Aspecte privind relația elev-profesor

Daroczi (Moldovan) Beata - Edith

 Relaţia elev-profesor a constituit un obiect
de reflecţie pentru teoreticienii tuturor
timpurilor. Ea reprezintă o ,,sinteză a relaţiilor
interpersonale" pe fundalul cărora se nasc şi se
dezvoltă atât virtuţile cât şi viciile.
Marele pedagog Comenius spunea că ,,Şcoala fără
disciplină este ca o moară fără apă", disciplina se
formează prin educaţia în ceea ce priveşte
ordinea, punctualitatea, pregătirea zilnică a
lecţiilor, respectarea regulamentului şcolar şi a
dispoziţiilor şcolare. O mare influenţă asupra
elevilor o are exemplul pe care îl dă educatorul.
Ţinuta, corectitudinea, dreptatea şi ataşamentul
faţă de copii determină disciplina lor.
 Sunt cunoscute trei tipuri de profesori: tipul
autoritar, tipul democratic şi tipul indiferent,
liberal.
• Tipul autoritar îşi impune voinţa şi părerile
ignorand personalitatea elevului, favorizand
reacţii de mascare afectivă, de ezitare, şovăială,
instabilitate, introvertire, emotivitate spontană,
teamă, lipsa de iniţiativă şi neîncredere. Copiii
reacţionează agresiv la acest tip. Este un tip de
profesor negativ.
• Tipul democratic, dimpotrivă, i-a măsuri împreună cu
elevii pe baza încrederii reciproce. Nu se exclude
exigenţa. Este un tip de profesor pozitiv.
• Tipul indiferent. Liberal lasă lucrurile să curgă, să
meargă de la sine, manifestă apatie. ,,şi-a gresit
cariera".
Tipurile de profesori determină tipurile de relaţii:
• Relaţiile de tip autocratic: Profesorul dispune, elevul se
supune. Educaţia are un caracter dogmatic.
• Relaţia de tip liber: Educaţia se desfăşoară conform
naturii copilului, care conţine în sine tendinţa de a se
dezvolta spre bine. Profesorul crează condiţii pentru
dezvoltarea liberă a personalităţii elevului.
• Relaţia non-directivă se caracterizează prin atitudinea
de acceptare a profesorului. Profesorul se abţine de la
orice blocare, intervenţie, pentru ca elevul să se poată
autodescoperi, să-şi cunoască interesele, motivele,
aspiraţiile.
• Relatia democratică, este o relaţie de colaborare, de
cooperare. Elevul este îndrumat, ajutat. Această relaţie
se bazează pe principiul responsabilităţii.
La celălalt pol, putem avea elevi:
• Ÿ pasivi – se tem de relaţie sau de eşec
• agresivi – sunt ostili şi ascunşi, se opun oricărei
încercări de apropiere
• Ÿ perfecţionişti – exagerează în îndeplinirea fără
greş a sarcinilor, căutând să devină „favoriţii”
profesorului care caută atenţie – solicită în mod
constant şi individualist atenţia profesorului,
fiind adesea perturbatori.
Stilul de lucru al profesorului, natura relaţiilor, atitudinea şi
comportamentul elevilor generează un climat sau altul în
clasa de elevi: climatul anarhic,climatul reprimant climatul
rebel.
• Climatul anarhic. Unii elevi, care dispun de forţă şi de un
temperament impulsiv, crează în clasă o atmosferă de
teroare. Acest tip de climat apare atunci când profesorul nu
fixează împreună cu elevii anumite norme de muncă, le
acordă prea mare încredere, nu-i sprijină şi nu-i
controlează în activităţile zilnice. Stilul de conducere nu
inspiră încredere.
• Climatul reprimant apare atunci când profesorul este
autoritar. Nu permite nici un fel de sugestie. Elevii lucrează
de frică şi sunt disciplinaţi numai când sunt sub
supraveghere. Ei îşi pierd iniţiativa şi aşteaptă numai
ordine de la conducători.
• Climatul rebel se instalează atunci când profesorul
generează, printr-o manieră nepedagogică, opoziţie
din partea elevilor. Membrii grupului simt repulsie
pentru profesor şi caută cu orice preţ să-l pună în
situaţii dificile.

Comunicarea este aptitudinea care nu trebuie să-i

lipsească unui educator: comunicarea verbală,
nonverbală şi afectivă, capacitatea de a ,,citi"
conduita neverbală a elevilor ţine de ceea ce se
numeşte ,,empatie", definită ca aptitudine specifică
didactică de a te transpune în psihologia copilului,
de a desprinde intuitiv atitudinile şi gesturile sale.
Calitatea comunicării verbale a profesorului este
de cea mai mare importanţă pentru transmiterea
corectă, clară, cursivă, inteligibilă şi sugestivă a
informaţiei şi a mesajului educativ. Ea este
condiţionată de bogăţia vocabularului profesorului, de
calitatea exprimării, de ritmul şi cursivitatea vorbirii
dar şi de timbrul şi tonul vocii.
Sărăcia repertoriului de comunicare verbală
are influenţă asupra calităţii şi eficienţei actului
instructiv-educativ.
Comunicarea verbală este completată de comunicarea
nonverbală: mimica, privirea, zâmbetul, gesturile,
poziţia corpului, care aduc un plus de expresivitate
comportamentului comunicativ al profesorului.
Sarcina profesorului nu este una simplă. Pe lângă
aceste aptitudini psiho-pedagogice speciale,
profesorul trebuie să aibă o cultura generală şi să
stăpânească materia pe care o preda.
El trebuie să încurajeze zelul, să-l atragă pe cel
distrat, să-l trezească pe visător fără a-i distruge
visul, să-l ruşineze pe înfumurat, întotdeauna cu
multă solicitudine, să-i arate grăbitului că ,,graba
strică treaba", să-l facă pe fiecare să înteleagă
nevoia muncii, a efortului perpetuu, acum şi
mâine când vor intra în viaţă.