Tema III.

Politica de cruciadă a
domnilor români
•Către sfârşitul secolului al XIV-lea, otomanii
ating linia Dunării, ameninţând direct Ţările
Române şi chiar întreaga Europă.
•Puterile europene au reacţionat, declanşând, aşa
numitele, cruciadele târzii.
•În principal, în această acţiune au fost atrase
regatele Ungariei şi Poloniei, care urmăreau
propriile obiective externe în sud-estul Europei.
• Primul domn care a dus o politică de
cruciadă a fost Mircea cel Bătrân
(1386-1418):
• a consolidat şi desăvârşit organizarea
instituţională a statului
• a întărit capacitatea de apărare a ţării.
• a manifestat abilitate politică şi
diplomatică în politica externă.
• Când turcii au ajuns la Dunăre,
• Mircea cel Bătrân şi-a orientat politica externă
spre Dobrogea.
• El s-a aliat cu Moldova lui Petru I Muşat prin
intermediul căruia a semnat o alianţă cu
Polonia, alianţă îndreptată împotriva turcilor.
• Lupta antiotomană se declanşează odată cu
intrarea turcilor în Dobrogea. Mircea reuşeşte
să impună controlul său politic asupra acestei
regiuni.
• În anul 1389 domnul Ţarii Româneşti îi
acordă sprijin militar cneazului Lazăr al
Serbiei în lupta de la Kosovo.
• Preluarea Dobrogei şi sprijinirea ţarului de
la Vidin a atras intervenţia militară a
turcilor.
• Mircea îşi dă seama de pericolul otoman,
negociază cu ungurii şi în martie 1395 la
Braşov, incheie un tratat, care prevedea
acţiuni antiotomane comune
• Sultanul Baiazid I a condus personal o mare
armată împotriva domnului muntean, dar a fost
înfrânt în lupta de la Rovine (17 mai 1395).
• Surse de la sfârşitul secolului al XIV-lea atestă că
unii reprezentanţi din Occident au trecut prin
ţările române, au lăsat unele descrieri ale
locurilor, locuitorilor, satelor şi oraşelor de aici.
• Spre exemplu, relaţiile dintre români şi francezi
sunt cunoscute încă de pe la 1396, Jean de Nevers
(Жан де Невера), fiul ducelui de Bourgogne, a
luptat la Nicopole împotriva turcilor, alături de
domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân.
• Moldova era mai demult cunoscută curţilor europene,
fiind menţionată în tratatul din martie 1372 dintre Carol
IV, împărat german şi rege boem (1346-1378) şi Ludovic
de Anjou, regele Ungariei
• „atât noi, cât şi mai înainte zişii, împărăteasa, fiii, fraţii,
moştenitorii şi urmaşii noştri şi ai lor niciodată nu
trebuie să dorim şi nici nu vrem să revendicăm sau să
uzurpăm pentru noi sau pentru ei sau pentru altcineva
dintre noi:
• Regatele Ungariei, Poloniei, Dalmaţiei etc.,
• şi îndeosebi, în chip special şi expres, pe principii
bisericeşti şi seculari ai aceloraşi Regate şi Coroane,
• principatele sau ducatele şi anume, Voievodatul
Moldovei (Waywodatus Maldawiae) etc.
• sau oricare alte principate, ducate, ţări, oameni,
stăpâniri, oraşe, cetăţi ale lor sau orice fel de pertinenţe
ale lor...".
• Средневековый сборник 
Pymander Mercurii trismegisti (Краков, 1586),
комментируемый Ганнибалом Россели (книжник 16
века), содержит следующий документ:
•  De regno Bohemiae. «Anno Christi 1086 apud
Moguntiam... Wratislaus rex declaratur:Moldauia et
Silesia prouinciys regno Bohemiae additis»
• «В 1086 году в Майнце король Вратислав заявил:
провинции Молдавия и Силезия были присоединены к
королевству Богемии».
• Это свидетельство подтверждается многими
гидронимами Molda, Mulde, Moldau, Moldava на
территории Богемии, Саксонии, Словакии;
• а также топонимами Muldau Kpays, Circolo(округ,
область) de Muldav, Moldauer Kreis, Circulus
Moldaviensis, документально отмеченных в Богемии в
XVI – XVIII веках.
• Examinarea fragmentului care se referă la Moldova din
textul tratatului permite să formulăm următoarele
concluzii:
• Prin tratatul semnat, Carol al IV-lea îi garanta lui
Ludovic I statu-qvo-ul instaurat în Europa Centrală şi de
Sud-Est după alegerea lui Ludovic I şi în calitate de rege
al Poloniei, menţionând că el nu va uzurpa şi nu va
revendica regatele Ungaria, Polonia şi Dalmaţia, şi
altele, adică exact acele state, care erau menţionate şi în
titulatura regelui maghiar în actele din 1373 şi ulterior.
• De reţinut că Moldova nu era menţionată în titulatura
regelui.
• Tratatul din martie 1372 atestă nu pur şi simplu o
politică externă a statelor semnatare, ci o politică
europeană, în care sunt incluse o serie de state, inclusiv
şi Moldova.
• Tratatul nu-l consemnează pe Ludovic I ca
suzeran al Moldovei. În aşa mod, Ţara Moldovei,
în relaţiile internaţionale, către această vreme, de
iure este recunoscută ca stat independent.
• Carol al IV-lea se obliga să nu pretindă nici la
voievodatul Moldova, nici la alte principate, ducate, ţări,
oameni, stăpâniri, oraşe, cetăţi etc.

• Aşadar, este o delimitare clară între terminologia

utilizată pentru desemnarea diferitor categorii de state,
pentru prima folosindu-se termenul regate.
• Aceasta nici pe departe nu înseamnă că celelalte state,
desemnate cu alţi termeni, şi dintre care este amintită
numai Moldova, erau vasale Ungariei.
• Dimpotrivă, pentru prima dată, în acest
tratat internaţional, este utilizat termenul
voievodat pentru a desemna Moldova, ceea
ce atestă recunoaşterea statutului
internaţional avansat al ei de către cei doi
suverani, spre deosebire de termenul ţara
noastră, utilizat, de regulă, de cancelaria
maghiară şi care, evident, indica
dependenţa faţă de Ungaria.
• Precizarea din textul documentului că
împăratul:
• nu va pretinde nici la „oameni, stăpâniri,
oraşe, cetăţi ale lor”, adică ale ţărilor din a
doua categorie, desemnate cu alţi termeni
decât cel de regat,
• nici pe departe nu înseamnă că voievodatul
Moldova era vasal Ungariei, ci doar faptul
că el, Carol al IV-lea, nu va pretinde la
toate acestea atât din statul menţionat,
Moldova, cât şi din cele nemenţionate.
• Faptul că în tratatul respectiv este
menţionată doar Moldova, atestă interesul
sporit al Ungariei faţă de ea, dar şi aceea că
aceasta era deja o ţară recunoscută pe plan
european, fără a „beneficia” de vreun
suzeran.
• Menţionarea voievodatului Moldova, pe
care Ludovic se străduia să-l ferească de
eventualele pretenţii ale lui Carol al IV-lea,
trădează:
• doar propriile pretenţii de suzeranitate asupra
Moldovei, pretenţii nerealizate la acel moment
sub nici o formă,
• dar şi aceleaşi pretenţii, pentru statele
nemenţionate, cum ar fi, spre exemplu, Ţara
Românească, asupra căreia ungurii pierduseră
nu numai controlul politic, ci şi unele teritorii,
cum ar fi Ţara Făgăraşului, şi se supăraseră într-
atâta încât regele Ludovic poruncea la 16 martie
1373 ca în regatul său să nu se mai aducă sare
din „Transalpini”(=Ţara Românească).
• La începutul secolului al XV-lea din spaţiul
francez sosea in Moldova Guilebert de Lannoy,
iar in Tara Românească Walerand de Wawrin
• datele oferite de ei ne informează:
• despre Cetatea Albă, Giurgiu, cu
amestecul lor etnic si cultural, unde
românii vieţuiesc alături de greci si
orientali
• despre fortificaţiile acestora.
• În secolele următoare, comercianţi şi
oameni de cultură francezi călătoresc
în Principatele Române.
• Este etapa tradiţiilor occidentale ale
acestei ,,latinităţi a Orientului" si a
Cruciadei Antiotomane la finele Evului
Mediu.
• Seria “Călători străini despre Ţările
Române”.
• In anul 1402 are loc lupta de la Ankara dintre
turci si mongoli in care Baiazid este înfrânt.
• După acest an, Mircea cel Batran a desfăşurat o
intensă activitate diplomatică şi a sprijinit diferiţi
pretendenţi în luptele pentru tron din Imperiul
Otoman, dar “politica otomană” a domnului
muntean a eşuat.
• Noul sultan, Mehmed I, a reuşit să-şi înlăture
rivalii şi a întreprins o altă expediţie in Tara
Românească. Lipsit de ajutor de la aliaţi, Mircea
a fost învins, a cedat turcilor Dobrogea (1415-
1417).
• Domnul muntean şi-a dat seama că forţa Porţii
este prea mare şi, în lipsa unor alianţe sigure, a
acceptat să plătească tribut sultanului, în
schimbul menţinerii păcii. Un an mai târziu
Mircea cel Bătrân moare fiind înmormântat la
mănăstirea Cozia.
• Mircea cel Bătrân era socotit „principe între
creştini cel mai viteaz şi cel mai ager”,
• Iancu de Hunedoara era văzut ca „atletul cel mai
puternic al lui Hristos”,
• Vlad Ţepeş a dat naştere, prin faptele lui de
arme, unei întregi literaturi europene;
• Ştefan cel Mare era apreciat ca „foarte rafinat şi
foarte fin în meşteşugul războiului”, ca unul
dintre „eroii secolului al XV-lea”.
• Voievozii romani, prin victoriile repurtate, au
intrat în istorie nu numai ca apărători ai ţării lor,
ci şi ca eroi ai întregii „Creştinătăţi” – termen
prin care era desemnată atunci, ceea ce astăzi
numim, ideea de unitate europeană.
• Iancu de Hunedoara a repurtat mai multe
victorii împotriva turcilor. Cneaz român din
Tara Haţegului, în 1441, voievod al Transilvaniei,
în 1446, guvernator al Ungariei.
• Contextul internaţional era favorabil, datorită
implicării energice a papalitaţii si a uniunii
dintre regatele Ungariei si Poloniei.
• Credincios ideii de cruciadă, Iancu a încercat să-
şi asigure sprijinul Tării Româneşti şi Moldovei,
unde a impus domni credincioşi lui.
• Dupa victoria de pe râul Ialomiţa (1442) şi
înfrângerea de la Santimbru (1442), campaniile
din 1443, iniţial victorioase, Iancu incheie o pace
de 10 ani cu turcii la Seghedin (iulie 1444).
• Papa nu recunoaşte această pace: deci lupta
împotriva turcilor era o luptă mult mai largă
decât a Ungariei singure, ea atingea interesele
întregii comunităţi creştine occidentale .
• La 10 noiembrie 1444 Iancu este învins la Varna,
în luptă murind chiar regele Ungariei Vladislav
al III-lea.
• O nouă încercare de cruciadă a fost înfrântă de turci la
Câmpia Mierlei în 1448.
• Iancu de Hunedoara a blocat, pentru o vreme, ofensiva
otomană in Balcani.
• In 1453 însă, turcii cuceresc Constantinopolul,
eveniment care a îngrijorat lumea creştină. A urmat
asedierea Belgradului(1456), deţinut, la acea vreme, de
Ungaria.
• După mai multe lupte, Iancu a obţinut victoria, oprind
astfel înaintarea turcilor spre Europa Centrală.
• La câteva zile după aceasta, Iancu murea de ciumă, in
faţa Belgradului eliberat, fiind înmormântat la catedrala
Catolică din Alba-Iulia.
• După moartea lui Iancu de Hunedoara,
rolul de apărător al creştinătăţii la Dunarea
de Jos a revenit lui Vlad Tepeş(1456-1462).
• Fiind în înţelegere cu Matei Corvin, domnul
român a refuzat plata tributului. Apoi l-a
prins si l-a tras in ţeapă pe paşa de la Vidin,
care trecuse Dunărea si încercase să-l
prindă într-o cursă.
• Încă din timpul vieţii sale, Vlad Ţepeş a
devenit o figură europeană.
• Isprăvile de arme, energia şi severitatea cu
care a reprimat orice opoziţie l-au aşezat
printre personalităţile politice ale vremii,
deşi Dracula, numele sub care s-a făcut
cunoscut, a devenit – datorită unei bogate
literaturi, provenită din medii ostile lui –
prototipul tiranului sângeros.
• Lui Dracula ficţiune, creată din interese străine
ştiinţei, istoriografia românească îl opune pe
Vlad Ţepeş cel real, ale cărui fapte au fost puse în
slujba ţării.

• În Vlad Ţepeş, care a fost sprijinit în obţinerea

domniei, ca şi în acţiunile de fermă afirmare a
ţării de forţe politice din Transilvania şi
Moldova, poporul român a avut un remarcabil
om de stat şi conducător devotat al apărării
independenţei ţării sale.
• În iarna anului 1461-1462, Vlad Ţepes a
făcut o incursiune fulgerătoare pe malul
drept al Dunării, distrugând dispozitivul
militar turcesc din zonă.
• Reacţia turcilor a fost imediată. Cu o
armată numeroasă, Mahomed al II-lea
împreună cu Radu cel Frumos au pornit
împotriva lui Vlad Ţepes. Domnul muntean
s-a retras.
• Astfel, in noaptea de 16/17 iunie 1462, în
apropiere de Târgovişte, Ţepeş pătrunde cu
ostaşii săi in tabăra turcească producând o
mare panicâ.
• Surprinşi, turcii incearcă să dea o bătălie
decisivă, mizând pe superioritatea lor
numerică, dar neizbutind acest lucru, sunt
nevoiţi să se retragă la sud de Dunăre.
• Campania iniţiată de sultan s-a încheiat
ulterior cu înscăunarea lui Radu cel
Frumos, sprijinit de o parte dintre boieri.
• Sperând să obţină ajutor de la Matei
Corvin, Vlad Ţepeş se retrage în
Transilvania, dar cade victima unui
complot şi este închis de regele Ungariei la
Vişegrad(40 km spre N de Budapesta, pe
Dunăre).
• In 1476, la cererea lui Stefan cel Mare Ţepes este
eliberat si reînscăunat domn pentru a continua
lupta antiotomană. Câteva luni mai târziu cade
victimă unui nou complot pus la cale de Laiotă
Basarab.
• Expansiunea otomană a continuat şi în a doua
jumătate a secolului al XV-lea.
• Interesaţi de bogatele resurse ale Tărilor
Române si dornici de a-şi asigura punctele de
sprijin ale acţiunii lor turcii au vizat obţinerea
suzeranităţii asupra Moldovei.
• Lor li se opune Polonia si Ungaria,
puteri catolice cu interese proprii în
această regiune.
• In acest context internaţional
extrem de complicat, Ştefan cel
Mare a reuşit să menţina echilibrul
şi să asigure ţării sale o existenţă
politică autonomă.
• La începutul domniei, Ştefan cel Mare a acceptat
suzeranitatea nominală a regelui Poloniei.
• In anul 1467, Ştefan îl învinge pe Matei Corvin,
în lupta de la Baia.
• Un obiectiv important al politicii lui Ştefan cel
Mare a fost înlaturarea suzeranităţii otomane.
• Contextul era favorabil, deoarece otomanii se
aflau in conflict şi cu alte state. Ştefan a încheiat
astfel un sistem de alianţe cu Veneţia şi cu
Polonia.
• Apoi a încetat sa mai plătească tribut şi a
intrat în Ţara Românească unde l-a înlocuit
pe Radu cel Frumos cu Laiotă Basarab, în
ideea de a atrage acest stat în coalitia
antiotomană.
• Se ajunge astfel la confruntare deschisă cu
otomanii. O armată puternică, condusă de
Soliman-Paşa, este trimisă în Moldova, dar
este zdrobita de oastea lui Ştefan, la 10
ianuarie, 1475, la Vaslui.
• Cu un pronunţat sentiment al demnităţii, dat de
încrederea în el şi în supuşii săi, Ştefan cel Mare
a întruchipat în cel mai înalt grad calităţile
adevăratului şef de stat care ştie să impună
respect.
• Cu satisfacţia datoriei împlinite pentru ţară şi
Creştinătate, Ştefan cel Mare anunţa principilor
Europei biruinţa de la Vaslui:
• „Am luat sabia în mână şi cu ajutorul Domnului
Dumnezeului nostru atotputernic am mers
împotriva duşmanilor Creştinătăţii, i-am biruit şi
i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut sub
ascuţişul sabiei noastre…”.
• Subliniind prin acţiunile lui politice
importanţa alianţei Ţărilor Române
împotriva turcilor,
• Ştefan cel Mare a căutat permanent să
convingă puterile europene de necesitatea
unei alianţe mai largi, a statelor europene,
în cadrul căreia eforturile Moldovei ar da
mai mult pentru cauza ei, dar şi cea
generală.
• Conştient de importanţa ţării sale în
sistemul de alianţe a statelor creştine
împotriva turcilor, numind Moldova Poartă
a Creştinătăţii, Ştefan cel Mare atrăgea
atenţia curţilor europene:
• „dacă această Poartă (a Creştinătăţii), care
este ţara noastră, va fi pierdută –
Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva –
atunci toată Creştinătatea va fi în mare
primejdie”.
• Întelegând necesitatea luptei împotriva turcilor,
Matei Corvin încheie un tratat de alianţă cu
Ştefan cel Mare, in iulie 1475.
• Între timp, sultanul a reuşit sa ocupe o mare
parte a teritoriului din nordul Marii Negre şi să-i
aducă pe tătari sub ascultare.
• In vara anului 1476, Moldova era supusă unei
invazii fara precedent, fiind atacat ă din două
parţi.
• In aceste circumstanţe, Ştefan este înfrânt la
Valea Albă - Războieni; cetăţile însă rezistă,
permiţându-i lui Ştefan să-şi refacă armata şi să
continue lupta.
• date cu privire la efectivele militare din bătăliile
din occident din timpul războiului de 100 de ani
(1337-1453)
• Bătălia de la Cressy - 1346 – 9000 englezi – 35
000 francezi
• Bătălia de la Azincourt – 1415 – 11 000 englezi –
20 000 francezi
• Bătălia de la Castillon – 1453 – 6 000 englezi - 10
000 francezi
• In 1484 Moldova primeşte o grea
lovitură când turcii cuceresc Chilia şi
Cetatea Albă, punctele cheie ale
sistemului defensiv al ţării.
• Era o lovitură şi pentru Europa – se
caută o nouă cale spre India.
• Fără speranţe de ajutor din partea
aliaţilor, dupa ce Veneţia, Ungaria si
Polonia încheiaseă pace cu turcii,
Ştefan a recunoscut suzeranitatea
otomană(1486).
• Ştefan se reorientează în politica externă
spre Ungaria, nerecunoscând pacea cu
Polonia din 1485. Astfel că în 1497 armata
polonă în frunte cu Ian Albert ataca
Moldova.
• Ştefan obţine victoria, dar în luptă este lovit
de o săgeată otrăvitoare care îi va cauza
moartea (2 iulie 1504).
• Ştefan apărător al creştinătăţii - a fost
înmormântat la mănăstirea Putna, ctitoria
sa.
• Şi dacă în acest timp, forţa militară a românilor
a imobilizat puterea otomană, este de subliniat
că, în primul rând,
• Ungaria şi Polonia, în tratatele semnate c u
Poarta, permanent limitau pretenţiile otomanilor
asupra ţărilor române
• Dupa moartea lui Ştefan cel Mare si expediţia
sultanului Soliman in Moldova, regimul
suzeranităţii otomane s-a accentuat.
• Obligaţiile financiare, mult diversificate, cresc in
această perioadă.
• In condiţiile in care Ungaria, infrântă de turci la
Mohacs,
• era transformată in Pasalâcul de la Buda,
• iar Transilvania devenea principat autonom sub
suzeranitate otomană,
• sistemul de alianţe din secolul XV, pe care se
bazaseră domnii români, era prăbusit.
• Din acest moment ideea de cruciadă târzie a
pierdut din intensitate.
• La sfârşitul secolului al XVI-lea ea a fost
readusă în actualitate, în spaţiul românesc,
în rezultatul negocierilor dintre Aron vodă
cu Imperiul Habsburgilor şi Papalitate
• Mihai Viteazul(1593-1601) a aderat din
proprie iniţiativă la Liga Sfântă, o alianţă
antiotomană constituită la iniţiativa papei
Clement al VIII-lea, cu participarea:
• Statului Papal,
• Imperiului Habsburgic,
• Spaniei,
• Veneţiei şi a
• unor ducate italiene.
• La Ligă a aderat si principele Transilvaniei,
Sigismund Bathory
• Mihai Viteazul începe răscoala antiotomană
în noiembrie 1594, când distruge o
garnizoană otomană la Bucuresti.
• Ajutat de trupe din Moldova şi
Transilvania, el cucereste cetăţile de pe linia
Dunării, cu excepţia Giurgiului.
• Pentru a-şi asigura un sprijin în faţa unui
posibil atac turcesc, Mihai a încheiat un
tratat cu Sigismund Bathory (20 mai 1595),
la Alba-Iulia.
• Având asigurat un sprijin militar, Mihai
Viteazul l-a învins pe Sinan-Paşa la
Călugareni in 23 august 1595. Mihai s-a
retras spre munţi asteptând ajutorul lui
Sigismund Bathory.
• Turcii au ocupat o parte a ţării. După
sosirea ajutorului, forţele reunite ale lui
Sigismund Bathory, Mihai Viteazul şi
Ştefan Răzvan eliberează teritoriul Ţării
Românesti, turcii fiind alungaţi pe la
Giurgiu.
• În perioada care a urmat, Mihai Viteazul a
alternat confruntarea militară cu
diplomaţia.
• În 1597, rămas fără sprijinul austriecilor,
Mihai încheie pacea cu turcii.
• În schimbul plăţii tributului, sultanul
recunoaşte domnia lui Mihai.
• În 1598, Mihai încheie un tratat cu Rudolf
al II-lea obţinând un mare succes
diplomatic.
• Din anul 1595 Mihai se află într-o
situaţie foarte delicată.
• În Moldova, ajunge domn Ieremia
Movilă, apropiat Poloniei şi adept al
păcii cu turcii.
• În Transilvania, Sigismund Bathory
renunţă la tron în favoarea vărului său
Andrei Bathory, înclinat de asemenea
spre o alianţă cu otomanii.
• Izolat în faţa pericolului otoman şi ameninţat cu
pierderea tronului, domnul Ţării Româneşti
decide să acţioneze, înştiinţându-l pe Rudolf al II-
lea de intenţia sa de a porni împotriva lui Andrei
Bathory şi a aliaţilor acestuia.
• Patrunzând în Transilvania, Mihai obţine
victoria de la Şelimbar, la 28 octombrie 1599.
• La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra în
Alba-Iulia, după care se proclama domn al
Transilvaniei.
• În mai 1600, cucerea şi Moldova,
alungându-i pe Ieremia Movilă si pe
poloni.
• Pentru prima dată în istorie cele trei
ţări se aflau unite sub aceeaşi domnie,
Mihai Viteazul întitulându-se “domn al
Tării Româneşti, al Ardealului şi a
toată Ţara Moldovei’’
• Marile puteri nu vedeau însă cu ochi buni
înfăptuirea politică a lui Mihai Viteazul,
deoarece un stat centralizat românesc ar fi putut
deveni o putere reală în această parte a Europei.
Otomanii, habsburgii şi polonii aveau propriile
lor interese în spaţiul românesc.
• Nobilimea maghiară din Transilvania era la
rândul ei ostilă faţă de domnul român şi se temea
pentru sistemul constituţional transilvănean.
• În asemenea circumstanţe, nobilimea maghiară
a cerut ajutorul lui Rudolf al II-lea, pentru a-l
alunga pe Mihai.
• Trimisul împaratului, generalul Basta,
s-a aliat cu oastea nobiliară şi
împreună l-au învins pe Mihai, la
Mirăslău(18 septembrie 1600).
• In urma înfrângerii, Mihai Viteazul
pierde Transilvania, iar după ce polonii
invadează Moldova, aici este înscăunat
domn Ieremia Movila.
• Mihai pleacă la Viena şi apoi la Praga
pentru a cere din nou ajutor lui Rudolf
al II-lea.
• Împăratul acceptă să-i ofere sprijin
• Împreună cu generalul Basta, Mihai
obţine o victorie strălucită împotriva
lui Sigismund, la Guruslău (august
1601).
• Deşi victorios, Mihai Viteazul pierde
sprijinul aliaţilor săi, ale căror interese
nu coincideau cu ale sale şi, in august
1601, este asasinat la Turda, din
ordinul generalului Basta.
• Unirea celor trei ţări române a fost o
puternică sursă de inspiraţie pentru
istoricii si scriitorii epocii romantice
animaţi de idealuri naţionale.
• Încercarea de cruciadă antiotomană în anii
1645-1647, Vasile Lupu, dar din numele a
celor două ţări româneşti, poartă negocieri
cu Austria pentru încheierea unei
“confoederatio”
• În primăvara anului 1646 Vasile Lupu şi
Matei Basarab au depus reciproc
jurământul de a se ridica la luptă împotriva
Porţii şi au hotărât să nu mai plătească
tribut.
• În iulie 1646 adunarea senatorilor poloni de la
Cracovia s-a pronunţat împotriva declanşării
războiului antiotoman.
• Vasile Lupu află despre aceasta şi, evident îşi
modifică atitudinea faţă de Liga antiotomană.
• Tahsin Gemil: Vasile Lupu a ieşit din liga creştină
mai înainte de decizia senatului polon, “probabil
cu o oră mai înainte decât amintita decizie a
senatului polon”.
• Octombrie 1646 – seimul nobililor poloni s-a
pronunţat împotriva războiului cu Poarta, regele
a fost învinuit în acţiuni ilegale şi i s-a cerut să
demobilizeze armata.
armata
• 1648 - răscoala cazacilor, deteriorarea
echilibrului politic
• 1654-1656 – modificarea orientării
politice externe spre Rusia

• 1683 – O nouă Ligă antiotomană cu statele

occidentale

• 1711 – alianţa cu Rusia

• În sec. XVIII – ligile creştine dispar

• Hotarul creştinătăţii este văzut pe
Nistru. Eugen von Savouen (1663-
1736), vestit comandant militar al
Imperiului Habsburgic, la 1718
propunea otomanilor să cedeze
Moldova şi Ţara Românească, dar fără
Basarabia (Bugeac)
• Conform opiniei sale, hotarele
creştinătăţii urmau să fie stabilite pe
râul Nistru
• Apare însă un fenomen nou:
• Pe de o parte, Imperiul Otoman caută să
semneze cu ţările creştine coaliţii împotriva
comunităţii creştine (Imperiului
Habsburgilor). E vorba de propunerea
făcută Franţei în 1720, dar acesta refuză
• Pe de altă parte, o ţară creştină, Suedia, în
timpul războiului ruso-austro-otoman din
1735-1739 a căutat să semneze cu Imperiul
Otoman o coaliţie antirusă
• De asemenea,
de la sf. sec. XVII sunt făcute
primele încercări din partea
Imperiului Otoman de a se
acomoda tradiţiilor interstatale
internaţionale europene,
manifestate prin invitarea
mediatorilor europeni la negocierile
de pace (Karlowitz, Nemirov)