EDUCATIA CA FENOMEN

DESCRIEREA UNUI FENOMEN:

1. NATURA FENOMENULUI;
2. FORMELE DE MANIFESTARE;
3. STRUCTURA INTERNA;
4. FUNCTIILE INDEPLINITE;
5. DETERMINARILE;
6. PUTEREA DE INFLUENTA
 NATURA SOCIALA A EDUCATIEI
Caracteristicile unui fenomen social (E. Durkheim):
1. EXTERIORITATEA- se desfasora independent de
arbitrariul subiectiv al individului, este produsul vietii in
comun;
2. CONSTRANGEREA-societate dispune de forme de
presiune asupra indivizilor pentru a adopta
“comportamente normale” ;
3. ISTORICITATEA-schimbarile sunt produse de
transformarile din structura interioara a societatii si de
noi cerinte ale societatii;
4. UNITATE IN DIVERSITATE-educatia presupune existenta
unei “baze comune” care sa asigure omogenitatea
spirituala si o “diversificare’ , in raport cu diversitatea
profesiunilor.
 Implicatii pedagogice ale naturii sociale a educatiei

• ORIENTAREA VALORICA POZITIVA-educatia ii ajuta pe

indivizi sa se ridice la statutul existential autentic al
omului;
• DEZVOLTA CAPACITATILE NATURALE ALE INDIVIDULUI
(evita comportamentele artificiale, potrivnice caracte-
risticilor proprii ale speciei umane sau care nu nu sunt in
acord cu dezvoltarea reala a structurilor psihice
individuale-”dresajul”);
• EVITA INDOCTRINAREA SAU MANIPULAREA-inducerea cu
buna stiinta a unor comportamente si convingeri care
servesc intereselor altor persoane, contrare intereselor
celor care urmeaza sa le adopte.
 FORMELE EDUCATIEI

Educaţia formală
• caracter instituţionalizat,
• se realizează prin procesul de
învătămant,
• presupune planuri, programe,
manuale, orare, evaluări, prezenţa
si acţiunea unui corp profesoral
specializat.
 Educatia nonformala

• Educaţia nonformală se referă la toate activităţile

organizate în mod sistematic în afara sistemului
formal pentru a răspunde unei mari varietăţi de
cerinţe de învăţare, cum ar fi cele de educaţie
“complementară” (paralelă cu şcoala), de
educaţie “suplimentară” sau de educaţie de
“substituţie”( de ex. pentru cei analfabeţi). Notele
caracteristice ale acestei forme de educaţie sunt
legate de caracterul opţional al activităţilor
organizate, participarea elevilor la stabilirea a
ceea ce se va învăţa si se va întreprinde, rolul
discret al educatorilor, renunţarea la evaluări si
utilizari de note si calificative.
 EDUCATIA INFORMALA

• Educaţia informală include experienţele

trăite sau valorile încercate în viata
cotidiană. Cele mai semnificative influenţe
informale sunt cele exercitate de mass-
media, de unele aspecte ale vieţii în
familie (exemplul părinţilor, atitudinile
manifestate de ei), influenţele exercitate
de grupurile de prieteni, colegi , dar şi de
diferite instituţii culturale (ex. muzee,
teatre, biblioteci etc), religioase, politice,
militare, sindicale ş.a.
 STRUCTURA EDUCATIEI

• INSTRUIREA-transmiterea de informatii; pregatirea

reactiilor de raspuns in situatii previzibile, repetitive;
(vezi teoria instruirii, sem.I anul 2)

• FORMAREA- dezvoltarea unor noi capacitati

(intelectuale,fizice, profesionale etc). Dezvoltarea unor
capacitati de raspuns creativ la situatii noi, imprevizibile

-reprezinta aspectul prioritar al educatiei;

- sarcina cea mai dificila a oricarui profesor;
- nu se poate realiza in afara oricarei instruiri, dar
nici nu se realizeaza de la sine prin transmiterea de
cunostinte;
 FUNCTIILE EDUCATIEI
• PERPETUAREA SOCIETATII PRIN
TRANSMITEREA CULTURII;
• SOCIALIZAREA TINEREI GENERATII;
• DISCIPLINAREA SI DEZVOLTAREA
PERSONALA ;
• SELECTAREA PREGATIREA PROFESIONALA
SI PLASAREA INDIVIZILOR IN SOCIETA-
TE;
• SCHIMBARE SI INOVATIE SOCIALA.
 DETERMINARILE EDUCATIEI
• D. ISTORICA;
• D. NATIONALA;
• D. PROSPECTIVA;
• D. TEORETICA.