Extrădarea (continuare)

Procedura extrădării din România

Transferul procedurilor penale în
cazurile de refuz al extrădării
 În articolul 6 al Convenţiei, intitulat „Extrădarea
naţionalilor”, se prevede la punctul 2 că, dacă partea
solicitată nu-şi extrădează propriul resortisant, ea va
trebui, la cererea părţii solicitante, să supună cauza
autorităţilor competente, astfel încât să se poată exercita
urmăriri judiciare, dacă este cazul. În acest scop,
dosarele, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea se
vor transmite gratuit pe calea prevăzută la paragraful 1
al articolului 12 (pe cale diplomatică sau pe cale
convenită de părţi). Convenţia mai prevede că partea
solicitantă va fi informată despre rezultatul cererii sale.
Transferul procedurilor penale în
cazurile de refuz al extrădării
 Legea română privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală preia prevederile mai sus menţionate ale
Convenţiei în articolul 23 alineatul 1, cu deosebirea că se
referă nu numai la refuzul extrădării propriului cetăţean, dar
şi al refugiatului politic.
 Dar legea română, ca, de altfel, şi Convenţia prevede că
pornirea procesului penal împotriva cetăţeanului propriu
sau azilantului (nu şi a celorlalte persoane care, potrivit
legii române, nu pot fi extrădate) se face, la cererea statului
solicitant, „dacă este cazul” deci cu posibilitatea pentru
organele judiciare de a decide dacă există temeiuri pentru
pornirea procesului penal.
 În acest scop, legea română prevede că statul solicitant ar
urma să transmită gratuit Ministerului Justiţiei din România
dosarele şi obiectele privind infracţiunea şi că statul
solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.
Transferul procedurilor penale în
cazurile de refuz al extrădării
 Aceeaşi lege prevede în articolul 23 alin. 2 că, în cazul în care optează
pentru soluţia refuzului extrădării unui cetăţean străin, învinuit sau
condamnat în alt stat pentru una din infracţiunile prevăzute în articolul
96 alin. 1 (fapte care dau loc la predarea infractorului pe baza unui
mandat european de extrădare) sau pentru orice altă infracţiune pentru
care legea statului solicitant prevede pedeapsa închisorii al cărei minim
special este de cel puţin 5 ani, examinarea propriei competenţe şi
exercitarea, dacă este cazul, a acţiunii penale se fac din oficiu, fără
excepţie şi fără întârziere. Autorităţile române solicitate hotărăsc în
aceleaşi condiţii ca şi pentru orice infracţiune cu caracter grav
prevăzută şi pedepsită de legea română.
 Dispoziţiile privitoare la transferul procedurii penale, în cazurile de refuz
al extrădării corporale corespunde principiului că nici o faptă penală nu
trebuie să rămână nesancţionată, iar statul de refugiu nu se poate
transforma într-un loc de azil pentru infractori internaţionali. Ele
corespund principiului de drept internaţional aut dedere, aut judicare.
Extrădarea naţionalilor

 Articolul 6 din Convenţia europeană de extrădare,

care poartă acest titlu, prevede la punctul 1 litera a),
dreptul oricărei părţi contractante de a refuza
extrădarea resortisanţilor săi.
 Este de subliniat tendinţa generală manifestată în
relaţiile dintre statele membre ale Consiliului
Europei şi mai ales dintre statele membre ale
Uniunii Europene de a elimina calitatea de cetăţean
dintre cauzele care ar putea împiedica extrădarea
infractorilor. În sensul acestei tendinţe, legislaţiile
statelor Europei occidentale prevăd posibilitatea
extrădării propriilor cetăţeni, în condiţiile prevăzute
în convenţiile internaţionale.
Extrădarea naţionalilor

 Astfel, Constituţia Republicii Italiene prevede în articolul 26 alineatul

1 că: „Extrădarea cetăţeanului poate fi acordată numai dacă este
expres prevăzută de convenţiile internaţionale”. De asemenea,
Constituţia României din 1991, revizuită prin Legea nr. 429/2003,
după ce prevede în articolul 19 alineatul 1 că: „Cetăţeanul român nu
poate fi extrădat sau expulzat din România”, adaugă, în alineatul 2,
pentru prima oară în istoria dreptului român, că: „Prin derogare de la
prevederile alineatului 1, cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza
convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile
legii şi pe bază de reciprocitate”.
 Legea română privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, în acord cu prevederea constituţională din articolul 19
alineatul 2, reglementează prin dispoziţiile articolului 20, extrădarea
cetăţenilor români. Legea prevede că cetăţenii români pot fi
extrădaţi din România numai în baza convenţiilor internaţionale
multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate,
dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii:
Extrădarea naţionalilor

 a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la

data formulării cererii de extrădare;
 b) persoana extrădabilă are şi cetăţenia statului solicitant;
 c) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva
unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul
solicitant este membru al Uniunii Europene.
 În alineatul 2 al art. 20 se prevede o condiţie suplimentară pentru
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c), atunci când extrădarea se
solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii: statul
solicitant trebuie să dea asigurări considerate ca suficiente că, în
cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o
hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi
transferată în vederea executării pedepsei în România.
 În scopul constatării îndeplinirii acestor condiţii, Ministerul Justiţiei
poate solicita prezentarea unui act emis de autoritatea competentă
a statului solicitant.
Principiul specialităţii extrădării şi
reextrădarea către al treilea stat
 A. Principiul sau regula specialităţii. În materie de
extrădare, principiul specialităţii exprimă regula de drept
internaţional potrivit căreia persoana extrădată nu trebuie
să fie supusă unei proceduri penale pentru o altă faptă
anterioară extrădării şi nici obligat la executarea altei
pedepse decât aceea aplicată prin sentinţa pentru care a
fost solicitată sau acordată extrădarea. Acest principiu a
fost consacrat prin dispoziţiile articolului 14 al Convenţiei
europene de extrădare. În alineatul 1, prima parte a acestui
articol, se prevede că persoana care va fi predată statului
solicitant nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în
vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă,
nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale
pentru un fapt anterior predării, altul decât cel care a
motivat extrădarea.
Principiul specialităţii extrădării şi reextrădarea
către al treilea stat
 Convenţia prevede însă excepţii de la această regulă:
 a) când statul solicitat, care a predat-o, consimte la aceasta, în
urma unei cereri prezentată în acest scop de statul solicitant,
împreună cu actele ce însoţesc în mod obişnuit o cerere de
extrădare şi de un proces-verbal judiciar consemnând declaraţiile
extrădatului. Acest consimţământ se va da în cazul când
infracţiunea pentru care este cerut atrage ea însăşi obligaţia de
extrădare potrivit Convenţiei;
 b) când persoana extrădată nu a părăsit teritoriul părţii căreia îi
fusese predată, deşi avea posibilitatea să o facă, în cele 45 de zile
următoare eliberării sale definitive, ori dacă s-a înapoiat pe
teritoriul statului solicitant după ce l-a părăsit. În legătură cu această
prevedere a Convenţiei, în literatura de specialitate s-a observat că
persoana extrădată ar putea fi urmărită pentru o altă infracţiune
numai dacă a avut posibilitatea reală de a părăsi teritoriul părţii
solicitante în cele 45 de zile de la eliberarea definitivă şi deci că
rămânerea pe teritoriu este rezultatul voinţei libere a acesteia.
Principiul specialităţii extrădării şi reextrădarea
către al treilea stat
 Se invocă, în acest sens, rezerva formulată de Elveţia, cu ocazia
depunerii instrumentului său de ratificare a Convenţiei, în sensul că
acceptarea jurisdicţiei statului solicitant trebuie admisă numai dacă
se constată că nicio boală, nicio altă limitare reală a libertăţii de
mişcare nu au împiedicat persoana extrădată să părăsească
teritoriul statului solicitant. Rezerva corespunde, de altfel,
Convenţiei, deoarece judecătorul care examinează comportarea
persoanei nu poate face abstracţie de situaţia concretă pentru a
desprinde consecinţele juridice necesare. Starea de boală, mai ales
dacă este gravă, constituie un impediment serios la libertatea de
mişcare. Nu există însă un criteriu general de evaluare a posibilităţii
persoanei extrădate de a părăsi teritoriul, valabil în toate situaţiile,
situaţia urmând să fie soluţionată de la caz la caz.
 Convenţia îngăduie însă statului solicitant să ia măsurile necesare
pentru o eventuală trimitere de pe teritoriul său a persoanei ce îi
fusese extrădată sau pentru a întrerupe prescripţia, potrivit
legislaţiei sale, ori să recurgă la o procedură în contumacie.
Principiul specialităţii extrădării şi reextrădarea
către al treilea stat
 În fine, Convenţia prevede, în articolul 14 alineatul 3, soluţia
de urmat în ipoteza în care, în cursul procedurii de extrădare,
a fost modificată calificarea faptei pentru care se cere
extrădarea. În acest caz, persoana extrădată nu va fi urmărită
sau judecată decât în măsura în care fapta, în noua ei
calificare, ar îngădui extrădarea.
 Legea română privind cooperarea judiciară penală prevede
aceste dispoziţii ale Convenţiei europene de extrădare în
articolul 74 intitulat „Regula specialităţii”. În alineatele 1 şi 3
este expusă regula specialităţii din perspectiva statului român
ca stat solicitat, reproducând excepţiile prevăzute în
Convenţia europeană. Legea prevede în plus, la art. 47, faptul
că persoana extrădabilă poate declara că renunţă la aplicarea
regulii specialităţii.
Principiul specialităţii extrădării şi reextrădarea
către al treilea stat
 B. Reextrădarea către un al treilea stat. Potrivit regulii
specialităţii, statul solicitant, care a obţinut extrădarea, nu
are dreptul nici să extrădeze către un al treilea stat
persoana care i-a fost extrădată. Singura excepţie o
constituie ipoteza în care persoana extrădată a refuzat să
părăsească teritoriul statului solicitant în termen de 45 de
zile de la data liberării sale definitive şi nu există nici o
piedică în calea posibilităţii sale de a se deplasa. Dar, ca şi
în alte cazuri, regula cunoaşte excepţii. Astfel, Convenţia
europeană de extrădare prevede în articolul 15 că, în afara
cazului în care persoana extrădată a rămas de bunăvoie pe
teritoriul său, statul solicitant nu poate preda această
persoană unui alt stat parte la Convenţie sau unui stat terţ
care ar solicita-o pentru infracţiuni anterioare predării, decât
cu consimţământul statului solicitat care i-o extrădase.
Principiul specialităţii extrădării şi reextrădarea
către al treilea stat

 Partea solicitată va putea cere prezentarea actelor prevăzute

în articolul 12 alineatul 1 privitor la cererea de extrădare şi la
actele care trebuie să o însoţească.
 Dispoziţiile Convenţiei europene au fost preluate în legea
română (articolul 61), cu referire la statul român ca stat
solicitat care trebuie să-şi dea consimţământul la extrădarea
de către statul solicitant a persoanei ce fusese extrădată din
România. Potrivit art. 54, acordarea consimţământului se face
potrivit dispoziţiilor articolelor 52 alin. (8) şi 53 din lege
referitoare la soluţionarea cererii de extrădare, considerându-
se că cererea de acordare a consimţământului este
echivalentă cu o cerere de extrădare.
Cererea de extrădare şi examenul de regularitate
internaţională a acesteia
 A. Cererea de extrădare şi actele anexe. Potrivit
dispoziţiilor articolului 12 alineatul 1 din Convenţia
europeană de extrădare, cererea de extrădare trebuie să
fie formulată în scris şi să fie transmisă pe cale
diplomatică sau pe o altă cale convenită prin înţelegere
directă între două sau mai multe părţi.
 În Legea română nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, condiţiile privind cererea
de extrădare şi actele anexe sunt prevăzute în articolul 36,
care, în alineatul 1, precizează că cererea de extrădare se
adresează Ministerului Justiţiei, iar dacă este adresată pe
cale diplomatică, ea se va transmite neîntârziat
Ministerului Justiţiei.
Cererea de extrădare şi actele anexe

 În alineatul 2 al articolului 12 din Convenţie, se prevede că, în

sprijinul cererii de extrădare, trebuie să se prezinte:
 a) originalul sau copia autentică fie de pe o hotărâre de condamnare
executorie, fie de pe un mandat de arestare sau de pe orice alt act
având putere egală, eliberat în formele prescrise de legea părţii
solicitante;
 b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, împreună
cu indicarea datei şi locului săvârşirii lor, a calificării lor legale şi a
dispoziţiilor legale ce le sunt aplicabile;
 c) o copie de pe dispoziţiile legale aplicabile sau, dacă aceasta nu
este cu putinţă, o declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi
semnalmentele cele mai precis posibile ale persoanei reclamate şi
orice alte informaţii de natură a determina identitatea şi
naţionalitatea acesteia.
Cererea de extrădare şi actele anexe

 Aceste prevederi ale Convenţiei europene se regăsesc în

dispoziţiile articolului 36 alineatul 2 din legea română, cu
deosebirea că la litera a) se precizează că se vor prezenta, în
funcţie de faza procesului penal, originalele sau cópiile autentice
ale hotărârii de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii
definitive, deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor
legale de atac, madatului de executare a pedepsei închisorii,
respectiv originalele sau cópiile autentice autentice ale
mandatului de arestare preventivă, rechizitoriului sau ale altor
acte având putere egală.
 Se mai face precizarea că autentificarea cópiilor acestor acte se
face gratuit de instanţa sau parchetul competent, după caz. Spre
deosebire de Convenţie, legea română adaugă o literă d) în care
se arată că se vor prezenta şi date privind durata pedepsei
neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane
condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.
B. Examenul de regularitate internaţională

 Legea română privind asistenţa judiciară internaţională prevede un

moment special în procedura extrădării pasive, premergător
examinării judiciare a cererii de extrădare şi reprezentând o etapă
administrativă, care constă într-un examen de regularitate
internaţională al cererii de extrădare.
 Potrivit dispoziţiilor articolului 38 alin. 2 al legii, acest examen este
efectuat de direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei care
procedează de urgenţă (în termen de 3 zile de la primirea cererii,
respectiv în 24 de ore, în cazul cererii de arestare provizorie în
vederea extrădării) şi urmăreşte să constate, îndeosebi, dacă:
 a) între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori
reciprocitate pentru extrădare;
 b) la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul
internaţional aplicabil;
Examenul de regularitate internaţională

 c) cererea şi actele anexate acesteia sunt însoţite de

traduceri, conform prevederilor articolului 14; [1]
 d) există una dintre limitele acordării cooperării judiciare
prevăzute la art. 3.
 [1] Potrivit dispoziţiilor articolului 14 alineatul 1 din lege: „Cererile prevăzute
de titlurile II şi IV-VII adresate României şi actele anexe trebuie însoţite de o
traducere în limba română sau în limba engleză ori franceză”. Aceste
dispoziţii sunt în concordanţă cu prevederile articolului 23 din Convenţia
europeană de extrădare, potrivit cărora „Documentele de prezentat vor fi
redactate fie în limba părţii solicitante, fie în cea a părţii solicitate. Aceasta
din urmă va putea cere o traducere în una dintre limbile oficiale ale
Consiliului Europei, la alegerea sa”. Limbile oficiale ale Consiliului Europei
sunt engleza şi franceza.
Examenul de regularitate internaţională

 De asemenea, în cadrul examenului de regularitate

internaţională, Ministerul Justiţiei, potrivit alin. 3 al
articolului 38 din lege, verifică existenţa reciprocităţii în
privinţa extrădării propriilor cetăţeni, în cazul în care se
solicită extrădarea unui cetăţean român.
 În alineatul 4 al aceluiaşi articol 38 din lege, sunt
prevăzute rezultatele examenului de regularitate
internaţională. Astfel, atunci când constată neîndeplinirea
condiţiei prevăzute la alineatul 2 literele a) şi b) şi la alin.
(3), precum şi în cazul în care se constată existenţa
situaţiei prevăzute la alin. (2) lit. d), Ministerul Justiţiei
restituie cererea şi actele anexe, explicând motivele
acestei restituiri.
Examenul de regularitate internaţională

 Cu privire la verificarea prevăzută la litera c), dacă se

constată că cererea şi documentele anexe nu sunt
însoţite de traduceri în limba română, urmează ca
parchetul competent să ia măsuri pentru efectuarea unei
traduceri cât mai urgente.
 Această etapă administrativă în procedura extrădării din
România este perfect raţională deoarece, pe de o parte,
evită o prelungire inutilă a procedurii, atunci când există
motive obligatorii de refuz al extrădării care pot fi
constatate la un simplu examen cu caracter
administrativ, iar pe de altă parte înlătură în mod rapid
unele neajunsuri din calea etapei judiciare.
Etapele procedurii extrădării pasive

 Cele ce precedă fac necesară referirea la etapele pe care le

parcurge procedura extrădării din România, descrise în
dispoziţiile articolului 37 al Legii nr. 302/2004.
 În primul alineat al acestui articol se reproduce dispoziţia din
articolul 19 alineatul 4 al Constituţiei, potrivit căreia extrădarea
din România se hotărăşte de justiţie, iar în alineatul secund se
precizează că procedura extrădării pasive are un caracter
urgent şi se desfăşoară şi în timpul vacanţei judecătoreşti.
 În alineatul 3 se prevede rolul Ministerului Justiţiei ca
autoritate centrală în realizarea unei etape administrative.
 Deşi extrădarea se hotărăşte în etapa judiciară, s-a
considerat necesară, aşa cum s-a observat anterior, o etapă
administrativă.
Etapele procedurii extrădării pasive

 În alineatul 4 al articolului 37 se arată în ce constă această etapă

administrativă, în care Ministerul Justiţiei, prin direcţia de
specialitate, îndeplineşte în principal următoarele activităţi:
 a) primirea cererii de extrădare;
 b) examinarea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia, din
punctul de vedere al regularităţii internaţionale, în condiţiile
prevăzute la articolul 38, la care ne-am referit anterior;
 c) transmiterea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia
procurorului general competent, în condiţiile prevăzute la articolul
40, pe care îl vom examina în cele ce urmează;
 d) restituirea motivată a cererii de extrădare şi a actelor anexate
acesteia, în cazurile prevăzute la articolul 38 alineatul 4 (la care ne-
am referit şi care privesc acele cazuri în care extrădarea nu este
posibilă);
Etapele procedurii extrădării pasive

 e) punerea în executare, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi

Internelor, a hotărârii definitive prin care s-a dispus extrădarea;
 f) comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a
soluţiei date cererii de extrădare sau a cererii de arestare provizorie
în vederea extrădării, pronunţată de autoritatea judiciară
competentă.
 Aşa cum se poate constata, etapa administrativă a procedurii
extrădării pasive nu se desfăşoară în anumite limite de timp, ci
priveşte natura actelor îndeplinite în cadrul acestei proceduri, care
sunt acte administrative şi nu jurisdicţionale, nu soluţionează, dar
fac posibilă şi duc la îndeplinire hotărârile judecătoreşti privitoare la
extrădare.
Declanşarea etapei judiciare a procedurii extrădării pasive şi
competenţa de soluţionare a cererii de extrădare

 A. Sesizarea procurorului competent. După

efectuarea examenului de regularitate
internaţională şi dacă nu există nici un motiv de
restituire, Ministerul Justiţiei transmite cererea
de extrădare şi actele anexe, în cel mult 48 de
ore, procurorului general al parchetului de pe
lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a
fost localizată persoanei extrădabilă sau, în
cazul când nu se cunoaşte locul unde se află
persoana, procurorului general al Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Declanşarea etapei judiciare a procedurii extrădării
pasive şi competenţa de soluţionare a cererii de
extrădare
 B. Procedura judiciară şi reguli speciale de competenţă.
Procedura judiciară de extrădare este de competenţa
curţii de apel în raza teritorială a căreia a fost localizată
persoana extrădabilă şi a parchetului de pe lângă
aceasta.
 Legea mai prevede că cererea de extrădare se
soluţionează de un complet format dintr-un judecător al
secţiei penală a curţii de apel competente şi că
hotărârea pronunţată este supusă recursului.
 Posibilitatea folosirii căii de atac a recursului împotriva
hotărârii curţii de apel este, de asemenea, o noutate în
procedura extrădării pasive în dreptul nostru.
Declanşarea etapei judiciare a procedurii extrădării
pasive şi competenţa de soluţionare a cererii de
extrădare
 C. Reprezentarea statului solicitant. Tot ca o noutate în
procedura română a extrădării pasive, legea prevede
posibilitatea asistării la etapa judiciară a procedurii de
extrădare a unui reprezentant al statului solicitant. Astfel,
potrivit dispoziţiilor articolului 41 din lege, în procedura
de extrădare pasivă statul solicitant este reprezentat de
autoritatea centrală şi de Ministerul Public din România.
La cererea expresă a statului solicitant, reprezentanţi ai
acestuia pot participa, cu aprobarea instanţei
competente, la soluţionarea cererii de extrădare.
Arestarea provizorie în vederea extrădării

 A. Arestarea provizorie şi sesizarea instanţei. Legea română

prevede, în articolul 43, reguli privitoare la sesizarea instanţei cu
soluţionarea cererii de extrădare şi la arestarea provizorie a
persoanei extrădabile, în vederea extrădării.
 Procurorul general competent, sesizat de Ministerul Justiţiei,
personal sau prin procurorul desemnat de el procedează, în 48
de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexe, la
identificarea persoanei extrădabile, căreia îi aduce la cunoştinţă
conţinutul actelor transmise de autorităţile statului solicitant.
 După aceasta, procurorul general competent sesizează de
îndată curtea de apel competentă pentru a aprecia asupra luării
măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei
extrădabile şi continuarea procedurii judiciare de soluţionare a
cererii de extrădare.
Arestarea provizorie în vederea extrădării

 Legea prevede că arestarea provizorie în vederea

extrădării se dispune şi se prelungeşte de acelaşi
complet învestit cu soluţionarea cererii de extrădare,
printr-o încheiere, care poate fi atacată separat cu
recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, recursul
formulat nefiind suspensiv de executare în cazul în care
s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii.
 În cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică
periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea
menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz,
menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu
măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Arestarea provizorie în vederea extrădării

 Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu măsura obligării de a nu

părăsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate şi numai
dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să
se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
 Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă
persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale
statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru
predare (cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. 6, adică în caz
de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei
extrădate).
 În această ipoteză, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a
persoanei extrădate şi informează despre aceasta Ministerul
Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din
cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Arestarea provizorie în vederea extrădării

 B. Arestarea provizorie în caz de urgenţă. Cererea de arestare provizorie

va exprima intenţia de a trimite o cerere de extrădare, menţionând
infracţiunea pentru care se cere extrădarea, data şi locul unde a fost
comisă, precum şi, în limita posibilului, semnalmentele persoanei solicitate.
 Cererea se va transmite autorităţilor competente ale părţii solicitate pe cale
diplomatică, direct prin poştă sau telegraf, prin Interpol sau orice alt mijloc
care lasă o urmă scrisă sau încuviinţat de partea solicitată.
 Convenţia mai prevede că arestarea provizorie va putea înceta dacă, în
termen de 18 zile de la arestare, partea solicitată nu a fost sesizată prin
cererea de extrădare împreună cu actele anexe.
 Arestarea nu va putea, în nici un caz, să dureze mai mult de 40 de zile de la
luarea acestei măsuri.
 Se precizează însă că punerea în libertate provizorie este posibilă oricând,
însă partea solicitată poate lua orice măsură pe care o consideră necesară
pentru a evita fuga persoanei căutate.
 Punerea în libertate nu poate fi opusă unei noi arestări şi extrădări, dacă
cererea de extrădare este primită ulterior.
Arestarea provizorie în vederea extrădării

 Dispoziţiile din articolul 16 al Convenţiei europene de extrădare se regăsesc

în articolul 44 al legii române, în care se precizează că cererea de arestare
trebuie să indice existenţa unui mandat de arestare preventivă sau, după
caz, a unui mandat de executare a unei pedepse aplicate printr-o hotărâre
judecătorească definitivă împotriva persoanei solicitate.
 Se mai face precizarea că nu se poate da curs unei cereri de arestare
provizorie în vederea extrădării decât atunci când nu există nici o îndoială
asupra competenţei autorităţii solicitante şi când cererea indică existenţa
unui mandat din cele menţionate.
 De asemenea, se arată că dispoziţiile articolului 43 referitoare la luarea,
prelungirea şi durata arestării provizorii se aplică în mod corespunzător.
 Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite, prin
intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor, parchetului competent, cu
informarea Ministerului Justiţiei.
Arestarea provizorie în vederea extrădării

 În cazul în care arestarea provizorie în vederea extrădării se solicită pe

bază de reciprocitate, precum şi atunci când cererea de arestare priveşte
una dintre persoanele exceptate de la extrădare, prevăzute la art. 19,
aceasta se transmite obligatoriu Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării
examenului de regularitate internaţională prevăzut la art. 38, care se aplică
în mod corespunzător.
 Instanţa, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea
persoanei extrădabile, poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în
vederea extrădării dacă, în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul
român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare, însoţită de documentele
anexate.
 Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de 40 de
zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi
înscrisurile necesare, cu excepţia cazului în care printr-un tratat bilateral
este prevăzut un alt termen privind durata maximă a perioadei de arestare
provizorie.
Arestarea provizorie în vederea extrădării

 C. Reţinerea în vederea extrădării. Legea română la

care ne referim prevede, în articolul 45, că organul
judiciar în a cărui circumscripţie a fost localizată
persoana a cărei arestare provizorie în vederea
extrădării este cerută de autorităţile competente ale unui
stat solicitant poate dispune reţinerea pentru cel mult 24
de ore.
 În situaţia în care măsura reţinerii a fost luată de organul
de cercetare penală al poliţiei judiciare, acesta este
obligat, în primele 10 ore de la reţinere, să prezinte
procurorului competent persoana urmărită internaţional.
Procedura la curtea de apel

 A. Procedura la primul termen. Potrivit dispoziţiilor articolul 46 al

legii române în materie, la primul termen în faţa curţii de apel,
instanţa procedează la luarea unei declaraţii persoanei a cărei
extrădare este cerută şi care este asistată gratuit de un interpret şi
de un apărător din oficiu, dacă nu există un avocat ales.
 Prezenţa procurorului este obligatorie.
 Legea prevede că procedura este publică, dacă persoana
extrădabilă sau procurorul nu se opune, şi, de asemenea, este orală
şi contradictorie.
 Legea mai prevede că persoana a cărei extrădare se cere poate, la
primul termen, după interogatoriu, să opteze fie pentru extrădarea
voluntară, fie pentru continuarea procedurii, în cazul în care se
opune la extrădare.
Procedura la curtea de apel

 B. Extrădarea voluntară. Potrivit dispoziţiilor articolului 47 al legii,

persoana a cărei extrădare se cere are dreptul să declare în faţa instanţei
că renunţă la apărare împotriva cererii de extrădare şi că îşi dă
consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale
statului solicitant.
 Declaraţia persoanei extrădabile este consemnată într-un proces-verbal,
semnat de preşedintele completului de judecată, de grefier, de persoana
extrădabilă, de avocatul ei şi de interpret.
 După ce instanţa constată că persoana extrădabilă este pe deplin
conştientă de consecinţele opţiunii sale şi după ce ascultă şi concluziile
procurorului, examinează dacă nu există vreun impediment care exclude
extrădarea.
 Dacă se constată că extrădarea voluntară este admisibilă, instanţa ia act
despre aceasta prin sentinţă şi dispune totodată asupra măsurii preventive
necesare să fie luată până la predarea persoanei extrădabile.
Procedura la curtea de apel

 Sentinţa este definitivă, se redactează în 24 de ore şi se

transmite de îndată, în copie legalizată, Ministerului
Justiţiei, pentru a proceda, conform dispoziţiei articolului
37 alineatul 4 litera e), la punerea în executare, în
colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a
hotărârii definitive prin care s-a dispus extrădarea.
 Legea prevede, totodată, că persoana care renunţă la
apărare şi consimte să fie extrădată şi predată
autorităţilor competente ale statului solicitant poate
declara, cu aceeaşi ocazie, că renunţă la aplicarea
regulii specialităţii prevăzute la articolul 74 din lege.
Procedura la curtea de apel

 C. Extrădarea simplificată. Descrisă în articolul 48 al legii române,

această formă de extrădare se realizează în cazul extrădării
voluntare examinată mai sus, prin renunţarea la prezentarea unei
cereri formale de extrădare şi a actelor anexe dacă aceasta se
prevede prin convenţia internaţională aplicabilă în relaţia cu statul
solicitant sau în cazul în care legislaţia acelui stat permite o
asemenea procedură simplificată de extrădare şi aceasta a fost
aplicată unor cereri de extrădare formulate de România.
 Extrădarea simplificată se întemeiază pe două condiţii de bază:
consimţământul la extrădare al persoanei a cărei extrădare se cere,
pe de o parte, şi existenţa unei convenţii internaţionale în acest
sens sau practica reciprocităţii.
 Desigur, existenţa unei cereri din partea statului solicitant, cu
indicarea temeiurilor extrădării, este indispensabilă pentru
declanşarea procedurii, chiar simplificată, a extrădării.
Procedura la curtea de apel

 D. Opoziţia la extrădare a persoanei extrădabile. În marea majoritate a

cazurilor, persoana a cărei extrădare se cere se opune extrădării şi de
aceea legea reglementează procedura extrădării, pentru a da posibilitatea
persoanei a cărei extrădare se cere să dovedească fie că nu ea este
persoana căutată, fie că există vreunul din cazurile în care, potrivit legii,
extrădarea nu este posibilă.
 Astfel, potrivit dispoziţiilor articolului 49, dacă persoana a cărei extrădare
este cerută se opune cererii de extrădare, ea îşi va putea formula apărările
oral şi în scris, putând, totodată, să propună probe în acest sens.
 Legea prevede că, în urma audierii persoanei solicitate, dosarul cauzei este
pus la dispoziţia apărătorului acesteia pentru a putea prezenta, în scris şi în
termen de 8 zile, opoziţia motivată la cererea de extrădare şi a indica
mijloacele de probă admise de legea română, numărul de martori fiind
limitat la doi.
 Procurorul poate solicita un termen de 8 zile pentru a răspunde opoziţiei sau
pentru a administra probe.
Procedura la curtea de apel

 E. Administrarea probelor şi solicitarea de informaţii

suplimentare. Legea prevede la articolul 50 că mijloacele de probă
încuviinţate de instanţă trebuie să fie administrate în termen de
maximum 15 zile, în prezenţa persoanei a cărei extrădare se cere,
asistată de apărător şi, la nevoie, de interpret, şi în prezenţa
procurorului.
 Dacă informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc
insuficiente pentru a permite statului român să pronunţe o hotărâre
în aplicarea legii privind asistenţa judiciară internaţională, instanţa
competentă va solicita complinirea informaţiilor necesare, fixându-
se în acest scop, un termen de 2 luni.
 Transmiterea solicitării privind informaţiile suplimentare, precum şi a
răspunsului se realizează pe una din căile prevăzute la articolul 36
al legii referitor la cererea de extrădare.