Sunteți pe pagina 1din 93

EVALUAREA ECONOMICA SI

FINANCIARA A
INTREPRINDERILOR
economie

EVALUAREA ECONOMICA ŞI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

Modulul I - 3 ore

1.CONCEPTE, DEFINIŢII – 3 ore

1.1. Valoare, evaluare

Incursiunea in studiul valorii intreprinderii şi al masurarii sale impune un demers


teoretic, spre inţelegerea conceptelor-cheie utilizate in lucrarile de specialitate. In acest
sens este in primul rand necesar sa vedem ce se inţelege prin valoare, atat in general, cat
şi din punct de vedere economic.

In general, noţiunea de valoare işi gaseşte aplicaţie in economia de schimb,


intrucat aceasta categorie economica s-a nascut din necesitatea aprecierii şi compararii
bunurilor transferate. Consultand dicţionarele putem defini valoarea ca pe o marime care
masoara munca inglobata intr-un bun economic sau care apreciaza calitaţile acelui bun.
Valoarea este convenţionala şi subiectiva. Studiul, calculul şi analiza ei constituie
preocuparea multor economişti.

Termenul de valoare descinde etimologic din verbul latin valere, al carui sens
primitiv era de a putea, a fi puternic, a procura satisfacţie. Valoarea desemneaza calitaţile
stabile, perene, constatabile empiric ale lucrurilor. Filosofia separa doua concepte
referitoare la valoare: pe de o parte axia - valoare, pe de alta parte timo - preţ.

Aşa cum arata L. Grunberg, „Exista lucruri care au valoare in sens de timo (preţ),
ca atare pot fi schimbate, cumparate şi vandute, fara a fi valori in sens strict axiologic
(...). Au insa caracter axiologic obiectele sau actele care sunt valori (in sensul de axia),
chiar daca au valoare in sensul de timo (o pictura, al carei preţ creşte prin trecerea
timpului) sau daca nu au valoare in sensul de timo (in cazul actelor morale, apreciate şi
ierarhizate pentru demnitatea şi valabilitatea lor, dar care nu pot fi schimbate, vandute
sau cumparate). Exista lucruri care au preţ , dar n-au valoare, in timp ce prietenia,
generozitatea sau solidaritatea au valoare (in sens de axia), dar n-au preţ (in sens de
timo).”[1]

Dupa L. Grunberg, „Valoarea apare astfel ca acea relaţie intre subiect şi obiect, in
care, prin polaritate şi ierarhie, se exprima preţuirea acordata (de o persoana sau o
colectivitate umana) unor insuşiri sau fapte (naturale, sociale, psihologice), in virtutea
capacitaţii acestora de a satisface trebuinţe, necesitaţi, dorinţe, aspiraţii umane, istoriceşte
condiţionate de practica sociala”.[2]

Dupa dicţionare, prin evaluare se inţelege acţiunea de a evalua şi rezultatul ei;


apreciere, preţuire, calcul. Prin a evalua se inţelege a determina, a stabili preţul, valoarea,
numarul, cantitatea; a calcula, a socoti, a aprecia. Aceasta actiune se presupune a fi
efectuata de catre un subiect asupra unui obiect (un activ, o afacere, o datorie...).

1.2. Valoarea intreprinderii

Majoritatea economiştilor au definit şi studiat valoarea marfii, nu valoarea firmei,


intreprinderii.

In domeniul evaluarii firmei teoria este de data recenta. Practica de evaluare mai
veche s-a ghidat de regula dupa criterii exterioare. Evaluarile erau utilizate pentru
stabilirea bazei de impozitare sau pentru calculul garanţiei creditelor.

Intre accepţiunile generale ale conceptului de valoare şi valoarea afacerii, firmei,


exista elemente comune.

Afacerea, intreprinderea este in principiu o valoare-mijloc, deţinuta sau dorita


pentru a obţine bani, şi ei tot o valoare-mijloc. Rareori se intampla ca altul sa fie motivul
aproprierii unei afaceri, deci interesul proprietarului sa fie altul decat derularea activitaţii
firmei.

Indiferent de obiectul evaluat, valoarea reprezinta masura interesului subiectului


evaluator (nu evaluatorul, ci beneficiarul evaluarii).

Interesul subiectului evaluator poate proveni din dorinţa de a-şi satisface nevoi de
natura economica, teoretica, etica, politica, estetica, religioasa. Interesul poate sa fie
cauzat de utilitatea, raritatea ori alte proprietaţi pe care subiectul evaluator le intrezareşte
la obiectul evaluarii.

Pentru intreprindere, standardele de evaluare definesc in primul rand valoarea de


piaţa[3], care, sintetic, reprezinta o masura echilibrata a valorii, intrunind condiţiile:

- valoarea astfel apreciata duce la preţul cel mai probabil;


- piaţa trebuie sa fie libera (un vanzator hotarat, un cumparator hotarat, marketing
adecvat, tranzacţie echilibrata);

- evaluarea nu are termen de valabilitate (tranzacţia trebuie sa se desfaşoare la momentul


evaluarii);

- nu se iau in considerare ofertele unor cumparatori cu interese speciale.

O alta categorie utilizata in domeniul evaluarii economice este cea de valoare de


investiţie. Daca valoarea de piaţa tinde sa se apropie de o marime normala, neutra,
obiectiva, valoarea de investiţie are profund caracter subiectiv.

Valoarea de investiţie este valoarea specifica unui anumit investitor sau unei clase
de investitori şi apare ca o consecinţa a modului diferit de estimare a potenţialului de a
aduce profit, de percepere a riscurilor, de impozitare.

Aceasta valoare specifica poate sa fie şi consecinţa legaturilor cu alte afaceri pe


care investitorul respectiv le deţine sau le controleaza.

In ultima instanţa, aceasta valoare specifica unui investitor este masura propriului
sau interes pentru proprietatea respectiva.

Evaluatorul de afaceri se poate situa intr-una dintre urmatoarele trei ipostaze:

- expert neutru, caz in care evaluarea se face de pe poziţia unui investitor cu capacitate
de acţiune medie, fara a se ţine seama de aşteptarile subiective ale clientului cu interese
speciale;

- expert consultant, cand evaluarea se va face in funcţie de oportunitaţile specifice ale


clientului, valoarea estimata fiind prezentata in cea mai favorabila ipostaza, servind la
estimarea celui mai avantajos preţ pentru client; este vorba deci de o valoare categoric
subiectiva;

- mediator/arbitru al unor evaluari subiective, pe baza intereselor speciale ale


vanzatorului şi cumparatorului potenţial; misiunea evaluatorului va fi de a alege
influenţele subiective relevante semnalate de evaluarile subiective ale vanzatorului şi
cumparatorului, determinand o valoare corecta.

Evaluatorul se situeaza de cele mai multe ori pe poziţie de consultant, subscriind


intereselor utilizatorului evaluarii.

Menirea sa este de a diagnostica starea firmei şi aprecia dupa caz valoarea (sau
scala de valori) din perspectiva utilizatorului evaluarii.

Din aceasta abordare se poate vorbi de valoare ca despre o marime mai mult sau
mai putin subiectiva. Cu cat masoara interesul unui grup mai mare ori interesul general şi
pe o durata mai mare, valoarea işi pierde gradul de subiectivitate, devenind aproape
obiectiva.

O marime a valorii de piaţa va fi masura interesului general, mediu la un moment


dat (deci schimbatoare) şi pentru o arie mai larga sau restransa (deci relativa, in funcţie de
piaţa respectiva). Pentru un obiect evaluat marimea valorii de piaţa ar trebui sa fie
comparabila cu preţul mediu. O marime a valorii de investiţie va fi masura interesului
specific al unui investitor anumit. Pentru fiecare obiect evaluat in parte, preţul ar trebui sa
oscileze in jurul valorii de investiţie. Preţul va fi rezultatul direct al negocierilor şi va fi
influenţat de valoarea de investiţie, raportul cerere-oferta, valoarea de piaţa,
constrangerile generale şi conjuncturale.

In general, scopurile evaluarii unei intreprinderi pot fi: aplicaţii financiare,


vanzarea/cumpararea unei firme sau participaţii la aceasta, lichidarea unei intreprinderi,
fuzionari, divizari de intreprinderi, dispute legale (exproprieri, litigii, moşteniri),
stabilirea bazei de impozitare, evaluarea aportului non-cash de capital, estimarea
cotaţiilor acţiunilor, majorari de capital.

Evaluarea economica a intreprinderii a devenit dupa 1989 necesara de cate ori este
nevoie de:

- stabilirea bazei de negociere pentru vanzarea-cumpararea unei firme sau a unui activ;

- constituirea unor garanţii pentru credite;

- determinarea bazei de calcul pentru impozitarea unui transfer de proprietate (vanzare,


donaţie, moştenire);

- rezolvarea unor litigii patrimoniale;

- creşteri de capital;

- lichidari de intreprinderi.

Evaluarea economica a intreprinderii poate avea la baza deopotriva criterii


obiective şi subiective.

Dintre criteriile obiective fac parte: marimea patrimoniului şi veniturile pe care


acest patrimoniu le produce.

Dintre criteriile subiective se pot menţiona cele:

- de natura psihologica - de exemplu notorietatea intreprinderii poate conduce la


presupunerea ca existenţa sa va continua in timp, faptul ca este cunoscuta şi apreciata
constituind chiar premisa unor caştiguri suplimentare;
- de natura economica:

- raritatea unei afaceri (situaţia de monopol) atrage un spor de valoare;

- preluarea unei firme concurente, a unui furnizor sau a unui client poate interesa in
mod special pe prezumtivul cumparator, aducand un plus de valoare firmei evaluate;

- priceperea investitorului pentru un anumit gen de afacere poate garanta obţinerea


unor rezultate superioare (poate fi suportul unor previziuni mai optimiste in ce priveşte
rezultatele investiţiei), ceea ce determina creşterea valorii afacerii;

- legatura investiţiei cu alte afaceri pe care cumparatorul le deţine sau le


controleaza poate genera un plus de valoare;

- experienţa evaluatorului poate conduce la previziuni corecte privind fluxurile viitoare.

1.3.Evaluarea intreprinderii – puncte de vedere

1.3.1.Evaluarea intreprinderii şi proprietarul

Privita din punctul de vedere al proprietarului, valoarea intreprinderii sale poate sa


aiba dimensiuni diferite. O determinanta importanta a valorii este intenţia deţinatorului
afacerii cu privire la aceasta. Evaluarea pentru exploatare continua difera de evaluarea
din punctul de vedere al vanzatorului.

Proprietarul poate fi mai mult sau mai puţin legat sufleteşte de firma pe care o
deţine, fie ca este rodul muncii sale, fie ca poarta numele familiei, fiind moştenita de mai
multe generaţii. Un astfel de punct de vedere, sentimental, emoţional, va face ca firma
respectiva sa fie de nepreţuit. Numele, emblema sa valoreaza mai mult in ochii
proprietarului in acest caz.

Intreprinzatorul practic şi eficient va cauta in orice clipa sa fie sigur ca investiţia


sa este rentabila. El va compara profitul obţinut de el cu profitul ce s-ar putea obţine in
orice alta afacere accesibila daca s-ar face aceleaşi eforturi (consum de timp pentru
conducerea afacerii, cheltuieli) şi in aceleaşi condiţii de risc (o afacere la fel de sigura ca
şi cea actuala). Nivelul valorii firmei ar depinde in acest caz de posibilitaţile
proprietarului de a dezvolta alt proiect sau de a efectua alt plasament.

De multe ori, pentru a aprecia calitatea activitaţii de conducere a unei


intreprinderi, o buna modalitate ar fi masurarea creşterii/scaderii valorii sale. O creştere a
valorii economice poate fi considerata efectul unui management performant, daca ceilalţi
factori care influenţeaza valoarea firmei nu produc modificari semnificative asupra sa.

Pentru proprietarul firmei, fie ca este şi conducator in acelaşi timp, fie ca nu este
direct implicat in administrarea firmei, este necesara urmarirea evoluţiei valorii sale.
Acest demers conduce la cunoaşterea in permanenţa a valorii firmei, care ar putea oricand
sa devina obiectul unei tranzacţii. Chiar şi in lipsa acestei perspective, proprietarul are
nevoie sa-şi aprecieze performanţele financiare, comparand investiţia prezenta cu
plasamente alternative.

Alta este situaţia in cazul unei afaceri de familie, care trebuie pastrata de dragul
numelui şi al tradiţiei, chiar şi in perioadele mai delicate.

Pentru un vanzator valoarea intreprinderii depinde de rentabilitatea pe care el ar


putea sa o obţina şi de motivul vanzarii, atat de diferit de la caz la caz.

Motivul vanzarii poate fi variat.

El ar putea consta in dezinteresul pentru afacerea in sine, pentru care proprietarul


nu are suficient timp sau inclinaţii, aptitudini.

Dorinţa de a renunţa la o afacere poate fi motivata de imposibilitatea de a face


faţa concurenţei, de lipsa de competitivitate.

Lipsa pieţelor de desfacere sau penuria de materii prime ar putea determina


scaderea eficienţei afacerii şi chiar ameninţa continuitatea exploatarii, determinand
nevoia de a vinde firma.

Imbatranirea produsului, tehnologiei sau a domeniului de activitate şi alocarea


insuficienta de resurse pentru cercetare şi modernizare ameninţa rentabilitatea viitoare a
afacerii.

Noi ingradiri legislative care afecteaza activitatea firmei pot conduce la alegerea
soluţiei vanzarii.

Existenţa unor alte posibilitaţi de plasament, mai eficiente determina renunţarea la


afacerea prezenta pentru a investi in alt mod resursele recuperate.

Apariţia unor alte preocupari, care impun renunţare 16316b122q a la afacere;


poate sta la baza deciziei de vanzare.

Nevoia de lichiditaţi pentru achitarea diverselor obligaţii poate impune renunţarea


la afacere.

Evaluarea in acest caz, din punctul de vedere al vanzatorului, va avea un grad


ridicat de subiectivitate.

Valoarea afacerii pe care el este hotarat sa o cedeze poate fi cu atat mai mica, cu
cat sunt prezente mai multe constrangeri asupra vanzarii.

In acest fel valoarea firmei poate cobori mult sub valoarea sa de piaţa.
O altfel de vanzare forţata este cea in care vanzatorul continua sa prezinte un
interes puternic pentru firma respectiva. Pentru el firma poate avea o valoare mare, dar va
trebui sa fie sacrificata. Constrangerea poate sa se rasfranga asupra preţului acceptat in
final.

Concluzionand, se poate spune ca valoarea firmei va avea atat o condiţionare

obiectiva, cat şi una subiectiva.

Condiţionarea obiectiva ţine de dimensiunile patrimoniului, rentabilitatea medie a


afacerilor similare, evoluţia condiţiilor generale de derulare a activitaţii.

Condiţionarea subiectiva, de dimensiuni considerabile, ţine de: randamentul


propriu afacerii, cu cauzele sale specifice, interesul/dezinteresul pentru firma manifestat
de proprietarul dispus sa vanda, capacitatea sinergetica a afacerii in condiţiile actualului
proprietar.

Analiza-diagnostic pentru evaluare decurge in linii mari ca o tatonare a terenului,


o prospectare a starii de fapt, la faţa locului.

Intrucat o simpla informare, o banala inspecţie, nu asigura necesarul cantitativ şi


calitativ de informaţii, va fi necesara apoi o atenta analiza, desfaşurata sistematizat.

Se vor studia in detaliu toate aspectele care privesc fiecare funcţie a intreprinderii
in parte.

Se va cauta sa se obţina cat mai multe informaţii, apelandu-se la surse diferite,


atat din exteriorul, cat şi din interiorul firmei evaluate.

Sursele externe firmei pot fi: organele financiare, furnizorii firmei, clienţii sai,
vecinii.

Sursele interne sunt: salariaţii firmei, sindicatele, managerii.

Pentru ca informaţiile obţinute sa nu fie irosite ulterior din lipsa de sistematizare


şi pentru a se evita risipa de munca şi de resurse prin detalierea exagerata, culegerea
datelor se face cu ajutorul unor chestionare speciale.

Atunci cand evaluatorul nu are inca destula experienţa pentru a concepe singur
aceste chestionare, el poate sa utilizeze pentru formularea intrebarilor modele elaborate
de specialişti. In funcţie de raspunsurile obţinute evaluatorul va putea atribui un punctaj,
o nota sau un calificativ pentru intreprinderea in cauza.

Catalogarea intreprinderii, incadrarea ei intr-un anumit barem, va permite atat


alegerea metodologiei de evaluare adecvate, cat şi validarea rezultatelor evaluarii.
1.3.2.Evaluarea intreprinderii şi cumparatorul

In fundamentarea deciziei de cumparare a unei intreprinderi, cumparatorul


porneşte de la o gama diversa de motivaţii: un plasament relativ eficient, acapararea
concurenţei şi extinderea afacerii proprii, integrarea pe verticala a propriei afaceri prin
achiziţionarea furnizorului sau clientului, un plasament comod, neriscant, o investiţie
intr-un domeniu atractiv, de viitor, cu piaţa sigura şi profit considerabil, priceperea,
aptitudinile manageriale ale cumparatorului pentru afacerea respectiva, o investiţie care
produce efect sinergetic, reintregirea unei afaceri de familie, redobandirea unei afaceri de
familie.

Valoarea firmei, din perspectiva cumparatorului, va fi determinata atat de criterii


obiective – patrimoniale şi financiare, cat şi de aspecte subiective, specifice: capacitaţi
superioare de valorificare a investiţiei, orgoliu, mandrie, ambiţie.

Este interesanta gruparea principalelor criterii pe care le are in vedere


cumparatorul, care are mobilitate mare şi acces la opţiuni alternative.

In evaluarea unei firme potenţialul cumparator nerezident are in vedere


urmatoarele criterii exterioare:

 repatrierea capitalului

 autorizarea participarii straine

 discriminari in raport cu firmele locale

 stabilitatea monedei naţionale

 rata anuala a inflaţiei

 stabilitatea politica

 taxele vamale

 accesul la piaţa locala de capital[4].

Pe baza acestor criterii generale, exterioare investiţia analizata poate fi


considerata tentanta sau nu prin prisma mediului economic.

Pentru a aprecia situaţia particulara a intreprinderii este necesar sa se urmareasca


intr-un diagnostic global manifestarile factorilor care ar putea afecta decizia de
cumparare.
Urmarirea sistematizata va oferi posibilitatea evidenţierii cator mai mulţi factori
cu influenţa asupra valorii. Cunoaşterea acţiunii acestora va permite adoptarea deciziei de
investire.

EVALUAREA ECONOMICA ŞI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

Modulul II – 10 ore

2.DIAGNOSTICUL PENTRU EVALUAREA ECONOMICA ŞI FINANCIARA A


UNITAŢILOR ECONOMICE

Pentru o evaluare de calitate este indispensabil diagnosticul firmei evaluate, luand


in considerare:

- sfera şi conţinutul drepturilor, privilegiilor sau altor condiţionari, ataşate proprietaţii,


care afecteaza transferul drepturilor de proprietate;

- istoricul afacerii;

- mediul economic şi politic general şi mediul economic al afacerii;

- activele, datoriile, capitalul, situaţia financiara şi capacitatea de a obţine profit şi a plati


dividende;

- identificarea activelor necorporale deţinute (individuale şi/sau grupate in goodwill);

- evidenţierea tranzacţiilor anterioare cu participaţii la afacerea evaluata;

- marimea participaţiei ce trebuie evaluata (majoritara sau minoritara);

- cotaţiile pe piaţa bursiera a acţiunilor afacerii evaluate şi/sau preţurile de tranzacţionare


a unor intreprinderi sau participaţii la acestea, care fac parte din acelaşi domeniu de
activitate;

- alte date/informaţii de piaţa ca :

- rate de rentabilitate pentru investiţii alternative;

- discount pentru necotare;


- prime de control;

- separarea şi evaluarea la valoarea neta de piaţa a activelor in afara exploatarii, a celor


care nu sunt necesare funcţionarii afacerii.

2.1. Diagnosticul juridic

Prima etapa in diagnosticare este cea care are ca scop verificarea, studierea
incadrarii activitaţii firmei in normele de drept.

Existenţa contractelor care atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor şi


celorlalte imobilizari şi existenţa actelor care certifica legalitatea activitaţii firmei dau
garanţie pentru o evaluare corecta, pe principii de normalitate.

Evaluatorul trebuie sa verifice incadrarea activitaţii firmei in normele de drept


comercial, al muncii, financiar-fiscal, al mediului etc.

Normalitatea şi siguranţa relaţiilor firmei cu mediul extern şi cu salariaţii


constituie puncte tari in aprecierea valorii firmei şi vor conduce la atribuirea unui
calificativ bun.

Absenţa contractelor şi nesiguranţa activitaţii firmei constituie puncte slabe,


conducand la obţinerea unui calificativ slab, date fiind riscurile care pot sa apara in
activitatea viitoare a firmei.

In mod concret, ce anume trebuie sa afle evaluatorul despre intreprinderea


evaluata? Ce va trebui sa verifice evaluatorul?

El trebuie sa se intereseze cu privire la urmatoarele aspecte: existenţa actului de


constituire, care este forma juridica a firmei, existenţa statutului societaţii, calitatea
acestui statut, existenţa autorizaţiilor sanitara, sanitar-veterinara, de mediu etc., existenţa
autorizaţiilor specifice activitaţii firmei (cum ar fi de exemplu cele de comercializare a
produselor din alcool, cafea, tutun etc.), existenţa şi ţinerea la zi, cu indeplinirea
condiţiilor legale, a registrelor societaţii şi evidenţei contabile, existenţa dreptului de
proprietate asupra terenului, existenţa dreptului de proprietate asupra celorlalte bunuri
corporale şi necorporale (inclusiv deţinerea licenţelor de fabricaţie necesare), situaţia
bunurilor date şi/sau luate cu chirie, existenţa contractelor de munca şi condiţiile
contractuale, existenţa contractelor comerciale şi calitatea lor, existenţa unor litigii,
eventual stadiul acestora şi modul de soluţionare.

De asemenea, trebuie semnalat pericolul apariţiei unor noi litigii, cum ar putea fi
de exemplu cele care ar surveni din cauza: nerespectarii de catre firma a unor condiţii
contractuale in relaţiile sale cu partenerii comerciali sau cu salariaţii; nerespectarii
legislaţiei financiar-fiscale şi a muncii, incalcarii normelor de mediu etc.

2.2. Diagnosticul comercial


Studiul funcţiunii comerciale a intreprinderii se desfaşoara pe cateva direcţii, şi
anume: strategia firmei, piaţa de desfacere, clientela, produsele, politica de preţuri,
distrbuţia, publicitatea, marketingul.

Evaluatorul va trebui sa afle care este ramura de activitate a firmei, care este in
acel moment starea acelei ramuri, ce perspective exista, ce poziţie ocupa firma şi ce
planuri are, daca acele planuri sunt viabile sau nu.

Apoi va trebui sa descopere daca firma ocupa o poziţie importanta pe piaţa, cum
este piaţa firmei structurata, ce şanse de extindere are.

Clientela este analizata din perspectiva calitaţii, numarului, structurii pe categorii


şi dimensiuni, ponderii in cifra de afaceri a firmei. Se estimeaza dependenţa firmei faţa de
un numar mic de clienţi sau faţa de o anumita categorie de clienţi.

Se analizeaza structura şi vechimea produselor, poziţia lor pe curba de viaţa,


riscul de a se demoda, posibilitaţile reale pe care le are firma de a-şi improspata
producţia.

Se urmareşte apoi modul in care sunt fixate preţurile şi in ce masura, prin


practicarea preţurilor diferenţiate, exista şanse de atragere şi pastrare a clientelei.

Distribuţia este analizata din punctul de vedere al dimensiunilor pe care le are


reţeaua şi din punctul de vedere al modului in care se deruleaza activitatea acestei retele.

Publicitatea firmei este şi ea analizata sub aspectul acţiunilor derulate, al


cheltuielilor pe care le efectueaza firma pentru publicitate şi sub aspectul imaginii firmei
şi produselor sale.

In final se analizeaza modul in care este organizata activitatea de marketing.

2.3. Diagnosticul operational (de productie si exploatare)

Diagnosticul operaţional sau industrial urmareşte funcţiunea de cercetare-


dezvoltare şi pe cea de producţie, in scopul de a aprecia fiabilitatea şi viabilitatea
intreprinderii.

In cadrul acestui diagnostic sectorial se identifica in primul rand punctele tari şi


punctele slabe privind activitatea de cercetare-dezvoltare.

Se urmaresc interesul pe care il manifesta şi eforturile pe care le depune


intreprinderea pentru activitatea de cercetare-dezvoltare. Analiza cheltuielilor de
cercetare-dezvoltare se poate efectua prin calculul ponderii acestora in costuri şi in cifra
de afaceri.
Se analizeaza obiectivele de cercetare-dezvoltare ale intreprinderii in corelaţie cu
posibilitaţile ei concrete de atinge obiectivele pe care şi le propune.

Se studiaza modul in care este organizata activitatea de cercetare-dezvoltare,


atribuţiile, competenţele şi libertaţile care ii revin.

Nu in ultimul rand, se apreciaza ritmul inlocuirii produselor şi tehnologiilor,


rodnicia şi eficienţa activitaţii de cercetare-dezvoltare la nivelul intreprinderii.

Intr-o etapa urmatoare (a doua) se analizeaza funcţiunea de producţie, urmarindu-


se distinct procesul de fabricaţie şi respectiv starea mijloacelor de producţie.

Astfel, procesul de fabricaţie este analizat pe faze, dupa cum urmeaza:

A. Activitatea de aprovizionare

Este analizata sub aspectul modului in care este organizata şi riscurilor care
decurg de aici şi sub aspectul dependenţei de un numar mic de furnizori sau unei anumite
categorii de furnizori ori existenţei altor astfel de constrangeri.

Pot sa existe şi implicaţii asupra organizarii cumpararii şi stocarii materiilor prime


sau marfurilor, avand ca rezultat imobilizarea unor resurse financiare voluminoase pentru
a evita riscul apariţiei unor intreruperi in ciclul de exploatare.

B. Activitatea de producţie (exploatare)

Este şi ea diagnosticata pe cateva direcţii.

Se analizeaza mai intai caracteristicile producţiei: daca se realizeaza pe stoc sau


pe comanda, in ce cantitate se realizeaza, daca producţia este sezoniera, care sunt
procedeele de fabricaţie pe care le utilizeaza firma, acestea comparandu-se cu procedeele
de fabricaţie utilizate de concurenţa, care sunt perspectivele firmei din acest punct de
vedere.

Se studiaza apoi ciclul de producţie, determinandu-se posibilitaţile de reducere a


sa, atat prin eliminarea locurilor inguste printr-o mai buna organizare şi printr-o dotare
superioara, cat şi prin utilizarea unor noi tehnologii. Utilajele şi tehnologiile firmei se
studiaza prin comparaţii cu competitorii.

Se identifica punctele tari şi punctele slabe privind nivelul de automatizare şi


perspectivele sale.

Se studiaza productivitatea muncii, metodele folosite in organizarea producţiei şi


a muncii şi se evidenţiaza posibilitaţile de imbunataţire a acestora. se stabilesc
eventualele limite, constrangeri in acest domeniu.
Un loc important in cadrul tematicii analizei il au preocuparile firmei pentru
asigurarea calitaţii, acordarea de garanţii, costul garanţiei etc.

C. Activitatea de depozitare/ambalare

Se determina dimensiunile şi importanţa stocurilor,posibilitaţile de reducere a


acestora printr-o organizare mai buna, modul in care sunt calculate provizioanele pentru
deprecierea stocurilor, ce se face cu stocurile nevandute, dar cu ambalajele?

In a treia etapa se analizeaza starea mijloacelor de producţie.

Se face atat o analiza globala, urmarindu-se vechimea şi uzura tehnica a


imobilizarilor corporale, cat şi analiza individuala a principalelor elemente de natura
construcţiilor şi echipamentelor, selectandu-se cele a caror valoare deţine o pondere mare
in volumul total al imobilizarilor.

2.4. Diagnosticul resurselor umane si managementului

Analiza resurselor umane are ca obiectiv determinarea punctelor tari şi punctelor


slabe privind dotarea firmei cu resurse umane. In cadrul sau se determina principalele
trasaturi ale factorului uman aflat la dispoziţia firmei şi se analizeaza adecvarea
potenţialului uman existent la nevoile prezente şi viitoare ale firmei.

Ca modalitate tehnica, diagnosticul resurselor umane se efectueaza printr-un


chestionar care urmareşte sa delimiteze structura personalului pe varste, vechime, sexe,
nivel de pregatire, calificare. Stabilitatea, perenitatea personalului, angajarile temporare,
fluctuaţia personalului vor fi criterii de apreciere a resurselor umane.

Se vor studia in continuare modalitaţile in care se fac angajarile şi promovarile.

Se vor evidenţia şi datele privind salarizarea personalului şi alte aspecte legate de


motivaţia muncii salariaţilor intreprinderii.

Se va analiza starea sanataţii personalului şi se vor pune in evidenţa eventualele


pericole specifice activitaţii firmei, condiţiilor de lucru sau de mediu.

Se va studia apoi modul in care s-a desfaşurat activitatea sindicatelor existente in


firma in ultima perioada şi se vor analiza conflictele de munca de amploare din ultima
perioada (daca ele au existat).

De asemenea, se vor urmari şi analiza fenomenele de indisciplina, absenteism, in


cazul in care aceste fenomene au ridicat probleme in trecut.

Uneori in cadrul diagnosticului resurselor umane, alteori distinct, diagnosticul


managementului este indispensabil pentru o buna cunoaştere a intreprinderii evaluate.
Scopul diagnosticului managementului este de a evidenţia punctele tari şi punctele
slabe privind modul in care este condusa firma şi de a determina gradul de dependenţa a
activitaţii firmei faţa de oamenii-cheie.

Diagnosticul managementului se deruleaza pe trei direcţii, şi anume:

A. Caracteristicile conducerii

Se urmaresc: numarul de conducatori şi relaţiile dintre ei, stilul de conducere,


modul in care sunt repartizate atribuţiile conducatorilor, profilul, varsta, motivaţia,
vechimea, stabilitatea conducatorilor.

Se urmareşte de asemenea sa se stabileasca daca exista legaturi semnificative de


dependenţa a managerilor faţa de diverse grupuri şi categorii de persoane care ar putea
influenţa activitatea firmei.

Se apreciaza şi performanţele managementului, atat prin efectele pe termen scurt,


cat şi prin efectele pe termen lung.

Indicatorii de gestiune (vitezele de rotaţie şi in special cele ale stocurilor şi


creanţelor), pot fi apreciaţi in corelaţie cu cei de lichiditate şi rentabilitate[5].

B. Remunerarea conducerii

Evaluatorul trebuie sa afle cine anume deţine rolul decisiv in determinarea


marimii drepturilor baneşti ale conducatorilor firmei.

Este necesara cunoaşterea dimensiunilor tuturor drepturilor de care beneficiaza


conducerea, atat salarii, cat şi alte drepturi baneşti şi alte avantaje speciale.

C. Impactul conducatorului

Se identifica trasaturile deosebite ale managerilor-cheie, pe de o parte, şi relaţiile


speciale ale managerilor cu mediul in care işi desfaşoara activitatea firma, pe de alta
parte. Ambele aspecte sunt importante pentru a intui in ce masura activitatea firmei şi
performanţele sale depind de prezenţa persoanelor respective in conducerea sa.

2.5. Diagnosticul financiar-contabil

Daca diagnosticele sectoriale se bazeaza pe chestionare, pe criterii subiective, pe


intuiţia şi experienţa evaluatorului, diagnosticul financiar-contabil dispune de instrumente
relativ precise cu care sa masoare activitatea firmei.

Mai mult, diagnosticul financiar-contabil poate fi considerat un fel de test, al carui


obiect il reprezinta atat intreprinderea evaluata, cat şi diagnosticele sectoriale deja
efectuate.
Metodologia de analiza dispune de o serie de indicatori speciali pentru aprecierea
activitaţii firmei.

Datele necesare analizei se preiau din evidenţa contabila a firmei, in primul rand
din situaţiile de sinteza, adica din bilanţ şi din contul de rezultate.

Obiectivele urmarite de diagnosticul finnaciar-contabil sunt:

- determinarea fiabilitatii si imaginii fidele a datelor contabile si eventuala ajustare a


acestora;

- studiul structurii cifrei de afaceri si productiei in corelatie cu generarea de rezultate;

- studiul dinamicii preturilor si volumului vanzarilor/productiei;

- analiza rentabilitatii prin excedentul brut de exploatare (EBE), capacitatea de


autofinantare (CAF), excedentul de trezorerie de exploatare (ETE), rezultatul net (RN[6]
sau PN);

- analiza politicii de finantare si structurii financiare, prin binomul autonomie financiara


– levier financiar;

- analiza echilibrului financiar prin fondul de rulment;

- analiza structurala si dinamica a fluxurilor de numerar.

Sintetic, evaluatorul va avea in vedere urmatoarele aspecte:

A. Pe baza datelor cuprinse in bilanţul firmei in cauza evaluatorul va putea calcula şi


interpreta:

- indicatori de structura – atat care privesc structura activului patrimonial, cat şi care
privesc structura pasivului patrimonial;

- indicatori de evoluţie - pentru fiecare element patrimonial in parte, apoi pentru evoluţia
structurii, a ponderii fiecarui element patrimonial in total

- indicatori de lichiditate - lichiditatea curenta, calculata ca raport intre activele curente şi


pasivele curente (active curente / pasive curente); lichiditatea rapida, calculata ca raport
intre activele curente cu lichiditate foarte buna ( creanţe şi disponibilitaţi) şi pasivele
curente: ( active curente - stocuri) /pasive curente;

- indicatori de risc financiar – ca de exemplu gradul de indatorare, calculat ca raport


intre datorii şi total activ: total datorii / total activ, indicator care arata in ce masura
datoriile firmei sunt garantate cu patrimoniul sau şi structura capitalului, calculata ca
raport intre elementele de capital permanent imprumutat şi respectiv propriu: CTLM /
CPR, indicator ce arata riscul financiar.

B. Pe baza contului de profit şi pierdere se pot analiza mai multe aspecte.

Astfel, pornind de la datele privind veniturile se pot efectua: o analiza a influenţei


producţiei fizice şi a influenţei preţurilor asupra veniturilor, o analiza a influenţei
structurii produselor asupra veniturilor, o analiza a veniturilor pe activitaţi etc.

Pornind de la datele privind cheltuielile putem analiza structura cheltuielilor.

Dupa natura lor, acestea reflecta consumurile de: munca ( salariile), materii prime,
uzura imobilizarilor ( amortizarea), consumul de energie electrica, combustibil, apa,
costul resurselor imprumutate ( dobanzile) etc.

Dupa relaţia lor cu volumul de activitate cheltuielile se impart in: constante şi


variabile.

Dupa relaţia lor cu funcţiunile intreprinderii structurarea cheltuielilor se poate


face astfel: de cercetare, comerciale, financiare, administrative etc.

Dupa relaţia lor cu fazele ciclului de exploatare, cheltuielile pot fi: de


aprovizionare, de producţie, de desfacere etc

Se poate apoi urmari corelaţia intre cheltuieli şi venituri şi se poate analiza


structura rezultatelor.

Este interesant de urmarit relaţia intre: numarul de salariaţi, cheltuielile salariale,


productivitatea muncii.

De asemenea este necesara şi prezinta interes corespondenţa dintre amortizarea


imobilizarilor şi uzura acestora.

Profitul va fi analizat ca volum, ca structura şi prin prisma ratei profitului (profit /


cifra de afaceri). Datele referitoare la firma analizata vor fi comparate cu cele disponibile
privind sectorul sau de activitate, cu media sectorului sau cu nivelul indicatorilor realizaţi
de cateva intreprinderi asemanatoare.

Adaosul comercial va fi surprins in evoluţia sa şi comparat cu cel al ramurii.


Analiza pe baza soldurilor intermediare de gestiune releva modul in care se distribuie
valoarea adaugata. Pe baza indicatorilor din acest model se pot determina diferite rate de
tip: efect/efort, efect/efect, efort /efort şi efort /efect[7]. Efectele sunt masurate prin:
venituri din vanzarea marfurilor, producţia vanduta, valoarea adaugata, excedentul brut al
exploatarii, rezultatul exploatarii, rezultatul curent al exerciţiului, rezultatul excepţional,
rezultatul exerciţiului inainte de impozitare (brut), rezultatul exerciţiului inainte dupa
impozitare (net)
Analiza prin cheltuieli directe pe produs arata in ce mod a reuşit intrepriderea sa
promoveze produsele cu marja mare asupra cheltuielilor directe.

Analiza pe baza pragului de rentabilitate permite calculul cifrei de afaceri pentru


care rezultatul este nul, profitul previzional la o variaţie data a cifrei de afaceri, cifra de
afaceri necesara pentru a obţine beneficiul dorit, cifra de afaceri necesara pentru a
menţine beneficiul anterior in condiţiile creşterii cheltuielilor fixe. Determinarea
coeficientului de siguranţa serveşte ca baza aprecierilor cu privire la riscul de pierdere din
cauza eventualei reduceri a producţiei.

C. Combinand date preluate din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere se pot
determina o serie de indicatori pentru aprecierea gestiunii şi indicatori de eficienţa.

Indicatorii pentru aprecierea gestiunii sunt:

- viteza de rotaţie a activelor = cifra de afaceri / active

- viteza de rotaţie a capitalului = cifra de afaceri / capital

- durata de rotaţie a stocurilor = ( stocuri / cifra de afaceri) x 360

- durata de incasare a clienţilor = ( clienţi / cifra de afaceri) x 360

- durata de plata a furnizorilor = ( furnizori / costuri terţi) x 360;

Indicatorii de eficienţa:

- rentabilitatea activelor = ( profit brut + cheltuieli financiare) / active

- rentabilitatea capitalului = ( profit net + cheltuieli financiare x 0,80) / ( capital propriu


+ credite pe termen lung)

- rentabilitatea capitalului propriu sau retabilitatea financiara = profit net /capital


propriu

capacitatea de rambursare = (profit net + amortizare) / rate scadente.

Ambele grupari servesc aprecierii performanţelor managementului.

Intr-o alta grupare[8], sintetica, pricipalii indicatori economico-financiari se


clasifica astfel:

 indicatori de lichiditate

• lichiditatea generala = active circulante/ datorii curente


• lichiditatea imediata = (active circulante – stocuri) / datorii curente

• rata solvabilitaţii generale = active totale - datorii curente

 indicatori de echilibru financiar

• rata autonomiei financiare = capital propriu/capital permanent

• rata de finanţare a stocurilor = fond de rulment/stocuri

• rata datoriilor = datorii totale/active totale

• rata capitalului propriu faţa de activele imobilizate = capital propriu/active


imobilizate

• rata de rotaţie a obligaţiilor = cifra de afaceri/media datoriilor totale

viteza de rotaţie in zile = 360/ rata de rotaţie a obligaţiilor

 indicatori de gestiune

• rotaţia activelor circulante = cifra de afaceri/active circulante

viteza de rotaţie in zile = 360/ rotaţia activelor circulante

• rotaţia activului total = cifra de afaceri/active totale

viteza de rotaţie in zile = 360/rotaţia activului total

• durata medie de recuperare a creanţelor = cifra de afaceri/media creanţelor totale

viteza de rotaţie in zile = 360/ durata medie de recuperare a creanţelor

 indicatori de rentabilitate

• rata rentabilitaţii economice = profit brut/capital permanent

• rata rentabilitaţii financiare = profit net/capital propriu

• rata rentabilitaţii resurselor consumate = profit net/cheltuieli totale

• punctul critic al rentabilitaţii = cheltuieli fixe totale/[1 – cheltuieli variabile totale/


(cheltuieli fixe totale +cheltuieli variabile totale)]
• nivelul cifrei de afaceri aferent unui profit minim = (cheltuieli fixe totale + profit
minim aferent unui anumit volum al cifrei de afaceri)/[1 – cheltuieli variabile
totale/ (cheltuieli fixe totale +cheltuieli variabile totale)]

 indicatori ai fondului de rulment

• fondul de rulment total = total active – active imobilizate

• fondul de rulment permanent = capital propriu total + imprumuturi şi datorii


financiare – total active imobilizate

• fondul de rulment propriu = capital propriu total - total active imobilizate

• necesar de finanţat = fond de rulment permanent + plaţi restante - fond de rulment


propriu + pierderi neacoperite din exerciţiile financiare anterioare

• gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu = fond de rulment


propriu/ fond de rulment total

• necesarul de fond de rulment = stocuri + creanţe + active de regularizare – datorii


curente – pasive de regularizare

• fondul de rulment net global = capital permanent - active imobilizate

• trezoreria neta = fondul de rulment net global - necesarul de fond de rulment

• fluxul de lichiditaţi (cash-flow)

Intr-o maniera sugestiva, in reglementarile contabile actuale[9] se prezinta o gama


de indicatori de analiza economico-financiara a intreprinderii, modul lor de calcul si
valoarea de referinta, astfel:

1. Indicatori de lichiditate:

a) Indicatorul lichiditatii curente

Active curente

(Indicatorul capitalului circulant) = ---------------------

Datorii curente

- valoarea recomandata acceptabila - in jurul valorii de 2;

- ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente.


b) Indicatorul lichiditatii imediate Active curente - Stocuri

(Indicatorul test acid) = ---------------------------------------

Datorii curente

2. Indicatori de risc:

a) Indicatorul gradului de indatorare

Capital imprumutat Capital imprumutat

------------------------ x 100 sau ---------------------- x 100

Capital propriu Capital angajat

unde:

- capital imprumutat = credite peste un an;

- capital angajat = capital imprumutat + capital propriu.

b) Indicatorul privind acoperirea dobanzilor - determina de cate ori entitatea poate achita
cheltuielile cu dobanda.

Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia entitatii este considerata mai
riscanta.

Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit

---------------------------------------------------------------- = Numar de ori

Cheltuieli cu dobanda

3. Indicatori de activitate (indicatori de gestiune)

- furnizeaza informatii cu privire la:

- Viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de trezorerie ale entitatii;

- Capacitatea entitatii de a controla capitalul circulant si activitatile comerciale de baza


ale entitatii;

- Viteza de rotatie a stocurilor (rulajul stocurilor) - aproximeaza de cate ori stocul a fost
rulat de-a lungul exercitiului financiar
Costul vanzarilor

--------------------- = Numar de ori

Stoc mediu

sau

Numar de zile de stocare - indica numarul de zile in care bunurile sunt stocate in unitate

Stoc mediu

--------------------- x 365

Costul vanzarilor

- Viteza de rotatie a debitelor-clienti

• calculeaza eficacitatea entitatii in colectarea creantelor sale;

• exprima numarul de zile pana la data la care debitorii isi achita datoriile catre entitate.

Sold mediu clienti

---------------------- x 365

Cifra de afaceri

O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului


acordat clientilor si, in consecinta, creante restante.

- Viteza de rotatie a creditelor-furnizor - aproximeaza numarul de zile de creditare pe care


entitatea il obtine de la furnizorii sai. In mod ideal calculul ar trebui sa includa doar
creditorii comerciali.

Sold mediu furnizori

---------------------------------------- x 365,

Achizitii de bunuri (fara servicii)

unde pentru aproximarea achizitiilor se poate utiliza costul vanzarilor sau cifra de afaceri.

- Viteza de rotatie a activelor imobilizate - evalueaza eficacitatea managementului


activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita
cantitate de active imobilizate
Cifra de afaceri

------------------

Active imobilizate

- Viteza de rotatie a activelor totale

Cifra de afaceri

-------------------

Total active

4. Indicatori de profitabilitate

- exprima eficienta entitatii in realizarea de profit din resursele disponibile:

a) Rentabilitatea capitalului angajat - reprezinta profitul pe care il obtine entitatea din


banii investiti in afacere:

Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit

----------------------------------------------------------------,

Capital angajat

unde capitalul angajat se refera la banii investiti in entitate atat de catre actionari, cat si de
creditorii pe termen lung, si include capitalul propriu si datoriile pe termen lung sau
active totale minus datorii curente.

b) Marja bruta din vanzari

Profitul brut din vanzari

----------------------------- x 100

Cifra de afaceri

O scadere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca entitatea nu este capabila sa isi
controleze costurile de productie sau sa obtina pretul de vanzare optim.

Analiza indicatorilor amintiţi mai sus trebuie facuta prin comparaţie cu alte
intreprinderi din cadrul ramurii respective şi cu uzanţele internaţionale[10]. Utila este şi
urmarirea evoluţiei in timp a indicatorilor realizaţi de firma.
2.6.Sinteza diagnosticelor - Diagnosticul global

Pe baza aspectelor desprinse din diagnosticele sectoriale şi intarite, certificate de


diagnosticul financiar-contabil se pot stabili atuurile şi slabiciunile firmei in comparaţie
cu mediul in care işi deruleaza activitatea. Cu ajutorul informaţiilor disponibile se poate
anticipa evoluţia viitoare a intreprinderii, se pot aprecia şansele ei in comparaţie cu
intreprinderi similare din cadrul ramurii respective şi in comparaţie cu restul economiei.

Sinteza diafnosticelor presupune regruparea informatiilor rezultate din


diagnosticele sectoriale, informatii privind:

- istoricul intreprinderii si al activitatilor sale, identificarea modului in care elemente din


trecut vor evolua in viitor;

- actionariatul, managementul si personalul – ce relatii si suprapuneri exista intre cele


categorii, interesele lor, climatul general din intreprindere, comportamentul si motivatia
conducatorilor si personalului, metodele de conducere;

- atuurile, calitatile recunoscute ale firmei, piata si concurenta, dependenta fata de


furnizori, strategia firmei;

- gradul de integrare a productiei, rentabilitatea, nevoile financiare, fiscalitatea etc.[11]

Cunoştinţele dobandite legate de punctele tari şi oportunitaţile, punctele slabe şi


riscurile privind activitatea prezenta şi viitoare a firmei pot fi sintetizate şi notate cu
ajutorul unui barem. Evaluatorul poate utiliza modele concepute de specialişti sau poate
sa işi creeze propriul barem.

Un grupaj[12] al modelelor de
diagnostic global ar putea sa includa
urmatoarele tipuri de dignostic:
 SWOT – (strenghts, weaknesses, opportunities and threats);

 Rolland Berger;

 A.G. (Alexandru Gheorghiu);

 CEMATT;

 B.C.R.;

 Histograma;
 Metoda scorurilor

Fiecare model ia in calcul, pe rand, diferite segmente de analiza, atribuind pentru


fiecare in parte fie o nota sau un punctaj, fie o apreciere pozitiva sau negativa. Dupa
efectuarea aprecierilor de obicei se stabileşte prin medie ponderata o nota finala, un
punctaj general. Pe baza sa ori pe baza aprecierilor pe diferitele criterii se incadreaza
firma diagnosticata intr-o anumita categorie de performanţa.

Fiecare model este interesant in felul sau. Opţiunea pentru o varianta sau alta
depinde de preferinţele utilizatorului, de trasaturile specifice firmei, de disponibilitatea
unor date de referinţa pentru a aprecia comparativ nivelul indicatorilor calculaţi.
Modelele care ofera coordonate precise pentru efectuarea diagnosticului ingradesc
imaginaţia utilizatorului, dar sunt deosebit de utile pentru un analist mai puţin
experimentat. Opţiunea utilizatorului pentru libertate necesita insa multa experienţa şi
intuiţie.

Un model complet este cel propus de Alexandru Gheorghiu[13], model care


grupeaza aspectele de interes pentru diagnosticul global al firmei in urmatoarele
componente, cu ponderi diferite in media finala, şi criterii, notate cu noua note, de la 1 la
5, din 0,5 in 0,5 puncte:

 financiar, cu ponderea de 18%, şi criteriile:

• cifra de afaceri

• profit

• capital propriu

• lichiditate

• datorii totale

• necesarul de fond de rulment

• patrimoniul net

• pragul de rentabilitate

 piaţa şi concurenţa, cu ponderea de 14%, şi criteriile:

• piaţa interna

• piaţa externa
• tendinţe ale pieţei

• structura concurenţei

• competitivitate

 cercetare-dezvoltare, cu ponderea de 14%, şi criteriile:

• raportul performanţa-preţ

• capacitatea tehnica şi profesionala a modulului de cercetare-dezvoltare

• know-how

• cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare in cifra de afaceri

• aportul cercetarii-dezvoltarii la reinnoirea producţiei

 produse, cu ponderea de 14%, şi criteriile:

• calitate-fiabilitate

• nivel tehnologic

• gama de produse

• cooperari externe

• varsta critica a produselor

 management, cu ponderea de 14%, şi criteriile:

• managementul gestiunii activelor

• managementul cercetarii-dezvoltarii

• managementul producţiei

• managementul comercial

• managementul financiar-contabil

• managementul resurselor umane


 producţie, cu ponderea de 10%, şi criteriile:

• amplasamente

• organizare

• aparat tehnic (utilaje)

• calitate-tehnologii

• grad de utilizare a capacitaţii de producţie

• probleme ecologice

 comercial, cu ponderea de 10%, şi criteriile:

• clienţi interni

• clienţi externi

• furnizori interni

• furnizori externi

• canale de distribuţie

• service post-vanzare

• acţiuni promoţionale

 personal, cu ponderea de 6%, şi criteriile:

• numar de personal

• structura personalului

• competenţa personalului

• stabilitatea forţei de munca

• productivitatea muncii

Urmarind unele dintre modelele de diagnostic global[14] putem selecta şi grupa


factorii cu influenţa favorabila sau nefavorabila asupra valorii firmei:
 dupa modelul SWOT[15]

• asigurarea cu cadre corespunzator calificate

• posibilitaţi de recrutare a tinerilor bine pregatiţi

• nivelul salariilor

• nivelul dotarii cu utilaje moderne

• gradul de utilizare a utilajelor

• posibilitaţi de aprovizionare cu materii prime

• nivelul stocurilor de produse finite

• posibilitaţi de export

• accentuarea concurenţei

• scaderea puterii de cumparare

• ponderea capitalului propriu

• nivelul lichiditaţii

• blocaj financiar

• inflaţie

• dobanzi ridicate

• buna organizare a producţiei in raport cu concurenţa

• competitivitatea producţiei

• segmente de prodcţie ramase in urma

• posibilitatea asimilarii unor noi produse pe baza cercetarii-dezvoltarii

• flexibilitate in comparaţie cu concurenţa

• soluţionarea problemelor ecologice etc.


 dupa modelul A.G.[16]

• evoluţia cifrei de afaceri

• rata profitului in comparaţie cu media ramurii

• ponderea capitalului propriu in sursele totale de finanţare

• credite avantajoase

• nivelul lichiditaţii generale şi imediate

• rata indatorarii

• modul de acoperire a necesarului de fond de rulment

• evoluţia patrimoniului net

• pragul de rentabilitate şi intervalul de siguranţa

• stabilitatea pieţei şi posibilitaţile de dezvoltare

• poziţia faţa de concurenţa

• creşterea calitaţii producţiei

• innoirea producţiei

• raportul performanţa/preţ

• personal de cercetare competent

• nivelul informaţiei tehnice şi tehnologice

• gradul de reinnoire a producţiei

• calitatea şi fiabilitatea produselor faţa de concurenţa

• nivelul tehnologiei şi gama de produse

• colaborari externe

• ritmul de reinnoire şi modernizare a produselor


• viteza de rotaţie a activelor

• ratele de rentabilitate

• amplasamentele

• gradul de utilizare a capacitaţii de producţie

• incadrarea in limitele de poluare

• extinderea clientelei

• diversificarea furnizorilor

• reţeaua de distribuţie

• promovarea produselor

• numarul şi structura personalului

• fluctuaţiile de personal

productivitatea muncii.

Nu mic este interesul analiştilor


pentru a deţine o “formula magica”, care
ar trebui sa permita aprecierea
performanţelor realizate de o
intreprindere la un moment dat, in special
sub aspectul eficienţei, şi chiar
perspectivele şi riscurile cu care se
confrunta firma din acest punct de
vedere.
Previziunile privind activitatea firmei intr-un viitor apropiat trebuie sa ţina seama
de rezultatele diagnosticului, sa se incadreze in coordonatele generale stabilite in acel
moment. Scenariile privind viitorul firmei sunt strans legate de aceasta analiza-
diagnostic, realizata in punctul de plecare.

Dincolo de rigiditatea notelor şi punctajelor evaluatorul va trebui sa intrezareasca


şansele reale ale firmei, pentru a putea intocmi scenarii realiste. Intuiţia şi logica sunt de
departe trasaturile de cea mai mare necesitate in munca evaluatorului.

2.7. Intrebari si exercitii

1.Determinati cota de piata a intreprinderii daca CA totala a domeniului intreprinderii


este 89000000 lei, iar vanzarile proprii insumeaza 12000 lei, piata fiind atomizata. Cum
apreciati rezultatul obtinut?

2.Constatati cu prilejul diagnosticului comercial ca productia intreprinderii este


imbatranita. Ce importanta are aceasta informatie?

3.Calculati fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria neta si cash-flow,


daca se cunosc datele:

INDICATORI 2006 2007


capital social varsat 50000 50000
rezerve 10000 10000
rezultatul exercitiului 2000 7000
credite pe termen lung 20000 16000
imobilizari necorporale nete 2000 2000
imobilizari corporale nete 40000 – 10000 = 30000 48000 – 12000 = 36000
stocuri 70000 – 7000 = 63000 80000 – 7000 = 73000
creante 100000 108000- 1000=107000
furnizori 101000 125000
salarii 14000 15000
casa si conturi la banci 10000 12000
credite pe termen scurt 8000 7000

EVALUAREA ECONOMICA ŞI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

Modulul III – 6 ore

3.DETERMINAREA COMPONENTELOR FUNDAMENTALE ALE


EVALUARII-6 ore
Determinarea valorii unei afaceri trebuie sa se tina cont de:

- costul re-constructiei acelei intreprinderi,

- capacitatea sa, potentialul sau de a produce profit si a genera fluxuri de numerar


pentru investitor,

- coordonatele pietei financiare.

Pentru a aplica diferitele metode de evaluare vom delimita activul net contabil,
capacitatea beneficiara, rata de actualizare/capitalizare.

3.1 Determinarea activului net corectat (ANC)

Activul net sau averea neta desemneaza partea din valoarea totala a resurselor,
bunurilor detinute/controlate intr-o afacere ce se obtine prin deducerea obligatiilor acelei
intreprinderi.

Termenul de activ net contabil (ANc) este cunoscut din studiul contabilitatii:

Activ net = Total activ – Datorii

Valoarea ANc este furnizata gata calculata prin bilantul contabil.

Punctul de pornire in determinarea sa il constituie bilantul contabil.

Pentru acuitatea imaginii averii nete este insa necesara o retratare, o corectie a
cifrelor furnizate de contabilitate.

Rezultatul il constituie bilantul economic, in care se retin cifrele relevante strict


pentru afacerea evaluata. Acesta sta la baza stabilirii activului net corectat (ANC).

Determinarea ANC presupune parcurgerea mai multor trepte, şi anume:

1. Se separa si se evalueaza distinct activele in afara exploatarii. Acestea pot sa fie


ori bunuri cu destinatie separata de activitatea de exploatare, ori bunuri fara o utilitate
aparenta.

Evaluarea lor se va face in functie de perspectivele privind utilizarea viitoare, de


starea si amplasamentul lor, de pretul pietei, la valoarea de cesionare.

2. Se evalueaza imobilizarile:

Imobilizarile necorporale se evalueaza in functie de perspectivele mentinerii lor


sub controlul entitatii odata ce aceasta va fi transferata noilor proprietari.
- de aceea cheltuielile de constituire, cele de dezvoltare si alte drepturi netransferabile se
considera non-valori si se elimina din activ;

- se exclud cheltuielile de dezvoltare care pot fi valorificate;

- se evalueaza toate celelalte active intangibile identificabile separat, cu valoare


independenta (dreptul de inchiriere, vadul, raritatea, starea localului, posibilitatea de
subinchiriere, clauzele privind chiria şi intreţinerea, posibilitatea de a inchiria
apartamentul de deasupra localului, posibilitatea de a inchiria localuri vecine, durata
contractului de inchiriere);

- se evalueaza goodwill-ul cu totul separat de restul activului - necuprinzandu-se in


activul net, ci adaugandu-se ulterior la acesta pentru calculul valorii firmei.

Aceasta categorie, de good-will, cuprinde:

- clientela - daca este fidela şi in relaţii bune, daca atitudinea clienţilor este binevoitoare,
numarul de clienţi, estimandu-se calitatea clienţilor, posibilitaţile de extindere a
clientelei;

- furnizorii - posibilitatea de a alege furnizorii, posibilitatea de confruntare a lor, calitatea


produselor şi serviciilor furnizorilor;

- personalul - cunoştinţele, calitatea relaţiilor, absenteismul, calitatea muncii, competenţa,


facilitatea de a inlocui personalul, dinamismul conducerii, dinamismul funcţionarilor,
stabilitatea personalului, competenţa administratorului;

- banca – apreciindu-se calitatea şi stabilitatea relaţiilor, creditele pe termen lung;

- alţi terţi - organismele sociale, fiscul, sindicatul;

- patrimoniul intreprinderii - calitatea maşinilor, calitatea localurilor, marcile, modelele,


aparatura informatica;

- producţia intreprinderii - calitatea ei, noutatea, notorietatea, cercetarea, preţul;

-concurenţa - numarul concurenţilor, poziţia lor pe piaţa, calitatea lor, poziţia lor
geografica.

Pentru evaluarea imobilizarilor corporale se vor respecta in principiu o serie de


reguli specifice.

Terenurile se evalueaza in funcţie de:

- categoria localitaţii,
- amplasarea terenului,

- dezvoltarea economica a localitaţii,

- accesul la reţele de transport,

- echiparea tehnico-edilitara a zonei,

- caracteristicile geotehnice ale terenului,

- restricţiile de folosire a terenului conform planului urbanistic general şi regulamentelor


aferente,

- poluarea terenului etc.

Pentru terenurile construite se aplica o reducere de 30% faţa de terenurile


neconstruite.

Imobilizarile corporale in afara exploatarii se evalueaza separat la valoarea de


cesionare, necuprinzandu-se in activul net.

Mijloacele fixe de exploatare, inclusiv cele achiziţionate prin leasing[17], se


evalueaza la valoarea de utilizare, in funcţie de:

- poziţia cladirilor,

- costul actual,

- gradul de uzura morala,

- gradul de uzura fizica,

- durata de viaţa,

- starea tehnica,

- aspectul,

- cheltuielile necesare pentru asigurarea funcţionarii normale etc.

Uneori legislaţia impune restricţii metodologice, de exemplu HG 945/1990


reglementa reevaluarea mijloacelor fixe prin utilizarea indicilor de actualizare a preţurilor
de producţie şi de livrare.

Imobilizarile financiare se trateaza in funcţie de natura lor:


- imprumuturile se evalueaza la valoarea ramasa,

- garanţiile, depozitele se evalueaza la valoarea contabila,

- titlurile imobilizate se evalueaza la cursul bursier sau la pretul celei mai recente
tranzactii.

Pozitia de investitor majoritar poate atrage un plus de valoare, in timp ce o


participatie minoritara poate fi decotata. Astfel titlurile de participare se trateaza in
funcţie de procentul participaţiei şi influenţa asupra filialei:

- uneori fiind necesara chiar evaluarea filialei,

- alteori fiind suficienta evaluarea convenţiilor comerciale, garanţiilor,

3. Se evalueaza apoi activul circulant, ţinandu-se cont de natura, vechimea,


destinaţia, starea şi amplasamentul fiecarui element in parte:

Stocurile se trateaza astfel:

- materiile prime, materialele, piesele, componentele se evalueaza la costul de achiziţie


sau, daca sunt depreciate ori inutilizabile, la preţul de vanzare.

- produsele finite se evalueaza la cost de producţie, preţ posibil de vanzare sau preţ de
vanzare minus marja de adaos; pentru produsele care nu mai pot fi vandute se constituie
provizioane.

- producţia neterminata, semifabricatele se evalueaza in funcţie de stadiul in care se afla.

Creanţele se evalueaza in funcţie de vechimea şi probabilitatea lor de incasare.


Pentru creanţele cu vechime peste un an valoarea este 0 şi se constituie provizion de
neincasare pentru suma integrala inregistrata. Pentru creanţele cu vechime peste 6 luni se
cere creanţierilor confirmarea debitului şi se constituie provizion de neincasare,
diminuandu-se valoarea creanţelor cu 25-50%. Creanţele in termen se evalueaza la
valoarea nominala.

Titlurile contabilizate ca investitii finnaciare pe termen scurt deţinute de firma se


evalueaza la cursul bursei.

Disponibilitaţile in lei se reţin la valoarea nominala,

Disponibilitaţile in valuta se exprima in lei la cursul de la data evaluarii.

Ca şi in cazul activului net contabil, nu se includ cheltuielile inregistrate in avans.

4. Evaluarea pasivului presupune urmatoarele:


- provizioanele se scot din pasivul exigibil

- pentru datoriile pe termen lung se elimina prima de rambursare şi se actualizeaza


valoarea datoriei.

- se adauga datoriile probabile/contingente care nu s-au reflectat in contabilitate, de


exemplu o datorie viitoare reprezentand obligatii ale intreprinderii pentru contractele pe
care le va sista, datorie neprovizionata si necontabilizata la data evaluarii.

3.2 Determinarea capacitatii beneficiare (CB )

Profitul reflectat in contul de rezultate al intreprinderii este punctul de plecare in


aplicarea metodelor financiare de evaluare. Valoarea sa va trebui insa redimensionata,
orientata spre viitor. Intreprinderea este interesanta pentru investitor prin potentialul sau
de a aduce profit, prin capacitatea sa beneficiara (CB).

In metodele financiare de evaluare utilizam un profit sau un flux teoretic, estimat


prin corectia rezultatelor trecute pe seama estimarilor pentru viitor. Capacitatea
beneficiara se poate exprima prin indicatorii: profitul brut, profitul net, dividendul si
fluxul de trezorerie.

Gasim in literatura o multitudine de variante de determinare a CB.

Este utila conversia rezultatelor trecute in preturi constante si eliminarea din


acestea a influentelor fiscale inainte de a studia dinamica acestor rezultate. De exemplu,
daca pentru ultimii 2 ani cota de impozit pe profit a fost 16 %, iar pentru cei anteriori
25%, rezultatele nete ale acelor ani mai vechi vor fi reintregite cu diferenta de impozit de
9 puncte procentuale sau se va studia dinamica profitului brut.

Studiul rezultatelor trecute poate releva o evolutie constanta, o tendinta de


crestere/scadere, o evolutie aleatorie a acestora. Analiza rezultatelor conduce la retratarea
acestora dupa caz, eliminandu-se elementele conjuncturale, nereproductibile. De
exemplu, o intreprindere a inregistrat un profit substantial in anul in care a vandut un
teren pe care nu il (mai) exploata. Acest rezultat nu este reproductibil, iar diferenta,
excedentul, nu se va include in calculul capacitatii beneficiare, corectandu-se rezultatul
acelui an. De asemenea, o cheltuiala nereproductibila ca: un cost suplimentar datorat
grevei transportatorilor, o amenda, o cheltuiala de judecata etc., se va exclude la calculul
profitului reproductibil.

Daca pentru o anumita perioada trecuta nu se cunoaste explicatia unor rezultate


anormale, rezultatele perioadei in cauza nu vor fi cuprinse in calculul capacitatii
beneficiare.

Dupa observarea tendintelor profitului se pot estima valorile viitoare ale acestuia,
prin diferite variante de calcul.
A.Se poate calcula o medie simpla a rezultatelor trecute asemanatoare:

CB = (RNn-3 + RNn-2 + RNn-1 ) : 3

B.Se calculeaza o medie ponderata, acordand ponderi mai mari perioadelor mai recente,
atunci cand rezultatele trecute sunt diferite, dar cauzele diferentelor nu sunt aparente – de
aceea considerim mai degraba reproductibile rezultatele mai recente:

CB = (1xRNn-3 + 2xRNn-2 + 3xRNn-1 ) : 6

C.Se estimeaza rezultatul anilor urmatori si se determina media luand in calcul atat
rezultate trecute, cat si rezultate viitoare:

CB = (RNn-2 + RNn-1 + RNn ) : 3

3.3 Determinarea ratei de actualizare/capitalizare (R, i sau t)

Cheia in utilizarea corecta a metodelor de evaluare pe baza de venit o constituie


justa dimensionare a ratelor folosite in calcul. Problema devine cu atat mai delicata cu cat
manualele prezinta o multitudine de rate, majoritatea fara a explica implicaţiile utilizarii
acestora.

Astfel, o prima tehnica utilizata in evaluarea financiara este cea a actualizarii. Prin
intermediul acesteia, fluxurile de numerar pe care le genereaza firma pentru investitor
sunt convertite in valoare. Se ţine cont de dimensiunile lor previzionate şi de momentul in
care ajung la proprietar.

Dimensiunile ratei de actualizare pornesc de la nivelul ratei de baza, la care se


adauga prima de risc.

Din literatura de specialitate se desprind urmatoarele metode de calcul al ratei de


actualizare:[18]

1. Dupa rentabilitatea acţiunilor firmei cotate:

 rata de baza sau neutra, de exemplu rata la obligaţiunile de stat pe 8-10 ani

 o prima de risc determinata pe baza datelor statistice bursiere. Aceasta ia in calcul


numai riscul sistematic (economic) al intreprinderii cotate, nu şi pe cel specific.

Formula primei este:

pr = β x (Rm - Rf), in care:

- pr = prima de risc a firmei cotate,


- β = coeficientul de volatilitate al firmei faţa de piaţa,

- Rm = rentabilitatea medie a pieţei,

- Rf = rata de baza nominala[19],

- (Rm - Rf) = prima de risc a pieţei.

Formula ratei este:

t = Rf + β x (Rm - Rf).

 prima de risc adiţionala de ţara.

Formula ratei devine:

t = Rf = B x (Rm - Rf) + Ra, in care:

- Ra = prima de risc adiţionala de ţara.

2. Cu prima de risc in trepte:

- rata de baza;

- riscul din exteriorul intreprinderii;

- riscul din interiorul intreprinderii;

Formula ratei este:

t = Rf + Er,

in care r ia valori de la 0 la 5% pentru fiecare treapta de risc, rezultatul fiind subiectiv.

3. Se calculeaza riscul ca procent la rata de baza, intre 25% şi 75% din aceasta.

4. Se determina dimensiunile riscului global, iar calculul ratei se face prin multiplicare,
cu formula:

t = Rf x (1 + R), unde

R poate lua valori intre 0,25 pentru risc mic şi 2 pentru risc foarte ridicat[20].

5. Se calculeaza o rata medie pentru un numar de firme vandute. Pentru calcul se


raporteaza profitul net al ultimului exerciţiu la preţul tranzacţiei.
6. Pentru intreprinderi la inceputul existenţei se utilizeaza rate de actualizare cuprinse
intre 20 şi 50%, in funcţie de stadiul firmei. Utilizarea unor rate atat de mari reflecta
riscul investiţiei.

Importanta este şi durata de previziune explicita, cea pentru care se estimeaza


fluxurile de numerar şi in care se presupune ca activitatea firmei continua in parametri
comparabili cu cei din momentul evaluarii.

Ea trebuie dimensionata şi in funcţie de posibilitaţile de efectuare a previziunilor.


In condiţii conjuncturale de siguranţa şi stabilitate orizontul previzibil poate fi mai mare
decat atunci cand condiţiile exterioare nu permit elaborarea unor coordonate certe la
distanţa. Interesant este extinderea duratei de previziune explicita diminueaza ponderea
valorii reziduale in totalul valorii intreprinderii. Ea atrage insa si o crestere a riscului de
nerealizare a previziunilor.

O alta tehnica utilizata in evaluarea financiara este cea a capitalizarii. Principiul se


preteaza la utilizarea fluxurilor de venituri, in special de venit net. In esenţa este vorba de
transformarea fluxurilor de venit net in valoare, urmarindu-se recuperarea investiţiei.

In ce priveşte rata de capitalizare, intrucat se mizeaza pe menţinerea profitului din


ultimul exerciţiu, deci exprimat in preţuri constante, se recomanda utilizarea ratei de baza
reale, fara componenta inflaţionista.[21]

Daca se prevede o creştere anuala a venitului, rata de capitalizare va fi diminuata


cu aceasta creştere:

rc = tn- g sau

rc = [(tn - i) x 1/(1 + i)] - g, unde:

rc = rata de capitalizare

tn = rata de actualizare nedeflatata

tr = rata de actualizare deflatata, reala

i = rata inflatiei

tr = (tn - i) x 1/(1 + i) reprezinta;

g = rata de creştere.

In calcule se utilizeaza şi inversul ratei de capitalizare, denumit coeficient


multiplicator.
Respectarea corelaţiilor intre ratele utilizate este una dintre condiţiile obţinerii
unor rezultate coerente.

In unele metode se utilizeaza şi valoarea reziduala a afacerii, a carei semnificaţie


este cea a valorii firmei la sfarşitul perioadei de previziune explicita. Dimensiunile
acesteia trebuie sa fie in corelaţie cu datele modelului.

Tehnica actualizarii este utilizata de obicei atunci cand fluxurile previzionate


variaza in timp. Specialiştii recomanda utilizarea tehnicii capitalizarii in evaluarea
intreprinderilor aflate in faza de maturitate, cu evoluţie stabila, pentru care se poate miza
pe perpetuarea fluxurilor din anul evaluarii pe perioada de previziune explicita.

3.4.Exerciţii şi studii de caz

1.Stabiliti ANC la data evaluarii, 01.10.2008, cunoscand datele de mai jos:

INDICATORI 2006 2007


capital social varsat 50000 50000
rezerve 10000 10000
rezultatul exercitiului 2000 7000
credite pe termen lung 20000 16000
imobilizari necorporale nete 2000 2000
imobilizari corporale nete 40000 – 10000 = 30000 48000 – 12000 = 36000
stocuri 70000 – 3000 = 63000 80000 – 3000 = 73000
creante 100000 108000- 1000=107000
furnizori 101000 125000
salarii 14000 5000
casa si conturi la banci 10000 12000
credite pe termen scurt 8000 7000

Se precizeaza ca:

-imobilizarile necorporale sunt netransferabile,

-3000 lei este ajustare pentru depreciere aferenta unor stocuri de marfuri greu vandabile,

-creante in suma de 2000 lei au o vechime de 18 luni.si sunt ajustate in proportie de 50%.

2.Asigurati comparabilitatea rezultatelor unei intreprinderi pentru doi ani consecutivi,


daca:

- profitul net al anului n este 16000 u.m.;

- profitul net al anului n-1 este 18000 u.m.;


- cota de impozit pe profit a anului n este 30%;

- cota de impozit pe profit a anului n-1 este 10%;

- rata inflatiei in anul n a fost 10%.

3.O intreprindere a inregistrat urmatoarele rezultate, exprimate in preturi constante:

-lei-

Explicatii 2004 2005 2006 2007


Rezultat net total, provenind din: 62000 70000 70000 72000
Vanzari haine blana 10000 7000 - -
Vanzari haine piele 20000 18000 19000 21000
Vanzari genti piele 32000 30000 31000 30000
Vanzari incaltaminte piele - 15000 20000 21000

Cum veti determina capacitatea beneficiara daca.

-in cursul anului 2005 (aprilie) intreprinderea decide sa nu mai comercializeze haine de
blana si cedeaza tot stocul unui concurent,

-in 2005 (februarie) incepe sa vanda incaltaminte din piele, segment de activitate ajuns la
maturitate in 2007,

-pentru anul 2008 se previzioneaza mentinerea structurii sortimentale a activitatii.

4. Daca rezultatele unei entitati in ultimii cinci ani sunt fluctuante, iar intreprinderea va
trebui sa-si reimprospateze si diversifice utilajele si instalatiile, cum dimensionati
capacitatea sa beneficiara? Explicati.

5.Rentabilitatea pietei financiare este:

-rata neutra 8%

-prima de risc 3%

-rata inflatiei 6%

Cum stabilim rata de capitalizare si rata de actualizare?

EVALUAREA ECONOMICA ŞI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA


Modulul IV – 3 ore

4.METODE DE EVALUARE A ACTIVELOR – 3 ore

Metodele de evaluare practicate au trei puncte de pornire diferite:

- valoarea-munca (pasiva) - metodele patrimoniale;

- valoarea-utilitate - metodele financiare;

- preţul - metodele bazate pe comparaţii.

4.1. Metode de evaluare pentru imobilizari corporale

Pentru elementele patrimoniale imobilizate se definesc şi se pot calcula mai multe


tipuri de valoare:

- valoarea de achiziţie sau costul de achiziţie, care cuprinde costul de cumparare şi punere
in funcţiune, mai puţin taxele deductibile;

- valoarea lichidativa care poate fi definita ca preţul la care s-ar face vanzarea de lichidare
forţata;

- valoarea de lichidare, reprezentand preţul la care s-ar derula tranzacţia in cazul vanzarii
normale;

- valoarea la casare, adica preţul probabil in cazul vanzarii echipamentului casat;

- valoarea de inlocuire sau costul de inlocuire de nou, reprezentand costul de achiziţie sau
de producţie in cazul in care elementele evaluate s-ar inlocui cu altele echivalente, dar
noi;

- valoarea de cesionare (sau de vanzare) in cazul cesionarii in condiţii normale;

- valoarea de utilizare, in cazul unui bun de exploatare reprezinta valoarea altui bun
echivalent ca performanţe şi calitate.

In cazul unor spatii construite cu destinatie multipla sunt adecvate metode bazate
pe cost sau comparatii de piata. In cazul instalatiilor, utilajelor, masinilor a caror
destinatie ar putea cu greu fi schimbata metodologia de evaluare se poate extinde spre
metode financiare, bazate pe venit.

In functie de abordarea valorii, metodologia de evaluare pentru imobilizari


cuprinde:
-calculul valorii de piata / valorii de piata pentru utilizarea existenta, costului de inlocuire
net, valorii de lichidare sau valorii de vanzare fortata, valorii de recuperare, valorii de
licitatie realizabila, pretului de tranzactionare curent, costului de inlocuire brut.

Metodele identificate de SEV sunt:

-metoda comparatiei directe, aplicabila pentru estimarea valorii de piata a mijloacelor


fixe tranzactionate in mod curent ;

-metoda costului de inlocuire net, aplicabila pentru evaluarea mijloacelor fixe


specializate, care nu se tranzactioneaza in mod curent.

4.2. Sinteza evaluarilor

Aplicand diferite metode de evaluare, se vor determina variante diferite de


valoare, deci o gama de valori pentru acelasi obiect.

Aceasta gama va fi cu atat mai omogena, cu cat se vor selecta cele mai adecvate
metode in functie de obiectul evaluarii. Selectia metodologiei va porni de la destinatia si
utilitatea viitoare a bunului in cauza.

De exemplu, in alegerea metodelor pentru evaluarea unei cladiri care urmeaza sa


se vanda sunt definitorii:

-costurile de re-constructie a acelei cladiri;

-starea ei tehnica si functionala, utilitatile;

-amplasamentul si coordonatele pietei imobiliare;

-eventualele restrictii pentru noua destinatie a cladirii;

-destinatia actuala si eventualele costuri de restaurare sau modificare daca destinatia ar fi


schimbata, precum si valoarea materialelor care s-ar recupera cu acest prilej.

Astfel, daca o intreprindere vinde o constructie pe care nu o mai foloseste,


valoarea sa se va desprinde de valoarea restului afacerii, iar rentabilitatea trecuta nu va fi
reproductibila.

Doar in cazul in care actuala utilizare a cladirii s-ar mentine, rentabilitatea trecuta
generata de folosirea cladirii in cauza ar putea afecta valoarea sa.

Exercitii
1.O intreprindere detine productie in curs si semifabricate. Cum evaluati aceste structuri
de activ cu prilejul vanzarii intreprinderii? Explicati.

2.Acelasi autoturism, nou intereseaza mai multi cumparatori prezumtivi:

-o persoana fizica neavand calitatea de comerciant,

-o intreprindere care comercializeaza autoturisme,

-o intreprindere de transport,

-un taximetrist,

-o societate comerciala care ar folosi pentru nevoile proprii acest autoturism.

Sunteti consultat de oricare dintre aceste persoane. Cum ati prezenta clientului
dumneavoastra valoarea acestui bun?

4.3. Metode de evaluare a activelor necorporale

Evaluarea goodwill-ului

Putem determina goodwill-ul daca realizam ca achiziţionarea unei firme se


efectueaza la un preţ care depaşeşte valoarea individuala insumata a bunurilor care
compun patrimoniul respectiv. Marimea sa va fi tocmai acest suprapreţ.

Pentru evaluator este necesara determinarea goodwill-ului inainte de tranzacţie,


pentru a-l cuprinde in valoarea globala a firmei, adaugandu-l la activul net contabil.

Determinarea goodwill-ului se face ţinand cont de profitul care s-ar putea realiza
in mod normal pe baza exploatarii aceluiaşi capital tehnic ca al firmei evaluate. Se va lua
in calcul fie valoarea substanţiala bruta, fie activul net contabil, fie capitalul permanent
necesar exploatarii. Asupra sa se va aplica o rata normala a rentabilitaţii financiare (a
capitalului propriu) pentru ramura de activitate respectiva. Partea din profitul realizat de
firma care depaşeşte acest nivel calculat se explica pe baza atuurilor, punctelor tari
detectate in cadrul diagnosticului.

Intrucat existenţa goodwill-ului este discutabila, ca şi durata menţinerii sale, unii


autori recomanda ca determinarea goodwill-ului sa se efectueze abia dupa calculul
activului net, pe de-o parte, şi valorii afacerii, pe de alta parte, aceasta fiind
superioara[22].

Metodele de calcul al goodwill-ului se pot grupa astfel:


1) Metode bazate pe capitalizarea supraprofitului:

- metoda anglo-saxona[23]

GW = [CB - (i x VSB)]/t = supraprofit/t

- metoda Uniunii Experţilor Contabili Europeni[24]

GW = [pn – (i x ANC)]/t

unde:

GW = goodwill-ul,

CB = capacitatea beneficiara,

pn = profitul net,

i = rata medie a rentabilitaţii financiare la nivelul ramurii sau economiei sau rata deflatata
a dobanzii la creditele pe termen mediu,

t = rata de capitalizare deflatata, majorata cu o prima de risc,

VSB = valoarea substanţiala bruta,

ANC = activul net contabil.

2) Metoda indirecta[25]:

GW = VR - ANC

GW = goodwill-ul,

VR = valoarea de randament sau de rentabilitate,

ANC = activul net contabil.

3) Metode directe, prin practicarea baremurilor aplicabile firmelor cu profil


comercial[26], care ţin cont, de la caz la caz, de cifra de afaceri anuala, de profitul net
anual, de incasarile brute saptamanale, de incasarile zilnice sau de profitul anual şi
valoarea echipamentelor.

EVALUAREA ECONOMICA ŞI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS
Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

Modulul V – 8 ore

5.METODE DE EVALUARE A INTREPRINDERILOR - 9 ore

5.1.Factori cu influenta asupra valorii intreprinderii

Evaluarea şi implicit valoarea intreprinderii depind de doua mari categorii de


factori, judecand dupa criteriul provenienţei acţiunii lor.

In prima categorie intra factorii interni, endogeni, ale caror dimensiuni şi direcţii
de acţiune provin din organizarea şi managementul firmei.

A doua categorie este cea a factorilor externi, exogeni, care acţioneaza din afara,
din mediul in care fiinţeaza firma.

Factorii interni cu influenţa asupra evaluarii intreprinderii ar putea fi astfel


clasificaţi: factori juridici, factori comerciali, factori operaţionali, resursele umane,
managementul, factori financiar-contabili.

La randul lor, factorii externi firmei care influenţeaza evaluarea acesteia pot fi
imparţiţi in: factori tehnici, factori economici, factori de suprastructura, factori naturali.

Dupa alte criterii de clasificare factorii ce influenţeaza evaluarea afacerii pot fi


imparţiţi şi astfel:

 in funcţie de posibilitatea dirijarii lor exista: factori obiectivi, care nu pot fi


manevraţi şi factori subiectivi, a caror acţiune poate fi dirijata;

 in funcţie de posibilitatea prevederii acţiunii şi influenţei lor exista: factori


previzibili, cu tendinţe de acţiune care se pot studia şi prevedea şi factori cu acţiune
intamplatoare, imprevizibili;

 in funcţie de modul de manifestare a acţiunii lor, exista factori care au legatura cu


caracterul ciclic al economiei, factori conjuncturali, şi factori care nu au aspecte
ciclotimice.

 in funcţie de sfera de acţiune: factori generali şi factori specifici.

 in manualele de specialitate[27] am gasit un grupaj al factorilor care influenţeaza


valoarea unei intreprinderi mici.
Sunt cuprinşi aici factorii care privesc aspecte direct legate de activitatea
intreprinderii, şi anume: amplasarea geografica şi condiţiile demografice, clientela,
relaţiile contractuale, raportul intre cerere şi oferta, concurenţa, reputaţia, referinţele,
dotarile şi tehnologia, angajaţii, spaţiul de lucru, potenţialul sinergetic.

Se apreciaza ca influenţe favorabile: situarea intreprinderii in mediul urban, intr-o


zona in dezvoltare, cu populaţie numeroasa şi stabila, de varsta tanara; stabilitatea
clientelei (şi, adaug eu, numarul mare al clienţilor); deţinerea a numeroase contracte,
relaţii contractuale stabile, puternice; o cerere mare şi o oferta redusa pentru produsele
firmei; o concurenţa nesemnificativa (ca numar şi putere); o buna reputaţie a firmei;
referinţe de la mulţi clienţi; dotari noi, tehnologii moderne in comparaţie cu cele utilizate
in ţara şi in strainatate; angajaţi corespunzator calificaţi, stabili, dedicaţi; spaţiu de lucru
bine organizat, condiţii bune de lucru; existenţa surselor de venituri suplimentare
probabile.

Se apreciaza ca influenţe nefavorabile: faptul ca intreprinderea funcţioneaza in


mediul rural, intr-o zona in stagnare sau chiar in declin, slab populata, cu populaţie in
tranzit sau instabila, imbatranita; clientela pasagera (şi dependenţa de un numar mic de
clienţi, consider eu); relaţii contractuale nesigure şi puţine; cerere mica şi oferta mare;
concurenţa numeroasa şi puternica; reputaţie proasta; lipsa referinţelor; dotari vechi şi
tehnologii demodate; angajaţi necalificaţi corespunzator, personal fluctuant; spaţiu de
lucru prost organizat, impropriu; inexistenţa potenţialului de a realiza venituri
suplimentare.

A.Factori interni

Cea mai buna modalitate de studiu al factorilor interni cu influenţa asupra


evaluarii şi respectiv valorii intreprinderii o constituie diagnosticul pentru evaluare.

Analiza-diagnostic a activitaţii trecute şi prezente a firmei supuse evaluarii va


avea ca finalitaţi: constatarea modului de funcţionare a firmei, a existenţei unor deficienţe
şi disfuncţionalitaţi, determinarea cauzelor acestora; constatarea punctelor tari şi
oportunitaţilor firmei, pe de-o parte, şi a punctelor slabe şi riscurilor acesteia, pe de alta
parte; evidenţierea evoluţiei trecute a rezultatelor şi randamentului firmei, desprinderea
tendinţelor manifestate, marcarea situaţiilor de conjunctura trecute; determinarea cailor
de creştere a profitului şi rentabilitaţii; desprinderea direcţiilor de orientare strategica a
dezvoltarii firmei; estimarea influenţei pe care modificarile din interiorul sau din
exteriorul intreprinderii le au, direct sau indirect asupra: patrimoniului, veniturilor,
cheltuielilor şi rezultatelor, incasarilor şi plaţilor; estimarea inflenţelor financiare datorate
personalului, conducerii firmei, sindicatelor.

Condiţia indispensabila pentru calitatea evaluarii va fi calitatea analizei-


diagnostic.

In principiu factorii interni sunt factori subiectivi, dimensiunile lor şi influenţele


lor datorandu-se deciziilor luate la nivel microeconomic.
1.Factori juridici

Desprinşi din diagnosticul juridic, factorii din aceasta prima categorie privesc
modul in care intreprinderea este asigurata pe viitor prin indeplinirea tuturor condiţiilor
juridice de funcţionare.

Acestea se refera la: existenţa actului legal de infiinţare a firmei - inexistenţa unui
act legal de infiinţare atrage aprecieri negative privind valoarea firmei respective, chiar şi
atunci cand exista intenţii de legalizare a activitaţii ori de demarare a afacerii; deţinerea
actelor de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile - in practica se intampla de
multe ori ca unele bunuri sa fie folosite de firma fara a fi inregistrate ca facand parte din
patrimoniul sau, fie din cauza nor imperfecţiuni ale legislaţiei (cum este cazul dreptului
de proprietate asupra terenului), fie din cauza principiilor contabile (de exemplu,
stadardele contabile nu reglementeaza separat atributele proprietaţii, ceea ce nu va
permite o evidenţa justa a drepturilor decurgand din inchiriere şi leasing); probleme
deosebite ridica existenţa in utilizarea firmei a unor bunuri asupra carora aceasta nu-şi
poate dovedi drepturile, ceea ce atrage riscul pierderii acestor bunuri şi diminueaza
valoarea firmei; deţinerea drepturilor privative asupra: firmei, emblemei, marcilor de
fabrica, de comerţ, de servicii, brevetelor de invenţie, desenelor şi modelelor industriale.

Desfaşurarea activitaţii fara existenţa acestor drepturi atrage in unele cazuri riscul
unor revendicari ale titularilor, riscul unor conflicte juridice, ceea ce diminueaza valoarea
firmei.

Este de asemenea importanta deţinerea licenţelor de fabricaţie, producţie - factor


care acţioneaza in acelaşi mod ca şi precedentul.

Nu trebuie neglijata calitatea condiţiilor contractelor de inchiriere, locaţie,


concesiune - de calitatea contractelor incheiate de firma privind condiţiile de plata sau
incasare depind şansele de obţinere şi nivelul profitului, ceea ce influenţeaza valoarea de
rentabilitate a firmei; este necesara existenţa contractelor de asigurare, şi trebuie
verificata calitatea lor – acestea avand menirea de a indeparta riscurile influenţelor
negative ale unor evenimente exterioare şi imprevizibile.

Vor fi apreciate contractele de finanţare şi calitatea lor - existenţa unor contracte


de finanţare certe da siguranţa previziunilor privind derularea activitaţii firmei in viitor,
calitatea acestor contracte, modul in care au fost formulate condiţiile şi clauzele
contractuale avand implicaţii asupra viitoarelor rezultate financiare şi, prin intermediul
acestora, asupra valorii firmei.

Existenţa contractului colectiv şi a contractelor individuale de munca - este


condiţia siguranţei acoperirii nevoilor de potenţial uman ca premisa a continuitaţii
activitaţii şi obţinerii rezultatelor scontate.

Conflictele trecute cu salariaţii pot atrage cheltuieli neprevazute, pierderi.


Existenţa şi calitatea condiţiilor contractelor cu furnizorii şi clienţii este o condiţie
pentru funcţionarea aprovizionarii şi desfacerii, pentru pastrarea in coordonatele sperate a
volumului activitaţii, pentru evitarea riscului intreruperii activitaţii, reducerii producţiei,
producţiei pe stoc.

Calitatea relaţiilor cu furnizorii şi clienţii - existenţa unor conflicte poate atrage


pierderi prin intreruperea legaturilor cu furnizorii respectivi, prin plata unor penalitaţi sau
cheltuieli de judecata, prin neincasarea creanţelor faţa de clienţi.

Calitatea relaţiilor cu fiscul - existenţa unor conflicte anterioare sau care inca nu
s-au soluţionat implica riscul diminuarii rezultatelor prin apariţia unor cheltuieli
suplimentare, neprevazute privind amenzi sau penalitaţi de platit, cheltuieli de judecata;
sancţiunile care pot sa apara ulterior pot uneori sa conduca chiar la sistarea activitaţii
intregii firme sau unor subunitaţi sau secţii ale sale;

Constatarea incadrarii firmei in normele de drept şi aprecierea condiţiilor


contractuale ca fiind favorabile firmei reprezinta puncte forte. Cunoaşterea şi aprecierea
acestora determina alegerea unor scenarii optimiste, conducand la valori mari.

Acţiunea in sens negativ a factorilor juridici apare in cazul in care firma nu


respecta normele de drept sau in cazul unor contracte care prezinta pericole latente pentru
desfaşurarea activitaţii firmei in viitor. Existenţa acestor riscuri determina minusuri de
valoare şi alegerea unor variante pesimiste in previziunile privind activitatea viitoare a
firmei.

2.Factori comerciali

Aceasta categorie de factori se refera in principal la relaţiile cu furnizorii


(aprovizionarea din import sau din ţara, dependenţa de un singur furnizor sau de un
numar mic de furnizori, calitatea relaţiilor).

Dependenţa de import (in condiţiile fluctuaţiilor imprevizibile ale cursului


valutar), dependenţa de un singur furnizor sau de un numar mic de furnizori, intreruperile
in aprovizionare induc influenţe negative asupra valorii firmei.

Relaţiile cu clienţii pot fi apreciate din urmatoarele puncte de vedere: dependenţa


de clienţi, vanzarea sau existenţa posibilitaţilor de vanzare la export,
stabilitatea/fragilitatea relaţiilor cu clienţii.

Posibilitatea vanzarii cu uşurinţa a producţiei sau marfurilor pe care le desface


firma reprezinta premisa unei valori mari, dependenţa de un client sau un numar mic de
clienţi şi riscul migrarii clienţilor spre concurenţa atrag diminuarea valorii firmei.

Caracteristicile produselor sau serviciilor pe care le ofera firma pot influenţa


valoarea firmei. Aceşti parametri ar trebui sa fie urmariţi in corelaţie cu evoluţia generala
a sistemului de nevoi şi cu riscul apariţiei producţiei de inlocuitori.
Durata de viaţa a produsului (caţi ani se estimeaza ca se poate fabrica) implica
variaţii ale valorii. Aceasta depinde de existenţa şi disponibilitatea resurselor utilizate la
fabricarea sa, de nevoile de utilizare a produsului respectiv, de menţinerea destinaţiilor
sale iniţiale sau de posibilitatea apariţiei unor noi utilizari, de riscul apariţiei
inlocuitorilor. Cu cat durata de viaţa a produsului va fi mai mare, cu atat valoarea firmei
poate fi mai mare.

Vechimea, varsta produsului, poziţia sa pe curba de viaţa sunt factori determinanţi


pentru a aprecia perspectivele afacerii. Un produs cu vechime mare sau un produs care se
situeaza in apropiere de capatul curbei de viaţa atrage diminuarea valorii firmei deoarece
in viitorul apropiat aceasta va trebui sa se orienteze spre un nou produs, ceea ce implica
cheltuieli suplimentare. Uneori poate fi imposibila adaptarea liniilor de producţie pentru
produse noi, pierderile fiind de dimensiuni mari. In anumite cazuri insaşi continuitatea
activitaţii poate deveni indoielnica intr-un viitor apropiat, iar calculul valorii firmei in
acest caz se va face printr-o metodologie specifica. Un produs abia creat poate fi
explicaţia unor pierderi sau unor rezultate inferioare faţa de situaţia in care produsul este
cunoscut, apreciat şi cautat. Valoarea de exploatare continua se bazeaza chiar pe
principiul maturitaţii produsului.

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru intinerirea producţiei pot fi o garanţie a


viitorului firmei. Efectuarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare arata preocuparea
managementului pentru intinerirea producţiei, ceea ce reprezinta un punct tare. Analiza
eficienţei activitaţii de cercetare-dezvoltare implica şi alte aspecte, dincolo de volumul
acestor cheltuieli.

Preţul şi politica de preţ pot fi considerate şi ele factori cu influenţa asupra valorii.
Analiza politicii de preţ in corelaţie cu performanţele produsului conduce la un diagnostic
comercial realist al firmei.

Cheltuielile de publicitate pot genera profit suplimentar.

Marketingul poate fi apreciat prin piaţa actuala şi posibilitatea largirii ei, poziţia
deţinuta de firma pe piaţa, pieţele potenţiale.

Cheltuielile de publicitate şi prospecţiunile pieţei concura la expansiunea firmei.


Existenţa unor posibilitaţi de largire a pieţei, de orientare spre noi pieţe de desfacere
constituie puncte tari şi atrag plusuri de valoare.

Trebuie sa se aiba in vedere şi desfacerea, existenţa reţelei de distribuţie. Reţeaua


proprie de distribuţie constituie garanţia unei arii largi de desfacere a producţiei. O reţea
bine organizata, cu cheltuieli de desfacere mici va face produsul mai accesibil clienţilor.

Este importanta şi asigurarea serviciilor pe perioada de garanţie şi post garanţie.


Aspectele privind garanţia acordata pot aduce surprize din cauza condiţiilor din
contractele de garanţie. Firma va trebui sa ştie sa aleaga o cale de mijloc intre
atractivitatea pe care o induce asupra clienţilor oferta de garanţie, pe de-o parte, şi
riscurile unor cheltuieli mari ce ar putea sa apara in cazul reparaţiilor efectuate in baza
ofertei respective.

3.Factori operaţionali

Factorii operaţionali privesc modul de organizare şi de desfaşurare a activitaţii de


producţie.

Aceasta categorie include in primul rand tipul de intreprindere (profilul, obiectul


de activitate), apoi durata de viaţa a intreprinderii, varsta sa şi poziţia intreprinderii pe
curba de viaţa.

Pe baza analizei acestor aspecte se poate constata fie ca firma in cauza este abia la
inceputul existenţei sale, fie ca este matura, in plina funcţionare sau chiar ca este in
apropierea sfarşitului vieţii sale. Fiecare dintre situaţiile pe care le poate constata
diagnosticul atrage efecte specifice asupra valorii firmei şi asupra alegerii metodologiei
de evaluare.

Modul de organizare şi desfaşurare a aprovizionarii influenţeaza valoarea afacerii.


Aprovizionarea va fi analizata sub aspectul modului de stocare (magaziile) şi derularii
fluxului de aprovizionare.

Organizarea aprovizionarii printr-o buna depozitare a materiilor prime şi


materialelor şi asigurarea ritmicitaţii in aprovizionare, calculul corect al necesarului de
aprovizionat reprezinta puncte tari in diagnosticul firmei.

In ce priveşte tehnologia utilizata de intreprindere se vor urmari aspectele privind


vechimea tehnologiei, performanţele tehnologiei in comparaţie cu cele cunoscute in ţara
şi in strainatate. Se va analiza activitatea de cercetare-dezvoltare, ca garant al
perspectivelor tehnologice.

Valoarea firmei depinde şi de aceste aspecte. Tehnologiile superioare şi


preocuparile pentru cercetare-dezvoltare in aceasta direcţie reprezinta puncte tari. O
tehnologie veche, neperformanta, absenţa preocuparilor pentru imbunataţirea sau
intinerirea tehnologiei atrag riscuri pentru activitatea viitoare a firmei.

Mijloacele fixe sunt de urmarit ca factor de influenţa asupra valorii firmei. Ele
vor fi privite sub urmatoarele aspecte: noutatea sau vechimea utilajelor, starea tehnica şi
fiabilitatea utilajelor, instalaţiilor.

Şi in acest domeniu de analiza pot sa apara puncte tari (cand firma deţine utilaje şi
instalaţii noi, moderne şi de calitate, care funcţioneaza in condiţii bune, fara intreruperi şi
cheltuieli neprevazute) şi puncte slabe (instalaţii vechi şi care au probleme, care produc
intreruperi şi genereaza pierderi).
Depozitarea şi ambalarea produselor nu pot fi neglijate. Efectuate in bune condiţii
reprezinta o garanţie a pastrarii calitaţii lor şi atractivitaţii pe care o exercita asupra
clientelei. Acelaşi produs, ambalat necorespunzator, va fi in curand mai puţin cautat,
chiar daca el insuşi indeplineşte criteriile de calitate.

Posibilitatea reprofilarii firmei este un alt aspect de ştiut. Flexibilitatea firmei din
acest punct de vedere contribuie la creşterea valorii sale, conferindu-i relativa imunitate
in situaţia in care s-ar impune renunţarea la vechiul profil in urma scaderii drastice a
producţiei. Cauzele unui astfel de fenomen ar putea fi: reducerea cererii, penuria de
materii prime, ineficienţa activitaţii.

Influenţa acestor factori asupra evaluarii poate sa fie directa. Astfel, de exemplu,
daca durata ramasa de viaţa a intreprinderii este scurta, atunci posibilitatea de utilizare a
unei asemenea investiţii este limitata. Ca o soluţie, atunci cand este posibil, la sfarşitul
acesteia firma ar trebui reprofilata. In aceasta situaţie capacitaţile existente vor fi adaptate
la noul profil sau casate, dupa caz.

Fiecare coordonata in parte va conduce la alt tip de valoare, la alt model de


evaluare sau la alte scenarii de previziune.

4.Resursele umane

In viziunea unor reputaţi autori[28] personalul reprezinta un „activ


necontabilizat”. Aceasta deoarece toate celelalte mijloace economice, resursele alocate şi
utilizate de firma sunt evidenţiate in patrimoniul acesteia.

In fapt, calitatea personalului şi relaţiilor cu salariaţii, precum şi alte elemente


legate de personal constituie parte componenta a goodwill-ului.

Influenţa resurselor umane asupra valorii firmei poate fi cuantificata prin


intermediul riscului.

In ce priveşte personalul pe care il utilizeaza, firma risca sa ramana eventual


descoperita prin pierderea aşa-numiţilor oameni-cheie. Chiar daca uneori good-will-ul
porneşte tocmai de la renumele unor astfel de oameni de neinlocuit, relaţiile cu aceştia
pot deveni incomode in cazul schimbarii proprietarilor sau managementului.

Politica de personal a firmei trebuie sa aiba in vedere posibilitatea şcolarizarii,


pregatirii personalului de care are nevoie. In acest fel se asigura rezerve pentru posturile
care necesita calificare speciala.

Nu trebuie neglijate aspectele psihologice, referitoare la motivaţiile salariaţilor,


mai ales atunci cand aceştia ar fi greu de inlocuit.

O structura adecvata a personalului pe varste, sexe, grupe de pregatire va aduce


un plus de valoare. Dinamismul, puterea de munca, entuziasmul şi dorinţele de afirmare
ale celor tineri vor putea fi valorificate numai alaturi de experienţa şi maturitatea gandirii
personalului cu relativa vechime in intreprindere. Acţiunea conjugata a tenacitaţii şi
puterii de munca masculine cu intuiţia feminina va conduce la obţinerea unor rezultate
superioare.

5.Factori financiar-contabili

In aceasta categorie intra: dependenţa de finanţarea externa, gradul de indatorare,


levierul financiar şi indatorarea, pasivele stabile şi gestiunea trezoreriei, vitezele de
rotaţie ale creanţelor şi datoriilor, fondul de rulment şi politica financiara, profitul şi
rentabilitatea, structura activului, gradul de utilizare a activului, ratele de rentabilitate,
amortizarea imobilizarilor, decalajele dintre venituri şi incasari, dintre cheltuieli şi plaţi.

Dependenţa de finanţarea externa reprezinta un factor de risc, in special in


perioade de instabilitate economica, atunci dobanda fiind fluctuanta sau desfacerea
producţiei periclitata ori incasarea creanţelor ingreunata.

Un grad mare de indatorare reduce posibilitatea contractarii unor imprumuturi


ulterioare.

Analizata in corelaţie cu rentabilitatea economica a firmei, indatorarea poate sa


aiba uneori efecte pozitive, alteori efecte negative asupra rentabilitaţii financiare a firmei
şi implicit asupra valorii.

Pasivele stabile, sursa de finanţare pe termen scurt atrasa şi neremunerata, au


menirea de a diminua necesarul de fond de rulment, de a suplini absenţa fondului de
rulment. Atat timp cat dimensiunile pasivelor stabile nu pericliteaza relaţiile cu terţii,
existenţa şi utilizarea lor sunt benefice pentru rentabilitatea firmei.

Gestiunea trezoreriei, dimensionarea stocurilor şi creanţelor influenţeaza


rentabilitatea firmei.

Viteza de rotaţie a elementelor de activ circulant (stocurilor, creanţelor,


disponibilitaţilor) releva calitatea organizarii, producţiei, desfacerii şi incasarii
contravalorii livrarilor şi serviciilor efectuate.

Viteza de rotaţie a datoriilor arata calitatea fluxurilor de plata, relaţiilor cu


furnizorii.

Fondul de rulment analizat in comparaţie cu alte firme din aceeaşi ramura


exprima tipul de politica financiara pe care il practica managementul firmei.

Analiza tuturor acestor dimensiuni se va face ţinand cont de specificul domeniului


de activitate al firmei, prin comparaţie cu parametrii obţinuţi de alte intreprinderi din
branşa.
Nivelul profitului şi cel al indicatorilor de rentabilitate exprima eficienţa activitaţii
firmei şi stau la baza calculului valorii sale financiare.

Structura activului şi gradul de utilizare a activului vor sta la baza determinarii


valorii patrimoniale. La fel amortizarea şi corelarea ei cu uzura reala a imobilizarilor.

Decalajele dintre venituri şi incasari exprima viteza desfacerii, viteza de rotaţie a


creanţelor-clienţi. Aceşti factori influenteaza rentabilitatea reala a firmei, eficienţa
activitaţii, eficienţa investiţiei prin rapiditatea realizarii fluxurilor sperate de investitor.

Influenţa acestei grupe de factori asupra valorii intreprinderii este de cele mai
multe ori uşor de cuantificat.

Ea se exercita in primul rand asupra evaluarii patrimoniale, in calculul activului


net şi in efectuarea corecţiilor patrimoniale.

De asemenea, se resimte asupra evaluarii financiare, in previzionarea profitului


net sau fluxurilor de lichiditaţi, estimarea riscurilor, estimarea creşterii interne, calculele
coeficienţilor multiplicatori sau ratelor de capitalizare şi in calculele ratelor de
actualizare.

Nici efectuarea evaluarii pe baza comparaţiilor cu alte firme nu este independenta


de factorii financiar-contabili.

Principalii indicatori economico-financiari ar putea fi grupaţi pe baza modelului


adoptat prin legislaţia actuala.

Urmarirea acestor indicatori arata performanţele economico-financiare ale firmei.


Deşi de multe lichiditatea redusa şi vitezele mici de rotaţie a creanţelor se motiveaza pe
baza greutaţilor cu care se confrunta partenerii economici, trebuie sesizat faptul ca in
cazul firmelor gestionate direct de proprietar exista realizari uneori uimitoare. La noi
lichiditatea sufera şi din cauza deficienţei circulaţiei titlurilor de credit.

6.Managementul

Managementul constituie factorul intern decisiv, cel mai in masura sa determine


un spor al valorii firmei de la o perioada la alta.

In condiţii normale creşterea valorii intreprinderii se datoreaza capacitaţii


managerilor de informare, analiza, previzionare, organizare şi control.

Pentru a considera ca managementul este de calitate se urmaresc de obicei


efectele financiare ale funcţionarii sale. Nu este neaparat cea mai fericita alegere. O
atenta analiza a managementului firmei ar trebui sa includa o gama diversa de criterii. In
cadrul diagnosticului global se calculeaza şi indicatori de gestiune, care pot sta la baza
aprecierii managementului[29].
Aprecierea managementului ar trebui sa ţina cont şi de calificarea şi motivaţiile
managerilor.

Calificarea adecvata a managerilor nu presupune existenţa unei formule general


valabile, dar se poate aprecia ca pentru nivelul inalt al managementului este nevoie de
pregatire speciala, de cunoştinţe de management, pentru nivel mediu şi jos este utila
pregatirea tehnica, de profil.

Supracalificarea şi subcalificarea managerilor pot fi la fel de daunatoare prin


efectele pe care le au asupra activitaţii firmei. O persoana supracalificata pentru o
anumita funcţie va munci fara suficienta motivaţie. O persoana subcalificata pentru acea
funcţie nu va reuşi sa indeplineasca toate atribuţiile in timp util, va avea greutaţi in luarea
unor decizii. Chiar daca nu este exact aceeaşi problema, urmarirea adecvarii calificarii
pentru un anume post se poate face cu ajutorul unor coeficienţi similari celor de
concordanţa intre calificarea personalului şi cea necesara pentru o anume lucrare.

De asemenea trebuie urmarita abilitatea pentru funcţii de conducere, chiar in


detrimentul cunoştinţelor profesionale. Motivaţiile managerilor şi aptitudinile lor
personale pot fi uneori la cu totul alt nivel decat cunoştinţele profesionale ale aceloraşi
oameni şi astfel pot spori rezultatele afacerii.

Persoanele situate in poziţii cheie pot aduce spor de valoare firmei, dar exista şi
riscul ca la pierderea lor firma sa sufere influenţe notabile, prin migrarea simultana a
intregii sfere de relaţii ale respectivelor persoane.

B.Factori externi

Factorii externi, exogeni, pot fi evidenţiaţi prin analiza-diagnostic a mediului in


care firma işi desfaşoara activitatea.

Mediul trebuie abordat din aproape in aproape, intr-un sistem integrat: mediul
tehnic, mediul economic, suprastructura, natura.

Urmarind starea fiecarui sistem se vor desprinde aspecte pozitive şi negative


datorate factorilor prezenţi in cadrul sau.

Influenţa factorilor externi se resimte in efecte economice. Dar chiar şi influenţa


factorilor extraeconomici se transforma in efecte economice.

Uneori, cum este cazul volumului de resurse naturale sau a factorilor ecologici,
influenţa factorilor exogeni poate fi anticipata.

In general factorii externi acţioneaza asupra nivelului previziunilor, duratei de


previziune explicita, ratelor de capitalizare sau de actualizare.
Majoritatea factorilor imprevizibili sunt factori exogeni. Inca de la semnarea
contractului de evaluare se poate menţiona faptul ca evaluatorul nu işi asuma raspunderea
efectelor unor acţiuni cu totul imprevizibile, cum ar fi forţa majora.

1.Factori tehnici

Factorii de aceasta natura care acţioneaza asupra evaluarii intreprinderii privesc:


varsta ramurii de activitate, performanţele tehnice şi tehnologice generale, apariţia de noi
utilaje, mai performante, apariţia de noi tehnologii, cercetarea-dezvoltarea in domeniu,
apariţia unor inlocuitori pentru produsele firmei.

Valoarea unei firme a carei activitate se inscrie intr-o ramura in declin se


calculeaza ţinand cont de scurtarea perioadei de viaţa ramase, ceea ce implica reducerea
valorii in comparaţie cu situaţia unei ramuri in ascendenţa ori matura.

Imbatranirea relativa a tehnologiei atrage la randul sau o scadere a valorii firmei.

Daca cercetarea-dezvoltarea in domeniu anticipeaza noi soluţii tehnice,


tehnologice, cu care intreprinderea nu poate ţine pasul, valoarea sa relativa scade.

La fel se intampla şi in cazul apariţiei inlocuitorilor, daca producerea acestora


necesita costuri mai mici.

Influenţa factorilor tehnici se exercita atat asupra valorii patrimoniale, prin


intermediul costului de inlocuire şi comparaţiilor cu utilajele moderne, cat şi asupra
valorii financiare, existand plasamente mai rentabile şi mai sigure pentru capitalul
disponibil.

2.Factori economici

Factorii economici exogeni privesc evoluţia ramurii din care face parte
inteprinderea, evoluţia pieţelor in amonte şi in aval de intreprinderea evaluata, evoluţia
economiei naţionale, evoluţia economiei globale, deci a intregului mediu economic
exterior.

Ei afecteaza evaluarea şi valoarea firmei prin influenţele pe care le pot avea


asupra volumului activitaţii şi rentabilitaţii firmei.

Din aceasta categorie de factori fac parte: factorii economici generali, factorii
economici monetari, factorii economici financiari şi potenţialul demografic.

Factorii economici generali includ: rentabilitatea ramurii şi rentabilitatea


economiei naţionale, dinamica pieţelor de aprovizionare şi desfacere, globalizarea
economiei naţionale, preţurile concurenţei autohtone şi straine.
Factorii economici monetari de refera la: inflaţie, viteza de circulaţie a banilor,
ritmicitatea fluxurilor de moneda in economia naţionala, dinamica creditului pe termen
scurt, dobanda pe piaţa monetara şi devalorizarea monedei naţionale.

Factorii economici financiari privesc: dobanda la obligaţiunile de stat, deficitul


bugetului de stat, dinamica creditului pe termen mediu şi lung, starea şi dinamica pieţei
de capital.

Potenţialul demografic presupune: populaţia, nivelul de trai, starea de sanatate şi


gradul de morbiditate, speranţa de viaţa, rata populaţiei active, rata populaţiei ocupate.

Factorii economici exogeni influenţeaza notabil metodologia de evaluare utilizata


şi valoarea firmei.

Astfel rentabilitatea ramurii şi rentabilitatea economiei naţionale vor fi luate ca


baza de comparaţie pentru eficienţa investiţiei.

Dinamica pieţelor naţionale şi internaţionale va pretinde firmei sa indeplineasca


criteriile de eficienţa care sa ii permita menţinerea cotei sale de participare la piaţa.
Apariţia concurenţilor şi superioritatea lor, reglarea preţurilor pot deveni piedici pentru
derularea programelor firmei şi implicit rentabiliatea obţinuta.

Inflaţia poate aduce efecte pozitive sau negative in funcţie de modul in care
managementul va reuşi sa anticipeze evoluţia ei, sa manevreze fluxurile financiare in
beneficiul firmei.

Dobanda reglata de piaţa şi practicata in economie va aduce schimbari de optica,


determinand migrarea capitalurilor spre destinaţiile alternative.

Potenţialul demografic sta la baza procurarii resurselor umane şi va influenţa


starea generala a economiei naţionale, dinamica pieţelor şi valoarea firmei.

2.Factori de suprastructura

In campul de relaţii ale firmei cu mediul exterior suprastructura instituţionala


ocupa un loc deosebit. Factorii care provin din acest mediu sunt multipli şi au influenţe
imprevizibile şi incontrolabile.

Intr-o succinta grupare, aceasta categorie include: factorii juridici exogeni, factorii
sociali, factorii financiari exogeni şi factorii politici şi militari.

Factorii juridici exogeni privesc: stabilitatea legislaţiei, incidenţa legislaţiei fiscale


asupra veniturilor nete şi/sau fluxurilor de trezorerie, ingradirile decurgand din
reglementarile financiar-contabile, condiţiile juridice privind proprietatea (reglementarile
privind transferul de proprietate şi siguranţa dreptului de proprietate), legislaţia muncii
şi protecţiei sociale, legislaţia vamala.
Factorii sociali constau in: stabilitatea relaţiilor sociale, coordonatele pieţei
muncii, organizarea generala sindicala, conflictele de munca, grevele in cadrul ramurii, in
domeniul firmei, grevele generale, nivelul şomajului, asigurarile sociale, protecţia
sociala, asistenţa sociala, structura pe naţionalitaţi, existenţa unor conflicte interetnice.

Factorii financiari exogeni privesc: dobanda bancii centrale, gradul de fiscalitate,


deficitul bugetar, subvenţionarea unor ramuri ale economiei naţionale, alte forme de
implicare a statului in economie.

Factorii politici şi militari sunt: orientarea politica a guvernului, stabilitatea


interna, stabilitatea in zona (existenţa unor conflicte in zona şi pericolul apariţiei unor
conflicte in regiune), politica de alianţe, participarea la alianţe militare, intenţia de
aderare la astfel de alianţe.

Modificarea reglementarilor financiar-fiscale, instabilitatea legislaţiei in acest


domeniu, atrage riscul diminuarii rezultatelor nete şi determina reducerea valorii firmei.

Problemele juridice legate de proprietate pot conduce la diminuarea interesului


investitorului ca urmare a riscurilor pe care plasamentul le implica, deci la scaderea
valorii firmei.

Legislaţia muncii şi protecţiei sociale influenţeaza profitul, fie prin practicarea


salariului minim obligatoriu, fie prin cotele procentuale mari sau mici cu care se
calculeaza contribuţiile sociale obligatorii ale firmei. Varsta de pensionare şi nivelul
somajului vor determina şi ele indirect aceleaşi efecte asupra valorii, prin influenţa pe
care o exercita asupra cotelor de contribuţii necesare pentru echilibrarea bugetelor
speciale. Pentru firma cheltuielile suplimentare rezultate in cazul unor cote mari vor
determina scaderea profitului, economiile de cheltuieli in cazul unor cote mici vor
determina creşterea profitului.

Reglementarea dobanzii la nivelul Bancii Naţionale atrage influenţe asupra


tuturor dobanzilor practicate şi ofera şi baza de comparaţie pentru eficienţa plasamentului
de capital.

Impozitarea profitului şi salariilor, celelalte impozite directe vor influenţa


rezultatele nete ale firmei.

Taxa pe valoarea adaugata şi celelalte impozite indirecte vor diminua şi ele


profitul firmei prin intermediul scaderii producţiei din cauza reducerii cererii ca urmare a
creşterilor de preţ sau direct, daca firma nu mareşte preţul.

In ambele situaţii creşterea fiscalitaţii conduce la scaderea valorii de rentabilitate.

Existenţa unor conflicte zonale induce riscuri mari, de la incasarea cu intarziere a


creanţelor la reducerea cererii pentru produsele firmei (pierderea pieţei de desfacere) sau
chiar la pierderea, distrugerea intreprinderii.
3.Factori naturali

Factorii naturali privesc : potenţialul de resurse naturale existent, modul de


utilizare a acestui potenţial, posibilitatea atragerii de noi resurse, existenţa unor
posibilitaţi de utilizare mai rentabila pentru aceleaşi resurse, clima, forţa majora
(cutremure, inundaţii, alunecari de teren) şi poluarea mediului.

Reducerea resurselor disponibile intr-o ramura atrage declinul sau, caz in care in
evaluarea afacerii se va ţine cont de perioada de viaţa ramasa a acelei intreprinderi.

Uneori estimarea resurselor disponibile este incerta. Alteori pot sa apara sau sa fie
atrase noi resurse. In ambele situaţii calculul valorii de rentabilitate are grad mare de
aproximare.

In situaţia in care exista utilizari alternative, mai rentabile, pentru aceleaşi resurse,
valoarea intreprinderii scade intrucat apare riscul ca in viitor piaţa in amonte sa nu mai fie
accesibila.

In ce priveşte acţiunea factorilor de forţa majora, nu se pot urmari decat efectele


manifestarilor trecute. Se poate presupune repetarea acestora. Absenţa manifestarilor
trecute nu exclude posibilitatea unor manifestari viitoare.

Poluarea mediului poate atrage cheltuieli suplimentare, uneori cu decalaj in timp


şi chiar deteriorarea grava a condiţiilor generale economico-sociale in zona respectiva, cu
grave implicaţii asupra activitaţii firmei. Riscurile acestea vor determina reducerea valorii
de rentabilitate a intreprinderii.

5.2. Principalele metode de evaluare a intreprinderii; metode patrimoniale,


evaluarea prin randament, metoda fluxurilor financiare (cash-flow), metode
combinate, metode bursiere

O prima abordare[30] a valorii intrepriderii este cea pe baza de active. Aceasta


consta in calculul valorii firmei, unei participaţii sau acţiunilor pornind de la valoarea de
piaţa a activelor sale individuale, din care se scad datoriile.

O a doua abordare[31] a valorii intrepriderii este cea pe baza de venituri. Aceasta


consta in determinarea valorii prin convertirea caştigurilor anticipate.

O a treia abordare[32] a valorii intrepriderii este cea prin comparaţii de piaţa. In


acest caz evaluarea se face pe baza similitudinilor cu cazuri precedente.

Problema este de o importanţa majora pentru ca intre dimensiunile


valorilor calculate pentru intreprindere pornind de la o premisa sau alta exista diferenţe
semnificative.Abordand valoarea intreprinderii fie din perspectiva trecutului, fie din
perspectiva viitorului, exista o multitudine de metode de evaluare, grupate astfel:
1. metode de evaluare patrimoniala;

2. metode de evaluare bazate pe randament;

3. metode de evaluare bazate pe fluxul de disponibilitaţi (cash-flow);

4. metode bazate pe valoarea bursiera;

5. metode combinate;

6. metode bazate pe comparaţii de piaţa;

7. alte metode utilizate in cazuri particulare.

Conform legislaţiei romaneşti (Legea 77/1994) la evaluarea firmelor privatizate


prin metoda MEBO s-au utilizat cel puţin doua dintre metodele:

- metoda activului net actualizat

- metoda fluxurilor financiare actualizate

- metoda comparaţiilor de piaţa

- metoda capitalizarii veniturilor.

In Franţa metodele cel mai des practicate erau in 1990:[33]

- PRICE EARNINGS RATIO, constand in capitalizarea printr-un coeficient


multiplicator al capacitaţii beneficiare curente,

- activul net contabil corectat,

- activul net corectat cu plusul sau minusul de valoare datorat elementelor intangibile
(plus goodwill sau minus badwill),

- valoarea de reconstituire = costul reproducerii unei intreprinderi identice sau a unuia


dintre elementele sale, la data evaluarii,

- capitalizarea dividendelor,

- valoarea prezenta a cash-flow-ului viitor, diminuata cu investiţiile pentru inlocuire,

- evaluarea pe baza cifrei de afaceri sau a producţiei,

- evaluarea prin comparaţie:


- cu preţul pieţei,

- cu cursul la bursa,

- cu tranzacţiile recente,

- alte metode.

Standardele de evaluare europene delimiteaza trei grupe de metode pentru


evaluarea afacerii:

1. pe baza de active, caz in care evaluarea unei intreprinderi sau a unei participaţii se face
pornind de la valoarea de piaţa a activelor, din care se scad datoriile totale;

2. pe baza de venit, caz in care se convertesc in valoare veniturile anticipate;

3. pe baza comparaţiilor de piaţa, utilizandu-se datele existente referitoare la afaceri


asemanatoare.

5.2.1.Metode patrimoniale

Metodele de evaluare patrimoniale au in vedere masura consumurilor care au


contribuit la crearea intreprinderii. Punctul de pornire in evaluarea patrimoniala il
reprezinta bilanţul contabil.

Abordarea pe baza de active trebuie, conform standardelor europene, sa reflecte


urmatoarele principii:

- substituţiei, ceea ce inseamna ca un activ nu valoreaza mai mult decat costul de


inlocuire al parţilor sale;

- transformarea bilanţului contabil intr-un bilanţ economic prin retratarea activelor


corporale şi necorporale şi a datoriilor;

- in cazul continuitaţii activitaţii se recomanda şi utilizarea celorlalte abordari;

- utilizarea bazei de evaluare adecvate, in funcţie de situaţia firmei in cauza: valoarea de


piaţa, valoarea de lichidare forţata;

Intr-o grupare sumara, aceasta categorie de metode cuprinde:

- Activul net contabil (ANc)

- Activul net actualizat (ANa)

- Activul net corectat (ANC)


- Valoarea substanţiala bruta (VSB)

- Capitalul permanent necesar exploatarii (CPNE)

- Valoarea matematica (VM).

Intr-o prima varianta se determina marimea activului net contabil[34], ca diferenţa


intre total activ şi datorii totale:

ANc = ACTIV - ACTIVE CONSIDERATE NON-VALORI - DATORII TOTALE

Calculul ANc presupune o retratare a cifrelor din bilanţ, astfel:

- se considera non-valori şi se exclud din activ urmatoarele elemente:

- soldul contului 201 Chetuieli de constituire

- soldul contului 471 Cheltuieli inregistrate in avans (pentru intreprinderile care au


profit suma scazuta din activ ar trebui sa fie 84% din soldul acestui cont, daca pentru
impozitul pe profit cota este de 16%)

- soldul contului 476 Diferenţe de conversie activ.

- se considera datorii şi:

- o parte din soldul contului 151 Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, şi anume:

- provizioanele pentru cheltuieli cu grad mare de probabilitate (aproape certe) şi in


suma cunoscuta

- provizioanele pentru riscuri inevitabile

- partea de 16% (sau cota adecvata de impozit pe profit) din soldul contului 151
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli daca aceste provizioane au fost deductibile la
constituire.

Avantajele metodei constau in simplitate şi rapiditate.

Dezavantajele metodei provin din faptul ca nu ţine cont de imobilizarile


neinregistrate in activ, de imobilizarile inregistrate in activ dar neutilizate, de vechimea
diferita a cifrelor agregate in bilanţ, in pofida eventualelor reevaluari, de utilitatea
intreprinderii, cea care constituie dealtfel motivul achiziţiei.

In a doua varianta se determina activul net actualizat printr-un coeficient de


corecţie. Coeficientul se calculeaza pornind, de exemplu, de la cursul dolarului. Corecţia
se aplica elementelor de activ şi pasiv care se preteaza la astfel de reconsiderare (nu se
corecteaza cheltuielile de infiinţare).

Metoda activului net corectat[35], cea de-a treia varianta, prezentata in


subcapitolul 3.1.

Metoda este mai exacta decat variantele prezentate anterior, dar necesita un volum
mare de munca şi timp mai mult pentru efectuarea evaluarii.

A patra metoda, cea a valorii substanţiale[36] a patrimoniului, are ca principiu


urmarirea tuturor mijloacelor necesare desfaşurarii activitaţii firmei, indiferent de modul
de finanţare a lor.

Valoarea substantiala bruta reprezinta totalul activelor utilizate de intreprindere


pentru desfaşurarea activitaţii şi se calculeaza astfel:

VSB = ANC + DTSML + BIL + CC - REP, unde:

VSB - valoarea substantiala bruta,

ANC - activul net corectat,

DTSML - datorii pe termen scurt, mediu şi lung,

BIL - bunuri inchiriate şi in leasing,

CC - cheltuieli de constituire,

REP - cheltuieli de reparaţii pentru bunurile de producţie.

ANC + DTSML = ACTIV - AHE - GW.

GW = E(BENEF.PREVIZIBIL - RATA NEUTRA x VSB).

Activele in afara exploatarii nu se includ in valoarea substanţiala bruta.[37]

Valoarea substantiala redusa se obţine prin deducerea datoriilor pe termen scurt


nepurtatoare de dobanzi acordate de acţionari sau manageri şi creditelor furnizor cu
dobanda redusa.[38]

Valoarea substantiala neta se obţine prin deducerea integrala a datoriilor din


valoarea substantiala bruta.

A cincea metoda, cea a capitalului permanent necesar exploatarii are ca obiect


calculul capitalului necesar pentru a obţine o intreprindere cu caracteristicile
intreprinderii evaluate:
CPNE = INEC + NFR + BIL, unde:

CPNE = capitalul permanent necesar exploatarii,

INEC = imobilizarile nete pentru exploatare corectate,

NFR = necesarul de fond de rulment,

BIL = bunuri inchiriate şi in leasing.

Metodele VSB si CPNE servesc calculului rentei goodwill-ului.

Valoarea matematica a intreprinderii este ANC - valoarea elementelor


necorporale.

In caz particular, pentru intreprinderile in lichidare se calculeaza valoarea pornind


de la activul net corectat, diminuat cu cheltuielile de lichidare.

In eventualitatea redresarii firmei, evaluarea porneşte de la valoarea la termen a


firmei, dupa efectuarea schimbarilor necesare, diminuata cu cheltuielile de redresare.

5.2.2. Metode pe baza de venit

Ca o caracteristica generala, aceste metode au in vedere valoarea intreprinderii ca


pe o suma de fluxuri obţinute prin utilizarea capitalului, investiţiei. Unele dintre lucrarile
de specialitate grupeaza metodele de evaluare bazate pe valori de randament sub
denumirea generica de metode financiare. [39]

Fundamente

Daca evaluarea patrimoniala se orienteaza spre costurile care au contribuit la


crearea intreprinderii, metodele de randament se indreapta spre viitorul intreprinderii.

Calculul valorii intreprinderii in acest context porneşte de la datele trecute din


evoluţia firmei privind profitul, fluxul de lichiditaţi, cifra de afaceri. Datele furnizate de
evidenţa contabila sunt analizate şi, pe baza lor, se fac previziunile fluxurilor viitoare.

Valoarea de randament este definita ca „suma tuturor fluxurilor nete pe care le


poate genera o intreprindere pentru deţinatorii capitalului propriu, luand in considerare
factorul timp şi factorul risc”[40]

Prin urmare, o intreprindere are valoare de randament numai in cazul continuitaţii


exploatarii şi obţinerii de caştiguri nete pentru proprietarii sai. Pentru o firma ce nu ar
indeplini aceste condiţii, evaluarea ar trebui sa se faca prin alte metode.
Problema previziunilor este, pentru aceasta grupa de metode, cel puţin la fel de
dificila ca si determinarea valorilor de inlocuire pentru elementele de activ, in cadrul
metodelor patrimoniale. Dificultaţile provin din doua unghiuri. Trebuie mai intai sa fie
corect estimate tendinţele şi posibilitaţile firmei insaşi, prin resursele de care dispune. In
al doilea rand, trebuie sa fie apreciate şi restricţiile de mediu, evoluţia generala a
economiei.

Rezultatul acestor estimari reprezinta fluxurile cele mai probabile pe care ar trebui
sa le obţina firma in perioada urmatoare, in condiţiile date.

Daca evaluarea patrimoniala este relativ imuna la influenţa acţiunii viitoare a


factorilor interni şi externi firmei, evaluarea financiara este supusa unei acţiuni puternice
a acestora.

Evaluarea financiara se bazeaza pe criteriul eficienţei investiţiei de capital.

Pentru cumparator, motivul acţiunii este speranţa de a obţine rezultate mai bune
decat intr-o alta varianta posibila de plasament sau de investiţie. Dincolo de <ce se
vede>, cumparatorul poate miza pe oportunitaţi disponibile ulterior, uneori in
exclusivitate pentru el. Acestea se iau insa in calcul numai la solicitarea expresa a
beneficiarului evaluarii afacerii.

Motivaţia vanzatorului unei firme ar putea fi:

- nevoia de resurse pentru un alt plasament, mai eficient,

- lipsa de lichiditate,

- insatisfacţia datorata utilizarii prea puţin eficiente a investiţiei,

- incapacitatea totala sau parţiala de a conduce afacerea.

Dincolo de aceste motive pot exista riscurile, viciile ascunse sau intuite uneori
numai de el (de vanzator):

- imbatranirea produsului şi, prin urmare, scaderea cererii,

- imbatranirea tehnologiei şi creşterea relativa a costurilor de producţie,

- migrarea clienţilor spre concurenţa,

- deteriorarea pieţei de aprovizionare,

- inasprirea legislaţiei fiscale, vamale, etc.


Posibilitaţile practice de a prevedea viitorul firmei sunt limitate. Ţinand cont mai
mult sau mai puţin de evoluţia probabila a tuturor variabilelor implicate se pot intocmi
mai multe scenarii diferite pentru urmatoarea perioada de viaţa a firmei evaluate.

Previziunile optimiste sau pesimiste işi au originea intr-un diagnostic global


relevant, indispensabil pentru evaluarea firmei. Cu mare atenţie trebuie sa fie studiat,
analizat şi mediul economico-social in care activeaza firma in cauza.

Rezultatul acestor scenarii il reprezinta aprecierea resurselor alocate şi utilizate,


pe de-o parte, respectiv calculul estimativ al rezultatelor ce s-ar obţine. Investirea
capitalului este un proces ale carui rezultate se vad in timp.

Perioadele de previziune uzuale sunt de 2-8 ani. Toate fluxurile intrate (deci
resursele), respectiv ieşite din afacere (rezultatele) trebuie sa fie apreciate numai dupa ce
au fost ajustate, pentru a deveni comparabile. Ajustarea se face in primul rand in funcţie
de timp. O suma investita astazi va trebui sa fie integral recuperata peste un an. In plus, la
ea trebuie sa se adauge preţul renunţarii, preţul amanarii utilizarii sale.

Pentru simpla renunţare la utilizarea curenta şi acceptare a unei utilizari amanate


posesorul sumei respective işi asuma riscul cel mai mic şi face efortul cel mai prost platit.
Preţul sau se calculeaza utilizand un procent mic, denumit rata de baza sau neutra, aplicat
la suma iniţiala. Acest caştig trebuie sa acopere şi deprecierea monetara de pe durata de la
investire pana la recuperare.

Rata de baza poate fi rata dobanzii la bonurile de tezaur sau la obligaţiunile de


stat. Ea are şi o componenta inflaţionista. Aceasta rata este una fara risc, iar caştigul pe
care il procura investitorului este minim, dar sigur, garantat.

Pe baza acestui raţionament, sumele ce reprezinta caştigurile viitoare ale


investitorului sunt transformate in sume comparabile cu resursele investite in prezent.
Procedeul se numeşte actualizare.

Ratele utilizate in practica pot sa se abata de la rata de baza, in funcţie de


condiţiile concrete. Rata de actualizare este rata rentabilitaţii utilizata pentru convertirea
unor sume viitoare in sume actuale.

Printr-un alt raţionament, se poate considera ca o investiţie se recupereaza intr-un


anumit timp prin rezultatele pe care le degaja anual. Cunoscand marimea rezultatului
anului in curs şi dimensiunile investiţiei, putem calcula numarul de ani in care s-ar
recupera investiţia. Astfel se obţine coeficientul multiplicator. Aplicand acest coeficient
la un rezultat cunoscut, putem determina marimea unei investiţii.

Daca se calculeaza raportul rezultat/investiţie (rata de capitalizare sau divizorul),


acesta poate fi apoi utilizat pentru a determina dimensiunile investiţiei. Divizorul este
inversul multiplicatorului. Raţionamentul lasa in suspensie pe moment valoarea
investiţiei dupa recuperare, ea insaşi o posibila sursa de caştig.
Standardele de evaluare sugereaza urmatoarele tipuri de venit:

- cash-flow brut,

- cash-flow net la dispoziţia furnizorilor de capital,

- cash-flow net la dispoziţia proprietarilor de capital,

- profitul net anual.[41]

Pot fi considerate rezultate ale investiţiei intr-o masura mai realista:

- profitul net anual al proprietarului,

- dividendul net al acţionarului, caz in care valoarea reziduala ar fi cursul la revanzarea


acţiunilor,

- fluxul net de numerar degajat de investiţie.

Data fiind diferenţa clara intre noţiunile de venituri şi incasari evidenţiata de


principiile contabilitaţii romaneşti, manualele de evaluare separa de multe ori metodele
de randament sau rentabilitate, pe de-o parte, şi metodele de flux de numerar, pe de alta
parte. Conceptual insa, ele au suport comun.

Clasificare

In cadrul metodelor tradiţionale de evaluare financiara a investiţiei de capital, se


au in vedere:

- rentabilitatea medie;

- indicele de profitabilitate neactualizat;

- termenul de recuperare a capitalului investit neactualizat.

Metodele bazate pe actualizare iau in calcul:

- termenul de recuperare a investiţiei;

- valoarea actuala neta.

Azi metodele de evaluare bazate pe venit se pot clasifica:

- in funcţie de fluxurile utilizate:

- metode bazate pe profit;


- metode bazate pe dividende;

- metode bazate pe cash-flow;

- metode bazate pe cifra de afaceri;

- in funcţie de tehnica de calcul utilizata:

- metode care utilizeaza actualizarea;

- metode care utilizeaza capitalizarea.

Profitul net

Pentru a inţelege metodele de evaluare bazate pe profit trebuie sa ne bazam pe


conceptul de valoare-utilitate. Achiziţia unei intreprinderi sau a unor acţiuni pe termen
lung va fi privita ca o investiţie. Investiţia se va recupera in timp prin veniturile nete pe
care le produce: profitul net, repectiv dividendul.

Calculul valorii va consta in divizarea veniturilor nete anuale printr-un divizor


(rata de capitalizare), respectiv in multiplicarea acestor venituri nete anuale cu un
coeficient multiplicator (inversul ratei de capitalizare).

Semnificaţia ratei de capitalizare (t) este: raportul intre venitul net anual şi
investiţia care il produce.

Semnificaţia coeficientului multiplicator este: numarul de ani in care se


recupereaza o investiţie cu rentabilitate anuala t.

Construcţia modelului de calcul al valorii in aceasta maniera porneşte de la date


ipotetice din ambele sensuri:

- pe de-o parte se previzioneaza venitul net anual reproductibil;

- pe de alta parte se dimensioneaza rata de actualizare, respectiv coeficientul


multiplicator.

Din acest motiv este necesara o corecta estimare atat a evoluţiei viitoare a firmei,
cat şi a mediului in care aceasta fiinţeaza.

In ce priveşte prima variabila a modelului, venitul net, se vor avea in vedere


tendinţele susţinute ale dimensiunilor venitului ales.

De exemplu, pentru profitul net se recomanda o ajustare a profitului net contabil,


eliminandu-se veniturile sau/şi cheltuielile excepţionale şi impozitul aferent rezultatului
excepţional. In acest fel se obţine profitul net corectat.
Pentru capacitatea beneficiara se ia in calcul acelaşi profit net corectat, la care se
adauga cheltuielile ce menţin valoarea substanţiala bruta (dobanzile şi locaţiile platite).

In ce priveşte a doua variabila a modelului, rata de capitalizare, ea va fi


dimensionata in funcţie de condiţiile generale economice şi de dobanda la obligaţiunile
de stat pe termen lung şi mediu (se utilizeaza ca rata de baza, dar deflatata) şi de
posibilitaţile de realizare a previziunilor (se calculeaza prima de risc).

Uşor de aplicat, modelul de evaluare prin capitalizarea profitului net anual


constant va fi:

VR = PN/t, unde:

- VR = valoarea de randament;

- PN = profitul net;

- t = rata de capitalizare[42].

Rata de capitalizare va cuprinde:

- rata de baza (deflatata),

- riscul.

Pentru situaţia in care se estimeaza ca profitul net anual va creşte an de an cu o


rata g (nu e vorba de o creştere datorata inflaţiei! ), formula devine (Gordon - Shapiro):

VR = PN/(t - g).

Dupa cum se poate observa din formula, creşterea sperata anuala a profitului
conduce la o valoare superioara a afacerii respective.

Pentru calculul valorii pe aceleaşi baze se poate apela la coeficientul


multiplicator, coeficientul de capitalizare, 1/t.

Metoda este utila, facila, valoarea astfel calculata surprinde utilitatea investiţiei.
Se preteaza insa numai la firme cu rentabilitate superioara acelei rate de baza. Un alt
dezavantaj al acestei metode il reprezinta faptul ca se mizeaza pe extrapolarea condiţiilor
şi tendinţelor prezente, ceea ce este greu de acceptat in general şi credibil doar pentru
firme in faza de maturitate.

Fluxul de lichiditaţi

Metoda este uşor de asociat cu viziunea contabila americana. Prima imagine a


patrimoniului unei firme la un moment dat apare in bilanţ. Pentru sistemul contabil
continental ordonarea datelor prezentate in activ porneşte de la imobilizari, de la activele
cu lichiditate slaba. Disponibilitaţile şi elementele patrimoniale cu lichiditate buna se afla
in partea de jos a bilanţului. In bilanţul american pe primul plan sunt aşezate
disponibilitaţile in numerar, ceea ce dovedeşte un simt practic dezvoltat şi inradacinat.

Inţelegerea metodei este condiţionata de diferenţierea conceptuala intre incasari şi


venituri, plaţi şi cheltuieli. Profitul este rezultatul compararii veniturilor cu cheltuielile.
Nu toate veniturile genereaza in acelaşi timp incasari; nu toate cheltuielile genereaza
plaţi. Inregistrarea acestora in contabilitate este decalata. Cash-flow-ul reprezinta chiar
evoluţia disponibilitaţilor baneşti ale firmei, evoluţia trezoreriei nete.

Pentru a calcula acest indicator va trebui in principiu sa adaugam la profitul net


corectat cheltuielile care nu genereaza plaţi (amortizarile şi provizioanele cu caracter de
rezerva) şi sa scadem din acesta plaţile pentru investitţi, care nu reprezinta cheltuieli.

Daca fluxul de disponibilitaţi ar fi constant, valoarea firmei pe baza acestuia ar fi:

VCF = k x CF, unde:

- VCF = valoarea pe baza de cash-flow,

- k = un coeficient multiplicator,

- CF = fluxul anual de lichiditaţi.

Cum de regula situaţia nu sta aşa, fluxurile anuale vor fi previzionate şi


actualizate. Previziunile fluxurilor viitoare se fac in preţuri curente. Pentru actualizare se
utilizeaza rate nedeflatate.

Planificarea fluxurilor viitoare se poate face in trepte, pe activitaţi:

1. Fluxul din activitatea curenta:

+ profitul net

+ amortizarea

+ scaderea necesarului de fond de rulment/(-) creşterea necesarului de fond de


rulment;

2. Fluxul pentru investiţii:

- plaţi pentru cumpararea mijloacelor fixe

+ incasari din vanzarea mijloacelor fixe


- plaţi pentru alte investiţii

+ vanzarea de alte active imobilizate.

3. Fluxul din activitatea de finanţare:

+ incasari de credite pe termen lung

- plaţi de rate pentru credite pe termen lung

+ incasari de la acţionari (din emisiunea de acţiuni).

Suma acestor trepte reprezinta fluxul net disponibil in anul respectiv.

Previziunile sunt delicate intrucat necesita o buna fundamentare tehnica. Ele s-ar
putea baza pe planurile de afaceri elaborate deja pentru firma de specialiştii proprii. Nu
peste tot acestea exista!

Durata de previziune poate fi prelungita pentru toata perioada pentru care exista
suficiente informaţii disponibile. Extinderea duratei de previziune este utila, dar posibila
numai in condiţii de stabilitate a mediului şi de cunoaştere a evoluţiei probabile a firmei.

Scenariile se intocmesc pentru perioade de 5-10 ani, in funcţie de situaţie. Aceasta


perioada se cheama durata de previziune explicita. In continuare viaţa firmei işi urmeaza
cursul pe o perioada de previziune neexplicita. Valoarea firmei la inceputul acestei
perioade se numeşte valoare reziduala.

Valoarea totala a firmei pe baza de cash-flow se obţine insumand doua


componente:

- valoarea cumulata a fluxurilor anuale din perioada de previziune explicita actualizate:

EDCF = CF1/(1+t) + CF2/(1+t)2 + CF3/( 1+t)3 + ... + CFn/(1+t)n

- valoarea reziduala a firmei la sfarşitul perioadei de previziune explicita actualizata:

Vrn/(1+t)n

Valoarea reziduala se calculeaza:

- prin capitalizarea fluxului net din primul an de previziune neexplicita,

- prin capitalizarea profitului net operaţional din acel an,

- prin capitalizarea rezultatului net de exploatare din acel an,


- prin multiplicarea profitului net al ultimului an de previziune explicita cu un PER[43]
previzionat,

- ca activ net corectat previzionat pentru ultimul an de previziune explicita.

Pentru acurateţea calculelor este bine ca perioada de previziune explicita sa fie


mai lunga, daca poziţia firmei pe curba de viaţa şi condiţiile de mediu o permit. In acest
caz erorile aparute in calculul valorii reziduale sunt nesemnificative, ponderea ei in
valoarea totala fiind oricum scazuta.

Cu condiţia unor previziuni realiste şi facand abstracţie de volumul mare de


munca pe care il necesita, metoda pare cea mai sincera.

In funcţie de variabilele implicate se pot construi pentru aceeaşi firma scenarii


diferite.

5.2.3. Metode pe baza comparaţiilor de piaţa. Evaluarea bursiera

Esenţa acestor metode consta in compararea intreprinderii analizate sau afacerii


evaluate cu alte afaceri similare care au fost tranzacţionate recent pe aceeaşi piaţa, fara
constrangeri.

Se pot efectua comparaţii pe baza informaţiilor privind:

- tranzacţiile anterioare de pe piaţa de capital cu participaţii la afaceri similare;

- pentru intreprinderi cotate;

- pentru intreprinderi necotate;

- tranzacţiile anterioare ale proprietaţilor aparţinand afacerii evaluate.

In efectuarea comparaţiei se ţine cont de toate asemanarile şi deosebirile dintre


cazurile luate in calcul şi cel de faţa. Evaluatorul trebuie sa ţina cont de urmatorii factori:

- afacerile comparate trebuie sa fie amplasate in acelaşi domeniu de activitate, fiind


influenţate de aceleaşi variabile;

- tranzacţiile sa se efectueze in aceleaşi condiţii - exista vanzari nepartinitoare intre


vanzatori şi cumparatori independenţi şi relaţii privilegiate intre parteneri;

- afacerile cu care se face comparaţia trebuie sa fie alese dupa criterii simple şi obiective.

- daca exista diferenţe privind marimea participaţiei sau se compara intreprinderi cotate
şi intreprinderi necotate, atunci se vor efectua corecţii.
Evaluarea bursiera a aparut din nevoia de a fundamenta luarea deciziilor de
cumparare sau vanzare de acţiuni.

Observand piaţa financiara se pot desprinde tendinţe manifestate in evoluţia


trecuta a cursurilor; extrapolarea lor, prezicerea cursurilor viitoare fiind insa o loterie,
dupa cum susţin adepţii teoriei RANDOM-WALK.

Un investitor ar trebui sa studieze inainte de a-şi plasa capitalul disponibil nu


numai cursul, ci şi valoarea acţiunilor, in conexiune cu firma emitenta.

Adepţii teoriei EFFICIENT MARKET HYPOTHESIS cosidera chiar ca, date


fiind posibilitaţile rapide şi facile de informare, cursul acţiunilor ar fi chiar masura valorii
lor intrinseci.

Analiza fundamentala se ocupa cu calculul valorii reale, sincere, intrinseci a


acţiunilor.

Punctul de pornire poate fi:

- valoarea contabila (Benjamin Graham şi grahamiştii),

- valoarea actuala a fluxurilor viitoare.

Datele analizate privesc:

- firma insaşi:

- bilanţul

- contul de rezultate

- dividendele acordate

- perspectivele comerciale

- mediul economic, financiar, politic:

- rata dobanzii

- masa monetara

- rata de creştere a producţiei industriale

- rata inflaţiei

- indicii bursieri
- soldul comerţului exterior.

Dupa Benjamin Graham valoarea contabila este suficienta pentru analiza:

BV = CPR/N, unde

BV = valoarea contabila a acţiunii,

CPR = capitalul propriu,

N= numarul de acţiuni.

Intrucat la bursa data distribuirii dividendelor atrage diminuarea cursului, in teorie


se definesc separat:

- capitalul propriu - inainte de dividende

- situaţia neta - capitalul propriu diminuat cu dividendele acordate.

Pentru a lua o decizie corecta Graham propune investitorilor 39 de rate grupate in


8 categorii:

1) beneficiul pe acţiune (E),

2) rate de curs:

PER = C/E

PBR = C/BV, unde

PER = raportul preţ/beneficiu

C = cursul, preţul acţiunii

E = beneficiul pe acţiune

PBR = raportul curs/valoare contabila

BV = valoarea contabila a unei acţiuni,

3) rate de randament, cum ar fi randamentul pe capitalul propriu,

4) rate de creştere (a vanzarilor, a beneficiilor),

5) rate de stabilitate (variaţia pe trei ani a randamentului),


6) rate de distribuire:

d = dividende/beneficiu sau dividende/cash-flow

7) rate de credit: Activ circulant/Pasiv,

8) alte rate:

- amortizari/vanzari,

- rotaţia stocurilor.

Kenneth Fisher evidenţiaza ratele:

PSR = C/CA,

PRR = C/CC, unde

PSR = raportul preţ/vanzari

C = curs

CA = cifra de afaceri

PRR = raportul preţ/cheltuieli de cercetare

CC = cheltuieli de cercetare.

Pentru calculul valorii actuale a acţiunilor pe baza fluxurilor viitoare se pot utiliza
formulele:
a)
Va = Vf / (1+i/m)nm

Va = valoarea actuala,

Vf = valoarea fluxului anual viitor,

b) C0 = D1/(1+k) + D2/(1+k)2 + D3/(1+k)3 + ...

C0 = cursul actual,

D = dividendul anual,

k = rata de capitalizare.
Autorul formulei, J.B.Williams (1938) considera cursul egal cu valoarea actuala a
dividendelor.

Daca dividendul creşte anual cu o rata g, cursul devine:

C = D/(t-g).

C = cursul acţiunii,

D = dividendul anual,

t = rata de actualizare deflatata riscata.

g = rata de creştere anuala.

Pentru dividende constante (g=0), ca un caz particular:

C = D/k.

C = cursul actual,

D = dividendul anual,

k = rata de capitalizare.

c) In modelul Gordon-Shapiro:

V0 = D1/(t-g) daca dividendele din anul evaluarii au fost distribuite,

V0 = D0 + D1/(t-g) inainte de distribuirea dividendelor D0.

PER = C0/E = D/PN/(t-g) = d/(t-g).[44]

V0 = valoarea actuala,

C0 = cursul actual,

D = dividendul anual,

PN = profitul net,

t = rata de actualizare,

g = rata de creştere anuala,

PER = raportul preţ/beneficiu,


E = beneficiul pe acţiune,

d = rata de distribuire a dividendelor.

d) Formula lui Irving Fisher[45] este similara ca raţionament metodei DCF:

V0 = ∑ Dp/(1+t)p + Cn/(1+t)n,

p=1

V0 = valoarea actuala a unei acţiuni,

Dp = dividendul anului p,

t = rata de actualizare,

Cn = cursul previzional al acţiunii in anul n.

5.3. Evaluarea pentru prezentarea in situatiile financiare

Situatiile financiare ale intreprinderii se intocmesc la finalul perioadei, dupa


inventarierea anuala a activelor si datoriilor. Legislatia actuala recomanda efectuarea
evaluarii[46] structurilor din bilant si chiar inventarierii de catre specialisti independenti.
Inventarierea implica retratarea valorii activelor si datoriilor entitatii. Astfel, pentru active
IAS recomanda de obicei[47] ca tratament de baza costul acestora, eventual ajustat la
inflatie si, daca este cazul, diminuat cu amortizarile si ajustat pentru deprecieri.

Tratamentul alternativ il reprezinta calculul valorii corecte (valorii juste, conform


IAS 16 si IAS 2), o categorie similara valorii de piata.

Trebuie sa remarcam ca si in contabilitate se face distinctie in evaluarea acelorasi


active atunci cand destiantia lor este diferita. Astfel, IAS 40 prezinta ca tratament de baza
[48] exact valoarea justa, iar ca tratament alternativ costul nou-definitelor investitii
imobiliare. Aceasta optiune legitima se datoreaza scopului pentru care ar fi achizitionate
asemenea bunuri – cel de rezerva de valoare si de crestere a valorii, ele urmand sa fie
revandute la o data ulterioara neprecizata expres.

Metodologia de evaluare este in principiu cea aplicabila in evaluarea patrimoniala.


Totusi, ca nota specifica, cadrul general, standardele si reglementarile contabile introduc:

-problema recunoasterii/derecunoasterii unui activ sau unei datorii in corelatie cu


beneficiile economice viitoare sau cu iesirea de resurse care se ataseaza structurii in
cauza[49];
-costul istoric, ca suma platita la data cumpararii activului sau valoarea echivalentelor
obtinute in schimbul datoriei,[50]

-costul curent, ca suma care ar trebui platita pentru achizitionarea acelui activ in prezent,
respectiv valoarea necesara pentru a deconta in prezent datoria,[51]

-valoarea realizabila, ca suma care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a
activelor, si valoarea de decontare, ca valoare neactualizata care trebuie platita pentru a
achita datoriile,[52]

-valoarea actualizata a viitoarelor intrari/iesiri de numerar atasate activelor/datoriilor,[53]

-conceptul de valoare contabila, ca minim intre cost si valoarea realizabila neta[54]

5.4. Evaluarea unitaţilor patrimoniale aflate in dificultate

Prelungirea existentei unor intreprinderi in dificultate presupune reorganizarea


acestora, de multe ori managementul sau chiar proprietarii acestora schimbandu-se.
Alteori activitatea intreprinderii nu mai poate continua. Un diagnostic oricare astfel de
situatie va releva cele mai realiste estimari.

Metodologia de evaluare aplcabila va tine cont de premisele valorii deduse prin


dignsotic.

Astfel, in cazul unei intreprinderi redresabile se poate aplica una dintre variantele:

-actualizarea valorii la termen a intreprinderii considerata redresata si reducerea


capitalului necesar redresarii, la care se aplica o decotare;

-metoda Schnettler[55], constand in evaluarea intreprinderii sub nivelul capitalurilor sale


proprii, conducand la obtinerea unei rentabilitati viitoare prin reducerea implicita a
cheltuielilor cu amortizarea.

Pentru afacerile neredresabile se recomanda restructurarea, reorganizarea si


evaluarea separata a activelor rezultate, diminuand atat cat este posibil masa activelor de
evaluat la valoare de lichidare fortata.

5.5. Organizarea activitaţii de evaluare si sinteza metodologiei de evaluare

In prima faza a activitaţii de evaluare este necesara derularea unor operaţiuni


pregatitoare. Astfel, pentru stabilirea sarcinilor ce vor reveni echipei de evaluatori, este
indispensabila o cunoaştere preliminara a obiectului evaluarii - intreprinderea sau activul
in cauza. De asemenea, trebuie cunoscute: scopul evaluarii, beneficiarul (destinatarul)
evaluarii, perioada aproximativa in care ar trebui sa se efectueze evaluarea. Dupa ce se
stabilesc coordonatele generale ale evaluarii in cauza se calculeaza volumul de munca
necesar şi se fomeaza echipa de evaluatori (in principiu). Apoi se poate face oferta pe
baza careia se va licita şi contracta evaluarea, se va cumpara caietul de sarcini.

Dupa contractarea evaluarii se definitiveaza echipa şi se repartizeaza lucrarile


concrete de efectuat pentru fiecare membru al echipei in parte. Se stabileşte durata şi data
la care se vor efectua vizitele la intreprindere. Se planifica activitatea fiecarui membru al
echipei.

Pregatirea evaluarii este importanta pentru ca asigura premisele necesare


caştigarii licitaţiei (altfel evaluarea nu se va realiza). Ea este indispensabila pentru ca
creeaza condiţii pentru desfaşurarea unei activitaţi bine organizate, eficiente şi care sa se
incadreze in termenul contractat cu beneficiarul evaluarii.

Dupa ce s-a definitivat programul dupa care se va realiza evaluarea şi s-au stabilit
sarcinile concrete pentru fiecare membru al echipei, se trece la desfaşurarea evaluarii.

Aceasta presupune efectuarea unor vizite la faţa locului in scopul obţinerii a cat
mai multe date referitoare la obiectul evaluarii.

Pe baza datelor culese se apreciaza, se analizeaza, se diagnosticheaza starea


firmei.

Diagnosticele sectoriale (juridic, comercial, operaţional, al resurselor umane, al


managementului, financiar-contabil) se fundamenteaza pe informaţiile obţinute.

Acestea vor fi sintetizate apoi intr-un diagnostic global pentru evaluare.


Diagnosticul global pentru evaluare pregateste campul de lucru pentru aplicarea
metodologiei de evaluare.

In continuare se trece la utilizarea acelor metode de evaluare adecvate in fiecare


situaţie, selectate in funcţie de obiectul şi scopul evaluarii in cauza.

Diferenţele intre valorile calculate prin metode diferite pot fi uneori semnificative.
Daca pana acum exista practica mediilor intre valorile obţinute, noile standarde europene
recomanda alegerea, stabilirea valorii finale a afacerii de catre evaluator in funcţie de
specificul fiecarui caz in parte, prin cele trei abordari diferite.

Evaluatorul va ţine seama de:

- scopul evaluarii;

- informaţiile relevante;

- metodele care se preteaza cel mai bine cazului respectiv.


In funcţie de intenţiile actualului şi prezumtivului viitor proprietar, in funcţie de
concluziile stabilite pe baza diagnosticului şi in funcţie de perspectivele firmei, in funcţie
de scenariile acceptate sau elaborate de evaluator pentru viitorul firmei evaluate se
stabileşte tipul de valoare care trebuie calculata.

Pentru a clarifica de la inceput tipul de valoare care se va calcula pentru afacerea


in cauza este necesara o buna cunoaştere a starii de fapt privind:

- pe de o parte strict intreprinderea analizata

- pe de alta parte mediul sau de viaţa şi manifestarile unor factori conjuncturali.

Care sunt factorii care determina opţiunea pentru un tip de valoare sau altul?

Scopul evaluarii şi poziţia evaluatorului, previziunile privind evoluţia afacerii in


viitor, precum şi cele referitoare la evoluţia generala a mediului economic-social-politic
al intreprinderii sunt principalii factori care influenţeaza alegerea evaluatorului.

In funcţie de scopul evaluarii şi poziţia evaluatorului se va opta pentru tipuri


diferite de valoare, fie valoarea de piaţa, ca varianta cvasi-obiectiva, fie valoarea de
utilizare, de investiţie, ca varianta subiectiva.

O mare importanţa o are diagnosticul intreprinderii in cauza, care permite


identificarea tuturor aspectelor care evidenţiaza starea reala a firmei.

In funcţie de aceasta se va calcula fie o valoare de continuitate pentru utilizarea


existenta, fie o valoare pentru o utilizare alternativa, fie o valoare de lichidare.

Teoria legata de evaluarea afacerilor este vasta. Preocuparile actuale ale


asociaţiilor profesionale constau in elaborarea standardelor de evaluare. Unii cercetatori
işi indreapta atenţia spre evaluarea elementelor intangibile şi in mai ales a goodwill-ului.

Din pacate, pana de curand, practicienii ar fi putut fi tentaţi sa se iroseasca in


utilizarea tuturor metodelor şi formulelor posibile pentru evaluarea unei firme. Astazi
specialiştii atrag atenţia asupra necesitaţii utilizarii de la caz la caz a metodelor celor mai
potrivite. In acest sens hotarator este tipul de valoare ales pentru evaluare.

In momentul de faţa ridica probleme pentru toate economiile in tranziţie modul in


care se stabileşte riscul de ţara.

In ţara noastra multe tranzacţii de capital au avut ca obiect al vanzarii firme cu


capital de stat, iar cumparatorii au fost deseori parteneri straini. Din acest motiv ar fi
trebuit sa fie bine cunoscute condiţiile pieţelor de pe care vin aceşti parteneri şi luate in
calcul la stabilirea valorii de catre vanzator. In plin proces de globalizare a economiei, in
evaluarea afacerilor trebuie sa se ţina cont de caracteristicile pieţelor mondiale.
De aceea, deşi standardele prezinta valoarea de piaţa ca tipul de valoare cel mai
des adecvat, pentru fiecare afacere evaluata in calitate de consultant al vanzatorului este
insa necesara cunoaşterea situaţiei şi intenţiilor cumparatorului prezumtiv.

De mare importanţa este şi selectarea arsenalului metodologic.

Metodele alese depind in cea mai mare masura de informaţiile acumulate deja pe
baza diagnosticului pentru evaluare.

Rezultatele obţinute din calcule vor fi apoi corelate cu concluziile diagnosticului


pentru evaluare şi cu datele disponibile referitoare la evaluari sau tranzacţii similare sau
asemanatoare, pentru a li se testa validitatea.

Pentru obţinerea unor rezultate valabile este necesar ca metodologia abordata sa


fie cea adecvata tipului de valoare care se estimeaza. In practica de scurta durata şi relativ
recenta s-a putut constata tendinţa de a utiliza un numar cat mai mare de metode de
evaluare, datorata abundenţei de literatura de specialitate care trateaza cu preponderenţa
metodologia de evaluare.

Fireşte, acest fapt conduce la obţinerea unor rezultate complet diferite,


incomparabile şi uneori incompatibile. Din aceasta cauza misiunea evaluatorului va fi cu
atat mai grea, pentru ca el va trebui sa işi explice diferenţele aparute şi sa aleaga o valoare
corecta sau un interval corect de valori.

Cum pot fi explicate valorile diferite obţinute?

Ce-i de facut atunci cand se intampla sa se ajunga la rezultate mult diferite?


Variantele de valoare diferite sunt fireşti atunci cand baza de calcul difera. Este normal ca
marimea valorii patrimoniale şi celei financiare sa fie diferite.

Valorile rezultate din calcule vor trebui interpretate. In funcţie de variabilele luate
in calcul şi de previziunile avute in vedere evaluatorul va selecta acea valoare sau acel
interval de valori care ar avea cel mai inalt grad de realism, de veridicitate.

Daca se obţin valori incomparabile este greu de facut o apreciere finala. Explicaţia
rezida intr-o abordare greşita, neadecvata obiectului evaluarii. Merita studiate exemple de
calcul in care, chiar utilizand o paleta variata de metode, se determina valori
asemanatoare[56].

Numai in acest mod utilizatorul evaluarii va putea sa ia deciziile optime, raţionale,


economice, pentru ca se bazeaza pe informaţii corecte.
EVALUAREA ECONOMICA ŞI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

Modulul VI – 3 ore

6. RAPORTARE SI ETICA – 2 ore

6.1. Structura standard a raportului de evaluare

La finalul evaluarii se intocmeşte raportul de evaluare. El este produsul activitaţii


de evaluare.
Conţinutul sau este reglementat de legislaţia in domeniu şi de standardele de
evaluare[57], in principal de SEV 9.01[58]

Conform standardelor de evaluare, raportul “prin modul de prezentare şi


terminologia sa, trebuie sa exprime o opinie clara, neechivoca şi suficient de detaliata
pentru a garanta ca informeaza corect despre toate aspectele cheie şi ca nu poate da
naştere la neinţelegeri asupra situaţiei reale şi valorii estimate a proprietaţii şi/sau afacerii
evaluate”[59]

Modul in care este intocmit raportul de evaluare, conţinutul sau trebuie sa


conduca la o informare corecta a utilizatorului.

Raportul de evaluare trebuie sa cuprinda trei categorii de informaţii:

- prima categorie se refera la persoanele care efectueaza şi carora le este destinata


evaluarea, data evaluarii, obiectul şi scopul evaluarii, instrucţiunile evaluarii;

- a doua categorie se refera la tipul ( baza) de valoare, metodologia utilizata, factorii


specifici, valoarea / valorile ce rezulta din calcul;

- a treia categorie cuprinde informaţii privind riscurile şi rezervele pe care le are


evaluatorul in vedere şi diferitele clauze de declinare a responsabilitaţii.

Informaţia trebuie sa fie concisa, raportul nu trebuie sa se piarda in detalii. Pe de


alta parte, acest document nu trebuie sa fie vaduvit de acele informaţii care pot fi
considerate semnificative, a caror absenţa ar putea influenţa, ar putea schimba deciziile
utilizatorului.

Un raport de evaluare mult prea detaliat risca sa il lase pe cel care-l citeşte sa işi
piarda treptat interesul, sa se plictiseasca sau sa nu inţeleaga. Un raport de evaluare mult
prea sintetic risca sa-l priveze de informaţie pe utilizator.

Evaluatorul va trebui sa reuşeasca sa selecteze toate acele informaţii care vor fi


utile celor interesaţi, fara a omite nici una dintre informaţiile necesare, semnificative, care
ar influenţa deciziile utilizatorului.

Evaluatorul va putea omite toate detaliile nesemnificative, neinteresante.

Fiecare raport de evaluare trebuie sa fie astfel redactat, incat sa satisfaca nevoile
celor carora le este adresat.

Raportul trebuie sa contina precizari cu privire la:

-prezentarea intreprinderii / descrierea proprietatii care este supusa evaluarii


(identificarea sa, drepturile si restrictiile pe care le include dreptul de proprietate,
caracteristicile de evaluare, starea fizica);
-obiectul misiunii de evaluare (determinarea valorii, estimarea costului etc.) si data la
care se aplica;

-conditiile incidentale si limitative la care sunt supuse constatarile in urma evaluarii (cum
sunt informatiile obtinute de evaluator de la alti specialisti, membri ai altor profesii, sau
din surse oficiale;

-descrierea si explicarea metodologiei utilizate;

-o declaratie in care evaluatorul precizeaza ca nu are nici un interes prezent sau viitor la
proprietatea in cauza sau care ar putea impiedica efectuarea unei evaluari corecte,
nepartinitoare;

-o certificare cu privire la veridicitatea si corectitudinea faptelor prezentate in raport;

-semnaturile celor care au efectuat si supervizat evaluarea, precizandu-se eventualele


opinii diferite.

Continutul-cadru al raportului de evaluare este urmatorul[60]:

-rezumatul principalelor concluzii si recomandari,

-prezentarea intreprinderii,

-prezentarea evaluatorului si declaratia de conformitate,

-diagnosticul de evaluare si analiza fundamentala,

-bazele lucrarii de evaluare,

-metodele de evaluare aplicate,

-gama de valori,

-opinii ale evaluatorului.

6.2. Reguli de „bune practici” in evaluarea economica si financiara

Si in activitatea de evaluare liber profesionistul membru CECCAR trebuie sa


accepte o responsabilitate sporita fata de public. El exercita independent profesia si nu
trebuie sa permita sa ii fie pusa la indoiala integritatea.

Independenta poate fi lezata[61] in situatii ca:

-existenta unui interes financiar in entitatea evaluata,


-participarea la conducerea entitatii evaluate,

-calitatea de debitor sau creditor al entitatii,

-existenta unui conflict de interese,

- efectuarea altor prestatii aceluiasi client,

-corelarea onorariului cu concluzia sau rezultatul evaluarii.

Evaluatorul trebuie sa exercite misiunea sa cu competenta, acordand toata atentia


profesionala cuvenita.

Evaluatorul va respecta confidentialitatea informatiilor pe care le cunoaste cu


prilejul misiunii sale, cu exceptiile legale si regulamentare.

Sunt interzise publicitatea agresiva si ofertele de servicii care sa induca in eroare


beneficiarul.

Utilizarea anumitor materiale intocmite de alte persoane in anumite prezentari


trebuie facuta mentionand acele surse.

Profesia poate aplica, prin comisia de disciplina, sanctiuni membrilor care se abat
de la regulile de etica si conduita.

EVALUAREA ECONOMICA ŞI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA


Modulul VII – 3 ore

7. STANDARDELE INTERNATIONALE DE EVALUARE – 3 ore

IVSC furnizeaza profesiei contabile recomandari şi consiliere referitoare la


evaluare, urmareşte sa coordoneze standardele sale cu cele ale disciplinelor inrudite in
interesul public şi coopereaza cu organismele internaţionale pentru elaborarea şi
promulgarea de noi standarde.

IVSC revizuieşte anual fiecare ediţie noua a Standardelor Internaţionale de


Raportare Financiara (IFRS), care include Standardele Internaţionale de Contabilitate
(IAS), publicate pentru sectorul contabil, de catre Consiliul pentru Standarde
Internaţionale de Contabilitate (IASB) şi pentru Standardele internaţionale de
Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS), publicate de catre Federaţia Internaţionala
a Contabililor (IFAC).

IVS face referire la aceste standarde de contabilitate, ori de cate ori le aplica in
munca evaluatorilor.

Dezvoltarea Standardelor Internaţionale de Evaluare (IVS) s-a realizat urmarindu-


se trei obiective principale:

1.Pentru a inlesni tranzacţiile internaţionale şi a contribui la viabilitatea pieţelor


internaţionale prin promovarea transparenţei in raportarile financiare precum şi creşterea
increderii in evaluarile realizate pentru garantarea imprumuturilor, pentru tranzacţii care
implica transfer al dreptului de proprietate, pentru soluţionarea litigiilor şi pentru
determinarea impozitelor asupra proprietaţii;

2.Pentru a servi ca un etalon profesional pentru evaluatorii din intreaga lume, şi astfel
permiţandu-le acestora sa raspunda cerinţelor pieţelor internaţionale pentru evaluari
credibile şi sa satisfaca cerinţele pentru raportari financiare ale comunitaţii internaţionale
de afaceri; şi

3.Pentru a furniza Standarde de evaluare şi raportare financiara care sa satisfaca cerinţele


ţarilor in dezvoltare sau in curs de industrializare.

Aceste Standarde de Practica in Evaluare pot fi imparţite in trei grupe. Patru dintre
acestea se ocupa de aspectele specifice evaluarii diferitelor categorii de proprietaţi, cum
ar fi: proprietatea imobiliara; drepturile de inchiriere; instalaţii, maşini şi echipamente;
bunuri mobile (corporale şi necorporale). Trei din standarde se refera la evaluarea de
proprietaţi sau active pe baza fluxurilor de numerar incluzand activele necorporale,
intreprinderile şi unitaţile generatoare de afaceri. Doua din Standardele de Practica in
Evaluare conţin instrucţiuni de aplicare a metodologiilor de evaluare (Costul de inlocuire
net pentru raportarea financiara – CIN şi Analiza fluxului de numerar actualizat – DCF).
Datorita elementelor comune care stau la baza lor, Standardele de Practica in Evaluare
trebuie privite ca un intreg.

Din restul de cinci GN-uri, unul se refera la probleme de mediu (Consideraţii cu privire la
substanţele periculoase şi toxice), doua se refera la evaluarea proprietaţilor specializate
(proprietaţi agricole şi din industria extractiva), unul furnizeaza instrucţiuni intr-un
domeniu profesional al practicii de evaluare (Verificarea evaluarilor) şi unul prezinta aria
practicii de evaluare (Evaluarea globala pentru impozitare).

7.1. Standarde Internationale de Evaluare (IVS)

In organizarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, de Aplicaţii in Evaluare şi


de Practica in Evaluare, cele trei standarde sunt considerate ca fiind de baza şi
permanente.

Astfel, IVS 1 trateaza valoarea de piaţa ca baza de evaluare. IVS 1 se aplica


valorii de piaţa a proprietaţii, de obicei aceasta fiind proprietatea imobiliara şi elementele
ei inrudite. Este necesar ca proprietatea avuta in vedere sa fie privita ca fiind de vanzare
pe piaţa libera, in contrast cu evaluarea acesteia ca parte a valorii totale a intreprinderii
care işi va continua activitatea normala de exploatare sau pentru alt scop.

IVS 2 trateaza bazele de evaluare diferite de valoarea de piaţa. IVS 2 are doua
obiective: in primul rand sa identifice şi sa explice bazele de evaluare altele decat
valoarea de piaţa şi sa stabileasca standarde pentru aplicarea lor; in al doilea rand, sa
prezinte deosebirea dintre aceste baze şi valoarea de piaţa. IVS 2 prezinta categoriile:
valoarea de utilizare, valoarea de investiţie sau subiectiva, valoarea de exploatare
continua, valoarea unei intreprinderi in ansamblul ei, valoarea de asigurare, valoarea de
impozitare, de impunere sau valoarea impozabila, valoarea de recuperare, valoarea de
lichidare sau valoarea de vanzare forţata, valoarea speciala, valoarea de garantare a
creditului ipotecar.

IVS 3 prezinta cerinţele de prezentare a raportului de evaluare. Acest standard are


urmatoarele obiective principale:

-sa comenteze cerinţele privind raportarea, care corespund celei mai bune practici
profesionale;

-sa identifice elementele esenţiale care trebuie incluse in rapoartele de evaluare.

De asemenea, cele trei standarde servesc ca baza pentru cele doua Standarde
Internaţionale de Aplicaţii in Evaluare (IVA), care prezinta modalitaţile de realizare a
evaluarilor in scopuri de inregistrari contabile şi de garantare a imprumuturilor.

7.2. Standarde Internationale de Aplicatie in Evaluare(IVA)


Evaluarile sunt realizate pentru diverse scopuri. In cadrul acestor standarde sunt
descrise modalitaţile de realizare a evaluarilor de active aparţinand sectorului public sau
privat, in scopul utilizarii acestora in cadrul raportarilor financiare sau pentru adoptarea
deciziilor de acordare a imprumuturilor garantate.

Obiectivul IVA 1, Evaluarea pentru raportarea financiara este de a explica


principiile care stau la baza evaluarilor realizate pentru utilizarea in situaţiile financiare şi
in conturile adecvate ale intreprinderilor. Evaluatorii care efectueaza lucrari de aceasta
natura ar trebui sa aiba o buna inţelegere a conceptelor şi principiilor contabile specificate
in Standardele Internaţionale de Contabilitate relevante. In cazul evaluarii pentru
raportarea financiara este fundamental ca evaluatorul sa utilizeze definiţii bazate pe
condiţiile de pe piaţa, sa fie obiectiv şi sa prezinte integral aspectele relevante, intr-un
format adecvat şi uşor de utilizat.

Scopul IVA 2 este de a oferi instrucţiuni evaluatorilor care elaboreaza evaluarile


pentru garantarea imprumuturilor. IVA 2 ofera cadrul in care evaluatorii pot face evaluari
mai degraba pentru instituţiile de creditare şi alte instituţii care ofera finanţari, care
trebuie garantate cu active imobilizate, decat pentru creditele destinate persoanelor fizice
sau intreprinderilor.

7.3. Standarde Internationale de Practica in Evaluare (GN)

Probleme referitoare la aplicarea Standardelor apar frecvent din practica de


evaluare sau din partea celor care apeleaza la serviciile de evaluare.

Standardele de Practica in Evaluare furnizeaza instrucţiuni referitoare la probleme


specifice de evaluare şi la modalitaţile de aplicare a standardelor in diverse situaţii şi
domenii de activitate specifice.

Standardele de Practica in Evaluare completeaza şi dezvolta Standardele de


Evaluare avand aceeaşi importanţa ca şi acestea.

Ele cuprind:

GN 1: Evaluarea proprietaţii imobiliare

GN 2: Evaluarea pentru inchiriere/ leasing

GN 3: Evaluarea instalaţiilor, maşinilor şi echipamentelor

GN 4: Evaluarea activelor necorporale

GN 5: Evaluarea bunurilor mobile

GN 6: Evaluarea intreprinderii
GN 7: Consideraţii privind substanţele periculoase şi toxice in cadrul evaluarii

GN 8: Abordarea prin cost pentru raportarea financiara – (CIN)

GN 9: Analiza fluxului de numerar actualizat pentru evaluarea de piaţa sau in afara pieţei

GN 10: Evaluarea proprietaţilor agricole

GN 11: Verificarea evaluarilor v

GN 12: Evaluarea proprietaţilor specializate generatoare de afaceri

GN 11: Verificarea evaluarilor

GN 13: Evaluarea globala pentru impozitarea proprietaţii

GN 14: Evaluarea proprietaţilor din industria extractiva

Respectarea Standardelor Internaţionale de Practica in Evaluare precum şi a


Standardelor Internaţionale de Evaluare şi a Standardelor Internaţionale de Aplicaţie in
Evaluare este obligatorie pentru toţi evaluatorii care elaboreaza rapoarte de evaluare in
conformitate cu IVS.

[1]Vezi Ludwig Grunberg, Axiologia şi condiţia umana, Editura Politica, Bucureşti,


1987, pag.47.

[2] Idem, pag.61.

[3]Vezi SEV 4.03, in Culegere de standarde ANEVAR, Editura IROVAL, Bucuresti,


2001, pag. 43

[4]Vezi Bran, Paul – modelul expus in Relaţiile financiar-bancare ale societaţii


comerciale, pag. 122

[5]Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina


analiza economico-financiara, pag.35

[6]Vezi Toma, Marin – Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR,


Bucuresti, 2007, pag. 54

[7]Vezi Gheorghiu, Alexandru - Fundamentele metodei ratelor, in Finanţe, Banci,


Asigurari Nr.2-3/1998.
[8]Vezi Principalii indicatori economico-financiari, Anexa 4 la Norma metodologica din
4 mai privind intocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli de catre agenţii economici, in
M.O. 286/26 iunie 2000

[9] Vezi Nota 9 Exemple de calcul si analiza a principalilor indicatori economico-financiari, in OMFP
1752

[10]Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina


analiza economico-financiara, pag.35

[11]Vezi Toma, Marin - Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR,


Bucuresti, 2007, pag. 66-67.

[12] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica


nr. 49/1997, pag.52

[13] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica


nr. 49/1997, pag. 58

[14] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica


nr. 49/1997, pag.52

[15] Idem, pag. 56

[16] Idem, pag. 58

[17]In sistemele contabile guvernate de principiul substance over form, cum este si cazul
Romaniei la ora actuala, inregistrarea operaţiunilor de leasing este privita inca de la
incheierea contractului ca o achiziţie din punctul de vedere al locatarului.

[18] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode şi uzanţe, pag. 60

[19]Sau rata neutra (Rn), vezi Toma, Marin - Initiere in evaluarea intreprinderilor,
Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 89

[20] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode şi uzanţe, pag. 57-58.

[21] Important este acordul intre rata utilizata in calcul si modul de exprimare a
previziunilor privind rezultatele sau fluxurile viitoare

[22] Vezi Stan, Sorin, Anghel, Ion - Evaluarea activelor necorporale, pag. 92

[23] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode şi uzanţe, pag. 80

[24] Idem, pag. 81

[25] Idem, pag. 83


[26] Idem, pag. 83

[27]Badescu Gh. şi colectiv – Evaluarea intreprinderilor, curs ANEVAR, Bucureşti,


1995, pag. 207.

Vezi Bran, Paul - Relaţiile financiar-bancare ale societaţii comerciale, Ed. Tribuna
[28]
Economica, Bucureşti, 1994, pag.72.

[29]Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina


analiza economico-financiara, pag.39

[30] Vezi SEV 5, in Culegere de standarde ANEVAR, pag. 93

[31] Idem

[32] Idem

[33] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode şi uzanţe, pag. 18,

[34]Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode şi uzanţe, Editura Teora,


Bucuresti, 1996, pag. 13

[35]Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode şi uzanţe, Editura Teora,


Bucuresti, 1996, pag. 16

[36]Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode şi uzanţe, Editura Teora,


Bucuresti, 1996, pag. 21

[37] Idem, pag.22.

[38] Vezi Badescu, Gheorghe, Evaluarea intreprinderilor - curs, pag.162.

[39] Idem, pag.164.

[40] Vezi Buletin Informativ IROVAL, nr4/1998, pag11

[41] Vezi Stan, Sorin, Anghel, Ion - Aspectele teoretice şi metodologice de stabilire a
ratei de actualizare şi ratei de capitalizare, in Buletin Informativ nr.3/1997, IROVAL.

[42] Se uitlizeaza adesea notatia i pentru aceasta rata

[43] PER desemneaza raportul dintre cursl unei acţiuni şi dividend, fiind un indicator
utilizat pentru aprecierea investiţiilor financiare şi evoluţiilor bursiere. Un PER mediu al
unei pieţe bursiere la un moment dat poate sta la baza determinarii unui coeficient
multiplicator in cazul metodei VR.
[44]Modelul este criticat de reputaţi autori, vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor -
metode şi uzanţe, pag. 87 şi ibidem, Rata de capitalizare pentru intreprinderile necotate,
in Buletin Informativ IROVAL nr.1/2000, pag.11.

[45] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode şi uzanţe, pag. 86

[46] Vezi Norme privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, aprobate
prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1753/2004, in M.O. nr. 1174/2004 si Legea nr. 259/2007
pentru modificarea şi completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991, in M.O. nr. 506/2007

[47]Vezi IAS 16 Imobilizari corporale, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007,
pag. 1033-1065 si IAS 2 Stocuri, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag.
863-882,

[48]Vezi IAS 40 Investitii imobiliare, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007,
pag. 2157-2205,

Vezi Cadrul general pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare, in IFRS


[49]
2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 51, 52,

[50] Idem, pag. 53, paragraf 100 (a),

[51] Idem, pag. 53, paragraf 100 (b),

[52] Idem, pag. 53, 54, paragraf 100 (c),

[53] Idem, pag. 54, paragraf 100 (d),

[54]Vezi IAS 2 Stocuri, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 873-874,
paragrafele 28-33.

Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR,


[55]
Bucuresti, 2007, pag.142-144,

[56] Vezi Badescu, Gheorghe, Evaluarea hotelurilor, in Buletin Informativ IROVAL


nr.3-4/2000 şi 5-6/2000.

[57] Vezi SEV 9.01, in Culegere de standarde ANEVAR, pag. 161,

[58] Vezi Culegere de standarde ANEVAR, pag. 163,

[59] Idem, pag.162,

Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR,


[60]
Bucuresti, 2007, pag. 218
Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR,
[61]
Bucuresti, 2007, pag. 202