Autoaprecierea la

adolescent

Evaluat : Godorozea Dina

Realizat : Boaghe Daniela
 Autoaprecierea este considerată
astăzi ca un concept plurivalent,
 Dintre toate etapele de vârstă pe care le traversează fiinţa ce înseamnă mult mai mult
umană de-a lungul vieţii sale, adolescenţa este considerată decât modul cum se văd tinerii
vârsta la care, pe lângă prefacerile psihice majore pe care le pe ei înșiși, fiind un proces
implică, se manifestă poate cel mai acut dorinţa şi nevoia complex, ce contribuie la
imperioasă de autocunoaştere sau de cunoaştere a propriului integrarea și adaptarea acestora
sine. la mediul social, profesional și
familial.
 Adolescentul se explorează în mod deosebit pe sine atât prin
intermediul autoreflecţiei, al introspecţiei solitare, cât şi cu
ocazia diverselor activităţi pe care le desfăşoară (în special
activităţile cu caracter competitiv pentru care manifestă o
chemare deosebită). Prin intermediul acestor demersuri el
ajunge, sau încearcă, să-şi conştientizeze calităţile şi
defectele, posibilităţile şi limitele, aptitudinile şi nivelul de
dezvoltare al acestora, atitudinile caracteriale, convingerile
etc. Cu alte cuvinte, tinde să-şi cunoască cât mai bine propria-
i personalitate.
 Conceptul de autoapreciere
este abordat ca fiind o punte
 Tot mai frecvent întâlnim astăzi în viața cotidiană, în mass- de identificare și confruntare a
media, pe bloguri și pe rețele de socializare, tineri care caută problemelor, iar
răspuns la un șir de întrebări personalizate, pe de o parte, dar tot autocunoașterea oferă
atât de comune pentru congenerii lor, pe de altă parte: Cine sunt posibilitatea de afirmare în
corespundere cu expectanțele
eu? Cât de bun sunt? Prin ce sunt diferit de colegul meu? Care individuale, care îl orientează
sunt punctele mele forte, atuurile? Care sunt impedimentele pe om către succesul de durată
specifice în dezvoltarea personală? Cum aș putea să-mi și autoîmplinire
depășesc complexele pentru a-mi scoate în evidență valoarea și
a-mi diminua aspectele vulnerabile? Cum să reușesc?
 Răspunsul la aceste întrebări se referă la cunoașterea însușirilor
definitorii de personalitate, a aptitudinilor, a sistemului
motivațional și cel 10 de valori. De aici imperativul de a crește
stima de sine, capacitățile de autoanaliză și autocontrol, de
comunicare și de relaționare prin conectarea interpersonală,
autoapreciere adecvată și definirea de expectanțe, care să
asigure ridicarea la o nouă treaptă a autoafirmării în reușită și
succes.
 O bună parte din viața fiecărui individ se derulează în cadrul unei
anumite colectivități: familie, școală, întreprindere, instituții − acolo
unde el își desfășoară activitatea propriu-zisă. În acest context, el
investește nu numai timpul, competențele și priceperile sale,
dimensiunea sa culturală și profesională, ci și persoana sa „privată‖,
adică speranțele, atitudinile și motivațiile sale, temerile și angoasele
ce-l însoțesc. Totodată, conflictele și dorințele sale, conștiente sau
inconștiente, sunt alimentate în mod permanent de colectivitatea din
care face parte. Fiecare individ, raportându-se la mediul de care
aparține, la relațiile stabilite, la succesul activității pe care o
realizează − manifestă un grad de apreciere față de cei din jur, fapt
care realizează și un nivel de autoapreciere ce se referă la succesul
său personal și la identitatea sa ca și persoană. Raportând
autoaprecierea la personalitate, putem afirma că ea este un
catalizator al comportamentului său. De autoapreciere depind
relațiile ce se stabilesc între persoana respectivă și cei din jur,
atitudinea ei în raport cu succesul sau eșecul pe care îl va
experimenta. Autoaprecierea influențează calitatea activității
persoanei, marcând, concomitent, și un impact major în procesul de
dezvoltare a personalității individului.
• M. Rosenberg, în cercetările sale, susține că autoaprecierea reflectă nivelul aprecierii de sine, nivelul de
dezvoltare a respectului de sine, trăirea valorii personale și atitudinea pozitivă față de tot ce intră în
sfera Eului [227].
• L. Rimas și O. Rimas în lucrările lor subliniază faptul că autoaprecierea omului este determinată, în mod
direct, de normele și evaluările sale. Concepția despre om și valoarea lui este decisivă în autoaprecierea
personală sau evaluarea din exterior, prin urmare, este de o inestimabilă importanță ca omul să-și
formeze corect o imagine de sine adecvată, nedistorsionată, acordând prioritate valorilor umane [173].
 Unii autori consideră autoaprecierea ca fiind o parte componentă a
conștiinței, alții – o prezentare generală, în ansamblu, a individului
despre sine. După K. Sampaio Antero, există mai multe abordări în
studiul autoaprecierii – și anume din punct de vedere a căilor de studiere
a ei [244]:
 a. personal − autoaprecierea reprezentă o parte componentă a
autocunoașterii personalității;
 b. structural – integru, autoaprecierea este descrisă ca un component al
structurii integre a personalității, și în același timp, ca o structură
ierarhică, complexă și multiaspectuală;
 c. autoaprecierea este privită ca un factor care acționează asupra calității
rezultatelor activității personale și profesionale a personalității;
 d. dinamic – autoaprecierea este evaluată în procesul schimbărilor legate
de vârstă și de perioada de formare;
 e. psihopatologic – autoaprecierea este caracterizată ca un indiciu al
stării psihice sănătoase a individului;
 f. funcțional – autoaprecierea este desemnată ca o funcție primordială de
caracterizare a personalității.
 În opinia mea, autoaprecierea reprezintă un concept plurivalent ce înseamnă
mult mai mult decât modul cum se văd adolescenţii pe ei înşişi, fiind un
proces complex ce contribuie la integrarea şi adaptarea acestora la mediul
social, profesional şi familial. Autoaprecierea se numără printre factorii
decisivi care acţioneză în vederea unei adaptări eficiente.
 Scopul studiului întreprins este acela de a realiza o analiză a stimei de sine, a
modului cum se autoapreciază adolescenţii, precum şi a trăsăturilor de
personalitate ale acestora, în vederea identificării influenţei tipului de
personalitate, introvertit şi extravertit, asupra acestora.
 Pornind de la importanţa şi impactul stimei de sine şi al autoaprecierii în plan
psihologic al adolescenţilor, prin acestă lucrare mi-am propus următoarele
obiective:
 Identificarea atitudinii faţă de sine, a sentimentului faţă de sine la adolescenţii
cu personalitate introvertită şi la cei cu personalitate extravertită.
 Relaţiile dintre tipul de personalitate, introvertit şi extravertit, şi anumite
trăsături de personalitate: energie, sociabilitate, perseverenţă, inteligenţă
socială, dominanţă, conştinciozitate, optimism şi stabilitate emoţională.
 Identificarea modului cum se autoapreciază adolescenţii în funcţie de tipurile
de personalitate introvertită şi extravertită.
 Evidenţierea nivelului cunoaşterii de sine, pe baza gradului de concordanţă
dintre imaginea de sine rezultată din autoapreciere, pe de-o parte, şi în funcţie
de tipul de personalitate introvertită şi extravertită, pe de altă parte.
Stima de sine pozitiva este sentimentul de autoapreciere si de incredere in fortele proprii. Ea se
asociaza cu asteptarea succesului, cu optimism in ceea ce priveste performantele viitoare, cu lupta
pentru atingerea scopului si persistenta in depasirea obstacolelor. O stima de sine pozitiva si
realista dezvolta capacitatea de a lua decizii responsabile si abilitatea de a face fata presiunii
grupului.
Se pare ca pentru stima de sine e mai important cum te crezi decat cum esti in realitate. Cei cu o
stima de sine ridicata sunt grozavi in ochii lor, dar nu neaparat si in ochii celorlalti.
Persoanele cu stima de sine pozitiva, crescuta isi asuma responsabilitati, sunt mandre de realizarile
lor si isi exprima emotiile pozitive sau negative. Un aspect important al persoanelor cu stima de
sine ridicata este flexibilitatea, nu au dificultati in a initia activitati noi, recunosc cand au nevoie de
ajutor si nu se sfiesc sa-l ceara, nu au dificultati in a-si sustine punctul de vedere .
Persoanele cu stima de sine scazuta se simt nevaloroase si au frecvente trairi afective negative de
tipul depresiei, anxietatii, maniei, de cele mai multe ori cauzate de experiente negative si datorita
anticiparii esecului. Astfel de persoane gandesc adesea despre ele insele: “Nu sunt bun de nimic”,
“Nimeni nu ma place”, “Sunt urat”, “Sunt un prost”, sunt nemultumite de felul lor de a fi, se simt
nevaloroase si au tendinta de a-i invinovati pe altii pentru propriile esecuri.
Riscurile unei stime de sine scazute sunt semnificative, mai ales in adolescenta. De aceea este
important sa va descoperiti unicitatatea si originalitatea, propriul potential, sa va dezvoltati ca o
persoana autonoma, capabila sa-si propuna scopuri clare si sa actioneze pentru a le realiza
THE END