Tema nr.

13
Terapia prin povești – modalitate de
dezvoltare psiho-emotionala

Disciplina:
Gimnastica
medicală și
kinetoprofilaxia
 Povestirea
 Povestirea sau naraţiunea este acea operă literară în care sunt prezentate
întâmplări (fapte) într-o anumită ordine.
 Povestea nu face altceva decât transmite pe baza celor relatate, o experienţă de
viaţă, o situaţie problemă, o stare de fapt, toate concurând la găsirea unei
soluţii implicând de cele mai multe ori, autorul cu întreaga sa personalitate.
 Când vorbim de povestea terapeutică, în general, logistica sa se îndreaptă spre
depăşirea suferinţei şi a durerii de către cei în cauză şi mai apoi, elaborarea
unor naraţiuni ce decurg dintr-o logică bine structurată a gândirii pozitive,
pornind de la elemente ca: bucurie, speranţă, şansă, atitudine, înţelegere şi
acceptare.
 Povestea terapeutică prin nararea faptelor „comprimă” la maxim experienţe de
viaţă, menite a semnala o stare de fapt şi a atenua criza ce, inevitabil apare la
un moment dat, declanşată, precum, filosofic vorbind, de neînţelesuri ale
înţelesului, ştiutelor şi neştiutelor.
 Povestea terapeutică se povesteşte (se spune) şi nu se citeşte. povestea
terapeutică îşi dovedeşte utilitatea, făcând prin puterea cuvântului ca lumea
pentru cel în suferinţă, „să se mişte altfel”, să fie percepută prin prism noilor
conotaţii cognitive ale elementelor de identitate personală , dând unicitate
clipei trăite.
 Obiectivul poveştilor este să „păcălească” subiectul
prin blocarea mecanismelor sale de apărare şi intrarea în
contact cu inconştienul şi multitudinea de soluţii
depozitate în acesta.
Povestea terapeutică devine astfel un
instrument preţios care va scoate la iveală
emoţii şi sentimente ce riscă să rămână
ascunse în inconştient:angoase, frici,
dorinţe, obsesii, culpabilităţi, invidii,
întrebări la care nu le-am găsit dar nici
căutat, răspunsuri. Astfel, funcţia
metaforelor şi a poveştilor este aceea, de a
ajuta „ascultătorul” să împace propriiile
sale pulsiuni cu cerinţele realităţii externe
şi regulile societăţii, deloc uşoare în unele
cazuri.
 Meditative – Aceste povești vor fi lecturate copilului, înainte
de somn. Ele sunt relaxante și predispun spre liniște. Tocmai
Tipuri
bune de citit înainte de povesti:
de somn.
 Artistice (populare și cu autor) – Aceste povești vor fi
lecturate pentru „cantitatea” de informații pe care o dau.
Personaje, anturaje și peripeții ș.a.m.d.
 Psihoterapeutice (povești, pilde, istorii biblice) – Poveștile din
această categorie sunt
 o „terapie” care va ajuta copilul să înțeleagă
anumite lucruri, din care să preia partea bună.
 Didactice – De învățare.
 De psiho-corecție (istorioare) –
Aceste istoriare vor ajuta copilul să iasă
din impas, să treacă peste o traumă atât fizică,
cât și emoțională.
 Avantaje faţă de alte tehnici terapeutice şi anume:
1)-nu are efecte negative;
2)-este captivantă;
3)-favorizează independenţa subiectului (clientului) faţă de
psihoterapeut care nu-i oferă o soluţie gata fabricată ci îl obligă să
facă singur conexiunile care-l vor duce spre/la găsirea soluţiei;
4)-poate fi folosită pentru depăşirea rezistenţelor naturale la
schimbare;
5)-favorizează memorarea deoarece sub formă de istorioară, ideile
prezentate sunt mai uşor memorizate;
6)-provoacă confuzie, ceea ce declanşează comutarea pe emisfera
dreaptă şi deci, accesul la inconştient;
7)-poate fi utilizată atât pentru eliminarea comportamentelor de
eşec cât şi pentru optimizarea performanţelor;
 Chiar dacă unii la prima vedere ar putea crede că psihoterapia
prin poveste este o formă de manipulare, la o privire mai atentă şi
reală, se poate constata contrarul, datorită faptului că, inconştientul
are propriul său sistem de protecţie şi nu se lasă şi nici nu poate fi
manipulat cu atâta uşurinţă cum s-ar putea crede.
În acest context,acţiunea poveştilor se manifestă printr-o reacţie
constructivă de cunoaştere la nivelul credinţelor personale şi nu
printr-o simplă manipulare.
Matematic şi psihologic vorbind, algoritmul unei poveşti
terapeutice trebuie să reprezinte suma (S) unor termeni pozitivi
(T.P.) şi ai situaţiei, eliminând printr-o simplă scădere, nesiguranţa,
incertitudinea şi nereuşita, adică termenii negativişti ( T.S),
rezultanta (R) fiind: reuşita, rezolvarea problemei, găsirea soluţiei
rezonabile, repunând astfel pe linia de încredere şi certitudine,
persoana (subiectul, clientul) supusă psihoterapiei pe baza poveştii
terapeutice.
Tot ca sumă (S) trebuie să se considere şi termenii senzoriali (T.S)
ca fiind formaţi din cei: vizuali, auditivi, kinesteziei (de atingere).
 Specificul poveştii terapeutice pentru copii

Copiilor le plac poveştile, chiar dacă nu au toate zâne, pitici şi

zmei, dar foarte bine pot avea personaje de vârsta lor, cu
prietenii lor şi de ce nu, bucuriile şi necazurile lor.
De fapt copilul nu caută altceva în „bucătăria” poveştii
terapeutice, decât pe sine, încercând să-şi întărească EU-L.
Imaginea, sunetul şi desenul, completează povestea pe care
copilul doreşte s-o asculte şi la care el se raportează.
 Situații interesate:
Dificultăţi şcolare
Dezinteres faţă de lecţii
Abandon în faţa unei
greutăţi
Dificultăţi în respectarea
regulilor de grup
Comportament certăreţ,
iritabilitate
Lipsa motivaţiei de a
învăţa sau munci
Rezolvarea de probleme în
mod raţional
Copil neînţeles, singur,
introvertit
Cunoaşterea şi acceptarea
bolii cornice
Copilul care nu vrea să se
culce
Copilul visează urât
Agresivitatea copilului
Frica de internare în spital şi
despărţirea de părinţi, etc.
 Bibliografie:

Povestea terapeutica, Maria Dorina Pasca, Editura

Ardealul, 2004
http://ea.md/psihologul-viorica-arnaut-terapia-prin
-poveste-este-dragostea-mea-cea-mare/
https://odoras.md/copii/dezvoltare/dezvolta-lumea
-celui-mic-prin-terapia-cu-poveti/