Luceafarul Considerat ultimul mare romantic al literaturii universale, eminescu se remarca prin tematica cratiilor sale, dar mai

ales prin limbajul poetic care valorifica toate resursele limbii romane. Luceafarul este fara indoiala capodopera capodoperelor eminesciene, opera literara unica, creatie lirica integrata marilor valori romantice ale intregii lumi. Este un poem filosofic ce asigura o sinteza a categoriiilor lirice mai de seama pe care poezia lui eminescu le-a produs mai inainte(T. Vianu) Romantismul este o miscare artistica si literara aparuta ca o reactie impotriva clasicismului. Innoieste literatura promovand cateva principii estetice definitorii, cultivarea sensibilitatii, a imaginatiei, a fanteziei in defavoarea ratiunii, interesul pentru natura, pentru folclor si istoric, prezentarea unor eroi exceptionali surprinsi in situatii exceptionale, evadarea din realitate in fantezie, preocuparea pt geneza si amestecul genurilor si al stilurilor. Folclor si mituri Poemul Luceafarul este o sinteza de teme si motive romantice, maestria poetica reuseste sa realizeze intr-o creatie unitara o insumare a principiilor estetice ale romantismului. Astfel interesul pt folclor se regaseste in preocuparile poetului, poemul Luceafarul este inspirat din basmul romanesc Fata din gradina de aur cules de Richard Kunisch. Basmul prezinta povestea unei frumoase fete de care se indragosteste un zmeu, fata se teme de nemurirea zmeului, acesta cere demiurgului dezlegarea de nemurire si este refuzat. Reintors zmeul gaseste fata indragostita de un pamantean, fata este ucisa iar feciorul de imparat moare de durere. Eminescu versifica basmul schimbandu-i finalul, zmeul arunca asupra celor doi un blestem de a nu muri deodata. Alaturi de acest basm, poetul valorifica si mitul zburatorului din literatura populara, miturile greciei antice si mitologia crestina. Pornind de la aceste surse, poetul realizeaza poemul, transformand elementele basmului intr-o alegorie pe tema geniului, tema romantica, dar si o meditatie asupra conditiei umane. Interpretarea poemului o da insusi poetul precizand ...daca geniul nu cunoaste moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici pe pamant , nu e nici capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de fi fericit. El n-are moarte dar nici noroc. Din perspectiva acestei marturisiri, Luceafarul devine o alegorie pe tema romantica a locului si rostul geniului in lume. O alta interpretare o da Tudor Vianu care vede in pers voci ale poemului, mastile lui, eul poetic si proiecteaza pe sine in diverse ipostaze lirice corespunzatoare contradictiilor fiintei umane. Poemul este de substanta lirica cu o schema epica in care sunt tesute elem dramatice. Conditia omului de geniu Atras de conceptia filosofica a lui Schopenhauer, Em preia din lucrarile acestuia lumea ca vointa si reprezentare viziunea antitetica dintre omul obisnuit caracterizat prin mediocritate, prin neputinta de a-si depasi numele, prin dorinta de a trai si a fii fericit si geniul caracterizat prin inteligenta profunda mediativa, sete de cunoastere, aspiratie spre absolut, puterea de sacrificiu, capacitatea de a-si depasi limitele conditiei umane. Ipostaza geniului este intruchipata de Luceafarul-Hyperion, care din setea de cunoastere se indragosteste de prea frumoasa fata Catalina, omul comun care are nostalgia absolutului. Personajul eminescian Luceafarul intruneste calitatile geniului, el este capabil de a renunta la statului sau ontologic, fiinta nemuritoare a universului pt o

ora de iubire. Apartinand eternitatii astrul are capacitatea de a cunoaste tainele universului, este martor ar genezei universului. Necunoscand limitele spatiului si ale timpului, apartine ordinii primordiale de care este gata sa se desparta, in timp de muritorul Catalina nu-si poate depasi granitele lumii proprii. De conditia geniului tine obiectivitatea asupra realitatii, detasarea orgolioasa, retragerea in propria-i ternitatea asa cum reiese din raspunsul luceafarului in finalul poemului: Ci eu in lumea mea ma simt nemuritor si rece. Incheiere Luceafarul reprezinta geniul capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, sa se sacrifice in numele unui ideal. Iubirea Iubirea este una dintre temele preferate ale romantismului, tema ilustrata in poemul luceafarul sub 2 aspecte, o iubire fantastica intre 2 fiinte apartinand unor lumi diferite, cea terestra si cea cosmica, o iubire imposibila. Apare in poem si o idila intre 2 fiinte apartinand aceleasi lumi, o iubire posibila, concretizata in cuplul Catalin-Catalina. Iubirea imposibila intre luceafar si Catalina este stranie, comunicarea dintre cei doi realizandu-se in planul visului. Deosebirea dintre protagonisti este evidentiata de modul in care se statorniceste sentimentul, daca pt fiinta muritoare sentimentul apare dupa cateva zile, pt astru iubirea se sedimenteaza intr-o perioada mai lunga Iar el privind de saptamani / Ii cade draga fata. Incompatibilitatea, imposibilitatea de armonizare se concretizeaza in cele doua metafore ale luceafarului intruchipat o data sub forma unui inger :Cerul este tatal meu/ Si muma-mea e marea. Refuzul fetei de-al urma in sfera sa este generat de teama, de incapacitatea omului obisnuit de a-si depasi limitele. Nici ipostaza demonica nu este perceputa ca potrivita Privirea ta ma arde. Fiinta superioara este capabila de sacrificiul suprem acceptand schimbarea statului existential Cu vesnicia sunt legat / Ci voi sa ma dezlege. Esuarea iubirii imposibile, iubirea dintre repr a 2 lumi diferite isi are corespondent in implinirea iubirii dintre 2 pamanteni, cuplul Catalin-Catalina este o alta ipostaza a iubirii opuse iubirii ideale. Cei doi formeaza un cuplu fericit dar supus legilor pamantene. Catalina ramane in suflet cu nostalgia luceafarului. Natura Tema cultivata de romantism apare in poemul Luceafarul sub 2 aspecte, o data intalnim un pastel al naturii terestre ilustrat in prima parte si ultima parte a poemului si un pastel cosmic regasit in partea a3a, drumul Luceafarului spre Demiurg. Prima parte contureaza un tablou tipic romantismului in contul caruia se afla marea, element primordial al universului Pe miscatoarele carari corabii negre duce. In partea aIVa regasim imaginea naturii terestre stralucitoare in frumusete, calda si ocrotitoare, un cadru pt iubirea impartasita. Imaginea naturii se realizeaza vizual concentrandu-se injurul unor motive eminesciene: seara, noaptea, luna, codru. Epitetele se impletesc cu personificarile, natura armonizandu-se cu starea sufleteasca a celor 2 indragostiti. Maretia naturii cosmice este suprinsa in imaginea zburatorului intergalactic. Cosmicul este redat in imagini concrete de o exceptionala expresivitate, procesul genezei universale este continuu, idee concretizata vizual Si din a chaosului vai/ Jur imprejur de sine/ Vedea ca-n ziua cea dintai/ Cum izvoarele lumine. Centrul universului, punctul unde salasluieste Demiurgul este lipsit de repere temporale si spatiale Caci unde ajunge

nu-i hotar/ ... Si vremea incearca in zadar/ Din goluri a se naste, poetul reusind sa concretizeze obstacolul in imagini sugestive. Elemente de cosmogonie O tema abordata de literatura romantica este cosmogenia, geneza universului sau marile prabusiri cosmice, tema prezenta in poemul Luceafarul in tabloul al 3-lea, numit si drumul cunoasterii, tablou care ilustreaza planul universal cosmic prezentand zborul Luceafarului spre Demiurg.Fragmentul debuteaza cu un pastel cosmic in care natura este fascinanta, poetul facand referire la ideea filosofica a timpului bivalent si la caracteristicile planului universal trimitand si inspre problematica genezei universului prin valorificarea ideilor poetului indicand RegVeda.Calatoria intergalactica a Luceafarului Hyperion (pe deasupra mergatorul) reface drumul invers creatiunii dinspre micro spre macro cosmic ceea ce justifica expresia drum al cunoasterii, secventa contine elemente de meditatie pe tema destinului uman: cu o maiestrie deosebita, Eminescu concretizeaza abstractul in imagini sugestive ca de exemplu timpul bivalent: Si cai de mii de ani trecea in tot atatea clipe.Infinitul cosmic se concretizeaza intr-o imagine sugestiva :Un cerc de stele dedesupt/Deasupra-i cerc de stele. Devenit spirit pur, lumina, Hyperion traverseaza cosmicul intr-un traseu luminos paream fulger neintrerupt ratacitor prin ele.Continuitatea procesului genezei este sugerata prin imagini concrete , lumile noi izvorasc din intunecatele vai ale haosului primordial Si din a chaosului vai/Jur imprejur de sine/Venea ca in ziua cea dintai/Cum izvorau lumine. Determinarile spatiale si temporale dispar, spatiul este fara hotar iar timpul devine vesnicie Caci unde ajunge nu-i hotar si vremea incearca in zadar/Din goluri a se naste . Amestecul genurilor si speciilor este o particularitate a romantismului ilustrata in poemul Luceafarul. Aici se tes cele trei genuri literare intr-un tot armonios. Genul liric se defineste prin exprimarea directa a viziunii, a sentimentelor privind idealul de iubire absoluta si conditia geniului ca simbol al eternitatii. Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In achimb pe-o sarutare/Dar voi sa stii asemenea/Cat te iubesc de tare. Genul epic este ilustrat prin faptul ca opera respecta subiectul narativ al basmului popular pe care Eminescu il imbogateste cu valente filozofice, iar genul dramatic este motivat de existenta mastilor : Catalin, Catalina, Luceafarul, Demiurgul, toate ipostaze ale unui liric complex. In plan formal, dramatismul este accentuat de secventele dialogate : Fata de imparat-Luceafar, Hyperion-Demiurgul, Catalin-Catalina.De natura dramatica tine si neputinta omului obisnuit de a accede spre valori superioare, dar si drama omului de geniu in aspiratia sa spre absolut. Dintre speciile literare care se regasesc in Luceafarul se remarca idila pastorala, tabloul al 2-lea al poemului, iubirea dintre Catalin si Catalina.Meditatia filozofica este ilustrata in tabloul al 3 lea unde apare antiteza dintre muritor-nemuritor, doua statute ontologice diferite: Ei toti se nasc spre a muri si noi nu avem nici timp nici loc/Si nu cunoastem moarte. Elegia exprima tristetea, nostalgia omului obisnuit in neputinta sa de a atinge absolutul, ilustrata la nivelul personajului feminin: Luceste cu-n amor nespus/Dar se nalta tot mai sus/Ca sa nu-l pot ajunge.De aceeasi factura este si finalul poemului, tristetea Luceafarului neinteles de fiintele efemere Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece/Caci eu in lumea mea ma simt /Nemuritor si rece.Apar elemente de satira ilustrate de sarcasmul eului poetic referitor la superficialitatea

societatii umane Ce-ti pasa tie chip de lut/De oi fi eu sau altul. Pastelul ca specie literara se concretizeaza sub doua aspecte, pastelul terestru si pastelul cosmic. Dintre procedeele artistice utilizate de romantism, s-au impus antiteza si comparatia ampla. In poem antiteza se realizeaza la nivelul statutului existential al cuplului fata de imparat Luceafarul, destinul fetei este cel al fiintei muritoare, viata sa sta sub semnul schimbator al norocului, astrul ceresc este nemuritorul legat de vesnicie. Comparatia expresiva este utilizata pentru a contura imaginea cuplului CatalinCatalina, lectia de iubire presupune armonizarea gesturilor Cum vanatorul-intinde-n crang /La pasarele glasul/Cand ti-oi intinde bratul stang/Sa ma cuprinzi cu bratul. De asemenea, pentru concretizarea imaginii zborului spre Demiurg, poetul recurge la comparatia parea un fulger neintrerupt/Ratacitor prin ele. Poemul Luceafarul este o sinteza a creatiei eminesciene, aici se regasesc principalele teme si motive romantice din celelalte creatii ale poetului, toate insumate intr-o structura unitara cu multiple valente filozofice. Luceafarul este un poem filosofic in care pastelul, idila, elegia si medidatia reliefeaza, in formele artistice variate, adancimea simtirii si cugetarii poetice.