INSTITUȚII POLITICO-JURIDICE ÎN

PROVINCIA ROMANĂ DACIA

Grupa: Dr.1708
Coordonator: Aramă Elena
Dr. hab. în drept, prof. univ.
I. Organizarea administrativă și financiară în Dacia Romană

1.Reorganizările administrativ-teritoriale ale provinciei romane Dacia

 În urma războaielor daco-romane, în anul 106 Dacia a fost cucerită și transformată
în provincie romană imperială, cuprinzând în hotarele ei Transilvania, Oltenia,
Banatul, vestul Munteniei și o parte din Moldova;
 În anul 119 Împăratul Hadrian pentru o mai eficientă conducere și apărare a hotărît
împărțirea provincie în două unități administrative:
 Dacia superioară cu capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
 Dacia inferioară cu capitala la Drubeta.
Dacia Romană după reorganizarea din anul 119
1.Reorganizările administrativ-teritoriale ale provinciei romane Dacia

Ultima reorganizare în provincia romană Dacia a fost făcută pe timpul împăratului

Marcus Aurelius în anii 167/168, Dacia împărțindu-se în 3 unități administrativ teritoriale:
 Dacia Apulensis- cea mai mare parte a Daciei Superioare cu capitala
Apulum (astazi Alba-Iulia);
 Dacia Malvensis- cu capitala Malva (în sudul Olteniei), condusă de un procurator;
 Dacia Porolissensis- cu capitala la Porolissum (azi Moigrad) condusă de comandantul

legiunii V Macedonică;
Peste cele trei unități administrative ale Daciei a fost numit un guvernator suprem, care
se numea legatus Augustus pro praetore trium Daciarum, care conducea efectiv și Dacia
Apulensis.
 2.Organele centrale de conducere
Guvernatorul
 Era guvernatorul suprem și a doua persoană în
provincie după împărat având largi atribuții de
ordin politic, financiar, militar și judecătorești;
 Avea dreptul de a pronunța și pedepsi cu
moartea- ius gladi;
 Avea dreptul de a emite edicte- ius edicendi;
 Se îngrijea de administrație și de securitatea
provinciei.
Adunarea provincială
 Se forma din delegați ai orașelor și se
întrunea o dată pe an la Sarmizegetusa;
 Reprezenta interesele stăpânilor de sclavi;
 Susținea interesele orașelor și provinciilor
față de administrația imperială;
 Avea dreptul să formuleze plăngeri către
împărat împotriva abuzurilor dregătorilor, să
elibereze de sclavie și să acorde cetățenie.
 3. Organele locale de conducere
Unități urbane

Colonii Municipii

 Aveau o situație superioară față de

municipii;  Aveau o poziție inferioară față de colonii;
 Erau alcătuite în majoritate din foștii
 Populația în majoritate era formată din
militari stabiliți pe teritoriul provinciei;
băștinași care se afla într-un raport
 Dispuneau de drepturi politice și civile; intermedeiar între peregrini și coloniști.
 Constituiau puternice centre de
romanizare.
 3. Organele locale de conducere a unităților urbane
Organele de conducere a coloniilor și municipiilor sunt:
 Consiliul orășenesc – organ colegial numit ordo decurionum, care avea atribuții de ordin
fiscal și administrativ:
- urmăreau perceperea la timp a impozitilor;
- stabileau prestațiile ce urmau a fi facute de cetățeni;
- supravegheau gestiunea financiară a orașului;
- organizau jocuri publice
- alegeau magistrații și sacerdoții orașului.
 Magistrați – erau numiți în colonii duumviri, iar în municipii – quatuorviri, care aveau
următoarele atribuții:
- atribuții speciale de ordin judicătoresc, posedau jurisdicția contencioasă
și jurizdicția grațioasă;
- dispuneau de mijloace de constrîngere ca amenda și luarea în gaj a unor bunuri;
- atribuții legate de gestionarea financiară a orașelor
 3. Organele locale de conducere a unităților urbane

 Edili- categorie de magistrați ce aveau în competența lor:

- probleme legate de urbanism și contrucții;
- probleme legate de întreținerea orașelor, strazilor și podurilor din oraș;
- exercitau poliția pieților.

 Cvestori – se situau pe treapta de jos a ierarhiei magistraturilor orășenești:

- conduceau administrarea finanțelor.

În subordinea administrației orașului se aflau diferiți slujbași ca:

- aprozi;
- arhivari;
- scribi;
- crainici.
 3. Organele locale de conducere a unităților rurale
Unități rurale

Sate autohtone Sate organizate după model roman

Vici Pagi

 În modelul autohton de conducere se
menținea obștea teritorială cu sfatul
oamenilor buni și bătrâni ca formă
tradițională de organizare.
 Erau conduse de obicei de doi magistrați, aleși de către săteni
sau de către autoritățile superioare;
 În activitatea lor administrativă ei erau asistați de către un
consiliu sătesc;
 În problemele financiare erau ajutați de către un chestor.
 3. Organele locale de conducere a unităților urbane
Teritorii dependente administrativ de orașe
Teritorii care aveau administrație proprie, fiind conduse de un
Ținuturile consilium, alcătuit de reprezentanții satelor din ținutul dat, iar în alte
ținuturi conducerea era efectuată de însăși administrația orașului de
care depindeau.

Așezări formate în jurul castrelor romane;

Canabe

Forurile
Târguri cu magistrați proprii.

Conciliabulele
 4. Organizarea financiară
 Gestionarea financiară a provinciei era efectuată de către procuratorii financiari ai celor trei Dacii ajutați
de funcționari inferiori

Veniturile

Prestațiile la care erau supuși locuitorii provinciei pentru transporturi,

Domeniile publice
întreținerea drumurilor, găzduirea funcționarilor importanți.

Monopoluri și drepturi Aduceau venituri indirecte, deoarece nu toate impozitele se strângeau în

regaliere regie, unnele fiind arendate.

Rezultau din încasarea taxelor vamale pentru circulația mărfurilor și a

Taxe vamale
persoanelor la frontieră, intrarea în oraș, trecerea peste poduri.

 Impozite directe: funciar, capitația;

Impozite  Impozite indirecte: pe moștenire, pe eliberare de sclavie, pe
vînzări ale sclavilor, pe vînzări ale altor mărfuri
 4. Organizarea financiară
Cheltueli

Administrația Armata

Aprovizionarea
Lucrările publice
capitalei

Nevoile cultului
 II. Dreptul în Dacia Romană
1. Izvoarele dreptului
După cucerirea Daciei de către romani, alături de dreptul geto-dac s-a aplicat dreptul roman.
 Izvoarele dreptului aplicat în Dacia
Romană

Dreptul autohton
Dreptul roman (geto-dac)

Ius civile Se aplica în relațiile dintre cetățenii romani.
Erau elaborate la intrarea în funcție a
Edictele guvernatorului guvernatorului, unde el arăta modul în
provinciei care va conduce provincia, aplicând
dreptul roman.
A continuat să se aplice în
măsura în care nu prejudicia
interesele Imperiului Roman,
reglemetând raporturile dintre
băștinași ca: relațiile de familie,
tutelă, moștenire.

Constituțiile imperiale Edictele erau emise de către împărat, fiind în vigoare pentru tot timpul domniei lui,
(edicte și mandate) pentru tot teritoriul imperiului. Mandatele erau instrucțiuni date de către împărat
guvernatorilor privitoare la diverse probleme de drept.

Era dreptul comun al tuturor popoarelor care reglementa raporturile dintre perigrinii și
Ius gentium cetățenii romanii sau latini.
2. Instituțiile juridice Instituția proprietății
(proprietatea funciară)

Instituția obligațiunilor
Proprietatea provincială Proprietatea quiritară

Proprietatea quiritară era

Ca intituție juridică obligațiunea
apare în dreptul roman odată cu
nașterea proprietății private și a
claselor sociale. În provincia
geto-dacă în domeniul dreptului
obligațional s-a aplicat dreptul
roman, dar modificat sub
influența dreptului local.
Proprietatea provincială era
constituită din acea parte a
pământurilor care după cucerirea
Daciei au fost transformate în ager
publicus.
Cei care dețineau aceste pământuri
erau considerați doar posesori cu
drept de folosință și extragerea
foloaselor.
exercitată asupra pământurilor
care se bucurau de ius
italicum În Dacia existau cel
puțin cinci colonii care
posedau acest drept. Locuitorii
coloniilor cu ius italicum
aveau drept de proprietate
quiritară, deoarece solul
acestor colonii era asimilat cu
cel din Italia.
2. Instituțiile juridice
Statutul juridic al categoriilor sociale din provincia Dacia

Locuiau în special în orașe, colonii sau municipii. Ei benificiau de plenitudinea

Cetățeni romani drepturilor politice:ius sufrage, ius honorum, ius militae, și civile: ius comercium, ius
conubium și dreptul de a testa în formă romană.

Aveau o poziție intermediară între cetățeni și peregrini. Ei se bucurau de drepturi

Latini politice și civile mai limitate, din drepturile civile, ei aveau în special dreptul de a
încheia acte juridice conform dreptului roman, însă nu benificiau de ius conubi.

Locuitori liberi ai provinciei, marea masă a lor constituindo băștinașii. Ei nu benificiau

Peregrini de drepturi politice, iar cele civile aveau particularități specifice. Peregrini deditici-
categorie aparte, locuitori ai cetăților distruse, care au opus rezistență romanilor.

Categoria oamenilor liberi, a agricultorilor, care luau în arendă pământul de la

Coloni proprietarii de pământ, plătind dijmă.

Dacă se aflau în proprietatea cetățenilor romani, situația lor juridică era relementată de
Sclavi dreptul roman, iar dacă erau în proprietatea peregrinilor- li se aplicau normele juridice
locale.
3. Instituțiile juridice
 La cetățenii romani era reglementată de regulile dreptului roman;
 Peregrinii nu aveau ius conubi, folosindu-se la închierea căsătoriei, adopțiunii
și tutelei de legile locale.
 La peregrini femeile nu se aflau sub tutelă.
Instituția familiei  Căsătoria dintre un cetățean roman și o peregrină se putea realiza dacă
peregrina primise ius conubi, în caz contrar, ea nu era recunoscută și copiii
nu primeau cetățenie romană.
 Sclavii trăiau în căsătorie naturală. Copii născuți în ura concubinajului dintre
un sclav și o femeie liberă deveneau liberi.

 Scucesiunea putea fi transmisă prin testament sau ab intestat (fără testament).

 Peregrinii foloseau forma verbală a testamentului, neavînd dreptul de a
Instituția succesiunii întocmi testamente în conformitate cu dreptul roman.
 Pererinii puteau intra în succesiunea cetățenilor romani;
 Succesiunea dacilor era reglementată de cutumele geto-dacice.
4. Dreptul penal și procedura de judecată
Sistemul dreptului penal care exista în Dacia
romană era identice cu cel existent în celelate
provincii romane, avînd un caracter mai mult
privat.
Delictele publice care aduceau atingere statului
erau: înaltă trădare, delapidarea de bani
publici, luarea de mită.
Delicte private priveau: tâlhăria, omorul,
vătămarea corporală, distrugerea de bunuri,
tulburarea de posesie, etc.
Delictele săvîrșite de un pererin împotriva
altui peregrin erau pedepsite după cutumele
geto-dacice.
Delitele săvîrșite de romani împotriva
peregrinilor sau de peregrini împotriva
romanilor ca și delictele săvîrșite între romani
erau pedepsite conform reglementărilor
romane.
Cetățenii romani se puteau adresa instanțelor
de judecată potrivit procedurii formulare.
Litigiilor dintre cetățeni romani și peregrini li
se aplica procedura extraordinară de către
Guvernatorul provinciei sau reprezentantul său.
 CONCLUZIE
Reieșind din cele relatate constatăm că odată cu cucerirea Daciei de către romani și transformarea
ei în provincie imperială a început procesul de romanizare, civilizația romană fiind superioară s-a
răspândit și dincolo de hotarele provinciei romane Dacia. Astfel dacii liberi datorită permanentei
legături dintre autohtonii de pe întregul teritoriu al Daciei și circulația monetară au fost influențați de
sistemul de drept roman, de limba și civilizația latină dar totuși și-au păstrat vechile lor instituții
politico-juridice.

În concluzie constatăm că din momentul în care în provincia romană Dacia au început a fi aplicate
reglementările romane, dreptul roman a constituit factorul de unificare a provinciei și încadrarea
organică în sistemul Imperiului Roman ceea ce a dus la îmbinarea civilizației dacice cu cea romană și
apariția principalului izvor al dreptului românesc.