CONCEPTUALIZAREA DE CAZ ÎN

TULBURĂRILE DE PERSONALITATE
Prof.univ.dr. Loredana-Ileana Vîșcu
1. Tulburarea de personalitate
DSM-5 definește TP **un model persistent de trăiri
interioare și comportament care se îndepărtează
semnificativ de la normele specifice mediului cultural
din care provine individul, este pervaziv (generalizat)
și rigid, debutează în adolescență sau la vârsta de
adult tânăr, este stabil în timp și conduce la
suferință sau disfuncție** (APA)
Modelul alternativ al DSM-5 pentru TP
 DSM-5 prin Grupul operativ de lucru a propus pornind de la limitările
modelului categorial din DSM-4 un Model alternativ dimensional
pentru TP, cu două criterii fundamentale:
1. Funcționarea personalității- sunt identificate 4 elemente :
- identitatea și autocontrolul ca indicatori de funcționare individuală;
- empatia și intimitatea ca indicatori de funcționare interpersonală.
2. Trăsăturile patologice de personalitate derivate din Big-Five și din
psihopatologia personalității:
- Afectivitate negativă vs Stabilitate emoțională;
- Detașare vs Extraversie;
- Conflictualitate vs Agreabilitate;
- Dezinhibiție vs Conștinciozitate;
- Psihoticism vs Luciditate.
Modelul alternativ din DSM-5
Modelul alternativ enumeră doar 6 TP:
TP antisocială,evitantă, borderline,narcisică, obsesiv-
compulsivă,schizotipală ( nu apar TP dependentă,
histrionică, paranoidă, schizoidă)
Se folosește denumirea TP Specificată de trăsături
( se insistă pe evaluarea funcționării trăsăturilor
de personalitate, indiferent dacă este prezentă
sau nu o TP)
2. Caracteristicile definitorii ale unei TP-
FIȘA NR:1
 Există 11 caractersitici definitorii pentru TP:
1. Eveniment(e) declanșator/oare- circumstanțe, stimuli care determină
un răspuns dezaptativ specific ( în familie, muncă, situație socială);
pot fi evenimente declanșatoare sitauțiile intrapersonale (eșecul la un
examen, rana narcisică);
2. Stilul comoprtamental- modul caractersitic în care reacționează un
individ la evenimentul declanșator (centrarea pe persoană,
nerăbdarea, aroganța, atitudinea defensivă);
3. Stilul interpersonal- modul caracteristic în care individul se
relaționează cu ceilalți (exploatator, cu dispreț, agreabil, adeziv,
binevoitor etc);
4. Stilul cognitiv- modul caracteristic în care individul percepe
problema și se raoprtează la ea pentru a găsi soluția (analitic,
metodic, global, precaut, neglijent);
(continuare)
5. Stilul afectiv- cum răspunde individul la afecte (furia,
mînia, exaltarea, labilitatea emoțională;
6.Temperamentul – tipar de răspuns înnăscut,
caracteristic, ce reflectă nivelul de energie al unui
individ, structura emoțională, intensitatea, tempo-ul
răspunsului (inhibat, impulsiv, reflectiv și agresiv);
7. Stilul de atașament- tiparul de relaționare al
individului ce arată legătura dintre el ca bebeluș și
părinte (securizant sau nesecurizant);
8. Injuncțiile (așteptările părințiolor referitoare la cum
ar trebui să fie copii, cum să se poarte);
(continuare)
9. Schema sine-alții – schema despre sine-presupune opinia despre sine,
ca autoevaluare a abilităților, valorilor personale,potențialului și
obiectivele propuse – schema despre alții ce presupune credințele
despre natura umană, despre lume, ex, nu se poate avea încredere în
oameni, alții trebuie să aibă grijă de mine etc;
10. Scheme disfuncționale dezadaptative- tipare durabile de
autosabotare privind perspectiva individului despre sine, alții,
dezvoltate în copilărie și elaborate pe parcursul vieții. Ele determină
gânduri și emoții negative, interferînd cu atingerea obiectivelor și cu
satisfacerea nevoilor individului (deficiență, izolare socială, sacrificul
de sine, căutarea aprobării etc);
11. Criteriul optim de diagnostic când clinicienii își aduc aminte un
criteriu cheie pentru fiecare TP atunci pot să diagnosticheze rapid TP
(criteriul prototip).
3.Conceptualizarea de caz- FIȘA NR.3
3.1. Definiție
 S-a folosit terminologia de **formulare de caz* mai bine de 50 ani;
 Elementul comun al conceptualizărilor de caz, din abordările analitice,
constructiviste, interpersonale, psihodinamice, cognitiv-comportamentale,
sistemice este cel de TIPAR
 Definiție: conceptualizarea de caz este o modalitate de rezumare a unor
informații diverse într-o manieră succintă, coerentă, în scopul înțelegerii și
tratării individului (Sperry,2018,p.89)
 Nivelurile de dezvoltare a personalității: optim, adecvat și tulburat .
Ex 1 : grupe de câte doi, se citește Fișa nr 3 individual, apoi:
- se discută cu un coleg în ce tipologie crede că se încadrează fiecare
(subiectul și partenerul de cuplu);
- la ce nivel de personalitate este subiectul și partenerul de cuplu;
- De ce apar conflictele în cuplu? (Analiză pe baza nivelurilor de
personalitate)
3.2. Elementele componente ale CZ
Sunt 4 componente ale CZ:
1. Formularea diagnostică- este o afirmație descriptivă
privind natura și gravitatea simptomelor psihiatrice a
individului:
- Simptomatologia pacientuluie este nevrotică sau psihotică;
- Etiologia este organică sau psihogenă;
- Simptomatologia este acută sau severă (solicită sau nu
intervenție imediată).
Formularea diagnostică are caracter descriptiv, fenomenologic
și transversal și răspunde la întrebarea CE S-A ÎNTÂMPLAT?
(de preferat FD să fie specificată prin DSM5).
(continuare)
2. Formularea clinică- are caracter explicativ și
longitudinal și oferă o argumentare pentru dezvoltarea
și menținerea simptomelor și a tiparelor de viață
disfuncționale;
- Formulările clinice pot fi diverse așa cum sunt și
orientările terapeutice;
- Formulările clinice răspund la întrebarea DE CE?
(continuare)
3. Formularea culturală este o trecere în revistă și o
explicație a factorilor și dinamicilor culturale cu rol în
problemele manifeste;
- Formularea culturală descrie:
• Identitatea culturală a clientului și nivelul la care și-a
însușit cultura societății sale;
• Impactul factorilor culturali asupra personalității
clientului;
• Impactul multiculturalității în relația terapeutică;
- Formularea culturală răspunde la întrebarea CE ROL
JOACĂ CULTURA?
(continuare)
4. Formularea tratamentului reglementează
intervențiile de tratament;
Răspunde la întrebarea CE POATE FI FĂCUT ÎN
LEGĂTURĂ CU ASTA?
3.3. FC ca și competență clinică
FC este una din cele mai dificile competențe clinice;;
Se recomandă învățarea unui model integrat de conceptualizare
de caz bazat pe elemente comune și distinctive care subliniază
TIPARUL DEZADAPTATIV al pacientului;
a.pacienții dezvoltă fără să știe un tipar dezadaptativ de
funcționare și relaționare cu alții, care se perpetuează de la sine;
- Terapeutul și pacienții colaborează pentru a identifica acel tipar
dezadaptativ, a-l analiza, schimba cu un tipar mai adaptativ;
b.identificarea tiparului și schimbarea este miezul
conceptualizării de caz!
(continuare)
TIPARUL constă în stilul și maniera predictibile,
constante și care se perpetuează de la sine, în care
indivizii gândesc, simt, acționează și se apără pe ei
înșiși (op.cit.p.92);
Modificarea tiparului presupune 3 procese:
1. Identificarea tiparului dezadaptativ;
2. Renunțarea la tiparul dezadaptativ și înlocuirea
acestuia cu unul mai adaptativ;
3. Consolidarea tiparului adaptativ (Beitman și
Yue,1999)
3.4. Elementele unei conceptualizări de caz
integrative-
Conceptualizarea de caz integrativă cuprinde 17 elemente
(op.cit pp 93-95) FIȘA NR. 2
1. Tabloul clinic -problema manifestă și răspunsul
caracteristic la factorii precipitanți;
2. Precipitant – factorii declanșatori care activează tiparul
ce determină problema manifestă;
3. Tipar dezadaptativ- manieră inflexibilă, ineficientă de
percepție, gândire, acțiune,
4. Predispoziție- factorii care susțin funcționarea
adaptativă sau dezadaptativă, inclusiv factorii de
protecție, punctele tari și factorii de risc
(continuare)
5. Factorii perpetuanți- declanșatorii care activează
tiparul persoanei, ceea ce duce la manifestarea
problematică;
6. Identitatea culturală- sentimentul de apartenenșă la
un anumit grup etnic;
7. Cultură: aculturație și stres de aculturație- nivelul de
adaptare la cultura dominantă; stresul cu origini în
aculturație, dificultăți psihosociale;
8. Explicație culturală- credințele privind cauza
distresului,stării sau afecțiunii;
(continuare)
9. Cultură vs personalitate- amestec activ al dinamicilor
de personalitate și de cultură;
10. Model de tratament- manieră flexibilă, eficientă de
percepție, gândire și acțiune;
11. Obiectivele tratamentului- rezultatele tratamentului
enunțate de lungă și scurtă durată;
12. Focalizarea tratamentului- accentul terapeutic
principal care oferă direcție tratamentului și este
acordat la tiparul mai adaptativ;
(continuare)
13. Strategia de tratament- plan și mijloc de acțiune pentru obținerea
unui tipar mai adaptativ;
14. Intervențiile de tratament- tehnicile și tacticile specifice de
schimbare legate de strategia de tratament pentru atingerea
obiectivelor de tratament și pentru modificarea tiparului;
15. Obstacole în calea tratamentului- provocările predictibile în
procesul de tratament, anticipte plecând de la tiparul dezadaptativ;
16. Tratament-cultură-includerea intervențiilor culturale a terapiei
sau a intervențiilor sensibile din punct de vedere cultural atunci
când acest lucru este indicat;
17. Prognosticul tratamentului- predicția cursului probabil, a duratei
și a rezultatului problemei de sănătate mentală, cu sau fără
tratament.
3.5. Conceptualizarea de caz completă vs
concisă
- Conceptualizarea de caz completă cuprinde toate cele
17 elemente , iar o Conceptualizarea de caz concisă
cuprinde mai puține elemente, obligatoriu:
Manifestarea;
Precipitantul;
Tiparul,
Obiectivele de tratament;
Intervenția sau intervențiile de tratament.
3.6. Conceptualizarea de caz: putere
explicativă, de ajustare și predictivă
1. Puterea explicativă- oferă o explicație riguroasă pentru
problema manifestă și răspunde la întrebarea DE CE
PERSOANA S-A COMPORTAT ASTFEL?
2. Putere de ajustare- se referă la selecția metodelor de
tratament cele mai potrivite cu stilul persoanei și cu
profilul funcțional al acesteia, severității simptomului,
nivelului de funcționare (dacă este sau nu o tulburare
de internalizare sau externalizare. Intervențiile se
ajustează la cultura clientului, la problema curentă;
3. Putere predictivă- se referă la antiiparea unor obstacole,
a elementelor de facilitare a succesului tratamentului.
STUDIU DE CAZ- GERI FIȘA nr 4
EXERCIȚIU 2
Se citește individual cazul din FIȘA nr.4 (5 min);
Fiecare participant va gândi despre un caz din practica
clinică sub forma unei conceptualizări integrative (17
elemente);
Va prezenta cazul în grupe de câte doi (10 min).
Psihoterapia centrată pe TIPARE
 A fost dezvoltată de Sperry (2006) și derivă din:
- Teoria biopsihosocială;
- Interviul motivațional (Miller și Rollnick, 2002);
- Analiza cognitiv-comportamentală.
Tiparul reprezintă stilul și maniera predictibile, coerente care se
autoperpetuează, în care indivizii gândesc, simt, acționează, fac față
dificultăților și se apără;
Tiparele pot fi:
- dezadaptative-inflexibile, ineficiente, inadecvate, provoacă simptome,
afectează funcționarea personală și relațională. Când tiparul este suficient
de perturbator sau disfuncțional este diagnosticat ca Tulburare de
personalitate.
- adaptative- reflectă un stil de personalitate flexibil, adecvat, eficient care
sugerează competența personală, interpersonală și profesională
Premisele psihoterapiei centrate pe tipare
Există 4 premise:
1. Oamenii dezvoltă tipare ezadaptative făr să își dea seama și le
autoperpetuează. Acest tipar stă la baza problemelor actuale ale
oamenilor;
2. Modificarea tiparului este o componentă fundamentală în terapie;
3. Terapia presupune identificarea, spargerea și înlocuirea tiparului
dezadaptativ. Ca urmare, se obține o stare de bine și rezolvare
problemei actuale a clientului;
4. Înlocuirea gândirii și a comportamentelor nonproductive cu unele
mai productive poate determina rapid schimbarea terapeutică
prin restructurarea rapidă a cognițiilor sau modificarea
comportamentelor.
Psihoterapia centrată pe tipare. Etape
1. Stabilirea relației terapeutice și psihoeducația
clientului referitoare la premisele menționate anterior;
2. Conceptualizarea de caz și evaluarea pentru
identificarea tiparului dezadaptativ;
3. Planificarea tratamentului focalizată pe schimbarea
tiparului. Alți factori care se iau în considerare sunt:
nivelul de pregătire pentru schimbare, severitatea,
deficitele abilităților, punctele tari și punctele slabe.
Strategie terapeutică
 1. analizarea situaților problematice declarate de clienți în
termenul tiparului dezadaptativ;
 2. clienților li se cere să descrie situația și interpretările (gândurile)
și comportamentele care rezultă din acestea. Apoi sunt chestionați să
spună cum văd ei rezultatul așteptat. Ulterior sunt invitați să vorbească
despre interpretările lor care i-a ajutat și care le-a dăunat
 3. comportamentele declarate sunt analizate în funcție de cum au
contribuit la atingerea comportamentului dorit. Se pune accent pe
identificarea comportamentului alternativ care ar duce la
rezultatul dorit;
 4. sunt evaluate și procesate terapeutic nivelul de importanță pe care
o acordă clientul tiparului dezadaptativ și nivelul său de
încredere în a face asta
 VĂ MULTUMESC!
loredana.viscu@gmail.com
0735838844