Sunteți pe pagina 1din 6

ISDR - Curs 2

Organizarea de stat si dreptul in provincia romana Dacia


In urma razboaielor daco-romane din 101-102 si 105-106, cea mai mare parte a
teritoriului locuit de geto-daci a intrat sub stapanire romana, continuand sa fie locuite de
dacii liberi Crisana, Maramuresul, si nordul Moldovei.
Pe de alta parte, nu toate teritoriile cucerite de romani au fost incluse dpdv
administrativ in provincia romana Dacia. Astfel, sudul Moldovei, Munteia si Coltul
sud-estic al Transilvaniei, adica Transilvania dintre Olt si Carpati au fost incluse
dpdv administrativ in provincia Moezia Inferioara.
Provincia Dacia a fost pe intreaga durata a stapanirii romane o provincie
imperiala nepacificata, administrata direct de catre imparat prin intermediul unui
reprezentant al sau numit legatus augusti pro praetore, recrutat dintre membrii
ordinului senatorial si de rang consulat, adica fost consul la Roma. Iar in privinta
stapanirii romane, provincia Dacia a suferit o serie de reorganizari succesive.
Astfel, pe timpul domniei imparatului Traian, adica de la cucerire (anul 106) pana
in 117 d.H., Dacia a fost o provincie unitara , cuprinzand Transilvania, Banatul si Oltenia.
In anul 117, noul imparat Hadrian abandoneaza sudul Moldovei si cea mai mare parte a
Campiei Muntene, care erau greu de aparat si imparte restul teritoriului ramas sub
stapanire romana in doua provincii: Dacia inferioara, cuprinzand coltul sud-estic al
Transilvaniei, Oltenia si vestul Munteniei si Dacia superioara, cuprinzand restul
teritoriului aflat sub stapanire romana. Aceasta situatia s-a mentinut pana in 124 d.H.
cand imparatul Hadrian desprinde zona Transilvaniei aflata la nord de Aries si de Muresul
superior, creand o noua provincie: Dacia Porolissensis.
Ultima reorganizare a Daciei este infaptuita in timpul domniei lui Marcus
Aurelius, in sensul ca acesta uneste in anul 168 d.H. Dacia superioara cu Dacia inferioara,
formand Dacia Appulensis, iar in anul 169 desprinde Banatul, formand o noua provincie
cu numele de Dacia Malvensis.
Dacia Porolissensis, ce fusese creata de imparatul Hadrian este mentinuta in vechile sale
granite.
Organele central de conducere ale provinciei romane Dacia
Pe timpul domniei lui Traian, cat a fost o provincie unitara, Dacia era condusa de
legatul imperial, de rang consulat, care avea imperium proconsulare (puterea de
comanda a consulului de la Roma), in sensul ca el putea sa comande mai multe regiuni
romane.
Capitala provinciei si resedinta guvernatorului imperial se aflau la Colonia Ulpia
Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa. Dupa prima reorganizare, Dacia Superioara
este condusa tot de un legatus augustis pro praetore, din ordinul senatorial, insa de rang
pretorian, fost pretor la Roma, care avea puterea de comanda a pretorului de la Roma, in
1

sensul ca putea comanda o singura regiune. Este vorba despre legiunea a 13-a Gemina.
Tot acolo se afla si resedinta guvernatorului imperial al Daciei Superioare, insa capitala
Daciei romane la Colonia Ulpia Traiana.
Dacia Inferioara era o provincie procuratoriana, fiind condusa de un
procurator prezidial, recrutat dintre membrii ordinului ecvestru si avea ius gladi care ii
conferea depline puteri civile, judiciare si utilitare. Capitala provinciei Dacia Inferioara si
resedinta guvernatorului se aflau la Drobeta.
Dacia Porolissensis creata din reorganizarea infaptuita de Hadrian, era si ea o
provincie procuratoriana, condusa de un procurator augusti sau un procurator
prezidial cu resedinta la Napoca.
Dupa ultima reorganizare a Daciei, infaptuita de Marcus Aurelius, Dacia
Malvensis este o provincie procuratoriana, condusa de un procurator augusti sau
prezidial, recrutat dintre membrii ordinului ecvestru si care avea resedinta in orasul
Malda.
In Dacia Porolissensis, atributiile guvernatorului sunt preluate de generalul
comandant al Legiunii a V-a Macedonica, tranferata din Dobrogea in castrul de la
Porolisum, pentru a asigura paza granitei de nord a imperiului, iar in Dacia Appulensis
conducerea este preluata de un legatus augusti pro praetore daciarum trium, recrutat
dintre membrii ordinului senatorial si de rang consulat si care asigura coordonarea
conducerii celor 3 provincii ale Daciei.
Unitatea celor 3 provincii Dacia este asigurata si prin faptul ca din timpul
domniei imparatului Alexandru Sever, Colonia Ulpia Traiana este ridicata la rangul
de metropola a celor 3 Dacii.
Un alt organ de conducere la nivel central este concilium provinciae sau
concilium daciarum trium creat se pare in urma reformei lui Marcus Aurelius si care era
o adunare provinciala alcatuita din reprezentanti ai oraselor din Dacia ce se intrunea o
data pe an la Colonia Ulpia Traiana in palatul Augustarilor. Membrii acestei adunari erau
recrutati din ordinul ..si din ordinul decurionilor si isi alegeau un presedinte al adunarii,
care indeplinea si calitatea de sagerdos arae augusti (preotul cultului imperial al Daciei) .
Insa acest conciulium, sub aspectul competentei sale era un organ de stat cu
atributiuni restranse, limitate la discutarea unor probleme de interes general ale oraselor
si provinciilor si sustinerea acestor interese locale in fata administratiei imperiale.
Membrii acestei adunari puteau adresa plangeri imparatului impotriva abuzurilor
magistratilor provinciali.
Prin urmare, conciulium provinciae nu este un organ cu caracter decizional.
Principala sa atributie este aceea de a intretine cultul Romei si al imparatului in
2

viata pentru intarirea loialitatii provincialilor si sporirea devotamentului lor fata de


puterea romana.
In ceea ce priveste organizarea locala a dacilor, administrarea finantelor
provinciei revenea unui procurator financiar cu sediul la Colonia Ulpia Traiana, unde
erau centralizate datele referitoare la impozitele si celelalte categorii de venituri.
Acest procurator financiar era subordonat legatului imperial si apartinea ordinului
ecvestru, avand in subordinea sa un intreg aparat fiscal, alcatuit din functionarii imperiali.
Aceasta organizare financiara s-a mentinut de-a lungul reorganizarilor succesive
ale provinciei Dacia, in Dacia Superioara, apoi in Dacia Appulensis. De pilda, in Dacia
Appulensis, atunci cand in locul legatului imperial al celor trei Dacii era vacant,
interimatul era asigurat de catre procuratorul financiar.
In provinciile procuratoriene (Dacia Inferioara, Dacia Malvensis. Dacia
Porolissensis) atributiile financiare erau exercitate de procuratorii prezidiali ai
acestor provincii, iar in Dacia Porolissensis, atunci cand conducerea a fost preluata de
comandantul Legiunii a V-a Macedonica, atributiile financiare au fost preluate de un
procurator financiar special.
Impozitele activate in provincia Dacia erau de doua categorii: tributa si
vectigalia.
Tributa sub impozitele directe (): tributum soli sau stipendiu care se percepea
insa nu doar pt terenuri, ci si pentru cladiri, apoi tributum capitis, un impozit pe
persoana, care insa se percepea nu numai cetatenilor romani, ci si peregrinilor.
Vectigalia reprezenta impozitele indirecte, cele mai importante fiind impozitul de
5% pe mosteniri (vicesima ereditas) si impozitul de 2,5% pe circulatia bunurilor si
persoanelor, acesta fiind perceput in provincii vamale amplasate atat la granite, cat si in
interiorul provinciei si oficii vamale conduse de sclavii imperiali. Incasarea acestei taxe
vamale de 2,5% a fost intial incredintata unor arendasi (conductores), iar apoi sarcina
colectarii acestei taxe a fost incredintata unor procuratori vamali, recrutati dintre membrii
ordinului ecvestru.
Organizarea locala a provinciei Dacia
Existau doua categorii de asezari in provincia romana Dacia: asezari urbane si
asezari rurale.
Asezarile urbane, la randul lor erau de doua categorii: colonii si municipii.
-

Coloniile sunt asezari urbane puternic romanizate, locuitorii lor fiind majoritatea
covarsitoare cetateni romani, care se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si
politice. Unele dintre colonii se bucurau si de ius italicum, o fictiune juridica, conform
3

careia solul acelor colonii era asimilat cu solul italic si ca atare cetatenii romani din
coloniile respective puteau exercita dreptul de proprietate quiritara asupra pamantului.
Municipiile erau centre urbane mai putin romanizate, locuitorii lor bucurandu-se de
un status juridic intermediar intre acela al cetatenilor romani si cel al peregrinilor.
In perioada stapanirii romane a Daciei, distinctia odinioara atat de clara intre
colonii si municipii incepe sa se estompeze, aceasta si pe fondul generalizarii
cetateniei romane.
Organizarea si conducerea oraselor era alcatuita dupa modelul Romei, astfel incat
un autor latin (Aulum Gellum) spune ca orasele Daciei sunt mici efigii ale poporului
roman.
Organul suprem de conducere in orase era consiliul municipal, asemanator cu
senatul de la Roma, membrii acestui consiliu municipal formand ordo decuriorum.
Numarul decuriorilor din consiliu varia intre 30 si 50, fiind stabilit prin actul de
intemeiere a orasului in functie de nr cetatenilor romani care locuiau in orasul
respectiv.
Membrii senatelor municipale erau desemnati din 5 in 5 ani de catre niste
magistrati specializati denumiti duumviri cvin cvenales (cei doi barbati care spun
dreptul). Ei erau recrutati dintre cetatenii romani ingenui, avand varsta de cel putin 25
de ani si o avere de cel putin 100 000 de sesterti. Erau preferati cei care anterior
indeplinisera magistraturi municipale si sacerdotale.
La epoca cuceririi romane a Daciei, ordinul decurionilor atinsese apogeul puterii
sale politice si economice, dovada ca o instriptie descoperita la Drobeta desemneaza
ordinul decurionilor prin sintagma ordo spendisimus.

Principalele atributiuni ale consiliului municipal sau senatului municipal erau:


atribuirea de terenuri;
solutionare problemelor edilitare;
organizarea spectacolelor si a jocurilor publice;
coordonarea activitatii administrative si fiscale;
indeplinirea obligatiilor de cult;
alegerea magistratilor municipali si sacerdotali.
Magistratii municipali erau organizati intr-un sistem ierarhic.
In varful acestei ierarhii aflandu-se magistratii superiori, in colonii acestia sunt
duumviri iure dicundo si quatorviri iure dicundo.
Aveau atributiuni administrative si judiciare.

Ceilalti magistrati municipali sunt:


1) edilii, insarcinati cu:
politia oraselor;
aprovizionarea pietelor;
intretinerea strazilor si a cladirilor publice
2) questorii care se ocupau cu administrarea finantelor si a bunurilor orasului.

In subordinea magistratilor municipali se afla un aparat intreg de functionari


marunti si slujbasi marunti, denumiti aparitores.
Magistratii sacerdotali erau preotii municipali, alesi de catre ordinul
decurionilor. Si acesti magistrati sacerdotali erau organizati intr-un sistem ierarhic, in
varful caruia se afla pontifex, ales dintre decurioni, apoi flamines (preotii zeilor
principali; ex: flaminul lui Jupiter) si ultimii, augurii.
Cel de-al 2-lea esalon al conducerii oraselor il constituia asa-numitul ordin al
augustarilor. Din acest ordin faceau parte persoane care nu au acces la decurionat, pentru
faptul ca nu indeplinesc cumulativ cele 3 conditii pentru a fi decurioni, insa acesti
augustari erau alesi pe viata de catre decurioni si aveau ca principala misiune
intretinerea cultului Romei si al imparatului in viata. In general erau persoane foarte
avute si pentru faptul ca faceau parte din acest ordin, ei erau tinuti sa faca donatii banesti
importante catre oras in vederea finantarii constructiilor civile si religioase.
Augustarii se constituiau la nivelul intregii provincii intr-o asociatie cu sediul in
Palatal Augustarilor din Sarmisegetusa unde se afla si acel sacerdos arae augusti, care
indeplinea si functia de presedinte al conciliumului celor 3 dacii.
Cel de-al treilea nivel al conducerii oraselor il reprezentau colegiile. Colegiile
sunt asociatii cu caracter profesional, religios sau funerar, constituite in vederea
intrajutorarii membrilor lor. Colegiile profesionale, cum ar fi colegiul mestesugarilor,
erau organizate dupa model militar in decurii si centurii si erau conduse de un prefectus
sau magister si se puneau sub protectia unui cetatean roman de baza din oras, numit
patronus sau defensor.
Asezarile rurale
Erau de doua categorii: cele organizate potrivit modelului autohton geto-dac
(obstile satesti sau teritoriale) si cele organizate potrivit modelului roman. Acestea la
randul lor erau de doua categorii: pagus (pagi) si vicus (vici).
Pagi erau satele puternic romanizate, care se constituisera pe teritoriul adiacent
coloniilor, iar vici sunt sate mai putin romanizate, organizate in afara teritoriului
coloniilor.
Mai existau doua categorii speciale de asezari rurale, si anume stationes si
canabae.
5

Stationes sunt acele oficii vamale, postale, de paza si control, iar canabele sunt asezari
rurale organizate in apropierea castrelor romane si locuite in special de veterani, familiile
soldatilor romani, mestesugari si negustori, care isi desfasurau activitatea in legatura cu
armata romana.
Dreptul aplicabil in provincia romana Dacia
Dreptul aplicat in provincia Dacia, ca de altfel dreptul aplicat in toate provinciile
imperiului, avea un profund caracter statutar, consacrand un statut sau regim juridic
diferentiat al persoanelor in raport de categoria sociala careia ii apartinea persoana
respectiva. Cei care se bucurau de plenitudinea dreptului civil si politic erau cetatenii
romani, cu exceptia proprietatii quiritare, pe care nu o puteau exercita decat
cetatenii romani din coloniile investite cu ius italicum.
Cetatenii romani aveau urmatoarele drepturi civile:
-

Ius commercii sau comercium (dreptul de a incheia acte juridice valabile potrivit
dreptului civil);
Ius conubii sau conubium (dreptul de a incheia o casatorie valabila potrivit dreptului
civil);
Legis actio (dreptul de a utiliza mijloacele procedurale ale dreptului civil pentru
valorificarea drepturilor lor subiective si a pretentiior lor legitime).
Drepturile politice ale cetatenilor romani erau:

Ius sufragii (dreptul de a alege)


Ius honorum (dreptul de a candida la o magistratura)
Ius militiae (dreptul de a face parte din legiunile romane)