Adptarea copilului la gradinita

Educatoare :Gurgu Elena

Gradinita este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc

in care se duce singur si unde incepe viata lui fara prezenta permanenta a
parintilor. Este un spatiu in sine, fizic si psihic, cu care copilul pentru a se
adapta este necesar sa poata stabili o relatie. Nu este doar un spatiu de
asteptare pe perioada serviciului parintilor sau pana cand cineva va putea lua
copilul, ci este un spatiu pe care copilul il investeste intr-un fel anume si fata
de care va avea anumite trairi.
Prima intalnire cu gradinita poate lasa urme placute sau neplacute,
care sa influenteze latent starile copilului cand se afla in acest spatiu. Sunt
diferente sensibile intre mediul familial, unde copilul este inconjurat de
dragostea materna si este centrul atentiei parintilor lui si gradinita, unde
paseste intr-un spatiu nou pentru el, unde trebuie sa se obisnuiasca cu atentia
impartita pe cat posibil in mod egal a educatoarelor.
Majoritatea copiilor cand vin pentru prima data in gradinita pot
manifesta teama mai mult sau mai putin crescuta fata de faptul ca trebuie sa
ramana aici, singuri, fara nimeni din cei de acasa. Ei refuza uneori sa se
desprinda de mana celor care i-au adus, au o crispare caracteristica care
exprima

starea

de

neliniste

si

tensiune

pe

care

traiesc.

Fata de acestia, atat conduita parintelui cat si a educatoarei trebuie sa

fie cea de securizare afectiva a copilului si chiar de tolerare a unor cerinte care
ar putea parea absurde. Ilustrativ din acest punct de vedere este cazul unei
fetite care refuza sa stea in sala de grupa daca nu i se permitea sa se uite pe
fereastra la mama care statea pe banca in curtea gradinitei. Toleranta

educatoarei si a mamei fata de aceasta conduita ciudata a asigurat linistea

copilului si a usurat procesul de acomodare cu gradinita Absenta capacitatii
de separare conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, la o stare de
angoasa si disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu spatiul,
colegii, educatoarea, jucariile. Copilul ramane undeva la intrare, intre casa si
gradinita.
Abordam dezvoltarea capacitatii copilului de a se juca in general, de
a se juca singur si de a se juca impreuna cu altii. In copilarie, activitatea
numita joaca ocupa tot spatiul care ramane in afara meselor, somnului, igienei
si plimbarii, desi si intr-unele din acestea exista forme de joaca. Un copil care
pescuieste taietei din supa este mai aproape de ceea ce se numeste a se
juca decat de a manca. Un copil care plesneste apa din cadita sau altul care
isi desface mereu sireturile de la pantofiori, sunt mai aproape de o activitate
de joaca decat de cele de spalat si respectiv descaltat. De aceea, se spune ca
cei mici invata totul prin joaca. De-abia aproape de varsta scolara, copilul
spune ca invata poezia si apoi se duce sa se joace sau povesteste ca la
gradinita invata engleza dar se si joaca.
Este o diferentiere pe care o face el insusi atunci cand joaca ia o
forma bine delimitata de alte altivitati si el poate spune cand se joaca si cand
nu se joaca. Unii copii spun chiar acum nu ma joc, invat, acum scriu nu ma
joc, cos de-adevarat nu in joaca etc. Joaca este o activitate necesara
psihicului si ea nu trebuie sa dispara teoretic niciodata. La copilul mare,
adolescent si adult ia forma jocurilor si sporturilor sau a diferitelor tipuri de
arta sau hobby-uri, incluzand activitati creative, relaxante.
Ce se intampla cand un copil care nu se poate separa de familie, nu
mananca sau nu se joaca singur este dus la gradinita? La inceput plange si se
agata de mama sa, refuza sa mearga sau sa ramana acolo. Apoi, in functie de
capacitatea lui de a se adapta, poate sa nu mai planga si sa para ca s-a obisnuit
dar fara a se integra intre copii sau a povesti de la gradinita. Ca si cum ar sta

ca n-are incotro si nicidecum ca ii place sau gaseste ceva interesant de facut.

De obicei, sunt copii care se imbolnavesc usor si din aceasta cauza

lipsesc de la gradinita, care devin sensibili si se simt nedreptatiti de
educatoare sau agresati de ceilalti copii, care au perioade in care plang din
nou dimineata, le spun parintilor ca este rau la gradinita sau nu le place,
pentru care fiecare inceput de an sau de semestru readuce problema plansului
si refuzului de dimineata in care implora parintele sa nu-l mai duca, uneori si
al unor afectiuni somatice cum ar fi voma, lipsa poftei de mancare, insomnii,
cosmaruri nocturne, apatie, tristete, violenta. Sunt semnele unei suferinte pe
care cel mic o simte, al unei parasiri, al unei lipse de iubire si apropiere din
partea gradinitei, unei lipse de relatii cu ceilalti copii si unei indiferente fata
de

jucariile,

jocurile

si

celelalte

activitati

de

acolo.

Aceasta stare nu depinde in niciun fel de tipul gradinitei, de cum sunt

educatoarele sau de cat este de dotata gradinita. Parintii pot fi incantati de
dotarile gradinitei, de limba engleza sau de alte optiuni dar copiii nu reusesc
sa le aprecieze pentru ca pentru ei la gradinita este opusul lui acasa sau
echivalentul lui fara mama. Avand in vedere aceste aspecte ale dezvoltarii
copilului si ale drumului sau de la dependenta de familie si de mama la
independenta, la curiozitate si la dorinta de nou, putem sa ne gandim cum sa
ajutam un copil sa se poata desprinde de mama, pentru cateva minute cand
este mic, sa-si gaseasca de joaca cand este singur in camera sau sa ramana cu
o alta persoana, intr-un alt loc pentru a pregati mersul la gradinita. Cu cat
aceasta trecere se face mai lin si este mai putin traumatica, cel mic are sanse
mai mari sa o accepte
Da-ti timp copilului sa cunoasca gradinita si educatoarea .Pentru a se
evita pe cat posibil aceste situatii, este foarte importanta colaborarea
gradinita-familie inainte de a incepe copilul gradinita pentru o cunoastere

suficienta a ambelor parti. Pentru o interventie oportuna este necesar ca

educatoarea sa cunoasca bine conditiile vietii de familie unde traieste copilul.
Acest lucru se realizeaza prin vizite din partea educatoarei la domiciliul
copilului pentru ca acesta s-o cunoasca mai intai in mediul lui de viata, sa stea
de vorba cu el, sa se joace cu el, sa-i cunoasca jucariile si jocurile preferate.
Este foarte important ca educatoarea sa se imprieteneasca cu cel mic.
Pe acest fond, sub forma unei invitatii din partea educatoarei, copilul poate
veni in gradinita unde-l va astepta educatoarea si unde va asista impreuna cu
parintii lui pentru inceput la unele activitati si realizari ale copiilor in timpul
programului de activitate. Educatoarea ii va povesti ca acolo la gradinita ea
mai are si alti prieteni pe care-i va prezenta copilului si impreuna cu ei va
incerca sa aleaga si sa se joace un joc indragit de copil. Astfel, adaptarea la
programul gradinitei se va face usor, intr-un mod placut fara a lasa urme
neplacute

care

sa

influenteze

copilul

in

mod

negativ.

Foarte important pentru un parinte este ca acesta sa fie tot timpul

informat cu privire la progresele copilului sau problemele aparute intre timp.
Buna cunoastere a ceea ce copilul trebuie sa primeasca si primeste concret din
partea familiei conjuga cu o munca metodica din gradinita, in conditiile unei
bune colaborari permanente dintre familie si gradinita, a unei indrumari
suficiente din partea cadrelor didactice si a familiei, iar acesta reprezinta un
punct

important

in

munca

de

formare

prescolarului.

Pentru a se putea adapta la gradinita copilul trebuie sa poata pleca de acasa,

sa se poata separa de parintii sai pe perioada timpului petrecut la gradinita. Sa
existe capacitatea copilului de a pleca si cea a parintilor de a-l lasa sa plece.