GIS

Curs 1
Suport de curs
Curs 2
27.mar.2014

I.Modele ale lumii reale utilizate de catre geograf

II.Sursele de date pentru GIS
I.Modele ale lumii reale utilizate de catre geograf. Harta, machete si modele aeriene pentru
reprezentarea datelor geospatial
1.Harta este cea mai veche reprezentare bidimensionala a informatiilor spatial, ea presupune
o abstractizare a realitatii, find prezente anumite trasaturi ale acesteia, reprezentate cu un
anumit grad de aproximare.
Iartile pot f:
-topografce, cu scop general;
-tematice, care contin informatii despre distributia spatiala a unui singur obiect, fenomen sub
forma de izolinii sau de regiuni cartografce.
a.Izoliniile unesc puncte cu valori egale ale parametrului reprezntat, aproximand
continuitatea fenomenului si oferind o imagine in trepte a trasaturilor sale spatiale.
Pentru cunoasterea caracteristicilor fenomenului, intre portiunile dintre linii se
efectueaza extrapolari.
b.Regiunile cartografce sunt un alt mod de reprezentare a trasaturilor spatiale ale
elementelor sau a fenomenului geografc, respectiv: harta clasica cu poligoane colorate
dupa o anumita valoare a unuia sau a mai multor parametri.
O regiune este un set de pixeli, suprafete sau poligoane, descrise printr-un singur
simbol.
Regiunea poate f de mai multe categorii:
-regiunea disjuncta ce poate f determinata de cateva ocurente areale discrete;
-regiune perforata care poate contine poligoane ce apartin unor regiuni de alt
tip;
-regiunea uniforma .
2.Macheta utilizeaza a treia dimensiune pentru reprezentarea entitatilor lumii reale, prin
aceasta apropiindu-se mai mult de realitate decat reprezentarea prin intermediul hartii; insa,
are dezavantajul ca nu reda un numar mare de detalii, ceea ce trucheaza realitatea. Calitatea
sa cea mai importanta rezida in abilitatea de a stimula imaginatia.
3.Fotografa aeriana se realizeaza prin intermediul unei camere fotografce instalate pe
platforme aeriene: bloane, avioane etc. Constituie inca principala sursa de informatii si date
metrice sub forma analogica. Aceste inregistrari se prezinta fe sub forma unor fotografi albnegru sau color sau spectro-zonale.
-fotografile alb-negru se folosesc in special pentru intocmirea planurilor topografce
prin metode fotogrammetrice;
-color sau spectro-zonale au un continut informational mai bogat, utilizandu-se in
diverse scopuri.
Fotograferea aeriana reprezinta sursa obisnuita de achizitionare a datelor pentru GIS, avand
avantajul ca este sugestiva insa, identifcarea granitei dintre doua entitati este, uneori,
neclara tranzitia facandu-se prin modifcarea treptata a culorilor sau a tonurilor de gri.
II.Sursele de date pentru GIS
Sistemele informatice geografce sunt reprezentari digitale ale structurilor sau proceselor din
lumea reala. Este esential pentru o reprezentare mai corecta si mai conforma cu realitatea, ca
datele esentiale culese de aceste sisteme sa fe cat mai precise, reale si accesibile. Din acest
motiv, este necesar sa se evalueze de la bun inceput sursele de date ce vor f utilizate in
modelul GIS. Astfel, inainte de achizitionarea datelor, se identifca sursele de date: are loc
verifcarea metadatelor si a infrastructurilor nationale de date.

Metadatele date despre continutul, calitatea, conditiile si alte caracteristici ale

datelor. Principiul de functionare a metadatelor este cautarea secventelor, lucru pentru
care exista doua solutii:
1.realizarea unui sistem de codifcare riguroasa, care sa fe legata la un dictionar
de termeni;
2.legarea bazei de date la un dictionar de sinonime.
Ideea principala, in crearea si intretinerea unei metadate este de a construi sisteme
care sa permita introducerea sau extragerea datelor cu usurinta, ceea ce presupune:
-sa faciliteze un acces rapid;
-sa ofere posibilitati de cautare multi-criteriala;
-sa raspunda necesitatilor tuturor posibililor utilizatori.
Principalele grupe de informatii continute intr-o metadata sunt:
1.informatii despre detinatorii datelor: nume, adresa, specifc etc.;
2.informatii despre sursa de date: titlul si tipul acesteia;
3.descrierea fecarui element din bazele de date ale detinatorilor;
4.categorii si tipuri de date;
5.alte informatii despre calitatea gradelor, despre gradul de completare;
6.forma de stocare;
7.scara si rezolutia de reprezentare;
8.sistemele de proiectie;
9.posibilitati de transfer;
10.nivel de actualizare;
11.unitatea de masura.
Infrastructuri nationale de date sunt mari depozite de date ce ajuta la achizitionarea,
procesarea, stocarea si distributia datelor spatiale. Acestea includ materiale, tehnologii
si personal. Dezvoltarea acestei metode este cauzata de cresterea exponentiala a
utilizarii sistemelor informationale geografce, de cresterea productiei de date spatiale,
de cresterea cerintelor de utilizare in comun a datelor in proiectele internationale, de
mentinerea si inducerea de competitivitate economica la nivel regional si national.
Principalele surse de date spatiale dupa verifcare:
1.hartile;
2.date obtinute prin fotogrammetrie sau teledetectie;
3.datele din bazele de date digitale deja existente;
4.date obtinute din masuratori.
1.Hartile reprezinta instrumentul traditional de lucru pentru utilizatorii de date geografce,
find principalele forme de reprezentare codifcata a realitatii geografce tridimensionale.
Pentru datele tematice cartografce, din Romania, sunt urmatoarele:
-harti geologice realizate de Institutii de Geologie la diferite scari 1:1.000.000,
1:200.000 (acopera tot teritoriul Romaniei) si 1:50.000 si in format digital;
-harti geomorfologice la scara 1:1.000.000 (tot teritoriul Romaniei) si 1:200.000;
-hartile pedologce 1:1.000.000, 1:200.000 (tot teritoriul), 1:10.000 si in format digital;
-harti hidrologice;
-harti ale folosintei terenului la scara mare dar si detaliate;
-harti ale ocuparii terenului in format numeri(Corine Lard Cover);
-harti ale distributiei vegetatiei;
-harti rutiere;
-harti ale regiunilor expuse, a hazardelor si a riscurilor naturale(eroziune, alunecari
etc.);
-harti climatice;
Etc.
Avantaje: usor de procurat, putem alege scara pe care o dorim, exista o diversitate de harti
tematice cu diverse fenomene spatiale, ofera o perspectiva istorica, standarde de
reprezentare bine-stabilite, datele sunt reprezentate intr-un sistem de referinta geodezica.
Dezavantaje: diversitatea scarilor de reprezentare atat spatiala cat si temporara influenteaza
calitatea si cantitatea datelor, sunt o reprezentare generalizata a realitatii(nu ofera o imagine
exacta a lumii reale), sunt o reprezentare simplifcata cu o selectie de caracteristici intr-un
mod simbolic, contin erori si distorsionari introduse prin procesul de cartografe, alte erori
survenite pot aparea din pricina faptului ca sunt realizate in diferite coordonate sau proiectii
de cartografere.

Trecerea de la un sistem de coordonate la altul, desi posibila, reprezinta o sursa suplimentara

de erori. De asemeni, hartile prezinta o uzura morala rapida deoarece procesul de
cartografere este unul costisitor si consumator de timp; sunt supuse restrictionarii legii
dreptului de autor; sunt realizate pe un suport de imprimare sensibil(hartie).
Curs 3
2.Date obtinute prin fotogrammetrie sau teledetectie tehnologiile specifce acestora permit
achizitia si analiza datelor specifce. Captarea de la distanta a datelor se face din atmosfera
sau din spatiul cosmic, unde aparatura de inregistrare este trimisa cu diverse mijloace de
zbor.
2.1.Aerofotograma este o imagine statica, instantanee si obiectiva a suprafetei terestre.
Simultaneitatea intregii imagini permite sa se poata aprecia corect relatiile spatiotemporale
dintre obiecte si procese. Aerofotograma nu poate reda toate ociectele, indiferent de marimea
lor(find vorba despre o imagine micsorata). Prin micsorare, obiectele mici nu mai pot f redate
individual, imaginile lor devenind niste puncte care se pot contopi intr-o pata de culoare. Toate
obiectele de aceeasi marime sunt reprezentate la fel, nefacandu-se nici o deosebire intre ele.
Cel mai frecvent, aerofotogramele se reprezinta ca si copii de contact realizate pe hartie
fotografca, de obicei sub forma patrata, marimea lor depinzand de tipul cliseului. Cel mai
frecvent: 23/23 cm si 18/18 cm. Mai rar 13/13 cm. Insa exista si aerofotograme
dreptunghiulara de 13/18 cm. De asemeni, cele mai frecvent utilizate sunt cele alb-negru, mai
rar cele color sau in infrarosu.
Caracteristici:
-culoarea caracteristica pentru aerofotoramele color si depinde de factori ca si:
culoarea obiectelor din teren, dar si caracteristicile materialului utilizat si a conditiilor
de aerofotografere
-tonul de gri culorile sunt inlocuite cu nuante de gri. Tonul de gri depinde de conditiile
de aerofotografere, de caracteristicile materialului fotografc, a obiectului, a puterii de
reflexie, a albedoului suprafetei lor, a culorii spatiului fotografat etc.
-claritatea imaginii exprimata prin contururile nete ale obiectelor si ale detaliilor
acestora. Ea depinde de calitatile obiectivului camerei aerofotogrametrice, de punerea
la punct a acesteia, de asezarea corecta a flmului si a planeitatii acestuia etc.
-puterea de rezolutie caracteristica ce arata limita celor mai fne detalii lineare, care
pot f detectate pe fotogramele aeriene. Ea se exprima in numarul de linii albe si negre,
care pot f observate pe distanta de 1 mm. Pentru aerofotogramele foarte bune,
puterea de rezolutie ajunge la 20 de linii pe 1 mm.
-marimea detaliilor care pot f identifcate pe aerofotograme depinde nu numai de
puterea de rezolutie ci si de contrastul detaliului si fondul pe care acesta este amplasat.
In cazul unui contrast puternic, marimea detaliului ce poate f detectat pe o
aerofotograma, cu o putere de rezolutie de 20 de linii pe 1 mm, poate ajunge la 0,02
mm. La un contrast mic, doar la 0,05 mm.
In acest caz, pentru o aerofotograma la scara:
-1:10.000 marimea obiectului reprezentat este de o,5 m
-1:25.000 marimea sa este de 1,25 m
-1:50.000 este de 2,5 m
Daca aceasta este marimea minima, nu inseamna ca obiectul la acea dimensiune poate f
identifcat intotdeauna.
Aerofotogramele au caractere geometrice: are proiectie centrala, intrucat toate razele de
lumina converg in focarul obiectivului camerei. Toate detaliile de pe suprafata teritoriului sunt
proiectate central. Axa principala de proiectie este axa optica a camerei, aceasta intersectand
materialul fotografc intr-un punct central numit punct al aerofotogramei.
Liniile de perspectiva = raze de lumina a obiectelor din teren, care converg in focarul
obiectivului, intrucat acesta este si punctul de perspectiva.
Planul de perspectiva = cliseu
Distanata perspectivei = distanta focala a obiectului
Aerofotograma reprezinta o sursa de date in GIS.
2.2.Date satelitare teledetectie, rezultate prin senzorii instalati pe platformele satelitare si
transmise prin radio in statiile de la sol ca formatiuni digitale in benzi multispectrale.
Primii sateliti Landsat erau in numar de 4 benzi spectrale. Cand tehnologia a evoluat s-a ajuns
la 7-8 canale.

In principiu, fecare tip de pe suprafata terestra absoarbe o anumita portiune din spectrul
electromagnetic, ceea ce ii confera o culoare distincta prin radiatia electro-magnetica.
Inregistrari stelitare. Caracteristici:
1.rezolutia spatiala
2.rezolutia spectrala
1.rezolutia spatiala un punct al imaginii cu o anumita valoare radiometrica, punct denumit
pixel(picture element) si reprezinta cea mai mica parte dintr-o imagine
2.rezolutia spectrala data de numarul si latimea benzilor spectrale ale senzorilor instalati pe
platformele satelitare.
In GIS sunt utilizate inregistrari de pe:
1.Landsat satelit american cu 2,4,5,7 benzi spectrale
2.Spot satelit francez
3.Resurs rusesc
4.Irs indieni
5.Radarsat canadieni
6.Adeos americani uniponi
7.Noaa americani
8.Geos 1,2,3 americani
9.Gps navstar americani
10.Formosat 2 taiwanez
11.Compsat 2 corean etc.
Avantaje: numar mare de date, sursa importanata pentru diverse aplicatii GIS, asigura o
modifcare usoara a teritoriului.
Dezavantaje: cost ridicat al acestora, nu toata suprafata Pamantului prezinta inregistrari de
detaliu.
3.Baze de date digitale deja existente sursa importanta pentru GIS, este mai ieftin sa
cumperi date decat sa angajezi personal pentru introducerea in sistem. Intervine problema
transferului de date de la sursa in sistem, formatul datelor respective(formule de date
specializate).
4.Date rezultate prin masuratori topograferi conventionale si determinari GPS.
4.1.Topograferi conventionale se folosesc in cazul suprafetelor mici. Masuratorile topografce
calculeaza coordonatele relative ale punctelor necesare pentru proiectarea grafca a
obiectelor si a entitatilor spatiale. Se pleaca de la unghiul si distantele cunoscute pentru a
ajunge la puncte cunoscute.
Instrumentele pentru masuratori au erori submetrice: teodolit, tahimetru etc.
Avantaj: acuratetea mare in determinarea unor entitati mici ca dimensiune, determinarea
pozitiei entitatii respective in sisteme de coordonate autohtone.
Dezavantaje: timp mare de achizitie a datelor, dependenta de conditiile meteo.
4.2.Determinarile GPS rezulta in urma dezvoltarii sistemelor de GPS NAVSTAR, find
operatiuni depline din 1972, cu 24 de sateliti navstar. Pentru o determinare mai buna a
pozitiei entitatii la sol este necesara prezenta minima a 4 sateliti. Pozitia este precizata prin
coordonate polare folosite prin sistem WGS 84.
Determinarile GPS prezinta avantajul acuratetii ridicate a datelor, timpul redus de
achizitionare, furnizare a datelor in format digital.
Dezavantaj: costuri ridicate, integrarea acestor date in sisteme de referinte proprii.
Curs 4
10.apr.2014

Tipuri de date
In GIS sunt utilizate doua tipuri de date:
1.Date spatiale
2.Date descriptive atribut
1.Date spatiale punctul, linia si poligonul, iar in functie de aplicatie, prin compunerea acestor
elemente se pot crea elemente de tip NOD, VERTEX, ARC, RETEA sau ARIE. Datele spatiale
geografce sunt stocate in modul vector sau raster. Prelucrarea acestora in diverse scopuri
facandu-se prin module specializate ale programului utilizat.

2.Datele descriptive(atributele), descriu magnitudinea entitatilor sau fenomenelor studiate,

stocarea acestora facandu-se in fsire separate(Tabel de Atribute). Atributele geografce indica
in primul rand localizarea componentelor spatiale geografce si eventual, forma si extinderea
spatiala a acestora. Atributele pot f structurate de catre utilizator, gestiunea lor realizandu-se
prin mecanisme clasice de SGBD.
GIS, utilizeaza valorile atributelor in calcule si poate construi alte atribute sau valori din
atribute, pe care le include in bazele de date pe care le gestioneaza.
Atributele geografce pot f:
1.simple: nume(orase, rauri, munti)
2.descriptive: tip de sol, folosinta terenului, forma de relief
3.valori cantitative: temperaturi, precipitati, numar de locuitori etc.
4.valori calitative: mare, mediu, mic
Pentru masuratori de ordin calitativ se cunosc scari
1.de marime cunoscuta, scara ordinara: mic, mare, larg etc.
2.scara rationala: numerica, cu originea 0
3.scara nominala: utilizata pentru cuantifcari calitative independent de scara lineara
4.de interval: ofera informatii despre magnitudinea, marimea diferentelor dintre
intervale
In afara de aceste atribute obisnuite, exista patru tipuri principale de atribute geografce:
1.identifcatori unici(sau etichete) asociate fecarei unitati spatiale; aceste atribute
permit referirea simultana la entitate si la localizarea acesteia
2.atribute care exprima geometria entitatii spatiale
3.atribute care exprima relatia dintre entitatile spatiale; relatiile posibile sunt:
conectivitate, adiacenta, incluziune
4.atribute asociate cu alte entitati ale entitatii spatiale sau ale localizarii acestuia; find
vorba de diverse caracteristici fzice, conceptuale sau socio-economice.
Daca unele dintre atributele precedente trebuie introduse de la inceput in baza de date, alte
atribute pot f deduse. In ceea ce priveste numarul de atribute necesare pentru a descrie o
entitate sau localizarea acesteia, nu este limitat si depinde de obiectivele GISu-lui respectiv
precum si de discernamantul realizatorului.
Selectionarea datelor necesare. Pentru a reduce costurile in achizitia datelor utilizate intr-un
GIS exista doua tendinte contrarii, insa intre care trebuie pastrat un echilibru:
1.restrangerea datelor la strictul necesar
2.utilizarea datelor pentru mai multe aplicatii
Costul de achizitionare si introducere a datelor intr-un GIS este in jur de 70%-80% din total, de
aceea selectionarea datelor reprezinta un proces important. Un alt aspect ce trebuie urmarit
in selectionarea datelor se refera la calitatea acestora, deoarece calitatea datelor introduse in
sistem afecteaza si calitatea rezultatului fnal. Insa, achizitia unor date de calitatea sau
cresterea nivelului datelor introduse va creste inmplicit costul acestuia.
Sisteme geodezice de referinta. Sisteme de proiectie si georeferentiere.
Sistemele geodezice de referinta defnesc forma si dimensiunile, marimea Pamantului,
precum si originea si orientarea sistemului de coordonate utilizat in realizarea hartii. Ele
furnizeaza suprafata de referinta pe care se fundamenteaza intocmirea hartilor in general, dar
si in GIS. Exista doua categorii de sisteme geodezice de referinta:
1.sistemele locale aproximeaza foarte bine o portiune din suprafata terestre. Centrul
elipsoidului de referinta nu coincide cu centrul de greutate al elipsoidului.
2.sistemele geocentrice aproximeaza forma si marimea intregului glob, iar centrul
elipsoidului coincide chiar cu centrul de greutate al Pamantului.
Cele mai utilizate sisteme elipsoidale de referinta sunt WGS 72 si WGS 84 utilizat si in
masuratori GPS.
In ceea ce priveste sistemele informatice geografce performante, acestea permit alegerea
elipsoidului adecvat pentru aplicatia respectiva.
Altitudinile aboslute ale punctelor de pe suprafata topografca a unei tari se raporteaza la un
punct de baza ce apartine geoidului, punct 0 fundamental aflat in zona litorala, deoarece in
aceste puncte suprafata elipsoidului intersecteaza pe cea a geoidului. Tehnologia GIS,
foloseste in planimetrie suprafata elipsoidului de referinta, iar in altimetrie, punctul 0
fundamental al geoidului.

Sistemul de coordonate cartezian origine in centrul pamantului, axele ox si oy in planul

ecuatorului, iar axa oz este axa de rotatie. Aceste coordonatele unui punct sunt xyz care
rezulta prin proiectia reala pe cele trei axe.
Sistem de coordonate polare descrie proiectia punctului printr-o dreapta vectoare(acea
dreapta care uneste punctul respectiv, cu centrul globului d). Unghiul alfa, masurat in plan
xoy intre proiectia dreptei d de pe plan si axa ox. Unghiul beta este masurat intre dreapta
d si proiectia ei in planul xoy.
Sistemul coordonatelor geografce in care pozitia unui punct se defneste prin altitudine,
logitudine si latitudinea absoluta a acestuia, fata de nivelul 0 absolut.
Programele dedicate GIS al sistemului de coordonate, sunt niste algoritmi care permit
transformarea coordonatelor dintr-un sistem in altul, operatie necesara in cazul in care sunt
utilizate harti realizate in momente diferite de timp si care nu se coreleaza. Principalele cai de
transformare a coordonatelor sunt:
1.transformarile analitice
2.transformarile grid-grid(raster-raster)
3.transformarile numerice
Sistemele de proiectie.

CURS POZE 08.05

22.mai.2014
Curs ???

I.Caracteristici ale hartilor digitale

II.Datele atribut
In ceea ce priveste caracteristicile hartilor digitale:
1.rezolutie
2.acuratete
3.precizie
1.a.rezolutia in sistemul vector reprezinta cel mai mic incriment pe care il poate detecta un
digitizor sau altfel spus distanta cea mai mica dintre doua puncte care este sesizata prin
sistemul de coordonate ca find diferite. Aceasta caracteristica depinde de echipamentul si
softul utilizat in crearea hartii, precum si de prelucrarea si de afsarea ei pe monitor sau ploter.
Acest increment referit in teren este dependent de scara hartii. La o scara mica, distantei
dintre doua puncte ii corespunde o distanta mai mare. Ex: la scara 1:500.000, un digitizor cu
un increment de 0,1 mm va produce o distanta reala de 50 m; in consecinta nu se pot sesiza
caracteristici geografce sub aceasta dimensiune. Ex: la scara 1:250.000, acelasi increment de
0,1 mm va produce in teren o distanta de 2,5 m; in aceasta situatie, drumurile vor prezenta
caracteristici geografce reale(nu conventionale ca cel anterioare) avand defnita si latimea
intr-o marja de eroare de 2,5 m.
1.b.in sistemul raster, rezolutia reprezinta dimensiunea maxima din teren care corespunde
unui pixel(unei celule), find acelasi lucru ca si digitizarea unei imagini digitale. Ex: o rezolutie
de 10 m, inseamna ca un pixel este asociat de 100 m2. Si in sitem raster situatia este
similara, nu se sesizeaza caracteristicile geografce sub rezolutia hartii.
Deoarece sistemul raster se utilizeaza in special pentru reprezentarea suprafetelor continue,
nu se folosesc semne conventionale pentru redarea unor caracteristici geografce liniare.
Insa, in cadrul unor proiecte, se utilizeaza combinatii intre vector si raster(la ceeasi scara si
sistem de coordonate): suprapunerea unei harti vectoriale peste o imagine raster in vederea
unor analize.
Exista o legatura stransa intre georeferentiere si rezolutie. Cand se face asociera a doua
puncte de coordonate geografce cunoscute din teren cu componentele de pe o harta, precizia
asocierii este la limita rezolutiei. Cu alte cuvinte determinarea cu o precizie mai buna a unui
punct din teren, decat rezolutia hartii, devine un lucru util.

2.acuratetea distanta la care o valoare estimata difera de valoarea reala, find legata de
precizie, cu care deseori se confunda masuratorile fzice. Astfel, precizia reprezinta numarul
de cifre semnifcative exprimate intr-un anumit sistem. Acuratetea pozitionala este una dintre
problemele esentiale ale georeferentierii. In cartografa traditionala, acuratetea este invers
proportionala cu scara. Ex: o harta la scara 1:10.000, are acuratete mai mare decat cea de
1:100.000. In cazul hartilor digitale, situatia este mai complexa, deoarece in GIS putem avea
harti cu diferite sisteme de coordonate(vector) sau diferite rezolutii(raster).
Problema scarii in cartograferea digitala datorita faptului ca in GIS hartile sunt supuse unor
operatii de marire sau micsorare, notiunea de scara isi pierde sensul. Acest sens este
conceput pentru cand lucram pe harti pe hartie deoarece nu pot f supuse acestor produse.
Marirea de mai multe ori a unei harti reprezentate vectorial duce la o slaba reprezentare a
entitatilor geografce.
Daca pe harat digitala, o frontiera de judet pare a avea o forma neteda, daca va f marita de
mai multe ori, acest contur va deveni o linie franta, extrem de neregulata si care pune sub
semnul intrebarii precizia. Daca harta se micsoreaza, atunci programul va afsa numai o parte
din punctele de pe ecran dar, aspectul general nu se modifca, conturul ramanand neted.
In cazul raster aceasta marire, va produce o marire a celului, harta nemaiavand astfel
continuitatea celei originale. Daca avem digitizata o harta la scara de 1:100.000 si vrem sa o
listam la scara de 1:50.000, harta va f de patru ori mai mare ca marime, iar contrurile nu vor
f netede, aspect inestetic. In caz contrar, daca dorim sa listam harta la o scara de 1:200.000
se va desena doar 25% din cea initiala, astfel pierzandu-se mult din detalii.
Atunci cand, acelasi teritoriu este digitizat la scari diferite, utilizarea in comun a celor doua
harti constituie o problema de suprapunere exacta, rezolvate in mare parte de ultimele
generatii in GISuri.
Organizarea de date spatiale
Hartile digitale, implicate in prelucrarea datelor GIS, constituie ceea ce se numeste BDS(Baza
de date spatiale). O harta se descompune in mai multe strate(layere) de informatie, inversa
find valabila(mai multe layere compune o harta). Aceasta idee sa la baza organizarii BDSului.
Este cel mai efcient mod de stocare al hartilor. Layerele pot f combinate, astfel incat sa
genereze harti care nu exista in format traditional. Cand se creaza un layer, trebuie sa se stie
ca acesta este utilizat in intregime, adica, cuprinde entitati geografce ce nu pot f separate.
Cu alte cuvinte, daca avem un layer care contine raurile si limitele bazinelor hidrografce, la o
apelare a hartii, ambele entitati vor f afsate chiar daca avem nevoie doar de una dintre ele.
De aceea, este bine ca aceste tipuri de entitati geografce sa fe stocate pe layere diferite.
Insa, exista produse software, care dau posibilitatea fe de a indeparta anumite
portiuni/informatii din harta sau de a creea doua layere mai simple din unul mai complex.
Aceasta situatie de poate complica lucrurile inutil. De aceea, in majoritatea prelucrarilor se
prefera o structura simpla a layerelor.
Un layer in sistem vector comporta un ansamblu de semne grafce grimitive ce partajeaza
aceleasi proprietati topologice. Unele produse soft sunt limitate in privinta utilizarii in comun a
semnelor grafce primitive(punct, linie, poligon). Ex.: in ArcView este interzis sa se foloseasca
pe un acelasi layer puncte si poligoane, deoarece pentru fecare dintre ele se genereaza cate
un fsier cu extensia caracteristica, in functie de softul utilizat, care reprezinta tabela de
atribut punct si respectiv tabela de atribute a poligonului. In functie de tema prezeta, in harta
putem avea mai multe layere care sa contina aceleasi primitive grafce. Fiecare layer este
insotit de tabelul de atribute proprii. Din punct de vedere al utilizatorului, layerul este o harta
tematica, iar repartitia peste mai multe layere este indispensabila. De asemeni, analiza
spatiala necesita o organizare a bazelor de date spatiale pe layere. In sistemul raster, un strat
reprezinta o imagine tematica, acestea putand f tratate cu layere de tip vector sau separat in
functie de scopul urmarit.
Modelul digital de elevatie(DEM). Modelarea spatiala complexa permite analiza datelor
spatiale care contin altimetria, aceasta forma de reprezentare numindu-se Model digital al
terenului(DTM) sau Model digital de elevatie. Fiecare punct va f descris prin 3 coordonate: x,
y, z. Crearea suprafetelor se face in mod diferit in cele sisteme de reprezentare(vector si
raster).
In sistemul vectorial, exista trei modele de reprezentare a suprafetelor in 3D:

1.de tip punct

2.linie
3.de tipul unei suprafete bazate pe triungiuri neregulate
1.de tip punct este cel mai simplu si consta intr-un sistem de puncte dispuse neregulat, pe o
suprafata bidimensionala, in coordonate x si y, in care valoarea lor reprezinta elevatia z. Din
punct de vedere al volumului de stocare, aceasta este cea mai efcienta forma de organizare
ocupand cel mai putin suprafata de pe disc.O suprafata plana este reprezentata in mod
efcient prin cateva puncte care delimiteaza arealul respectiv. Este o harta cu un continut
punctual si nu arata o distributie spatiala a elevatiei. Dintr-o suprafata constituita dintr-un set
de puncte dispuse neregulat, se poate obtine o harta ce infatiseaza curbe de nivel.
2.modelul de tip linie se refera la reprezentarea suprafetelor in trei dimensiuni prin contururi
de linii sau curbe de nivel. In acest caz, variabila z este convertita intr-o caracteristica lineara
de aceeasi valoare, suprafata find reprezentata printr-un set de linii de diferite valori la
intervale constante. Acest model are avantajul ca este usor individualizabil pe hartile
topografce prin curbele de nivel.
3.modelul de suprafata bazat pe triunghiuri neregulate, consta dintr-o retea de triunghiuri
dispuse neregulat, bazata pe puncte de elevatie cunoscuta, inclinarea terenului find
considerata constanta pe fecare triunghi. Dimensiunile triunghiurilor variaza in functie de cea
a terenului. Modelul rezultat este cunoscut sub numele de retea de triunghiuri neregulate,
acronimul find TIN. In fsiere se inregistreaza valorile x, y, z a varfurilor triunghiurilor, precum
si atributele care reprezinta declivitatea si directia. Triunghiurile mari se folosesc pentru o
variatie mica a altitudinii, iar cele mici pentru variatiile mari. Structura de tip TIN permite
calculul:
a.declivitatii si orientarea versantilor
b.expunerea la radiatia solara,
c.vizibilitatea de bservatie dintr-un anumit punct
d.posibilitatea modifcarii acestui parametru
e.permite profle lineare si neliniare
f.vizualizarea 3D a modelelor numerice a terenului si chiar a asezarilor.
Datele atribut