COMUNICAREA

PARADOXALĂ  Efectuat: Boaghe Daniela 

Ce reprezintă comunicarea Cum se manifestă?
paradoxală? În comunicare, îl putem auzi
Comunicarea pe celălalt dacă ne deschidem
paradoxală apare în către el, dacă ne putem aşeza
momentul în care puţin între paranteze pentru a
mesajul verbal este recepţiona ceea ce vine fără o
însoțit de unul non- raportare expresă la propria
verbal contradictoriu. persoană.
De aceea, acest tip de
comunicare este unul
confuziv, în cel mai
înalt grad, deoarece se
"aud" două mesaje
diferite.
 Problema
• Luam cazul unei relatii de
cuplu în care cei doi parteneri
discută despre ce se așteaptă
unul de la celălalt. În acest
context, unul din cei doi spune
că își doreste ca ” partenerul să-
i spună că il iubește, dar acest
lucru sa vina de la el”. O astfel
de situație este paradoxală,
pentru că o declarație de genul
”te iubesc” este prin natura ei,
spontană.
Deznodământ
Dupa o astfel de cerere, cand partenerul va
spune ” te iubesc” i se poate reproșa că nu
a fost spontan (pentru că i s-a cerut să facă
acest lucru). Pe de alta parte, nici nu poate
să nu mai spuna niciodată ”te iubesc”. El
are senzația că nu poate ieși din situație
orice ar face și ne putem da seama ce se va
întampla cu relația dacă el nu va mai
spune” te iubesc”, sau daca va spune si
partenerul va reactiona spunând că nu este
ok pentru că nu a venit de la el. Daca acest
tip de comunicare se menține în timp, cei
doi sunt prinși într-un cerc vicios din care
nu mai pot ieși. În plan comportamental
vom avea doi parteneri frustrați și o relație
conflictuală.
 Exemplu în familie
Pentru a complica putin lucrurile trecem la
urmatorul exemplu: o familie cu un copil
caruia parintii ii cer in anumite imprejurari ”
sa nu mai fie asa bleg, sa aiba si el mai
multa initiativa”. O astfel de situatie creaza
un paradox pentru copil pentru ca in relatia
parinti-copii, copiilor li se cere sa fie
ascultatori ceea ce exclude initiativa din
partea copilului. Daca are initiativa atunci
nu va mai fi ascultator, daca este ascultator
nu va mai avea initiativa, orice ar alege el
nu va respecta o cerere a parintilor. Mai
mult decat atat el nici nu poate pune
intrebari despre situatia respectiva. El
traieste in acest fel un paradox , orice ar face
nu este bine, si este posibil sa fie pedepsit.
• Aceste situatii se intalnesc frecvent in comunicarea dintre noi din mai multe motive. In
primul rand noi nu constientizam si nu facem vizibile regulile dupa care comunicam. Este o
regula care interzice ca un copil sa nu puna la indoiala deciziile parintilor? Daca da atunci el
nu va putea spune ca nu a inteles ce anume vor parintii lui de la el. Parintii insa vor
presupune ca el a inteles si daca nu se va purta conform indemnurilor lor il vor cataloga ca
fiind neascultator sau rau. Copilul poate intelege la randul lui ca, oricum se va purta nu e
bine si atunci poate face ce vrea, pentru ca oricum va fi pedepsit. Din nou parinti si copii
intra intr-un cerc vicios din care nu pot iesi.
• La fel ne putem pune intrebarea si in relatia de cuplu, care sunt regulile dupa care
functioneaza comunicarea, sunt ele impartasite de ambii parteneri? De obicei nu si mai mult
decat atat ele pot fi diferite. Daca in relatie exista o regula care spune ca nu trebuie sa il
contrazici pe celalat pentru ca asa se mentine relatia, atunci comunicarea paradoxala din
exemplul nostru, confuzia si disconfortul create se perpetueaza in timp. Este posibil ca
rezultatul sa puna in discutie insasi existenta cuplului, exact lucrul pe care voiau sa il evite.
• Putem iesi din acest impas daca facem vizibile regulile de comunicare si iesim in afara
cadrului comunicarii, clarificand felul in care ne simtim si efectele in planul personal si al
relatiei.
• Felul cum este transmis mesajul influenţează modul cum acesta este recepţionat. Dacă suntem
ironizaţi, ridiculizaţi, criticaţi sau devalorizaţi avem tendinţa firească de-a ne apăra. Aşa că ne
închidem pentru celălalt şi nu mai auzim ce spune, deşi urechile noastre sunt în bună stare.
Pentru că putem fi real deschişi pentru comunicare doar dintr-o zonă de siguranţă, iar dacă
interlocutorul ne face să ne simţim altfel prin felul sau prin ceea ce spune, filtrăm sau deformăm
sau nu auzim mesajul transmis. E posibil însă ca, cel cu care comunicăm să utilizeze
agresivitatea sau devalorizarea sau critica, dar să fim într-o asemenea stare de centrare şi
echilibru interior încât să-l putem auzi. Aceasta însă se întâmplă mult mai rar.
Când mesajul verbal este acompaniat de unul nonverbal sau paraverbal contradictoriu, ajungem
la comunicarea paradoxală sau double-bind (dublă legătură), ce este confuzivă în cel mai înalt
grad pentru că se ”aud” două mesaje opuse.
Când suntem foarte preocupaţi de propria persoană, de interesele proprii sau când nu ni se mai
pare important să punem totul la vedere, ceea ce auzim este dublat de multe ori de un dialog
lăuntric sabotant pentru o comunicare autentică.
Nediferenţierea dintre ”noi” şi ”eu” împreună cu ”tine”, iluzorie de altfel, conduce la a atribui
celuilalt, din propria personalitate, nevoi, interese, valori, caracteristici. Astfel că mesajul auzit
al celuilalt se transformă într-o reflexie a propriilor gânduri.
Nesiguranţa interioară, de multe ori neconştientizată, îmbracă hainele rigide ale controlului.
Când nevoia de control este crescută nu-l las pe celălalt să vorbească, îl întrerup, îi deformez
mesajul prin interpretare, mă apar sau contraatac. Oricum, controlul împiedică auzirea totală şi
corectă a mesajelor recepţionate.
Emoţiile puternice interferă cu o capturare fidelă a mesajelor. De exemplu, atunci când
resentimentele sunt puternice, devenim surzi pentru mesajele primite. La fel când suntem
furioşi, anxioşi, depresivi.
Posibilele adevăruri neplăcute intuite sau imaginate ne fac indisponibili pentru o ascultare reală.
Din nevoia de protecţie filtrăm, selectăm, deformăm sau chiar nu auzim bucăţi din mesajele
primite.
Vulnerabilităţile personale, născute în istoricul de viaţă, ce pot să nu aibă nici o legătură cu cel
cu care comunicăm, dacă sunt trezite în comunicare, voalează mai mult sau mai puţin
capacitatea noastră de recepţionare a mesajelor.
În concluzie, putem
spune că a auzi
psihic ceea ce
urechea noastră
recepţionează nu
este întotdeauna
posibil, datorită
multiplelor aspecte
ce interferă cu
primirea reală, în
sufletul nostru, a
mesajelor din
comunicare.