Sunteți pe pagina 1din 8

Proba clino-ortostatică Schellong - Letunov

Această probă urmăreşte adaptarea cardio-vasculară la modificările de poziţie din


punct de vedere neuro-vegetativ, prin aprecierea comparartivă a valorilor FC
(frecvenţei cardiace) si a TA (tensiunii arteriale).
Subiectului, în poziţie clinostatică, i se recoltează FC şi TA după un interval de
repaus de 5 – 10 minute, în care valorile acestor variabile s-au stabilizat.
Se apreciază astfel valorile de bază (de repaus):
FC = 60 - 80 cicli / min - normal
FC > 80 cicli / min - tahicardie
FC < 80 cicli / min - bradicardie
TA sistolică 100 - 145 mmHg - normal
TA sistolică peste 145 mmHg - hipertensiune
TA sistolica sub 145 mm Hg - hipotensiune
TA diastolică = 1/2 TA sistolică + 10 mm Hg
TA diferenţială (TAS - TAD) nu trebuie să fie mai mică de 30 mm Hg.
În continuare, subiectul adoptă în mod lent, poziţia ortostatică, îu care după un
minut se recoltează din nou FC şi TA.
În mod normal se produc următoarele modificări :
FC creşte cu 12 - 18 cicli / minut (limita superioară la fete)
TA sistolică şiTA diastolică cresc sau scad cu 5 - 1 0 mmHg fără ca TA
diferenţială să fie mai mica de 30 mmHg.
Vom aprecia un echilibru vegetativ bun sau foarte bun, cu cât diferenţele dintre
valorile înregistrate în clino- şi ortostatism vor fi mai mici, sau chiar nule.
În funcţie de predominanţa simpaticului sau a parasimpaticului, pot apărea
dereglări de tip hipoton, hiperton, hipodinamic.
Modificările TA şi ale FC în proba clino-ortostatică Schellong-Letunov:
1. Reacţie normală:
- TA sistolică creşte sau scade cu 5 - 10 mmHg
- TA diastolică creşte sau scade cu 5 mmHg
- FC creşte cu 10 - 18 bătăi/minut
2. Reacţie hipotonă:
- TA sistolică scade cu 20 mmHg
- TA diastolică creşte cu 15 mmHg
- FC creşte cu 45 bătăi/minut
3. Reacţie hipodinamică:
- TA sistolică scade cu 20 - 25 mmHg
- TA diastolică scade cu 10 mmHg
- FC creşte cu 40 bătăi/minut
4. Reacţie hipertonă:
- TA sistolică creşte cu 20 mmHg
- TA diastolică creşte cu 10 - 15 mmHg
- FC creşte cu 40 bătăi/minut
Proba urmărită în dinamică, poate informa asupra stării de oboseală cât şi
asupra capacităţii de refacere a organismului.
Proba clino - ortostatică, este o probă care poate trage semnalul de alarmă, chiar
înaintea apariţiei semnelor clasice care definesc o stare de oboseală sportivă.

Proba Martinet
Proba Martinet, este o probă care combină proba Schellong cu un efort
standard, urmărind evoluţia frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale.
După efectuarea completă a probei Schellong, subiectul efectuează într-un interval
de timp de 40 de secunde 20 genoflexiuni, cât mai corecte.
În perioada de revenire de după efort, timp de 5 minute, se continua recoltarea
frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale (FC în primele 10" ale fiecărui rninut, TA
în ultimele 45" ale fiecărui minut).
Interpretarea parametrilor de repaus se face după metodologia descrisă la proba
Schellong.
Interpretarea valorilor recoltate după efort se face în felul următor:
I. Reactia la_efort:
a) reacţia normala la efort:
- FC creşte cu 40 - 60% faţă de valorile de repaus, fără a depăşi 120
bătăi/minut (l20 bătăi /minut =tahicardie moderată).
- TA sistolică creşte cu 20 - 30 mmHg
- TA diastolică creşte sau scade cu 5-10 mmHg sau nu se modifică TA
diferenţială creşte uşor
b) reacţii anormale la efort (după Letunov) :
1. reacţia distonă se caracterizează prin ;
- tahicardie marcată
- TA sistolică creşte evident
- TA diastolică scade până la "0" (ton infinit)
- "tonul infinit" persistă peste trei minute
2. reacţia hipotonă se caracterizează prin :
- tahicardie marcată
- TA sistolică creşte sau scade uşor
- TA diastolică creşte evident
- TA diferenţială scade, se pensează, apoi revine lent la normal
3. reacţia hiperionă se caracterizează prin :
- tahicardie
- TA sistolică creşte evident
- TA diastofică creşte uşor
4. reacţia în trepte se caracterizează prin : TA sistolică creşte progresiv,
datorită întârzierii mecanismelor reglatoare
II. Revenirea după efort :
a) fiziologic
1. FC revine la valorile de repaus în primele 2 minute
TA revine la valorile de repaus în primele 3 - 4 minute
2. FC şi TA revin la normal în acelaşi timp
3. FC revine la valorile de repaus în primele 3 - 4 minute
TA revine Ia valorile de repaus în primele l - 2 minute
"Tonul infinit" nu are semnificaţie patologică dacă dispare în primele l - 2 minute
după încetarea efortului.
b) b. patologic - după Schellong se deosebesc următoarele forme de revenire
după efort,considerate reacţii neadecvate :
1. hipotonă
- FC creşte cu 30 - 50 bătăi / minut
- TA sistolică scade mult - TA diastolică creşte uşor
Se întâlneşte în stările de :
- supraantrenament,
- eforturi epuizante.
- convalescenţă.
Se datoreşte tonusului scăzut al sistemului venos de la nivelul membrelor
inferioare.
2. hipodinamică
- FC creşte cu 20 - 30 bătăi / minut
- TA sistolică şi TA diastolică scad foarte mult - apar semne de anemie cerebrală
(căscat)
Se întâlneşte în stări de ;
- boală
- convalescenţă
Se datoreşte unei deficienţe centrale de reglare neuro-vegetativă, fiind caracterizată
de întârzierea impulsului vasoconstrictor de adaptare la ortostatism.
Proba Martinet este o probă accesibilă, de teren, de mare utilitate în dirijarea
efortului de antrenament.
Se efectuează săptămânal în perioadele de pregătire controlată. Este utilă mai ales
la sporturile care nu au ca dominantă eforturile de tip dinamic.
Luându-se în considerare toate datele, rezultatele se vor aprecia cu calificativele :
• nesatisfăcător
• relativ satisfăcător
• satisfăcător
• bun
Deşi uşor de executat, fiind analog testului Ruffier, Testul Martinet este mai puţin
acceptat de copiii sub 10 ani şi de persoanele în vârstă.
În principiu, reţinem că :
- FC de efort nu are voie să crească cu mai mult de 4-40 pulsaţii / minut faţă de FC
de repaus;
- revenirea la valorile de repaus trebuie să fie completă la l - 2 minute de la
încetarea efortului;
- valoarea P2 nu are voie să fie mai mare decât 2 x P1;
- testul va fi considerat "mediocru" dacă revenirea la valorile de repaus este mai
lungă de 3 minute.

Proba Letunov - (modificată CMS)


Proba Letunov este o probă funcţională cardio-vasculară, care studiază
reactivitatea acestui sistem la trei tipuri de efort fizic - foiţă, viteză, rezistenţă.
Proba face deci, o evaluare a adaptării cardio-vasculare la efort standard.
În desfăşurarea probei se efectuează la început o probă clino-ortostatică, cu
recoltarea FC şi TA. În continuare subiectul execută 20 genuflexiuni, cât mai
corecte, în decurs de 30 secunde, după care se aşează pe canapea în poziţie
clinostatică, stare în care, timp de 3 - 4 minute, imediat după efort, se recoltează
FC şi TA, după metodologia descrisă la proba Martinet.
În partea doua a probei subiectul va efectua o alergare pe loc cu viteză
maximă, timp de 15 secunde, după care se procedează la recoltarea FC şi TA timp
de 3 -4 minute, conform metodologiei descrise la proba Martinet.
În partea a treia a probei, subiectul aleargă pe loc timp de trei minute (180 s),
pentru bărbaţi şi două minute (120 s), pentru femei şi copii sub 15 ani,
cu o frecvenţă de 180 paşi / minut, cu genunchii ridicaţi, după care se procedează
ca mai sus la recoltarea FC şi TA, timp de 3 - 4 minute după efort.
Proba realizează o apreciere cantitativă în ce priveşte intensitatea şi durata
reacţiei aparatului cardio-vascular în raport cu cele trei tipuri de efort fizic şi o
apreciere calitativă în ce priveşte raportul dintre FC şi TA (sistolică şi diastolică) în
ce priveşte parametrii de repaus şi revenire, la fiecare tip de efort, la fel ca la proba
Martinet.
Letunov descrie cinci tipuri de reacţie :
1. reacţie normotonă:
- FC creşte la valori mai mici sau mai mari, în funcţie de vârstă, sex, grad de
antrenament;
- TA sistolică creşte;
- TA diastolică scade;
- TA diferenţială creşte.
La sportivii bine antrenaţi :
- FC creste puţin;
- TA sistolică creşte evident;
- TA diastolică scade moderat;
- revenirea la valorile de repaus este rapidă.
La persoanele neantrenate :
- FC creşte mult;
- TA diferenţială este mai mică;
- revenirea la valorile de repaus este uşor prelungită.
2. reacţia distonă :
- FC creşte excesiv;
- TA sistolică creşte mult;
- TA diastolică scade până la "ton infinit";
- revenirea la valorile de repaus este prelungită.
3. reacţia hipotonă :
- FC creşte (tahicardie);
- TA sistolică creşte puţin;
- TA diferenţială este mică;
- revenirea la valorile de repaus este întârziată.
Reacţia hipotonă este expresia unei slabe mobilizări a forţei de contracţie a
cordului.
4. reacţia hipertonă :
- FC tahicardie exagerată;
- TA sistolică creşte exagerat;
- TA diastolică creşte puţin sau de loc.
Reacţia hipertonă este expresia creşterii exagerate a debitului circulator sau lipsei
de concordanţă între creşterea acestuia şi comportarea periferică, adică deschiderea
insuficientă a patului vascular cu scăderea insuficientă a rezistenţei periferice totale
în cursul efortului.
5. reacţia în trepte - se întâlneşte de obicei după alergarea de viteză a probei şi
se manifestă prin creşterea în trepte a TA sistolice după efort:
- TA sistolică, imediat după efort are valori mai mici decât la l - 2 minute de
la terminarea acestuia.
- FC este exagerat de mare
- volumul sistolic este mic
În acest tip de reacţie, este vorba de o lipsă de promptitudine a mecanismelor
reglatoare, care nu reuşesc să mobilizeze în efortul de viteză forţa de rezervă a
cordului şi să modifice în mod adecvat tonusul vascular periferic.
În general, după alergarea de 15 secunde, FC creşte la valori superioare celor
înregistrate după genuflexiuni, TA sistolică nu depăşeşte 200 mm Hg, TA
diastolică poate să scadă până la "ton infinit", revenirea tuturor parametrilor la
valorile iniţiale depăşind 5 minute.
După alergarea de 3 minute, valorile FC şi ale TA sunt mai scăzute decât cele
obţinute la alergarea de 15 secunde, revenirea la valorile de repaus făcându-se în
maximum 5 minute.
Aprecierea reactivităţii subiectului la eforturile impuse de proba Letunov se face
ţinând cont de toate etapele acesteia, cu calificativele:
- probă bună
- probă satisfăcătoare
- probă relativ satisfăcătoare
- probă nesatisfăcătoare
Calificativul "probă nesatisfacătoarc" defineşte probele în care au apărut dereglări
de tip hipoton, hiperton, diston sau în trepte.

Proba Harvard
Proba Harward este o probă efectuată cu încărcătură submaximală care
urmăreşte revenirea FC după efort şi estimează un indice care corelează cu
capacitatea de efort fizic.
Proba a fost elaborată în 1943 de Brouha şi Dill, de la Universitatea Harvard,
fiind utilizată în marina americană.
Efortul impus subiectului este reprezentat de urcarea şi coborârea unei
scăriţe de 50,8 cm (20 inci) pentru băieţi şi de 47 cm pentru fete (SLOAN), timp de
5 minute, într-un ritm de 30 urcări / minut ( ritm de metronom 120, având în
vedere că o mişcare completă constă din 4 timpi - urcare cu un picior, aducerea
piciorului din urmă, coborâre cu un picior şi aducerea celui din urmă).
După terminarea efortului subiectul adoptă poziţia aşezat şi se măsoară
frecvenţa cardiacă pe 30 secunde, în prima jumătate a fiecărui minut după efort,
timp de 3 minute.
Valorile obţinute se extrapolează pe un minut prin înmulţire cu 2 şi se
notează cu P1, P2, şi P3.
Cu ajutorul acestor valori se calculează Indicele Harvard (IH) conform formulei:
Aprecierea rezultatelor se face în felul următor :

excelent condiţie fizică foarte bună peste 89


bine comportare şi condiţie fizică bună 80 - 89
mediu comportare mijlocie 65 - 79
satisfăcător condiţie fizică la limită 55 - 64
nesatisfăcător sub 55

Probă cu efort submaximal, proba Harvard se apropie de testele utilizate în


evaluarea pregătirii sportive aerobe, corelând cu capacitatea de efort fizic de tip
anduranţă, respectiv cu consumul maxim de oxigen (VO2max).
Test uşor de realizat, care nu necesită o aparatură sofisticată, poate fi efectuat
săptămânal, în perioada de pregătire, cu înscrierea grafică a rezultatelor.

Proba Ruffier
Proba Ruffier este o probă considerată de autor drept "test de evaluare a condiţiei
fizice" (fitness). Descrisă prin anii 1920, proba urmăreşte reacţia FC la un efort
standard.
Pentru realizarea probei se porneşte cu recoltarea FC de repaus, pe 15 secunde,
subiectul fiind în poziţie şezând pe un taburet, în continuare, subiectul execută 30
genuflexiuni, cât mai corecte, în decurs de 45 secunde (ritm de metronom 80,
mişcarea fiind compusă din doi timpi -unul de coborâre şi unul de urcare), după
care reia poziţia iniţială, şezând pe taburet.
În secundele 0 - 15 şi 45 - 60 ale primului minut după efort, se recoltează FC a
subiectului. Valorile obţinute se extrapolează pe un minut prin înmulţire cu 4 şi se
notează cu P2 şi P3, P1 reprezentând FC de repaus.
Pentru interpretare se aplică formula :

Valorile indicelui calculat, încadrează subiectul în una din următoarele calificative


de fitness :
Calificativ Indice Ruffier Indice Ruffier - Dickson
FB foarte bine <0 0 - 2,9
B bine 0-5 2,9 - 5,9
M mediu 5 - 10
S satisfăcător 10 - 15 6-8
NS Nesatisfăcător > 15 >8
În vederea scăderii la minimum influenţa reacţiilor vegetative (emotive)
asupra indicilor calculaţi pe baza FC, mai ales a indicelui Ruffier, putem utiliza
indicele Ruffier-Dickson :

Proba Ruffier îşi găseşte plicabilitate mai ales ca test de evaluare a condiţiei
fizice la nesportivi, cât şi la cei care doresc să practice o formă de efort fizic
sportiv, cu scop de întreţinere (jogging, walking, etc).
Este un test uşor de executat, care poate fi corelat cu rezultatele probei clino-
ortostatice.
Efectuat la sportivi, va fi realizat săptămânal, rezultatele înscriindu-se sub formă de
grafic în jurnalul de autocontrol medical al sportivului.