2.3.

GÂNDIREA CA PROCES PSIHIC SUPERIOR

Gîndirea se defineşte ca procesul psihic cognitiv
care reflectă în mod abstract şi general esenţa
lucrurilor şi a relaţiilor dintre ele, utilizînd limba
(sau alt sistem de semne) ca instrument, şi are drept
produse noţiuni, judecăţi, raţionamente.

(Ginditorul de la Hamangia)

Cine gândeşte puţin se înşeală mult.

(Leonardo da Vinci)
 Caracteristicile Gindirii
• Reflectă (Cum?) generalizat şi abstractizat
• Reflectă (Ce?) esenţa lucrurilor, relaţiile dintre ele
• Utilizează limba sau alt sistem de semne ca mijloc, ca unealtă
de operare
• Are drept produs noţiuni (concepte), judecăţi (idei),
raţionamente
 Operaţiile gîndirii

• Operaţiile gîndirii sînt definite ca acte automatizate

care se produc în plan intern (mintal) şi constituie
elemente (părţi componente) ale proceselor
gîndirii.
Analiza este operaţia gîndirii de
desfacere (separare,
descompunere) mintală a unui
obiect în părţile sale componente
şi studierea fiecărei părţi stabilite.

Sinteza constă în asamblarea

părţilor în întreg, unirea lor.
Concretizare şi Abstractizare.
Concretizare
• Logic
• Detaliat Literal Fapte fizice
• Vizualizare, Obiectiv,
Rationamen
• Solutionarea problemelor
fizice
• Ingineri, Programatori
Abstractizare
• Creativ
• Observare Exemple
• Ipoteze, Generalizare
• Analogii, interrelatii
• Savantii, Matematicienii
Particularizare Generalizare
Clasificarea
Compararea
Analogia
 Formele gîndirii

Noţiunea Rationamentul
Judecata

un gând ce reflectă
gând în care ceva se se face în baza unor
esenţa obiectului
neagă sau se afirmă; judecăţi
sau fenomenului;
exprimată printr-o
exprimată
propoziţie.
(abstractizat sau
generalizat) printr-
un cuvânt.
 Noţiunea

Stiintifica Empirica
 • adevărate
• false
• Afirmativa + de relaţie

• Negativa -
Judecata

de
apartenenţă
de valoare
 Rationamentul
P
P

Analogie
G
G
Deducţia Inducţia
 Felurile gîndirii
După orientare:
a) gîndirea direcţionată este sistemică şi logică, deliberată şi intenţionată, cu scop
b) gîndirea nedirecţionată - mişcarea liberă, spontană a gîndurilor
După tipul operaţiilor presupuse:
a) gîndirea algoritmică – de la in «pas» la altul
b) gîndirea euristică - care are înfăţişarea unui arbore, încercări şi erori
După finalitate:
a) gîndirea reproductivă - simplist, automatizat şi stereotipizat
b) gîndirea productivă - creativ
c) gîndirea critică - testarea şi evaluarea soluţiilor şi exploatărilor posibile.
 După sensul de evoluţie:
a) gîndirea divergentă - diversificare, multiplicare, flexibilitate şi
mobilitate intelectuala
b) gîndirea convergentă - de la diversitate la unitate
După demersurile logice:
b) gîndirea inductive - extragerea şi formularea unei concluzii
generale dintr-o multitudine de cazuri particulare
c) gîndirea deductive - de la general la particular
 După valoare:
a) gîndirea pozitivă;
b) gîndirea negativă.
c) gîndirea analogică
După eficienţă:
a) gîndirea eficientă; tipuri de gîndire, care sunt adaptate situaţiilor şi
cerintelor acestora
b) gîndirea neeficientă (ineficientă) care nu corespund sau se opun
situaţiilor problematice
 Flexibilitatea
Independenţa
Profunzimea

Particularităţile individuale ale

gîndirii

Spiritul
Rapiditatea critic
Vastitatea
 Procesele gîndirii

Înţelegerea

Rezolvarea de probleme

Luarea deciziei
 Înţelegerea

- acţiuni adecvate (Dă-mi jucăria - şi copilul aduce);

- el poate redefini termenul, lucrul etc. (poate reformula cu
cuvintele sale);
- poate explica altcuiva;
- poate exemplifica, poate ilustra.
 Felurile înţelegerii:
1. Adecvată - cînd subiectul înţelege exact; neadecvată - eroare a înţelegerii.
2. Complexă - surprinderea tuturor caracteristicilor esenţiale ale obiectului;
parţială - sau incompletă,
3. Clară - exactă, limpede; confuză - imprecisă.
4. Profundă - sensurile ascunse; superficială - doar partea vizibilă a lucrurilor.
5. Lentă – înceată; promptă - rapidă.
6. Discursivă - o înţelegere desfăşurată pe etape; intuitivă - iluminare rapidă +
învăţare cognitivă (anterior).
 Rezolvarea de probleme
Problema

Situaţia de problemă

Rezolvatorul

Soluţia
 Fazele rezolvării problemelor:
1) surprinderea şi perceperea problemei
2) analiza primară a problemei (ce este dat şi ce trebuie să se afle);
3) identificarea tipului de problemă pentru a şti ce strategii sunt binevenite;
4) elaborarea sau alegerea strategiei pozitive din cele deja existente;
5) elaborarea planului concret, detaliat al procesului de rezolvare a
problemei (pas cu pas);
6) executarea planului (rezolvarea propriu-zisă);
7) verificarea sotuţiei obţinute (dacă este justă sau falsă);
 Strategia
1. După criteriul direcţiei mişcării:
- strategii prospective, care se mişcă de la starea iniţială la cea finală;
- strategii retrospective, care se mişcă înapoi de la starea finală la cea iniţială.
2. După criteriul certitudinii rezolvării:
- algoritmică (exemplu: problema matematică) ce asigură 100% în obţinerea
soluţiei corecte, este o strategie sigură, ce garantează succesul;
- euristică (exemplu: tabla de şah) nu asigură întotdeauna succesul în obţinerea
rezultatului, ea doar uşurează accesul la soluţie.
 Luarea deciziei

Fazele actului decizional:

1. identificarea tuturor alternativelor de conduită (,,Ce voi face eu?”);
2. obţinerea de informaţii pertinente fiecărei alternative;
3. analiza comparativă a beneficiului şi utilităţii aşteptate (însemnătatea) în
legatură cu fiecare alternativă şi întocmirea listei ierarhice,;
4. luarea efectivă a deciziei sau opţiunea, conform criteriilor puse la bază.
 Strategii sau tehnici de luare a deciziilor:
1. Raţionale - decidentul cunoaşte toate alternativele de conduită în
situaţia dată şi are timp suficient pentru a analiza şi evalua fiecare
alternativă.
2. Intuitive (neraţionale) - se folosesc în cazul deficitului de timp şi
de cunoştinţe. Sunt potrivite în situaţiile cînd decizia trebuie luată la
moment, prompt. Dacă strategiile raţionale fac apel exclusiv la judecată,
atunci cele intuitive se bazează pe inconştient.