categorii distincte:

- elementele şi procedeele tehnice din ramurile de


sport
- deprinderile însuşite în procesul dezvoltării
ontogenetice - “developmental skills”
Activităţile motrice sunt studiate astăzi printr-un
demers interdisciplinar, cu informaţii care provin
din:
 Ştiinţe biologice (substrat, mecanisme funcţionale,
legi biologice)
 Ştiinţe psiho-sociale (resurse psihice, mecanisme de
reglare a mişcării, necesitatea conştientizării,
metode, mijloace, programe, socializare prin
mişcare, adaptare socială)
 Ştiinţe umaniste – filosofie, istorie, antropologie
 Ştiinţe exacte – fizică, chimie, matematică, IT

În figura de mai jos, sunt ilustrate grupele mari de


ştiinţe, disciplinele conexe şi subdisciplinele care
furnizează cunoaştere pentru domeniul nostru.
Aria de cunoştinţe, utile pentru kinesiologie,
se regăseşte în interiorul şi în relaţiile dintre
subdisciplinele vizate.
 tendinţa de fragmentare a
subdisciplinelor, de diferenţiere şi
specializare a lor.
 studii de mişcare umană, termen introdus de John
Whiting în anii 70 şi adoptat în SUA, Australia şi
câteva ţări europene.
 ştiinţa mişcării umane, termen utilizat în Europa,
adecvat în special pt aspectele biofizice ale
mişcării, dar mai puţin pentru cele socioculturale
 ştiinţa educaţiei fizice şi sportului, termen apărut în
anii 60, include problematica celor două tipuri de
activităţi, bine statuate la acea dată
 ştiinţa activităţilor corporale (M. Epuran 1969)
 ştiinţa sportului, termen generic, utilizat în
Germania în special, mult mai accesibil marelui
public, dar mai îngust ca arie tematică
 kinesiologie este termenul utilizat extensiv în
America de Nord. Termenul apare în denumirea
domeniului academic, a diplomelor de studii, ca
şi în titulatura departamentelor şi a facultăţilor
de profil.
 ştiinţa activităţii motorii, termen introdus de
P.Parlebas în Franţa
 în Belgia, Olanda, Cehia se foloseşte și termenul
kinantropologie, care prezintă avantajul unei
acoperiri ştiinţifice mai solide, datorită
circumscrierii în aria antropologiei
 CONCLUZIE → kinesiologia reprezintă un
ansamblu de cunoştinţe, derivat din
experienţa mișcării, studii academice şi
experienţă profesională, centrate pe
activităţile motrice.

S-ar putea să vă placă și