Sunteți pe pagina 1din 13

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE AL REPUBLICII MOLDOVA

CENTRUL NAŢIONAL DE TRANSFUZIE A SÂNGELUI

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

“NICOLAE TESTEMIŢANU”

I N S T R U C Ţ I U N E A privind determinarea grupului sanguin după sistemul AB0

A P R O B

Ministrul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale

Chişinău, 2006

Ion ABABII

2006

Au participat la elaborare:

Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui

Larisa Catrinici – director

Svetlana Cebotari - vicedirector, manager calitate

Svetlana Crăciun – medic izoserolog,

laborator Izoserologie

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”

Lucia Andrieş – d.h.ş.m., profesor universitar, specialist netitular al MS şi PS în domeniul Imunologiei, şefa laboratorului Alergologie şi Imunologie Clinică

Prezenta instrucţiune cuprinde descrierea tehnicilor imunologice utilizabile, mijloacele de recoltare a probelor sanguine, caracteristica materialelor necesare pentru examinare, controlul şi rezultatele obţinute în urma examinării. Este destinată studenţilor în medicină, precum medicilor de diferite specialităţi.

Recenzenţi:

Şeful catedrei Diagnostic de Laborator Clinic al USMF “Nicolae

Testemiţanu”, d.h.ş.m., profesor universitar

Vasile Niguleanu

Şeful laboratorului Imunologie şi Imunochimie al Institutului de

Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc”, d.h.ş.m.

Sergiu Ghinda

Instrucţiunea este aprobată şi recomandată pentru editare de Consiliul de Experţi al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale 21 iulie 2006

Introducere Grupa sanguinădupă sistemul AB0 se caracterizează prin diverse combinaţii ale proprietăţilor antigenice specifice a eritrocitelor denumite aglutinogeni şi anticorpilor anti-antigene eritrocitelor – aglutinine, circulante în plasma sanguină. Sunt cunoscute 2 aglutinogene de grup – A şi B şi două aglutinine – α (anti-A) şi ß (anti-B). Diferite combinaţii ale aglutinogene şi aglutenine formează 4 grupe sanguine după sistemul AB0: 0 (I), A (II), B (III), AB (IV). Determinarea grupelor sanguine se efectuiază cu utilizarea serurilor izohemoaglutinante standard reagenţilor ce conţin anticorpi monoclonali, seruri hiperimune ale animalelor imunizate cu eritrocite A şi B umane, lectinele (reagenţii preparaţi din extrasele plantelor care conţin proteine identice anticorpilor anti-A şi anti-B) şi eritrocitelor standard. Există două metode de determinare al grupelor sanguine după sistemul AB0.

1. Determinarea grupelor sanguine cu ajutorul serurilor izohemaglutinante

standard sau cu reagenţi ce conţin anticorpi monoclonali. Această procedură este preventivă şi se efectuiază în secţiile curative de instituţiile medicale sau de grupul de pregătire a sângelui centrelor şi secţiilor de

transfuzie a sângelui.

2. Determinarea grupei sanguine prin metoda încrucişată.

Pentru această metodă se utilizează eritrocite standard şi ser izohemaglutinant standard sau reagenţi cu anticorpi monoclonali. Metoda dată permite stabilirea prezenţei sau absenţei aglutinogenilor A, B şi aglutininelor α şi ß. Aprecierea rezultatului definitiv privind apartenenţa grupului sanguin după sistemul AB0 se constată numai după determinarea aglutinogenilor şi aglutininelor prin metoda încrucişată, fiind obligatorie ! Determinarea grupei sanguine se va efectua de un medic cu o pregătire specială în domeniul izoimunologiei. Rezultatele investigărilor izoserologice efectuate la bolnavi se vor documenta în fişa medicală a bolnavului de staţionar cu indicarea datei şi semnătura persoanei care a efectuat această examinare. Grupa sanguină AB0 la donatori se determină la fiecare donare în două etape (predonare – cu utilizarea serurilor izohemaglutinante standard sau reagenţilor monoclonali şi postdonare – prin metoda încrucişată). Rezultatele examinării donatorului şi sângelui donat se documentează în cartela donatorului, fişa de evidenţă a rezultatelor examinărilor de laborator a sângelui donat cu indicarea datei şi semnătura persoanei, care a efectuat această examinare. Testarea grupei sanguine la donatori poate fi efectuată cu 2 serii de ser izohemaglutinant standard cu titru 1:32 şi mai mare sau cu loturi diferite de anticorpi monoclonali. Determinarea grupelor sanguine, date generale. Principiul reacţiei. Aglutinarea eritrocitelor de către anticorpii antieritocitari este exprimată prin formarea de hemaglutinate – grunji vizibile cu ochiul liber.

Materiale necesare: plăci cu godeuri din sticlă, metal, ceramică sau material plastic, pipete Pasteur, baghete din sticlă sau plastic, soluţie izotonică (0,85%) de clorură de sodiu (soluţie fiziologică), 2 serii de seruri standard izohemaglutinante a grupelor 0 (I), A (II), B (III) şi AB (IV), eritrocite standard de grupă 0 (I), A (II), B (III), anticorpi monoclonali anti-A, anti-B, anti-AB, taimer, etc. Condiţii de efectuare a reacţiei şi prepararea prealabilă a ingredienţilor. 1. Reacţia de hemaglutinare se efectuiază la temperatura 15-25 0 C într-o încăpere bine iluminată. 2. Flacoanele cu seruri standard se instalează într-un stativ cu 3 godeuri (sau în 2 stative la utilizarea a două serii de ser de fiecare grupă). În godeul în partea stângă se instalează serul grupei 0 (I), în mijloc – serul grupei A (II) şi în cel din dreapta – serul grupei B (III). Separat se instalează serul grupei AB (IV), utilizat ca control suplimentar. Acest set se complectează cu un tub sau flacon cu soluţie fiziologică. În fiecare flacon se introduce câte o pipeta curată şi uscată. 3. Pentru spălarea baghetelor de sticlă sau plastic şi pipetelor Pasteur se prepară 2 pahare (150 ml) cu soluţie fiziologică. 4. Sângele pentru cercetare se obţine prin înţepătura degetului sau venepuncţiei. În cazul venepuncţiei sângele în volum 2-5 ml se colectează în eprubete fără stabilizator (anticoagulant) preventiv marcate cu iniţialele individului.

Se

poate utiliza şi sângele colectat cu stabilizator (soluţie 4% de citrat de sodiu 0,25

ml

la un ml sânge). Tubul este lăsat la temperatura camerei timp de 20 min pentru

formarea cheagului cu separarea serului. În cazul necesităţii de separare răpidă a

serului, tubul cu sânge poate fi centrifugată la 1500-2000 rot/min timp de 10 min.

În unele cazuri se admite păstrarea sângelui pe parcursul a 48-72 ore la temperatura

4-8 0 C pentru cercetarea ulterioară. Sângele pentru testare trebuie colectat până la

hemotransfuzie graţie faptului că în acest caz la utilizarea unui volum major a componenţilor sanguine sau la transfuzie incorecta a sângelui a grupei 0 (I) medicul

poate concluziona apartenenţa sanguină. 5. Pentru testarea aglutininelor α (anti-A), β (anti-B) se utilizează eritrocite

standard conservate de grupa 0 (I), A (II), B (III), care înainte de utilizare se spală

de 4 ori cu o soluţie fiziologică prin centrifugare la 1000 rot/min pe parcursul 10

min. Eritrocitele spălate în tuburi se instalează într-un stativ în ordinea următoare:

începând din stânga grupa 0 (I), A (II), B (III). Tehnica de lucru se realizează în două variante: cu ajutorul serurilor izohemaglutinante standard, când se determină prezenţa sau absenţa aglutininogenelor şi prin varianta încrucişată cu utilizarea eritrocitelor şi serurilor izohemaglutinante standard. Determinarea grupelor de sânge cu utilizarea serurilor izohemaglutinante standard.

În planşe din dreaptă se indică numele, prenumele persoanei investigate, iar începînd din partea stîngă se notează simbolul specialităţii serurilor izohemaglutinante: 0 (anti-A+B), A (anti-B), B (anti-A). Sub fiecare simbol se depune câte 0,1 ml (o picătură mare) de ser izohemaglutinant standard grupa corespunzătoare cu instalarea imediată a pipetei în flaconul respectiv. Cele două serii de seruri standard sunt aranjate în două rânduri una sub alta (vezi figura 1).

Picăturile de sânge cercetate (0,01 ml) se depun cu o baghetă de sticlă/plastic alături de picătura de ser izohemaglutinant standard. Coraportul dintre picătura de sânge şi volumul serului izohemaglutinant standard trebuie să fie 1:10. Picătura de sânge se amestecă cu cea de ser cu baghetă, folosind de fiecare dată alt beţişor pentru omogenizare. Se poate folosi şi o singură baghetă, dar după amestecul fiecărei picături spălăm bagheta în vasul cu soluţie fiziologică şi se şterge minuţios cu tifon. Picăturile obţinute în urma omogenizării vor avea un diametru de cel puţin 1 cm. Ulterior placa este agitată prin înclinarea repetată cu pauze de 1-2 minute între agitări. Reacţia este monitorizată timp de 5 minute, graţie posibilităţii unei hemaglutinări tardive, de exemplu, cu eritrocitele subgrupei A (II). După 3 minute în amestecul de picături se adaugă câte 0,05 ml soluţie fiziologică, se omogenizez, apoi urmărim reacţia până la 5 minute. Controlul şi interpretarea rezultatelor reacţiei. Reacţie de hemaglutinare poate fi pozitivă sau negativă. În cazul reacţiei pozitive în primele 10-30 secunde, de obicei, după amestecul reagenţilor, apar aglutinate mici de culoare roşie, care conţin eritrocite aglutinate de anticorpi. Aglutinatele mici devin tot mai mari ca rezultat al aglomerării lor, iar picătura marginal devine incoloră. În cazul reacţiei negative pe parcursul a amestecul rămână omogen colorat în roşu fără semne de aglutinare. Rezultatul reacţiei cu serul izohemaglutinant standard uneia şi aceleaşi grupe a celor două serii utilizate trebuie să coincidă. La cercetarea cu utilizarea serurilor izohemaglutinante standard putem obţine 4 variante a reacţiei (tabela 1).

1. Dacă serurile celor trei grupe au demonstrat reacţie negativă, adică toate

picăturile au rămas difuz colorate în roşu fără semne de aglutinare, atunci putem afirma, că sângele cercetat nu conţine aglutinogenii A şi B şi aparţine grupei 0 (I).

2. În cazurile apariţiei aglutinării cu serurile grupelor 0 (I) şi B (III) şi absente

cu serul grupei A (II), putem afirma că sângele conţine aglutinogenul A şi aparţine

grupei A (II).

3. Reacţia pozitivă cu serurile grupelor 0 (I) şi A (II), iar negativă cu serul

grupei B (III) dă posibilitate să afirmăm, că sângele cercetat conţine aglutinogenul B aparţinând grupei B (III).

Tabela 1 Rezultatele posibile ale reacţiei de hemaglutinare specifice cu serurile izohemaglutinante standard

 

Seruri izohemaglutinante de grupă

 

Sângele cercetat aparţine grupei

Seria

0 (I)

A (II)

B (III)

AB (IV)

anti-A+B

anti-B

anti-A

control

1

-

-

-

 

0 (I)

2

-

-

-

 

1

+

-

+

 

A (II)

2

+

-

+

 

1

+

+

-

 

B (III)

2

+

+

-

 

1

+

+

+

 

AB (IV)

2

+

+

+

seruri

izohemaglutinante. Semnul “+” indică prezenţa aglutinării, iar semnul “-” absenţa ei.

4. Rezultatele pozitive cu serurile celor trei grupe indică că sângele cercetat conţine ambii aglutinogeni (A şi B) şi aparţine grupei AB (IV). Dar în cazul dat, pentru excluderea aglutinării nespecifice a eritrocitelor cercetate, e necesar un control suplimentar cu serul standard al grupei AB (IV). Pentru aceasta pe placă se depune 0,1 ml ser grupa AB (IV) şi se adăugă 0,01 ml sânge cercetat. Aceste două picături se amestecă şi reacţia se monitorirzează 5 minute, periodic agitând placa. Numai absenţa aglutinării în această picătură şi prezenţa ei în cele care conţin serurile standard 0 (I), A (II) şi B (III) permit aprecierea reacţiei ca specifică, iar sângele cercetat - identificat ca grupa AB (IV). Această variantă de testare a grupei sanguine se foloseşte pentru investigare izoserologice în instituţiile medicale ca metodă prealabilă. Determinarea grupelor sanguine prin metoda încrucişată cu utilizarea serurilor izohemaglutinante şi eritrocitelor standard. Această variantă de testare a grupelor sanguine permite identificarea aglutinogenilor în eritrocitele sângelui cercetat cu utilizarea serurilor izohemaglutinante standard şi aglutininelor de grup α şi β în ser cu ajutorul eritrocitelor standard. Ea este folosită pentru determinarea concludentă a grupelor sanguine în laboratoarele instituţiilor medicale. Materialele necesare, condiţiile şi prepararea prealabilă a reagenţilor vezi compartimentul precedent. Tehnica de lucru. Pentru cercetare se utilizează atât serul, cît şi eritrocitele individului investigat. Pe placă se notează numele şi prenumele persoanei cercetate şi simbolurile grupelor de sânge: 0 (anti-A+B), A (anti-B), B (anti-A).

*

Aprecierea

rezultatelor

grupelor

de

sânge

cu

ajutorul

a

două

serii

de

Sângele pentru cercetare este obţinut prin venepuncţie în volumul de 2-3 ml. Sângele obţinut este centrifugat la 1500 rot/min pe parcursul 5-10 min pentru obţinerea serului. Este posibilă şi varianta de instalarea în termostat (37 0 C) a sângelui timp 10 min cu transferarea lui ulterioară la frigider cu temperatura 2-8 0 C şi separarea chiagului de la peretele tubului. Testarea aglutinogenelor şi aglutininelor sângelui investigat este elucidată în figura 2. Sub simbolurile grupelor sanguine pe planşe se picură câte 0,1 ml ser pentru cercetare , iar mai jos se picură ser izohemaglutinant standard de 2 serii fiecare grupă câte 0,1 ml, astfel obţinând 6 picături amplasate în două rânduri câte 3, având semnificaţie din stânga spre dreapta 0 (I), A (II), B (III). Alături de picăturile serului cercetat se amplasează câte 0,01 ml eritrocite standard grupelor 0

(I), A (II), B (III). Alături de picăturile cu seruri standard se amplasează câte 0,01

ml eritrocite a sângelui cercetat. Fiecare pereche de picături este amestecată cu o

baghetă curată şi uscată până la omogenizarea completă a picăturii. Planşa este periodic înclinată peste 1-2 min cu monitorizarea reacţiei pe parcursul a 5 min. Aglutinarea în picăturile cu ser standard, ca regulă, apare peste 10-30 sec, pe când aglutinarea în picăturile unde se testează serul cu eritrocitele standard poate apărea tardiv (la sfârşitul minutei 5) graţie unui titru minor de aglutinine în serul cercetat. Pe măsura apariţiei aglutinării, dar numai devreme de 3 min, în picăturile unde ea a apărut se adaugă câte o picătură (0,05 ml) soluţie fiziologică, se omogenezeaz, iar

se urmăreşte reacţia şi agitarea planşei până la 5 min. Controlul şi interpretarea rezultatelor reacţiei. Evaluarea rezultatelor obţinute cu serurile şi eritrocitele standard trebuie să corespundă, adică aglutinogenii şi aglutininele constatate la cercetare aparţin unei şi aceleiaşi grupe. Pot fi posibile 4 variante (tabela 2).

1. Reacţia pozitivă a serului cercetat cu eritrocitele standard ale grupelor A (II)

şi B (III) indică prezenţa aglutininelor α şi β, absenţa aglutinogenilor e marcată prin reacţia negativă cu serurile standard izohemaglutinante. Aceste fenomene sunt caracteristice grupei de sânge 0 (I).

2. În cazurile când eritrocitele standard ale grupei B (III) sunt aglutinate de

serul cercetat, iar eritrocitele pacientului - de serurile standard izohemaglutinante

ale grupei 0 (I) şi B (III), grupa de sânge este A (II).

3. Dacă cu ajutorul eritrocitelor standard se identifică aglutinina α, iar cu serurile standard – aglutinogenul B, putem afirma că sângele cercetat aparţine grupei B (III).

Tabela 2 Aprecierea rezultatelor testării grupei sanguine cu utilizarea eritrocitelor şi serurilor izohemaglutinante standard

Eritrocite standard

Seruri izohemaglutinante standard

Sângele

cercetat

0

A

B

0

A

B

aparţine

(anti-A+B)

(anti-B)

(anti-A)

grupei

-

+

+

-

- -

   

-

+

+

-

- -

 

0 (I)

-

-

+

+

 

- +

 

-

-

+

+

 

- +

A (II)

-

+

-

+

+ -

   

-

+

-

+

+ -

 

B (III)

-

-

-

+

+ +

   

-

-

-

+

+ +

 

AB (IV)

 

Controlul cu serul grupei AB (IV) – rezultat negativ

 

* Semnul “+” indică prezenţa aglutinării, iar “-” absenţa ei

4. În caz că serul cercetat nu aglutinează eritrocitele standard ale celor trei grupe, iar cu ajutorul serurilor standard constatăm prezenţa aglutininogenelor A şi B la eritrocitele individului, presupunem prezenţa grupei de sânge AB (IV). Pentru excluderea aglutinării nespecifice utilizăm serul de control a grupei AB (IV). În cazul dat reacţia va fi negativă. Determinarea grupelor de sânge cu ajutorul anticorpilor monoclonali anti-A, anti -B şi anti – AB. Anticorpii monoclonali sunt destinaţi pentru aprecierea grupelor de sânge înlocuind serurile standard izohemaglutinante. Testarea grupei sanguine se efectuiază în sângele nativ cu şi fără conservant, inclusiv şi colectat din deget. Se utilizează metoda de hemaglutinare pe planşe. Pe ultima se indică numele, prenumele individului, simbolurile grupelor sanguine. Metodologia reacţiei cu anticorpi monoclonali este elucidată în figura 2. Materialele necesare şi condiţiile de testare vezi compartimentul elucidat anterior. Tehnica de lucru. Pe planşă se indică numele, prenumele celui investigat şi specialitatea reactivelor, ulterior picurăm câte o picătură mare (0,1 ml) de reagenţi cu anticorpi monoclonali anti-A, anti-B şi anti-AB, alături amplasăm o picătură mică de sânge cercetat (0,03 ml), amestecăm picăturile cu baghete, omogenizăm conţinutul picăturilor prin înclinarea planşei. În cazurile reacţiei pozitive constatăm o aglutinare a eritrocitelor la 3-6 sec, care sub formă de agregate roşii se adună rapid în aglutinate mari.

La reacţia negativă picătura rămâne difuz colorată în roşu fără aglutinate. Urmărirea reacţiei e necesară timp de 3 minute, graţie aglutinării posibile tardive a eritrocitelor care conţin aglutinogenii A şi B slab exprimaţi. Controlul şi interpretarea rezultatelor reacţiei. Aprecierea şi interpretarea rezultatelor reacţiei de hemaglutinare a eritrocitelor cu reagenţii cu anticorpi monoclonali este elucidată în tabela 3.

Tabela 3 Interpretarea rezultatelor reacţiei de hemaglutinare cu reagenţii monoclonali

Rezultatul reacţiei cu anticorpii monoclonali

Sângele cercetat aparţine grupei

anti-A

anti-B

anti-AB

-

-

-

0 (I)

+

-

+

A (II)

-

+

+

B (III)

+

+

+

AB (IV)

În cazurile absenţei aglutinării cu anticorpii monoclonali anti-A, anti-B şi anti- AB constatăm absenţa aglutininogenelor A şi B şi apartenenţa sângelui cercetat la grupa 0 (I). Dacă hemaglutinarea este constatată cu anticorpii monoclonali anti-A şi anti- AB, se apreciază prezenţa aglutinogenului A la eritrocite şi apartenenţa sângelui cercetat la grupa A (II). Aglutinarea eritrocitelor cu anticorpii monoclonali anti-B şi anti-AB denotă prezenţa în eritrocitele cercetate a aglutinogenului B şi apartenenţa sângelui la grupa B (III). În cazurile aglutinării eritrocitelor cu anticorpii monoclonali anti-A, anti-B şi anti-AB constatăm prezenţa ambilor aglutinogeni (A şi B) în eritrocitele cercetate şi apartenenţa sângelui la grupa AB (IV). Pentru a exclude aglutinarea spontană nespecifică a eritrocitelor amestecăm o picătură mare de soluţie fiziologică (0,1 ml) cu o picătură mică (0,01 ml) de sânge al pacientului. Absenţa aglutinării în această probă martor confirmă corectitudinea reacţiei. În cazul aglutinării spontane este necesară determinarea repetată a grupei sanguine, folosind eritrocitele pacientului după o spălare cu soluţie fiziologică (centrifugarea 1500-2000 rot/min, timp de 5-10 min). Surse de eroare. Cauzele apariţie unor erori în testarea grupei sanguine după sistemul AB0 pot avea caracter divers: tehnica, calitatea minoră a ingredienţilor utilizaţi şi particularităţile individuale ale sângelui cercetat. Printre cauzele erorilor tehnice cele mai frecvente sunt:

Marcarea incorectă a tuburilor cu sngele pentru cercetate de la diferite indivizi; Amplasarea incorectă a serurilor izohemoaglutinante sau anticorpilor monoclonali pe planşă, înregestrarea incorectă a rezultatelor testării;

Nerespectarea tehnicii cercetării:

- coraport incorect al serului şi eritrocitelor cercetate

- utilizarea serurilor şi reagenţilor cu termen expirat

- minorizarea terminului de monitorizare a reacţiei

- efectuarea cercetării la temperatura mai scăzută de 15 0 C şi mai mare de 25 0 C, se poate duce la apariţia reacţiei fals negaticvă.

Erorile în rezultatul utilizării reactivelor de o calitate insuficientă pentru testarea grupei sanguine:

- aviditatea minoră a anticorpilor serurilor standard poate avea ca consecinţă rezultat fals negativ la identificarea aglutinogenelor şi concluzia incorectă despre apartinenţa grupei sanguine

- spectrul redus specificităţii anticorpilor anti-A a unor serii de reagenţi monoclonali şi seruri izohemaglutinante care nu interacţionează cu toate variantele antigenice A asigură absenţa aglutinării cu unele mostre de eritrocite cercetate care conţin antigenul A. Erorile cauzate de particularităţile individuale ale antigenilor eritrocitari AB0:

- cantitatea şi amplasarea determinantelor antigenice pe eritrocte la diferiţi indivizi variază pentru aglutinogenii A şi B şi variantele lor apreciind astfel activitatea interacţiunei dintrew eritrocite şi anticorpi serurilor standard la testarea grupei sanguine

- modificarea expresivităţii antigenice sau disporiţia determinantelor antigenice eritrocitare (pacienţii cu tumori şi leucemie). Cauza posibilă a acestor modificări nu este elucidată complet, dereglarea sintezei transferazelor care asigură formarea determinantelor antigenice A şi B ar avea un rol în acest proces. Regulile necesare de respectare la testarea grupei sanguine:

1. Utilizarea reagenţilor de calitate înaltă.

2. Recoltarea sângelui şi aprecierea apartenenţei de grup se efectuiază dublu

cu utilizarea de fiecare dată a 2 serii de seruri sau anticorpi monoclonali.

3. Cercetarea trabuie realizată prin metoda încrucişată. Nu se admite utilizarea

eritrocitelor A şi B recoltate de la persoanele sporadice se utilzează numai eritrocite

standarde.

4. Se utilizează serul izohemaglutinant AB pentru controlul specificităţii

reacţiei aglutinare.

5. Sângele pentru cercetare se recoltează de la pacient până la hemotransfuzie,

graţie faptului ca transfuzia sângelui incompatibil şi volumelor mari ai

componenţilor sanguini de la persoanele cu grupa 0 (I) pot conduce la concluzii incorecte despre apartenenţa de grupă sanguină.

6. Sângele pentru cercetare se recoltează până la trasfuzia soluţiilor

substituente de plasmă pentru excluderea erorilor induse de aglomerarea eritrocitelor în “stâlpişori numulari” (монетные столбики).

7. De atras atenţia la diagnozul pacientului.

8.

Zilnic de verificat calitata reagenţilor utilizaţi cu înregistrarea rezultatelor.

9. Participarea în controlul extern al calităţii.

Tactica aprecierei apartenenţei de grup în cazurile aglutinaţiei nespecifice şi

autoaglutinaţiei:

1. Testarea repetată a grupei sanguine cu utilizarea altor serii de eritrocite şi

seruri izohemaglutinante standard.

2. Aprecierea aglutinogenelor eritrocitari prealabil spălate cu soluţie fiziologică.

3. Utilizarea obligatorie a serului standard AB (IV).

4. Excluderea posibilităţii autoaglutinării.

5. Determinarea corectă a grupei sanguină atât la pacienţi, cât şi donatori este una din verigele principale a lanţului de asigurare a inofensivităţii transfuzionale.

 

Serurile izohemaglutinante standard umane

 
         

Grupa

Serie

0 (I)

A (II)

B (III)

AB (IV)

sanguină

investigată

anti-(A+B)

anti-B

anti-A

control

1

1   0 (I)
1   0 (I)
1   0 (I)
 

0 (I)

2

2
2
2

1

1   A (II)
1   A (II)
1   A (II)
 

A (II)

2

2
2
2

1

1   B (III)
1   B (III)
1   B (III)
 

B (III)

2

2
2
2

1

1 AB (IV)
1 AB (IV)
1 AB (IV)
1 AB (IV)

AB (IV)

2

2
2
2

Fă r ă aglutinare ără aglutinare

AglutinareF ă r ă aglutinare NOT Ă Figura 1. Rezultatul reac ţ iei de hemaglutinare cu

NOTĂ

Figura 1. Rezultatul reacţiei de hemaglutinare cu seruri izohemaglutinante standard umane

Grupa de sânge testată

Reagenţi reagenţi monoclonali anti-eritrocitari

anti-A

anti-B

anti-AB

anti-eritrocitari a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB
anti-eritrocitari a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB
anti-eritrocitari a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB

0 (I)

anti-eritrocitari a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB
anti-eritrocitari a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB
anti-eritrocitari a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB

A (II)

a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB (IV)
a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB (IV)
a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB (IV)

B (III)

a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB (IV)
a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB (IV)
a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB (IV)

AB (IV)

a n t i - A anti-B anti-AB 0 (I) A (II) B (III) AB (IV)

Fără aglutinare

Aglutinare

Notă:

Figura 2. Rezultatul reacţiei de hemaglutinare cu seruri izohemaglutinante standard umane

Bibliografie selectivă:

Directiva 2001/83/CE Parlamentului European şi a Consiliului din 6

noiembrie 2001

preparatelor medicale produse din sînge şi plasmă;

privind exigenţele la calitatea, securitatea şi eficacitatea

Directiva 2002/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003 ce stabileşte standarde a calităţii şi securităţii pentru colectare, testare, prelucrare, păstrare şi distribuire a sîngelui uman şi componentelor sanguini;

Recomandarea Nr.R(95)14 a Comitetului de Miniştri statelor membre referitor la protejarea sănătăţii donatorilor şi recipienţilor în în domeniul transfuziei de sînge (Adoptat de Comitetul Miniştrilor la 12 octombrie 1995 la a 545 întrunire a înlocţiitorilor miniştrilor).

Recomandarea Nr.R(95)15 a Comitetului de Miniştri statelor membre referitor prepararea, utilizarea şi asigurarea calităţii componentelor sanguine (Adoptat de Comitetul Miniştrilor la 12 octombrie 1995 la a 545 întrunirea înlocţiitorilor miniştrilor).

Recomandarea Consiliului 98/463/EC din 29 iunie 1998 privind corespunderea sîngelui şi plasmei donatorului şi selectarea sîngelui de donator în Comunitatea Europeană;

Ghid pentru prepararea, utilizarea şi asigurarea calităţii componentelor sanguine aprobat prin ordinul Ministrului nr.188 din 15.07.02<

Tehnici imunologice. A. Olinescu, L. Andrieş

Compediu de imunologie fundamentală, A. Olinescu, L. Andrieş

Imunoizoserologia. Moscova ,1998;