Generalităţi despre fracturi

Traumatismele coloanei vertebrale

Clinica Ortopedie – Traumatologie II

Cauzele și tipurile de fracturi
• Fracturile:
▫ reprezintă pierderea continuității substanței
osoase
▫ sunt de obicei rezultatul diferitelor tipuri de forță
contondentă, de magnitudini variate
▫ forța implicată diferă de exemplu în cazul
fracturării unui pacient de 25 de ani comparativ
cu un pacient vârstnic
Cauzele și tipurile de fracturi
• Evaluarea și înțelegere a mecanismului lezional poate
oferi informații esențiale care pot ajuta la diagnosticul
diferențial și la managementul ulterior al fracturilor
• Întelegerea mecanismului ajută la identificarea
traumatismelor non-accidentale sau provocate în cazul
pacienților vulnerabili:
▫ copiii
▫ adulții cu dizabilități
▫ adulți cu probleme de sănătate mintală, cum ar fi
demența și cei cu deficiențe fizice sau cognitive
complexe
Cauzele și tipurile de fracturi
• Fracturile :
▫ pot rezulta dintr-o multitudine de mecanisme de
producere
▫ formează cel mai important volum al activitații
specialității ortopedice în cadrul traumatismelor
▫ îngrijirea pacienților cu astfel de traumatisme
necesită în primul rând înțelegerea modului în
care traumatismul afectează osul și țesuturile moi
din jur dar și evident modul în care procesul de
reparare a osului poate fi facilitat prin
management și îngrijire eficientă
Mecanismul de producere
• Există cinci tipuri de forțe care pot produce în mod uzual
fracturi:
▫ Forfecarea apare când un capăt al unui os este nemișcat, în
timp ce celălalt capăt este înclinat sau îndoit și produce deseori o
fractură tranversă sau liniară
▫ Compresia este o forță care împinge în axul osului de la
periferia acestuia și provoacă linii de fractură extinse și care
tind să radieze din punctul inițial de impact
▫ Îndoirea este cel mai comun tip de forță. Forța este furnizată în
unghi drept și produce o fractură triunghiulară
▫ Torsiunea implică forțe de răsucire și produce fracturi spiroide
▫ Tensiunea este o forță care trage pe axul lung al unui os, mai
des provoacă luxații dar provoacă și fracturi avulsie
Mecanismul de producere
• Mecanismul leziunii determină modelul fracturii:
▫ Traumatismul direct poate avea ca rezultat o
fractură completă la adulți cu un model oblic sau
transvers. La copii, aceasta poate duce uneori la o
fractură în lemn verde (incompletă) cu
flambare.
▫ Traumatismele indirecte, îndepărtate de locul
fracturii produc adesea un model în spirală.
▫ Forța repetitivă asupra unui os provoacă stres
mecanic și uzură și poate induce o fractură de
„stres”
Descrierea fracturilor

• Fracturile sunt descrise după mai multe criterii:

▫ forța implicată în mecanismul de fractură a
leziunii
 compresie explozia impactată a corpului vertebral
 forfecarea (fractura de craniu)
▫ sediul anatomic al fracturii
 pertrohanteriană (femur proximal)
 1/3 medie diafiză femurală
 supracondiliană (femur distal)
 articulația afectată
▫ severitatea fracturii:
 simplă
 complexă
 cominutivă (mai multe
fragmente)
• Direcția liniei de fractură
▫ oblică
▫ transversă
▫ spiroidă
▫ oblic - spiroidă
Descrierea fracturilor
• trăsături particulare ale fracturii
▫ deschisă
▫ inchisă
▫ în lemn verde
▫ avulsie
▫ impactată
▫ rotată
▫ angulată
▫ translatată
▫ fragmentată
Vindecarea fracturilor

• Procesul de vindecare a fracturii este un proces

fiziologic remarcabil care are ca rezultat o
structură la fel de solidă din punct de vedere
mecanic după vindecare ca înainte de fractură
• Oasele plate , care nu suportă nicio greutate
(clavicula), se pot vindeca adesea în aproximativ
șase săptămâni
• O fractură de os lung (diafiză femur) la un adult
sănătos necesită în medie 12 săptămâni pentru a
se vindeca
Vindecarea fracturilor

• Unele oase au un aport

scăzut de sânge comparativ
cu altele și acest lucru are
un impact semnificativ
asupra vindecării (scafoid,
astragal)
• Vindecarea fracturilor
tibiei poate dura chiar
până la 24 de săptămâni și
în cazul unui adult sănătos.
Vindecarea fracturilor
• Hunter a descris 4 etape în ceea ce privește
vindecarea secundară a unei fracturi după cum
urmează:
▫ Etapa inflamatorie (hemoragico-hiperemică)
 primele 7 zile
▫ Etapa calusului moale (fibrino-proteic)
 ziua 7 până la ziua 17
▫ Etapa calusului dur (osos primitiv)
 după 2-3 săptamâni
▫ Etapa de remodelare (calusul definitiv)
 durează până la 1 an
Vindecarea fracturilor
Evaluare și îngrijire de urgență

• O evaluare holistică completă a pacientului este o

parte esențială a acordării de îngrijiri pacienților
cu fracturi, mai degrabă decât să se concentreze în
întregime pe fractura suspectată
• Un istoric complet al leziunii include mecanismul
de producere și ar trebui să cuprindă:
▫ descrierea evenimentelor
▫ timpul scurs de la accidentare
▫ durerea și incapacitatea de a suporta încărcare de
greutate din momentul accidentării
Evaluare și îngrijire de urgență

• Evaluarea holistică a pacientului și a

traumatismului ar trebui să includă:
▫ gradul edemului
▫ deformarea vizibilă a membrului sau a regiunii
anatomice evaluate
▫ evaluarea paresteziilor asociate
▫ evaluare vascularizației
▫ observarea și evaluarea eventualelor plăgi peste
sau aproape de locul fracturii
Semne clinice de probabilitate ale unei fracturi
• Durerea
▫ Cel mai important simptom
▫ Motivul adresării la medic la scurt timp după producerea
traumatismului
• Scurtarea membrului
▫ Poate apărea și în luxații
• Echimoza
• Deformarea regiunii anatomice
• Impotența functională
▫ Totală
▫ Relativă
Semne clinice de certitudine ale unei fracturi

• Crepitații osoase
▫ similară cu mișcarea nucilor în sac
• Mobilitate anormală
▫ prezența unei mișcări anormale la nivelul focarului
de fractură
• Întreruperea continuității osoase
▫ la palpare
• Netrasmisibilitatea mișcărilor
▫ distal de focarul de fractură
Evaluare și îngrijire de urgență

• Gestionarea eficientă a durerii trebuie furnizată înainte

de orice evaluare detaliată a leziunilor.
• Toți pacienții cu un diagnostic de suspiciune de
fractură necesită un examen radiologic
▫ raze X din două sau mai multe incidențe
▫ util în planificarea și alegerea tratamentului
corespunzător
▫ Ottawa Ankle Rules și Ottawa Knee Rules și ajută în
practica clinică la reducerea numărului de raze X inutile
▫ În cazul fracturilor articulare complexe este necesară
examinarea CT cu reconstructie 3D în regim de urgentă
Evaluare și îngrijire de urgență

• Îngrijirea presupune
▫ asigurarea mobilității minime la nivelul focarului
de fractură
▫ managementul durerii folosind antalgice
▫ membrul sau segmentul anatomic afectat trebuie
să fie imobilizat cu atenție, nu strâns dar ferm
 Imobilizarea
• Atelele folosite vor varia în
funcție de locul fracturii:

▫ În cazul fracturilor diafizare,

atelele trebuie să includă
articulația de deasupra și
dedesubtul fracturii
(proximală și distală)

▫ Pentru membrele
superioare, o eșarfă
poate fi folosită adesea
pentru susținerea brațului
Imobilizarea
▫ În fractura pelvină
instabilă, se poate aplica
centura pelvină
▫ Fracturile coloanei
vertebrale suspectate sunt
imobilizate inițial folosind o
placă rahidiană împreună
cu gulerul de imobilizare
cervical
▫ Starea neurovasculară a
membrului trebuie să fie
evaluat atât înainte, cât și
după aplicarea oricărei
atele sau imobilizări
Complicațiile fracturilor

• Principalele complicații ale fracturilor sunt:

▫ hemoragie
 Fracturi diafizare femur =>sângerare până la 1L
 Fracturi bazin tip open book =>sângerare până la 3L
▫ embolia grasă si sindromul de embolism gras în
special in fracturile diafizei femurului
▫ sindromul de compartiment (Sindrom Volkmann)
și alte tipuri de leziuni neurovasculare
▫ infecție-mai ales în fracturile deschise care pot
duce la osteomielită
 Complicațiile fracturilor
• Complicatii care apar din imobilitate:
▫ tromboembolism venos
▫ ulcere de presiune sau escare
▫ infecții pulmonare
▫ infecții ale tractului urinar
▫ atrofie musculară
▫ constipație
 Complicațiile fracturilor

• Complicatii rezultate în urma intervenției

chirurgicale:
▫ hemoragie și șoc hemoragic
▫ hematoame
▫ infecție
▫ dehiscența a plăgii
Managementul fracturilor
 
• Cinci aspecte principale ale tratamentului și
managementului fracturilor (cele 5 R):
▫ Reanimarea pacientului în urma traumatismului
este întotdeauna o prioritate, primul ajutor este
fundamental atunci când există suspiciune mare a
diagnosticului de fractură și imobilizarea fracturii
este esențială
▫ Reducerea: anumite grade de deplasare ale
fracturilor pot fi acomodate prin procesul de
vindecare, translația semnificativă, angularea sau
rotația necesită o reducere închisă precoce sau o
reducere deschisă, cu sau fără fixare internă/externă
Managementul fracturilor
▫ Imobilizarea (Restricția): fracturile necesită imobilizare
pentru a facilita procesul de vindecare, imobilizarea previne
mobilitatea focarului de fractură și poate să fie făcută în diverse
forme în funcție de necesitățile dictate de planul de gestionare
al fracturii
▫ Restaurarea: o înțelegere completă a fracturii este realizată
în urma evaluării și va duce la gestionarea definitivă a
fracturilor.
▫ Reabilitarea: după o perioadă semnificativă de imobilizarea
de câteva săptămâni sau luni, articulațiile vor deveni rigide și
mușchii sunt atrofiați, chiar dacă pacientul a mobilizat
articulațiile și acestea nu au fost imobilizate, aceste simptome
apar și din cauza lipsei de încarcare de greutate pe membrul
afectat spre exemplu.
 Tratamentul fracturilor
• Există manevre ortopedice și chirurgicale
musculoscheletice utilizate în mod obișnuit
pentru tratarea fracturilor. Abordările principale
includ una sau o combinație dintre următoarele:
▫ Metode externe de fixare:
 aparate gipsate
 atele
 orteze
 tracțiune continuă transscheletală
 fixare externă utilizând fixator extern
Tratamentul fracturilor
▫ Metode interne de fixare(reducere închisă sau
sângerândă):
 plăci și șuruburi
 șuruburi
 tije
 broșe
 cerclaj
 hobanaj
 artroplastie totală
 hemiartroplastie
Reabilitarea și recuperarea funcțională

• Pacientul va trebui să facă treptat recuperarea

care presupune mișcarea membrului,
articulațiilor și recuperarea forței musculare iar
flexibilitatea se va îmbunătăţi treptat.
• În unele cazuri, aceast proces va depinde o serie
de factori,
▫ severitatea traumatismului,
▫ starea medicală și starea generală a pacientului
▫ motivația pacientului de a ajunge la potențiala
recuperare funcțională
Facilitarea vindecării fracturilor
• S-a observat că vindecarea fracturilor este
încurajată de:
▫ Imobilizarea fermă (dar nu prea strânsă) a
fracturii în stadiile incipiente de vindecare
▫ Încărcare axială (suport de greutate) odată ce
calusul de legătură s-a format
▫ Sănătate generală bună și dietă care furnizează
proteinele, caloriile și calciul
Vindecarea fracturilor
• Vindecarea fracturilor este inhibată de:
▫ Mișcarea în focarul fracturii în fazele inițiale ale
vindecării
▫ Os bolnav și slăbit (osteoporoza)
▫ Implicarea articulară, lichidul sinovial inhibă
vindecarea
▫ Afectarea cartilajului articular (hialin) duce adesea la
osteoartroză secundară
▫ Leziuni extensive ale țesuturilor moi
▫ Unele medicamente, în special AINS
▫ Sănătate generală și nutriție precară
▫ Fumatul
Fracturile deschise

• Fracturile deschise apar atunci când există o

discontinuitate a pielii, oferind o comunicare
între mediul extern și focarul de fractură.
• Mecanismul de producere este foarte important:
▫ Din afară în interior, leziunea externă a pielii
și a țesuturilor moi care acoperă fractura deschide
o plagă care comunică cu fractura
▫ Din interior spre exterior marginile ascuțite
ale fracturii lacerează țesutul moale de deasupra
focarului și străpung pielea
 Managementul fracturilor deschise
• Fracturile deschise necesită intervenție
chirurgicală precoce și în mod ideal.
• Ideal intervenția chirurgicală trebuie
efectuată în termen de șase ore de la
traumatism.
• În cazul in care intervenția chirurgicală de
osteosinteză definitivă precoce nu are loc, se
recomandă stabilizare cu fixator extern.
Managementul fracturilor deschise
• Obiectivele intervenției chirurgicale sunt:
▫ Toaleta fizico chimică a plăgii
▫ Îndepartarea tesutului devitalizat
▫ Stabilizarea fracturii
• Plăgile mici curate trebuie suturate.
• Plăgile mari contaminate trebuiesc debridate și
lăsate deschise.
• Plăgile debridate pot fi închise prin sutură
primară întârziată la cinci zile de la traumatism.
Clasificarea Gustillo Anderson
Tip I O fractură deschisă cu o plagă <1 cm lungime și
necontaminată
Tip II O fractură deschisă cu o lacerație > 1 cm lungime, fără leziuni
excesive ale țesuturilor moi, lambouri sau avulsii

Tip IIIA Acoperire adecvată a țesuturilor moi a unui os fracturat, în ciuda

lacerării extinse a țesuturilor moi, lambouri sau traumatisme de
înaltă energie, indiferent de mărimea plăgii

Tip IIIB Leziuni cu pierdere extinsă ale țesuturilor moi cu stripping

periostală și expunere osoasă, asociată de obicei cu o
contaminare masivă
Tip IIIC Leziuni masive ale țesuturilor moi, vascularizație compromisă,
contaminare severă a plăgii și instabilitate marcată a fracturii
Fracturile coloanei vertebrale
• O leziune a coloanei vertebrale este adesea
denumită ca fractura coloanei vertebrale,
structura rigidă de sprijin compusă din
vertebrele spinării.
• Riscul ca un astfel de leziune coloanei vertebrale
poate duce la deteriorarea măduvei și poate
deveni astfel o leziune a măduvei spinării adică
să aibă interesare durală.
Fracturile coloanei vertebrale

• Aceasta eveniment catastrofal poate schimba

viața traumatizatului, poate avea ca rezultat
paralizie sau pierdere neurologică parțială
sau completă care afectează membrele și
sistem nervos autonom.
• Incidența:
▫ 40000-60000 de oameni care trăiesc cu astfel de
leziuni în Marea Britanie
▫ 15 persoane la un milion în Australia
▫ 40 de persoane la un milion de locuitori în SUA
Fracturile coloanei vertebrale

• Leziunile spinale nu se limitează la un anumit

grup de vârstă.
• Raportate internări ale pacienților cu vârste de la
3 la 103 ani.
• 20% din leziuni noi care apar la pacienți cu
vârsta cuprinsă între 21 și 30 de ani
Leziunile spinale
• Cauza traumatică:
▫ Accidente rutiere
▫ Căderi de la înalțime
▫ Căderi pe scări
• Cauze non-traumatice
(28% din totalul cazurilor)
▫ Infecția
▫ Tumora
▫ Ischemia reprezintă
 Fracturile coloanei vertebrale

• Mecanismele implicate în
leziunile spinale:
▫ flexia forțată a coloanei vertebrale
(vehiculul care decelerează brusc)
▫ rotație în flexie (cădere de pe o
motocicletă la viteză sau
răsturnarea unui vehicul)
▫ compresie (scufundare sau cădere
de pe un cal)
▫ hiperextensie (lovirea capului sau
a bărbiei)
Leziunile spinale
• Aceste traumatisme pot fi însoțite de
▫ pierderea conștienței
▫ durere localizată
▫ deformarea coloanei vertebrale
▫ pierderea senzaţiei membrelor
▫ pierderea mișcarii membrelor
• Viteza de impact și înălțimea unei căderi nu sunt
indicatori pentru severitatea leziunii măduvei
spinării majoritatea căderilor rezultând în lezine
intradurală tind să fie de la o înălțime mică (de
la 1 metru sau chiar mai puțin)
Noțiuni anatomice
• Coloana vertebrală:
▫ vertebra cervicală (C1–C7)
▫ vertebra toracică (T1–T12)
▫ vertebra lombară (L1–L5)
▫ vertebra sacrătă (S1–S5, fuzionată la adulți)
▫ Coccisul
• Aceste structuri osoase înconjoară canalul
vertebral care, la rândul său, înconjoară
măduva spinării.
Noțiuni anatomice
• Ligamentele înconjoară toate suprafețele osoase.
• Ligamentele principale:
▫ ligamentul longitudinal anterior
▫ ligamentul longitudinal posterior
▫ ligamentum flavum
• Acest complex are un efect asemănător unui corset care
stabilizează întreaga structură a coloanei vertebrale.
• Măduva spinării este înconjurată de lichid
cefalorahidian și este închis de meninge, oferind
flexibilitate și protecție.
Leziunile spinale
• Persoanele în vârstă pot avea
afecțiuni concomitente:
▫ Osteoporoza
▫ Spondilita anchilozantă
▫ Stenoza medulară
• Sunt mai vulnerabili la
compresia măduvei spinării din
cauza unor traumatisme
minore, cum ar fi căderile din
picioare sau de la înălțime mică
Fiziopatologia leziunii

• Imediat după leziunea inițială

▫ o întrerupere a corpului celular
▫ activitatea axonală duce la hemoragie și edem în și
în jurul locului de leziune
▫ sunt eliberați mediatori inflamatori
▫ rezultă o cascadă neurochimică
▫ se provoacă astfel leziuni suplimentare
▫ deteriorarea cordonului secundar leziunii primare
▫ traumatismul duce în cele din urmă la un chist
plin cu LCR în centrul canalului
 Îngrijire și management de urgență
• Principiile de îngrijire la
locul traumei includ
standardele pentru
Advanced Trauma Life
Support (ATLS). –
Protocol ABCDE.
• Leziunea durală ar trebui
întotdeauna suspectată în
cazul traumatizaților
identificați inconștienți.
Leziunea spinală
• Dacă pacientul este conștient
evaluăm:
▫ sensitivitatea
▫ posibilitatea mișcării
▫ informații cu privire la
posibilitatea deplasării
voluntare și a senzației
▫ durere la nivelul gâtului
și/sau spatelui
▫ furnicături
▫ arsuri
▫ senzații de șoc electric.
Leziunea spinală
• În cazul pacientului conștient personalul
medical verifică:
▫ funcția de prehensiune
▫ sunete de respirație
▫ vocea.
• Respirația diafragmatică (respirație paradoxală)
poate indica o leziune cervicală sau deficit
neurologic toracic înalt, împreună cu slăbiciunea
prehensiunii mâinii sau voce cu volum scăzut
 Leziunea spinală
• Monitorizarea continuă include:
▫ TA și FC (hTA sau bradicardie)
▫ Frecvență respiratorie
▫ Respirație diafragmatică
▫ Priapism
▫ Membre flacide
• Toate acestea reprezintă semne obiective de
compromitere neurologică
 Transportul pacientului
• Pacientul ar trebui să fie transportat la
urgență într-un centru de traumatologie
cât mai repede posibil sub imobilizarea
coloanei vertebrale:
▫ guler cervical dur
▫ placă vertebrală dură
▫ imobilizarea capului
▫ coloana vertebrală în alinierea neutră
• De îndată ce există condiții de siguranță
în vederea transportului, pacientul ar
trebui să fie răsucit de 5 persoane
folosind o rolă de bușteni pentru a putea
examina sensibilitatea și deformarea și
pentru a introduce o placă spinală
Investigații paraclinice
• Raze X simple ale
întregii coloane
vertebrale
• RMN – golden standard
in leziuni spinale
• CT – poate completa
investigațiile pentru
leziunile vertebrale
osoase
• Aceste investigații ne
indică stabilitatea
leziunii vertebrale
Stabilitatea leziunii osoase
• Termenul „instabil” se referă la capacitatea
coloanei vertebrale de a rezista la stres
suplimentar fără alte deformări sau leziuni
neurologice
• Fracturile instabile și leziunile țesuturilor moi
ale coloanei vertebrale pot duce la traumatisme
suplimentare ale măduvei spinării sau leziuni
care nu erau prezente anterior.
Tratamentul fracturilor de coloană vertebrală

• Tratamentul poate fi:

▫ Conservator
 orteze,
 orteză cu halo
 jachetei de ipsos
 repaus la pat cu sau fără tracțiune
▫ Chirurgical
 osteosinteză
 laminectomie
Îngrijire și reabilitare posttraumatică

• Prioritatea este ca pacientul să primească

îngrijiri care să îi permită să se recupereze fără
complicaţii precum:
▫ Escare de decubit/ulcere de presiune
▫ Complicații respiratorii
• Documentarea deficitului neurologic:
▫ La internare
▫ La 72 de ore
▫ Înainte și după orice intervenție chirurgicală
Scala de afectare a Asociației Americane a
Leziunilor Coloanei vertebrale (AIS)
• AIS evaluează unde este ultimul nivel motor și senzitiv
neurologic neafectat și sunt activează corpul în ultimele
segmente sacrale bilateral, ceea ce permite diagnosticul
de leziune spinală „completă” și „incompletă”
A Complet: Nu se păstrează nicio funcție motorie sau senzorială în
segmentele sacrale S4–S5

B Incomplet: funcția senzorială, dar nu motorie este păstrată sub nivelul neurologic si
include sacral segmentele S4–S5

C Incomplet: funcția motorie este păstrată sub nivelul neurologic și mai mult de jumătate
din mușchii cheie distal nivelului neurologic au un grad muscular mai mic de 3

D Incomplet: Funcția motorului este păstrată sub nivel neurologic și cel puțin jumătate din
mușchii cheie distal nivelului neurologic au gradul muscular de 3 sau mai mult

E Normal: funcțiile motorii și senzoriale sunt normale

Șoc neurogen și spinal

• Doi termeni sunt adesea folosiți interschimbabil.

• Duce la o întrerupere a funcțiilor controlate de
acea zonă a măduvei spinării ceea ce va provoca
o absenţă a reflexelor adică paralizia flască a
tuturor muschilor scheletici și pierderea tuturor
reflexelor spinale distal de nivelul leziunii
• Este recomandată monitorizarea atentă a
tensiunii arteriale (hipotensiune) și a pulsului și
monitorizarea frecventă a temperaturii corpului
și a activității reflexe a corpului
Bradicardia

• În leziunea spinală cervicală în timpul șocului

neurogen, activitatea neopusă a vagului
parasimpatic (al 10-lea nerv cranian) are ca
rezultat bradicardie și există riscul de
asistolie secundară stimulării (aspirația
faringiană, încercarea de intubare, aspirația
endotraheală, trecerea sondelor nazogastrice sau
întoarcerea pacientului în timpul sau in urma
unei interventii chirurgicale))
Respirația

• Întreținerea permeabilității căilor respiratorii

este o prioritate a îngrijirii la persoanele aflate în fază
acută.
• Pacientul este adesea așezat pe pat plat și acest lucru
poate avea un efect asupra funcției lor respiratorii.
Astfel se recomandă ca toți pacienții de terapie
intensivă ar trebui să aibă patul înclinat la 30 de grade
cu capul în sus (Trendelenburg invers).
• Cu toate acestea, persoanele cu leziuni spinale
beneficiază poțizia plată în pat pentru protecția
coloanei vertebrale
Îngrijirea pielii și evitarea ulcerelor de presiune

• Prevenirea ulcerelor de
presiune(escarelor de
decubit) este un aspect foarte
important de îngrijire a
pacienților cu leziuni spinale.
• De la începutul debutului
lezional, imunitatea,
integritatea pielii, controlul
vasomotor și senzația vor fi
toate diferite comparativ cu
starea pretraumatică a
pacientulu.
 Leziunile vezicii urinare

• Imediat după traumatismul spinal, vezica

urinară va fi flască (atonă) în timp ce șocul
spinal există
• Drenajul vezicii urinare trebuie menținut
cu o cateter urinar permanent pentru a
evita:
▫ supradistensia vezicii urinare
▫ incontinența urinară
▫ infecția tractului urinar
• Dacă priapismul este prezent și nu s-a
rezolvat, nu trebuie încercat cateterismul
uretral și se va introduce un cateter
suprapubian.
Leziunile intestinului
• Intestinul suferă de șoc
neurogen și ileusul paralitic
este posibil să apară în primele
48 de ore.
• Pacientul ar trebui, prin urmare,
să fie supus unui regim 0 cel
puțin în această perioadă sau
până când zgomotele intestinale
revin.
• Nutriția enterală este
recomandată dacă pacientul nu
se poate alimenta oral.
Disreflexia autonomă

• Această patologie reprezintă o urgență medicală

• Disreflexia autonomă este un răspuns exagerat al
sistemului nervos simpatic la orice stimul nociv sau
dureros
• Această complicație este foarte probabilă atunci când
leziunea spinală este proximal de nivelul T6.
• Stimulii nocivi includ:
▫ Obstrucția vezicii urinare
▫ Constipație
▫ Escarele de decubit
▫ Îmbrăcămintea restrictivă
 Reabilitarea precoce
• După intervențiile chirurgicale, trebuie
acordată o atenție deosebită indicațiilor
postoperatorii în vederea manipulării
pacientului și mobilizării acestuia,
managementul durerii si utilizarea
gulerelor și a ortezelor.
• Cu cât instrucțiunile sunt mai clare cu atât
este mai ușor pentru personalul medical să
aplice corect tehnicile de mobilizare și
manipulare.
• Pacientul trebuie instruit pentru a redeveni
independent sau pentru a putea educa
ajutoarele care îl ingrijesc
Durerea în leziunile spinale

• Durerea după o leziune spinală este adesea

înțeleasă greșit.
• Durerea poate fi încadrată în două categorii:
▫ nociceptive (musculo-scheletale și viscerale)
▫ neuropatică fie la nivelul leziunii, sub nivelul
leziunii sau peste nivelul leziunii.
• O concepție greșită este că oamenii cu durere au
leziuni incomplete ale măduvei spinării ceea ce
este fals. Este posibil să apară durerea ca simptom
și în cazul leziunilor spinale complete.
Spasmul

• Spasmul poate apărea odată cu

șocul spinal și neurogen s-au
remis.
• Spasmul este defapt o creștere
dependentă de viteză a reflexului
de întindere musculară de obicei
stimulat prin atingerea pielii sau
mobilizarea pacientului cu
leziune spinală în timpul
îngrijirii zilnice a pacientului.
Spasmul
• Spasmul se poate prezenta în
leziuni complete și incomplete
dar este cel mai răspândit în
leziunile incomplete senzoriale.
• Dacă pacientul este instabil,
spasmul poate deveni o
provocare în menținerea alinierii
coloanei vertebrale în special la
mobilizarea acestora.
Mobilizarea precoce

• Decizia de a începe mobilizarea va fi luată de către

medical curant în discuție cu echipa
multidisciplinară.
• Când șocul spinal și șocul neurogen s-au
rezolvat nu ar trebui să fie nevoie de suport
inotrop pentru menținerea TA.
• Tetraplegia la nivel înalt a pacientului va prezenta o
tendință comună pentru hipotensiune arterială și
atunci când poziția lor este modificată, TA va fluctua
adesea fie crescând fie scăzând în consecință.
Planificarea externarii din spital și a vieții viitoare
• Aspectele cheie în planificarea pentru recuperare
și întoarcere la stilul de viață ales includ:
▫ Determinarea nevoilor fizice
▫ Beneficiile și veniturile sociale
▫ Munca
▫ Sprijinul social
Vă mulțumesc!