Ingineria sociala comunista,si explicatia actualei derutei ideologice

Intreaga epoca comunista, indiferent de aria sa geografica, a

reprezentat un permanent experiment social, o permanenta tentativa de
inginerie sociala, dar nu numai in psihiatrie. Prin acest proces s-au fortat
limitele psihologice si biologice ale omului, s-a incercat permanenta sa
modelare in conformitate cu niste principii ideologice anticristice specifice
comunismului: ura de clasa, ateismul, crearea omului nou, exersarea urii
permanernte.
Poate ca nimic nu apare mai pregnant pentru ingineria sociala
comunista decât asa-zisul experiment de la Pitesti, un experiment-etalon,
care in grade si intensitati deosebite se va aplica la scara intregii societati.
Acesta a devenit in fapt un adevarat câmp concentrational si, de ce nu, a
devenit un adevarat univers al teroarei ce se aplica la nivelul intregului lagar
socialist.
Fenomenul de inginerie sociala aplicat in mod brutal in inchisoarea de
la Pitesti a fost extins in grade diferite la nivelul intregii tari, apelându-se la
metode coercitive permanente, generatoare de frica - insecuritate in proportie
de masa, lipsa de loialitate a celor apropiati, a oricarui sprijin sau posibilitate
de apel - prin actiuni dirijate “stiintific": frica de restructurare, de delatiune,
permanenta fuga dupa alimente sau alte bunuri minime care asigura
existenta, lipsa de sanse in competitie daca nu esti conformist etc. Chiar daca
fenomenul Pitesti argumenteaza fragilitatea conditiei umane in contact cu raul
(caci toti cei supusi reeducarii la Pitesti au cedat pâna la urma), ambitia de a
avea adeziunea totala la valorile ateist-comuniste a vizat in fond identificarea
cu agresorul, transformarea victimei in calau (cel putin delator sau oportunist).
O astfel de actiune pe o atât de mare durata de timp a dus la modificari
profunde ale personalitatii omului.
Generalizarea saraciei, infometarea cronica ne apar astazi ca actiuni
deliberate ale sistemului comunist, ca metode pentru aservire a persoanei
umane, silita astfel ca si in conditia carcerala sa fie preocupata numai de
existenta fizica. Totalitarismul, prin dependenta economica, educationala,
controlul rezidentei si chiar al nasterilor (cu imaginea idilica a “statului
parinte”), avea ca unic scop nu numai monopartidismul, dar si controlul vietii
spirituale in scopul infantilizarii individului si prin aceasta a manevrarii sale.
Oare un asemenea mecanism nu putea sa explice multiplele cedari in
fata opresorului?
La Pitesti, ca si in marea societate, nu se urmarea doar o adeziune
formala, superficiala si oportunista fata de comunism, ci se urmarea o
adevarata mutatie psihica, o schimbare a personalitatii, adica tocmai ceea ce
in mod curent se numeste inginerie sociala, o actiune de “spalare a
creierului”, o actiune criminala specifica regimurilor de dictatura existente in
istoria omenirii. Aceasta actiune diabolica urmarea in fapt o transformare a
fortelor adverse in sustinatori convinsi ai comunismului, de fapt o adevarata
“mutatie” biologica. Din pacate, in comunism acest fenomen avea caracter de
masa, iar la Pitesti toti cei supusi “reeducarii” au cedat pâna la a deveni ei
insisi tortionari.
Din punct de vedere moral, rezultatele reeducarii comuniste
echivaleaza cu o degradare totala, iar deformarile caracteriale s-au mentinut
si au aparut chiar in afara manevrelor de represiune si, de ce nu, chiar si in
viata familiala sau personala. Acest lucru, subliniaza D. Bacu, dovedeste ca
modificarile de caracter suferite in cadrul sistemului comunist totalitar au fost
extrem de profunde si, din acest motiv, foarte durabile.
Nebunia colectiva aparuta ca rezultat al ingineriei sociale comuniste a
fost intretinuta in anii comunismului in mod sistematic de catre adevarati
maestri in arta dezumanizarii, iar victimele,au fost din toate sectoarele
societatii. ”Spaima indescriptibila”, cum o numeste M. Popescu, cultul social al
fricii si insecuritatii au determinat adesea ca victimele sa se identifice, de
exemplu, cu politia politica si cu tortionarii regimului. Ca si in cazul
experimentului Pitesti, subalimentatia cronica a populatiei, stresul permanent
erau fondul pe care se petreceau acele manevre ideologice care trebuiau sa
duca la crearea “omului nou”. Victima si calaul erau la Pitesti tot timpul
impreuna. In societate impreuna cu noi erau mereu activistul de partid,
informatorul, metodele de ascultare si delatiunea, acestea putând aparea de
oriunde si in orice moment. Atât la Pitesti, cât si in marea societate socialista
individul putea fi oricând livrat fizic tortionarilor sai - , individul fiind in toate
cazurile lipsit de sprijin interior prin bulversarea valorilor morale si religioase,
starea sa sufleteasca trebuind sa fie intr-o permanenta panica.
Iata de ce in inchisoare, ca si in marea societate credinta in Dumnezeu
era una dintre tintele preferate ale distrugerii morale
. Daca individul avea o credinta religioasa sau un anumit crez
politic, acest lucru nu numai ca nu era acceptat de catre societatea
comunista,si adesea putea deveni subiect de diagnostic clinic.
Coeziunea umana, prietenia, increderea in figuri protective, cum ar fi trebuit
sa fie de exemplu preotul, trebuiau sa fie sistematic distruse. Nimic nu trebuia
sa te sprijine in fata sistemului comunist. Pentru scopurile partidului, prietenul
trebuia denigrat, lovit, psihiatrul trebuia sa-si denunte sau chiar sa-si tortureze
pacientul, prin profesia sa sa ajute organele de represiune. Individul trebuia
sa aiba astfel sentimentul “livrarii absolute”, fenomen caracteristic doar
conditiei infantile sau la animale (Zamfirescu).
Poate nimic nu a fost mai ucigator in regimul comunist decât
distrugerea increderii si suportului interuman, adica exact inversul moralei
crestine. Individul nu trebuia sa poata avea incredere in prieteni, in medic, nici
chiar in preot. El nu se putea confesa, nu se putea asocia cu nimeni, trebuia
sa apara singur in fata puterii, singura lui reactie urmând sa fie doar
supunerea. Toate aceste actiuni atesta din plin afirmatia ca sub comunism am
asistat in permanenta la o actiune de inginerie sociala, un atac brutal si
agresiv de transformare a omului intr-o creatie anticristica supusa legilor
materialismului si care trebuia sa populeze acest “imperiu al raului” pe care
comunismul il pregatea pentru intreaga omenire.
Am scris acestea pentru a explica in mare masura deruta ideologica si
politica,chiar a unor forumisti,de pe acest forum.Acest lucru ne dovedeste cat
de mare a fost impactul comunismului,chiar la oameni care oficial se
considera anticomunisti,antisecuristi.Portretul robot al acestor oameni se
caracterizeaza prin ateism agresiv(vezi forumul de ieri),mediocritate
culturala,fanatism,afirmare ca vorba goala ca ar fi
anticomunisti,antisecuristi,dispusi la afiliere cu oricare alt tip de extremism.
Iata ce a facut comunismul din romani!