Pregătirea copilului pentru şcoală,

obiectiv prioritar în învăţământul preşcolar

În cadrul reformei învăţământului, de o atenţie specială s-a bucurat şi învăţământul
preşcolar, ca primă verigă a sistemului de învăţământ din ţara noastră. Aceasta are ca sarcină
principală pregătirea copiilor preşcolari pentru o integrare mai uşoară şi o adaptare rapidă la regimul
muncii şcolare.
Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică, intelectuală şi
morală a copilului, capacităţi, abilităţi, priceperi şi deprinderi absolut necesare şcolarităţii. Accentul
cade pe dezvoltarea dimensiunii formative a pregătirii, deoarece nu însuşirea unui volum mare de
cunoştinţe îl face pe copil apt pentru şcoală ci mai ales, dobândirea unor capacităţi , abilităţi şi
operaţii necesare actului de cunoaştere, care favorizează învăţarea.
Ce trebuie să se înţeleagă prin „pregătirea psihologică” a copilului preşcolar pentru
şcoală?
După cum am arătat, dezvoltarea multilaterală a personalităţii copilului de vârstă şcolară
mică se poate realiza în condiţii optime numai dacă exercitând influenţele instructiv-educative,
învăţătorul se întemeiază pe nivelul dezvoltării copilului în perioada precedentă. De aici, rezultă că
a pregăti preşcolarul pentru şcoală însemnă a-i asigura acel nivel de dezvoltare psihică generală,
care să permită învăţătorului să realizeze sarcinile instructiv-educative prevăzute de programa clasei
I.
Aşadar, a pregăti multilateral copilul pentru şcoală înseamnă a realiza sarcinile programei
activităţilor instructiv-educative în grădiniţe cu privire la educaţia fizică, intelectuală, estetică şi
morală, pentru ca preşcolarul de ieri să poată face faţă cerinţelor clasei I.
Noţiunea de „pregătire” echivalează aici cu noţiunea de „dezvoltare”. A-l pregăti pe copil
pentru şcoală înseamnă, după cum am văzut, a-i asigura nivelul de dezvoltare intelectuală,
motivaţională, afectiv-auditivă, pe care îl reclamă învăţătura.
În ceea ce priveşte pregătirea fizică a preşcolarului pentru şcoală, grădiniţa, printr-o muncă
educativă corespunzătoare, trebuie să satisfacă mai multe cerinţe.
La intrarea în şcoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi,
îndeajuns de bine călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăşoare o muncă susţinută
(accesibilă vârstei) fără a obosi uşor etc. de asemenea, este necesar ca preşcolarul de ieri să fie
stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare, căţăratul, aruncarea, târâtul. Dacă toate aceste
condiţii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul educaţiei fizice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile
educaţiei fizice au fost realizate.
O importanţă deosebită prezintă pregătirea preşcolarului pentru învăţătură. Acest obiectiv se
asigură printr-o corespunzătoare dezvoltare intelectuală a copilului în grădiniţă. La intrarea în
şcoală, copilul trebuie să fie înarmat cu un anumit volum de cunoştinţe despre mediul înconjurător,
adică să aibă un cerc determinat de reprezentări şi noţiuni elementare despre oameni-viaţă şi
activitatea lor – despre produsele muncii sociale; despre fauna şi flora ţării noastre etc. de
asemenea, copiii trebuie să aibă suficient de dezvoltate spiritul de observaţie, memoria şi
imaginaţia, precum şi unele reprezentări cantitative, raporturi cauzate etc. se impun unele cerinţe şi
în cea ce priveşte nivelul cerinţelor, iar legarea trebuie să fie corectă şi clară; iar legarea lor în
propoziţii şi fraze să fie structurată dn punct de vedere gramatical, coerentă şi expresivă.
Vocabularul preşcolarului trebuie să fie suficient de bogat, pentru ca după intrarea în şcoală să
înţeleagă explicaţiile învăţătorului.
Pe lângă cunoştinţe, reprezentări şi noţiuni elementare, copiii trebuie să aibă dezvoltare la
nivelul cerut şi unele deprinderi. Din această categorie fac parte: deprinderea de a ţine corect
creionul în mână, de a număra, de a compara mulţimile concrete, de a face unele calcule orale cu
folosirea beţişoarelor în cadrul primului concentru. De asemenea, sunt necesare şi deprinderile de a
rezolva probleme ( de adunare şi scădere cu 1-2 unităţi) şi de a asculta în mod independent o sarcină
primită etc. prezintă importanţă şi dezvoltarea nivelului cerut al deprinderilor necesare pentru desen,
pictură, modelaj şi cărţi.
Dacă toate aceste cunoştinţe, reprezentări, noţiuni şi deprinderi elementare au atins nivelul
de dezvoltare cerut, înseamnă că preşcolarul este pregătit pentru şcoală. Desigur, pregătirea
intelectuală a copilului pentru şcoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie şi se
sfârşeşte la grupa mare. Acum se pune în mod special problema nivelului de pregătire a copilului în
vederea şcolarizării lui. În legătură cu pregătirea intelectuală se ridică o altă problemă, de interval
egal pentru educatoare şi învăţător. Unii din copiii care frecventează grădiniţa, datorită educaţiei
intelectuale primite în familie, au un nivel de dezvoltare superior vârstei (între altele ştiu să scrie şi
să citească, cunoştinţele şi deprinderile lor devansează cu mult vârsta). Sarcina educatoarei este să
semnaleze învăţătorului aceste cazuri. Pentru a forma şi acestor copii obişnuinţa de a învăţa
sistematic, învăţătorul va fi preocupat să găsească procedee de tratare individuală, dându-le teme
corespunzătoare nivelului lor de dezvoltare. În caz contrar, nesolicitaţi la eforturi, aceşti copii devin
delăsători şi sunt ameninţaţi să rămână în urmă la învăţătură.
Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ceea ce priveşte dezvoltarea morală a
copilului în grădiniţă. Copilului i se formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, cum ar fi
ataşamentul afectiv faţă de părinţi, faţă de colectivul de copii, faţă de oameni; sentimente de
prietenie, de solicitudine şi ajutor reciproc. Copiilor li se formează, de asemenea şi unele obişnuinţe
de comportare civilizată: să fie politicoşi, să respecte pe cei mai în vârstă, să salute, să facă un
serviciu, să ofere etc.
De asemenea, preşcolarii sunt obişnuiţi să fie perseverenţi, harnici, sensibili, disciplinaţi,
cinstiţi.
Fiind încă în grădiniţă, copilul doreşte să devină şcolar. Dragostea, respectul şi interesul
pentru şcoală se educă la copii nu numai în cadrul activităţilor obligatorii.
Prin aceste activităţi se creează premisele desfăşurării cu succes a muncii de instruire şi
educare a copiilor în şcoală.
 Dacă nivelul dezvoltării fizice, intelectuale şi morale al copiilor proveniţi de la grădiniţă şi
înscrişi în clasa I este corespunzător, învăţătorul poate să rezolve cu succes sarcinile muncii
instructiv-educative. Dimpotrivă, dacă sub aspectul dezvoltării fizice, de exemplu, unii copii nu au
încă însuşite mişcările de bază, aceasta constituie o frână serioasă în realizarea educaţiei fizice în
şcoală. La fel sunt situaţii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate
într-o măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi deprinderile, nu posedă toate cunoştinţele
necesare pentru şcolarizare. De exemplu: unii nu stau liniştiţi în bancă, ceea ce dovedeşte că
mecanismele frânătoare sunt slab dezvoltate; nu se pot concentra în mod susţinut la lecţii, lăsându-
se uşor distraşi; nu sunt în stare să desfăşoare o activitate mintală de mai lungă durată, deoarece
obosesc repede. De asemenea, limbajul unor copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac greşeli în
pronunţare, înţeleg denaturat cuvintele uzuale, auzul lor fonematic este slab dezvoltat ceea ce
îngreunează însuşirea citirii în perioada abecedarului.
Şi sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt
nedisciplinaţi, nu pot depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor morale sunt
imprecise.
Toate acestea constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru şcoală. Se înţelege că
particularităţile mai sus menţionate nu ţin de natura copilului, ci sunt generate de cerinţele pregătirii
lui în grădiniţă.
Cunoaşterea acestor lipsuri reale şi posibile în dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a
copilului preşcolar prezintă o mare importanţă. Atentă la posibilitatea apariţiei lor, educatoarea va
şti în ce direcţie să acţioneze pentru a le preveni.
Asigurarea unui nivel corespunzător de pregătire a copilului din punctul de vedere al
limbajului şi comunicării, pentru a se putea adapta la sarcinile diverselor discipline şcolare şi al
solicitărilor diverselor discipline şcolare şi al solicitărilor diverselor situaţii comunicaţionale, şcoală
prin direcţie prioritară a pregătirii copilului pentru şcoală prin întreaga activitate în grădiniţă.
Pregătirea scrierii presupune activităţi de echilibrare a mişcărilor chinestezice cu percepţiile
vizuale şi auditive, precum şi cu intuiţie spaţială, formarea percepţiilor spaţiale; dezvoltarea
muşchilor mici ai mâinii, formarea deprinderilor grafice de redare a imaginii obiectelor observate,
dezvoltarea deprinderilor tehnice de mânuire a creionului. Scrierea nu poate fi realizată cu succes
atâta timp cât percepţia identităţii şi non identităţii figurilor nu permite copilului diferenţierea
grafismelor.
De aceea eu consider că ar fi necesară introducerea activităţii de exerciţii grafice, ca
activitate obligatorie cu preşcolarii.
Pregătirea psihologică a preşcolarului pentru şcoală nu se reduce la asigurarea unui nivel
intelectual adecvat şcolarizării, ci ea implică şi pregătirea sa afectivă şi cea voliţională pentru
viitoarea viaţă şi muncă de şcolar.. în concluzie, putem spune că grădiniţa are rolul de a sistematiza
şi integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii lor ani de viaţă, de a
lărgi contactele lor cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei fizice, estetice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate. Deci, ca un scop final important al
învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi
promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi în accelerat proces de modernizare.
Considerată tot mai frecvent nu numai ca o treaptă distinctivă şi necesară a sistemului de
învăţământ, ci şi ca parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei
permanente, învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul, tehnologia didactică în
perspectiva noii concepţii. Având în vedere atât incidentele educative permanente cu educaţia
preşcolară, precum şi repercusiunile educaţiei preşcolare asupra educaţiei permanente, se pune
problema sporirii eficienţei pe care o are educaţia cu aceasta, necesitatea instituirii unei etape de
pregătire pentru şcoala primară.
 Gradinita: pregatirea psihologica a copilului pentru scoala
In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice
invatamantului prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter
predeterminat, ceea ce-l deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand
intra la gradinita, copilul se afla in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza
personalitatii sale. Frecventarea gradinitei favorizeaza conturarea unui autentic comportament
interrelational. Structura formala si informala a grupului de copii din gradinita genereaza un climat
psihosocial in care fiecarecopil este, in acelasi timp, si actor, si spectator.
Problema debutului scolar
Problema debutului scolar reprezinta o preocupare atat pentru educatori cat si pentru parinti.
Acesta este optim in conditiile in care copilul e pregatit atat sub aspect cognitiv cat si socio-afectiv.
Debutul scolar e influentat pozitiv sau negativ in functie de reprezentarea pe care copilul o
are despre viitoarea sa activitate scolara - reprezentare formata copiilor prin aportul parintilor,
educatorilor, invatatorilor - ca unitate de idei, conceptii si actiuni.
Orice fel de disfunctionalitati existente la nivelul relatiei dintre copil-educatoare, parinti-
educatoare privind pregatirea copilului pentru scoala se va rasfrange negativ asupra viitorului elev.
La gradinita prescolarul se va integra si adapta la activitatea de aici in functie de metodele
pe care le foloseste educatoarea, de felul cum il stimuleaza interesul de a se implica in jocurile cu
copiii, de ambianta pe care o pregateste pentru ca acesta sa se simta in gradinita in siguranta si sa
poata relationa.
O adevarata educatoare este cea care iubeste si intelege copilul, oferindu-i sanse egale si
ajutandu-l sa-si rezolve nevoile si trebuintele in functie de ritmul sau propriu de dezvoltare si de
particularitatile sale individuale.
La gradinita, printr-o munca sistematica a educatoarelor, copilul isi dezvolta aptitudinea de
scolaritate care presupune existenta unui ansamblu de calitati, insusiri in plan senzorio-motor,
cognitiv, afectiv-motivational si relational, care permit celui in cauza sa faca fata cerintelor
formulate in scoala - insusiri ce asigura desfasurarea cu succes a activitatii scolarului in clasa I.
Cea mai importanta problema legata de aptitudinea de scolaritate este cea referitoare la
capacitatile necesare prescolarului de a se integra cu succes in clasa I.
Fiind o aptitudine speciala, complexa, in componenta ei relationeaza urmatorii factori:
dezvoltarea fizica, intarirea sanatatii, dezvoltarea motorie complexa, pregatirea mainii pentru scris,
dezvoltarea intelectuala, formarea unor reprezentari si notiuni, capacitatea de a intelege fenomene
simple, capacitate perceptiva, de vorbire cursiva, de gandire logica, de memorare, atentie si
imaginatie, orientare in spatiu si timp, insusirea unor concepte morale si estetice, educarea spiritului
creativ, formarea unor deprinderi de munca intelectuala, formarea deprinderilor de comportare
civilizata si adaptare sociala.
 Dezvoltarea socio-afectiva implica rezolvarea unor sarcini care necesita efort de vointa si
atentie, perseverenta si cooperare cu altii, subordonarea intereselor personale celor colective si
trezirea interesului pentru activitatea scolara.
Aptitudinea de scolaritate este o notiune complexa care se raporteaza la starea
multidimensionala a personalitatii copilului, cuprinzand si sfera afectiva, volitionala si sociala. La
reusita scolara participa urmatorii factori: biologici, psihologici, sociali, pedagogici, invatatorul, cu
personalitatea sa, metoda folosita, dozarea cerintelor scolare si gradul de activare a elevului.
Toate acestea cunosc o dinamica individualizata, specifica fiecarei relatii ce intervine intre
invatator si elev.
Copilul este un adult in devenire, care aspira cu o energie nesfarsita laviata de om mare. La
nastere, el poseda potentialitati si predispozitii, este fragil si neajutorat, insa de-a lungul anilor va
deveni parte integranta a unei societati complicat organizate. Treptat, copilul incepe sa faca primii
pasi intr-o lume a uriasilor, capata autonomie, initiativa, isi satisface nevoi variate, invata sa se
comporte „ca un om mare”.
Copilul, dintr-o fiinţă cu rol secundar şi limitat în cadrul familiei, devenit şcolar, capătă un
rol şi un loc important în planul vieţii sociale, cel al angajărilor, al responsabilităţilor, al acţiunilor
cu finalitate şcolară. Schimbarea activităţii de joc cu cea de învăţare didactică organizată sub
conducerea învăţatorului atrage dupa sine modificări importante. Copilul se simte frustat de unele
libertăţi de care dispunea pâna acum, dar are ocazia de a obţine nenumărate satisfacţii. Cu acestă
etapă, cunoaşterea copilului reprezintă problema de a cărei rezolvare depinde succesul muncii
şcolarului. Deşi scopul şcolarizării îl constituie progresul individual, educaţia este un proces social.
Perspectiva psihosocială în domeniul învăţării în şcoală se justifică prin aceea că educaţia poate fi
văzută ca un proces de interacţiune. Ĩn mod tradiţional, psihologia educaţiei a descris dinamicile
psihice ale individului angajat în activitatea de învăţare. Totuşi, numai rareori elevul învaţă singur.
Cea mai mare parte a timpului, cât se află la şcoală, el este un membru al grupului şi această
apartenenţă îi marchează în mod decisiv performanţele. Succesul şcolar nu se obţine numai în urma
efortului de asimilare a materialului de predat de către cadrul didactic; el presupune învăţarea
normelor ce guvernează comportamentele acceptate în grupurile de elevi şi în organizaţia care este
şcoala.
Personalitatea şcolarului mic se distinge şi prin modul cum se manifestă el în planul
relaţiilor cu ceilalţi. Interacţionând şi comunicând cu ceilalţi, şcolarul mic ajunge să înţeleagă bine
ce înseamnă cinste, sinceritate, corectitudine, curaj, mândrie, modestie. Astfel, creşte indicele de
socializare a copilului şi se amplifică şansele de integrare intrând în viaţa socială. Un rol deosebit în
procesul integrării elevului din clasele mici în colectivul şcolar îi revine sistemului de
interrelaţionare cu ceilalţi, climatului socio-afectiv care se dezvoltă în cadrul grupului.
Calatoria vietii poate fi palpitanta, fascinanta, dar in acelasi timp plina de obstacole si
dificultati. Adultul este cel care insoteste copilul, pana la un anumit punct, in aceasta minunata
aventura a descoperirii de sine, a invatarii, a constientizarii. Dezvoltarea psihocomportamentala,
intelectuala si sociala a copilului se afla in mainile adultului, care are o sarcina esentiala, dar si o
extraordinara responsabilitate.
Adultul (parinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, imbogati psihismul si,
ulterior, de a-l seconda pe copil in eforturile lui de a lua in stapanire lumea inconjuratoare.
Gradinita este prima experienta a vietii in societate a copilului. Ea constituie un cadru nou
pentru el, prin dimensiunile si continuturile sale, prin activitatile variate, noi si interesante. Este o
insiruire de metamorfoze, cu o incarcatura afectiva intensa si un dinamism nestavilit. Adaptarea la
noul mediu va fi de lunga durata, cu progrese si regrese, cu eforturi perseverente si de durata, atat
din partea copilului insusi, cat si a adultilor care-l sustin. Copilul paseste intr-un nou univers social,
o lume plina de necunoscut si de provocari, care il confrunta cu experiente inedite :
• experienta vietii in grup;
• experienta concentrarii pe sarcina;
• experienta dialogului si a ascultarii;
• experienta ordonarii lumii in cifre si litere cu sens;
• experienta jocului, a intrecerii si competitiei
In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice
invatamantului prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter
predeterminat, ceea ce-l deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand
intra la gradinita, copilul se afla in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza
personalitatii sale. Frecventarea gradinitei favorizeaza conturarea unui autentic comportament
interrelational. Structura formala si informala a grupului de copii din gradinita genereaza un climat
psihosocial in care fiecare copil este, in acelasi timp, si actor, si spectator.
Educatorul il ghideaza pe copil in toate formele de invatare, fara a substitui propriul nivel de
intelegere celui al copilului, ci facandu-l pe acesta sa gandeasca singur, sa exerseze singur diverse
activitati, stimulandu-i interesul real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul prescolaritatii,
copiii castiga mult sub raport fizic, mental si emotional; curiozitatea prescolarilor constituie baza
invatarii si a educatiei din anii urmatori. Pregatirea copilului pentru invatarea continua incepe de
la gradinita; aici, el dobandeste primele comportamente intelectuale, face cunostinta cu primele
povestiri fantastice, cu primele continuturi stiintifice.
Ulterior, copilul va trebui sa se integreze intr-o noua ambianta, cu o invatatoare noua,
cu noi colegi; e necesar deci sa-si ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relatii
optime. Analizand situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se
dezvolta capacitatea de a intra in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv,
intensitatea trairii emotionale depinde de experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea
in contact cu persoane noi. Copiii care se despart de familie, de mama, pentru prima data fac parte
din categoria celor carora le lipseste exercitiul despartirii temporare. Copilul care traieste in prima
zi de scoala prima separare de familie este cuprins de teama; de aceea, parintii trebuie sa-si
obisnuiasca de timpuriu copiii cu ideea separarii.
 In cadrul contextului interpersonal in care se dezvolta copilul, conteaza foarte mult calitatea
interactiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre parinti, dintre acestia si copil, ele
avand o influenta puternica asupra pregatirii psihologice a copilului pentru scoala. Pana la intrarea
la scoala, dezvoltarea lingvistica, cea afectiva si cea mentala sunt puternic influentate de familie.
Traversand perioada prescolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradinita, diferit de cel
familial si intersectat cu mediul social. In aceste conditii, se pun bazele personalitatii copilului prin
dezvoltarea capacitatilor de cunoastere, comunicare si perceptiv-observative. Fluiditatea acestui
plan de produse psihice alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mentale, care sunt
incarcate de o simbolistica ampla si de o emotionalitate complexa.
Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei,
prin organizarea de deprinderi si obisnuinte. Copilul isi insuseste elementele de baza ale fondului de
adaptare culturala, amplu concentrate in asa-numitii „cei 7 ani de acasa”.

Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade:

1. Prescolaritatea mica (3-4 ani), caracterizata printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor
si a aptitudinilor implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului.
2. Prescolaritatea mijlocie (4-5 ani), cu procese de crestere pentru copil : se intensifica
dezvoltarea limbajului, jocul devine o activitate de baza, curiozitatea devine mai ampla si abordeaza
mai pregnant relatiile dintre fenomene.
3. Prescolaritatea mare (5-6 ani), cand copilul manifesta o mai mare forta, agilitate,
inteligenta ; capacitatea de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere.
La gradinita, copilul prezinta particularitati specifice, precum instabilitate psihomotorie,
capacitate limitata de concentrare a atentiei, gandire predominant intuitiva, dar cu posibilitati
de deschidere catre asimilarea structurilor operationale concrete. Copilul gandeste contextual, iar
invatarea se realizeaza preponderent pe baza de imagini concret senzoriale, prin perceperea
spontana sau dirijata verbal a obiectelor naturale si a substitutelor lor; in acelasi timp, invatarea este
orala si actionala, sub forma de joc, iar evaluarea este tot orala, stimulativa si realizata pe baza de
aprecieri verbale.
Drumul parcurs de copil traversand substadiile prescolaritatii este lung si bogat. Din etapa in
etapa, copilul iese din lumea lui confuza si se indreapta spre inceputul evolutiei personalitatii sale.
Este „o insiruire de metamorfoze, minunate si miscatoare pentru adultul care le este martor, de
victorii triumfatoare pentru copil, victorii ale activitatii, ale sensibilitatii, ale imaginatiei”
 Pregatirea prescolarului pentru scoala
Pregatirea pentru primul an de scoala nu inseamna doar cumpararea ghiozdanului si a altor
rechizite. Prescolarul trebuie sa fie obisnuit sau cel putin familiarizat cu ceea ce inseamna
scoala, o institutie in care isi vor petrece o buna parte din viata, iar acest lucru nu se realizeaza in
cateva zile, ci in cativa ani. Tot ceea ce inseamna scoala este nou pentru un copil prescolar - trezirea
de dimineata, reguli noi, pauze, cladiri mari si impozante, colegi foarte multi si de varsta mai mare,
teme, etc.
Este pregatit copilul pentru scoala?
In tara noastra exista dezbateri cu privire la varsta optima de scolarizare: prima data la
scoala la 6 sau la 7 ani? Parintii trebuie sa stie ca nu atat varsta este importanta, cat nivelul de
pregatire si dezvoltare fizica si intelectuala al copilului. Scoala presupune invatarea desfasurarii
activitatilor in mod independent, iar pentru aceasta copilul trebuie sa fie capabil sa:
• asculte linistit atunci cand cineva vorbeste;
• lucreze independent;
• decupeze corect cu foarfeca si sa deseneze formele geometrice;
• tina corect creionul / stiloul in mana;
• se inteleaga cu copii de aceeasi varsta;
• recunoasca lucrurile care ii apartin si sa nu le piarda;
• participe la activitati structurate, cum ar fi jocul cu reguli si cititul povestilor;
• isi focalizeze atentia asupra unei singure persoane;
• aiba aptitudinile sociale necesare intr-un mediu de invatare, in care elevii il asculta pe
profesor;
• isi lege singur sireturile si sa se imbrace si dezbrace singur.
Motivele pentru care copiii nu sunt pregatiti pentru scoala au legatura in general cu
situatia financiara si / sau psihologica a familiei: saracie, familie monoparentala, lipsa de
preocupare a parintilor pentru educatia copilului, etc. Totodata, copiii care nu au mers la gradinita
prezinta un risc foarte mare de a nu se adapta bine la mediul scolar. Acestia "sufera" din cauza
lipsei deprinderii de a se concentra, a fi atenti si de a ramane cuminti in banca, deoarece au trecut
brusc de la "libertatea copilului fara griji" la un program cu restrictii si cerinte dificile. Gradinita ii
ajuta pe copii sa-si dezvolte numeroase aptitudini in plan fizic si motor, cognitiv, afectiv-
motivational si relational, necesare integrarii in scoala.
Principalul rol al parintilor este acela de a motiva copilul sa invete si de a-i insufla
entuziasmul pentru scoala.
• Discutati din timp cu copilul despre scoala si despre toate lucrurile noi si interesante pe
care le va face impreuna cu noii colegi si doamna invatatoare.
• Invatati prescolarii sa-si stranga singuri hainele, jucariile si dati-le sarcini simple in casa -
astfel ii veti invata sa accepte responsabilitatile si sa fie independenti.
 • Petreceti mult timp cu copii, jucandu-va, citindu-le si desfasurand activitati ce promoveaza
aptitudini de rezolvare a problemelor, creativitatea si imaginatia.
• Inspirati-le placerea de a descoperi lumea din jur.
• Incurajati-i sa va puna intrebari si raspundeti-le.
• Familiarizati copii cu alfabetul si cu cifrele.
• Asigurati-le copiilor sansa de a interactiona cu alti copii in cadrul gradinitei si a
grupurilor de joaca.
• Incurajati un comportament respectuos.
• Vizitati impreuna cu copilul scoala la care va invata; familiarizati-l cu salile de cursuri si
cu baia / toaleta scolii, interactionati cu invatatoarea si eventual cu viitorii colegi. Prescolarii pot
avea tot felul de temeri mai mult sau mai putin naive; important este sa luati aceste "fobii" in serios
si sa faceti tot ce puteti pentru a-l convinge pe copil ca nu are de ce sa ii fie frica.
• Majoritatea copiilor sunt obisnuiti sa doarma pana mai tarziu si din acest motiv este bine
sa-i obisnuiti cu ceva timp inainte de a incepe scoala cu o ora de culcare si de trezire mai devreme.
• Cumparati impreuna rechizitele si lasati-l pe cel mic sa-si pregateasca singur ghiozdanul
pentru scoala.
• Daca prescolarul dumneavoastra este un copil hipersensibil luati toate masurile pentru ca
acesta sa nu aiba temeri - povestiti-i in detaliu cum va decurge prima zi de scoala, exersati din timp
"despartirea" si asteptati-l dupa ore, asigurandu-va ca va va vedea imediat ce va iesi de la scoala.
O altfel de pregatire pentru scoala
Caiete, penar, uniforma, ghiozdan, acuarele... asa arata lista cu pregatirile pentru marele
eveniment, emotionant atat pentru copil cat si pentru parinti. Numai ca pregatirea pentru scoala nu
se rezuma numai la partea materiala si nu trebuie sa inceapa odata cu scoala sau cu cateva zile
inainte, ci cu cel putin un an, doi, mai devreme.
Despre intrarea in colectivitate si importanta socializarii timpurii s-a vorbit si o consideram
o etapa depasita anterior, odata cu intrarea la gradinita, macar in grupa pregatitoare. Despre altfel de
pregatiri as vrea sa va atrag atentia acum. Este vorba de probleme pe care le-am intalnit frecvent la
copiii si parintii scolarilor mici: atentia si banalul stat la masa de studiu.
Am fost intrebata adeseori de parinti de ce copiii lor nu stau la masa atunci cand trebuie sa
isi faca temele. De ce frecvent, si acasa si la scoala, se fataie pe scaun, cauta motive de a se ridica
(mi-e foame, mi-e sete, trebuie sa ascut creionul, etc.) sau pur si simplu stau in picioare, scriind sau
cititnd in pozitii improprii. Bineinteles ca si atentia lor lasa de dorit. Dar cel mai grav aspect, este
acela de a nu-si face temele decat in prezenta si sub supravegherea stricta a parintilor, uneori la ore
tarzii din noapte pentru ca atunci se intorc acasa de la servici.
Raspunsul e simplu. Pentru ca acesti copii nu au fost invatati, educati, pregatiti pentru
responsabilitatile si regulile scolare din timp. Nu au fost invatati sa stea la masa de lucru, nu au fost
invatati sa se concentreze asupra lucrului pe care trebuie sa-l faca, nu au fost invatati sa lucreze
singuri fara ajutorul si prezenta permanenta a parintilor. Au fost luati brusc dintr-un program de
voie permanent si trecuti brusc intr-un regim strict, autoritar, cu reguli impuse si restrictii
temporare, cu cerinte noi si dificile...
Pregatirea pentru atributiile scolare trebuie sa inceapa cu un an, doi, inainte de scoala
propriu-zisa. Copilul trebuie antrenat in activitati care sa-i solicite statul pe scaun la masa de lucru,
intai in episoade scurte si apoi din ce in ce mai lungi. Trebuie sa fie invatat sa coloreze, decupeze,
etc. singur , fara supervizarea stricta a parintilor, iar abia apoi impreuna sa rectifice sau rezolve ceea
ce nu a putut singur. Trebuie sa invete sa se concentreze asupra a ceea ce are de facut pentru ca
astfel lucrul va fi terminat mai repede si mai bine. In caz contrar, superficialitatea, va determina o
reluare a activitatii si deci... mult timp pierdut care ar putea fi folosit in alte scopuri mai placute.
Cel mai important este sa-i antrenati atentia. O atentie fluctuanta, poate afecta serios
rezultatele scolare chiar daca copilul este unul foarte inteligent. Fara atentie si concentrare greselile
sunt frecvente.
Exersarea poate incepe de timpuriu prin jocuri care sa-i solicite micutului atentia. Puneti-l sa
urmaresca cu degetul pe un desen diferite parti ale corpului, sa descopere cat mai multe animale
intr-o carte de colorat, sa urmareasca acele labirinturi din jocurile pentru copii.
Cereti copilului sa va deseneze stand la masa in pozitie corecta un anumit obiect sau animal,
lasati-l singur si nu uitati sa-l felicitati sau sa corectati impreuna daca s-au strecurat greseli. Invatati
copilul sa lucreze singur atat cat poate, si abia apoi ajutati-l sa corecteze sau sa rezolve ceea ce nu a
putut sigur. Altfel acesta nu va face absolut nimic fara voi speculand faptul ca prezenta voastra ii
usureaza munca sugerandu-i adesea rezultatul fie din graba fie din obisnuinta.
O alta metoda foarte buna de concentrare a atentiei sunt colectiile. Filatelia, albumele cu
poze decupate, vederile, hartiile de guma de mestecat cu masini sau papusi Barbie pentru fetite pot
antrena atentia unui copil. Cereti copilului sa-si aranjeze colectia dupa anumite criterii de exemplu.
Pe langa acestea sunt multe alte obiceiuri prin care acest tip de pregatire pentru scoala poate
fi benefic. Cititi-i povesti, va invata sa urmaresca discursul cuiva (al invatatoarei la scoala de pilda).
Cereti-i sa va povestesca un desen animat cu lux de amanunte inainte ca acesta sa inceapa, sub
pretextul ca va intereseaza dar nu aveti timp sa-l urmariti impreuna cu el. Antrenati-l in jocuri de
imbinare dupa scheme desenate, etc.
Insa faceti toate aceste a cu rabdare. Nu-l fortati si nu uitati ca pauzele sunt necesare pentru
destindere si revenire la capacitatile intelectuale maxime.
 Sfaturi pentru părinţi
Pregatirea copilului pentru scoala
Pregatirea pentru scoala nu trebuie sa inceapa odata cu inceperea scoalii elementare. Daca
aveti un copil prescolar puteti urma cativa pasi pentru a-l pregati si a-i dezvolta aptitudinile
necesare pentru scoala traditionala. Incepand aceste activitati in casa la varsta potrivita, veti
imbogati viata copilului si il veti ajuta sa-si insuseasca cunostintele necesare in diferite domenii.
1. Distrati-va! Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l aveti in vedere cand
pregatiti pentru scoala copilul. El nu are nevoie de un intreg set de instructiuni in acest stadiu.
Scopul principal este sa-l introduceti intr-o varietate de lucruri care ii vor spori cunostintele despre
lumea care il inconjoara. Starnitii curiozitatea. Lasati-l sa exploreze lumea lui si fiti pregatiti sa-i
raspundeti la intrebari. Copiii vor invata mult mai mult cand se distreaza si participa la actiune.
2. Incepeti cu culorile de baza si cu formele simple. Invatati-l cum sa recunoasca culorile si
formele utilizand resturile de hartie creponata, afise sau creioanele de desen. Vorbiti despre formele
pe care le vedeti in casa si despre cele pe care le observati cand iesiti in imprejurimi. Dupa ce au
invatat formele, rugati-i sa se uite dupa aceste forme in mediul inconjurator. Puteti face acelasi
lucru cu culorile. Intrebati copilul daca poate vedea un patrat sau culoarea galbena spre exemplu, si
rugati-l sa va arate exact unde este.
3. Fiti in cautare de carti si idei noi. Impartiti materialele cu alte mamici atat cat este
posibil.
4. Incurajati numaratul prin activitatile zilnice. Numarati impreuna bucatelele de morcovi pe
care le mananca copilul la pranz. Numarati prosoapele de maini pe care le impaturiti impreuna cu
copilul. Numarati furculitele, cestile si lingurile pe masura ce asezati masa pentru seara. Cu cat
numarati mai mult, cu atat copilul va vedea corelarea dintre numere si lumea reala.
5. Ajutati-va copilul sa invete literele tiparind fiecare litera pe o foaie separata. Puteti
petrece o saptamana sau cateva zile la fiecare litera. Vorbiti despre ce spune litera respectiva, si
despre ce cuvinte incep cu acea litera. Puteti invata literele alfabetului pentru a intari cunoasterea
literelor. In timp ce conduceti, ii puteti arata diferitele litere. Si cel mai important, cititi copilului
cate ceva in fiecare zi.
6. Puneti copilul sa faca miscare in fiecare zi. Petreceti o anumita perioada din dimineata sau
din dupa amiza afara. Incurajati-l sa alerge, sa sara si sa prinda. Este important sa-si dezvolte
abilitatile motrice la aceasta varsta. Alegeti anumite jocuri pe care sa le jucati impreuna cu copilul
afara, jocuri care sa va faca atat pe copil cat si pe Dvs. sa faceti miscare. Exercitiile vor ajuta atat la
dezvoltarea corpului cat si la dezvoltarea creierului copilului.
7. Supuneti copilul la cat mai multe experiente noi cu putinta. Alaturati-va unui grup de
joaca unde copilul poate interactiona cu alti copii si poate invata anumite aptitudini sociale, cum ar
fi impartitul, asteptatul la rand si cooperarea cu alti copii de aceeasi varsta. Dezvoltarea sociala este
la fel de importanta ca si dezvoltarea intelectuala si vor face diferenta in timpul scolii, fie ca-i veti
trimite la scoala imediat sau mai tarziu.
 Aceasta perioada de dezvoltare este foarte importanta pentru copii. Faceti tot ce este necesar
pentru a satisface necesitatile copilului si a-i incuraja dezvotarea mentala, fizica si emotionala.
Prima zi de scoala
1. Incepi sa-ti pregatesti copilul cu cateva saptamani inainte de "marea zi". Zilele de
vacanta in care copilul s-a culcat la orice ora a vrut sunt pe sfarsite. Este bine sa il trezesti in fiecare
dimineata un pic mai devreme si sa-i modifici si ora de culcare.
Treptat, trebuie sa-l reobisnuiesti cu rutina somnului de pe timpul scolii. Ai grija insa ce
metoda folosesti pentru a trimite copilul la culcare. Daca-l grabesti prea mult, ii poti lasa impresia
ca nu mai ai nici timp, nici chef de el.
2. Planuieste o zi dedicata cumparaturilor pentru scoala si trateaz-o ca pe un
eveniment special. Stabileste-ti un buget general, dar asigura-te ca ai si o resursa secreta pentru a
indeplini una dintre "extravagantele copilului".
De exemplu, daca pe timpul gradinitei a avut cel mai frumos penar (cu zane, zmei, balauri),
poate ca a venit timpul sa-i cumperi un ghiozdan pe care este imprimat cel mai in voga erou al
desenelor animate - Pikachu, Power Puff Girls etc.
3. Este bine sa vizitezi scoala impreuna cu viitorul elev. Prezinta-i cladirea, pozitionarea
salilor de curs, a toaletelor si a salii de sport.
4. Daca drumul pana la scoala implica mersul cu un mijloc de transport in comun,
gaseste ruta cea mai potrivita si parcurge-o de cateva ori pana se obisnuieste copilul cu ea.
Daca va merge pe jos, este indicat sa procedezi in acelasi fel.
5. Sarbatoreste ziua cea mare! Ofera-i intregii familii o masa in oras sau pregateste ceva
special acasa!
6. Asigura-te ca principalele sfaturi pe care i le-ai dat copilului nu au fost uitate pe
timpul vacantei. Verifica daca cel mic stie ce sa faca in situatia in care pierde autobuzul, cheia sau
este interpelat de un necunoscut.
7. Cand conduci copilul in prima zi de scoala nu uita ca pupicii si imbratisarile
dragastoase il pot stanjeni in fata noilor colegi.
8. Prezinta-te in fata invatatoarei. Este bine sa-i arati ca-ti pasa de cum isi va insusi
copilul noile cunostinte. Asigura-te ca te pozitionezi in aceeasi tabara cu invatatoarea, nu in tabara
adversa.
9. Stabileste impreuna cu micutul un loc linistit in casa pentru facutul temelor.
10. Pentru ca i se va aglomera programul, incearca sa institui regula "fara
televizor". Este surprinzator cate ore poate castiga copilul de indata ce respecta aceasta regula.
Astfel timpul va fi impartit mult mai bine in: ore dedicate studiului(temele, cititul), jocului,
comunicarii cu familia etc.
 JOCUL
Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. In mod obişnuit
o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului-o modalitate de a-şi
consuma energia- sau de a se distra, un mod plăcut, de a utiliza timpul liber,şi nu
numai. Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire
intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. Incorporat în activitatea didactică, elementul de joc
imprimă acesteia un caracter mai viu si mai atragător, aduce varietate si o stare de bună dispoziţie
functională, de veselie si bucurie,de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a
oboselii.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învaţătorul consolidează , precizează
şi chiar verificăcunoştinţele elevilor, le imbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe, pune în valoare şi le
antrenează capacităţile creatoare ale acestora Atunci când jocul este utilizat în procesul de
învăţământ,el dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative,asigurând participarea activă a
elevului lecţii,sporind interesul de cunoaştere fată de conţinutul lecţiei.
O dată cu împlinirea vârstei de 6 ani , în viaţa copilului începe procesul de integrare în viaţa
şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale multilaterale.
De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare,care devine o
preocupare majoră. In programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o
are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânâd o problemă
majoră în prioada copilăriei.
Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiunea
didactică simulată. Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile adaptive de tip
recreativ proprii activităţii umane, în general ,în anumite momente ale evoluţiei sale ontogenice, în
mod special. Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în
învăţământul preşcolar şi primar.
Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a
acţiona creativ, pentru cş strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă
isteţimea, spontaneitatea,inventivitatea, initiaţiva, rabdarea, îndrazneala,etc. Jocurile copiilor devin
metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare şi se succed în ordinea implicată de
logica cunoaşterii şi a învăţăturii. In acest caz, intenţia principală a jocului nu este divertismentul,
rezultat din încercarea puterilor, ci învăţătura care pregăteşte copilul pentru muncă şi viaţă. Pentru a
atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoştinţele.
Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă,aduce variaţie în procesul de
instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive :- conţinuturi - sarcina
didactică- regulile jocului- acţiunea de joc Prima latură-conţinuturi-este constituit din cunoştinţele
anterioare ale copiilor însuşite în cadrul activităţilor comune cu întrega clasă,cunoştinţe ce se referă
la plante, animale,anotimpuri,reprezentări matematice,istorice,etc. Cea de a doua componentă
a jocului-sarcina didactică-poate să apară sub forma unei probleme de gândire, de recunoaştere,
denumire, reconstituire,comparaţie,ghicire. Jocurile didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea
dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat,de fiecare dată
altele.
A treia latură-regulile jocului-decurge din însăşi denumirea ei. Regulile sunt menite să
arate copiilor cum să se joace,cum să rezolve problema respectivă.Totodată regulile îndeplinesc o
funcţie reglatoare asupra relaţiilor dintre copii. Ultima latură-acţiunea de joc-cuprinde momente de
aşteptare, surprize, ghicire, întrecere şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută si atractivă
pentru elevi. Dacă vin în completarea lecţiei,jocurile didactice,pot fi grupate după obiectivele
urmărite şi tipul lecţiei. După obiectivele urmărite, joculeste folosit în cadrul tuturor ariilor
curriculare, iar după tipul lecţiei jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de
consolidare, sistematizare, recuperare a cunoştinţelor. Indiferent de modul de folosire, jocul didactic
îl ajută pe elev să-şi angajeze întregul potenţial psihic,să-şi cultive iniţiativa, inventivitatea,
flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare şi de echipă. In cazul în care jocurile organizate au scop
educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o
caracteristică a unei lecţii,acesta devine un procedeu didactic. Metodica desfăşurării unui joc
didactc cuprinde : -introducerea in joc-executarea jocului-complicarea jocului-încheierea jocului
Jocul didactic nu poate fi desfăşurat la întamplare ;
În aplicarea lui trebuie să se ia în considerare următoarele condiţii: · jocul să se constituie pe
fondul activităţii dominante urmărindu-sescopul şi sarcinile lecţiei ;· să fie pregătit de învăţător în
direcţia dozării timpului şi a materialului folosit ;· să fie variat, atractiv,să îmbine forma de
divertisment cu cea de învăţare ;· să se folosească atunci când copiii dau semne de oboseală ;· să
creeze momente de relaxare, de odihnă, în vederea recuperăriienergiei nervoase a elevilor ;· să
antreneze toţi copiii în activitatea de joc· să fie proporţionat cu activitatea prevăzută de programă şi
structurat în raport cu tipul şi scopul lecţiei desfăşurate ; · să urmărească formarea deprinderii de
muncă independentă ;· după caz, sarcinile didactice ale jocului să fie date diferenţiat pentru a
preîntampina rămâneri în urmă la învăţătură ;· să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu
maximum de eficienţă posibilităţile intelectuale ale elevilor ;· activităţile în completare prin joc să
fie introduse în orice moment al lecţiei ;· să nu afecteze fondul de timp al lecţiei propriu-zise ;· să
fie repartizate, după caz, în diferite secvenţe, sarcinile didacticeavând caracter progresiv ;·
indicaţiile privind desfăşurarea activităţii să fie clare,corecte, precise,să fie conştientizate de
către elevi şi să le creeze o motivaţie pentru activitate ;· activităţile de joc să se desfăşoare într-un
cadru activ, stimulator şi dinamic ;· să nu se facă abuz de joc,încât procesul de învăţare să se
transforme în joc şi să fie luat ca atare ;· să nu fie prea uşoare, nici prea grele ;· regulile de joc să fie
explicate clar şi să se urmăreasca respectarea lor de către elevi.
Elementele de joc : ghicirea, mişcare, întrecerea, surpriza, etc.creează stări emoţionale care
întreţin interesul şi dau un colorit viu activităţii. Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de
învăţare ne va demonstra că : -randamentul orei este mai mare, verificarea cunoştinţelor făcându-se
în mod plăcut, activ,temeinic ; -gândirea elevilor este mereu solicitata şi astfel în continuă formare ;
-independenţa, creativitatea se formează de timpuriu ; -iniţiativa copiilor creşte,în joc devine mai
curajos, mai degajat ; -prin jocuri îi putem cunoaşte pe copii mai repede şi mai bine ; -prin vrietatea
lor, prin creare unor situaţii-problemă, ele dezvoltă spiritul de observaţie, de analiză, de judecată,
înlătură, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor să-şi dezvolte vocabularul,
comunicarea devine mai permisivă ; -jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai uşor cum gândesc
elevii şi de a modela logica gândirii lor. Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri
didactice pe care le putem folosi în cadrul lecţiilor din toate ariile curriculare iar măestria
învăţătorulul va duce la rezultate deosebite.
Lista jocurilor folosite în cadrul activitatilor este vastă. Rebusul şcolar - jocul ce poate fi
folosit la toate disciplinele şi care este un joc al inteligenţei. Privit ca un frate mai mic al rebusului
şi ruda cu integramele atât de gustate în zilele noastre rebusul şcolar îl face pe micul participant ca
prin rezolvarea diferitelor rebusuri şcolare să se simtă şi el mai aproape de fraţii mai mari, de adulţi.
In acelaşi timp însă, ineditul joc dezvoltă procese psihice ale elevului: gândirea, limbajul,
memoria,atenţia, creativitatea,voinţa; poate fi folosit si ca metodă/mijloc de învăţare şi evaluare sau
procedeu în cadrul unei metode. Dorinţa de a rezolva orice problemă de tip rebusist intensifică
interesul pentru studierea disciplinelor necesare în soluţionarea cerinţelor date şi astfel rebusul ajută
la dezvoltarea intelectuală a elevului. Folosirea rebusului printre elementele de sprijin ale învăţării
este importantă prin faptul că poate interveni stimulativ o dată cu creşterea curbei oboselii. Mijloc
activ şi eficace de instruire şi educare a şcolarului, rebusul poate fi folosit cu succes în captarea
atenţiei pe tot parcursul activităţii didactice,conducând la evitarea plictiselii,dezinteresului.
Relevând legatura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţa aportul jocului la
dezvoltarea intelectuală a şcolarului.
De aceea, el susţine că ,,toate metodele active de educare a copiilor mici să furnizeze
acestora un material corespunzător pentru ca jucându-se,ei să reuşească să asimileze realităţile
intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului.’’ Ca mijloc instructiv,
rebusul, bine pregatit şi organizat, contribuie,prin rezolvarea sarcinilor didactice, la exersarea
deprinderilor la consolidarea şi la valorificarea lor creatoare.Este un mijloc de educaţie
indirect.Fiecare rebus are un obiectiv al său, o structură şi reguli sub forma unor succesiuni
ordonate.Rolul regulii este acela de a păstra structura şi desfaşurarea jocului. Jucătorul trebuie să
accepte şi să realizeze ordinea structurală a jocului. Rebusul oferă învăţătorului posibilitatea
observării comportamentului elevului la nivelul tuturor componentelor personalitatii, deoarece in
rezolvarea rebusului elevul depune efort voluntar şi rezolvă motivat de bucuria succesului o
multitudine de probleme,în care este implicată inteligenţa, afectivitatea,
temperamentul,caracterul. Rebusul şcolar contribuie, într-o bună măsură, la îmbunătăţirea
rezultatelor şcolare şi combaterea insucceselor.
De ce să nu recunoaştem, că, dacă am promite elevilor din clasă că cei ce vor termina primii
exerciţiile date spre rezolvare vor primi ca recompensă un rebus interesant, aceştia s-ar grăbi, chiar
şi cei cu un ritm mai lent, să-şi indeplinească cât mai bine şi mai repede sarcina dată. Reprezentanţii
teoriei intelectualiste învăţării (Bruner, Galperin) apreciază că orice elev poate asimila un conţinut
dacă sunt folosite căi adegvate de activitate cu acestia. De aici, rezultă că adevărata problemă a
succesului şcolar nu constă în a stabili dacă un elev este apt sau nu să obţină rezultate vizate de
şcoală, ci în a găsi metode şi mijloace potrivite pentru aceasta.Astfel, succesul şcolar se raportează
la totalitatea elevilor, atât în ceea ce priveşte nivelul de pregătire ştiinţifică, cât şi dezvoltarea
capacităţii de a se instrui, de a deveni. Rebusul şcolar sprijină succesul şcolar prin : a) cunoştinţele
însuşite; capacităţile intelectuale; abilităţile de aplicare a cunoştinţelor în rezolvarea unor probleme;
trăsături de personalitate;b) evaluarea-măsură în care sunt îndeplinite obiectivele activităţii
didactice.
Succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra elevului;corelează potrivit cu
performanţă şcolară, cu satisfacţia în muncă şi cu dorinţa de a învăţa din ce în ce mai mult. Una
dintre cele mai puternice structuri motivaţionale ar fi starea de curiozitate ce se manifestă în dorinţa
rapida de a rezolva rândurile orizontale ale rebusului, spre a descoperi cuvântul (cuvintele) de pe
verticala A-B. Dar pentru aceasta, orice învăţător, în realizarea sau folosirea rebusului,trebuie să-şi
precizeze dinainte: -conţinutul urmărit ( o lecţie,un capitol etc.) ; - modul de realizare ( individual
sau în grup ); - finalitatea urmărită( memorare,aplicare,transfer,creaţie); - modul de evaluare (oral,
scris, test). Rebusul şcolar poate constitui obiectivul activităţii unui cerc de elevi, oferind şi
posibilitatea organizării unor concursuri şcolare distractive şi deopotrivă educative şi instructive. La
cercurile de specialităţi: limba româna, istorie, geografie,ştiinţe se poate folosi rebusul ca auxiliar,
completare la tema cercului, ca moment distractiv sau ca un exerciţiu de creativitate. Se pot
organiza diverse concursuri literare şi istorice cu ocazia sărbătoririi, comemorării unor date,
personălitaţi,unde rebusul şcolar se poate folosi,potrivit temei propuse, pentru a fi rezolvat sau
solicitat ca o creaţie. In concluzie, rebusul şcolar poate fi folosit în orice tip de activitate şcolară
(lecţie, cerc, concurs), în momente diferite ale lecţiei, la multe discipline din învăţământul primar, la
orice vârstă şcolara mică, de către orice elev cu posibilităţi normale de învăţare.
Rebusul şcolar poate fi folosit în scopuri diferite: imbogatirea cunostintelor,
consolidare,fixarea, transferul acestora, în verificare, evaluare, dezvoltarea creativităţii şi a tuturor
proceselor psihice şi intelectuale, dezvoltarea personalităţii copilului. Pentru obţinerea acestor
rezultate învăţătorul trebuie sa fie un mare » meşter » în a şti când, cum, unde poate fi folosit
rebusul şi mai ales, să fie un creator de astfel de jocuri, pentru care copiii, de orice vârstă şcolară au
o mare satisfacţie când reuşesc să le rezolve,folosindu-şi toate cunoştinţele căpătate în şcoala, ca şi
cele din cultura lor generală. Vorbind despre jocurile didactice,
Ursula Schiopu preciza că ele “educă atentia, capacităţile fizice intelectuale, perseverenţa,
promtitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei”.
Poate că e bine să ne amintim ,atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le modelăm, că vârsta
lor este vârsta jocului,iar înactivităţile didactice ce le desfăşurăm cu ei să fie folosite cât mai
multe jocuri didactice şi atunci…..succesul este garantat.
 Cum poti sa-ti inveti copilul prescolar matematica intr-un mod distractiv. Cum sa-l
inveti prin jocuri adunarea si scaderea, numaratul pana la 100 si intelegerea formelor
geometrice ???
Invatatul bazat pe memoria vizuala
Jucati-va cu modelele repetitive
De exemplu, ofera-i copilului tau boabe de strugure verzi si mov. Roaga-l sa le aranjeze in
modele repetitive de genul verde, mov, verde, mov, sau verde, verde, mov, verde, verde etc.
Uitati-va dupa modele repetitive si in natura, de exemplu cercurile de pe rame si lucrurile
care au pereche (ochi, urechi, maini etc). Aceste jocuri ii vor dezvolta gandirea abstracta.
Invatatul bazat pe exercitii fizice
Jucati-va zaruri sau carti. Arunca doua zaruri si intreaba-l care are valoare mai mare decat
celalalt – va recunoaste gruparile de puncte din vedere. Puteti sa va jucati si "razboi" cu carti de joc,
unde cine are cartea cu valoare mai mare castiga. Prin aceste jocuri va invata conceptele de "mai
mare decat", "mai mic decat".
Deschideti-va propriul magazin. Luati mai multe obiecte din casa, asezati-le pe o masa si
puneti-le preturi la fiecare. Da-i copiluli cativa banuti. Tu vei fi vanzatorul iar el cumparatorul.
Lasa-l sa cumpere ce vrea sa sa plateasca atat cat face fiecare produs. Schimbati rolurile. Acest
lucru il va invata sa se descurce cu banii.
Masurati inaltimea membrilor familiei. Folositi o ruleta si masurati-va tot inaltimea.
Comparati cifrele si adunati-va toate inaltimile pentru a vedea cat de inalti sunteti impreuna.
Jucati-va Monopoly Junior sau orice alt joc care foloseste inumaratul si bani de hartie.
Invatatul prin sunete
Ascultati si invatati cantece de genul "Un elefant se legana pe o panza de paianjen". Il vor
invata adunarea si scaderea.
Jucati-va jocuri de ghicit (foarte bune pentru atunci cand mergeti cu masina). Pune-l pe
copilul tau sa se gadeasca la un numar intre unu si zece, de exemplu, si incearca sa-l ghicesti. Pune
intrebari de genul: "Este intre 5 si 10?", "Este mai mare decat 3?" si apoi schimbati rolurile.
 Pregătirea copilului pentru începerea şcolii
presupune şi schimbarea programului de somn
Stabilirea programului de somn pentru elevi trebuie să înceapă cu cel puţin o săptămână
înainte de primul clopoţel din noul an şcolar, susţin experţii americani.
Înainte de a începe noul an şcolar, elevii mai mici sau mai mari ar trebui să îşi schimbe
obiceiurile de somn de peste vară. Dacă acest lucru nu se întâmplă, aceştia ar putea suferi de un
deficit de somn care ar putea să le afecteze performanţele la învăţătură, avertizează experţii
americani de la Academia de Medicină a Somnului. „Este dificil să schimbi ora de mers la culcare,
din momentul în care programul a fost stabilit. Este nevoie de mai multe zile sau săptămâni pentru a
pune la punct un nou program.
Acest lucru nu se poate face peste noapte. Nu întâmplător, în primele săptămâni de cursuri,
mulţi copii şi adolescenţi nu reuşesc să doarmă suficient”, spune dr. Daniel G. Glaze, expert
pediatru de la Spitalul de Copii Texas din Houston şi membru al asociaţiei americane. Schimbarea
de la programul de somn din perioada vacanţei de vară la cel de şcoală „înseamnă o mare problemă
pentru şcolari”, susţine Ralph Downey, şeful de la Centrul de Tulburări de Somn de la o unitate din
California. Specialistul californian recomandă ca schimbarea programului de somn şi de trezire
pentru şcolari să se facă cu cel puţin o săptămână înainte de a începe şcoala. Copiii şi adolescenţii
au nevoie de mai multe ore de somn decât adulţii, deoarece ritmul circadian este mult mai uşor de
dereglat, spune şi dr. William Kohler, de la Institutul de Somn Florida din Spring Hill.
În funcţie de vârstă, experţii americani susţin că elevii au nevoie de cel puţin 9-10 ore de
somn pe noapte, iar părinţii ar trebui să-i constrângă să aibă orele necesare de somn şi să le asigure
condiţii sănătoase pentru a se odihni suficient. „Performanţa unui elev este dictată de numărul de
ore de somn din noaptea anterioară”, a adăugat dr. Kohler. „Un copil sau un adolescent care doarme
frecvent suficient îşi va îmbunătăţi performanţele şcolare, va avea o atitudine pozitivă în privinţa
propriei educaţii şi va fi capabil să interacţioneze mai bine cu colegii de la şcoală şi cu cadrele
didactice”, explică acelaşi expert american.
Academia Americană de Medicina Somnului are şi câteva trucuri pentru părinţii care au
copii care trebuie să înceapă şcoala. Important este ca părinţii să stabilească o anumită rutină în ce
priveşte ora de „stingere”. De asemenea, experţii americani spun că elevii trebuie să evite produsele
şi băuturile care conţin cofeină, precum şi orice medicament care ar conţine stimulente, înainte de a
merge la culcare. Este important ca elevul să nu stea până târziu în noapte să îşi facă temele sau să
„tocească” pentru un test sau examen care va avea loc a doua zi.
Experţii americani mai spun că este indicat ca elevul să nu se ducă la culcare cu stomacul
gol, dar nu este o soluţie nici o masă copioasă chiar înainte de ora de culcare. Cu 6 ore înainte de a
merge în pat nu sunt indicate eforturile fizice intense. Părinţii trebuie să asigure liniştea în
dormitorul copilului, să fie întuneric şi o atmosferă puţin răcoroasă. Este recomandat ca în dormitor
să nu se afle vreun televizor sau computer. De asemenea, experţii americani mai spun că este
important ca elevul să se trezească la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă.
 Viitorul şcolar

Copii sunt diferiţi. Educaţia diferenţiată şi idividualizată ar trebui să asigure realizarea

idealului educaţional, în pregătirea copilului pentru şcoală.
Voi enumera o serie de comportamente, uşor observabile, pe care un copil la intrarea în
şcoală ar trebui să le aibă formate:

• Să răspundă la întrebări în propoziţii, correct formulate;

• Să descrie o imagine, sesizând legăturile logice între elmentele acesteia;
• Să asculte o poveste şi să o poată repovesti;
• Să înţeleagă utilizarea cărţilor şi legătura dintre cuvintele scrise şi vorbite;
• Să pună la un loc şi să sorteze elemente după o însuşire dată: mărime, formă, culoare,
grosime etc.;
• Să numere conştient până la 10, să facă simple exerciţii de scădere şi adunare cu 1-2
unităţi, manipulând obiecte sau cu cifre şi semnele convenţionale;
• Să deseneze contururi şi din imaginaţie obiecte din lumea înconjurătoare;
• Să mânuiască corect creionul, cartea, caietul;
• Să dovedească independenţă în acţiunile sale;
• Să ducă la bun sfârşit o acţiune;
• Să coopereze cu ceilalţi copii, cu educatoarea, învăţătoarea;
• Să se concentreze perioade de timp cât mai îndelungat;
• Să fie capabil să ajute şi să se lase ajutat;
• Să fie capabil să se autoservească etc.

La acest ,, portret”i se mai pot adăuga şi alte lucruri de care noi educatorii şi părinţii trebuie
să ţinem seama. Pregătirea psihologică pentru un debut şcolar optim mi se pare un lucru la fel de
important. Mulţi copii care vor merge la şcoală se tem de începutul acesta. Deci şi pregătirea
afectivă este necesară şi benefică. Noi educatoarele o realizăm prin forme diverse, ce ţin de
creativitatea celui ce o realizează.