ANALIZA LIMBAJULUI

1.CARACTERIZAREA LIMBAJULUI
Rolul esential ce revine limbajului, deopotriva, in nasterea(producerea)
gandurilor, in exteriorizarea (manifestarea , materializarea)lor, dar si a starilor
noastre sufletesti, ca si in actul de comunicare a acestor ganduri sau stari
sufletesti, ii confera limbajului o importanta sociala deosebita.
Practic nu exista activitate umana care sa nu presupuna intr-un fel sau altul
utilizarea limbajului.
Pe de alta parte, importanta sociala deosebita a limbajului a facut ca studiul
particularitatilor sale, al tipurilor de limbaj, al functiilor fiecaruia dintre acestea sa
prezinte un interes major pentru numerosi specialisti, de o accentuata diversitate
dupa domeniile carora le apartin, printre cele mai semnificative dintre acestea
fiind : lingvistica, logica, psihologia si filosofia. In mod firesc, in in cercetarea
limbajului, inteles, impreuna cu gandirea, ca o aptitudine esentiala a fiintei
umane, s-a acumulat in timp o literatura extrem de bogata, care insa evidentiaza o
mare diversitate de opinii si multiple controverse asupra diferitelor aspecte
caracteristice limbajului, inclusiv divergente serioase legate chiar de definirea
limbajului si de cauzele aparitiei sale (1).In aceasta ordine de idei, cu scopul de a
evita, pe cat posibil, complicatiile pe care le-ar presupune luarea in considerare a
diferitelor opinii privitoare la limbaj, vom adopta o caracterizare grnerala a
acestuia, inspirata dupa cea propusa de Z.Ziembinski(2), si anume:Limbajul este
un sistem complex de semne si de reguli privitoare la utilizarea acestora, cu
precizarea ca totalitatea semnelor proprii unui anumit limbaj reprezinta
vocabularul acestui limbaj, iar ansamblul regulilor privitoare la utilizarea acelor
semne constituie gramatica respectivului limbaj.
Pentru o corecta
intelegere a acestei caracterizari, vom nota ca semnul trebuie considerat element
fundamental al limbajului, fapt dovedit si prin aceea ca tocmai existenta unei mari
diversitati de semne cuvinte rostite sau scise, sunete produse cu diferite
instrumente , lumini de diferite culori, gesturi, stegulete pozitionate sau miscate
dupa anumite reguli si multe altele reprezinta principalul temei care ne
indreptateste sa afirmam ca pentru a-si exprima gandurile sau starile lor sufletesti,
oamenii apeleaza la o mare varietate de limbaje, unele dintre acestea specifice
anumitor situatii pentru care se dovedesc chiar indispensabile.

2.PRINCIPALELE COMPONENTE ALE SEMNULUI

In calitatea sa de element de baza al limbajului, semnul este alcatuit trei
componente, dupa cum urmeaza:
a) Substratul material al semnului, care consta dintr-un fenomen fizic
percrptibil (accesibil simturilor noastre) , substratul material este o componenta
necesara a semnului. Daca semnul nu ar avea in alcatuirea sa o asemenea
componenta , limbajul n-ar mai putea fi un instrument de exteriorizare
(materializare) si de comunicare a gandurilor , deoarece gandurile ce s-au nascut
in mintea cuiva n-ar putea fi sesizate de altcineva si n-ar dispune de un suport
care sa le permita sa circule de la o persoana la alta(3).
In cazul limbajului obisnuit scris , substratul material al semnelor (cuvintelor)
coincide cu succesiunile de litere realizate cu un instrument de scris pe un anumit
material , fenomen fizic perceptibil cu ajutorul vazului , iar in cazul limbajului
scris al nevazatorilor (limbajul Braille) , substratul material al semnelor
(cuvintelor) coincide cu anumite intepaturi realizate pe un carton special ,
fenomen fizic perceptibil cu ajutorul simtului tactil.In cazul limbajului obisnuit
rostit , substratul material al semnelor (cuvintelor) coincide cu vibratiile aerului
(undele acustice) produse de aparatul fonator al vorbitorului si percepute cu
ajutorul auzului , in timp ce in cazul rostirii limbajului special al surdomutilor ,
substratul material al cuvintelor coincide cu miscari ale bratelor si modificari de
mimica , fenomene perceptibile cu ajutorul vazului.Substratul material specific
semnelor de circulatie sunt percepute tot cu ajutorul vazului , in timp ce sunetele
produse cu instrumente adecvate sunt perceptibile cu ajutorul auzului.De aici
reiese ca , prin aceasta prima componenta a semnului , limbajul este legat de
lumea exterioara , de lumea in care traim(4).
De retinut ca nu orice fel de fenomen fizic accesibil simtirilor noastre poate avea
rolul de substrat material al unui semn.Pentru ca un asemenea fenomen sa
participe la alcatuirea unui semn este obligatoriu sa fie indeplinite doua conditii:
- prima , el trebuie sa fie produs de o persoana , ceea ce inseamna ca in
acceptiunea de aici limbajul este o caracteristica specifica omului;
-a doua , persoana care a produs acel fenomen fizic perceptibil trebuie sa fi facut
acest lucru cu intentia de a lega de el un anumit inteles , de unde reiese caracterul
intentional al limbajului.
De exemplu , febra in cazul unei boli infectioase nu are statutul de semn , ci doar
pe acela de simptom al bolii.La fel, sosirea pasarilor calatoare in tarile cu clima
temperata , nu este un semn al primaverii , ci un simptom al schimbarii unui
anotimp (iarna) cu altul (primavara).Atat febra cat si sosirea pasarilor calatoare
sunt fenomene care se produc in mod natural(in baza unor legi ale naturii) , fara
interventia omului. In schimb , daca doua persoane au stabilit o conventie si
anume , una din ele , sa o numim A , ramane pe loc , iar cealalta , sa spunem B ,

se va deplasa la o distanta convenabil de mare si daca va ajunge la destinatie va

da drumul unui porumbel calator pentru a da de stire lui A si ca a reusit ceea ce sia propus, sosirea porumbelului calator de la locul unde se afla A reprezinta
substratul material al unui semn(5).
Diferenta dintre substratul material al unui semn si simptomul unei stari de fapt
consta in aceea ca substratul material al semnului ne ofera o imformatie , in timp
ce simptomul unei stari de fapt nu face altceva decat sa ne orienteze atentia spre
starea de fapt de care este legat pe baza unor legi independente de vointa umana.
Distinctia dintre substratul material al unui semn si simptomul unei stari de fapt
se poate dovedi extrem de importanta sub aspect juridic.De pilda in biodetectia
judiciara modificarile de mimica , miscari ale bratelor , alte gesturi sau reactii
instantanee ale celui care este examinat cu ajutorul poligrafului au in mod
obisnuit rolul unui simptom provocat de starea de neliniste care l-a cuprins pe cel
anchetat in momentul in care anchetatorul a atins un punct sensibil si , tocmai
in acest sens , ii orienteaza atentia anchetatorului spre faptul ca cel anchetat se
afla intr-o situatie critica generata , mai mult ca sigur , de teama de a fi
descoperit.Pe de alta parte , interpretarea corecta de catre anchetator a datelor
fiziologice culese cu ajutorul aparaturii de biodetectie (legate de sistemul
cardiovascular si de sistemel respirator al celui anchetat) , ca si a datelor rezultate
din examenele neuropsihiatric si psihologic la care este supus suspectul , ii permit
anchetatorului sa-si dea seama daca diferite reactii ale celui anchetat , de felul
celor mentionate , sunt realmente spontane sau , dipotriva , au fost intentionat
produse de catre suspect; in primul caz , reactiile suspectului au rolul unui
simptom si vor fi valorificate in sensul precizat , iar in cel de al doilea caz , in
care reactiile in cauza au fost intentionat produse de cel anchetat inseamna ca ele
au rolul de semn, si ca de fapt, cel anchetat simuleaza starea de deruta sesizata de
catre anchetator si ca atare , este mai mult ca sigur ca suspectul are ceva de
ascuns(6). Aceasta distinctie intre substratul material al semnului si un simptom al
unei stari de fapt se poate dovedi importanta, printre altele , si in cercetarea
judiciara clasica , in evaluarea a urmelor lasate de faptas: daca urmele in cauza ,
in totalitatea lor , au doar statutul unui simptom , ele pot ghida un investigator
spre tipul de competenta profesionala a faptasului si spre felul in care a procedat
faptasul pentru a-si atinge scopul ; mai mult , intr-o asemenea situatie este exclus
ca faptasul sa nu fie un profesionist al incalcarii legii , ci un amator .Pe de
alta parte , daca cel putin o parte a urmelor descoperite ar avea statutul de substrat
material al unui semn , atunci este de presupus ca faptasul este un profesionist al
incalcarii legii , ca fapta a fost savarsita in mod premeditat si mai ales , este sigur
ca faptasul a fost constient de consecintele legale ale descoperirii autorului faptei ,
deoarece fenomenele cu rol de substrat material ale unui semn nu se produc
accidental sau pe baza unor legi independente de vointa celui care le-a produs , ci
dimpotriva , ele au fost produse in mod intentionat de autorul lor , cel mai adesea
cu intentia de a-si ascunde identitatea si/sau de a-l deruta pe investigator.

b)sensul(intelesul)semnului , este legat de un fenomen subiectiv , de un produs

al constiintei umane (un gand sau o stare sufleteasca) , pe care cel care a produs
substratul material al semnului l-a pus in corespondenta cu acesta.
De exemplu , sensul expresiei furt calificat este legat de gandul ce se naste in
mintea unui jurist atunci cand citeste sau aude aceasta expresie. Prin aceasta a
doua componenta a semnului , limbajul este direct legat de lumea noastra
subiectiva si se dovedeste , inca o data , un fenomen specific uman.
La randul sau , sensul are o componenta necesara a semnului. In conditiile in care
semnele ar fi lipsite de sens , nici nu s-ar putea vorbi de limbaj in acceptiunea
generala a termenului(7). Drept ilustrare , sa luam in considerare posibilitatea de a
simula sunete specifice limbii romane si chiar combinatii de astfel de sunete
asemanatoare unor cuvinte sau propozitii , care , evident , pot fi chir scrise ; fie
drept exemplu constructia lingvistica :
Pirotii caruleaza elatic
care poate fi dicutata din perspectiva gramaticii romanesti , intrucat pare o
propozitie in a carei alcatuire intalnim un subiect (pirotii) , un predicat (caruleaza)
si chiar un complement (elatic) . Cu toate acestea , constuctia in discutie nu poate
fi considerata ca propozitie in limba romana , iar cuvintele din alcatuirea sa nu
pot fi gandite ca proprii vocabularului limbii romane , pentru simplul motiv ca
nici un vorbitor al limbii romane nu le poate gasi un sens(8).Sensul are un rol
deosebit in alcatuirea semnului , intrucat pe baza lui substratul material al
semnului devine denumire(nume) pentru un obiect , care va fi considerat ca
denotat sau referend al semnului (9). In aceste conditii , daca un cuvant isi
schimba intelesul de la un context la altul , el isi schimba automat si denotatul.
Fie , de pilda , cuvantul broasca;daca ii asociem intelesu de viietate va fi
numele unui animal , iar daca ii atribuim intelesu de instrument va deveni
denumire pentru un dispozitiv utilizat pentru incuierea usilor , sertarelor etc. Iata
de ce stabilirea exacta a sensului semnelor este o conditie necesara pentru
eficienta comunicarii.
c)regula de semnificatie coincide cu o reglementare care ne cere ca de un anume
fenomen perceptibil , cu rol de substrat material al unui semn , sa legam un
anumit inteles. De pilda , totdeauna cand dorim sa trecem strada si vedem
culoarea rosie a semaforului , in mintea noastra apare gandul ca traversarea strazii
este interzisa , iar cei care sunt familiarizati cu limbajul de specialitate al juristilor
, de fiecare data cand citesc sau aud cuvantul magistrat se gandesc ca este vorba
de un membru al corpului judiciar care are fie calitatea de judecator , fie pe aceea
de procuror. Aceste exemple pun in evidenta tocmai existenta regulilor de
semnificatie. La randul sau , regula de semnificatie este o componenta
indispensabila a semnului , pe baza careia intre semn si denotat se stabileste o
relatie constanta(10) , asa cum sugereaza si exemplele de mai sus. Presupunand ,

prin absurd , ca nu ar exista o asemenea componenta a semnului , limbajul si-ar

pierde calitatea de intrument de comunicare , deoarece la pronuntarea sau scierea
unui cuvant , de exemplu , cel care receptioneaza cuvantul ii poate atribui acestuia
un cu totul alt sens decat cel ce i-a fost atribuit de persoana care a produs acel
cuvant. Regulile de semnificatie au o importanta aparte si prin aceea ca pe baza
lor putem diferentia intre doua feluri de limbaje , naturale si artificiale. In cazul
limbajelor naturale , limba romana fiind un exemplu de astfel de limbaj , regulile
de semnificatie sunt tacite , neexplicite in situatiile obisnuite de folosire a unui
asemenea limbaj ; de fapt , regulile de semnificatie proprii unui limbaj natural
apar explicit numai in dictionarul explicativ al acelui limbaj. De pilda , regulile de
semnificatie proprii cuvintelor din vocabularul limbii romane apar explicit in
Dictionarul Explicativ al Limbii Romane.
In cazul limbajelor artificiale , cum sunt limbajul semnelor de circulatie sau
limbajul Morse , regulile de semnificatie au existenta explicita in toate situatiile in
care se impune folosirea unui astfel de limbaj: cei care doresc sa utilizeze
drumurile publice trebuie sa cunoasca regulile de semnificatie specifice semnelor
de circulatie , iar cei care apeleaza la sistemul de comunicare numit telegrafie
fara fir trebuie sa cunoasca regulile de semnificatie proprii semnelor care
formeaza vocabularul limbajului Morse. In concluzie , pe baza celor trei
componente ale sale putem introduce o caracterizare generala a semnului , in
calitatea sa de element fundamental al limbajului : Semnul este un fenomen
perceptibil produs de o anumita persoana si de care pesoana care l-a produs
a legat un anumit inteles , in conformitate cu cel putin o regula de
semnificatie.

3.TIPURI FUNDAMENTALE DE LIMBAJ

Pentru a descoperi principalele tipuri de limbaje vom folosi drept criterii de
clasificare , succesiv , cele trei componente ale semnului.
a)Limbaje verbale si limbaje neverbale: dupa substratul material al semnului ,
vom deosebi doua feluri de limbaje , verbale si neverbale . In cazul limbajelor
verbale semnele coincid cu cuvintele sau combinatii de cuvinte rostite sau scrise ,
iar in cazul limbajelor neverbale substratul material al semnelor coincide cu
fenomene cum ar fi: miscari ale bratelor sau ale capului , sunete produse cu
diferite insrtumente , miscari sau pozitionari de stegulete , lumini de diferite
culori. Limbajele neverbale sunt net inferioare in raport cu limbajele verbale ,
care , desi nu sunt intotdeauna la fel de intuitive precum anumite limbaje
neverbale , contin totusi un numar mult mai mare de elemente si au categoric
posibilitati net superioare de generalizare si nuantare. In acest fel se explica ,

printre altele , de ce lucrarile stiintifice si literare regurg la cuvinte si propozitii

(11) si nu la semne neverbale.
b)Limbaj obiect si metalimbaj: Dupa sensul semnelor , vom diferentia intre alte
doua categorii de limbaje si anume , limbaje de ordinul 1 , numite si limbaj
obiect , si limbaje de ordinul 2 , numite si metalimbaje.Datorita sensului care
ii este propriu intr-o anume situatie , semnul dobandeste un denotat (devine nume
pentru ceva). Pornind de la aceste considerente , vom spune ca in cazul in care
denotatul semnelor apartine lumii reale , in care traim , limbajul caruia ii sunt
proprii acele semne este un limbaj de ordinul 1. Daca intr-o situatie fireasca ,
cineva rosteste enuntul:
Priviti! A inceput sa ploua ,
este evident ca acest enunt se refera la starea vremii , deci ii corespunde un
denotat ce face parte din lumea reala si ca atare acest enunt este specific
limbajului de ordinul 1. Sa presupunem acum , ca o persoana , care fiind de fata
cand a fost rostit acest enunt , rosteste urmatorul enunt:
Propozitia A inceput sa ploua este adevarata.
In conditii normale normale , acest al doilea enunt nu se mai refera la starea
vremii , ci la primul enunt , despre care declara ca este adevarat , tocmai de aceea
vom spune ca acest al doilea enunt apartine limbajului de ordinul 2.
Aceasta dinstinctie dintre limbaj obiect si metalimbaj(12) se regaseste si in
activitatea juristilor , sub forma diferentierii dintre limbajul legal si limbajul
juridic.Limbajul legal este specific legiuitorului si este folosit pentru a construi
textul reglementarilor juridice , text prin care legiuitorul se refera la fapte ,
comportamente , activitati etc. In rapot cu care introduce obligatii , permisiuni
sau interdictii.
Limbajul juridic , este folosit atunci cand juristii comenteaza legile sau articolele
de lege , pentru a arata ca o anumita reglementare juridica este valida sau
nevalida(13) , de pilda , pentru a arata ca o anumita lege este in vigoare sau a fost
abrogata.
c)Libajul natural si limbajul artificial. Limbajele naturale au luat nastere
independent de vointa oamenilor si nu ca rezultat a unei actiuni constiente a
acestora , ci treptat, pe parcursul unui proces indelungat care coincide cu
constituirea comunitatii umane (a poporului) care foloseste un astfel de limbaj.
In schimb , limbajele artificiale sunt rezultatul unei inventii , al carei autor
coincide , chiar daca in anumite cazuri constructia sa a presupus o perioada de
timp mai lunga , fie cu o persoana (limbajul Morse sau limbajul Braille) , fie cu o

comunitate academica , fie a fost stabilit de anumite institutii si chiar adoptat pe

baza unor conventii juridice speciale.

4.STRUCTURA LIMBAJULUI NATURAL

La alcatuirea libajului participa obligatoriu doua componente: vocabularul , care
consta din totalitatea semnelor specifice limbajului in cauza si gramatica , prin
care se intelege totalitatea regulilor privitoare la felul in care pot fi folosite acele
semne. Vocabularul reprezinta partea dinamica a limbajului , in timp ce gramatica
este componenta sa relativ stabila. Un aspect caracteristic vocabularului specific
limbajului natural , este acela ca el poate fi privit sub doua aspecte: vocabular
general si vocabular individual. Vocabularul general este unic si nu exista de facto
decat in mod potential , mai exact , sub forma unui inventar facut prin intermediul
dictionarelor explicative , dar a unui inventar niciodata definitiv incheiat. In
schimb , vocabularul individual exista in mod efectiv , dar sub forma unei
diversitati de vocabulare individuale. De pilda , in cazul limbii romane ,
vocabularul individual este specific fiecarui cunoscator al limbii romane si difera
intr-o mai mica sau mai mare masura de la un cunoscator de romana la altul ,
deoarece in vocabularul fiecarei persoane cunoscatoare a limbii romane nu intra
decat acele cuvinte din vocabularul general al limbii romane al caror sens este
corect cunoscut de acea persoana. De aici reiese ca , pesoana cunoscatoare a
limbii romane este caracterizata de un anume vocabular pe care nu il vom mai
regasi aidoma la nici un alt vorbitor de romana si totoadata ca , oricat de bogat ar
fi vocabularul acelei persoane , niciodata vocabularul sau nu va coincide , ca
dimensiuni , cu vocabularul general al limbii romane. In ceea ce priveste
dinamica vocabularului , ea se manifesta , atat la nivelul vocabularului general ,
cat si la nivelul celui individual , in ambele cazuri si in doua sensuri diametral
opuse: unul descendent , care are ca rezultat o saracie a vocabularului , celalalt
ascendent , avand drept efect imbogatirea vocabularului. Aceste modificari
afecteaza vocabularul pe doua planuri , atat in privinta numarului de cuvinte , cat
si sub aspectul numarului de sensuri proprii diferitelor cuvinte.In cazul
schimbarilor descendente si cu referire la numarul de cuvinte , se poate spune ca
anumite cuvinte parasesc la un moment dat scena , ca si cum si-ar fi incheiat
definitiv cariera. De pilda , cuvantul calpuzan , folosit destul de frecvent in
secolul trecut , cu sensul de falsificator de bani , in zilele noastre este un cuvant
uitat , care ar mai putea fi intalnit , probabil , intr-o opera literara contemporana in
care autorul incearca sa ne sugereza o atmosfera dintr-o epoca de mult apusa. Un
alt aspect privitor la schimbarile pe care le sufera vocabularul general , cat si cel
individual este acela ca schimbarile ascendente au o prioritate neta in raport cu
cele descendente , ceea ce inseamna , ca atat vocabularul general , cat si cel
individual se imbogatesc continuu , aspect caracteristic si limbii romane.

De aici reiese ca juristul care doreste sa fie competent in profesiunea lui trebuie sa
manifeste o grija aparte pentru schimbarile pe care le-a suferit vocabularul celor
cu care el intra in relatii de serviciu , acordand o atentie aparte shimbarilor care
duc la amplificarea acestuia. In aceasta ordine de idei , se va retine ca
amplificarea vocabularului individual depinde de doua feluri de cauze , naturale si
psihosociale: pe de o parte , este vorba de dezvoltarea naturala normala a
individului , pe de alta parte , este vorba de cresterea experientei sale de viata si a
nivelului sau de educatie sistematica.De exemplu , s-a constatat ca in prima
perioada dupa ce un copil a inceput sa vorbeasca , el nu foloseste mai mult de
cateva cuvinte , un absolvent de liceu trebuie sa posede in vocabularul sau cateva
mii de cuvinte , iar un absolvent de facultate trebuie sa depaseasca copios zece
mii de cuvinte(14).
Pentru ca dreptul si institutiile juridice sa se bucure de eficienta , ceea ce este in
masura sa contribuie la intarirea respectului si a autoritatii de care ele trebuie sa se
bucure , este necesar ca juristul sa acorde o atentie speciala si unei alte
particularitati a vocabularului:s-a constatat ca vocabularul individual , care
coincide cu multimea cuvintelor cunoscute de individ , este de fapt alcatuit din
doua parti distincte(din doua submultimi proprii).Prima dintre acestea , numita
vocabular(idiolect) activ, are in componenta sa numai acele cuvinte cunoscute
de individ si pe care acesta le foloseste in mod curent atunci cand isi exprima
gandurile sau starile sufletesti , atunci cand el comunica cu alte persoane.Cea de a
doua , numita vocabular(idiolect) pasiv , este alcatuita exclusiv din acele
cuvinte al caror inteles este corect si complet cunoscut de individ , dar pe care
acesta nu le utilizeaza , decat in mod cu totul accidental.De aici reiese ca , atunci
cand comunica cu anumite persoane , juristul trebuie sa tina seama si de faptul ca
desi interlocutorul sau nu foloseste anumite cuvinte , nu este exclus ca asemenea
cuvinte sa faca totusi parte din vocabularul sau individual.Mai mult decat atat ,
uneori este important sa stim daca un cuvant sau mai multe cuvinte fac sau nu
parte din vocabularul unui individ ; pe baza celor mai de sus reiese ca pentru
gasirea unui raspuns adevarat la o asemenea problema nu trebuie sa ne bazam
doar pe faptul ca respectivul individ foloseste sau nu anumite cuvinte.Sa retinem
ca , pentru a gasi solutii unor probleme de acest fel , specialistii recurg la
instrumente specifice de investigare si anume , interviuri , chestionare , teste de
aptitudini intelectuale etc. Inclusiv la asa-numiteintrebari ajutatoare adresate
celui chestionat(15).

5.FORME DE MANIFESTARE MANIFESTARE ALE

LIMBAJULUI NATURAL

Este cunoscut ca limbajul natural ii corespund doua forme distincte de

manifestere limbajul rostit si limbajul scris intre care exista importante
diferente.
In cazul limbajului rostit , rolul de substrat material al cuvintelor revine undelor
acustice produse produse de aparatul fonator al celui care pronunta cuvintele ,
fenomen fizic perceptibil cu ajutorul analizatorului auditiv.Un asemenea fenomen
fizic este lipsit de durabilitate , motiv pentru care limbajul rostit nu poate fi
utilizat , in general vorbind , ca instrument pentru conservarea informatiilor.Este
perfect adevarat ca , ca in zilele noastre , dispunem de instrumente din ce in ce
mai performante capabile sa inregistreze sunete si chiar imagini , pe care sa le
putem reproduce atunci cand vom avea nevoie.Juristul trebuie sa manifeste insa
o prudenta deosebita in valorificarea unor astfel de inregistrari , mai ales in
calitate de probe , deoarece , dupa cum se cunoaste , ele pot fi contrafacute fara
mari dificultati.Pe de alta parte , limbajul rostit poate fi deosebit de sugestiv ,
impresionant si chiar convingator , mai ales in situatiile in care este produs de o
persoana antrenata in folosirea cu dibacie a diferite constructii verbale.
In cazul limbajului scris , rolul de substrat material al cuvintelor revine
succesiunilor de figuri , numite litere , realizate cu ajutorul unui instrument de
scris pe un anume material , fenomen fizic perceptibil cu ajutorul analizatorului
vizual(15).Comparativ cu fenomenul perceptibil care are rolul de substrat material
al semnelor in cazul limbajului rostit , un asemenea fenomen perceptibil se bucura
de durabilitate , care , desigur , poate fi mai mica sau mai mare , in functie de
calitatea materialelor(consumabilelor)folosite(16).Oricum ,limbajul scris a
devenit instrument fundamental pentru pastrarea informatiilor utile , motiv pentru
care , odata ce scierea a devenit un lucru obisnuit , au aparut si serviciile de
arhiva.