Sunteți pe pagina 1din 3

Sofocle - Antigona

Poet, dramaturg si om politic, Sofocle (497 i.Hr. - 405 i.Hr.) este unul dintre intemeietorii tragediei clasice elene. Continuator al lui Eschil, Sofocle se face remarcat in Secolul lui Pericle sau Secolul de aur al Atenei. Antigona este ultima opera din trilogia lui Sofocle si a avut premiera la Dionisia in 442 i.Hr. Titlul tragediei este format din substantivul propriu Antigona, acesta fiind numele personajului principal al operei. (personaj eponim) Tragedia Antigona reprezinta una din cele mai pretioase creatii literare ale antichitatii. Etocle si Polinike, fratii Antigonei, pier in lupta unul de mana celuilalt, asa cum le-a fost scris. Tronul Tebei este ocupat de Creon care ordona sa se organizeze cu pompa inmormntarea lui Etocle, aparatorul cetatii. Pentru Polinike - venit cu oaste straina sa cucereasca cetatea - se interzice chiar simpla inmormntare. In mare taina, Antigona incalca porunca, indeplinind ritualurile necesare, potrivit obiceiului, fiind obligata de legatura de snge cu cel mort. Fapta Antigonei este insa repede descoperita de Creon, care o condamna la moarte. In final, dupa o serie de conflicte intre ea si Creon, Antigona, fiind intemnitata, se sinucide. Creon, cel care a nesocotit vointa zeilor, isi pierde fiul, pe Hemon (logodnicul Antigonei, care se sinucide din dragoste pentru aceasta), si sotia, fiind astfel pedepsit. Opera dramatica este opera literara, in proza sau in versuri, scrisa cu scopul de a fi reprezentata pe scena, autorul facandu-si simtita prezenta doar prin didascalii. Tragedia este opera dramatica ce surprinde personaje exceptionale aflate in conflict puternic, starnind mila sau groaza spectatorilor. Instantele comunicarii literare dramatice sunt autorul real (Sofocle); autorul abstract (versiune a autorului concret, apare sub forma corului si prin indicatiile scenice; el este imaginea pe care si-o creaza fiecare cititor despre autorul concret, prin intermediul operei) ; personajele (Antigona, Creon, Hemon, Corifeul, Corul, paznicul etc) sunt emitatori si receptori, fiind implicate in dialoguri si monologuri. Tragedia Antigona este structurata dupa regula celor 3 unitati: de loc (cetatea Tebei), de timp(interval limitat) si de actiune(care este concentrate in jurul unui singur conflict). Indicatiile scenice sunt prezente intr-o mica masura, autorul lasandu-i regizorului mai multa libertate de interpretare. (ex. Creontrece pragul inlauntru. Paznicul pleaca.) Corul din opera dramatica Antigona este format din batranii cetatii Teba. Corul simbolizeaza vocea autorului si are rolul de a istorisi intamplarile de pana atunci si ,din cand in cand, de a profeti , ca mesager al Destinului, ce urmeaza sa se petreaca; deplange patimile eroului, critica sau este de acord cu actiunile lui (ex. Corul: Doar si Danae indurat-a o soarta ca tine,ca-i luat-au lumina Cereasca si-n tainitaau dus-o-ntre ziduri de-arama, de nimeni vazuta! Culcusu-i mormntul! Si doara purcede Si ea dintr-o vita vestita ). Modul de expunere este dialogul, conceput ca un schimb de replici in versuri, cu subiect filosofo-poetic.

Conflictul debuteaza in prolog si se incheie cu victoria morala a Antigonei, repercusiunea fiind moartea personajului. Conflictul principal izbucneste atunci cand Antigona incalca porunca regelui Creon si il ingroapa pe Polynikes, fratele ei. Fiind gasita vinovata de incalcarea poruncii, Antigona isi recunoaste fapta si accepta pedeapsa data de Creon, aceea de a fi inchisa de vie. Pe parcurs, intervine Hemon, fiul lui Creon si logodnicul Antigonei; desi la inceput isi sustine tatal, ii ia partea Antigonei. Conflictul atinge punctual culminant in momentul in care Antigona este inchisa in temnita si se spanzura, iar finalul este atunci cand, recunoscandu-si greseala, Creon intentioneaza sa o elibereze pe Antigona. Dar ajunge prea tarziu si o gaseste pe aceasta moarta. Hemon, invinuindu-l pentru soarta logodnicei lui, isi pune si el capat zilelor, chiar in fata tatalui sau. In viziunea lui G. W. Fr. Hegel, tragedia trateaza confruntarea dintre Stat si Familie, iar patosul etic este generat de coeziunea a doua forte egale; nimicirea unei forte antreneaza prabusirea neconditionata a celui care a distrus echilibrul. Finalul reprezinta un cumul de reactii in lant declansate de incapacitatea lui Creon de a-si asuma propria culpa si de a fi tolerant fata de credinta in valorile traditionale ale norei. Conflictul interior al Antigonei iese la iveala atunci cand porunca nesabuita a lui Creon o scoate din echilibrul ei firesc si o face sa actioneze rapid, negasindu-si altfel odihna. Gandul mortii nu o inspaimanta deoarece I se pare asa frumos sa mori cu sufletu-mpacat. Lipsa de ezitare cu care rupe toate relatiile omenesti tradeaza o certitudine iesita din comun a ierarhiei valorilor traditionale. (Zoe D. B.) In Antigona este puternic relevat curajul eroinei, dorinta ei nestramutata de a-si duce la indeplinire hotararea. Antigona apare ca intruchiparea inaltelor calitati morale si cetatenesti ale timpului. Ea nu este impresionat de rigorile autoritatii. Singura, fara niciun alt sprijin, infrunta pe rege si un intreg lant de prejudecati statale. Vede in decizia lui o nelegiuire, si aceasta ii e de ajuns pentru a protesta fara nicio frica. Pe de cealalta parte, Creon este un rege orgolios,care se teme sa nu piarda puterea, care nu respecta legea zeilor si nu vede adevarata opinie a poporului in legatura cu actiunile sale. Despre relatia dintre Antigona si Creon, Zoe D. Busulenga scria: Fiecare din cele doua personaje este, cu orice pret, consecvent cu sine. Dar acest pret merge la Creon pana Ia oricare viata din jur pe care e gata sa o sacrifice pentru a-si apara punctul de vedere si puterea, iar Ia Antigona pretul merge pana la propria jertfire. In relatia cu sora sa,Ismena, Antigona se evidentiaza prin valoarea caracterului si a vointei iesite din comun. Fricoasa si ascultatoare, Ismena accepta porunca impusa de Creon,in ciuda faptului ca se simte ranita de nedreptatea acestuia. Semnificatia tragica a personajului Antigonei este una profunda. In actiunea sa, Antigona nu recurge la ajutorul zeilor. Gaseste in inima ei suficiente temeiuri cu care sa-si infrunte destinul si eventual sa accepte chiar martirajul. Moartea sa reprezinta in mod simbolic infrangerea unei valori umane (spiritul de sacrificiu), dar si triumful acesteia, deoarece gestul Antigonei capata valoare de simbol. Valorile morale ale Antigonei sunt bine definite: constiinta ei este mai puternica decat ordinul lui Creon. Ea se sacrifica pentru legi care nu sunt scrise pe hartie, ci tin de constiinta umana a datoriei. Antigona nu

lupta fizic cu Creon, recunoaste ca a incalcat o porunca regeasca si nu se impotriveste pedepsei cu moartea. Aceste fapte evidentiaza spiritul dreptatii, onestitatea si spiritual de sacrificiu al Antigonei, ea mergand la moarte din datorie. In Antigona se regaseste ipostaza emblematica a fecioarei care se jertfeste in numele valorilor sale morale. Personajul arhetipal Antigona este confirmat de cristalizarea structurilor morale ale fiintei umane, surprinse in cel mai semnificativ moment biografic. Succesiunea scenelor trezeste in sufletul spectatorului o gama de sentimente in care admiratia alterneaza cu teama, mila si simpatia cu indignarea. Corul, in cantecele de o rara frumusete poetica, da fundalul moral al actiunii, interpretand fie vointa divinitatii, fie adevarurile legilor omenesti. Pareri autorizate vad in Antigona una din cele mai frumoase opere ale teatrului grec. Prin gandirea sa morala, ea domina nu numai umanitatea dimprejur, ci toata umanitatea. Din punctul meu de vedere, J. W. Goethe are dreptate atunci cand spune ca personajele lui Sofocle poseda toate un asemenea dar al vorbirii si stiu sa prezinte atat de convingator temeiurile purtarii lor, incat spectatorul e aproape intotdeauna de partea celui ce-a rostit ultima replica.

Bibliografie: Sofocle Antigona Wikipedia Zoe Dumitrescu Busulenga Sofocle si conditia umana G. W. Fr. Hegel Prelegeri de estetic Florin Faifer Incursiuni in istoria teatrului universal Cetateaacademica.wordpress.com Manual Literatura Universala, clasa a XI-a

Mut Elena Andreea, Clasa a XI-a H