Sucul biliar

• Secreţia biliară este produsul activ de secreţie al

celulelor hepatice, care este dirijat prin canalele
hepatice, coledoc, cistic în vezicula biliară unde se
depozitează şi se concentreză până la de 10 ori. Din
vezicula biliară sucul biliar se evacuează numai în
anumite momente ale digestiei şi anume în faza
intestinală când chimul gastric (produşii graşi) vine în
contact cu mucoasa duodenală şi determină eliberarea
de CCK-PZ care prin sânge ajunge la vezica biliară şi
favorizează contracţia sa şi evacuarea conţinutului său
în intestin.
 Reglarea secreției biliare
• Mecanismul nervos reprezentat de nervul vag
stimulează secreţia de suc biliar.
• Mecanismul umoral este reprezentat de
secretină şi hepatocrinină, hormon eliberat în
primele porţiuni ale duodenului la nivelul
mucoasei, la contactul cu chimul gastic;
hormonul astfel eliberat ajunge prin sânge la
ficat şi stimulează secreţia de suc biliar.
 Funcţiile ficatului
• funcţia de glandă exocrină cu rol în digestia şi
absorbţia lipidelor (deşi sucul biliar nu conţine
fermenţi);
• funcţia excretoare. Prin secreţia de bilă se
elimină pigmenţi biliari, substanţe iodate;
• funcţia de rezervor de sânge; 20% din debitul
cardiac trece prin ficat; legat de această
funcţie, are rol în termoreglare (sângele din
venele suprahepatice are peste 40°C);
• funcţia de “laborator central” al organismului unde
se desfăşoară reacţii chimice ale metabolismelor
intermediare, inclusiv ureogeneza. La ficat se
sintetizează albuminele, o parte din globuline,
factori ai coagulării, proteine transportoare de
steroizi şi hormoni;
• funcţia de homeostazie hidroelectrolitică prin
existenţa unor osmoreceptori în circulaţia portală
bazat pe efectul diuretic şi antidiuretic al infuziei de
apă şi soluţii hipertone;
• funcţia hematopoietică numai în viaţa
embrionară, fabricând hematii şi leucocite;
• funcţia de depozit de vitamine: B12, K, A, D, E şi
de ioni de Fe, Cu;
• funcţia de apărare în imunitate prin activitatea
celulelor Kupffer;
• funcţia antitoxică. Substanţele toxice endogene
sau exogene sunt detoxifiate prin procese de
glicurono şi sulfoconjugări la nivelul ficatului.
 Sucul biliar
• Sucul biliar secretat de ficat (bila C) este
galben auriu cu gust amar, aproape izoosmotic
cu plasma, cu un pH de 8 (mai alcalin în
alimentaţia bogată în zarzavaturi şi sub 7 în
alimentaţia dominantă în carne).
• Sucul biliar din vezicula biliară (bila B) este
verde-brun, uşor vâscos, cu un pH de 5,6 - 7.
 Sucul biliar
• sărurile biliare,
• pigmenţii biliari,
• colesterolul,
• lecitina,
• sărurile minerale.
Cu excepţia substanţelor anorganice care au
aceeaşi concentraţie în bila C, bila B şi în sânge,
ceilalţi contituenţi sunt de aproape 10 ori mai
concentraţi în bila B decât în bila C.
 Sărurile biliare
• intervin în digestia şi absorbţia lipidelor.
• provin din acizii biliari.
• Acizii biliari se sintetizează la nivelul celulelor
hepatice din colesterolul alimentar.
 Acizii biliari
• primari, fabricaţi la ficat;
• secundari, apar în intestin în urma acţiunii
florei intestinale asupra acizilor biliari primari
şi a sărurilor biliare;
• terţiari provin din cei secundari ajunşi la ficat
prin circulaţia portală
• 80% din sărurile biliare din intestin trec în
circulaţia portală şi ajung la ficat unde
stimulează biligeneza.
• Acesta este circuitul hepato-entero-hepatic al
sărurilor biliare, prin care se face economie de
săruri biliare, eliminându-se prin materiile
fecale mai puţin de 20%. Sunt 3 astfel de
circuite hepato-entero-hepatice în 24 de ore,
care corespund celor 3 mese principale.
 Rolurile sărurilor biliare
• reduc tensiunea superficială a lichidelor,
emulsionează lipidele, fac astfel ca picăturile
de grăsime să fie mai mici;
• in altă etapă, formează cu acizii graşi micele
choleinice solubile în apă, favorizând absorbţia
lor;
• rol în absorbţia vitaminelor liposolubile A, D,
E, K şi a unor metale (Fe, Cu);
• acţiune coleretică (de stimulare a secreţiei de
suc biliar la nivelul hepatocitelor);
• rol laxativ;
• formează cu colesterolul complexe hidrosolubile
menţinându-l în soluţie în bilă, la un raport
săruri biliare/colesterol = 20/1;
• inhibă secreţia gastrică;
• activează lipaza pancreatică; inhibă apetitul;
• neutralizează chimul gastric acid etc.
 Pigmenţii biliari
• biliari sunt rezultaţi în cea mai mare parte
(80%) din degradarea hemoglobinei eliberate
în urma distrugerii fiziologice a hematiilor din
organism.
 colesterolul
• Colesterolul din bila hepatică este produsul de sinteză
al hepatocitelor;
• serveşte la sinteza de acizi biliari;
• ajunge la intestin unde sub acţiunea florei intestinale
se transformă în coprosterol care se elimină prin
materiile facale.
• În secreţia biliară este menţinut sub formă de micele
solubile datorită sărurilor biliare şi a lecitinei. Când
raportul săruri biliare/colesterol este mai mic de 20/1,
colesterolul precipită şi apar calculi de colesterol.
 Sucul intestinal
• 1 – 3 l / zi
• pH = 7,6 – 8
• Compoziție chimică:
 Enzime proteolitice:
• amino şi dipeptidaza,
• enterokinaza (numită şi “fermentul
fermenţilor”),
• leucinaminopeptidaza şi
• polinucleotidazele.
 Enzime lipolitice
• lipaza (care descompune grăsimile în acizi
graşi şi glicerol),
• monoacylglicerollipaza,
• Lecitinaza,
• fosfataza.
 Enzime glicolitice:
• Amilaza,
• dizaharidazele:
1. maltaza (desface maltoza în 2 molecule de
glucoză),
2. lactaza (desface lactoza într- o moleculă de
glucoză şi una de galactoză)
3. zaharaza (desface zaharoza într- o moleculă
de glucoză şi una de fructoză).
 Reglarea secreţiei sucului intestinal

• Mecanisme locale (prin stimulare locală,

directă, tactilă, chimică a glandelor),
• mecanisme nervoase:
- nervul vag stimulează secreţia, iar
- simpaticul reduce secreţia de suc
intestinal)
• Mecanisme umorale - prin hormoni digestivi:
secretina, enterocrinina şi duocrinina (care
stimulează secreţia glandelor Brünner).
 DIGESTIA ÎN COLON

Sucul colic:
• Ph = 8 -8,8
• Compozitie chimică:
- mucus
- bicarbonați
- NU conține enzime!!!!
 Absorbţia în colon
• În colonul proximal se produce o importantă
absorbţie de apă, Cl, Na, Fe, vitamine.
 Flora intestinală
La nivelul colonului există o importantă floră
intestinală, care realizează procese de:
• fermentaţie şi
• putrefacţie.
 Procesele de fermentaţie
flora aerobă de fermentaţie (escherihia coli,
lactobacilus, aerobacter aerogenes, bacilul
butiric) acţionează asupra glucidelor nedigerate,
rezultând: acid lactic, butiric, acetic, şi gaze:
dioxid de carbon, CH4, H2, ceea ce explică reacţia
acidă a materiilor fecale.
Flora de fermentaţie este utilă organismului, în
prezenţa sa se sintetizează vitamine: K, B, acid
folic, biotină, vitamina B12.
 Procesele de putrefacţie
flora anaerobă (bacilul putrificus, sporogenus,
clostridia) acţionează asupra resturilor de
proteine nedigerate, producând substanţe
toxice: putresceină, cadaverină, histamină, fenol,
scatol, hidrogen sulfurat, mercaptan. În condiţii
normale aceşti produşi toxici se elimină din
organism prin materiile fecale. Cantităţi mici însă
se absorb, trec în sânge, ajung la ficat unde sunt
detoxifiate prin procese de conjugare.
 Materiile fecale
sunt alcătuite din: 75% apă şi 25% reziduu uscat
alcătuit din: bacterii moarte, grăsimi, substanţe
anorganice, sucuri digestive, mucus, celuloză,
celule epiteliale descuamate. Culoarea este dată
de stercobilinogen, mirosul fetid de fenol, scatol,
hidrogen sulfurat. Fecalele au origine exogenă
dar şi endogenă. Un om dacă nu mănâncă,
continuă să elimine materii fecale (posedă încă
30 - 40% din reziduul anterior).
 ABSORBŢIA INTESTINALĂ
• După ce alimentele ingerate suferă acţiunea
enzimelor în procesul de digestie, se
transformă în forme absorbabile, putând fi
înglobate în organism.
• Zilnic se absorb 1,5 l lichide ingerate la care se
adaugă aproximativ 7,5 l de sucuri digestive.
Din această cantitate, 8 l se absorb la
intestinul subţire şi numai 0,5 l în colon.
Organul principal al absorbţiei
este intestinul subţire!!!
Absorbţia este favorizată de:
• suprafaţa imensă oferită acestui proces (circa 250
m² reprezentaţi de:
- valvulele conivente,
- vilozităţile intestinale şi
- suprafaţa “în perie” a enterocitelor),
• bogata vascularizaţie la intestin şi
• contracţiile vilozităţilor intestinale.
 Mecanismele absorbției:
• mecanisme pasive: prin diferenţă de presiune
hidrostatică, prin gradient de concentraţie ionică, prin
difuziune (ex: apa) şi prin potenţial electric de
membrană;
• mecanisme active, care se realizează prin membrana
celulelor împotriva gradientelor de concentraţie sau de
potenţial electric, necesitând energie.
• Absorbţia proteinelor se face mai rapid ca digestia
proteinelor!; astfel nu se găsesc aminoacizi liberi în
intestin, ei fiind absorbiţi rapid pe măsură ce se
formează. !!!!!
 Absorbția vitaminelor:
• liposolubile - se absorb în prezenţa sărurilor
biliare, iar cele
• Hidrosolubile - în majoritate se absorb pasiv;
vitamina B1 activ, vitamina B12 se absoarbe
activ la ileonul terminal sub formă de complex
cu factorul intrinsec.
 Absorbția glucidelor:
• sub formă de monozaharide,
• dar o mică cantitate şi sub formă de
dizaharide.

• prin mecanism pasiv - pentozele,

• prin mecanism activ - glucoza.
 Absorbția proteinelor:
• Sub formă de aminoacizi, prin mecanism activ
• Mici cantităţi de peptide pot fi absorbite prin
pinocitoză.
• Intestinul nou născutului poate absorbi şi
proteine mari, ca de exemplu
imunoglobulinele din colostru matern, ce
conferă imunitate antiinfecţioasă pasivă
sugarului.
 Absorbția lipidelor
• Se face prin mecanism activ de transport a
unor micelii lipidice mixte (săruri biliare,
colesterol, acizi graşi liberi, monogliceride).
• Circa 40% din lipide se absorb nedigerate, sub
formă de particule mici, fin emulsionate de
către sărurile biliare.
 Absorbţia lipidelor - trei etape:
• faza intraluminală, care constă în formarea unor micele
solubile din acizi graşi, săruri biliare, colesterol, care pot
astfel străbate membrana celulei intestinale;
• faza de penetraţie, în care micelele trec prin membrana
celulară, se desfac eliberând acizii graşi de sărurile
biliare, care ajung pe cale portală la ficat. Acizii graşi cu
lanţuri scurte (până la 10 - 12 atomi de carbon) trec în
circulaţia sanguină, iar cei cu lanţuri mai lungi de 10 -
12 atomi de carbon se combină cu glicerolul în celulele
mucoasei intestinale, resintetizând trigliceridele;
• faza intracelulară de resinteză a trigliceridelor la nivelul
reticulului endoplasmatic din acizi graşi şi monogliceride, cu
participarea coenzimei A şi ATP şi combinarea cu glicerina
produsă de celulă. Trigliceridele sintetizate în celulă pătrund
în chiliferul limfatic, se leagă de o lipoproteină cu densitate
foarte mică şi formează chilomicronii care din circulaţia
limfatică trec în circulaţia generală.
Colesterolul se absoarbe în urma emulsionării sale de
către sărurile biliare şi a esterificării sale cu acizii graşi.
Colesterolul este încorporat în chilomicronii care ajung în
circulaţie pe cale limfatică.