Miocardita.

Investigaţii paraclinice:
 Teste de laborator:
1. markerii serici de inflamaţie miocardică (leucocitoză, limfocitoză, creșterea VSH și PCR);
2. biomarkerii leziunii (necrozei) miocardice -creșterea creatinkinazei, izoenzima musculară miocardică (CK-
MB) și a troponinelor cardiace];
3. markerii prezenţei virale și reacţiei imune (titrul Ac antivirali cu creștere în serurile-pereche, izolarea și
identificarea virusului din mostrele biologice ale pacientului).
 ECG: QRS mic în derivaţiile standard (< 5 mm),
1. tahicardie sinuzală, modificări ale segmentului ST,
2. unda T aplatizată/inversată, aritmii (tahicardie supraventriculară, atrială, ventriculară;
3. extrasistolii supraventriculară și ventriculară; bradicardii; bloc atrioventricular).
 Radiografie cardiopulmonară:
1. cardiomegalie, congestie pulmonară (edem, stază venoasă), pleurezie, infiltraţie pulmonară. EcoCG
transtoracică: creșterea dimensiunilor cavităţilor stângi (rar – și a celor drepte), reducerea funcţiei de pompă
(FE și FS a VS), regurgitarea valvei mitrale, îngroșarea septului interventricular (în perioada de debut, pe
contul inflamaţiei), modificări ale cineticii parietale segmentare sau difuze, mai rar – trombi intracavitari.
 Alte investigaţii imagistice.
 Rezonanţa magnetică nucleară cu substanţe de contrast (Gadolinium)
-detectează acumularea neobișnuită a substanţei în zonele afectate (examen acceptat în
practica adultului, la copii – în testare clinică).
 Testele invazive: coronarografia (utilizată în situaţii care mimează infarctul miocardic,
foarte rar la copii); biopsia Patologia aparatului cardiovascular (BEM) nu este indicată a fi
de rutină, mai ales în cazul copiilor.
 Diagnosticul diferenţial:

 al miocarditei acute virale se face cu miocardita de altă etiologie,

1. CMD
2. stările postinfecţioase
3. stenoza aortică
4. coarctaţia de aorta
5. deficienţa congenitală de carnitine
6. anomalii de origine ale arterelor coronariene
7. pericardita, glicogenozele
8. șocul cardiogen de altă etiologie.
 Tratamentul:
 Tratament În prezent, nu există un tratament specific în miocardite, terapia fiind de suport al
funcţiei cardiace și pentru ameliorarea sindroamelor de bază (insuficienţă cardiacă, aritmie,
șoc cardiogen). Recomandări în conduita pacientului. În faza acută, spitalizarea este
obligatorie, preferabil în secţie specializată de reanimare (terapie intensivă), cu monitorizare
cardiovasculară obligatorie. La această etapă, scopul tratamentului este de a menţine la nivel
optim toate funcţiile vitale ale organismului. Se va evita efortul pe parcursul a câtorva luni
după externare. Tratamente nedemonstrate, controversate: terapie imunomodulatorie
(imunosupresia, imunoabsorbţia, imunomodularea indirectă, imunizarea pasivă); terapie
antivirală specifică (forme cu persistenţa virusului în cardiomiocite, confirmate prin BEM).
 Opțiuni terapeutice (tratamentul IC)
• Vasodilatatoare (de ex. nitroglicerina, nitroprusiatul de sodiu)
• IEC Ag II (de ex. enalapril, lizinopril, ramipril) sau BRA II (de ex. valsartan, losartan, candesartan)
• Diuretice (de ex. furosemid, torasemid)
• Anticoagularea poate fi recomandată ca o măsură de prevenție, ca și în alte cauze de insuficiență
cardiacă, deși nu există dovezi definitive disponibile.
• Antiaritmice pot fi folosite cu precauție, deși cele mai multe medicamente antiaritmice au efect inotrop
negativ care poate agrava insuficiența cardiacă. Aritmiile supraventriculare trebuie convertite electric.
Extrasistolile ventriculare și tahiaritmia ventriculară trebuie tratată cu precauție cu beta-blocante și
antiaritmice.
• Medicamentele cu efect inotrop ( de ex. dobutamină , milrinona ) pot fi necesare pentru decompensare
severă, deși acestea sunt foarte aritmogene.
• Tratamentul pe termen lung urmează același regim terapeutic, inclusiv IEC Ag II, betablocante și
antagoniști ai receptorilor de aldosteron. Cu toate acestea, în unele cazuri , unele dintre aceste
medicamente nu pot fi administrate inițial din cauza instabilității hemodinamice .
Intervenții chirurgicale în Miocardite:
 Stimulare tranvenoasă temporară/permanentă la pacienții cu blocuri
atrio-ventriculare sau sino-atriale complete,
 Transplant cardiac,
 În cazuri extreme: dispozitive de asistare VS, VD sau biventriculară,
 Oxigenare membranară extracorporală (ECMO)
 Evoluţie și prognostic:
 Formele ușoare evoluează favorabil – probabilitate de vindecare spontană la 80% din pacienți.
 Concomitent, s-a constatat că pe parcursul procesului activ și evolutiv, după vindecarea clinico-
paraclinică, mecanismele patogenice menţionate produc independent procesele de remodelare a
cordului, care pot cauza dezvoltarea cardiomiopatiei dilatative postmiocarditice.
 Astfel, pacienţii cu disfuncţie cardiacă pot avea evoluţie diversă:
1. circa 1/3 rămân cu disfuncţie cardiac
2. în 25% din cazuri – deces sau necesitate de transplant (necesitate de transplant la vârsta de copil –
circa 8%);
3. în rest – recuperare completă.
 Prognosticul depinde și de tipul de miocardită: miocardita fulminantă are un prognostic foarte bun,
cu supravieţuire de 93% la 11 ani versus miocardita nonfulminantă (acută) – de doar 45%
 Supravegherea:
 Supravegherea de durată include monitorizarea strictă în primele 6 luni (faza
acută) la medicul de familie, pediatru, cardiolog. Durata totală de
supraveghere constituie cel puţin 3-5 ani după vindecare clinico-paraclinică
completă. Vaccinările sunt contraindicate 3-5 ani, în formele cronice ele
efectuându-se numai în caz de epidemie.