SUPORT DE CURS

NOTIUNI DE PSIHOLOGIE, ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA

Obiectul de studiu al psihologiei

Etimologic, cuvantul psihologie provine din limba greac de la psych (suflet) i logos
(cunoastere, teorie, stiinta).
Psihologia poate fi definita ca studiul stiintific al comportamentului si proceselor mentale.
Radacinile psihologiei pot fi trasate in timp pana in secolele al IV-lea si al V-lea i.Hr.
Filosofii greci Socrate, Platon si Aristotel au pus intrebari fundamentale despre minte, iar
Hipocrat, ,,parintele medicinei, a facut multe observatii importante despre felul in care
creierul controleaza alte organe.
Procesele psihice definire, clasificare, descriere
Senzatii
Senzatiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele insusiri ale obiectelor si
fenomenelor lumii externe, precum si starile interne ale organismului, in momentul
actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor.
Exista doua stadii ale unei senzatii:
1.stadiul presenzorial, stadiul de excitatie sau de reflex caracterizat printr-o reactie
localizata, dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator;
2.stadiul senzatiei propriu-zise, ca reflectare a unor insusiri ale obiectelor.
Calitatea senzatiilor
Este data de multitudinea elementelor care le compun. Este explicata de trei
mecanisme:
selectivitatea receptorilor - consta in specificitatea diferentiata a receptorilor in
raport cu diverse tipuri de stimuli.
energia specifica a organelor de simt - fiecare organ de simt poseda o energie
specifica proprie lui, care este transmisa creierului, indiferent de maniera in care este

stimulat.
energia specifica centrala - la baza acesteia se afla diferentele chimice existente in
transmisia sinaptica.
Intensitatea senzatiilor
Este legata de intensitatea fizica a stimulilor care le promoveaza dar depinde si de alte
variabile care actioneaza corelat sau independent cu intensitatea stimulului. Aceste
variabile se impart in trei categorii:
-

durata aplicarii;

modul de aplicare;

particularitatile mecanismelor anatomofiziologice ale senzatiilor.

Acestor factori li se adauga si conditiile concrete in care are loc receptia, gradul de
excitabilitate al sistemului nervos, existenta sau non-existenta unor dominante organice.
Durata senzatiilor
Se refera la intinderea in timp a senzatiei. Senzatia persista atata timp cat actioneaza si
stimulul, unele insa persista si dupa incetarea actiunii directe a stimulului (ex. senzatiile
gustative) ele purtand denumirea de imagini consecutive.
Tonul afectiv al senzatiilor
Este proprietatea senzatiilor de a produce stari afective placute sau neplacute, de
apropiere sau de respingere a realitatii reflectate. Acest ton le individualizeaza, le distinge
unele de altele, le reliefeaza si evidentiaza relatiile subtile ce exista intre fenomenele
psihice simple (senzatiile) si complexe (procesele afective).
Criterii de clasificare a senzatiilor
In clasificarea senzatiilor s-au utilizat mai multe criterii:
1.

Criteriul morfologic

Pana in secolul XIX s-au clasificat dupa organele de simt: auditive, vizuale, olfactive,
gustative si cutanate. Tot ce depasea aceasta clasificare era pus pe seama unui al 6-lea
simt.

2.

Criteriul functional

Conform acestui criteriu se delimiteaza mai intai functia senzoriala, apoi se incearca
identificarea organului receptor care o indeplineste.
3.

Criteriul insusirilor detectate senzorial

a)

Senzatii cutanate stimuli mecanici;

b)

Senzatii vizule, auditive stimuli fizici;

c)

Senzatii gustative, olfactive stimuli chimici;

d)

Senzatii proprio si interoceptive stimuli fizilogici.

Importanta senzatiilor
Senzatiile informeaza despre variatiile care se produc in circumstantele mediului
inconjurator, cu conditia ca aceste variatii sa fie importante si sa se produca in anumite
limite.
Senzatiile asigura adaptarea organismului la variatiile mediului inconjurator.
Senzatiile orienteaza si controleaza benefic conduitele actuale ale individului.
Perceptia
Impreuna cu senzatiile, perceptiile asigura orientarea senzoriala nemijlocita a omului in
mediul inconjurator.
Perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale. Spre deosebire de senzatie,
care re-produce insusirile simple ale obiectelor si fenomenelor, perceptia asigura
constiinta unitatii si integritatii obiectului.
Analiza comparativa ce este perceptia si ce este senzatia
Comparativ cu senzatia, perceptia este:
Interferentiala permite persoanelor sa completeze informatia care lipseste din
senzatiile brute.
Categoriala ajuta indivizii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii aparent diferite
pe baza unor trasaturi comune.

Perceptia ca activitate
Perceptia nu este un fenomen izolat ci trebuie considerata ca o faza a actiunii.
Piaget foloseste termenul de activitate perceptiva pentru orice punere in relatie a
elementelor. Perceptia nu este o simpla contemplare sau o copie mecanica a obiectului, ci
este un produs orientat si organizat care implica nenumarate actiuni cu obiectele.
Perceptia ca deformare a obiectului
Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale datorate unor particularitati ale figurilor
geometrice, numite si iluzii optico-geometrice.
Exista trei categorii de iluzii:
-

cercuri legate ce par a fi inegale;

linii sau segmente de dreapta egale - ce par inegale;

linii paralele - ce par a nu fi paralele;

Iluziile sunt cazuri particulare ale perceptiilor.

Perceptia spatiului
Prin perceptia spatiului se intelege reflectarea senzorial-intuitiva a insusirilor spatiale a
lucrurilor (marimea si forma), a relatiilor spatiale dintre ele, a miscarii lor.
Perceptia spatiului este o conditie necesara a orientarii eficiente a individului in lumea
inconjuratoare.
Perceptia timpului
Este conditionata de trei factori: fizici, biologici si psihologici.
Perceptia si estimarea duratei
Durata se refera la intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei (durata poate fi
scurta si intermediara). Estimarea timpului este influentata si de caracterul placut sau
neplacut al unor activitati si de varsta.
Orientarea temporala
Depaseste perceptia si estimarea timpului, dar se baeaza pe ele. Ea consta in a situa o faza

a schimbarii in raport cu un intreg ciclu de schimbari.

Perceptia miscarii
Miscarea constituie o schimbare a pozitiei in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp.
Tipuri de miscare:
-

reala;

aparenta;

autocinetica;

consecutiva.

In realizarea miscarii rolul hotarator il are analizatorul vizual.

Rolul perceptiilor
Perceptiile ii creeaza omului certitudinea existentei lui printre celelalte obiecte (ex. daca
este tulburata perceptia spatiului, orientarea individului in mediul inconjurator devine
aproape imposibila).
Perceptiile sunt elemente componente ale operatiilor si actiunilor, ale activitatilor
gandurilor noastre. Nu exista forma de activitate umana, simpla sau complexa, care sa nu
implice forme ale perceptiei si abilitatii perceptive.
Invatarea presupune in mare masura interventia percepiei.
Reprezentarea
Reprezentarea are drept continut informational o caracteristica concreta a obiectului, insa
mai importanta.
Reprezentarile sunt rezultatul unor prelucrari si sistematizari, ale unor combinari si
recombinari senzoriale.
Clasificarea reprezentarilor
Din perspectiva psihologiei generale
a) dupa analizatorul predominant: vizuale, auditive, kinestezice, gustative;

b) dupa tipul de activitate in care sunt implicate: literare, artistice, sportive;

c) dupa gradul de generalizare: generale si individuale;
d) dupa procesul psihic: reprezentari ale memoriei si imaginatiei;
e) dupa prezenta/absenta intentiei si a efortului voluntar: voluntare si involuntare;
f) dupa specificul obiectului de invatamant: reprezentari geometrice, istorice, geografice,
etc.
Nu exista reprezentari pure, indiferent de criteriul utilizat in clasificarea lor.
Proprietatile reprezentarilor:
1.
Figurativitatea reda ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea
mai mare incarcatura informationala, devenind un fel de portret rezumativ al acestuia.
2.
Operativitatea sunt implicate mecanisme de asociere si contrast, de motricitate si
ideomotricitate.
Alte proprietati:
-

caracter integrat

caracter simbolic si semnificant

caracter constructiv

caracter autonom si creativ

caracter social

Concluzie
Reprezentarile joaca un rol important in cunoastere. Ele constituie un punct de plecare
pentru majoritatea proceselor psihice.
Servesc ca instrumente de adaptare la realitate.
Apar ca un rezultat, un bilant al cunoasterii, care pregatesc calea spre cunoasterea logica
rationala.
Gandirea

Cele mai semnificative caracteristici ale gandirii sunt:

Caracterul informational operational
Gandirea este un mecanism de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor.
Caracterul mijlocit
Gandirea nu opereaza asupra realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra
informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari. Ea este o prelucrare secundara
a informatiilor.
Caracterul mijlocitar
Gandirea este un mecanism psihic care mijloceste si influenteaza alte mecanisme psihice,
contribuind la accelerarea functionalitatii si la sporirea eficientei lor.
Caracterul generalizat si abstractizat
Gandirea opereaza cu insusirile generale, abstracte.
Caracterul actional
Baza genetica a gandirii trebuie cautata in actiune, gandirea izvoraste din actiune si se
finalizeaza in ea.
Caracterul finalist
Omul isi stabileste scopul nu in timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult inainte de a trece
la executarea ei.
Caracterul multidirectional
Gandirea opereaza cu toate cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor.
Caracterul sistemic
Gandirea este cea mai inalta forma de prelucrare a informatiei si de exercitare a comenzii
si controlului.
Unitatile de baza ale gandirii
Gandirea contine mai multe componente:

Imaginea ca reprezentare mintala a unui obiect specific, unitatea cea mai

primitiva a gandirii;
-

Simbolul o unitate mai abstracta a gandirii, care reda obiectul, evenimentul;

Conceptul - o eticheta pusa unei clase de obiecte, evenimente care au in comun

cateva atribute;
-

Prototipul - ca exemplu ce ilustreaza cel mai bine un concept;

Operatia serveste la formarea conceptelor sau la rezolvarea problemelor;

Regula sau legea cea mai complexa unitate a gandirii, ce presupune stabilirea
relatiei intre doua sau mai multe concepte.
Memoria
Memoria este un mecanism ce se deruleaza in timp, parcurgand in dinamica sa o serie de
procese.
1.

Encodarea

Encodarea reprezinta primul proces parcurs de mecanismele mnezice in dinamica lor.

Traducerea informatiei se realizeaza prin intermediul unui cod, de aceea natura encodarii
va fi dependenta de natura codului. Exista trei tipuri de coduri: vizuale, auditive si
semantice, deci trei tipuri de encodare:
-

Encodare vizuala care face apel la codul de imagine;

Encodare auditiva care foloseste codul sunet;

Encodare semantica ii este specific codul propozitiei.

2.

Stocarea

Stocarea este procesul de retinere (pastrare, conservare) a informatiilor pana in momentul

in care este necesara punerea lor in disponibilitate.
Durata stocarii este extrem de variabila, uneori ea este foarte scurta, alteori medie, iar
uneori foarte mare. Durata variabila a stocarii a stat la baza distingerii diferitelor tipuri de
memorie: de scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD) si memoria de durata medie,
interpusa intre primele doua.

3.Recuperarea
Recuperarea este procesul memoriei care consta in scoaterea la iveala a continuturilor
encodate si stocate in vederea utilizarii lor in funcie de necesitati.
Imaginatia
Imaginatia este capacitaea omului de a produce imagini. Ea inseamna fie simpla
reproducere a senzatiilor in lipsa obiectelor care le-au provocat, fie creatiile libere ale
fanteziei umane.
Formele imaginatiei
In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, imaginatia este:
-

Voluntara caracterizata prin prezenta scopului si a efortului voluntar;

Involuntara

Imaginatia voluntara este superioara imaginatiei involuntare prin focalizarea si

conducerea constienta, in schimb ea este mai saracacioasa datorita conformarii la
modelele rationale.
Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile structurilor inconstientului, care dispun
de un grad mai mai mare de flexibilitate.
Dupa starea de activism a subiectului, exista:
-

Forme pasive ale imaginatiei (visul din timpul somnului si reveria);

Forme active ale imaginatiei (imaginatia reproductiva si imaginatia creatoare,

visul de perspectiva).
Dupa tipul de activitate in care se incadreaza, exista: imaginatie artistica, literara, tehnicostiintifica, muzicala, etc.
Dupa tipul de reprezentari dominante: imaginatie plastic-vizuala, auditiv-motrica.
In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de procedee care duc la
rezultate diferite cantitativ si calitativ.
Motivatia

Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre: cum ajungem sa
actionam si ce factori ne influenteaza actiunile.
Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrica a
dezvoltarii psihice si umane. Ea sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe,
facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ea.
Trebuintele:
-

Sunt sursa primara a actiunii;

Sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei

cele mai puternice, reflectand echilibrul bio-psiho-social al omului, la solicitarile
mediului exterior.
Trebuintele pot fi clasate in:
-

Fiziologice (necesare mentinerii echilibrului intern);

Psihologice (rezulta din relatiile subiectului cu situatiile).

In functie de continut si geneza, trebuintele pot fi:

-

Primare (innascute) cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului;

Secundare (formate in decursul vietii) cu rol in asigurarea integritatii psihice si

sociale a individului.
In categoria trebuintelor primare sunt incluse:
a)

Trebuinte biologice sau organice (foame, sete, sexuale);

b)

Trebuinte fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare, descarcare).

In categoria trebuintelor secundare sunt incluse:

a)

Trebuinte materiale (de locuinta, confort);

b)

Trebuinte spirituale (de realizare a propriei personalitati);

c)

Trebuinte sociale (de comunicare, cooperare, integrare).

Satisfacerea trebuintelor se soldeaza cu reducerea tensiunilor. Nesatisfacerea lor duce la

dilatarea sau exacerbarea lor, fie la stingerea lor prin saturatie. Nesatisfacerea lor pe o

perioada mai mare de timp poate periclita existenta fizica si psihica a individului.
Functiile motivatiei
1.Functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru psihologic sau
fiziologic. In aceasta faza, starea de necesitate persista, dar nu declanseaza actiunea. De
obicei, aceasta functie este specifica trebuintelor.
2. Functia de mobil sau factor declansator al actiunii.
3. Functia de autoreglare a conduitei, prin care se imprima conduitei un caracter activ si
selectiv.
Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai indelungat.
Afectivitatea
P. P. Neveanu definea afectivitatea ca ,,fenomen de rezonanta a lumii in subiect, care se
produce in masura si pe masura dispozitivelor rezonante ale subiectului si este totodata
vibratia subiectului in lumea sa.
In cadrul proceselor afective nu conteaza obiectul, cat valoarea si semnificatia pe care
acesta o are pentru subiect.
Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern. Piaget arata ca
inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile, afectivitatea avand rolul de sursa energetica,
de care depinde functionarea inteligentei. Ea este tensiunea intregului organism, soldata
cu efecte de atractie sau respingere.
Relatia dintre afectivitate si motivatie a fost sustinuta de multi autori, care sustineau ca
intre cele doua procese exista o stransa interactiune.
Afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si terminand cu
realizarile ultimative ale constiintei, de aceea este considerata componenta bazala,
infrastructurala a psihicului si nota lui definitorie.
Comunicare si limbaj
Limbajul reprezinta cel mai important instrument de comunicare. Orice societate umana
poseda un limbaj si orice persoana cu nivel intelectual normal achizitioneaza limba
materna. Cel mai frecvent limbajul este definit ca activitate psihica de comunicare intre

oameni, prin intermediul limbii.

Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale) ce dispun de
o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Limba este un sistem inghegat de
cuvinte si reguli gramaticale. In raport cu individul ea este un dat obiectiv si nu depinde
de existenta in sine a individului ci de existenta activitatii umane.
Intre limba si limbaj exista cel putin 2 diferente importante:
1.
In timp ce limba e un fenomen social, limbajul este un fenomen individual,
realizandu-se atat in plan fiziologic, cat si in plan psihologic;
2.

Daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii.

Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai
multe persoane, doua sau mai multe grupuri.
Esentiale pentru actul comunicarii sunt:
1.

Relatia dintre individ sau dintre grupuri;

2.

Schimbul, transmiterea si receptarea semnificatiei;

3.
Modificarea intentionata sau neintentionata a comportamentului celor angajati in
comunicare.
Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor
afective. Prin comunicare se transmit trebuinte, aspiratii, sunt initiate sau stopate
activitatile.
Diferenta dintre comunicare si limbaj consta in sfera lor: comunicarea datorita faptului ca
se realizeaza atat prin mijloace verbale, cat si nonverbale, are o sfera mai larga decat
limbajul, care este o comunicare verbala realizata prin mijloace lingvistice. In ciuda
acestui fapt, cele doua fenomene sunt strans legate intre ele.
Formele comunicarii
Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational exista:
Comunicare interpersonala (se desfasoara intre doua persoane, capata o nuanta personala
atunci cand partenerii se afla in relatii intime, reciprocitate sau o nuanta profesionala,
cand partenerii se cunosc mai putin);

Comunicare de grup care poate fi impartita in:

-

Comunicare intragrup (desfasurata in interiorul grupului);

Comunicare intergrup (intre grupuri).

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, exista:

Comunicare incidentala (persoana furnizeaza informatii fara intentia de a o face);
Comunicare consumatorie (apare ca o consecinta a unor stari emotionale sau
motivationale ale unui individ fiind expresia directa a acestor stari);
Comunicare instrumentala (urmareste modificarea conduitei receptorului);
Comunicare comuniune (partenerii comunica cu bucurie reciproca, doar pentru a
,,sarbatori intalnirea lor).
In functie de instrumentele comunicarii exista:
Comunicare verbala;
Comunicare nonverbala.
Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, dintre
acestea cele mai abordate fiind comunicarea prin corp, spatiu si imaginea.
Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate deveni un produs
voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca: mimica, aparenta fizica, gesturi.
Mimica are un rol important in comunicarea nonverbala. Privirea se distinge ca element
central al fetei care tradeaza stari de admiratie, iubire, ura.
Comunicarea prin spatiu exista patru tipuri de distante care regleaza comunicarea:
-

distanta intima (corp la corp) mama - copil alaptat;

distanta personala (45 - 75 cm);

distanta sociala (125 - 210 cm);

distanta publica (3 7 - 8 m).

Comunicarea prin imagini e mult mai eficienta deoarece afecteaza un numar mai mare

de persoane.
Atentia
Caracterizarea generala a atentiei
Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea.
Atentia este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea
celorlalte procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si
perceptiva a stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica mai fidela.
Lipsa atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in raspunsuri si la confuzii
in descifrarea sensurilor.
Definitia atentiei
Atentia este activitatea psihica ce consta in orientarea spre obiecte si fenomene
inconjuratoare si care asigura reflectarea lor deplina si precisa in creierul omului.
Insusirile atentiei:
Volumul atentiei
Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora atentia se poate concentra simultan.
Volumul mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El poate fi influentat favorabil de
urmatoarele conditii:
a)
Organizarea in structuri cu sens a elementelor respective. Se constata ca un grup
de litere, daca este organizat intr-un cuvant cu sens, se receptioneaza in numar mai mare
si mai bine;
b)

Complexitatea elementelor de receptionat;

c)
Interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determina cuprinderea, in
campul atentiei sale, a unui numar mai mare de elemente.
d)

Antrenamentul special si experienta profesionala cresc volumul atentiei.

Stabilitatea atentiei
Se refera la peristenta in timp a posibilitatilor de a mentine atentia asupra unui obiect,
fenomen sau actiune. Aceasta insusire se dezvolta odata cu varsta.

Concentrarea atentiei
Presupune delimitarea intre un factor de excitatie intensa si zonele apropiate.
Distributivitatea atentiei
Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai multor activitati, cu
conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizata.
Mobilitatea sau flexibiliatea atentiei
Consta in deplasarea sau orientarea ei de la un obiect la altul.
Vointa
In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae.
In ,,Dictionarul de psihologie, vointa este definita ca aptitudine de actualizare si
realizare a intentiilor proprii.
In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan
intelectual sau motor, dar include ambele verigi, in proportii diferite.
Specificul psihologic al vointei consta din efortul voluntar ce se mobilizeaza in atingerea
scopului si din dinamica acestui efort.
Metodele folosite in psihologie
Observatia
Observatia ca metoda de cercetare consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta,
sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca
si a contextului situational al comportamentului. Este una dintre cele mai vechi metode de
cercetare nu numai ale psihologiei, ci si ale altor stiinte.
Cercetatorul face apel la mai multe forme ale observatiei, care pot fi clasificate dupa mai
multe criterii, cum ar fi:
1.
Orientarea actului observational: autoobservatia - orientata catre surprinderea
particularitatilor propriului comportament;
2.
Prezenta sau absenta intentiei de a observa: ocazionala (intamplatoare, nu tine
cont de nicio regula); sistematica (face apel la un proiect care ii reduce campul);

3.
Prezenta sau absenta observatorului: directa (bazata pe prezenta observatorului si
pe constientizarea acesteia de catre subiectii observati); indirecta sau mediata
(observatorul este amplasat in spatele unor geamuri cu vedere unilaterala sau beneficiaza
de televiziune cu circuit inchis); cu observator uitat, ignorat (observatorul este prezent,
insa fiind atat de cunoscut membrilor grupului, este pur si simplu ignorat); cu observator
ascuns (foarte asemanatoare celei indirecte, cu deosebirea ca observatorul, nebeneficiind
de mijloace tehnice specializate, se ,,ascunde in spatele unor draperii, al unor paravane
etc.);
4.
Implicarea sau non-implicarea observatorului: ,,pasiva (fara implicarea directa a
observatorului in activitate); participativa (observatorul devine membru al grupului si
participa nemijlocit la activitatea lui);
5.
Durata observarii: continua (efectuata pe o perioada mai mare de timp);
discontinua (pe unitati de timp mai mici si la intervale diferite);
6.
Obiectivele diferite: integrala (tinteste spre surprinderea tuturor sau a cat mai
multe manifestari de conduita); selectiva (se concentreaza doar asupra unei singure
conduite).
Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati psihoindividuale ale
observatorului (capacitatea sa de a-si concentra atentia, de a sesiza esentialul).
Conditiile unei bune observatii sunt: stabilirea clara, precisa a scopului, a obiectivului
urmarit; selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a conditiilor si
mijloacelor necesare; elaborarea unui plan riguros de observatie; consemnarea imediata a
celor observate, deoarece consemnarea ulterioara ar putea fi afectata de uitare; efectuarea
unui numar optim de observatii; desfasurarea ei in conditii cat mai variate; discretia ei
(persoana in cauza sa nu-si dea seama ca este observata. Pentru a creste calitatea
observatiei este necesar sa se apeleze la o serie de repere de conrol reiesite din
observatiile anterioare ale cercetatorului, din experienta sa personala de viata sau din
lucrarile de specialitate.
Principalele avantaje ale metodei observatiei sunt: permite surprinderea manifestarilor
comportamentale firesti, naturale ale individului, in conditiile obisnuite de viata si
activitate; furnizeaza mult material ce poate fi raportat la informatiile deja publicate; este
deschisa oricarui final, putand sugera multe piste pentru abordarile ulterioare; rezultatele
ei sunt accesibile si altor cercetatori; ofera informatii nu doar cu privire la ce, cand si

unde se intampla, ci si referitor la implicatiile actiunilor si conduitelor; sugereaza

explicatii posibile cu privire la cauzalitatea actiunilor in situatii particulare; ofera acces la
fenomene de obicei ascunse sau care nu pot fi studiate experimental.
Dintre dezavantajele metodei observatiei enumeram: observatorul trebuie sa astepte
intrarea in functiune a fenomenului studiat; informatiile cantitative oferite sunt putin
numeroase; practicarea ei se soldeaza cu o serie de efecte negative cum ar fi: suscitarea
intrarii in functiune a mecanismelor de aparare sociala a subiectilor observati;
modificarea situatiei globale a campului psihosocial determinata de prezenta
observatorului; producerea unor schimbari ale comportamentului celor observati, datorita
personalitatii observatorului. Datele obtinute prin metoda observartiei trebuie coroborate
cu cele recoltate prin aplicarea si a altor medode.
Convorbirea
Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat, care
presupune: relatia directa, de tipul ,,fata in fata, intre cercetator si subiect; schimbarea
locului si rolurilor partenerilor (cel care a intrebat poate sa si raspunda, cel care a raspuns
poate sa si intrebe); sinceritatea deplina a subiectului, evitarea raspunsurilor incomplete,
de fatada, a celor care tind sa-l puna intr-o lumina favorabila, a deformarilor voluntare;
existenta la subiect a unei oarecare capacitati de introspectie si autoanaliza, evaluare si
autodezvaluire; abilitatea cercetatorului in a obtine angajarea deplina si autentica a
subiectilor in convorbire; empatia cercetatorului. Convorbirea este considerata metoda
psihologica cea mai complicata si cea mai greu de invatat. Este complicata din mai multe
motive:
1.
in cadrul ei influenta reciproca dintre cercetator si subiectul investigat este mai
mare decat in oricare alta metoda;
2.
presupune recoltarea marturiilor subiectului, care pot fi incomplete sau chiar
deformate (involuntar dar si voluntar);
3.
implica o selectie a relatarilor facute de subiect iar acestea s-ar putea sa fie la fel
de subiectiva ca si relatarea insasi.
Exista mai multe forma ale convorbirii, si anume:
convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata pe formularea acelorasi
intrebari, in aceeasi forma si ordine tuturor subiectilor, indiferent de particularitatile lor

individuale);
convorbirea semistandardizata sau semidirijata (cu adresarea unor intrebari
suplimentare, cu reformularea altora, cu schimarea succesiunii lor etc.);
convorbirea libera, spontana, asociativa (in functie de particularitatile situatiei in
care se desfasoara, de cele psihoindividuale ale subiectului, chiar si de momentul cand are
loc).
Pentru reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea, sa-si
structureze (in linii mari sau chiar in amanunt) intrebarile; sa culeaga informatii despre
subiect; sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte in eventualele
situatii neprevazute (blocarea subiectului, refuzul lui de a raspunde etc.)
Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca permite recoltarea unor informatii
numeroase, variate si pretioase intr-un timp relativ scurt si fara a necesita materiale si
instalatii speciale. Dezavantajul ei provine din posibila lipsa de receptivitate a subiectului,
din subiectivitatea sa; de aceea se impune ca datele obtinute sa fie completate si verificate
prin alte metode.

Chestionarul
Un chestionar este un instrument de cercetare constand dintr-o serie de intrebari si a altor
solicitari in scopul de a aduna informatii de la persoane. Chestionarul a fost inventat de
Sir Francis Galton.
Chestionarele au avantaje fata de alte tipuri de studii. Nu au nevoie de mult efort din
partea celui ce chestioneaza ca ancheta verbala sau prin telefon, au adesea raspunsuri
standardizate care il face simplu pentru a aduna date.
Metoda biografica
Aceasta metoda vizeaza strangerea a cat mai multe informatii despre principalele
evenimente parcurse de individ in existenta sa, despre relatiile prezente intre ele ca si
despre semnificatia lor, in vederea cunoasterii ,,istoriei personale a fiecarui individ, atat
de necesara in stabilirea profilului personalitatii sale, cat si pentru explicarea
comportamentului actual al persoanei. Biografia ofera o imagine unitara asupra omului,
facilitand cunoasterea sa concreta si contribuind la descifrarea specificului individual al

persoanei.
Marile avantaje ale metodei biografice sunt reprezentate de naturalitatea si autenticitatea
datelor furnizate. In acelasi timp, dat fiind faptul ca ea nu este o metoda de reproducere in
laborator a vietii unui individ, ci doar de reconstituire a acesteia pornind de la diverse
surse (relatarile verbale ale subiectului, documentele personale etc.) nu este exclus ca
aceasta reconstituire sa fie uneori incompleta sau chiar voit deformata.
Experimentul
Cea mai puternica metoda stiintifica este experimentul. Experimentele ne pun la
dispozitie cea mai importanta testare despre cauze si efecte. Cercetatorul controleaza cu
grija conditiile - de multe ori intr-un laborator si face masuratori pentru a descoperi
relatiile cauzale dintre variabile. O variabila este un atribut care poate lua diferite valori.
Variabila independenta este controlata in totalitate de experimentator, care o creeaza si ii
controleaza variatia. Intr-un experiment, variabila independenta reprezinta ,,cauza
formulata de ipoteza. ,,Efectele formulate de ipoteza reprezinta variabila dependenta,
deoarece aceasta prin ipoteza depinde de valoarea variabilei independente.

Testele
Testul este un gen de instrument standardizat. Testul psihologic este o proba relativ scurta,
care permite cercetatorului colectarea unor informatii obiective despre subiect, pe baza
carora sa se poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si sa se poata
formula un pronostic asupra evolutiei lui ulterioare. Pentru a satisface aceste deziderate,
testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
-

validitate sa masoare exact ceea ce isi propune;

fidelitate sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua

aplicare;
standardizare sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara
a-i favoriza pe unii si defavoriza pe altii;
-

etalonarea stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute,

pentru a se cunoaste valoarea lor.

ROLUL PSIHOLOGIEI IN PRACTICA FARMACEUTICA

Practica farmaceutica creeaza anumite relatii, anumite legaturi intre farmacist si pacient.
Pacientul asteapta de la farmacist o atitudine profesionista, atitudine care poate avea un
anumit impact (pozitiv sau negativ) asupra compliantei la tratament a acestuia. Este de
dorit ca farmacistul sa vada dincolo de cuvintele pacientului care asteapta indicatii
precise, clare, referitor la tratamentul care ii este prescris de catre medic.
Dincolo de aceste aspecte, sa nu uitam ca poate fi o persoana cu nelinisti si temeri legate
in special de boala sa, de gravitatea acesteia, de evolutia in timp a acesteia si nu in ultimul
rand de eficacitatea tratamentului pe care il va urma. Simptomele unei boli sunt traite
diferit de la pacient la pacient, iar boala capata o semnificatie intrinseca raportata la
structura personalitatii pacientului.
Anterior declansarii bolii persoana traieste intr-un relativ echilibru psihodinamic, iar
experientele/conflictele prin care trece in viata determina structurarea unor mecanisme de
adaptare eficiente (se deprind anumite conduite, sunt stopate unele anxietati, temeri, etc.).
Persoana dobandeste un anumit statut, un anumit rol in familie, in societate, ajutat fiind,
de structura adaptativa dobandita treptat. Pentru unele persoane este posibil ca boala sa
rupa echilibrul adaptativ si sa aduca in prim plan anumite elemente ale unor conflicte
latente, astfel ca mecanismele de coping eficiente pana in acel moment nu mai sunt
functionale si adaptative pentru pacient.
NOTIUNI DE PSIHOLOGIE MEDICALA IN ACTIVITATEA DESFASURATA IN
UNITATILE FARMACEUTICE
Notiunea de ,,boala- descrierea diferitelor teorii care o definesc
Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare
completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta
durerii. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai
mult decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia
complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.

Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut
spre distres si/sau dizabilitate.
Boala are mai multe componente:
1.

Manifestari.

Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic

(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor
identificabil).
Tabloul clinic, numit i simptomatologia pacientului, contine semne si simptome.
Semnele (din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi
identificate de clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor
proprii), independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii
pielii, modificari in comportament).Simptomele (din gr.symptoma ceea ce se produce,
apare, derivat de la syn impreun - si piptein cadea) sunt acele manifestari ale bolii
care apar in primul rand in sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel
subiectiv. Ele pot fi cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor
pacientului (de exemplu starea de frica). Unele semne si simptome au tendinta s apara
impreuna, constituind sindroame (din gr. syn impreuna - si dromos cale, cursa). Spre
exemplu, conceptiile negative legate de propria persoana considerata in prezent si in
viitor tind sa apara impreuna, constituind un sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o
etiologie multipla. Daca mecanismele etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute,
atunci, in principiu, putem vorbi despre boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea
acestor manifestari, fara a schimba cauzele si mecanismele care le-au generat, se numesc
tratamente simptomatice.
2.

Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).

Doua criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura
lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot
sa fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici
(microbi, virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali
(de exemplu stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii
genetici) pot fi considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in
ultima instanta, ei sunt insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic
al strmosilor nostri, fie asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre.

Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in:

a)

Factori declansatori

b)

Factori determinanti

c)

Factori favorizanti

d)

Factori predispozanti sau de risc

e)

Factori de mentinere

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct

simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si
suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera
la discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante)
si evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat
problemele psihologice sunt mai severe.
b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori produc in mod
direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi
bacilul Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati
de un tablou clinic (de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari
depresive sau anxioase). In psihopatologie, pan acum au fost clar identificati putini
factori determinanti, mai ales de natura psihosociala.
c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in
reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar
prezenta acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza
actiunea factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.
d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin pacientului,
au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu factorii
declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.
e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat de
factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul
clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti
factori etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar
aceasta nu inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie

prezenti factori din fiecare categorie mentionat (de exemplu, in anumite situatii, factorii
favorizanti pot sa nu fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice
factorii determinanti).
Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori
si, prin acestea, reducerea tabloului clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand
cauza manifestarilor bolilor.
Latura psiho-terapeutica a medicamentului efectele psihologice ale medicatiei
Termenul de psihologie a medicamentului este un termen recent introdus in specialitate.
El se refera la aspectele psihologice care apar in momentul in care subiectul se afla in
relatie cu medicamentul. Sub aspect psihologic distingem urmatoarele etape in cadrul
acestei relatii:
1.Momentul prescrierii medicamentului. In aceasta etapa, factorul psihologic principal se
refera la efectul placebo.
2.Momentul actiunii farmacologice a medicamentului. In afara efectului benefic pe plan
somatic si psihologic, medicamentele exercita si o serie de efecte adverse (ex. reactii
alergice, anxietate, ameteli etc.). Aceste efecte adverse devin stimuli cu valoare
psihologica incarcata care pot interfera ulterior - ca urmare a prelucrarii lor cognitive - cu
buna derulare a tratamentului deschis.
3.Momentul bilantului. Aici analiza psihologica se refera la analiza costuri - beneficii a
tratamentului medicamentos si la decizia continuarii sau renuntarii la tratamentul tinta. In
cazul in care tratamentul a fost reusit, analiza psihologica se refera si la dezvoltarea
increderii pentru eventuale readministrari. Din punct de vedere psihologic, un caz
particular este dependenta de medicamente. Aceasta dependenta poate implica atat o
dependenta fizica cat si una psihica.
Efectul ,,placebo
Placebo este un termen utilizat in cercetare pentru a desemna o substanta inactiva sau o
procedura utilizata ca element de control in experimente. Efectul placebo este
imbunatatirea masurabila, observabila sau care se resimte asupra sanatatii, care nu se
atribuie unui tratament real in desfasurare.
Prin extensie, placebo este orice procedura terapeutica sau o componenta a acesteia
despre care nu a fost demonstrat ca administrarea sa ar produce o activitate fiziologica
sau psihologica specifica, menita sa imbunatateasca starea de sanatate a pacientului in

cazul afectiunii tratate.

Placebo poate fi:
placebo inert, cand se refera la o substanta inactiva farmacologic, cu un continut
neutru;
placebo activ, cand se utilizeaza o pastila cu efecte farmacologice, dar care care
nu este considerata de medic ca avand un efect specific in cazul respectivei afectiuni.
Placebo poate fi considerat si un tratament sau procedura terapeutica (inclusiv
chirurgicala) care la momentul administrarii era considerat eficace pentru respectiva
situatie medicala, desi ulterior studiile au aratat lipsa sa de eficienta.
Cuvantul placebo reprezinta forma, la viitor, a verbului latin placeo/placere si poate fi
tradus prin: voi placea, sau voi fi placut (agreabil).
-

placebo reactiv este persoana care raporteaza un efect placebo.

Caracterele generale ale efectului placebo:

substana administrata este inerta farmacodinamic;

efectul este simptomatic;

durata efectului este, de regula, scurta;

instalarea efectului este mai rapida decat a unei substante farmacodinamice active;

actiune nespecifica.

Efectul placebo poate fi de doua feluri:

1.

activ - cand apar simptome adverse ce apar si in cazul medicatiei;

2.

inactiv - cand nu apar aceste simptome adverse.

Riscurile automedicatiei
Automedicatia se refera la consumul de medicamente fara prescriptie medicala. Este un
fenomen foarte raspandit in multe tari. La noi, statisticile din industria farmaceutica arata
ca 73% dintre romani isi administreza singuri tratamente. Problema este ca automedicatia
implica riscuri.

Obiectul automedicatiei il fac acele produse farmaceutice care se elibereaza fara reteta
medicala. Cele mai vandute sunt cele pentru raceala si gripa, analgezicele, vitaminele si
mineralele, hepato-tonicele, cele pentru circulatia periferica, pentru probleme cutanate,
afectiuni digestive, hemoroizi.
Exista o serie de factori care favorizeaza automedicatia, printre care se numara: accesul
facil la numeroase informatii medicale, in special pe calea internetului, frica de medic,
evitarea cheltuielilor legate de consultatii, ipohondria, vanzarea tot mai permisiva de
medicamente fara reteta etc.
Din pacate, administrarea de medicamente fara prescriptie medicala, implica riscuri. Iata
care sunt cele mai des intalnite:
Abuzul de medicamente. Deseori automedicatia inseamna abuz de medicamente. Cea
mai cunoscuta situatie este cea a antibioticelor. Desi la noi in tara, este interzisa prin lege
vanzarea lor fara reteta, romanii profita de faptul ca farmaciile le pot vinde in doze de
urgenta.
Antibioticele se iau de multe ori fara discernamant, chiar in cazul infectiilor virale, cand
nu au efect. Rezultatele sunt distrugerea florei intestinale, slabirea imunitatii, cresterea
rezistentei bacteriilor la antibiotice, ceea ce inseamna ca in situatia in care sunt cu
adevarat necesare, aceste medicamente nu mai fac fata infectiilor.
Intarzierea stabilirii unui diagnostic exact. Automedicatia poate amana punerea unui
diagnostic, cu efect nefavorabil pentru sanatate. De exemplu, tratarea problemelor
digestive fara consult medical, poate amana diagnosticarea unui ulcer stomacal, sau al
unui sindrom de colon iritabil.
Riscul intolerantei sau al interactiunii dintre medicamente. In lipsa unor cunostinte
medicale amanuntite, se pot ignora efectele adverse ale unor medicamente sau ale unor
posibile combinatii de medicamente. Consecintele pot fi uneori atat de grave incat
necesita spitalizare, mai ales la o varsta inaintata.
Posibile intoxicatii. Serviciile de urgente medicale se confrunta cu situatii in care
pacientii, din ignoranta, pierd din vedere numarul pastilelor administrate si apar
intoxicatiile. Cele mai frecvente sunt cele cu medicamente impotriva durerii si cu
antiinflamatoare.
Agravarea starii de sanatate. Automedicatia implica riscul de a se administra un

tratament nepotrivit, in lipsa unui consult medical. Astfel, tratarea cu sirop de tuse a unei
infectii pulmonare, poate duce rapid la agravarea bolii, deoarece este tratat doar un
simptom si nu boala in sine.
Copiii si abuzul de medicamente. Sunt destule mame care se considera foarte pricepute
si administreaza copiilor tratamente fara prescriptie medicala. In cazul copiilor, numai
anumite medicamente sunt interzise (cazul aspirinei), dar trebuie prudenta si in folosirea
ceaiurilor si a unor suplimente alimentare, fara acordul medicului. In Franta, exista
medici pediatri care considera ca administrarea excesiva si nejustificata de medicamente
la copii, poate fi considerata o forma de violenta asupra lor.
Datorita intereselor economice, se constata in Europa ca regulamentele de vanzare a
medicamentelor fara reteta devin mai permisive. Chiar si in tari mai riguroase in aceasta
privinta cum este Franta, lucrurile devin greu de controlat datorita pietei online a
medicamentelor (se pot cumpara produse farmaceutice din alte tari).Cele mai
achizitionate in acest mod sunt pastilele pentru potenta gen Viagra, calmantele,
somniferele, pastilele pentru slabit, antidepresivele.
Toata aceasta situatie ne arata ca automedicatia ramane o problema ce poate fi gestionata
prin responsabilitatea fiecaruia. Medicul nu are aici niciun rol, deoarece nu se apeleaza la
el, iar producatorii de medicamente se protejeaza, notand pe prospect (cu litere mici): ,,a
nu se utiliza indelungat fara avizul medicului sau ,,a se citi prospectul inainte de
utilizare.
Ipohondria
Ipohondria, in termeni medicali hipocondria, reprezinta preocuparea excesiva sau teama
de a suferi de o boala grava. De cele mai multe ori starea de anxitate persista chiar si dupa
un consult medical dupa care bolnavul este asigurat ca temerile legate de simptomele sale
nu au o baza medicala solida, sau daca exista o boala la baza simptomelor, temerile sale
sunt mult exagerate. Majoritatea celor ce sufera de aceasta boala tind sa isi focalizeze
teama asupra unui anumit simptom, cum ar fi problemele gastro-intestinale, palpitatiile
sau oboseala musculara.
De cele mai multe ori ipohondria este definita ca teama ca mici simptome sa reprezinte un
indicator al unei boli grave, constanta autoanaliza i autodiagnosticare, precum si o
excesiva preocupare fata de propriul organism. Multe persoane suferind de acesta boala
exprima neincredere in diagnosticul medicilor precum si faptul ca asigurrile medicilor

fata de absenta unei boli serioase sunt neconvingatoare sau de scurta durata. Multi
ipohondri necesita constante reasigurari, fie de la doctori, fie de la familie sau prieteni,
boala putand deveni un adevarat calvar atat pentru bolnav cat si pentru familia si prietenii
acestuia.
Efectul reactiilor adverse produse de medicamente
Medicamentul este o substanta sau un preparat utilizat pentru diagnosticarea, prevenirea,
ameliorarea sau vindecarea unei suferinte. Medicamentele sunt prescrise pentru efectele
lor benefice asupra unor afectiuni, insa nu trebuie ignorate reactiile secundare sau adverse
care pot aparea in urma administrarii lor.
Conform definitiei data de Organizatia Mondiala de Sanatate (O.M.S), reactiile adverse
sunt reactii nedorite, daunatoare, care apar la dozele eficace terapeutice. Nu sunt
considerate reactii adverse, supradozarile neterapeutice (exemplu: tentativa de suicid) si
nici lipsa de eficienta.
La aparitia efectelor adverse ale medicamentelor, contribuie numerosi factori si anume:
utilizarea unui numar mare de medicamente asociate (polimedicatia) care
determina aparitia de interactiuni medicamentoase ce pot anula sau intensifica efectul
terapeutic;
-

utilizarea de doze eficace mari;

durata mare a tratamentului;

anumite stari fiziologice particulare cum sunt sarcina sau varsta inaintata;

anumite stari patologice si anume insuficienta renala sau insuficienta hepatica;

malnutritia, consumul de alcool, consumul de tutun, etc.

Efectele adverse ale medicamentelor sunt, de obicei:

1.

usoare: nu presupun utilizarea unui antidot sau a unui tratament special si nici nu

prelungesc spitalizarea;
2. moderate: presupun o modificare sau un tratament special si pot sa prelungeasca
spitalizarea;
3. grave: presupun oprirea medicamentului si instaurarea unui tratament specific al

reactiei;
4. letale: produc direct sau indirect decesul pacientului.
Incidenta si severitatea reactiilor adverse ale medicamentelor sunt influentate atat de
factori care tin de medicament (tipul, calea de administrare, durata tratamentului, dozele
administrate), cat si de factori care tin de pacient (varsta, sexul, factori genetici etc.). De
exemplu, la varstnici, frecventa aparitiei efectelor adverse si gradul de severitate sunt
mari datorita faptului ca la aceasta categorie de pacienti exista polipatologie si in
consecinta polimedicatie, iar particularitatile farmacologice si farmacodinamice specifice
varstei sunt adesea ignorate de medic.
Exista reactii adverse grave si frecvente (de exemplu cele date de medicamentele
anticanceroase); reactii adverse grave, dar foarte rare (spre exemplu, cloramfenicolul care
poate produce aplazie medulara, o reactie adversa cu mortalitate de aproximativ 80%, dar
cu o frecventa de 2-4 cazuri la 100.000 de bolnavi tratati).

Dependenta de medicamente
Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de
medicamente. La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamentele psihotrope
(antidepresivele, somniferele) actioneaza asupra creierului si duc la modificarea
comportamentului persoanelor care le consuma.
Deoarece problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi
schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la
o toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt
nevoia sa isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament
pentru a-si indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza.
Simptomele dependentei
Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai poate
sa adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune, nu
mai are incredere in capacitatile propriului organism si nu-l poate controla.
Anxietate (in cazul absentei pastilelor): daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana
dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa isi
faca rost cat mai repede de medicament.

Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta medicamentelor cat

si timpul consumului.
Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o
administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte
mare. Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub
supravegherea unui doctor.

NORME DE ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA

Etica si deontologie farmaceutica
Comportamentul i relatiile interumane in societate sunt ghidate de anumite reguli sau
norme. Pentru incalcarea acestor norme omul raspunde juridic. In afara de drepturi si
obligaiuni juridice exista si cele morale, care nu sunt reglate de lege. Etica este o stiinta
care se ocupa de studiul principiilor morale. Etica medicala este o reflectare a
umanismului in procesul de activitate a lucratorilor medicali. Etica medicala cuprinde o
totalitate de principii de reglare a normelor de comportare referitor la lucratorii medicali,
conditionate de activitatea lor specifica si de situatia lor in cadrul societatii. Normele,
principiile de etica medicala contribuie la orientarea corecta a lucratorilor medicali in
activitatea lor profesionala.
Deontologia face parte din etica medicala, fiind o stiinta despre traditiile din cadrul
medicinii si ocrotirii sanatatii practice. Pentru realizarea cat mai deplina a principiilor de
deontologie si etica medicala sunt necesare urmatoarele conditii: simtul tactului, vocatia
pentru profesiunea aleasa si perfectionarea continua a cunostintelor.
Un asistent medical va obtine succese in activitatea sa, isi va castiga autoritatea daca va
avea simtul respectului fata de pacient si isi va indeplini obligatiunile sale. Disciplinarea,
executarea exacta a prescriptiilor medicului, sporirea constanta a nivelului profesional si
de cultura sunt calitati indispensabile pe care trebuie sa le manifeste asistentii medicali.
Fiind binevoitori, calmi, retinuti, ei vor acorda fiecarui pacient o atentie personalizata.
In relatiile sale cu pacientul, asistentii medicali vor evita orice familiaritati. Pacientul
va fi incurajat, i se va crea o atmosfera agreabil, in acelasi timp asistentul medical
ramanand tacticos si retinut. Pacientii care vor necesita ingrijire deosebita, fiind incapabili
s-o faca singuri, asistentul medical le va acorda o atentie sporita, incercand sa le usureze

suferintele.
Asistentii medicali trebuie sa posede urmatoarele calitati: demnitate, simpatie, acuratete,
disciplina, colegialitate, abilitate, competenta, daruire, responsabilitate, perseverenta,
spirit de observatie, spirit de initiativa si atitudine corecta fata de bolnavi.
Normele morale in relatiile cu personalul sanitar si pacienti
Art.Regulile de buna practica farmaceutica impun urmatoarele:
a) activitatea farmaceutica trebuie sa fie focalizata pe eliberarea medicamentelor si a altor
produse pentru sanatate, care sa aiba calitatea garantata, insotit de o informare si
consiliere adecvate pentru pacient;
b) principala preocupare a farmacistului trebuie sa fie asigurarea starii de sanatate a
pacientilor, precum si a populatiei, in general;
c) farmacistul trebuie sa incurajeze o prescriere rationala si sa promoveze utilizarea
corespunztoare a medicamentelor, inclusiv in scopul evitarii automedicatiei;
d) fiecare serviciu furnizat de unitatea farmaceutica trebuie sa aiba un scop pertinent
pentru bolnav, sa fie clar definit, facut cunoscut in mod eficace parilor implicate i
acceptat de catre acestea;
e) farmacistii practicieni au obligatia profesionala si morala de a se asigura ca serviciile
pe care le furnizeaza fiecrui pacient sunt de calitate adecvata. Respectarea Regulilor de
buna practica farmaceutica reprezinta un mijloc de a indeplini aceasta obligatie.
Art.3 Pentru indeplinirea acestor cerinte:
a) este necesara meninerea unei relatii permanente cu ceilalti profesionisti din sanatate,
in special cu medicii. Aceasta relatie trebuie sa fie considerata ca un parteneriat
terapeutic ce implica o incredere mutuala in orice are legatura cu tratamentul
medicamentos;
b) intre farmacisti trebuie sa existe relatii de colegialitate si nu de concurenta, fiecare
trebuind sa incerce prin orice mijloace etice sa imbunatateasca serviciul farmaceutic;
c) farmacistul trebuie sa isi exercite profesia respectand principiile de deontologie
profesionala, predominant fata de aspectul comercial;
d) in farmaciile in care lucreaza un grup de farmacisti, farmacistul-sef trebuie sa-si asume

o parte din sarcinile privind definirea, evaluarea si imbunatatirea calitatii serviciului

farmaceutic.
Codul deontologic al personalului din farmacii
CAPITOLUL I
Principii generale
Art. 1. - (1) Codul deontologic al farmacistului cuprinde un ansamblu de principii i
reguli ce reprezint valorile fundamentale n baza crora se exercit profesia de farmacist
pe teritoriul Romniei.
(2) Prezentul cod exprim adeziunea farmacitilor romni la Carta Universal a
Drepturilor Omului i la Carta Farmaciei Europene.
Art. 2. - Codul deontologic al farmacistului are drept principal scop:
a) ocrotirea drepturilor pacienilor;
b) respectarea obligaiilor profesionale de ctre farmaciti;
c) aprarea demnitii i a prestigiului profesiunii de farmacist.
Art. 3. - (1) n exercitarea profesiei sale farmacistul furnizeaz servicii de sntate
specializate pacientului i publicului n general, fr nici un fel de discriminare.
(2) Relaiile dintre farmacist i beneficiarii serviciilor acordate trebuie s aib la baz
ncrederea n competena i experiena profesional a farmacistului.
(3) Aceast ncredere oblig farmacistul ca de-a lungul ntregii sale cariere s asigure i s
menin la cel mai nalt nivel performanele i conduita sa profesional i personal, s-i
actualizeze cunotinele profesionale permanent n sfera activitii sale.
Art. 4. - Principiile fundamentale n baza crora se exercit profesia de farmacist sunt
urmtoarele:
a) exercitarea profesiei se face exclusiv n respect fa de viaa i de persoana uman;
b) n orice situaie primeaz interesul pacientului i sntatea public;
c) respectarea n orice situaie a drepturilor pacientului;
d) colaborarea, ori de cte ori este cazul, cu toi factorii implicai n asigurarea strii de
sntate a pacientului;
e) adoptarea unui rol activ fa de informarea i educaia sanitar a publicului, precum i
fa de combaterea toxicomaniei, polipragmaziei, dopajului, automedicaiei i a altor
flageluri;
f) acordarea serviciilor farmaceutice se face la cele mai nalte standarde de calitate
posibile, pe baza unui nivel nalt de competen tiinific, aptitudini practice i
performane profesionale, n concordan cu progresele tiinelor i practicii farmaceutice;

g) n exercitarea profesiei farmacitii trebuie s dovedeasc loialitate i solidaritate unii

fa de alii n orice mprejurare, s-i acorde colegial ajutor i asisten pentru realizarea
ndatoririlor profesionale;
h) farmacitii trebuie s se comporte cu cinste i demnitate profesional i s nu
prejudicieze n nici un fel profesia de farmacist sau s submineze ncrederea public n
aceasta.
Art. 5. - n situaiile n care n rezolvarea unei probleme alegerea soluiei nu este
prevzut n normele legale, farmacistul trebuie s ia o decizie concordant cu etica
profesiei i s-i asume responsabilitatea.
Art. 6. - Pentru respectarea principiilor de mai sus farmacistul este obligat s-i pstreze
libertatea i independena profesional conform jurmntului profesiei.
Art. 7. - Colegiul Farmacitilor din Romnia garanteaz meninerea standardelor
profesionale la cel mai nalt nivel posibil, n scopul ocrotirii sntii publice, prin
supravegherea respectrii de ctre farmaciti a ndatoririlor profesionale i a eticii
profesionale, precum i prin aprarea independenei, onoarei i demnitii profesionale.
CAPITOLUL II
Standarde deontologice
SECIUNEA 1
Responsabilitatea personal i independena farmacitilorFarmacistul furnizor de servicii
Art. 8. - (1) Indiferent de sfera de activitate, farmacistul trebuie s aib n centrul ateniei
sale binele pacientului i al publicului n general.
(2) Farmacistul este rspunztor pentru toate deciziile sale profesionale, indiferent de
responsabilitile asumate n exercitarea profesiei sale.
Art. 9. - n vederea ndeplinirii dispoziiilor art. 8, farmacistul, n timpul exercitrii
actului profesional, este obligat s respecte urmtoarele reguli:
a) s-i exercite profesia n conformitate cu procedurile standard de operare scrise,
prevzute de regulile de bun practic din domeniul su de activitate;
b) s-i ndeplineasc ndatoririle profesionale cu competen, n termenele stabilite;
c) s profeseze doar n acele posturi n care i se permite s-i respecte ndatoririle
eseniale ca farmacist, libertatea de decizie i independen profesional;
d) s accepte acele posturi pentru care are competena i disponibilitatea necesare pentru a
ndeplini cu succes ndatoririle profesionale. n acest sens trebuie s se informeze asupra
specificului activitii, accesului la mijloacele necesare pentru exercitarea profesiunii la

standardele necesare;
e) s-i ndeplineasc personal atribuiile i, la nevoie, s delege o persoan competent
autorizat pentru ndeplinirea anumitor activiti profesionale, asumndu-i rspunderea;
f) s informeze imediat o persoan responsabil n cazul n care nu i poate ndeplini
ndatoririle profesionale, pentru a se putea lua la timp msuri de remediere;
g) s raporteze medicului prescriptor sau autoritilor competente orice efect nedorit sau
advers al medicamentelor, n scopul optimizrii tratamentelor;
h) s se abin s critice sau s condamne convingerile personale ori religioase ale
pacientului care apeleaz la serviciile sale;
i) s acorde servicii n mod egal pentru toi pacienii, fr discriminare, n ordinea
solicitrii acestora, cu excepia situaiilor de urgen;
j) s se asigure c serviciile sale au fost percepute i nelese corect de pacient,
ncurajndu-l s participe activ la reuita tratamentului;
k) s nu refuze nejustificat acordarea serviciilor care i intr n atribuii, conform legii.
Art. 10. - Farmacistul poate refuza acordarea unor servicii ctre pacient atunci cnd
refuzul este justificat de interesul sntii pacientului.
Farmacistul-ef
Art. 11. - nainte de a-i asuma o funcie de conducere, farmacistul trebuie s se
autoevalueze i s se asigure c este capabil s ndeplineasc toate responsabilitile
acestei funcii.
Art. 12. - n exercitarea funciei farmacistul-ef are urmtoarele obligaii:
a) trebuie s se informeze asupra tuturor aspectelor i cerinelor legate de funcia pe care
o ndeplinete;
b) trebuie s se asigure c toi membrii personalului aflat n subordinea sa sunt informai
asupra atribuiilor profesionale pe care trebuie s le ndeplineasc;
c) trebuie s transmit instruciunile clar pentru a mpiedica orice risc de eroare; n
msura posibilitilor, el va transmite n scris proceduri standard de operare;
d) se asigur c membrii personalului aflat n subordinea sa i ndeplinesc atribuiile n
conformitate cu prevederile legale, dar i cu competena i aptitudinile personale;
e) trebuie s respecte independena profesional a farmacitilor din subordine;
f) se asigur c echipamentele, localul i utilitile de la locul de munc sunt meninute la
standardele acceptate pentru desfurarea n bune condiii a activitilor profesionale;
g) se asigur c toate activitile profesionale desfurate sub controlul su, precum i
cele exercitate de el personal sunt supuse asigurrii de rspundere profesional;
h) se asigur c toate msurile privind pstrarea confidenialitii sunt efective;
i) are datoria s notifice colegiului pe raza cruia i desfoar activitatea orice

schimbare de interes profesional privind membrii personalului din subordinea sa ori

funcia sa;
j) trebuie s accepte, n msura posibilitilor, elevi i studeni, pentru ndeplinirea
stagiului de practic n unitatea pe care o conduce.
SECIUNEA a 2-a
Competena profesional
Art. 13. - Farmacistul trebuie s-i asigure i s-i menin la un nalt nivel pregtirea
profesional, prin actualizarea permanent a cunotinelor n aria sa profesional, n
scopul ndeplinirii atribuiilor cu competena necesar.
Art. 14. - n vederea actualizrii permanente a cunotinelor profesionale, farmacistul este
obligat:
a) s-i planifice i s participe la formele de pregtire profesional organizate sau
acreditate de Colegiul Farmacitilor din Romnia;
b) s evalueze i s aplice n practica curent cunotinele actualizate permanent;
c) s ateste cu documente doveditoare pregtirea sa, prin formele programelor de
dezvoltare profesional acceptate, atunci cnd acest lucru i este solicitat de comisiile de
specialitate ale colegiului teritorial la care este nregistrat.
SECIUNEA a 3-a
Confidenialitatea
Art. 15. - Farmacistul are datoria de a respecta i proteja informaia profesional.
Art. 16. - Farmacistul trebuie s respecte i s protejeze confidenialitatea informaiilor
referitoare la pacieni, obinute n cursul activitilor profesionale.
Art. 17. - Informaiile pot fi dezvluite n urmtoarele cazuri:
a) cnd pacientul i-a dat consimmntul scris;
b) cnd tutorele pacientului a consimit n scris, dac vrsta pacientului sau starea sa de
sntate nu permite aceasta;
c) cnd este necesar pentru a preveni afectri majore sau punerea n pericol a sntii
pacientului, a unei tere persoane sau a publicului n general;
d) stabilirea vinoviei n cazul svririi unor infraciuni, la solicitarea instanei de
judecat;
e) n alte situaii prevzute de lege.
Art. 18. - Farmacistul nu trebuie s dezvluie, dect cu acordul scris al medicului
prescriptor, nici o informaie referitoare la practica prescrierii acestuia.

Art. 19. - Farmacistul trebuie s protejeze informaia profesional intern, respectnd

urmtoarele reguli:
a) s nu permit accesul terilor la informaii privind activitatea unitii n care i
desfoar activitatea dect cu acordul scris al angajatorului sau n alte situaii prevzute
de lege;
b) s respecte cerinele legale de protecie a informaiilor privind acumularea i utilizarea
acestora;
c) s asigure protecia informaiilor la operaiunile de stocare, transmitere, primire ori
distrugere.
SECIUNEA a 4-a
Relaiile de colaborare ale farmacistului
Art. 20. - n exercitarea profesiei farmacistul are datoria ca, n interesul bolnavului i al
pacientului n general, s colaboreze cu toi confraii si. n acest sens:
a) toi farmacitii i acord ajutor reciproc i consultan pentru realizarea ndatoririlor
profesionale;
b) farmacitii i rezolv singuri litigiile, cu respectarea spiritului de colegialitate; dac nu
reuesc, fac apel la comisia de litigii a colegiului;
c) farmacistul trebuie s-i trateze toi colaboratorii cu respect, bunvoin i colegialitate;
d) farmacistul trebuie s dovedeasc n orice mprejurare solidaritate fa de colegii si i
loialitate fa de corpul profesional i profesia de farmacist.
Art. 21. - n interesul pacientului i al publicului n general, farmacistul trebuie s
colaboreze cu medicul i cu ali membri ai echipei de sntate. n acest sens:
a) farmacistul colaboreaz activ cu medicul prescriptor pentru a realiza efectuarea
tratamentului pacientului la timp, n parametrii optimi i n interesul acestuia;
b) n colaborarea sa cu medicul, farmacistul se va abine de la orice nelegere n scop
material sau de alt natur care ar avea drept rezultat nclcarea dreptului pacientului;
c) farmacistul trebuie s se abin de la orice fapt care ar putea aduce prejudicii demnitii
i imagini medicului sau altor membri ai profesiunilor sanitare, pentru a nu crea
nencredere pacientului.
SECIUNEA a 5-a
Concurena neloial
Art. 22. - Farmacistul nu trebuie s utilizeze mijloacele concurenei neloiale n vederea

obinerii unor avantaje materiale sau de alt natur.

Art. 23. - Se consider a fi practici neloiale, fr a fi limitative, urmtoarele activiti:
a) atragerea pacienilor prin oferirea de avantaje materiale sau reclam mincinoas;
b) folosirea de funcia deinut ori de mandatul ncredinat n cadrul organelor de
conducere pentru atragerea de pacieni.
Art. 24. - Este sancionabil denunarea nejustificat i n scop concurenial a colegilor.
SECIUNEA a 6-a
Publicitatea
Art. 25. - Orice informaie furnizat publicului de ctre farmacist n legtur cu serviciile
de sntate oferite trebuie s fie corect, decent, legal i onest.
Art. 26. - Orice informaie i material promoional cu privire la serviciile profesionale
trebuie s fie n concordan cu rolul farmacistului n promovarea sntii i s permit
pacientului s decid independent asupra solicitrii serviciului respectiv.
Art. 27. - n scopul promovrii unor servicii proprii, farmacitii trebuie s se abin de la a
defima serviciile profesionale ale altor confrai.
Art. 28. - Farmacistul trebuie s se abin de la orice procedee sau mijloace contrare
demnitii profesionale, care ar prejudicia dreptul pacientului de a-i alege singur
farmacistul.
Art. 29. - Pe tot timpul exercitrii profesiei farmacistul trebuie s se asigure c aciunile
de promovare a medicamentelor, n care este implicat sau care au loc n unitile n care el
lucreaz, sunt n conformitate cu prevederile legale privind publicitatea medicamentelor.
Art. 30. - Farmacistul se va asigura c promovarea medicamentelor nu implic obligarea
pacientului de a cumpra sau de a primi medicamente nedorite sau n exces, n locul celor
dorite sau mpreun cu acestea.
SECIUNEA a 7-a
Servicii farmaceutice de urgen
Art. 31. - Pentru asigurarea continuitii asistenei cu medicamente a populaiei,
farmacitii trebuie s furnizeze, n condiiile legii, servicii farmaceutice de urgen.
Art. 32. - Pentru a realiza n condiii bune serviciile farmaceutice de urgen, farmacistul
este obligat s acorde primul ajutor, n limita competenelor sale, i s solicite intervenia
serviciilor specializate, informnd asupra msurilor luate din proprie iniiativ.
Art. 33. - Farmacistul poate elibera medicamente fr prescripie medical n urmtoarele
situaii:

a) un pacient aflat sub tratament dovedit are nevoie imediat de administrarea

medicamentului;
b) din motive ntemeiate, pacientul are nevoie de prelungirea tratamentului i farmacistul
ori pacientul nu poate lua legtura cu medicul prescriptor;
c) o persoan solicit i are nevoie urgent de msuri de prim ajutor.
Art. 34. - Cnd nu poate s acorde pacientului serviciul solicitat, farmacistul trebuie s
ndrume pacientul spre un serviciu specializat de asisten medical.
Art. 35. - n cazuri urgente, farmacistul trebuie s acorde asisten pacienilor, dac este
solicitat, i n afara programului farmaciei.
CAPITOLUL III
Dispoziii finale
Art. 36. - Farmacistul rspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor i regulamentelor
profesionale, a Codului deontologic al farmacistului i a regulilor de bun practic
profesional, a Statutului Colegiului Farmacitilor din Romnia, pentru respectarea
deciziilor adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmacitilor din Romnia,
precum i pentru orice fapte svrite n legtur cu profesia sau n afara acesteia, care
sunt de natur s prejudicieze onoarea i prestigiul profesiei sau ale Colegiului
Farmacitilor din Romnia.
Art. 37. - Orice comportament n exercitarea profesiei, care ncalc principiile prezentului
cod, poate face obiectul unei reclamaii privind nclcarea eticii profesionale de ctre
farmacist.
Art. 38. - Judecarea cazurilor de abateri de la prezentul cod se soluioneaz, conform legii
i Statutului Colegiului Farmacitilor din Romnia, de comisia de disciplin competent.
Art. 39. - n aplicarea procedurii disciplinare, instanele Colegiului Farmacitilor din
Romnia trebuie s judece cauzele disciplinare innd cont de circumstanele n care s-a
petrecut fapta.