FLUXUL CAUZAL NEDETERMINAT

(prattyasamutpda) AVÂND O
NATURĂ IDEATICĂ (vijñapti)

(paratantrasvabhva - natura
dependentă)
FLUXUL CAUZAL INTERPRETAT ÎN
MOD IDEALIST, DREPT
CONŞTIINŢA-DEPOZIT
(layavijñna)
Interpretarea idealistă a fluxului cauzal (prattyasamutpda)

• Fluxul cauzal - conştiinţa (vijñna, citta), ideaţiile conştiinţei

(vijñapti).
•
• Fluxul cauzal universal (prattyasamutpda), natura
dependentă (paratantrasvabhva) - conştiinţa universală,
conştiinţa ce experimentează întreaga manifestare, "conştiinţa-
depozit" (layavijñna), „cea de-a opta conştiinţă”.
•
• Teza definitorie a budhismului Vijñnavda: „cittamtra” –
„doar conştiinţă” sau „vijñaptimtrat” – „unicitatea
ideaţiilor”.
Extinderea modelului conştiinţei individuale la nivel cosmic

• Conştiinţa individuală - o limitaţie, o determinaţie a

conştiinţei universale.
• Conştiinţa indivizilor umani nu este decât o formă
specifică ce se delimitează la nivelul conştiinţei
universale.
•
• Nu există nicio diferenţă categorială între experienţa
universală şi experienţa individuală, experienţa umană.
• Experienţa umană reprezintă doar o formă delimitată a
experienţei conştiinţei universale.
Condiţia de „conştiinţă” şi statutul de fenomen

• Condiţia de „conştiinţă” a manifestării relevă

condiţia sa de fenomen.
•
• Considerarea manifestărilor ca ideaţie
(vijñapti) neagă obiectivitatea, autonomia
acestora face posibilă eliberarea din înlănţuire.
Cele opt ipostaze ale conştiinţei (vijñna)
• Cele opt tipuri de manifestări şi cele opt tipuri ale conştiinţei
• Opt ipostaze ale conştiinţei, opt tipuri de activitate a conştiinţei; la nivelul acestor ipostaze ia
naştere întreaga varietate a manifestărilor experimentate de un subiect uman.
•
• Cele opt ipostaze nu sunt substanţial diferite; diferenţierea lor este funcţională.
•
• Cea de-a opta ipostază, conştiinţa-depozit (layavijñna) este conştiinţa ce experimentează
întreaga manifestare, este aceea care conţine toţi germenii manifestării (sarvabjaka).
•
• La nivelul ei se individualizează mintea (manas), cea de-a şaptea ipostază a conştiinţei care, selectând
anumite manifestări ale conştiinţei-depozit, şi le asumă pe acestea ca identitate proprie.
•
• Mintea (manas) este cea care creează individul.
• La nivelul individului iau naştere cele 6 conştiinţe operaţionale (pravttivijñna) – zona conştienţei:
• conştiinţa-mentală (manovijñna)
• cele cinci conştiinţe senzoriale (conştiinţa vizuală, auditivă, olfactivă, tactuală, gustativă)
•
• layavijñna → manas → manovijñna şi cele 5 conştiinţe senzoriale
• Şase tipuri de destine (gati), şase forme de
existenţă individuală, existenţa umană fiind doar
una dintre acestea (alături de zei – deva, asura,
fantome – preta, animale – tiryañc, locuitori ai
infernului - nraka).
•
• Textele şcolii nu fac însă nicio precizare
referitoare la modalitatea în care se constituie
experienţa celorlalte tipuri de subiecţi individuali.
Conştiinţa-depozit – conştiinţă universală

• Conştiinţa-depozit manifestă întregul univers, „locurile”

(sthna), „marele pământ” (mahpthiv) ca pe propria
sa ideaţie, ca pe propria sa reprezentare (vijñapti).
•
• „[Conştiinţa-depozit] este o conştiinţă (vijñna) prin
faptul că face cunoscute (vijñpana) fiinţele (sattva) şi
lumea împărtăşită (bhjanaloka), prin faptul că le
manifestă pe acestea.”
• Sthiramati – Madhyntavibhgabhyak, ad. I.9
(I.10)
Argumente în favoarea idealismului
 Posibilitatea existenţei unor obiecte
„exterioare” individului, într-un context idealist
• Întreaga experienţă a unui individ ia naştere la nivelul conştiinţei-depozit, ce depăşeşte
limitele individualităţii sale, şi astfel conţine elemente ce îi sunt „externe” acestui individ.
•
• „Obiectul” are o existenţă independentă de cea a conştiinţei umane dar nu şi autonomie,
obiectivitate.
• Chiar dacă sunt exterioare conştiinţei umane, cauzele ce determină experienţa percepţiei nu
sunt decât alte manifestări ale conştiinţei-depozit (layavijñna), ale conştiinţei universale,
mai largi decât conştiinţa umană.
•
• „Astfel, datorită non-existenţei obiectului exterior (bhyrtha), conştiinţa (vijñna) este
aceea care se produce având aspectul obiectului (arthkra). Această trebuie cunoscută
(abhyupeya) ca fiind asemănătoare conştiinţei [ce experimentează] visul (svapna).”
• Sthiramati – Triikbhya, ad.1ab
•
• „Condiţia obiectivă (lambanapratyaya) este acceptată [doar] prin faptul că conştiinţa
(vijñna) îşi produce propriile sale apariţii (bhsa) [cu aspect de] obiect exterior (bhya
artha).”
• Sthiramati – Triikbhya, ad.1ab
 Posibilitatea reducerii obiectelor la senzaţii

• Reducerea obiectelor la senzaţii, la percepţii, nu pune probleme deosebite de ordin filosofic.

• Ba chiar, este mai dificilă construirea obiectului pe baza senzaţiilor care, ele însele, constituie datul primar pentru conştiinţa umană.
•
• Lakvatra-stra
• - toate cele patru elemente materiale pot fi reduse la elemente senzoriale, ceea ce echivalează cu reducerea întregului univers la senzaţii.
•
• „Mahmati, cum iau naştere elementele primare (mahbhta) şi elementele derivate (bhautika)?
• Mahmati, atunci când este discriminată (vikalpa) lichiditatea (sneha), atunci ia naştere elementul primar care este domeniul apei
(abdhtu), atât cea internă (adhytman) cât şi cea externă (bhya).
• Mahmati, atunci când este discriminată văpaia (utsha), atunci ia naştere elementul primar care este domeniul focului (tejas), atât cel
intern cât şi cel extern.
• Mahmati, atunci când este discriminat sunetul (samudraa), atunci ia naştere elementul primar care este domeniul vântului (vyu), atât
cel intern cât şi cel extern.
• Mahmati, atunci când este discriminată forma delimitată (rpapariccheda), atunci ia naştere elementul primar care este domeniul
pământului (pthiv), atât cel intern cât şi cel extern, laolaltă cu spaţiul (ka).
• Datorită ataşamentului (abhinivea) faţă de [aceste] existenţe (satya) ireale (mithy) se produc multitudinea celor cinci agregate (skandha),
elementele primare (mahbhta) şi elementele derivate (bhautika)?”
• Lakvatra-stra, cap.II
•
• „Atunci când o culoare apare într-o mai mare măsură într-o anumită direcţie, aceasta dă naştere ideii de «lung». Dacă ea apare doar într-o
mică măsură, aceasta dă naştere ideii de «scurt». Dacă apare într-o măsură egală în patru direcţii, aceasta dă naştere ideii de «pătrat».
Dacă apare în egală măsură pornind din centru spre circumferinţă, aceasta dă naştere ideii de «cerc».”
• Vasubandhu – Karmasiddhiprakaraa, 4
•
• Percepţia unui obiect nu este modul în care o entitate exterioară conştiinţei i se înfăţişează conştiinţei ci conştiinţa ce ia forma, ce manifestă
 Imposibilitatea de a relaţiona conştiinţa cu un eventual domeniu
material

„Maitreya întrebă: «Divinule (bhagavat), apariţiile (pratibimba) experimentate

în timpul concentrării (samdhigocara) sunt diferite (bhinna) sau sunt non-
diferite (abhinna) de conştiinţa (citta) care le percepe?»
Cel divin răspunse: «Maitreya, ele nu sunt diferite de conştiinţă. De ce?
Fiindcă aceste apariţii sunt doar ideaţie (vijñaptimtra).»
«Dar dacă apariţiile experimentate în timpul concentraţiei nu sunt diferite de
conştiinţă, atunci cum poate conştiinţa să perceapă conştiinţa?»
«Maitreya, nicio entitate (dharma) nu percepe vreo altă entitate. Totuşi,
conştiinţa care apare, apare sub aceste aspecte»”
Sadhinirmocana-stra, VIII.7 în Asaga – Mahynasagraha, II.7
•
• Nicio entitate (dharma) nu poate să includă, să perceapă o entitate
distinctă de ea însăşi.
• În termenii lui Hume, dacă două stări de lucruri sunt distincte, nimic de la
nivelul uneia nu poate implica ceva la nivelul celeilalte.
 Explicaţia idealistă a regularităţii
fenomenale
• Idealismul propus de Vijñnavda înlocuieşte pretinsele legi externe
ale obiectelor cu legi interne, ce regulează modul de manifestare al
conştiinţei.
•
• „3. Determinaţia (niyama) spaţială şi celelalte determinaţii se
stabilesc ca în cazul visului (svapna).
• [Vtti:] Ca în cazul visului [înseamnă] asemenea celor din vis.
• În vis (svapna), fără a exista şi un obiect (artha) corespunzător se
văd albine, delicii, femei, bărbaţi şi altele doar într-un anumit loc
(de^a) şi nu peste tot. Şi chiar şi în acelaşi loc (de^a), se văd doar la un
moment dat şi nu tot timpul. Astfel, determinaţia spaţio-temporală
este stabilită chiar şi în lipsa unui obiect (artha) corespunzător.”
• Vasubandhu – Vi ikkrik, 3 şi Vi ikvtti, ad. 3a
 Interpretarea idealistă a facultăţilor senzoriale (indriya)

• Simţurile reprezintă „specializări” ale conştiinţei, capacităţi (akti) ale acesteia de a

manifesta un anumit tip de ideaţie.
•
• Ochiul nu este o zonă de contact între obiectele exterioare ce posedă formă şi conştiinţă
ci, mai degrabă, capacitatea, funcţia conştiinţei de a manifesta senzaţii vizuale.
•
• „Fiind stabilită în acea capacitate (akti) ce este numită «ochi» (cakus) şi în
reprezentările interioare ale formelor (anta rpa), conştiinţa (vijñna) se produce sub
aspectul (avabhsin) obiectelor (artha), fără însă ca ea să fie diferită (vibhakta) de obiect
(lambana).....Atunci când potenţialităţile (akti) conştiinţei ajung la maturitate
(paripka), atunci [conştiinţa] se înfăţişează ca obiect (viaykrat).”
• Dignga – lambanaparkvtti, ad. 8 bd
•
• Nyya-Vaieika (şcoală realistă): Percepţia este „contactul dintre organul senzorial şi
obiect” (indriyrthasannikara)
• Vijñnavda (şcoală idealistă): Percepţia este conştiinţa care, sub influenţa unui anumit
tip de întipărire (vsan), se înfăţişează drept un anumit obiect (viaykrat).
Obiectul conştiinţei-depozit
 Obiectul apropriat (updi) şi obiectul împărtăşit
(bhjanaloka)

• Obiectul împărtăşit (bhjana) - „lumea” (loka), „universul”, „locurile” (sthna) – adică ceea ce
există având o anumită aparenţă de obiectivitate.
• Obiectivitatea reprezintă doar o aparenţă provocată de caracterul împărtăşit, trans-individual, non-
subiectiv al acestui obiect.
• Obiectul împărtăşit constituie tot ideaţie (vijñapti), atâta doar că reprezintă ideaţie comună
(smnya) unui număr mai mare de ipostaze umane.
•
• „13. Datorită caracterului comun al ideaţiilor (jñapti), există domeniul (dhtu) împărtăşit
(bhjana) în comun (smnya).”
• Asaga – Dharmadharmatvibhga, 13
•
• „ .... Nu poate fi [vorba] despre existenţa (satt) unor obiecte reale (bhtrtha) deoarece [este
vorba doar despre nişte ideaţii] care există în mod comun (sdhrayaya bhva).”
• Asaga – Dharmadharmatvibhga, 17
•
•
• karma comună (sdhraa)
• karma non-comună (asdhraa), personală, individuală.
 Karma comună şi experienţa împărtăşită

• Lumea comună, universul fizic, obiectiv - „condiţia [apărută] ca urmare a maturizării

(vipka) reziduurilor karmice similare (tulyakarma)”.
•
• Lumea (loka), planul (dhtu) de existenţă al fiecărei fiinţe nu este altceva decât o anumită
componentă a retribuţiei sale karmice, componentă care nu are însă un caracter personal,
ci este împărtăşită laolaltă cu alte conştiinţe individuale.
•
• Toate fiinţele umane au dobândit condiţia de fiinţă umană datorită existenţei unui tip
specific de întipăriri karmice.
•
• Locuitorii iadului (nraka, preta) sau fiinţele paradisiace (deva) au parte de alte tipuri de
experienţe nu datorită unei eventuale localizări distincte a lor, într-un alt domeniu spaţial
obiectiv, ci datorită existenţei unui alt tip de întipăriri karmice la nivelul conştiinţei lor.
•
• „Toţi morţii (preta) aflaţi în [aceeaşi] situaţie (avasth) [rezultată] în urma maturizării unei
karme similare (tulyakarma) văd un râu plin de puroi şi nu doar unul [dintre ei].”
• Vasubandhu – Vi ikvtti, ad. 3
Explicaţia idealistă a intersubiectivităţii umane

• Intersubiectivitatea este posibilă datorită existenţei unei unice conştiinţe-depozit în care toate conştiinţele
individuale sunt stabilite şi la nivelul căreia poate avea loc comunicarea, relaţiile intersubiective.
•
• „Prin faptul că reprezentările mentale ale tuturor fiinţelor (sattva) se guvernează reciproc una pe cealaltă, există
o regulă (niyama) a [apariţiei] reprezentărilor mentale, care sunt ca şi cum ar fi legate (yoga). «Reciproc»
înseamnă una pe cealaltă. Deci, datorită anumitor reprezentări mentale ale unei serii de momente (sant#na) iau
naştere într-o altă serie de momente anumite reprezentări mentale şi nu datorită unui anumit obiect (artha).”
• Vasubandhu – Viikvtti, ad. 18 a
•
• Interacţiunea fiinţelor este posibilă deoarece o anumită componentă a acestora este parte a lumii împărtăşite
(bhjana), este comună (sdhraa, smnya) experienţei tuturor persoanelor.
•
• „În plus, [conştiinţa-depozit] reprezintă şi fundamentul interacţiunii dintre fiinţe (anyonyapravttimla),
datorită căruia poate avea loc influenţa reciprocă a indivizilor, unul asupra celuilalt (itaretardhipati).”
• Yogcrabhmi (versiunea tibetană, 8b 2-4)
•
• „15. Datorită cauzării (hetutva) prin influenţă reciprocă (anyo ‘nydhipa), există [o componentă] comună
(sdhraa) [a conştiinţei-depozit].”
• Asaga – Dharmadharmatvibhga, 15
•
 Idealismul şi procesul karmic

• Cauza manifestării experienţei - condiţia afectată de ignoranţă a conştiinţei, activitatea sa volitivă, reziduurile
karmice
•
• Cauzele manifestării obiectelor se găsesc la nivelul conştiinţei.
• Însăşi manifestarea obiectelor ar trebui deci să reprezinte un proces ce are loc în conştiinţă.
•
• „6. Dacă se acceptă producerea (sambhava) unor existenţe (bh€ta) ca efecte (parima) conforme anumitor
acţiuni (karma), [atunci] de ce să nu se accepte [producerea] unor reprezentări mentale (vijñ#na) [drept efecte]?
• [Vtti:] De ce nu se acceptă o astfel de transformare (pari<#ma) a reprezentărilor mentale
(vijñapti)datorată faptelor (karma)? De ce se concepe [o transformare] a unor entităţi (bh€ta)? Şi, de asemenea,
• 7. Se susţine că întipăririle mentale (vsan) ale acţiunilor (karma) se află undeva iar efectele (phala) [lor]
în altă parte şi nu se acceptă că [efectele] pot fi tot acolo unde sunt şi întipăririle mentale. Care este cauza?
• [Vtti:] Impregnaţiile mentale (v#san#) ale acelor fapte (karma) datorită cărora se concepe apariţia
(sambhava) şi transformarea (pari<#ma) entităţilor iadului şi a celorlalte fiinţe (bh€ta) asemănătoare se
instalează în seria de momente a conştiinţei (vijna santna) şi nu în altă parte. Să nu se accepte atunci că
acolo unde se află impregnaţiile mentale (v#san#), tot acolo se află şi efectul (phala) lor [care este] o
transformare (pari<#ma) corespunzătoare a conştiinţei (vijñ#na)? Din ce cauză (k#ra<a) se concepe efectul
(phala) impregnaţiilor mentale ca fiind undeva unde impregnaţiile mentale nu există?”
• Vasubandhu – Viikkrik, 6-7, şi Viikvtti, ad. 6-7
Ontologia idealistă
Conştiinţa-depozit (layavijñna) ca aspect al naturii absolute

• Conştiinţa - un aspect al absolutului, absolutul

considerat sub aspectul său de subiect al
manifestării universale.
•
• „Corpul absolut (dharmakya), care
constituie domeniul (gocara) conştiinţei-depozit
(layavijñna), este ceea ce au propovăduit
(anugta) cei eliberaţi (tathgata).”
• Lakvatra-stra, cap.II
 „Conştiinţă” ca termen generic pentru
manifestare, pentru fenomenal
• „Conştiinţă” (citta, vijñna) - apariţie, manifestare,
considerate la un mod generic.
• Conştiinţa-depozit ar putea fi astfel asimilată
ignoranţei ca totalitate (samajñna) din
Advaita Vednta.
•
• „7. Conştiinţa (citta) cea lipsită de început
(andi) ia naştere sub aparenţa (nibha) reflecţiei
(pratibimba) obiectelor percepute (grhya).”
• Kambala – Navalok, 7 (11)
 Conştiinţa-depozit şi caracterul universal al
condiţiei ultime în Mahyna

• Conştiinţa-depozit este în principal legată de ideea

de universalitate, de totalitate a experienţei şi prin
aceasta se explică absenţa ei din sistemele
filosofice ale şcolilor Hnayna.
•
• Hnayna era interesată doar de experienţa
individuală, de anihilarea suferinţei individuale.
 Statutul de „subiect” (grhaka) ca o condiţie
alterată caracterizată de prezenţa conştiinţei
• Statutul de subiect (grhaka, jñt) - acea condiţie afectată de conştiinţă, acea condiţie caracterizată de o
predispoziţie către experienţă.
• Subiectul, prin însăşi natura sa, este legat de obiecte, de manifestare.
•
„Statutul de subiect (grhakatva) nu poate fi admis în absenţa obiectului (grhya). Subiectul este stabilit în
dependenţă (apekya) de obiect.”
Sthiramati – Madhyntavibhgabhyak, ad. I.6 (I.7)
•
„În absenţa obiectului (jñeya), şi subiectul este absent.”
Asaga – Mahynasagraha, II.11
•
„În absenţa obiectului, nici subiectul nu poate fi admis deoarece subiectul este relativ la obiect.”
Kamalala – Bhvankrama I, 16
•
• Natura subiectului nu poate fi concepută independent de natura obiectelor pe care acesta le
experimentează şi, prin aceasta, statutul de subiect este relativ (apeka) la obiect.
• Caracterul iluzoriu, non-existent în mod esenţial, al obiectului se răsfrânge şi asupra subiectului.
•
„....înţelege că obiectul (grhya) nu există şi, în consecinţă, înţelege că nici subiectul (grhaka) nu există.”
• Asaga – Mahynasagraha, III.17
Eliberarea ca anihilare a conştiinţei, şi nu ca purificare a ei

• Procesul eliberării nu constituie atât o

purificare a conştiinţei cât, mai degrabă, o
anihilare a conştiinţei impure în mod intrinsec.

• Situarea absolutului dincolo de conştiinţă, atât

dincolo de aspectele ei de obiect cât şi dincolo
de aspectele ei de subiect.
Manifestarea ca flux nedeterminat de
apariţii momentane de natură ideatică
• În general, Mahyna discută despre manifestare
în termeni de "coproducere condiţionată"
(prattyasamutpda).
•
• Vijñnavda - perspectivă idealistă asupra
coproducerii condiţionate, identificată cu conştiinţa-
depozit (layavijñna).
• Seria coproducerilor condiţionate apare ca o serie,
ca un "şuvoi" de ideaţii (vijñapti) momentane care
se succed una alteia pe principii de tip cauzal.
 Conştiinţa-depozit ca şuvoi (ogha), ca serie
cauzală
• Conştiinţa-depozit nu trebuie considerată atât ca o substanţă unitară cât sub forma unui şuvoi aflat într-o permanentă mişcare,
într-o permanentă transformare, ale cărui etape nu durează niciodată mai mult de un singur moment (kaa).
•
• Această transformare continuă nu are un caracter aleatoriu, ci se produce printr-o condiţionare cauzală între factorii anteriori şi
cei ce le urmează.
•
"4. Aceasta funcţionează asemenea unui şuvoi de ape (srotasaugha)."
Vasubandhu – Triikkrik, 4
•
"Totalitatea germenilor (sarvabja) funcţionează asemenea unui şuvoi (ogha)."
"Şuvoiul (srota) reprezintă activitatea (pravtti) neîntreruptă (nairantarya) a cauzei şi a efectului (hetuphala). «Şuvoi» (ogha) i se
spune unui curs de apă care curge fără a exista separaţie (viccheda) între o parte (bhga) anterioară şi una posterioară."
Sthiramati – Triikbhya, ad.4 cd
•
„De asemenea, prin cuvintele «transformarea conştiinţei» (vijñ#nasya pari<#ma) este făcut cunoscut faptul de a fi produs în mod
condiţionat (prat3tyasamutpannatva)."
Sthiramati – Triikbhya, ad.1
•
• Conştiinţa-depozit se află într-o permanentă transformare, neexistând nimic constant la nivelul dinamicii ei.
•
„Ce este aceea care este numită «transformare» (pari<#ma)? Este faptul de a fi altfel (anyath#tva). În acelaşi timp cu distrugerea
momentului – cauză (k#ra<ak{a<a) [ia naştere un alt moment] ce are caracteristici distincte (vilak{a<a) de momentul – cauză.”
Sthiramati – Triikbhya, ad.1
 Absenţa determinaţiei, a delimitaţiei, la nivelul fluxului
condiţional

• Transformarea conştiinţei-depozit, a fluxului cauzal, nu trebuie înţeleasă

ca trecerea de la o stare determinată într-un fel la o alta determinată într-
un alt mod.
•
• gradul absolut de particularitate al oricărei forme a manifestării; niciun
fenomen nu împărtăşeşte nicio caracteristică cu vreun alt fenomen şi, în
plus, chiar şi identitatea sa proprie are o durată minimală, de doar un
moment.
•
• Oricare dintre stările momentane ale conştiinţei-depozit este unică, fiind
altceva atât decât de starea anterioară cât şi decât cea ulterioară.
•
• Fluxul cauzal se arată astfel ca o serie de apariţii punctiforme fiecare
având un nivel absolut de particularitate şi neîmpărtăşind nimic cu
celelalte apariţii.
 Experienţa fluxului cauzal ca simplă
experienţă a ceva nedeterminat

• Experienţa fluxului cauzal se arată sub forma unei "substanţialităţi" (vastu) brute asupra căreia doar ulterior
se va opera conceptualizarea.
•
• Mintea umană nu poate exprima experienţa fluxului cauzal altfel decât ca simplă experienţă a ceva, fără a fi
posibilă specificarea în mod conceptual a identităţii acelui "ceva".
•
• Natura dependentă (paratantrasvabhva), fluxul cauzal (prattyasamutpda), este responsabil de
"substanţa", de "materialul" experienţei umane.
• Forma acesteia, subsumarea categorială, constituind doar un aport ulterior al imaginaţiei umane.
•
• "204..........[natura] dependentă (paratantra) reprezintă ceea ce e corporal (dehin)."
• Lakvatra-stra, Sagthakam, 204
•
• Natura dependentă - "ceea ce apare" (yatkhyti)
• Natura concepută - "modul în care apare" (yath khyti).
•
• "2.Ceea ce apare (yat khyāti) este [natura] dependentă (paratantra), modul în care apare (yath khyti)
este [natura] concepută (kalpita) deoarece [natura dependentă] reprezintă substratul (pratyaya) în care
sunt stabilite transformările (vtti) şi deoarece [natura concepută] este doar construcţie (kalpanmtra)."
Supraimpunerea naturii conceptuale (parikalpita) peste natura dependentă
(paratantra)

• Toate determinaţiile ţin de natura proprie

concepută (parikalpita), de reprezentările
individuale subiective.
•
• "atadbhvaūnyat" ("vacuitatea non-
existenţei determinate", "vacuitatea non-
existenţei ca un «acela»") naturii dependente.
 Natura dependentă (paratantra) ca percepţie
nedeterminată,
natura concepută (parikalpita) ca subsumare
categorială

• Experienţa fluxului cauzal (paratantra) este asociată

experienţei celor cinci conştiinţe senzoriale, adică
percepţiei brute.
• Subsumarea categorială (parikalpita), delimitarea
conceptuală este operată nu la nivelul conştiinţelor
senzoriale, ci la nivelul conştiinţei mentale
(manovijñna).
 Logicienii Sautrntika-Yogcra

• Natura dependentă - experimentarea prin

percepţie (pratyaka) a "caracteristicilor
proprii" (svalakaa)
• Natura concepută - "caracteristica generală"
(smnyalakaa), adică conceptul,
noţiunea, numele ce reprezintă doar
construcţie subiectivă (kalpan).
Conştiinţa-depozit şi inter-relaţionarea
cauzală universală
 Conştiinţa-depozit şi inter-relaţionarea
cauzală universală
• Prin ei înşişi, factorii nu pot inter-relaţiona în vreun fel datorită caracterului lor momentan.
•
• Inter-relaţionarea se realizează prin faptul că orice factor întipăreşte anumiţi „germeni” (bja) la nivelul conştiinţei depozit.
• Factorii, în momentul dispariţiei lor, dau naştere germenilor.
• Aceştia, în momentul în care condiţiile sunt prielnice (prpta), în momentul în care condiţiile sunt „mature” (paripua),
dau naştere altor factori.
• În acest mod se realizează o anumită continuitate a experienţei.
•
•
• Conştiinţa-depozit este aceea care „strânge laolaltă” (sa-gh) atât factorii (dharma) manifestaţi cât şi germenii (bja).
•
• „Conştiinţa ce posedă toţi germenii, care strânge laolaltă (parighta) toţi factorii, este cea numită «laya».”
• Hiuan- Tsang – Ch’eng-wei-shih-lun, citând Abhidharmastra
•
• Acest act de „strângere laolaltă” (saghta) face posibilă inter-relaţionarea factorilor şi a germenilor, iar modul lor de
interacţiune este unul de tip cauzal.
•
• Unitatea pe care o aduce conştiinţa-depozit este de tip relaţional, şi nu de tip substanţial; la nivelul conştiinţei-
depozit factorii dobândesc unitate nu prin faptul că ar co-participa la o eventuală substanţă comună, ci prin faptul că ei se
găsesc în relaţie cauzală.
 Conştiinţa-depozit (layavijna) ca serie a
coproducerilor condiţionate (prattyasamutpda)
• Conştiinţa-depozit unifică într-un unic flux cauzal
întreaga experienţă, atât experienţa sub formă actuală,
manifestată, de factori (dharma), cât şi sub formă
potenţială, de germeni (bja).
•
• "Această conştiinţă are atât caracteristici de efect
(krya), cât şi de cauză (kraa); caracteristica sa proprie
(svalakaa) este aceea de a strânge laolaltă (sagraha)
aceste două caractere, aceea de a fi stabilită (saniraya)
în ele."
• Hiuan-Tsang – Ch’eng-wei-shih-lun
Relaţia de determinaţie reciprocă dintre germeni
(bja) şi factori (dharma)

• Orice factor ia naştere ca efect al unui germene dar, în momentul

dispariţiei sale, el întipăreşte, impregnează seria conştiinţei-depozit cu
noi germeni.
• Orice factor durează doar pentru un moment (kaa).
• Germenii, atunci când condiţiile devin prielnice (prptakla), vor da
naştere unor alţi factori.
•
• În felul acesta există o determinaţie mutuală, reciprocă (anyonyavaa)
între factorii actualizaţi şi potenţele lor (seria germenilor).
•
• „Germenii (bja) tuturor entităţilor (bhta) interne (dhytmika) şi
externe (bhya) ...... intră în componenţa seriei conştiinţei (cittasantati).”
• Yogcrabhmi, 52,15f
 Menţinerea tipologiei (jti) manifestării de-a lungul seriei
cauzale

• Relaţia de cauzalitate dintre factori şi germeni conservă

"specia", "felul" (jti) acestora.
• Între germeni şi factori există o anumită relaţie de similaritate,
ei sunt "de acelaşi tip" (sabhga)
•
• Germenii au proprietatea de a da naştere unui efect propriu,
specific (svaphaloprjita).
•
• "Germenii sunt determinaţi în mod individual (pratiniyata); nu
ia naştere orice din orice altceva, ci anumiţi factori iau naştere
din anumiţi germeni, care le sunt caracteristici."
• Vasubandhu – Mahynasagrahabhya, ad. II.II.6.1
 Continuitatea, stabilitatea seriei cauzale, ca
regularitate, stabilitate a succesiunii, şi nu ca
persistenţă a unei anumite substanţe
•
• Continuitatea şi stabilitatea conferite de conştiinţa-depozit manifestării
nu constituie însă o continuitate sau o stabilitate substanţială, ci doar
una ce constă într-o anumită regularitate a succesiunii.
•
• Se insistă asupra distincţiei dintre conştiinţa-depozit şi un eventual sine
(tman).
•
• "Eu nu am arătat această [conştiinţă-depozit] celor imaturi (bla) pentru
ca nu cumva ei să nu o imagineze (pari-kp) drept un sine (tman)."
• Sadhinirmocana-stra, V.7, apud. Asaga – Mahynasagraha
 Germenii (bja) ca manifestare în stare
potenţială
• Germenii au un caracter determinat (viniyata), fiecare din ei producând
un efect propriu (svaphalvhaka, svaphaloprjita).
•
• "Fiecare germene dă naştere efectului care îi este propriu:
germenii gândirii (citta) dau naştere gândirii, germenii formei (rpa) dau
naştere formei."
• Hiuan-Tsang – Ch’eng-wei-shih-lun
•
• Determinaţie morală, determinaţie a potenţialului lor karmic.
•
• "Germenii posedă capacitatea de a da naştere fie unor factori benefici,
fie unora malefici, fie unora non-definiţi."
• Hiuan-Tsang – Ch’eng-wei-shih-lun
Condiţiile interne şi condiţiile externe ale actualizării germenilor

• Germenii subzistă în formă neactualizată la nivelul seriei

conştiinţei-depozit până la "momentul/ocazia maturizării"
(vipkvasth).
•
• Producerea factorilor depinde de:
• a) anumiţi "germeni interni" (dhytmika) – aceştia sunt
germenii propriu-zişi
• b) anumiţi germeni externi (bhya) – care sunt factorii ce
constituie condiţiile (pratyaya) sau "momentul maturizării"
(vipkvasth).
• Asaga – Mahynasagraha, I. 22-24
 Clasificarea germenilor
• Principala clasificare a manifestării din Vijnavda este diviziunea
experienţei în funcţie de cele opt ipostaze ale conştiinţei:
• VIII. conştiinţa-depozit (layavijna)
• VII. mintea (manas)
• VI. conştiinţa mentală (manovijna)
• V-I. cele cinci conştiinţe senzoriale.
•
• Acest mod de clasificare va fi consacrat şi pentru registrul
germenilor care vor fi clasificaţi astfel:
• 1. întipăriri ale componentelor existenţei (bhavgavsan)
• 2. întipăriri ale perceperii egoului (tmadivsan)
• 3. întipăriri ale conceptelor (abhilpavsan).
• Întipăririle componentelor existenţei (bhavgavsan) ca germeni ai
experienţei universului
•
• Întipăririle componentelor existenţei (bhavgavsan) dau naştere experienţei
ca totalitate, şi corespund experienţei universale a conştiinţei-depozit.
• Acestea produc experienţa lumii, a universului, "maturizarea celor trei planuri"
(traidhtukavipka).
• De aceste întipăriri ţine destinul (gati) împărtăşit de o fiinţă umană, circumstanţele
externe ale vieţii sale.
•
• Întipăririle perceperii egoului (tmadivsan) ca germeni ai
individualităţii
• Întipăririle perceperii egoului (tmadivsan) produc experienţa egoului, a
identităţii determinate, a experienţei ce constă în discriminarea între sine şi celălalt
(sva-para-viea).
• Ipostaza conştiinţei ce dă naştere acestui tip de experienţă este mintea
(manas).
•
• Întipăririle conceptelor (abhilpavsan) ca germeni ai sistemului categorial
• Întipăririle conceptelor (abhilpavsan) corespund experienţei conştiinţei-
mentale (manovijna).
 Germenii experienţei împărtăşite (sdhraa) şi cei ai
experienţei individuale (asdhraa)

• Clasificarea experienţei în:

• a) experienţă comună, împărtăşită (bhjanaloka)
• b) experienţă personală (dhytmika)
•
• Germenii:
• germeni comuni (sdhraa)
• germeni non-comuni (asdhraa)
•
• "Germenii comuni (sdhraa bja) sunt acei germeni ai conştiinţei-depozit care
dau naştere lumii externe, obiectelor inanimate. Germenii non-comuni
(asdhraa) sunt aceia care dau naştere experienţei interne. Aceste două tipuri
de germeni se mai numesc şi «germeni ce dau naştere obiectelor lipsite de
sensibilitate» şi «germeni ce dau naştere obiectelor sensibile»."
• Tsong-Khapa – Yid dang kun gzhi dkabai gnas rgya chergrel pa legs par
bshad pargya mtsho
 Conştiinţa-depozit ca maturizare karmică
(vipka) neutră şi apariţia fiinţelor individuale
 Conştiinţa-depozit asociată procesului maturizării
karmice (vipka)
Conştiinţele individuale asociate rezultatului
maturizării karmice (vipkaja)

• Orice formă de existenţă individuală nu reprezintă altceva decât actualizarea unor aşa-numite "reziduuri karmice"
(karmavsan, karmabja).
•
• Conştiinţa-depozit este cea responsabilă de producerea oricărei încarnări, de aproprierea oricărei identităţi personale.
• Conştiinţa-depozit „acumulează” (sam-gh) germenii şi îi actualizează, îi „maturizează” (vi-pac).
•
•
• Procesul prin care reziduurile karmice (karmavsan, karmabja) se actualizează sub forma unei noi încarnări este denumit
"maturizare" karmică (vipka).
•
• Conştiinţa-depozit - "conştiinţa ce maturizează" (vipkavijñna).
•
• Rezultatul maturizării karmice este fiinţa individuală (ansamblul celor şapte conştiinţe individuale - mintea (manas),
conştiinţa mentală (manovijñna) şi cele cinci conştiinţe senzoriale).
•
• Experienţele individuale - calificate ca "născute din maturizare" (vipkaja).
 Maturizarea karmică (vipka) ca instituire a unui
destin (gati), a unei existenţe individuale (sattva)
• Maturizarea karmică produce „planul existenţei” (dhtu), „destinul” (gati), „naşterea” (yoni), „specia” (jti)
• Condiţia individuală - persoana, identitatea individuală asumată, şi "planul existenţei" (dhtu), "lumea"
(loka) în care se va desfăşura existenţa individuală.
•
• Destinul (gati), naşterea (yoni), specia (jti) - o identitate individuală (tman, pudgala) şi un un "plan
al existenţei" (dhtu), o "lume" (loka).
•
• „Reprezintă «maturizarea» (vipka) datorită statutului de maturizare a karmei benefice (kuala) şi
non-benefice (akuala) sub forma tuturor planurilor de existenţă (dhtu), destinelor (gati), naşterilor (yoni)
sau speciilor (jti).”
• Sthiramati – Triikbhya, ad.2
•
• „Aici, apariţiile (pratibhsa) obiectelor (artha) şi ale fiinţelor (sattva) constituie conştiinţa-depozit
(layavijñna) şi cele asociate ei. Deoarece reprezintă maturizare (vipka), aceea este non-determinată
(avykta).”
• Sthiramati – Madhyntavibhgabhyak, ad. I.3 (I.4)
•
• „Cea din urmă ipostază a conştiinţei (citta), cea din momentul morţii, constituie maturizare. Ipostaza
imediat următoare, cea a reluării unei noi existenţe (pratisandhi) reprezintă tot maturizare (vipka).”
• Vinicayasagrahan, Yogcrabhmi, versiunea tibetană, 224b3ff
 Caracterul non-obstrucţionat (anivta), non-
determinat valoric (avykta) şi indiferent
(upek) al experienţei conştiinţei-depozit
• conştiinţei-depozit este:
•
• „non-obstrucţionată” (anivta)
• „non-determinată valoric” (avykta)
• Are asociată senzaţia (vedan) de
„indiferenţă” (upek).
• Caracterul non-obstrucţionat (anivta) al conştiinţei-depozit
• Caracterul non-obstrucţionat (anivta) - cel mai important; pe baza sa sunt
justificate şi non-determinarea şi indiferenţa.
• A fi obstrucţionat (nivta) înseamnă a fi afectat, perturbat (klia) de
perceperea unui sine individual (tmagrha), de ataşamentul faţă de acest
sine.
•
• Caracterul non-determinat valoric (avykta) al conştiinţei-depozit
• Prin raportarea la o identitate determinată (tmabhva, pudgala) se defineşte
ceea ce este benefic (kuala) sau non-benefic, malefic (akuala); determinaţia
valorică (vykta) necesită o persoană ca punct de referinţă.
•
• Conştiinţa-depozit - registru neutru din punct de vedere valoric (avykta), la
nivelul căruia se individualizează beneficul (kuala) şi non-beneficul (akuala)
•
• Senzaţia de indiferenţă (upekvedan) asociată conştiinţei-depozit
• Trei tipuri de senzaţii: plăcere (sukha), durere (dukha) şi indiferenţa (upek).
•
• Conştiinţei-depozit nu îi poate fi asociată decât senzaţia de indiferenţă