FINANTE

NOTE DE CURS

Titular curs : lector univ.dr. Carmen Constantinescu

Facultate : CSIE
ASE Bucuresti

CE INSEAMNA FINANTE?
BANI
CINE FOLOSESTE BANII?
Persoanele fizice
Persoanele juridice (firmele)
Statul
CU CE SCOP?
Satisfacerea nevoilor
-persoanele fizice: hrana, locuinta, obiective personale educatie etc;
-persoanele juridice: profitul si dezvoltarea, lichiditatile necesare desfasurarii
ciclurilor economice;
-statul: prestarea de servicii publice, cum ar fi apararea, sanatatea, educatia etc.
CARE SUNT SURSELE?
1

Persoane fizice-salarii, credite, dividende, venituri din vanzarea bunurilor proprii,

chirii, dobanzi, venituri din jocuri de noroc, pensii, diverse ajutoare si

indemnizatii;
Persoane juridice- aportul initial de capital, venituri din chirii, din vanzarea
activelor, venituri din vanzari produse proprii sau marfuri, imprumuturi bancare

sau obligatare, emisiunea de actiuni, subventii, donatii, sponsorizari;

Statul- impozite si taxe, venituri din prestari servicii, din vanzarea proprietatilor
statului, amenzi, imprumuturi de stat, donatii, etc.

CARE ESTE DESTINATIA BANILOR?

persoane fizice: consumul de bunuri si servicii, plata impozitelor si taxelor, economii,

rambursarea creditelor;
persoane juridice: salarii, rambursarea imprumuturilor si plata dobanzilor, dividende,

chirii, impozite si taxe, plata furnizorilor etc;

statul: achizitia de bunuri si servicii de interes public, acordarea de imprumuturi,
subventii, pensii, ajutoare sociale etc.

I.

CE SUNT FINANTELE?

Termenul de finante se refera atat la sursele banesti cat si la atragerea si alocarea lor
pe diverse obiective, publice sau private. Asadar, finantele nu implica numai banii, cat si
transferul acestora intre diverse entitati, in contextul planificarii si al controlului.
Finantele presupun:
Un sistem de fonduri de resurse financiare care se constituire in economie pe diverse paliere
si se utilizeaza pentru scopuri bine definite;
Un sistem de relatii economice ce exprima un transfer de resurse financiare;
Un sistem de planuri financiare care reflecta anumite procese previzionate pentru un
anumit interval de timp determinat;
Un sistem de entitati care participa la organizarea relatiilor financiare, la constituirea
fondurilor financiare si la distribuirea lor, precum si la elaborarea, executarea si controlul
planurilor financiare.
(*Ce sunt planurile financiare? De exemplu, la nivel public se intocmesc bugetele-de stat, al
asigurarilor sociale de stat etc, care sunt instrumente cu ajutorul carora se urmareste
asigurarea echilibrului financiar pe parcursul anului. Acestea au un caracter executoriu. Un
alt exemplu il constituie programele de dezvoltare ale economiei nationale, care au un
caracter orientativ si reflecta nevoile nationale pe termen lung si posibilitatile economiei de a
raspunde acestora in perspectiva. Aceste planuri se numesc bugete de perspectiva sau
multianuale si urmaresc realizarea echilibrului financiar public pe parcursul unei perioade

mai mari de timp, de la 3 la 5 ani. De asemenea, la nivelul institutiilor publice, al agentilor

economici si chiar al gospodariilor se intocmesc bugete de venituri si cheltuieli.)
Corecta dimensionare a veniturilor si a cheltuielilor, la nivel public ori privat, este
foarte importanta. Supradimensionarea resurselor favorizeaza risipa, diminuand eficienta
activitatii. Invers, subdimensionarea lor face imposibila realizarea obiectivelor.
De departe, cel mai important element al finantelor il reprezinta fondurile de resurse
financiare, care pot fi grupate pe mai multe criterii:
a)dupa nivelul la care se constituie:
-la nivel central sau macroeconomic:fondurile bugetului de stat, ale bugetului pentru
sanatate, ale bugetului pentru somaj, etc;
-la nivel mediu sau mezoeconomic: bugetele comunelor, oraselor, judetelor;
-la nivel microeconomic: fondurile proprii ale institutiilor publice, ale intreprinderilor,
bancilor, familiilor etc.
b) dupa destinatia lor:
-fonduri de consum: sunt orientate catre satisfacerea nevoilor curente ale populatiei, statului
si ale intreprinderilor, adica vizeaza bunurile si serviciile necesare acoperirii nevoilor
populatiei, reparatiile, utilitatile, activele circulante etc;
-fonduri de inlocuire si dezvoltare: sunt orientate catre finantarea inlocuirii mijloacelor fixe
scoase din uz sau pentru crearea de noi intreprinderi ori restructurarea/retehnologizarea
celor existente, crearea unor elemente de infrastructura;
-fonduri de rezerva: utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli neprevazute ale agentilor
economici sau ale persoanelor fizice, ori pentru finantarea unor actiuni/sarcini ale statului
intervenite pe parcursul anului, peste fondurile alocate in planificarea bugetara;
-fonduri de asigurare: servesc la acoperirea daunelor generate de producerea unor
evenimente nefaste si intamplatoatre. Acestea se constituie, in general, la nivelul societatilor
de asigurari care, contra unor prime (tariful de asigurare) preiau responsabilitatea de a
acoperi eventualele pagube produse de evenimentul asigurat. Exista insa si fonduri de
asigurare constituite la nivel public (regasite in bugetul de stat) care servesc la inlaturarea
efectelor calamitatilor naturale si acordarea de sprijin financiar persoanelor afectate de catre
acestea.
-fonduri de creditare: sume plasate pe piata financiara cu scopul de a fi fructificate.
c) dupa forma de proprietate:
-fonduri proprietate publica- se constituie la nivelul bugetelor publice, la nivelul bugetelor
intreprinderilor cu capital de stat (Oltchim), al regiilor publice (Romsilva, RATB, RADET,
RomaniaFilm), societatilor sau companiilor nationale (Loteria Romana, Transelectica, CFR,
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale)
-fonduri proprietate privata- cele care se formeaza la nivelul bancilor, intreprinderilor,
societatilor de asigurari, intreprinzatorilor particulari sau al persoanelor fizice.

Functie de tipul fondurilor de resurse financiare, a provenientei lor (sursa), a scopului

pentru care sunt utilizate si a canalelor de colectare, sistemul financiar are doua componente
interdependente:
Sistemul financiar public, cu urmatoarele componente:
a) Bugetele (de stat, fondul national unic al asigurarilor sociale de sanatate, bugetul
pentru somaj, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale bugetele institutiilor
publice)
b) Institutiile publice (Academia de Studii Economice Bucuresti, gradinite, spitale,
biblioteca municipala, etc), aparatul de stat ( Consiliile Judetene, Consiliile Locale,
Primariile, Guvernul, Senatul, Parlamentul, Ministerele, Camera Deputatilor) si
autoritatile publice cu rolul de supraveghere si control ( Banca Nationala, Agentia
Nationala pentru Administrare Fiscala, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare,
Curtea de Conturi)
c) Fluxurile aferente colectarii fondurilor publice si alocarii lor pe obiective/actiuni
diverse (cheltuieli).
Obiectivul sistemului financiar public: maximizarea bunastarii sociale
Sistemul financiar privat
a) Bugetele de venituri si cheltuieli ale agentilor economici, bancilor, societatilor de
asigurari, respectiv veniturile si cheltuielile populatiei
b) Entitatile private:
-institutiile de credit, prin intermediul carora agentii economici si gospodariile isi
finanteaza activitatea si existenta. Bancile au rolul de a atrage banii disponibili din
economie si de a-i reorienta catre entitatile carora le lipsesc, adica de a realoca
resursele din economie. Creditele se acorda pentru obiective precise, pe termene
limitate, pe baza de garantii materiale si sunt purtatoare de dobanza. O forma speciala
a creditului o reprezinta imprumutul obligatar, care implica emisiunea unor titluri de
valoare numite obligatiuni, emitentul putand fi atat administratia publica centrala si
locala dar si intreprinderile.
-societatile de asigurari. Anumite evenimente viitoare si incerte, cum ar fi cutremurele
sau inundatiile, pot afecta continuitatea activitatii economice, starea de sanatate a
persoanei, patrimoniul sau averea acesteia sau chiar viata. In aceste conditii, in scopul
prevenirii pierderilor financiare potentiale ( generate de avarierea bunurilor sau de
cheltuielile necesare refacerii starii de sanatate), se recomanda apelul la serviciile unor
societati specializate in gestionarea riscului. In schimbul unui tarif numit prima, aceste
societati se angajeaza sa acopere daunele suferite de bunul asigurat sau sa achite
indemnizatii persoanelor afectate fizic de un eveniment sau chiar urmasilor acestora,
dupa caz (daca survine decesul asiguratului). Astfel, are loc din nou o realocare a
4

resurselor din economie. Cei ce dispun de lichiditati si doresc evitarea prejudiciilor

potentiale induse de un anumit risc isi aduc aportul la formarea unui fond de
asigurare, care va fi distribuit membrilor comunitatii de risc care au avut de suferit in
urma producerii evenimentului asigurat.
-intreprinderile.Acestea sunt responsabile de crearea de PIB, prin utilizarea factorilor
de productie (munca, resursele naturale, capital-bani, utilaje, pamant). In acest sens,
agentii economici apeleaza la rezultatele activitatii lor, la rezervele anterior constituite,
la credite bancare, la emisiunea de obligatiuni sau chiar de actiuni. Prin urmare,
pentru desfasurarea, extinderea activitatii, acestea preiau resurse din economie si le
redistribuie prin bunurile si serviciile realizate, creand un plus de valoare (venituri
realizate cheltuieli efectuate). Activitatea lor implica relatii cu institutiile de credit,
societatile de asigurari, alti genti economici, persoane fizice dar si cu statul. Importante
consumatoare de resurse pe piata financiara, intreprinderile sunt si cel mai important
furnizor de impozite, taxe si contributii obligatorii la bugetele publice.
-persoanele fizice. Pentru finanatarea existentei gospodariilor, persoanele fizice au
diverse surse, precum salariile, dobanzile, dividendele, veniturile din vanzarea unor
proprietati sau cele din chirii, credite bancare. Aceste categorii de fonduri sunt
realocate, prin achizitia de bunuri si servicii, prin cumpararea de active (masini, case),
prin realizarea de depozite bancare sau achizitia unor polite de asigurare, ori investitii
in actiuni sau obligatiuni. Astfel, si persoanele fizice contribuie din plin la realocarea
fondurilor financiare in economie.
c) Fluxurile aferente colectarii fondurilor private si alocarii lor pe obiectie/actiuni fiverse.
Obiectivul sistemului financiar privat: obtinerea de cash, echilibrul intre incasari si plati,
armonizarea intereselor stake-holderilor (toate acele persoane care au legatura cu firma si care-i
pot influenta activitatea: actionari, salariati, furnizori, statul, clientii, bancile, cumparatorii de
obligatiuni corporative, organizatiile pentru protectia mediului sau a animalelor etc).
In sistemul financiar public resursele se procura in cea mai mare parte prin
constrangere (impozite, taxe, contributii obligatorii, amenzi) si mai putin pe baza
contractuala (chirii, vanzari de active, prestari de servicii, imprumuturi).
In sistemul financiar privat, resursele se procura exclusiv pe baza contractuala
(vanzari, imprumuturi, emisiune de titluri financiare, salarii, dobanzi, dividende).
Sistemul financiar public are un rol extrem de important in realocarea banilor in
economie. Sumele colectate cu titlu de impozite, taxe, contributii obligatorii, venituri din
vanzari de active sau din prestari de servicii, dobanzile la imprumuturile publice, toate
acestea sunt repartizate ulterior catre agentii economici si persoanele fizice sub forma
5

bunurilor si serviciilor cu caracter public (infrastructura, servicii de aparare publica, cantine

sociale, camine de batrani, pensii, ajutoare sociale etc).

II. DE CE AVEM NEVOIE DE FINANTELE

PUBLICE ?
Pentru a putea trai, omul trebuie sa-si satisfaca o serie de nevoi primordiale, care au
un caracter individual, ceea ce inseamna ca satisfacerea lor reclama bunuri sau servicii alese
in mod subiectiv, preferential. Aceste nevoi depind de varsta, sex, ocupatie, mediu social, zona
geografica. Bunurile care vin in intampinarea acestor nevoi, denumite private, oferite de
producatori, se afla in cantitati limitate pe piata din cauza marimii date a factorilor de
productie si a cererii limitate a consumatorilor, influentata de capacitatea de plata redusa a

acestora si de preferinte. Orice bun privat se obtine contra cost, asadar posibilitatile de
achizitionare ale unei cantitati nelimitate sunt nule.
Bunurile private sunt concurentiale si divizibile. Daca un cumparator achizitioneaza o
anumita cantitate dintr-un bun oarecare, oferta pentru bunul respectiv se micsoreaza, iar la
dispozitia celorlati cumparatori ramane o cantitate mai mica. Prin urmare, un bun care
asigura satisfacerea unei nevoi individuale nu poate fi folosit de catre o singura persoana,
asadar consumul unei persoane intra in concurenta cu consumul altei persoane, ceea ce
exclude posibilitea ca un bun sa foloseasca consumului paralel al mai multor persoane.
Nevoile oamenilor nu se limiteaza la cele individuale, acestia resimt si nevoi precum:
sa fie aparati impotriva eventualelor agresiuni militare externe, atacurilor unor persoane sau
ale unor organizatii teroriste; sa fie ajutati in cazul unor evenimente catastrofale: uragane,
seisme, inundatii; sa fie asistati atunci cand se afla intr-o situatie sociala critica, careia nu-i
pot face fata fara sprijinul colectivitatii (orfani, batrani, persoane cu handicap etc). Pe langa
nevoile primare, oamenii necesita si satisfacerea unor nevoi superioare, cu un pronunatat
caracter social si colectiv care pot fi satisfacute pe seama unor activitati organizate de
autoritatile publice, si nu prin mecanismul pietei. De aceste bunuri beneficiaza toti membrii
societatii, in mod indivizibil si neconcurential, adica intreaga cantitate este pusa la dispozitia
intregii societati, fiecare avand acces liber la consum nelimitat.
Astfel, bunurile private vin in intampinarea nevoilor specifice, subiective ale
populatiei, contra unui pret stabilit prin confruntarea cererii si ofertei. Accesul la acestea este
limitat de posibilitatile financiare ale persoanelor dar si de limitele cantitative de productie.
In schimb, bunurile publice sunt generate prin intermediul autoritatilor publice, care vin in
intampinarea acelor nevoi ale cetatenilor pe care acestia nu au capacitatea financiara si
organizatorica sa si le procure sau sa le genereze. Sursele financiare publice (in general
impozite si taxe) sunt astfel orientate pentru o serie de servicii cu caracter social si national,
la care populatia are acces nelimitat, fara o contraprestatie directa si fara criterii de
eligibilitate. (Ex: parc, armata, iluminatul public)
O a treia categorie de bunuri/servicii , cele semipublice (educatie, ocrotire medicala,
protectie sociala, cultura) raspund atat unor nevoi colective cat si unora individuale. De
exemplu, beneficiarii invatamantului sunt atat copiii si tinerii, cat si intreprinderile sau
institutiile publice in care acestia isi vor desfasura activitatea. In acelasi timp, o populatie
instruita genereaza beneficii viitoare, atat economice, cat si sociale ( forta de munca bine
instruita, o rata a criminalitatii redusa, oameni mai civilizati). Deci, serviciile de invatamant
aduc atat avantaje directe, personale, dar si indirecte, colective. Satisfacand o nevoie
individuala, acestea ar trebui furnizate contra cost, insa avand numeroase beneficii colective,
efortul financiar va fi suportat de catre intreaga societate. In general, optiunea pentru
7

finantarea privata sau publica a acestui serviciu tine de preferintele cetatenilor, de

disponibilitatea lor financiara dar si de indeplinirea unor anumite conditii de eligibilitate,
cum ar fi obtinerea burselor functie de medie sau a ajutorului pentru incalzirea locuintei
functie de venitul mediu pe persoana al unei familii.
Similar, beneficiarii serviciilor medicale sunt atat persoanele cu probleme de sanatate,
dar si intreaga societate (diminuarea mortalitatii, cresterea sperantei de viata la nastere, o
populatie sanatoasa si activa aduce in mod clar beneficii pe

termen lung economiei

nationale).
Uneori, desi anumite nevoi se satisfac in mod traditional pe baza bunurilor private, din
cauza lipsei posibilitatilor materiale resimtita de mai multe cateorii de populatie (batrani,
someri, persoane cu handicap, orfani, veterani de razboi, pensionari) este necesara interentia
statului pentru satisfacerea acestora. Astfel, nevoile particulare ale unor indivizi devin nevoi
colective ale intregii societati, intrand in functie sistemul protectiei si asistentei sociale, prin
internarea si ingrijirea acestora in case de copii, camine de batrani, spitale, acordarea de
hrana prin intermediul cantinelor sociale, acordarea de pensii de urmas, de invaliditate,
ajutoare, indemnizatii diverse, oferirea unor gratuitati (cum ar fi transportul in comun
pentru pensionari).
Prin urmare, satisfacerea nevoilor membrilor societatii nu se poate realiza numai prin
intermediul bunurilor private, prin mecanismul pietei. Populatia are neoie si de bunuri si
servicii cu carater public, la care accesul este facilitat de catre unitati publice specializate.
Participarea autoritatilor publice la satisfacerea nevoilor colective (sociale) este determinata
de imposibilitatea sectorului privat de a oferi anumite bunuri si servicii, deoarece:
-acesta nu este organizat tehnic astfel incat sa poata desfasura singur astfel de activitati
(constructia de autostrazi, organizarea si gestionarea unei armate, a politiei etc);
-nu se pot stabili cu exactitate beneficiarii pentru a le solicita plata;
-desi este capabil sa produca o serie de bunuri/servicii cu caracter colectiv, nu-si asuma o
asemenea sarcina deoarece nu-si permite suportarea costurilor.
Astfel, statul intervine in intampinarea nevoilor colective, utilizand fondurile publice,
fara a solicita aportul direct al beneficiarilor. Fondurile constituite la nivelul comunitatii nu
se bazeaza pe aportul tuturor membrilor (de exemplu, copiii nu platesc impozite dar
beneficiza de scolarizare gratuita in sistemul public de invatamant, persoanele private de
libertate nu platesc contributii obligatorii de sanatate dar beneficiaza de servicii medicale
gratuite), dar sunt in schimb orientate catre obiective publice care servesc tuturor membrilor
societatii, neconditionat (de exemplu, o persoana isi achita impozitele si taxele locale. Pe baza
banilor colectati de la cetateni, primaria repara strazile din oras. De noile conditii de
circulatie ( mai bune) beneficiaza atat locuitorii care s-au achitat la timp de obligatiile fiscale

dar si cei care nu au efectuat aceste plati, precum si cetatenii aflati in tranzit prin orasul
respectiv).
Prin urmare, prin intermediul finantelor publice, statul pune la dispozitia membrilor
societatii o serie larga de bunuri si servicii cu caracter colectiv, printr-un amplu proces de
redistribuire a veniturilor si averii persoanelor fizice si juridice, dupa criterii stabilite de
organele de decizie politica.
Elemente definitorii pentru cele doua sectoare financiare:
Sector privat
-bunuri/servicii limitate;
-pretul conditioneaza accesul la bunuri/servicii;
-accesul este concurential;
-bunurile/serviciile sunt divizibile;
-consumul tine de particularitatile persoanei, de nevoile acesteia;
-vanzare-cumparare optionala, conditionata de calitate, pret, termen de livrare, cantitate etc;
-producatorul are posibilitatea sa selecteze cumparatorii prin pretul practicat iar
consumatorul are posibilitatea de a exclude producatorul din optiunile sale, avand controlul
banilor, achizitiilor si preferintelor sale ( de exemplu bunurile aflate intr-un supermarket).
Sector public
-bunuri/servicii cu caracter nelimitat;
-accesul nu presupune o plata directa;
-sunt neconcurentiale;
-sunt indivizibile;
-autoritatile competente hotarasc necesitatea aparitiei unui bun/serviciu (si caracteristicile
aferente) care sa serveasca populatia, asadar intervine obligativitatea, indiferent de nevoia
reala a unor membrii ai comunitatii (ceea ce impune si impozite, taxe suplimentare);
-individul nu poate fgi exclus de la consumul bunurilor si serviciilor publice pure, iar odata
acestea furnizate, cetateanul nu poate refuza consumul lor (exemplu: o statuie, un drum
public local).
In cazul bunurilor si serviciilor semipublice exista posibilitatea excluderii, intrucat
beneficiarii sunt alesi dupa anumite criterii (varsta, nivel venituri, note). De asemenea, se
poate discuta si de optiunea celui care poate beneficia de astfel de bunuri si de servicii publice
(batrani care prefera sa stea pe strada, saraci care nu se duc la cantina publica, orfani care
traiesc in canale etc).
In majoritatea tarilor, sectorul public coexista alaturi de cel privat, in economii
denumite MIXTE.

III. CUM ACTIONEAZA FINANTELE PUBLICE

pentru maximizarea bunastarii sociale?
1.

Prin functiile pe care le au intr-o economie:

Functia de repartitie
Functia de repartitie presupune doua faze distincte, si anume constituirea fondurilor la

nivelul statului si distribuirea acestora.

La constituirea acestor fonduri, reflectate in bugete, participa

firmele, populatia,

institutiile publice si persoanele fizice si juridice nerezidente. Participarea presupune:

Impozite;
Taxe;
Contributii la asigurarile sociale;
Contributii la asigurarile de sanatate;
Contributii la fondul de somaj;
Amenzi, penalitati;
Varsaminte din veniturile institutiilor publice;
Chirii, arende;
Venituri din prestarea unor servicii de catre institutiile publice ( taxa consulara, taxe pentru
servicii oferite de laboratoare, regia de camin, contravaloarea hranei vanduta prin cantinele
scolare, tabere, manifestari artistice sau sportive, cursuri de calificare);
Venituri din valorificarea unor bunuri aflate in proprietatea statului ( vanzarea unor bunuri
ale institutiilor publice, vanzari de locuinte contruite din fonduri publice, evnituri din
privatizare);
Imprumuturi de stat (rambursarea imprumuturilor acordate de stat pentru infiintarea de
intreprinderi mici si mijlocii, pentru proiecte in turism, pentru agricultura);
Dobanzi aferente imprumuturilor acordate de catre stat;
Transferuri intre bugete (sume directionate de la un buget la altul, in general cu destinatie
specifica: de exemplu, sunt transferate de la bugetul de stat catre bugetele locale sumele
necesare pentru alimentarea cu apa a satelor, cele necesare construirii unor aeroporturi de
interes local, pentru dezvoltarea infrastructurii in invatamant, transferuri de la bugetele

10

locale catre bugetele institutiilor publice de asistenta sociala, transferuri de la bugetul de stat
prin Ministerul Sanatatii pentru sustinerea unor investitii locale in sanatate);
Donatii, ajutoare, sume primite de la UE (Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul
social european, Fondul de coeziune).
La formarea fondurilor publice participa toate sectoarele sociale, in proportii diferite,
functie de capacitatea financiara. Cele mai multe resurse sunt mobilizate cu caracter definitiv
si fara contraprestatie directa.
In plus, odata ajunse in proprietate publica, fondurile de resurse financiare publice se
depersonalizeaza, ceea ce inseamna ca orientarea lor pe destinatii nu tine cont de sursa
lor.Altfel spus, banii publici ajung in bugete iar sumele globale sunt supuse repartizarii. Daca
la formarea unui buget participa trei surse, cu 3 categorii de venituri bugetare aferente,
finantarea obiectivului public nr. x nu va implica exclusiv sursa 3 si venitul aferent, ci din
suma globala X+Y+Z se va aloca suma necesara pentru x.
Repartizarea acestor fonduri colectate si depersonalizate trebuie sa respecte o serie de
cerinte de eficienta, eficacitate si oportunitate, deci trebuie ca aceasta sa fie precedata de
inventarierea nevoilor sociale existente in perioada de referinta (un an), cuantificarea lor in
bani si ierarhizarea lor. Stabilirea prioritatilor este deosebit de importanta datorita limitarii
fondurilor publice existente la dispozitia autoritatilor. Prin urmare, identificarea nevoilor
sociale existente si exprimarea costului necesar satisfacerii lor, deci a cheltuielilor publice,
trebuie sa se realize inaintea identificarii resurselor financiare publice. Posibila insuficienta a
fondurilor publice poate fi acoperita prin mijloace de finantare exceptionala (de tipul
imprumuturilor publice sau a emisiunii monetare fara acoperire) fara ca bunastarea
cetatenilor sa fie afectata. Altfel, daca se procedeaza initial la identificarea fondurilor si apoi
la repartizarea lor pe destinatii, exista riscul insuficientei banului public si a afectarii
bunastarii sociale, prin prisma incapacitatii statului de a raspunde nevoilor publice.
Distribuirea resurselor publice presupune in fapt dimensionarea volumului
cheltuielilor publice pe destinatii si anume pentru:
Servicii publice generale (functionarea autoritatilor publice legislative si executive,
transferuri aferente serviciilor publice descentralizate, cercetare-dezvoltare, fondurile
de interventie, fondurile de rezerva bugetara la dispozitia guvernului sau a

autoritatilor publice locale);

Aparare, ordine publica si siguranta nationala (servicii publice descentralizate,
functionarea autoritatilor publice in domeniu, penitenciare, politie, jandarmerie,

cercetare-dezvoltare, sistemul national unic pentru apeluri de urgenta);

Invatamant (servicii publice descentralizate, functionarea autoritatilor publice in
domeniu, invatamant prescolar, primar, secundar si superior, cercetare-dezvoltare in

11

invatamant, servicii auxiliare de educatie de tipul taberelor, internatelor, cantinelor,

caminelor);
Sanatate (servicii publice descentralizate, functionarea autoritatilor publice in
domeniu, servicii medicale de urgenta, spitale, policlinici, cercetare-dezvoltare in

sanatate, transport sanitar);

Cultura, recreere, religie (servicii publice descentralizate, autoritati publice in
domeniu, muzee, case de cultura, camine culturale, biblioteci publice, intretinere

parcuri, sali de sport, servicii religioase);

Asigurari si protectie sociala (servicii publice descentralizate, autoritati publice, pensii
si ajutoare pentru batrani, asistenta acordata persoanelor in varsta si celor cu

handicap, cantine de ajutor social);

Servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape (dezvoltarea sistemului de
locuinte, servicii publice descentralizate, autoritati publice, alimentarea cu apa,
amenajari hdrotehnice, iluminat public, alimentare cu gaze naturale, controlul
poluarii, salubritate si gestiunea deseurilor, protectia mediului natural, canalizarea si

tratarea apelor reziduale);

Actiuni economice (protectia muncii, stimularea intreprinderilor mici si mijlocii,
sustinerea exportului, a mediului de afaceri, educatia si protectia consumatorului,
combustibili si energie, sprijinirea producatorilor agricoli, transportul in comun,
drumuri si poduri, transport feroviar, turism, cercetare-dezvoltare pe diverse ramuri
economice).
In cadrul fiecarei destinatii stabilite, resursele se defalca pe beneficiari, obiective si

actiuni, luand forma cheltuielilor pentru:

Plata salariilor si a altor drepturi de personal;
Procurari de materiale si plata serviciilor;
Dobanzi aferente imprumuturilor publice;
Subventii acordate
Transferuri catre persoane fizice-pensii, alocatii, burse, ajutoare, sau catre bugetele altor
institutii ori nivele ale administratiei publice;
Investitii;
Imprumuturi acordate;
Rambursari de credite;
Rezerve etc.
In tarile dezvoltate, prioritate au actiunile cu caracter social-cultural, apoi cele privind
ordinea interna si apararea tarii. In schimb, in tarile in curs de dezvoltare, prioritate au
actiunile cu caracter economic.
Functia de repartitie a finantelor publice trebuie apreciata prin prisma dimensiunii
transferurilor de valoare de la persoane fizice si juridice catre fondurile publice si de la
acestea, in continuare, catre beneficiari.
12

In conditiile unui anumit produs intern brut, marimea resurselor prelevate la

fondurile publice este invers proportionala cu marimea resurselor financiare ramase la
dispozitia persoanelor fizice si jurifice, dupa plata obligatiilor datorate statului, pentru
satisfacerea propriilor nevoi de dezvoltare si consum. Aceasta se intampla deoarece transferul
de valoare le restrange definitiv patromoniul, in cazul platilor fara contraprestatie si
nerambursabile, sau le limiteaza temporar dreptul asupra sumelor incredintate statului cu
titlu de imprumut. Minusul de resurse inregistrat de catre platitorii de impozite devine un
plus de resurse pentru beneficiarii de alocatii bugetare, cum ar fi subventiile, pensiile
ajutoarele. Astfel, chiar daca veniturile sunt egale cu cheltuielile si prelevarile sunt egale cu
distribuirile, au loc mutatii, efecte importante intre sferele de activitate, intre ramurile
economice, intre sectoarele sociale, zonele geografice si nu in ultimul rand intre membrii
societatii.
Volumul resurselor prelevate la fondurile publice este egal cu cel al resurselor
distribuite, sub diverse forme (materiala sau financiara) la beneficiari si aceasta redistribuire
are un impact social major, vizand bunastarea intregii societatii. Explicatia? Persoanele care
beneficiaza direct/indirect de pe urma cheltuielilor publice nu sunt intotdeauna aceleasi cu
persoanele care au participat la constituirea fondurilor publice. Chiar daca se identifica de
cele mai multe ori platitorul de impozite si taxe cu beneficiarul de servicii/bunuri publice, nu
exista o corespondenta intre sumele cedate si contravaloarea beneficiilor, intrucat la nivelul
bugetar are loc depersonalizarea fondurilor atrase (asadar nu se poate cunoaste exact daca
impozitele platite de cetateanul x vor fi folosite pentru a fi reparata strada din fata casei lui
x).

13

STAT

Constituirea fondurilor
(impozite, taxe, contributii
obligatorii)

Repartizarea fondurilor
(subventii, investitii publice,
bunuri si servicii publice,
pensii)

Persoane fizice
Persoane juridice

Institutii publice
Persoane fizice
Agenti economici

Trebuie de subliniat faptul ca distriburea infaptuita cu ajutorul impozitelor, taxelor si

contributiilor este urmata de redistribuirea care se produce intre cei cu venituri mari-cu
potential economic mai ridicat si cei cu venituri insuficiente sau fara venituri. Formele de
manifestare sunt diverse, si anume: oferirea de servicii fara plata-invatamant, ocrotire
medicala, protectie sociala, subventionarea de la buget a productiei si distribuirii anumitor
bunuri si servicii, acordarea de sume de bani celor indreptatiti-ajutoare, pensii, burse etc,
toate acestea bazate pe existenta alocatiilor bugetare, a transferurilor si a subventiilor. Pe
aceasta cale se corecteaza partial disproportiile si inechitatea existenta intre membrii

2.

societatii.
Astfel se contureaza interventia alocativa a statului in economie, generata de:
Proprietatea comuna asupra resurselor;
Existenta bunurilor/sericiilor publice;
Comportamentul neadecvat si pagubitor al unor indivizi.
Functia de control
Aceasta functie decurge din faptul ca resursele financiare publice apartin intregii
societati care interesata de:
-satisfacerea in bune conditii a nevoilor de tip social;
-asigurarea resurselor financiare necesare si dirijarea acestora pe obiective functie de
prioritatile stabilite;
14

-utilizarea resurselor financiare in conditii de eficienta si eficacitate economica si sociala;

-armonizarea intereselor imediate ale societatii cu cele de perspectiva si dimensionarea
coerenta si oportuna a resurselor financiare puse la dispozitia autoritatilor publice locale si
centrale, pentru indeplinirea obiectivelor cu interes general;
Faptul ca resursele financiare publice materializeaza o mare parte a PIB-ului pledeaza
pentru organizarea unui control riguros asupra modului de constituire, repartizare si
utilizare a acestora, asupra pastrarii integritatii si a bunei gestionari a patrimoniului public,
asupra incasarii integrale si la timp a creantelor statului si a onorarii platilor datorate
tertilor. Prin control se impiedica irosirea avutului public, se previne efectuarea cheltuielilor
ilegale, inoportune sau ineficiente in contextul in care membrii societatii manifesta o
atitudine nepasatoare fata de proprietatea publica.
Controlul se realizeaza la fiecare nivel al repartitiei, si anume la:
-constituirea fondurilor publice;
-repartizarea acestora pe beneficiari;
-utilizarea acestora de catre beneficiari ( productie).
Se urmareste astfel provenienta resurselor care alimenteaza fondurile publice si
destinatia pe care o capata, nivelul de constituire a acestora, titlul cu care se mobilizeaza si cel
cu care se repartizeaza intre diversi beneficiari, dimensiunea fondurilor in raport cu PIB,
gradul de redistribuire a fondurilor intre sferele de activitate, sectoarele sociale, membrii
societatii si intre diverse regiuni, modul de asigurare a echilibrului intre nevoia de resurse si
posibilitatile de procurare.
In faza ulterioara, de productie sau de furnizare/prestare de bunuri/servicii publice se
urmaresc mijloacele de munca, forta de munca, aprovizionarea, existenta utilitatii sociale a
bunurilor/serviciilor generate sau profitabilitatea activitatii, gradul de valorificare a
materiilor prime, calitatea acestora etc.
Controlul banilor publici, atat in faza de colectare cat si in cea de alocare, repartizare
si cheltuire se face prin Curtea de Conturi, Garda Financiara, Ministerul Economiei si
Finantelor.

IV. INTERVENTIA STATULUI IN ECONOMIE

Repartizarea unei parti din produsul intern brut prin intermediul finantelor publice
genereaza efecte utile pentru intreaga societate. Prin transferul de putere de cumparare de la
persoanele fizice si jurifice la entitatile publice si de la acestea la diversi beneficiari are loc o
modificare a raporturilor sociale, care influenteaza nivelul de trai al populatiei si potentialul

15

economic al intreprinderilor, asadar interventia statului in economie are un caracter activ,

obiectivele urmarite fiind:
-sporirea potentialului economic al tarii;
-dezcoltarea economica a unor regiuni subdezvoltate;
-asigurarea fortei de munca necesare intr-o structura corespunzatore nevoilor economiei
nationale;
-mentinerea starii de sanatate a populatiei;
-ridicarea gradului de cultura;
-imbunatatirea conditiilor de trai ale populatiei.
Interventia statului in economie nu se manifesta doar sub forma bunurilor si serviciilor
publice puse la dispozitia membrilor societatii. Procesele de colectare si de redistribuire a
fondurilor de resurse financiare publice, prin metodele de prelevare si de plata utilizate
constituie o sursa de parghii economico-financiare pe care statul le are. Acestor obiective li se
alatura si unele de natura sociala, politica sau demografica.
Parghiile economico-sociale constituie instrumente cu ajutorul carora statul actioneaza
pentru stimularea interesului economic al unei colectivitati determinate (ramura economica,
grup socio-profesional, zona geografica) sau al membrilor acesteia luati in mod individual
(producatori,salariati) pentru realizarea unui anume obiectiv.
De exemplu, un impozit instituit reprezinta atat o sursa de venit bugetar cat si un
mijloc de stimulare/restrangere a productiei, investitiilor, consumului, a schimburilor
comerciale externe, de redistribuire sau de reglare a veniturilor unei categorii sociale, de
stabilizare economica si de inlaturare a dezechilibrelor.
Astfel, taxele vamale pot fi utilizate pentru a incetini sau a creste ritmul schimburilor
comerciale cu strainatatea. Reducerea lor la import sau export stimuleaza schimbul. Pentru
protejarea producatorilor interni se aplica taxe vamale la import mari, care se regasesc in
pretul de piata al produselor importate, mai mare decat al produselor similare realizate la niel
national.
Impunerea veniturilor pe transe asigura o reglare a veniturilor populatiei intrucat, cu
cat veniturile sunt mai mari, cu atat impozitele pe venit sunt mai mari, infaptuindu-se
echitatea fiscala.
Impozitarea suplimentara a consumului prin accize pentru alcool, tutun, cafea,
urmareste reducerea acestuia, cu efecte pe termen lung asupra starii de sanatate a populatiei.
Acordarea de subventii pentru acoperirea cheltuielilor de cercetare sau pentru
finantarea dezvoltarii urmareste sprijinirea unor ramuri ale economiei. Tot prin subventii
statul suporta o parte din pretul de productie pentru ca produsele aferente unei anumite
ramuri economice sa fie accesibile pe piata in raport cu cele importate.
Contractarea de imprumuturi de pe piata interna duce la introducerea in circuitul
economic a disponibilitatilor banesti temporare din economie.
Facilitatile fiscale urmaresc protejarea economica a unor anumite categorii de
populatie defavorizata (eroii revolutiei, vaduvele de razboi necasatorite sau persoanele aflate
16

in zone calamitate

beneficiaza de reduceri si scutiri la impozitele si taxele locale;

indemnizatia pentru cresterea copilului este venit neimpozabil etc).

Actiunea parghiilor economico-sociale consta nu numai in trezirea interesului
economic al participantilor la procesele economice pentru realizarea unor obiective ale
statului dar si in sanctionarea acestora, in cazul nerespectarii unor obligatii legale sau
contractuale. De exemplu, perceperea de penalitati pentru nevarsarea la termen a sumelor
datorate statului ori amenzile pentru nerespectarea legilor etc.
Folosirea parghiilor economico-financiare este completata prin utilizarea metodelor
administrative de control ale economiei:
-intocmirea de prognoze, programe economice si planuri financiare pe termen mediu si lung
pentru a sti in ce directii, cu ce ritm si cu ce eforturi sau rezultate se dezvolta economia,
sectoarele si intreprinderile;
-tinerea evidentei contabile de catre agentii economici si intocmirea de bilanturi contabile,
conturi de profit si pierdere, bugete de venituri si cheltuieli, dupa normele stabilite de catre
autoritatile competente;
-exercitarea controlului financiar de catre organele abilitate;
-reglementarea, care imbraca forma legilor, hotararilor, ordonantelor, normelor metodologice
de punere in aplicare a acestora, in domenii precum protectia consumatorului, concurenta
neloiala, protectia si securitatea muncii, regimul de munca, salariul minim brut pe economie,
asigurarile sociale, protectia mediului, regimul fiscal si valutar, piata monetara sau a
titlurilor de valoare.
Necesitatea interentiei statului in economie trebuie analizata si prin prisma calitatii
sale de gestionar al patrimoniului, al averii publice. Maximizarea intereselor individuale in
detrimentul celor colectie reprezinta un comportament de tip free rider care este
descurajat prin norme si reguli de exploatare a resurselor aflate in proprietate comuna.
Asadar statul trebuie sa vegheze la pastrarea integritatii bunurilor care formeaza
patrimoniul national.

17

V. BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT

Bugetul general consolidat reflecta ansamblul veniturilor si cheltuielilor publice pe
categorii de bugete: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat,
bugetul asigurarilor de somaj, fondul national unic pentru asigurari sociale de sanatate,
bugetele creditelor externe si al fondurilor externe nerambursabile, bugetele institutiilor
publice autonome ( se finanteaza integral din venituri proprii si nu se afla in subordinea altei
institutii-in general reglementeaza domenii de activitate: Comisia Nationala a Valorilor
Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, Agentia pentru Valorificarea Activelor
Statului, Agentia Nationala pentru Locuinte), bugetele institutiilor publice subordonate care
pot fi autofinantate, finantate partial sau integral din fonduri publice ( institutii de
invatamant, spitale).

V.1. CHELTUIELILE PUBLICE

Cheltuielile publice exprima relatii economico-sociale care imbraca forma baneasca si
se manifesta intre stat si persoanele fizice si juridice cu ocazia repartizarii si utilizarii
resurselor financiare ale statului, in scopul indeplinirii functiilor acestuia.
Cheltuielile publice se finalizeaza in plati efectuate de stat din resurse mobilizate pe
diferite cai.
Acestea se aproba prin lege sub forma creditelor bugetare, care exprima limita
maxima a nivelului de finantare a unei nevoi colective. Creditele bugetare nu pot fi depasite
iar utilizarea lor se face prin institutii publice de resort (pe domenii de activitate), ai caror
conducatori se numesc ordonatori de credite. In functie de subordinea institutiei publice
conduse, ordonatorii de credite se impart in:
a) Principali: ministrii, conducatorii institutiilor publice autonome, ai organelor de
specialitate ale administratiei publice centrale- Consiliul Concurentei, SRI, SPP,
Curtea Constitutionala, primarii;
b) Secundari;
18

c) Tertiari ( scoli, gradinite, spitale, crese, orfelinate);

Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate prin bugete
pentru propriul buget si pentru bugetele institutiilor publice inferioare, ai caror conducatori
sunt ordonatori secundari sau tertiari de credite. Ordonatorii secundari repartizeaza creditele
bugetare care le revin intre bugetul propriu si cele ale ordonatorilor tertiari de credite.
De exemplu, Casa nationala de asigurari sociale de sanatate-ordonator principal de
credite, distribuie credite bugetare caselor judetene de asigurari de sanatate, care sunt
ordonatori secundari de credite. De la acest nivel, credite bugetare se deschid pentru
ordonatorii tertiari de credite, si anume spitale, policlinici etc.
Cheltuielile publice manifesta in toate tarile o crestere de la o perioada la alta. Factorii
care influenteaza cresterea cheltuielilor publice sunt:
1) factorul demografic cresterea populatiei, modificarea structurii acesteia pe varste
si categorii socio-profesionale duce la cresterea cheltuielilor pentru invatamant,
sanatate, securitate sociala, ordine publica, dar si la sporirea locurilor de munca in
sectorul public (functionari publici);
2) factori economici dezvoltarea economiei in contextul unei modernizari continue
reclama resurse suplimentare pentru satisfacerea nevoilor populatiei, care cunosc o
diversificare si o crestere in complexitate permanente;
3) factori sociali discrepantele intre sferele sociale antreneaza preocuparea statului
pentru armonizarea veniturilor populatiei;
4) urbanizarea - supradimensionarea oraselor, aparitia de noi centre urbane, in
contextul cresterii populatiei si al indusstrializarii reclama utilitati publice si
infrastructura suplimentare, de la cladiri, la spatii de recreere sau la cai de acces ;
5) factorii militari - protejarea populatiei, prevenirea unor dezastre, in conditiile
cresterii interesului la nivel modial in privinta armelor majoreaza investitiile in
cercetare stiintifica in domeniu precum si achizitiile de arme,aparatura specifica
etc, instruirea armatei;
6) factorii istorici - este vorba de transmiterea de la o perioada la alta a efortului
financiar public reclamat de contractarea unor imprumuturi publice pentru
finantarea unor obiective de interes general
7) politici - cheltuieli de functionare suplimentare, datorate cresterii in complexitate a
organizarii statale.
Clasificarea cheltuielilor publice:
Exista mai multe criterii de clasificare a cheltuielilor publice, necesare pentru a
cunoaste sub diferite unghiuri continutul acestora si a putea analiza cu ajutorul sistemului de
indicatori nivelul, structura si dinamica lor.
Criterii de clasificare:

19

1) Clasificarea administrativa - se refera la institutiile prin care se efectueaza

cheltuielile publice. Aceasta clasificare pune in evidenta repartizarea cheltuielilor publice pe
ordonatorii de credite bugetare.
2) Clasificarea economica - arata natura cheltuielilor finantate pe seama fondurilor de
resurse financiare publice. Aceasta grupeaza cheltuielile publice in:
A.CHELTUIELI CURENTE (de functionare). Asigura intretinerea si buna functionare
a institutiilor publice, finantarea actiunilor de interes public, transferarea unor sume de bani
diverselor categorii de populatie lipsite de venituri sau cu venituri insuficiente sau pentru
onorarea unor angajamente ale statului, de tipul dobanzii la imprumuturi. Acestea reprezinta
un consum definitv de PIB.
-cheltuieli cu achizitia de bunuri si servicii;
-cheltuieli de personal;
-subventii acordate agentilor economici;
-transferuri catre alte bugete;
-transferuri catre persoane fizice;
-cheltuieli cu dobanzile la datoria publica;
-rezerve.
B.CHELTUIELI DE CAPITAL (investitii). Acestea se concretizeaza in achizitionarea
de bunuri de folosinta indelungata, destinate sferei productiei material sau nemateriale (scoli,
spitale, cultura, administratie) sau in plasamente ale statului pe piata financiara nationala sau
international ( actiuni, obligatiuni):
-active financiare;
-active nefinanciare;
C.OPERATIUNI FINANCIARE- se refera la imprumuturile publice si la rambursarea
acestora:
-imprumuturi acordate;
-rambursari de credite contractate.
3) Clasificarea functionala grupeaza cheltuielile publice pe principalele domenii de
activitate si obiectivele politicii bugetare a statului. Astfel putem discuta despre:
-cheltuieli pentru servicii publice generale (autoritati publice);
-cheltuieli pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala(armata, politia,
jandarmeria);
-cheltuieli social-culturale (invatamant, sanatate, cultura, recreere, religie, asigurari si
protectie sociala);
-cheltuieli pentru servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape (canalizare,
protectia mediului, salubritate, reteaua de gaze naturale, apa potabila, depozitare deseuri
etc);
-cheltuieli pentru actiuni economice (sprijinirea unor ramuri ale economiei nationale).
4) Clasificarea financiara
a) dupa modul in care sunt afectate resursele financiare publice:
-cheltuieli publice definitive majoritatea cheltuielilor publice sunt definitive si anume
cele destinate activitatilor productive, functionarii institutiilor publice, domeniului social,
20

apararii. Acestea presupun plati la scadente certe si atesta lichidarea completa a angajarii
statului cu un consum final de PIB;
-cheltuieli publice temporare cuprind imprumuturile publice efectuate in anumite
perioade de catre un stat;
- cheltuieli virtuale sunt cheltuieli posibil a fi efectuate de catre stat, in anumite
conditii (cheltuieli destinate garantarii de catre stat a unor credite externe pentru
agentii economici, garantiile acordate de catre stat in programul Prima casa).
b)Dupa forma de manifestare, cheltuielile publice pot fi:
- fara contraprestatie, reflectand o finantare definitiva, fara un contraserviciu din
partea comunitatii beneficiare de resurse publice (indemnizatii de somaj, burse);
- cu contraprestatie, care se refera la incasarea unor sume de bani de catre stat ca
urmare a realizarii unor activitati: de exemplu obtinerea de dobanzi pentru acordarea de
imprumuturi de stat sau de comisioane in cazul garantarii unor imprumuturi.
c) dupa rolul in procesul reproductiei sociale, cheltuielile publice pot fi:
-cheltuieli negative sau reale ( sunt cele cu intretinerea aparatului de stat, cele
reprezentand plata dobanzilor, comisioanelor si a ratelor aferente imprumuturilor contractate
de la populatie, intretinerea si dotarea armatei, a politiei etc. Acestea reprezinta un consum
definitive de PIB);
-pozitive (investitiile efectuate de stat pentru infiintarea de unitati economice cu capital
de stat, pentru dezoltarea si modernizarea celor existente, construirea de drumuri poduri,
case de cultura, sali de sport etc. Acestea au drept efect crearea de valoare adaugata, avand un
aport consistent la formarea produsului intern brut national).
In Romania, in bugete, regasim cheltuielile detaliate economic si functional. Redarea
este una incrucisata, astfel ca, pe structura functionala se evidentiaza continutul economic al
fiecarei subdiviziuni de cheltuieli. Clasificarea administrativa se foloseste la repartizarea
fondurilor publice in cadrul clasificatiei functionale, la nivelul ordonatorilor principali de
credite. Repartizarea creditelor bugetare se face ulterior de catre acestia pe nivele secundar si
tertiar, in cadrul aceleiasi clasificatii economice si functionale.

V.2.VENITURILE PUBLICE
Veniturile publice reprezinta totalitatea resurselor banesti necesare realizarii
obiectivelor economice si sociale ale unui stat intr-un interval de timp determinat. Cererea de
resurse financiare publice este determinata de nivelul si evolutia cheltuielilor publice.
Posibilitatea acoperirii acestei cereri de resuse este determinata de factori:
Economici: dezvoltarea economica duce la cresterea PIB, ceea ce implica largirea bazei
de impozitare pentru profit, venit, taxa pe valoare adaugata etc;

21

Monetari-cresterea economica reclama finantarea activitatilor prin credit, ceea ce

genereaza majorarea costurilor de productie, deci si a preturilor, pe seama dobanzilor.
Astfel, impozitele pe consum vor aduce bani suplimentari la buget. In plus,
interventiile Bancii Centrale in privinta ratei dobanzii de referinta de economie pot
duce la restrangerea sau cresterea productiei si consumului prin prisma dobanzilor
practicate de banci, cu efecte asupra largirii sau diminuarii bazelor de calcul a

principalelor impozite din economie;

Sociali-o paleta larga de categorii sociale necesita dimensionarea atenta si suficienta a
resurselor financiare publice in scopul acoperirii nevoilor de

educatie, sanatate,

protectie sociala etc;

Demografici, care se refera la populatia activa, deci la numarul contribuabililor;
cresterea populatiei active in raport cu cea care nu munceste (pensionari, copii) duce la
majorarea bazei globale de impozitare, prin sporirea veniturilor generate prin munca
sau investitii personale, deci ofera potential de crestere a veniturilor publice; scaderea
populatiei active in raport cu cea inactiva necesita eforturi sporite de identificare si
colectare de bani publici in vederea acoperirii necesitatilor de ordin public-mai ales
cele de ordin social (problema acoperirii pensiilor, care se bazeaza pe contributiile CAS

ale angajatilor).
Politici-masurile de politica economica si sociala influenteaza volumul resurselor
financiare publice prin sporirea fiscalitatii sau prin avantajele fiscale oferite diversilor
agenti economici sau diferitelor ramuri economice sau chiar populatiei cu drept de vot,
masuri care sunt luate de cele mai multe ori cu scop electoral sau in cadrul unor
cercuri de interese, si mai putin pe criterii de crestere a avutiei nationale si a nivelului
de trai al populatiei.

Care sunt resursele financiare publice?

1) Prelevarile cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contributii obligatorii)-sunt venituri
cu caracter fiscal, al caror nivel este de cele mai multe ori limitat si insuficient.
Incasarile din impozite nu pot spori rapid. Miscarile de crestere a resurselor fiscale se
bazeaza pe modificari ale sistemului fiscal, atat in privinta modificarii nivelului cotelor
de impunere folosite cat si in privinta introducerii unor noi impozite. Alaturi de
impozite si taxe, drept prelevari cu caracter obligatoriu trec si amenzile si penalitatile
pentru intarzieri, care reprezinta o masura de constrangere a populatiei de a achita la
timp si integral toate obligatiile fiscale.
2) Imprumuturi publice pe termen lung-reprezinta un mijloc de finantare a deficitului
bugetar destul de popular in conditiile in care, in general, majorarea impozitelor si

22

taxelor nu e bine primita de populatie. Nu toate implica emisiunea de titluri de valoare

(cum ar fi cel de la FMI sau imprumuturile bancare).
3) Imprumuturi publice pe termen scurt, pentru acoperirea deficitelor temporare de
casa-se realizeaza si se gestioneaza prin Trezoreria statului, similar imprumuturilor pe
termen lung. Atragerea banilor se face exclusiv prin vanzarea de titluri de valoare si
comporta costuri de tipul dobanzii si al celor ocazionate de punerea si de retragerea
din circulatie a titlurilor.
4) Emisiunea monetara fara acoperire-finanteaza deficitul bugetar dar nu poate fi decat o
masura de echilibrare extrema, care genereaza efecte economice negative pe termen
lung. Ce inseamna? Prin emisiunea de bani necesari efectuarii unor cheltuieli publice
in economie apare un surplus de moneda, astfel ca produselor existente le revine o
cantitate mai mare de moneda pe unitate produs. Astfel, preturile cresc artificial iar
majorarea inflatiei induce probleme de tipul scaderii consumului (salariile nu au
aceeasi viteza de rotatie cu cea a preturilor), a investitiilor, cresterea cheltuielilor
bugetare necesare protectiei sociale. Desi aparent se creeaza o baza mai mare de calcul
pentru impozitele pe consum si apoi pentru impozitul pe venit sau profit iar dobanda
de plata la imprumuturile contractate de stat ramane in urma cresterii preturilor
( deci scade in termeni reali) statul mai mult pierde prin contraefectele negative ale
acestei forme de finantare.
5) Alte categorii de venituri: din valorificarea activelor statului, prestari servicii, donatii,
dobanzi aferente imprumuturilor acordate de catre stat etc.

Clasificarea veniturilor publice:

1)Functie de ritmicitatea incasarii veniturilor in bugete, resursele se impart in:
Resurse ordinare (permanente si obligatorii)- acelea la care statul apeleaza in mod

obisnuit, in conditii considerate normale, care se incaseaza la buget cu o anumita regularitate:

venituri fiscale, venituri din vanzari active, chirii;

Resurse extraordinare- cele la care statul recurge in situatii exceptionale, utilizate

cand resursele curente si obisnuite nu acopera cheltuielile publice: imprumuturile de stat,
transferurile intre bugete, ajutoarele si donatiile obtinute din strainatate, emisiunea baneasca
fara acoperire, lichidarea participatiilor la capitalul unor companii.

2) Luand in considerare provenienta, resursele financiare ale statului pot fi:

Interne: impozite, taxe, contributii obligatorii, venituri din prestari servicii la intern

(cantine studentesti, tabere, servicii religioase, calificare profesionala, furnizare utilitati,

transport in comun), imprumuturi interne, emisiune monetara etc;

Externe: imprumuturi de la institutii financiare internationale, de la banci cu sediul in

alte state, de la guvernele altor tari, transferuri externe primite sub forma ajutoarelor
nerambursabile de la organismele internationale sau chiar din partea altor state, vanzari de
23

active financiare la extern ( Oltchim) sau chiar vanzari de active materiale la extern
( vanzarea unui teritoriu).
3) Clasificarea economica veniturilor publice-tine cont de natura acestora:
a.VENITURI CURENTE
1. FISCALE:
IMPOZIT PE PROFIT;
IMPOZITE PE VENIT( din salarii, chirii, dobanzi, dividende, jocuri de noroc etc);
IMPOZITE PE PROPRIETATE( teren, casa, mijloc de transport);
IMPOZITE SI TAXE PE CIRCULATIA MARFURILOR( SAU PE CHELTUIELI):
TVA, ACCIZE, TAXE VAMALE;
CONTRIBUTII OBLIGATORII ( pentru pensie, sanatate si somaj);
2.NEFISCALE:
varsaminte din profitul net al regiilor autonome;
dobanzi, dividende;
venituri din inchirieri, concesiuni;
amenzi, penalitati, confiscari;
donatii si sponsorizari;
venituri din vanzari de bunuri si prestari servicii;
taxe administrative ( de ex, pentru eliberare buletin sau permis de conducere).
b. VENITURI DIN CAPITAL- valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice ( enituri din
vanzari de proprietati sau actiuni, obligatiuni detinute de stat);
c. OPERATIUNI FINANCIARE-imprumuturi contractate si incasari din rambursarea
imprumuturilor acordate;
d.SUBVENTII-sume primite de la alte bugete, in general cu scopuri clar definite
e. DONATII si SUME de la UE.

V.3. CONSOLIDAREA BUGETARA

Pentru calcularea cheltuielilor sau a veniturilor publice totale ale unei tari se iau in
considerare datele aferente bugetului general, care cuprinde informatii detaliate pe categorii
de bugete. Exista insa situatii cand anumite categorii de venituri sau cheltuieli sunt
inregistrate simultan in mai multe bugete, asadar sunt necesare o serie de corectii pentru a
reflecta volumul corect al veniturilor sau al cheltuielilor publice totale. Aceste corectii se fac
la:
A)TRANSFERURI
Transferurile reprezinta sume de bani care sunt repartizate de la un buget pentru a fi
cheltuite la nivelul altui buget sau care trec de la un buget public la o persoana fizica sau
juridica sub forma de pensii, ajutoare, subventii etc. Functie de destinatarul sumei de bani
distingem:
a)transferuri consolidabile, care presupun fluxuri financiare intre diverse nivele ale
administratiei publice;
b) transferuri neconsolidabile, care presupun fluxuri financiare de la bugete la populatie.
24

Transferurile intre bugete vizeaza actiuni de tipul serviciilor publice descentralizate,

cum ar fi protectia copilului, asistenta sociala a persoanelor cu handicap, produsele lactate si
de panificatie pentru copii, acordarea de miere ca supliment nutritiv pentru copii, finantarea
partiala a invatamantului preuniversitar, a institutiilor de cultura, a invatamantului special,
al creselor, serviciile publice de evidenta a persoanelor, ajutorul pentru incalzirea locuintei,
asistenta persoanelor cu handicap, construirea aeroporturilor de interes local, pietruirea
drumurilor comunale, infrastructura in invatamant, sanatate (cu finantare totala sau partiala
prin ministerele de resort). Prin intermediul serviciior publice descentralizate sarcinile
autoritatilor publice centrale trec in responsabilitatea autoritatilor publice locale, fiind
insotite de resursele financiare complete sau partiale necesare indeplinirii lor. Decizia
descentralizarii unor servicii publice s-a luat pe criteriul reducerii costurilor si al faptului ca
la nivel local nevoile colectivitatii sunt mai usor identificate, cuantificate si gestionate.
Fluxurile intre bugete sunt completate si de transferurile de echilibrare, care vizeaza
acoperirea deficitului de resurse locale necesare indeplinirii obiectivelor caracteristice.
Eliminarea transferurilor se face atat pe venituri cat si pe cheltuieli, intrucat o suma de
bani este trecuta ca venit atat in bugetul sursa cat si in bugetul de destinatie. Odata
transferata, suma este repartizata cheltuirii in alt buget, insa inregistrarea ei se va face la
capitolul cheltuieli atat in bugetul sursa, prin care este alocata, cat si in cel la nivelul caruia
este efectiv cheltuita.
Desi fluxurile financiare cele mai imporatnte privind transferurile se realizeaza intre
bugetul de stat si cele locale, trebuie de subliniat ca acestea nu sunt unice, fiind implicate si
bugetele asigurarilor sociale.
B) IMPRUMUTURI (interne si externe)
La nivel bugetar, imprumuturile contractate sunt trecute la cheltuieli (dupa destinatia
lor) iar cele oferite de catre stat la venituri (dupa provenienta). Asadar, atat la venituri cat si
la cheltuieli apare o dubla inregistrare a sumelor, o data ca imprumut oferit tertilor sau
contractat de catre stat si o data sub forma ratelor de incasat sau de rambursat in contul
imprumuturilor realizate sau primite. Dubla inregistrare se elimina prin scaderea ratelor de
capital aferente rambursarilor.
In concluzie:
Venituri publice totale consolidate=
venituri publice totale
-transferuri
-rate de capital aferente imprumuturilor acordate (nu si dobanzile, acestea reprezinta venituri
curente)
Cheltuieli publice totale consolidate=
cheltuieli publice totale
25

-transferuri consolidabile
-rate de capital aferente imprumuturilor contractate (nu si dobanzile, acestea sunt chetuieli
curente)

VI. IMPOZITELE
Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea
persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil) si fara
contraprestatie directa din partea statului.
Elementele impozitului:
a)
subiectul impozitului- se refera la persoana fizica sau juridica obligata prin lege la
b)
c)

plata acestuia ( contribuabilul);

suportatorul impozitului- persoana care suporta efectiv impozitul;
obiectul impunerii- reprezinta materia impozabila, care poate fi, dupa caz, profitul,

averea, venitul, contravaloarea unui bun, a unui serviciu, etc;

d)
sursa impozitului- arata din ce anume ca fi platit impozitul, din venit sau din avere;
26

e)

unitatea de impunere- se refera la forma de exprimare a obiectului impunerii, si

f)

anume: lei, hectare, suprafata desfasurata, etc;

cota impozitului- impozitul aferent unei unitati de impunere; poate fi stabilit in suma

g)

fixa sau in cote procentuale;

asieta- modul de asezare al impozitului, adica totalitatea masurilor luate de catre
organele fiscale in legatura cu identificarea materiei impozabile si determinarea impozitului

datorat statului;
h)
termenul de plata- indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului;
nerespectarea termenului obliga contribuabilul la plata unor amenzi si a unor penalitati de
intarziere;

VI.1.TEHNICA IMPUNERII
Se refera la operatiunile efectuate si metodele utilizate pentru a stabili cuantumul unui
impozit. Cuprinde urmatoarele operatiuni:
A) Asezarea impozitului sau stabilirea obiectului impozabil-are drept scop constatarea si
evaluarea materiei impozabile.

Materia impozabila poate fi reprezentata de:

-veniturile persoanelor fizice: chirii, dividende, salarii, dobanzi etc;
-rezultatele activitatii agentilor economici: profit, dividende, dobanzi;
-averea/patrimoniul: cladiri, terenuri, mijloace de transport, titluri de valoare, utilaje.
Evaluarea materiei impozabile se face prin trei metode:
-ealuarea indirecta, care are la baza prezumtia;
-evaluarea indirecta, care are la baza probele;
-evaluarea normativa.
Evaluarea indirecta are la randul sau trei variante:
a) Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil-este specifica
impozitelor de tip real, permitand stabilirea cu aproximatie, a obiectului impozabil,
fara a tine cont de situatia persoanei care il detine. De exemplu, in cazul
impozitului pe teren se tine cont de suprafata, categoria de folosinta si amplasarea
acestuia si nu de veniturile proprietarului.
b) Evaluarea forfetara-organele fiscale atribuie o anumita valoare obiectului
impozabil (de exemplu, in cazul veniturilor din chirii, cheltuielile deductibile sunt
25% din venitul brut, deci acestea sunt presupuse, nu se tine cont exact de
cheltuielile reale cu intretinerea locuintei in parametrii necesari inchirierii).
c) Evaluarea administrativa-pe baza datelor pe care le au la dispozitie, organele
fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile, subiectul impozitului avand dreptul

27

sa conteste respectiva evaluare, cu prezentarea documentelor justificative ( impozit

pe venit, pe profit).
Metoda evaluarii directe are doua forme:
a) Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane-de exemplu, agentul economic
declara salariile pe care le plateste angajatilor sai sau chiria pe care o plateste
proprietarului cladirii in care isi desfasoara activitatea. Aceasta metoda elimina
partial posibilitatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila
pe principiul ca terta persoana nu este interesata sa ascunda adevarul.
b) Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului-contribuabilul este obligat sa tina o
evidenta stricta si riguroasa a veniturilor si a cheltuielilor ocazionate de activitatea
desfasurata, sa intocmeasca un bilant fiscal, sa intocmeasca si sa inainteze
organelor fiscale o declaratie din care sa rezulte veniturile realizate si cheltuielile
efectuate pentru obtinerea acestora.
c) Evaluarea normativa consta in stabilirea unei baze impozabile fixe pentru care se
calculeaza si se datoreaza impozitul, indiferent

de situatia reala a materiei

impozabile. Pentru anumite categorii de venituri, cum ar fi cele din practicarea

unei meserii sau realizarea unor profesii liberale, se stabilesc venituri anuale
impozabile standard tinandu-se cont de veniturile realizate istoric de aceste
categorii specifice de contribuabili si de cheltuielile aferente, de tipul activitatii, de
zona in care isi desfasoara activitatea, de localitate, de vadul comercial etc.
La stabilirea marimii obiectului impozabil se pot acorda o serie de reduceri, numite
facilitati fiscale cum ar fi:
-stabilirea unui minim neimpozabil ( cazul pensiilor sau a veniturilor din jocuri de
noroc);
-efectuarea unor scazaminte din totalul veniturilor impozabile, cum ar fi
cheltuielile de productie sau dobanzile, in cazul impunerii activitatii persoanelor
juridice;
-acordare unor facilitati in functie de situatia personala a contribuabilului, cum ar
fi deducerea persoanala de care beneficiaza salariatii.
B) Determinarea sumei impozitului- in general, se realizeaza pentru fiecare contribuabil in
parte, conform legislatiei in vigoare, in mod particular pentru fiecare tip de venit sau
avere, indiferent de nevoile curente de bani publici ale statului.
C) Perceperea impozitului, sau incasarea acestuia, care se realizeaza prin 3 metode:
-plata directa-procedeul prin care agentii economici determina singuri, din proprie
initiativa, baza impozabila aferenta activitatii desfasurate, in concordanta cu prevederile
28

actelor normative. Platitorii sunt raspunzatori pentru plata corecta si la timp a impozitelor,
insa este si de datoria organelor fiscale sa controleze exactitatea calculelor ( impozitul pe
profit, TVA, accize);
-stopajul la sursa-impozitul se calculeaza, se retine si se varsa la bugete de terta persoana,
platitorul de venit (salarii, dobanzi, dividende). Organele fiscale verifica periodic
corectitudinea calculului si respectarea termenelor de plata.
-impunerea si debitarea-se foloseste pentru impozitele anuale cu caracter de continuitate,
cum ar fi impozitele pe proprietate (in cazul unei cladiri datele necesare calculului impozitului
nu se modifica de la an la an: materialele din care este construita, zona localitatii, rangul
localitatii etc, astfel ca sumele datorate cu titlu de impozit au o oarecare constanta in timp).
Impozitele se calculeaza de catre organele fiscale iar contribuabilul este instiintat asupra
sumelor de plata, a scadenteleor ratelor, asupra bonificatiilor de care poate beneficia.

V.2.CLASIFICAREA IMPOZITELOR
Functie de cum platitorul se identifica cu suportatorul impozitului, acestea pot fi:
-impozite directe, caz in care suportatorul este si platitorul;
-impozite indirecte, pentru care suportatorul nu este aceeasi persoana cu platitorul.
Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina persoanelor
fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impunere
stabilite prin lege. Se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte
stabilite (de exemplu, impozitul pe profit se plateste trimestrial, pana pe data de 25 a lunii
viitoare trimestrului, in cazul impozitelor locale pe proprietate termenele sunt 31 martie si 30
septembrie).
Impozitele directe pot fi grupate in impozite reale si impozite personale.
Impozitele reale se stabilesc in legatura cu anumite obiecte materiale, facandu-se
abstractie de situatia persoanala a subiectului impozitului (teren, casa). Impozitele personale
sunt insa in stransa legatura cu situatia personala a contribuabilului (venit, persoane in
intretinere etc).
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vanzarii unor bunuri sau prestarii unor
servicii, al importului, exportului. Data platii acestora nu este standard, ca in cazul
impozitelor directe, fiind in legatura cu data la care are loc eliberarea bunurilor sau
serviciilor in consum

Daca se are in vedere obiectul impunerii, impozitele pot fi impartite in:

impozit pe profit/venit (impozit pe dobanzi, dividende, chirii, salarii, profit etc);
impozite pe avere (impozit pe casa, teren sau mijloc de transport);
impozit pe consum (TVA, taxa vamala, accize).
In functie de scopul urmarit, impozitele se impart in:
29

financiare, acestea fiind instituite cu scopul realizarii de venituri necesare efectuarii

cheltuielilor publice;
de ordine, care vizeaza limitarea unei anumite actiuni sau a unui anumit
comportament, scopul fiind unul social si nu fiscal (accizele la tutun urmaresc
reducerea fumatului).

Dupa frecventa realizarii lor, impozitele sunt:

permanente, adica se incaseaza periodic ( impozitul pe veniturile din salarii sau

dobanzi);
incidentale, care se instituie pe perioade determinate si au de regula un scop strict
precizat, care odata realizat determina desfiintarea respectivului impozit (cazul
impozitului minim pe profit, care ulterior s-a anulat).

V.3. PRINCIPIILE IMPUNERII

A . Echitatea fiscala
Reprezinta dreptatea sociala in materie de impozite, ceea ce presupune impunerea
diferentiata a veniturilor si a averii in functie de puterea contributiva a subiectului
impozitului si scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri mici.
Respectarea acestui principiu presupune indeplinerea urmatoarelor cerinte:

stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit

minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare;

sarcina fiscala sa fie stabilita functie de puterea contributiva a fiecarui platitor,

adica sa fie luata in considerare marimea venitului, profitului sau averii care fac obiectul
impunerii precum si a situatiei personale, daca este cazul;

la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie

stabilita in comparatie cu sarcina fiscala aferenta altei categorii sociale, respectiv sarcina
fiscala a unei persoane sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala aferenta altei persoane;

impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale.

Un rol deosebit in respectarea echitatii fiscale il are cota de impunere care determina
modul de dimensionare al impozitului considerat.
Practica fiscala are doua metode de impunere;
a)
impunerea in sume fixe
b)
impunerea in cote procentuale
cote proportionale
-se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in
permanenta aceeasi proportie intre volumul venitului sau al averii si cuantumul impozitului
datorat;
cote progresive

30

-nivelul cotei impozitului creste pe masura sporirii materiei impozabile, ceea ce face ca
dinamica impozitului sa o devanseze pe cea a materiei impozabile. Cotele progresive pot fi
compuse ( pe transe de venit) sau simple ( globale).
In cazul cotelor progresive simple, se aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii
materii impozabile apartinand unui contribuabil, cota find cu atat mai mare cu cat volumul
materiei impozabile este mai mare.
In cazul cotelor progresive compuse, are loc divizarea materiei impozabile in mai
multe parti (transe) iar pentru fiecare transa in parte se va stabili o anumita cota de impozit.
Prin insumarea impozitelor partiale, calculate pe fiecare transa de venit/avere in parte se
obtine impozitul total care cade in sarcina unui contribuabil. Aceasta forma de impunere
respecta cel mai mult cerintele echitatii fiscale.
cote regresive: cotele de impunere scad odata cu cresterea materiei impozabile ( de exemplu
impozitul pe veniturile din vanzarea proprietatilor imobiliare)
B. Politica financiara
La introducerea unui impozit trebuie sa se tina cont de indeplinirea unor cerinte de
ordin financiar, si anume:
-sa aiba un randament fiscal ridicat;
-sa fie stabil;
-sa fie elastic (flexibil).
Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat, se cer a fi indeplinite o serie
de conditii:

impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de catre toate

personele care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau dispun de
aceeasi categorie de bunuri ;universalitatea mai presupune faptul ca intreaga materie
impozabila apartinand unei persoane sa fie supusa impunerii;

sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere, licite sau ilicite, a unei

parti din materia impozabila;

volumul cheltuielilor pentru stabilirea materiei impozabile, calcularea si

perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil.
Un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul sau ramane constant pe o
perioada mai mare de timp. Asadar, randamentul nu trebuie sa creasca neaparat la cresterea
productiei sau a veniturilor in perioadele favorabile economic, dar nici sa scada in perioadele
de criza economica sau recesiune.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta
necesitatilor conjuncturale de venituri ale statului. Prin urmare, daca se inregitreaza o
crestere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat in mod
corespunzator si invers.
C. Politica economica
Cu ocazia introducerii unui impozit statul urmareste mai multe obiective, si anume:
31

-procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice;

-folosirea impozitului ca element de impulsionare a dezvoltarii unei ramuri economice;
- folosirea impozitului ca element de stimulare sau de reducere a productiei sau consumului
anumitor marfuri;
-extinderea exportului ;
- restrangerea importului anumitor bunuri.
D Politica sociala
Politica fiscala urmareste in general interesele categoriilor si grupurilor sociale
reprezentate de partidul de guvernamant. Uneori aceasta este folosita pentru mentinerea
influentei in randul unor categorii sociale in preajma alegerilor.
Masurile fiscale, pe langa atragerea de fonduri de resurse publice are in vedere si
obiective sociale care urmaresc, printre multe altele si:
- acordarea unor facilitati contribuabililor cu venituri reduse sau care reprezinta cazuri
sociale (orfani, veterani de razboi, persoane cu handicap);
-limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii (accize la tutun, alcool);
-stimularea natalitatii ( lipsa impunerii indemnizatiilor de maternitate);
-restrangerea exportului de inteligenta (lipsa impunerii veniturilor informaticienilor);

V.4. IMPOZITUL PE VENITURILE DIN SALARII

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obtinute
de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca sau a
unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea
veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate
temporara de munca.
Astfel, in cadrul veniturilor din salarii sunt cuprinse:
- salariile de baza;
- sporurile si adaosurile de orice fel;
- indemnizatiile de orice fel;
- recompensele si premiile;
- sumele pentru concediul de odihna;
- avantajele.
Avantajele primite in legatura cu o activitate dependenta includ :
utilizarea oricarui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul
afacerii, in scop personal, cu exceptia deplasarii pe distanta dus-intors de la

domiciliu la locul de munca;

cazare, hrana, imbracaminte, personal pentru munci casnice, precum si alte bunuri

sau servicii oferite gratuit sau la un pret mai mic decat pretul pietei;
abonamentele si costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, in scop

personal;
permise de calatorie pe orice mijloace de transport, folosite in scop personal;
32

primele de asigurare platite de catre angajator pentru salariatii proprii altele decat
cele obligatorii ( asigurare private de sanatate, asigurare private de viata, asigurare
private de pensie).
Evaluarea veniturilor sau avantajelor in natura se face la pretul pietei sau costul de

productie, inclusiv TVA.

Nu sunt venituri impozabile:
ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile
proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si incurabile,
ajutoarele pentru nastere, veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai
salariatilor sau cadourile oferite salariatelor (limita a 150 RON), contravaloarea
transportului la si de la locul de munca al salariatului, costul prestatiilor pentru

tratament si odihna;
tichetele cadou;
contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul intre localitatea in care
angajatii isi au domiciliul si localitatea unde se afla locul de munca al acestora, la

nivelul unui abonament lunar;

sumele primite de angajati pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare a
indemnizatiei primite pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in

strainatate, in interesul serviciului;

sumele primite, potrivit dispozitiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare

in interesul serviciului;
indemnizatiile de instalare, ce se acorda o singura data, la incadrarea intr-o unitate
situata intr-o alta localitate decat cea de domiciliu, in primul an de activitate dupa

absolvirea studiilor, in limita unui salariu de baza la angajare;

sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe
unitate, primite de persoanele ale caror contracte individuale de munca au fost
desfacute ca urmare a concedierilor colective sau ca urmare a nevoilor de reducere si

de restructurare;
veniturile din salarii realizate de catre persoanele fizice cu handicap grav sau

accentuat, la functia de baza;

veniturile din salarii, ca urmare a activitatii de creare de programe pentru calculator;
sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activitati dependente desfasurate

intr-un stat strain, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv;

cheltuielile efectuate de angajator pentru pregatirea profesionala si perfectionarea

angajatului legata de activitatea desfasurata de acesta pentru angajator;

costul abonamentelor telefonice si al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele
telefonice, efectuate in vederea indeplinirii sarcinilor de serviciu;
33

Avantajele primite in bani si in natura si imputate salariatului in cauza nu se impoziteaza.

Deducere personala
Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume
sub forma de deducere personala, acordata pentru fiecare luna a perioadei impozabile numai
pentru veniturile din salarii la locul unde se afla functia de baza.
Deducerea personala se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana
la 1.000 R0N inclusiv, astfel:
- pentru contribuabilii care nu au persoane in intretinere D - 250RON;
- pentru contribuabilii care au o persoana in intretinere D- 350RON;
- pentru contribuabilii care au doua persoane in intretinere D- 450RON;
- pentru contribuabilii care au trei persoane in intretinere D- 550RON;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane in intretinere D- 650RON.
Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii cuprinse intre
1.000 RON si 3.000.RON, inclusiv, deducerile personale sunt degresive fata de cele de mai sus.
D=D*(1-(D-1000)/2000)
Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii de peste 3.000
RON nu se acorda deducerea personala.
Persoana in intretinere poate fi sotia/sotul, copiii sau alti membri de familie, rudele
contribuabilului sau ale sotului/sotiei acestuia pana la gradul al doilea inclusiv, ale carei
venituri, impozabile si neimpozabile, nu depasesc 250 RON lunar.
In cazul in care o persoana este intretinuta de mai multi contribuabili, suma
reprezentand deducerea personala se atribuie unui singur contribuabil, conform intelegerii
intre parti.
Copiii minori ai contribuabilului, in varsta de pana la 18 ani impliniti, sunt considerati
intretinuti.
Suma reprezentand deducerea personala se acorda pentru persoanele aflate in
intretinerea contribuabilului, pentru acea perioada impozabila din anul fiscal in care acestea
au fost intretinute. Perioada se rotunjeste la luni intregi in favoarea contribuabilului.
Deducerea personala se pastraza neschimbata pentru perioada din anul fiscal in care
se mentine acelasi numarul persoanelor din intretinere, in favoarea contribuabilului (adica
inclusiv luna in care intra sau iese o persoana din intretinere).
Determinarea impozitului pe venitul din salarii

34

Beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar, final, care se calculeaza si se
retine la sursa de catre platitorii de venituri.
Impozitul lunar se determina astfel:
Venitul brut (VB)= salariu de baza + sporuri + prime + avantaje + venituri in natura
-contributii obligatorii aferente unei luni:
1)contributia la asigurarile sociale CAS=10,5% venitul brut
2)contributia la asigurarile sociale de sanatate CASS=5,5% venitul brut
3)ajutorul de somaj AS=0,5% venitul brut;
-deducere personala ;
- cotizatia sindicala platita in luna respectiva;
- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa
nu se depaseasca echivalentul in lei a 400 euro
+contravaloarea tichetelor de masa
=Venitul impozabil
Impozit pe venit =16%*venit impozabil
Platitorii de salarii si de venituri asimilate salariilor au obligatia de a calcula si de a
retine impozitul aferent veniturilor fiecarei luni la data efectuarii platii acestor venituri,
precum si de a-l vira la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei
pentru care se platesc aceste venituri.

Aplicatie:
Un contribuabil persoana fizica obtine pe parcursul lunii martie venituri din salarii dupa cum
urmeaza:
-salariu de baza 1500lei;
-spor de vechime 10% din salariul de baza.
In aceeasi luna salariatul achizitoneaza de la angajator bunuri la pretul preferential de 400lei
inclusiv TVA, in conditiile in care, aceleasi bunuri au un pret pe piata de 500 de lei, inclusiv
TVA. De asemenea, salariatul primeste 22 de tichete de masa, a 9 de lei fiecare si foloseste in
interes de serviciu un mijloc de transport aflat in proprietatea firmei. Valoarea amortizata
lunar aferenta mijlocului de trnsport respectiv este de 300 de lei, iar contribuabilul foloseste
masina in interes personal 60%.
Sa se calculeze impozitul pe venitul din salarii datorat stiind ca salariatul are o persoana in
intretinere.
Rezolvare:
35

a)VB=1500+1500*10%+ diferenta de pret la achizitie in favoarea salariatului+avantaj masina

VB=1500+150+ (500-400) +300*60%=1930 lei
b)contributii obligatorii
CAS: 10,5%*1930=289,5 / 290lei
CASS: 5,5%*1930=106,15 /106lei
AS:0,5%*1930=9,65 /10lei
c)Deducere personala: VB>1000, 1 persoana in intretinere, rezulta
DP= 350*{1-(1930-1000)/2000) }=187,25-se rotunjeste la 10 lei in favoarea contribuabilului
deci DP=190lei
d)Contravaloarea tichetelor de masa= 22*9=198lei
Venit impozabil=VB-contributii obligatorii-DP+tichete de masa
=1930-290-106-10-190+198=1532lei
Impozitul pe venit=16%*1532=254
Salariu incasat=VB-contributii obligatorii-impozit pe venit+contravaloare tichete=1930-290106-10-254+198=1468lei

VI. DUBLA IMPUNERE JURIDICA

INTERNATIONALA
Reprezinta supunerea la impozit a aceleiasi materii impozabile si pentru aceeasi
perioada de timp de catre doua autoritati fiscale din doua tari diferite. Dubla impunere poate
aparea in cazul realizarii de catre rezidentii unui stat a unor venituri pe teritorul altui stat.
Dubla impunere juridica internationala se inregistreaza doar in cazul impozitelor
directe, si anume a celor pe venit sau profit.
In practica fiscala internationala pot fi intalnite mai multe criterii care stau la baza

impunerii veniturilor sau averii, si anume:

criteriul rezidentei- impunerea veniturilor se realizeaza la autoritatea fiscla din tara
careia ii apartine rezidentul, indiferent daca acestea sunt obtinute pe teritoriul acelei tari sau

in alt stat;
criteriul nationalitatii- un stat impune rezidentii sai care realizeaza venituri sau poseda

avere in statul respectiv, indiferent daca ei locuiesc sau nu in tara lor;

criteriul originii veniturilor sau al teritorialitatii- impunerea se efectueaza de catre
organele fiscale din tara pe al carei teritoriu s-au realizat veniturile, facandu-se abstractie de
rezidenta sau de nationalitatea beneficiarilor.
Modul in care aceste criterii sunt aplicate, poate duce la aparitia dublei impuneri
juridice internationale.

Consecintele negative ale acesteia, atat asupra veniturilor

persoanelor, cat si asupra relatiilor economice dintre tari, a facut necesara gasirea unor solutii
de evitare a dublei impuneri juridice internationale.
36

Conventii de evitare a dublei impuneri internationale

a)
scutirea totala
Venitul realizat in strainatate de rezidentul unui anume stat si care a fost supus acolo
impunerii, nu se mai include in venitul impozabil in statul de rezidenta.
b)
scutirea progresiva
Venitul obtinut de rezidentul unui stat in strainatate se adauga la veniturile realizate de catre
acesta in statul de rezidenta, urmand ca apoi venitului total rezultat sa i se stabileasca cota
aferenta. Pentru calcularea impozitului, cota respectiva se va aplica numai asupra venitului
din statul de rezidenta.
c)
creditarea ordinara a impozitului
Impozitul platit in statul strain pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia se deduce direct
din impozitul datorat pentru intregul venit datorat in statul de rezidenta, insa numai in
limita impozitului intern ce revine la un venit egal obtinut in strainatate.
d)
creditarea totala a impozitului
Impozitul platit in strainatate pentru venitul realizat acolo se deduce integral din impozitul
datorat in statul de rezidenta.
Odata aplicat unul dintre principii in tara de rezidenta a contribuabilului, acesta va
beneficia de o degrevare fiscala, platind mai putin, deci suportand o presiune fiscala mai
mica.
Degrevare fiscala=Ifc-Ic
Ifc=impozit datorat fara conventie pentru veniturile globale ale contribuabilului
Ic=impozit datorat in situatia aplicarii unei conventii pentru veniturile globale ale
contribuabilului
Presiunea

fiscala=impozite,

taxe

si

contributii

obligatorii

datorate

de

contribuabil/veniturile globale ale acestuia

In aplicarea prevederilor unei conventii de evitare a dublei impuneri internationale un
element deosebit de important este domiciliul fiscal al contribuabilului persoana fizica (in
cazul persoanelor juridice se tine cont de sediul permanent, adica centrul activitatii: birouri,
intreprindere etc). In general acesta este situat in tara de rezidenta, dar exista si exceptii:
a) in situatia in care un contribuabil este rezident sl ambelor state semnatare ale unei
conventii de evitare a dublei impuneri, domiciliul fiscal este considerat statul in care
contribuabilul are locuinta permanenta;
b) daca un contribuabil este rezident al ambelor state semnatare ale unei conventii de
evitare a dublei impuneri si are locuinta permanenta in ambele state, atunci domiciliul
fiscal este considerat statul unde are cele mai stranse legaturi personale si economice;
c) daca un contribuabil este rezident al ambelor state semnatare ale unei conventii de
evitare a dublei impuneri si nu locuieste in mod permanent in nici unul dintre ele,
domiciliul fiscal este stabilit in statul al carui cetatean este;
37

d) daca un contribuabil este rezident al ambelor state semnatare ale unei conventii de
evitare a dublei impuneri, nu locuieste in mod permanent in nici unul din ele si este
cetatean al ambelor state ( sau al nici unuia dintre ele) domiciliul fiscal se stabileste
prin intelegerea statelor semnatare.
Romania are conventii de evitare a dublei impuneri:
a)
creditare totala: Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Canada, Iordania, Siria,
Pakistan
b)
creditarea ordinara: Franta, Germania, Italia, Suedia, SUA, Turcia, India, China,
Tunisia.

VII. CARE ESTE SCOPUL FINANTELOR

INTREPRINDERII ?

38

Din punct de vedere istoric exista mai multi pasi sucesivi in tratarea acestei probleme
fundamentale.
Daca initial, in conditiile simple de desfasurare a activitatii economice, profitul era cel mai
important obiectiv, disocierea tot mai pronuntata in timp intre conceptele de venit si
cheltuiala si cele de incasare si plata a anulat acest obiectiv in favoarea cash-ului, reprezentat
de diferenta intre incasari si plati. Diferentele intre concepte sunt foarte mari: o firma poate
inregistra profit atata timp cat veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, insa nimeni nu
poate garanta ca veniturile vor fi incasate si nici cand. Pe de alta parte, plata cheltuielilor este
o certitudine, asadar putem discuta de cazul unor firme profitabile intrate in procedura de
faliment pentru neonorarea obligatiilor contractuale si invers, de firme care nu au profituri
majore dar sunt cautate de investitori pentru capacitatea lor de a genera cash si pentru buna
gestiune si echilibrarea in timp a incasarilor cu platile.
De ce este important cas-flow-ul si cui revine?
Acesta revine tuturor persoanelor implicate in firma, de la proprietari la salariati, stat,
banci, cumparatori de obligatiuni, furnizori.
a) Proprietarii doresc maximizarea averii lor, exprimata ca diferenta intre nivelul
activelor si nivelul datoriilor firmei, dar si sub forma valorii de piata a partii detinute
in firma. Daca prima abordare surprinde mai degraba prezentul, cea de-a doua
reflecta potentialul, intrucat pretul la bursa al actiunilor reflecta asteptarile
investitorilor in privinta performantelor viitoare ale firmei. Spre deosebire de
actionarii majoritari, care urmaresc preponderent cresterea valorii de piata a firmei si
nu beneficiile imediate, proprietarii minoritari urmaresc mai degraba obtinerea de
dividende, interesul lor fiind unul pe termen scurt.
b) Statul urmareste incasarea integrala si la timp a creantelor fiscale.
c) Salariatii doresc salarii mari si platite la timp.
d) Bancile si ceilalti creditori doresc sa incaseze la timp ratele aferente imprumuturilor si
dobanzile aferente.
e) Furnizorii doresc sa limiteze durata creditelor comerciale si sa incaseze la timp si
integral banii.
Pe langa cerintele acestor stake-holderi firma trebuie sa tina cont si de cerintele
clientilor, care doresc produse mai ieftine si amanarea platilor. De asemenea, trebuie luate in
considerare faptele/deciziile oricaror persoane care pot afecta intr-un fel sau altul firma:
protestele organizatiilor de protectie a animalelor, campaniile publicitare agresive ale
concurentei, actiunile administratiei publice centrale privind restrictia circulatiei pe anumite

39

drumuri etc, toate acestea avand impact asupra activitatii firmei. Asadar, buna gestiune a
intreprinderii implica atat obtinerea de cash dar si armonizarea intereselor stake-holder-ilor.

VIII. Finantarea intreprinderii

Functionarea unei firme este dependenta de existenta unor surse de finantare si
implementarea unor investitii profitabile.
Analiza finantarii firmei nu este posibila fara analiza bilantului, care este structurat ca
in figura de mai jos:
BILANT FINANCIAR PATRIMONIAL

LICHIDITATE

Echilibru financiar pe
termen lung
NEVOI
PERMANENTE
(NECURENTE)

NEVOI
TEMPORARE
(CURENTE)

RESURSE

ACTIVE IMOBILIZATE
NECORPORALE
CORPORALE
FINANCIARE

CAPITAL PROPRIU
CAPITAL SOCIAL
REZERVE
PRIME DE CAPITAL
REZULTAT REPORTAT
PROFITUL NET NEREPARTIZAT
PROVIZIOANE PENTRU RISCURI I
CHELTUIELI

ACTIVE CIRCULANTE NETE

STOCURI
CREANE
INVESTIII FINANCIARE PE
TERMEN SCURT
DISPONIBILITI

DATORII CU EXIGIBILITATE > 1 AN

Echilibru financiar pe
termen scurt

DATORII CU EXIGIBILITATE < 1 AN

FURNIZORI
SALARIALE
DATORII CTRE BUGET
DATORII CTRE BNCI (credite) bancare
curente, credite de trezorerie, de scont)

EXIGIBILITATE

NEVOI (ALOCRI)

RESURSE
PERMANENTE
(NECURENTE)

RESURSE
TEMPORARE
(CURENTE)

Firma se afla in echilibru financiar atunci cand isi poate achita datoriile pe baza
elementelor de activ.
Din punct de vedere financiar, elementele de activ sunt echivalente unor nevoi sau
alocari de capitaluri banesti in vederea constituirii unei structuri productive adecvate
intentiilor intreprinzatorului.
Pasivele, din punct de vedere financiar, sunt echivalente resurselor mobilizate de
intreprindere pentru finantarea nevoilor.
40

Mentinerea echilibrului financiar al unei intreprinderi consta in corelarea lichiditatii

activelor (nevoilor) cu exigibilitatea datoriilor (resurselor).
Lichiditatea activelor se refera la capacitatea activelor de se transforma in bani la
pretul corect. In bilant se vor inscrie mai intai activele fara lichiditate sau cu lichiditatea cea
mai redusa, functie de cat de repede se transforma in cash:
-

active pe termen lung formate din imobilizari necorporale, corporale, financiare;

active pe termen scurt (stocuri, creante, activul incheindu-se cu cele care au un

grad ridicat de lichiditate cum sunt: investitiile financiare pe termen scurt si
disponibilitatile banesti in banci si in casa).

Exigibilitatea datoriilor se refera la cat de repede ajung acestea la scadenta (de

exemplu perioada de la constituirea unei datorii si pana la stingerea ei). In bilant se vor
inscrie mai intai capitalurile proprii, care nu sunt scadente; ele raman, in principiu, alocate pe
toata durata de existenta a intreprinderii (cu exceptia situatiilor de faliment). Urmeaza
datoriile pe termen lung, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli in functie de scadenta lor
mai indepartata sau mai apropiata, bilantul incheindu-se cu datoriile cu scadenta sub un an.
Intre acestea trebuie facuta o distinctie intre capitalurile atrase gratuit (de la furnizori, de la
buget, de la salariati) si cele contractate prin plata de dobanzi (creditele bancare pe termen
scurt).
Analizand lichiditatea activelor si exigibilitatea pasielor, observam ca acestea pot fi
grupate, si anume:
-active si pasive pe termen scurt (lichiditate si exigibilitate<1an)
-active si pasive pe termen lung (lichiditate si exigibilitate>1an)
Astfel, capitalurile atrase pe termen lung ar trebui sa finanteze activitatea pe termen
lung, reprezentata de activele permanente, folosite in mai multe cicluri economice (mai multi
ani) iar capitalurile atrase pe termen scurt sa finanteze activitatea de exploatare ( pe termen
scurt).

VIII.1. FINANTAREA EXPLOATARII

Pentru desfasurarea activitatii sale curente firma achizitioneaza stocuri de materii
prime si material, isi constituie stocuri de produse finite, vinde produse pe credit comercial.
41

Din disponibilitatile existente realizeaza plasamante pe termen scurt, fie in bonuri de tezaur,
fie in depozite la termen sau pur si simplu pastreaza cash-ul in casa. Finantarea lor se face in
mod traditional prin active pe termen scurt.
Furnizorii reprezinta cea mai la indemana sursa de finantare, intrucat firma atrage de
la acestia materii prime, materiale sau marfuri pentru care plata se realizeaza ulterior
achizitiei. Astfel, intre momentul aprovizionarii si cel al platii firma beneficiaza de un credit
comercial gratuit. Alaturi de furnizori se inscriu creditele bancare pe termen scurt dar si
datoriile fiscale, cele salariale si dividendele, care finanteaza pasiv firma.
Datoriile fiscale finanteaza activitatea de exploatare prion faptul ca impozitele au o
scadenta ulterioara datei la care are loc faptul generator ( de exemplu, TVA se plateste la
buget pana pe 25 a lunii viitoare celei in care bunurile au fost vandute, sumele aferente fiind
astfel disponibile gratuit in tot acest interval). Salariatii isi aduc zilnic aportul la crearea de
valoarea adaugata insa primesc o recompensa pentru acest lucru abia in luna viitoare, timp in
care produsele sau serviciile realizate de catre acestia sunt valorificate si banii incasati/folositi
in activitatea de exploatare. Dividendul reprezinta partea de profit care este distribuita
actionarilor, ca remunerare a participarii acestora la capitalul firmei. Acestia au dreptul sa
beneficieze de rezultatele investitiei lor imediat ce acestea apar, insa dividendele sunt platite o
data pe an, timp in care cash-ul cuvenit proprietarilor firmei este utilizat in activitate.
Managementul firmei pe termen scurt este deosebit de important, prin prisma
decalajului care poate sa apara intre momentul si volumul incasarilor si momentul si volumul
platilor. Dezechilibrele la acest nivel pot fi rezolvate partial prin contractarea de credite
bancare pe termen scurt, insa, pe termen lung, pot induce grave probleme financiare
(faliment).

VIII.2 FINANTAREA INVESTITIILOR

Investitiile reprezinta o cheltuiala realizata in prezent de la care se asteapta beneficii in
viitor. Finantarea investitiilor ( mijloace fixe, cladiri, terenuri etc) se poate face prin:
a) Imprumut, bancar sau obligator;
b) Emisiune de actiuni cu aporturi in numerar;
c) Leasing.
Alegerea uneia dintre aceste modalitati de finantare implica analiza unor factori
precum:

Perioada pentru care sursele de finantare sunt atrase;

42

Costul surselor de finantare-acestea sunt reprezentate de costurile aferente

capitalurilor atrase, si anume nivelul dobanzilor, al comisioanelor, cupoanelor,
dividendelor etc.;

Flexibilitatea contractului de finantare-nivelul ridicat al incertitudinii privind

evolutia pe piata a intreprinderii cere flexibilitatea contractelor. De exemplu,
firma poate fi nevoita sa ramburseze anticipat o datorie, sa majoreze nivelul
sumelor imprumutate sau sa mareasca perioada de rambursare, ori sa faca o
amanare a platilor. In acest context, imprumuturile bancare sunt cele mai flexibile
iar atragerea de capital prin emisiunea de actiuni este cea mai rigida forma de
finantare;

Impactul fiscalitatii imprumutul (bancar sau obligatar) aduce beneficii fiscale

majore, prin deductibilitatea cheltuielilor cu dobanzile, cupoanele, comisioanele
etc. Astfel, se face o economie de impozit prin reducerea profitului impozabil. In
schimb, apelul la emisiunea de actiuni nu aduce acest avantaj fiscal, participarea
la profit a actionarilor fiind realizata ulterior impozitarii acestuia. Contractele de
leasing duc si ele la economie de impozit prin deductibilitatea ratelor de leasing, a
dobanzilor sau a amortizarii, dupa caz.

In concluzie, sursele de finantare pe care firma le poate atrage de la actionari nu sunt

caracterizate de flexibilitate. Daca firma nu mai are nevoie de capitalul atras, returnarea
acestuia prin rascumpararea actiunilor reprezinta o procedura greoaie si, in plus, implica si
un semnal negativ pe piata de capital (la bursa). Reticenta managerilor firmei de a apela la
aceasta sursa are drept cauza si dilutia puterii de vot indusa de accesul la actiunile nou emise
a unor investitori noi. Nici din perspectiva economiilor fiscale firma nu este avantajata,
intrucat platile de dividende catre actionari nu diminueaza profitul impozabil.
Personalizarea de catre banci a creditelor in functie de nevoile de finantare pe termen
lung, mediu sau scurt fac din creditul bancar preferatul managerilor. Nu toate firmele au insa
acces la aceasta formna de finantare, acordarea creditelor necesitand indeplinirea unor
conditii financiare si existenta unor garantii. Drept alternativa, se poate apela la leasing-ul
financiar sau la creditul obligatar. Daca leasing-ul este usor de realizat, imprumutul obligatar
implica prceduri laborioase, fiind necesara suportarea unor costuri privind redactarea unui
prospect de emisiune in care sunt prezentate performantele firmei si proiectiile pe viitor,
intermedierea realizata prin banci si tiparirea efectiva a titlurilor de valoare.
Analizand aceste aspecte, managementul financiar al intreprinderii trebuie sa aleaga
intre oportunitatea diverselor surse de finantare, si anume intre sursele proprii si cele
imprumutate.
43

A.Creditul bancar
Gama de credite pe care o intreprindere le poate accesa pentru finantarea activitatii sale
este din ce in ce mai larga, insa conditiile de eligibilitate pe care le impun bancile debitorilor
sunt foarte stricte. Restrictiile privind gradul de indatorare acceptat, nivelul de performanta
atins, costul asumat sau garantiile necesare reprezinta bariere pentru multe firme.
Creditele bancare se impart in:
A. Credite pe termen scurt:

Linia de credit

Creditul de scont

B. Credite pe termen lung

credite pentru investitii

credite ipotecare

Caracterizarea acestor tipuri de credite:

Linia de credit :
-

se acorda pentru creditarea activitatii curente de aprovizionare, productie, desfacere,

prestari servicii, etc

fondurile sunt puse la dispozitia debitorului in mod fractionat, in functie de nevoile

acestuia ( fara a se depasi nivelul creditului contractat, se pot face astfel trageri si
rambursari multiple)

se acorda de regula pe 3, 6 sau 12 luni.

Creditul de scont:
-

finanteaza activitatea curenta

se acorda intreprinderilor care sunt posesoare legale de titluri de credit, gen cambii 1 si
doresc incasarea inainte de scadenta a sumei inscrise pe acestea

perioada maxima pentru care poate fi incheiat-un an

posesorul efectelor de comert primeste valoarea nominala a acestora, mai putin

dobanda practicata de banca si comisioanele

in general diferenta intre momentul prezentarii la scontare si scadenta cambiei nu

trebuie sa depaseasca 6 luni.

Credite pentru investitii

1

Cambia este un titlu de credit ce atest obligaia de a se plti sau de a se face s se

plteasc la scadena menionat suma nscris n titlu.
44

destinat finantarii unor investitii pentru realizarea de noi capacitati de productie,

dezvoltarea capacitatilor de productie existente, modernizarea capacitatilor de
productie

termenul este de cel mult 10 ani

se poate acorda o perioada de gratie de pana la 2 ani

in general valoarea creditului este de 85% din valoarea investieiei, restul de 15%
trebuind sa fie acoperit de catre solicitant

Credite ipotecare
-

se acorda pentru construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu

destinatie locativa, industriala sau comerciala

se poate acorda o perioada de gratie pana la 2 ani

in general nivelul creditului acopera maxim 75% din valoarea imobilului sau a
cheltuielilor aferente consolidarii, repararii etc
Costurile unui credit sunt reprezentate de dobanda si comisioanele/taxele percepute de

banca pentru diverse operatiuni /servicii.

Rambursarea creditului se poate realiza:
a) la scadenta-intreaga suma va fi rambursata la scadenta contractului de credit;
b) esalonata;
c) cu perioada de gratie-rambursarea este amanata un interval de timp; banca calculeaza
si capitalizeaza dobanda aferenta acestui interval de gratie, urmand ca rambursarea sa
se faca pentru un credit majorat ( cel initial plus dobanzile acumulate pe perioada de
gratie).
Rambursarea esalonata poate fi facuta prin doua modalitati:
-

prin anuitati (plati) constante, ceea ce implica o dobanda descrescatoare;

prin anuitati (plati) variabile, ceea ce implica o dobanda descrescatoare.

( anuitate=rata de capital rambursata + dobanda pentru perioada respectiva,
calculata la soldul creditului nerambursat),
Trebuie de mentionat faptul ca dobanda aferenta creditelor bancare poate fi fixa sau

varibila (suma dintre rata dobanzii la credite pe piata interbancara + o prima care
remunereaza riscurile asumat de banca prin acordarea creditului unui client, stabilite
subiectiv, functie de bonitatea clientului). In general, se recomanda ca pentru credite alese pe
un interval de timp mic spre mediu sa se opteze pentru o rata a dobanzii constanta iar pentru
45

un credit cu scadenta foarte indepartata sa se aleaga o rata a dobanzii variabila, pentru a se

putea contracara astfel toate miscarile posibile ale economiei cu impact negativ asupra
costului creditului.
Functie de intervalul de timp la care se fac platile, putem discuta de o dobanda
subanuala (trimestriala, lunara etc). In calculul acesteia se foloseste o rata a dobanzii
subanuala echivalenta, calculata proportional sau compus.
Pe langa dobanda nominala aferenta, creditele implica o serie de costuri suplimentare,
precum: comision de evaluare a garantiei, comision de analiza a dosarului de credit, taxa
pentru deschiderea contului, comision de gestiune a contului, penalitati de intarziere,
penalitati de rambursare anticipata, costul asigurarii de viata. Ansamblul acestor costuri
reflecta dobanda anuala efectiva practicata de banci, un cost real al finantarii, care este
superior dobanzii nominale.

B. Majorarea capitalului social

Aporturile de capital prin emisiunea de actiuni presupun atragerea in firma de sume
noi, a caror sursa pot fi si vechii actionari care sunt interesati de investitii suplimentare cat si
persoane exterioare firmei (actionari noi). Actiunile noi n au aceeasi valoare nominala cu
cele deja existente N, sunt emise la un pret de emisiune PE, superior valorii nominale si
inferior pretului pe piata al titlurilor vechi P.
Dupa emisiune, pretul teoretic va fi o medie ponderata a preturilor pentru actiunile
existente si cele nou emise:
Pteoretic=(N*P+n*PE)/(N+n) <P
Diferenta de pret va fi recompensata catre firma emitenta cu un drept de subscriere,
un titlu care va fi primit de catre vechii actionari pentru fiecare actiune deja detinuta in
proprietate: Ds=P-P. Pe baza drepturilor de subscriere vor putea fi achizitionate titlurile nou
emise, si anume pentru fiecare actiune noua sunt necesare un numar d=N/n drepturi de
subscriere.
Accesul la actiunile noi este diferit pentru actionarii noi si pentru cei vechi din punct
de vedere al costului suportat. Daca actionarii vechi primesc gratuit Ds in numar egal cu
actinile vechi detinute si pe baza lor pot achizitiona la un pret preferentuial (PE) un numar de
titluri noi proportional cu cele detinute in proprietate, investitorii noi vor trebui sa cumpere
Ds de la actionarii care nu sunt interesati de aceasta emisiune si sa suporte un pret pe actiune
care include atat PE cat si contravaloarea Ds care sunt necesare.
Pret intreg=PE+ d*Ds

46

Ds sunt tranzactionabile, iar in contextul posibilitatii pentru oricine de a subscrie in

schimbul unui PE si a unui pachet de Ds, este foarte posibil sa aiba loc schimbarea puterii in
firma. In plus, in situatia in care emitentul actiunilor este apreciat ca o oportunitate buna de
investitii pe piata, cererea de Ds va fi mai mare decat oferta, deci este posibil ca actionarii
vechi sa primeasca la instrainarea Ds mai mult decat valoarea lor matematica.

C. Emisiunea de obligatiuni
Obligatiunile corporative reprezinta titluri de credit emise de firmele cu potential
ridicat pentru a atrage surse de finantare de pe piata de capital.
Obligatiunile sunt caracterizate prin:

maturitate;

valoare nominala;

pret de emisiune;

pret de rambursare/rascumparare;

rata cuponului;

cupon;

Maturitatea de refera la intervalul de timp pentru care pot fi emise obligatiunile, adica
perioada de timp care se scurge intre aparitia lor pe piata si rascumpararea de catre emitent.
Valoarea nominala sau principalul se refer la suma inscrisa pe obligatiune, la
contravaloarea tilului.
Astfel, investitorii, pe langa cupoanele obisnuite obtinute pe parcursul derularii
contractului de imprumut, vor beneficia in momentul rascumpararii de o prima de emisiune,
egala cu diferenta intre valoarea nominala (mai mare) si pretul de emisiune (mai mic). De
asemenea, nu este neaparat ca emitentul s rascumpere obligatiunea la valoarea nominala.
Tot

pentru

atrage

rambursare/rascumparare,

investitorii,

le

rezultata

din

poate

oferi

diferenta

la

scadenta

favorabila

prima

de

dintre

pretul

de

rascumparare/rambursare (mai mare) si valoarea nominal (mai mica). De fapt, in legatura

cu preturile de emisiune si rascumparare exista trei situatii posibile:
a)

emisiune si rascumparare la valoarea nominal, caz in care cumparatorul titlului de

credit este remunerat doar prin intermediul cupoanelor;

b)

emisiune la un pret de emisiune inferior valorii nominale si rascumparare la

valoarea nominala, situatie in care cumparatorul titlului de credit este remunerat
atat prin intermediul cupoanelor cat si al primei de emisiune;

47

c)

emisiune la valoarea nominala si rascumparare la un pret de rascumparare mai

mare decat valoarea nominala; cumparatorul titlului de credit este remunerat atat
prin cupoane cat si prin intermediul primei de rascumparare.
Funcie de modul n care se face rambursarea principalului, obligaiunile se mpart n:

a) obligatiuni cu rambursare la scadenta: presupun rambursarea integral a

mprumutului la maturitatate;
b) obligatiuni cu rambursarea esalonata, in transe. Aceasta clauz il obliga pe emitent sa
retraga in fiecare an/semestru/trimestru etc. o anumit parte din datorie.
Rata cuponului reprezint rata la care se calculeaz cuponul, forma principal de
remunerare a imprumutului obligatar. Pentru o obligatiune, cuponul se calculeaza aplicand
aceasta rata a cuponului la valoarea nominal. Pentru intregul mprumut, pe lang valoarea
nominala trebuie sa se ina cont si de numarul de obligatiuni rascumparate.
C Rc * VN * N

unde:Rc-rata cuponului (n procente);VN-valoarea nominala; N-numarul de obligatiuni.

Lansarea unui astfel de imprumut presupune castigarea increderii celor care subscriu
emisiunii. Atragerea investitorilor se poate face printr-o stare financiara cat se poate de
favorabila a intreprinderii in cauza si o dobanda atragatoare comparativ cu alte oportunitati
de plasare a economiilor lor.

D. Leasing-ul
Combinand caracteristicile unei achizitii cu cele ale unui imprumut, leasing-ul clasic
(operational) permite finantarea unui bun fara ca firma sa fie nevoita sa recurga la indatorare
sau capitaluri proprii. Proprietarul bunului, numit locator va ceda bunul unui utilizator
numit locatar iar la finele contractului, pe parcursul caruia este obligat sa plateasca chirie
(cota de amortizare plus un beneficiu stabilit de catre partile contractante), locatorul are
dreptul ( nu si obligatia) sa achizitioneze bunul contra unui pret numit valoare reziduala. In
finantele locatarului chiria este trecuta drept cheltuiala deductibila iar in finantele locatorului
amortizarea.
Ulterior, leasing-ul s-a diversificat, cea mai mare raspandire in prezent avand-o cel
financiar, care da dreptul de proprietate asupra bunului, locatarul fiind obligat la sfarsitul
contractului sa plateasca valoarea reziduala. Aceasta forma de finantare este similara unei
vanzari cu plata in rate. In bilantul locatorului este trecuta la datorii pe termen lung (deci
limiteaza posibilitatile viitoare de imprumut ale firmei) si spre deosebire de forma clasica, da
dreptul la deducere a amortizarii si a dobanzii platite finantatorului.
48

Leasing-ul este o sursa de finantare exceptionala in cazul capitalurilor proprii reduse,

cum ar fi cazul firmelor tinere, intrucat bancile sunt reticente in a acorda credite in situatiile
in care sursele proprii de finantare sunt reduse in raport cu nevoile de finantare. Astfel, daca
firma obtine un scor prost si nu poate obtine deloc un credit sau sumele pe care le obtine sunt
insuficiente in raport cu nevoile, leasing-ul da posibilitatea finantarii bunului 100%, cu
posibilitatea trecerii lui ulterioare in patrimoniul firmei. In plus, riscurile de uzura tehnica si
morala cad asupra proprietarului bunului (locatorul), intrucat, contra unei penalizari,
locatarul poate renunta oricand la contract, orientandu-se catre un bun care satisface
superior nevoile sale legate de productivitate, performanta tehnica etc. Cheltuielile cu chiria
sau cu dobanzile si amortizarea, dupa caz, sunt deductibile din veniturile firmei, fapt ce
implica si o serie de avantaje fiscale pentru locatar.

VIII.3. EFECTUL POZITIV AL INDATORARII

Indatorarea firmei, realizarea activitatii bazata pe imprumut are numeroase avantaje:
-beneficiul prezent al unor mijloace de productie pentru achizitia carora ar fi fost
necesara economisirea o perioada indelungata;
-utilizarea acestor sume imprumutate in procesul de productie duce la obtinerea de
cash-flow-uri care permit atat achitarea datoriilor dar si cresterea economica a
intreprinderii (majorarea cifrei de afaceri, cresterea productivitatii, reducerea ciclului de
fabricatie etc).
Indatorarea implica cheltuieli deductibile cu dobanda, cuponul, comisioanele si alte
costuri suplimentare. Astfel, profitul impozabil se diminueaza si impozitul pe profit
datorat se reduce, firma beneficiind de o economie de impozit. Acest efect pozitiv al
indatorarii poate fi surprins prin studierea impactului structurii de finantare (x
%capitaluri proprii si y% datorii) asupra rentabilitatii activitatii, care poate fi analizata
prin prisma a doi indicatori:
a) rentabilitatea financiara, care masoara marimea rezultatelor obtinute (profitul net)
in raport cu sursele proprii de finantare ale firmei (capitaluri proprii).
b) rentabilitatea economica, care masoara marimea rezultatelor obtinute (profit net
plus dobanzi) in raport cu ansamblul surselor de finantare ale firmei (capitaluri
proprii si datorii).

49

Daca rentabilitatea financiara exprima rentabilitatea resimtita de actionari,

rentabilitatea economica exprima o rentabilitate a intregii activitati, finantata atat din surse
proprii cat si imprumutate.
Rfinanciara
Reconomica

profit .net
* 100
capitaluri. proprii

profit .net dobanzi

* 100
capitaluri. proprii datorii

Studiind legatura intre aceste doua formule, se poate obtine marimea efectului
indatorarii:
Rfinanciara Re conomica (Re conomica Rata.dobanzii ) *

datorii
* 100
capitaluri. proprii

Acest rezultat arata ca, in conditiile in care rentabilitatea activitatii este superioara
costului mediu al surselor de finantare imprumutate, rentabilitatea resimtita de proprietarii
firmei o depaseste pe cea efectiv inregistrata in urma exploatarii si putem discuta de un efect
pozitiv al indatorarii. Invers, daca rentabilitatea economica este inferioara ratei medii a
dobanzii aferente surselor de finantare imprumutate, efectul indatorarii este unul negative.

VIII.4.LIMITELE INDATORARII
Desi indatorarea are numeroase efecte positive, gradul de indatorare nu poate fi
exagerat, managerul trebuind sa respecte anumite limite prudentiale menite sa pastreze
lichiditatea (sa dispuna de active usor transformabile in bani pentru a plati integral si la timp
datoriile) si solvabilitatea (sa dispuna de active suficiente care prin lichidare sa permita
acoperirea tuturor datoriilor) firmei.
Astfel:
a) referitor la datoriile totale ale firmei se calculeaza capacitatea de indatorare globala
(CIG):

acestea nu pot depasi 2/3 din pasiv( surse de finantare)

CIG

datorii.totale
2/3
pasiv

acestea nu pot depasi 2*capitalurile proprii

CIG

datorii.totale
2
capital . propriu

50

b) referitor la datoriile pe termen lung ale firmei se calculeaza capacitatea de indatorare

la termen(CIT):

acestea nu pot depasi 1/2* capitalurile permanente (adica capitalurile proprii plus
datoriile pe termen lung)
CIT

datorii.termen.lung
1/ 2
capitaluri. permanente

acestea nu pot depasi 1* capitalurile proprii

CIT

datorii.termen.lung
1
capital . propriu

Respectarea acestor limite face ca uneori finantarea investitiilor sa fie mixta, adica
bazata atat pe imprumuturi ( pe termen lung si scurt) cat si pe emisiune de actiuni.

IX. POLITICA DE INVESTITII A FIRMEI

51

Prin investitie se intelege orice suma alocata in prezent pentru care se asteapta
castiguri viitoare.

IX.1. ELEMENTELE UNEI INVESTITII

Pentru analiza oportunitatii unui proiect de investitii trebuie urmarite mai multe
elemente:
Valoarea beneficiilor generate ( cash-flow-uri) CF1....CFn
Valoarea investitiei realizate I0
Intervalul de recuperare al investitiei n
Rata de actualizare, necesara stabilirii valorii in timp a banilor
Valoarea reziduala ainvestitiei VRn

Grafic, o investitie se prezinta dupa cum urmeaza:

CF1

CF2

CF3.......................................................CFn+VRn

I0
t1

t2

t3

tn

1.Cheltuielile de investitie, notate I0 reprezinta suma costurilor generate de darea in

functiune a proiectului. Acestea pot cuprinde costurile legate de obtinerea si amenajarea
terenului necesar, cheltuielile aferente asigurarii utilitatilor obiectivului, cheltuielile pentru
proiectare si asistenta tehnica, cheltuieli pentru investitia de baza.
In cazul in care aceste cheltuieli se esaloneaza pe un anume interval de timp, acestea
trebuie aduse valoric la momentul zero, cel in care a fost data in exploatare investitia.
Pentru a se realiza acest calcul, e nevoie de cunoasterea valorii in timp a banilor.
Aceasta exprima diferenta de valoare resimtita de un investitor in cazul in care o suma poate
fi realizata mai devreme, comparativ cu situatia in care o suma poate fi obtinuta mai tarziu.
Pentru a face comparabila o suma incasata sau cheltuita astazi cu o suma ce va fi
incasata sau cheltuita peste un an, trebuie calculate valorile acestora in acelasi moment de
timp, asadar se va face apel la capitalizare (fructificare) sau la actualizare.
Daca dorim sa comparam o suma obtinuta/cheltuita astazi cu o suma ce va fi
obtinuta/cheltuita peste un an, va trebui sa actualizam suma din viitor, sa o traducem intr-o
52

valoare prezenta, adica sa o actualizam. De asemenea, avem posibilitatea sa transformam

suma prezenta calculandu-i valoarea de peste un an, ceea ce inseamna capitalizarea ei. Astfel,
aduse valoric la acelasi moment, sumele pot fi comparabile si se poate lua decizia cea mai
buna in privinta unei investitii/cheltuieli.
Transformarea valorica a sumelor prin actualizare sau fructificare se poate face prin
intermediul unei rate de actualizare/fructificare.
De exemplu, daca depunem astazi o suma S la banca, peste un an vom avea la
dispozitie o suma de S(1+rd), ceea ce semnifica fructificarea, capitalizarea. Rd reprezinta in
acest caz rata de capitalizare. Peste doi ani vom avea la dispozitie S(1+rd) 2 etc. Asadar,
cunoscand rata dobanzii practicate de banca, putem estima de ce suma vom dispune peste x
ani, si anume S(1+k)x.
Similar, putem afla ce suma am depus acum un an la banca pentru a obtine in prezent
suma S, prin intermediul actualizarii. Procedeul este exact invers, in loc sa inmultim cu 1+rd,
impartim la 1+rd. Asadar, suma cautata este S/(1+rd). Perntru a afla cat reprezenta aceeasi
suma acum x ani,formula va fi S/ (1+rd)x.
In cazul in care ratele de actualizare/fructificare k sunt diferite de la o perioada la alta,
se va folosi pentru fructificarea/capitalizarea sumelor produsul (1+k1)(1+k2)....(1+kn).

2.Intervalul de timp in care se a exploata investitia-n

3.Rata de rentabilitate asteptata de investitor-k.

Aceasta poate fi calculate sub trei forme:
a) Cost de oportunitate:

presupune alegerea ratei de actualizare care reflecta

rentabilitatea sperata a proiectului functie de ceea ce considera investitorul a fi de

referinta, in raport cu atitudinea sa fata de risc (este riscofob sau riscofil):
-rata inflatiei: investitorul doreste macar sa se conserve valoarea banilor investiti;
-rata rentabilitatii fara risc (rata rentabilitatii titlurilor emise de stat sau rata dobanzii
la depozitele bancare garantate);
-rata medie de rentabilitate a sectorului de activitate;
-rata medie de rentabilitate a economiei (apreciata prin prisma ratei de modificare a
unui indice bursier, cum ar fi BET-C).
Toate aceste date-reper sunt oarecum usor de identificat iar alegerea uneia sau a alteia
tine de subiectivismul investitorului, cu precizarea ca asteptarile de rentabilitate vor fi cu atat
mai mari cu cat riscul asumat va fi mai mare. Dezavantajul este insa ca aceste rate reprezinta
53

doar puncte de referinta ale unei economii, fiind clar distantate de reperele particulare ale
investitiei (de exemplu, nu se poate identifica drept rata de rentabilitate asteptata pentru un
magazin de inghetata rata dobanzii la depozite bancare, fiind vorba de investitii total diferite,
dar nici rata medie de rentabilitate a sectorului alimentar, fiind vorba de o nisa a acestuia, si
nici rata de rentabilitate a intregii economii-e posibil ca inghetata sa se vanda foarte bine cu
toate ca economia tarii e in recesiune). Asadar, alegerea unei rate de actualizare tip cost de
oportunitate implica problem legate de reprezentativitatea acesteia pentru proiectul
particular de investitii.
b) Costul mediu ponderat al capitalului necesar realizarii investitiei
CMPC

A * a % B * b% C * c% D * d %
A B C D

Unde:
-A reprezinta creditele bancare si a% rata dobanzii aferenta acestora;
-B reprezinta imprumuturile obligatare si b% rata cuponului aferenta acestora;
-C reprezinta leasing-ul financiar sau operational si c% costul acestuia;
-D reprezinta emisiunea de actiuni si d% costul acesteia( Dividend/VN).

c) Suma dintre o rata fara risc si un ansamblu de prime de risc

Daca investitorul si-ar plasa banii intr-o investitie 100% sigura (certa), atunci ar obtine
o rentabilitate sigura, numita rentabilitate fara risc. Cum insa speranta de rentabilitate tinde
sa fie cat mai mare si riscurile asumate vor fi pe masura. Orice risc asumat implica din partea
investitorului asteptari suplimentare in privinta rentabilitatii. Altfel spus, cu fiecare risc
suplimentar asumat, investitorul asteapta sa-i creasca rezultatele viitoare, adica sa primeasca
o prima de risc.
Riscurile asumate pot fi:
-generale: cresterea inflatiei, cresterea cursului valutar, cresterea dobanzii la credite,
restrangerea exporturilor sau piedici la import;
-specifice fiecarei investitii: scaderea cererii generate de aparitia unui concurent puternic,
diminuarea veniturilor populatiei, cresterea pretului la materii prime, evenimente ce pot
afecta imaginea firmei etc.
Astfel, k=Rata fara risc + prime de risc

4.Cash-flow-urile disponibile-CF

54

Acestea reprezinta o diferenta intre incasarile si platile generate de proiectul de

investitie realizat ( date estimate).
Formula de calcul simplificata este:
CF= profit net +amortizare+ dobanzi-cresterea economica a firmei
Cresterea economica a firmei=variatia imobilizarilor brute +variatia activelor
circulante nete

Estimarea profitului net:

Profit net=CA-CF-CV-amortizare-dobanzi-impozit pe profit

Cifra de afaceri (CA) se prognozeaza avand la baza studii privind impactul investitiei
asupra productivitatii (numar de bunuri produse), evolutia preturilor pe piata si nivelul
cererii pentru respectivele produse. Simplificat, se stabileste o rata de crestere anuala a cifrei
de afaceri, care se pastreaza pe toata durata de exploatare a investitiei.
Cheltuielile variabile (CV) sunt cele care evolueaza direct proportional cu CA, adica
CV=v%CA, fiind direct implicate in realizarea produselor finite (materii prime, materiale,
energie etc).
Cheltuielile fixe (CF), desi se regasesc in pretul produselor finite, nu variaza odata cu
cresterea sau reducerea productiei (chiria spatiului de productie). Pe termen lung insa, ele vor
fi incadrate tot la categoria variabile.
Amortizarea se calculeaza conform metodei de amortizare aleasa de agentul economic, in
conformitate cu normele in vigoare.
Dobanzile se identifica din tabelele de rambursare ale imprumuturilor, care pot fi
construite si ele anticipat.
Impozit pe profit=(CA-CF-CV-amortizare-dobanzi)* cota de impozit pe profit

Estimarea cresterii economice:

Cresterea economica reprezinta investitiile aditionale ale proiectului in imobilizari si in

active circulante nete. Exploatarea oricarei noi investitii implica pe parcurs modificari ale
obiectului investitiei care necesita cheltuieli suplimentare (cum ar fi construirea unui depozit
langa o hala de productie) insa si sporirea mijloacelor de productie circulante (achizitia unui
nou utilaj va duce la cresterea cifrei de afaceri prin prisma unor investitii suplimentare in
materii prime, energie, apa etc; productia in plus nu se poate realiza decat prin consum in
plus; o productie sporita genereaza si cresterea stocurilor de produse finite si a clientilor).
CR.EC=Imob.brute+ACrNete
55

Pentru simplificare, orice noua investitie realizata in contextul investitiei initiale, se

trateaza distinct, asadar Imob.brute=0. In schimb, investitia in stocuri de materii prime,
materiale si produse finite poate fi sustinute doar partial prin credite pe termen scurt sau
credite comerciale (furnizori), restul fiind finantat din rezultatele exploatarii obiectului
investitiei.
ACrNete=Stocuri+Clienti-Datorii pe termen scurt
Variatia activelor circulante nete se realizeaza cu ajutorul cifrei de afaceri, fiind
utilizata durata de rotatie a activelor circulante nete in cifra de afaceri (arata in cat timp-zile
activele circulante nete se transforma in venituri).
dr

actie.circulante.nete
* 360
CA

Cunoscand datele istorice privind durata de rotatie respectiva sau facand estimari
pentru aceasta functie de asteptarile proprii investitorului,
ACrNete dr *

CA
360

In studiul performantei unui proiect de investii se vor lua in considerare numai

fluxurile marginale generate de catre acesta, nu rezultatele pe ansamblu. In cazul in care nu
avem la dispozitie exclusive datele aferente proiectului de investitie, putem compara
rezultatele obtinute de firma in prezenta si in lipsa proiectului de investitii respective adica
fluxurile marginale.

5.Valoarea reziduala-VR
Reprezinta cash-flow-ul determinat de activitatea de dezinvestire, adica scoaterea din
exploatare a investitiei in anul n. Aceasta este reprezentata de valoarea de piata la care se
poate vinde investitia la sfarsitul duratei normale de utilizare a acesteia.

IX.2.CRITERII DE EVALUARE A PROIECTELOR DE

INVESTITII
1.Valoarea actualizata neta (VAN)
Este indicatorul care compara suma investita, cu suma cash-flow-urilor actualizate
(inclusiv valoarea reziduala inclusa in ultimul cash-flow).
56

Valoarea actualizata neta reprezinta, de fapt, surplusul de cash-flow actualizat degajat

pe perioada de exploatare a capacitatilor de productie, fata de suma necesara recuperarii
capitalului investit.
Daca valoarea actualizata neta este pozitiva inseamna ca se reconstituie fondurile
initiale si se obtine un surplus. Proiectul exercita o influenta favorabila asupra intreprinderii
si trebuie acceptat.
Daca valoarea actualizata neta este negativa, nu se vor reconstitui fondurile initiale,
tinand cont de timpul necesar pentru obtinerea lor. In acest caz proiectul este defavorabil
pentru intreprindere.
Daca rata de actualizare aplicata de intreprindere este k, VAN poate fi formulata
astfel:
VAN(r) = I0 +

CF1
CF2
CF3
CFn
+
+
+...+
2
3
1+k
(1 + k)
(1 + k)
(1 + k)n

sau
n

CFt

(1 r )

VAN(r) = I0 +

t 1

Atunci cand apare si valoarea reziduala relatia de calcul este urmatoarea:

VAN(r) =

CFt

(1 r )
t 1

VR

(1 r ) n

I0

unde:
Io

= costul investitiei sau investitia initiala

CFt

= cash-flow-ul degajat in anul t

= rata de actualizare

= durata de viata economica

= numarul de ani

VR

= valoarea reziduala.

In cazul in care trebuie ales un proiect de investitii din mai multe proiecte cu
caracteristici similare, se va alege acel proiect care genereaza cel mai mare VAN.
CRITERIU DE SELECTIE: VAN>0, MAXIM!

57

In cazul unor comparatii, VAN se aplica acelor proiecte de investitii care implica eforturi
financiare egale.

2.Rata interna de rentabilitate (RIR)

Rata interna de rentabilitate reprezinta acea rata de actualizare pentru care VAN=0.

VAN+
RIR
0

k1

k2

VANPentru determinarea RIR se foloseste metoda interpolarii parcurgandu-se urmatoarele

etape:
-

se cauta o rata de actualizare, suficient de mare pentru ca VAN determinata cu

ajutorul ei sa fie negativa, k2: rezultatul generat ca fi VAN-

se cauta o rata de actualizare mai mica decat k2, astfel incat VAN calculat cu aceasta

rata sa fie pozitiva, k1: rezultatul generat va fi VAN+

Intre cele doua rate de actualizare diferenta nu trebuie sa fie mai mare de 5 puncte
procentuale.
Relatia de calcul este urmatoarea:
RIR-K1 = VAN+
K2-RIR

/VAN-/

Pentru ca un proiect de investitii sa fie acceptat, RIR calculat pentru proiectul

respectiv trebuie sa fie mai mare decat k.
In cazul in care trebuie ales un proiect de investitii din mai multe proiecte cu
catacteristici similare, se va alege acel proiect care genereaza cel mai mare RIR.
CRITERIU DE SELECTIE: RIR MAXIM!
In situatia compararii mai multor proiecte de investitii, RIR este utilizat mai ales in cazurile
in care alternativele pot fi appreciate prin prisma unor rezultate relative ( de exemplu se
compara rentabilitatea asociata unui deposit bancar-exprimata in % cu rentabilitatea
aferenta deschiderii unui restaurant sau cu renatbilitatea aferenta unor actiuni tranzactionate
la bursa)
58

3.Indicele de profitabilitate (IP)

Exprima cash-flow-ul actualizat care revine la o unitate monetara cheltuiala cu
investitia. SE utilizeaza cu precadere in cazul compararii investitiilor care presupun un effort
financiar diferit.
Relatia de calul este:
IP =

VAN + I0
I0

VAN
I0

+1

unde:
IP

= indicele de profitabilitate

VAN

= valoarea actualizata neta

Io

= investitia initiala (costul initial al investitiei)

Un proiect de investitii va fi acceptat daca IP > 1. In cazul in care se pune problema

alegerii intre mai multe proiecte de investitii, se va alege cel cu IP cel mai mare.
CRITERIU DE SELECTIE: IP>1, MAXIM!

4.Termenul de recuperare (TR)

Reprezinta timpul (numarul de ani) necesar pentru recuperarea cheltuielilor initiale
cu investitiile (actualizate daca sunt esalonate pe mai multi ani) din cash-flow-urile actualizate
cumulate.
Pentru ca un proiect de investitii sa fie acceptat, termenul de recuperare actualizat
trebuie sa fie mai mic decat:
-

durata de viata economica a investitiei;

termenul de recuperare maxim acceptat de investitor;

termenul de recuperare al altor proiecte similare;

termenul de recuperare mediu pentru sectorul respectiv.

Daca se au in vedere mai multe proiecte de investitii, se va alege cel cu termenul de

recuperare cel mai scurt.
CRITERIU DE SELECTIE: TR MINIM!

59