Din punct de vedere etimologic, denumirea de management deriva
din verbul englezesc to manage = a reusi (a conduce, a dirija, a administra). Ca teorie si practica sistemul de management este de sorginte economica si a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. a) La inceput proprietarul, detinatorul de capital avea un dublu rol si statut; el era proprietarul capitalului si exercita in aceasta calitate si functie de conducere a intreprinderii (organizarea productiei, aprovizionarea tehnico-materiala, desfacerea), rezolvand practic toate problemele. Managementul acestei etape se baza in principal pe intentie, bun simt, fler, traditie si experienta, avand un predominant caracter empiric. b) Pe masura cresterii complexitatii productiei, in perioada de avant a capitalismului monopolist s-a produs un proces de dedublare: conducerea laturii tehnico-organizatorice a productiei este lasata tot mai mult pe seama unor functionari ai capitalului care nu detin de regula sub nici un titlu capitalul, in timp ce proprietarul de capital ramane antrenat in conducerea directa a laturii socialeconomice a productiei. In aceasta etapa apar primele incercari in domeniul managementului pe baze stiintifice. c) In etapa actuala de centralizare si concentrare intr-un grad extrem de inalt a capitalului, de dezvoltare accelerata a tehnologiilor si a informaticii, a aparut in mod treptat institutia organizatorilor si conducatorilor profesionisti ai productiei, a managerilor care conduc toate procesele si activitatile. Managerismul s-a dezvoltat ca teorie si practica in primul rand in SUA si s-a extins apoi in toate tarile dezvoltate, devenind un factor important de crestere a eficientei , o stiinta si o arta a actiunii practice. Intr-o exprimare plastica, economistul american Richard Farmer considera ca managementul este unul din factorii esentiali care explica de ce o tara este bogata sau saraca. Teoria manageriala porneste de la ipoteza organizatiei (economice) conceputa ca un sistem deschis, in care mediul intern si cel extern, actioneaza in sensul dezorganizarii sistemului, potrivit principiului entropiei. De aici necesitatea interventiei sistemului managerial si a managerului care asigura existenta si eficacitatea organizatiei. Treptat, datorita eficientei din sfera economica, sistemul managerial a inceput sa fie adoptat si in alte segmente ale activitatilor sociale intre care si sportul si activitatile recreative. A aparut conceptul de "piata a sportului, atata timp cat exista consumatori si produse ale sportului.
Produsele sportului sunt o parte a productiei pietei globale, formata
din produse corporale si incorporale, fiind deopotriva un important factor de cultura.
Managementul sportului consta in coordonarea tehnicilor, proceselor,
a resurselor financiare, materiale, umane, informationale si de timp precum si a situatiilor, problemelor si aspectelor contingente, in scopul cresterii eficientei productiei si schimbului de produse si servicii sportive, precum si maximizarii rezultatelor performantelor in sport. Domeniul de cuprindere a managementului sportului este foarte larg: - sport de placere activitati recreative - sport de intretinere si conditie fizica - sport in scoala - sport in cluburi - sport de elita, sport la nivelul federatiilor si confederatiilor - sport pentru categorii sociale defavorizate (tineri, varstnici, someri, femei, handicapati) - promovarea sportului - marketingul sportului La toate aceste niveluri, procesele de management specifice, sunt conduse de persoane care poseda competente, cunostinte si calitati in organizarea si dirijarea activitatilor managerii. Metodele, tehnicile si procedeele utilizate in procesul managerial insumeaza cunostinte foarte variate din domenii ca: domeniul de specialitate, sociologia, psihologia, economia, pedagogica, marketingul, ergonomia, informatica. Gama managerilor din sport este larga, ea cuprinzand conducatorii diferitelor organizatii sportive (secretari federali, presedinti si secretari de cluburi sportive, directori de complexe si baze sportive) conducatorii proceselor de pregatire antrenorii de la diferite nivele antrenori federali, antrenori ai loturilor nationale, ai selectionatelor regionale sau locale, antrenori din cluburi si asociatii, profesori specializati in instruirea sportiva a copiilor si juniorilor din scoli etc. Functiile managementului sunt: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si control-evaluarea. a) Previziunea consta din totalitatea proceselor si actiunilor prin care managerul stabileste obiectivele esentiale ale organizatiei (grupului) precum si resursele si mijloacele necesare realizarii acestora.
Previziunea implica o analiza atenta si profunda a resurselor
disponibile, a rezultatelor activitatii trecute, situatii actuale si a scopurilor activitatii. Scopurile stabilite trebuie sa fie precise, pozitive, masurabile, realiste, sa cuprinda termene de realizare si responsabilitati. In functie de durata pe care o vizeaza previziunea se materializeaza in prognoze (planuri de perspectiva), planuri si programe. In fundamentarea planurilor si programelor un rol important il joaca analiza diagnostic a mediului intern si extern al grupului (organizatiei) si indeosebi a mediului concurential. b) Organizarea reprezinta combinarea resurselor umane, materiale si financiare in cadrul organizatiei, ceea ce conduce la structura organizatiei. Se stabilesc activitati necesare pentru indeplinirea scopurilor, standardele de randament, exigentele de calificare, sarcinile si continutul compartimentelor si posturilor. c) Coordonarea este organizarea in dinamica, ca urmarind sa armonizeze deciziile si actiunile individuale si de grup, pe baza previziunilor si sistemului organizatoric stabilite anterior. Necesitatea acestei functii manageriale deriva din dinamismul grup mediu extern si din complexitatea reactiilor individuale (diverse, inedite), din acest punct de vedere managerul fiind confruntat in circa 80 % din cazuri cu situatii noi. Practica manageriala recomanda urmatoarele modalitati de realizare a functiei la coordonare: - stabilirea unui sistem eficient de comunicare in cadrul grupului (organizatiei) care sa incurajeze feed-back-ul. In acest fel managerul se face inteles de catre membrii grupului si in acelasi timp poate intelege mai bine pe fiecare. - utilizarea motivatiei in general si in special in sistemul decizional cu efecte asupra calitatii deciziei si preocuparilor privind realizarea practica a acesteia; - utilizarea delegarii de autoritate (competenta) sub forma unui raport personal intre manager si membrii grupului; - definirea clara a opiniilor, atitudinilor si programelor in scopul asigurarii eficacitatii coordonarii si creearii bazelor practice pentru managementul prin consultare. d) Antrenarea cuprinde totalitatea activitatilor manageriale prin care indivizii sunt atrasi si determinati sa participe la stabilirea si realizarea obiectivelor planificate. Baza psihosociologica a antrenarii o reprezinta motivarea, care consta din satisfacerea necesitatilor si intereselor individuale ale membrilor grupului in procesul realizarii obiectivelor. Exista 3 tipuri principale de motivatii:
motivatiile economice, de ordin material, mijloace de trai, confort,
consum; - motivatiile psihologico-afective care includ climatul favorabil de activitate, lipsa tensiunilor si incordarilor, aprecierea data de conducator; - motivatiile sociale necesitati de manifestare, exprimare si recunostere sociala - apartenenta la grup, statut social. Pentru ca functia de antrenare sa actioneze eficient este necesar ca motivarea pe care o fundamenteaza sa fie complexa, diferentiata si graduala. e) Controlul si evaluarea consta in masurarea performantelor si compararea cu obiectivele stabilite, determinand cauzele abaterilor si corectarea lor. Compararea rezultatelor si activitatii desfasurate trebuie sa se faca in functie de un etalon sau criteriu de evaluare. Pentru a fi eficient, controlul trebuie sa fie continu, preventiv si corectiv.