P. 1
Metode de invatamant

Metode de invatamant

|Views: 439|Likes:
Published by Victor Dumitrache

More info:

Published by: Victor Dumitrache on Nov 07, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/14/2013

pdf

text

original

203

_______________________________________________________________________

Capitolul XIII METODELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT Lector univ. dr. MIHAELA MOLDOVEANU OBIECTIVE - operarea cu diverse tipuri de metode de învăţământ, ţinând cont de cerinţele specifice fiecăreia; - valorificarea metodelor în funcţie de obiectivele propuse; - promovaea metodelor active şi cu caracter aplicativ specifice învăţământului tehnic. CONCEPTE-CHEIE - metodă de învăţământ; - metodologie didactică; - metode expozitive: - povestirea; - descrierea; - explicaţia; - prelegerea; - conversaţia; - exerciţiul; - dezbaterea; - modelarea; - experimentul; - simularea; - studiul de caz; - proiectul; - problematizarea; - lucrarea practică; - instruirea programată; - observarea sistematică şi independentă;

CLARIFICĂRI CONCEPTUALE Din punct de vedere etimologic, termenul "metodă" provine din limba greacă ("metha" = "spre"; "odos" = "cale") şi desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea anumitor scopuri.

142] Sub raportul structurării. descrierea lor. precum şi caracterizarea. o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică. Cu alte cuvinte. cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern. o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex. Sistemul metodelor de învăţământ conţine: . determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică. metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării. Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie). în strânsă relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor. metoda este un ansamblu organizat de operaţii. funcţiile. punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie . clasificarea metodelor de învăţământ.204 _______________________________________________________________________ Prin "metodă de învăţământ" se înţelege.metode tradiţionale. unele dintre acestea de exemplu. aşadar. Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice. p. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activităţi didactice. care determină eficienţa acesteia. cu precizarea cerinţelor de utilizare. metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul în-tr-o situaţie de învăţare.metode moderne. . mai mult sau mai puţin dirijată” [4. opţiunea pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ specifice. În anumite situaţii. Totodată. de procedee. Sunt luate în considerare: natura. De aceea.

Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale acestora. care se pretează mai multor modalităţi de organizare a activităţii (experimentul). exerciţiul etc.. după modul de organizare a activităţii elevilor: metode frontale (expunerea. I. III. demonstraţia).. modelarea etc. după funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc: 1) metode de predare-învăţare propriu-zise. II. lectura etc. metode combinate. capacităţile cognitive şi creatoare. b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor: exerciţiul. metoda proiectelor. În şcoala modernă. jocul cu roluri).205 _______________________________________________________________________ experimentală.. lucrările practice etc.. să le stimuleze motivaţia. metode de simulare. problematizarea. conversaţia. metode de activitate individuală (lectura). după criteriul istoric: metode clasice (tradiţionale): expunerea. 2) metode de evaluare*. metode moderne: studiul de caz. dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze angajarea elevilor în activitate. impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor. altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele. * Metodele de evaluare vor fi tratate într-un capitol separat . calculatorul). metode de activitate în grup (studiul de caz. CLASIFICAREA METODELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în funcţie de diferite criterii. concretă sau mentală. dintre care se disting: a) metodele de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea.

instruirea programată. demonstraţia).).C. proiectul sau tema de cercetare. 2. studiul de caz. instruirea asistată de calculator (I. euristice (problematizarea). imagine.A. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia personală). experimentul. explorarea directă sau indirectă a realităţii sau activitatea personală). V. acţiune etc). Pot îmbrăca următoarele forme: . 5. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate: algoritmice (exerciţiul. învăţarea pe simulatoare. b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor: metoda dramatizărilor. metode de modelare. b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii: metode demonstrative. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii). 4.206 _______________________________________________________________________ IV. discuţiile şi dezbaterile. Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi anume metodele de raţionalizare a învăţării şi predării: metoda activităţii cu fişele. metode de explorare a realităţii: a) metode de explorare nemijlocită (directă) a realităţii: observarea sistematică şi independentă. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice): a) metode bazate pe acţiune reală / autentică): exerciţul. Cerghit propune o altă clasificare [1. după sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa socialistorică a omenirii. învăţarea prin cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice. PRINCIPALELE METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT Metodele expozitive (expunerea) constau în transmiterea sistematică a unui volum mare de cunoştinţe prin intermediul cuvântului cadrului didactic. la care se adaugă un subcriteriu: suportul informaţiei (cuvânt. lucrările practice. 2] şi anume: 1) metode de comunicare orală: expozitive. problematizarea. prof. interogative (conversative sau dialogate). 3. algoritmizarea.

definiţii. profesorul recurge la argumentări.207 _______________________________________________________________________ Povestirea constă în nararea unor fapte. dar poate fi utilizată şi la clasele mari. o lege şi se analizează cauzele. Metodele expozitive se caracterizează printr-o serie de avantaje datorită cărora sunt frecvent utilizate în învăţământ. comparaţii. un fenomen. Prelegerea constă în transmiterea unui volum mare de informaţii. exemple. datorită volumului sau gradului de complexitate. Prelegerea este o metodă de bază în învăţământul superior. selectate şi organizate pe baza unui plan de idei. consecinţele. aplicaţiile). Dintre acestea. premizele. într-o formă expresivă. un principiu. evenimente. în special sub forma prelegerii introductive (pe baza căreia profesorul expune cu anticipaţie problematica unei noi teme) sau a prelegerii de sinteză (destinată prezentării. de cele mai multe ori în prezenţa obiectului descris. Metodele expozitive sunt utilizate pentru transmiterea acelor cunoştinţe care. pe baza unui şir de argumentaţii. la lege) fie un demers deductiv (se pleacă de la un principiu. nu pot fi dobândite de elevi prin efort propriu. menţionăm: reprezintă o cale simplă şi economică de comunicare a . o regulă) este prezentat astfel încât să devină inteligibil pentru elevi. menită să declanşeze stări afective la elevi. Obiectul explicaţiei (un concept. a unui material mai amplu care a fost deja transmis). Pe parcursul prelegerii. La baza prezentării poate sta fie un demers inductiv (un fapt particular este explicat prin trimitere la general. Descrierea urmăreşte evidenţierea părţilor componente sau caracteristicilor unui obiect sau fenomen. într-o formă sintetică. concluzii în vederea prezentării accesibile şi convingătoare a temei propuse. Se foloseşte cu prioritate la clasele primare. o lege. Explicaţia constă în clarificarea unui adevăr ştiinţific.

intonaţie. Pe de altă parte. folii pentru retroproiector ş. În acest sens. aprecieri critice. conexiunea inversă nu se realizează în mod corespunzăto. alegerea celor mai semnificative şi accesibile exemple. îmbinarea judicioasă a comunicării verbale cu cea paraverbală (ritm. intercalarea unor momente de conversaţie etc. Cerinţe în utilizarea metodelor expozitive: selectarea şi sistematizarea riguroasă a informaţiilor prezentate. îndrumarea activităţii de luare a notiţelor de către elevi. utilizarea unui limbaj ştiinţific accesibil. evidenţierea planului de idei prin anunţarea sau scrierea lui la tablă. oferă posibilitatea unei abordări sistematizate şi integrale a temei tratate şi.). este necesară o regizare prealabilă a desfăşurării prelegerii. .Prelegerea (expunerea) cu oponent: „oponentul” – un al doilea cadru didactic sau un cursant special pregătit – intervine pe parcursul expunerii cu întrebări. sugerând auditoriului noi perspective în abordarea temei. oferă posibilitatea clarificării noţiunilor de bază. totodată. fiecare analizând un anumit aspect al temei şi completându-se reciproc. metodele expozitive sunt criticate pentru limitele (dezavantajele) pe care le prezintă: determină la elevi o stare de receptare pasivă. accent. crearea unor situaţii – problemă pe parcursul expunerii. . aplicaţii. cunoştinţele fiindu-le oferite sub formă de produse finite.Prelegerea în echipă: expunerea este realizată de o echipă de cadre didactice. Ca variante noi ale metodelor expozitare menţionăm: .a. nu există posibilităţi de tratare diferenţiată a elevilor. argumente. folosirea de mijloace audiovizuale (diapozitive. pauză) şi nonverbală (mimică şi gestică). furnizează un suport pentru studiul individual. permit adaptarea discursului verbal la nivelul intelectual al elevilor.208 _______________________________________________________________________ cunoştinţelor (un volum mare de informaţii este transmis într-un timp scurt).

stilistic şi gramatical. să fie adresate întregii clase. să fie gradate şi variate. argumentate. se desprind următoarele forme principale ale conversaţiei: . Se ajunge astfel la cunoştinţe noi. .conversaţia de verificare (catihetică). solicitând cu prioritate gândirea în prelucrarea şi sistematizarea datelor cunoscute în vederea unor comparări. Formularea întrebărilor presupune respectarea următoarelor cerinţe: să fie formulate corect. Elevii trebuie solicitaţi şi îndrumaţi să adreseze şi ei întrebări cadrului didactic sau colegilor. în care întrebările sunt de tip productiv. interpretări sau exprimări de opinii personale. simplu. O altă categorie de cerinţe vizează răspunsurile. . vizând cunoştinţe predate şi învăţate şi solicitând cu prioritate memoria. o activitate intelectuală cât mai intensă. . . gr. accesibil. prin care se urmăreşte repetarea şi sistematizarea cunoştinţelor. = "a descoperi"). „descoperite” de elevi prin efort personal (etimologic: "evriskein". părintele ei fiind considerat filosoful grec Socrate. complete. să declanşeze.Conversaţia este o metodă care valorifică dialogul în vederea realizării obiectivelor procesului de învăţământ. să stimuleze operaţiile gândirii. exemplifică. sancţionate (confirmate) de cadrul didactic sau colegi.Conversaţia de consolidare. în care întrebările sunt de tip reproductiv. aplică aceste idei în conformitate cu experienţa personală. După funcţia didactică vizată cu prioritate. Acestea vor fi: corect formulate.Prelegerea-dezbatere: cadrul didactic expune ideile principale. din punct de vedere ştiinţific. Se mai numeşte şi conversaţie socratică.209 _______________________________________________________________________ . să nu sugereze răspunsul. să fie urmate de o pauză suficientă pentru construirea răspunsului.conversaţia euristică. pentru găsirea răspunsului. apoi urmează o dezbatere în care cursanţii analizează.

verificarea lor şi desprinderea unor concluzii. Noile cunoştinţe nu mai sunt astfel „predate” elevilor gata elaborate ci sunt obţinute prin efort propriu. pe parcursul învâţării. Contradicţia poate apărea între teorie şi aspectele practice. între experienţa emipirică şi cunoştinţele ştiinţifice etc. a unei probleme. sesizarea şi rezolvarea problemei de către elevi. Considerată ca variantă a metodei conversaţiei. metoda dezbaterilor presupune luarea în discuţie. Problematizarea. Problematizarea este o metodă cu un înalt potenţial formativ. există un climat favorabil schimbului de opinii. ajung la adevăruri noi. Se creează astfel o stare de tensiune psihică. de nelămurire. Problematizarea poate deveni un procedeu eficient de activare a elevilor în cadrul altor metode (expunere. ea contribuie la dezvoltarea operaţiilor gândirii. de curiozitate care declanşează activitatea de cunoaştere. profesorul are rolul de moderator. între general şi un caz particular. de rezolvare a problemei. prin formulare de ipoteze. a capacităţilor creatoare. a unor „situaţii-problemă” şi rezolvarea acestora de către elevi care. Crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi rezolvarea ei de către elevi în mod independent. la educarea independenţei şi autonomiei în activitatea intelectuală. „Situaţia-problemă” este de obicei definită ca un conflict care se declanşează între datele vechi şi datele noi pe care le primeşte elevul şi care par să le contrazică pe primele. Esenţa acestei metode constă în crearea. Instruirea prin problematizare se poate realiza la diferite nivele: expunerea problematizată de către profesor a materialului de învăţat.210 _______________________________________________________________________ Metoda dezbaterilor. în condiţiile în care: cursanţii dispun de o pregătire în domeniu. la cultivarea motivaţiei intrinseci. crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi rezolvarea ei de către elevi împreună cu profesorul. de către un grup de cursanţi. demonstraţie) sau poate . pornind de la cunoştinţe anterior însuşite.

a. desfăşurată după un plan etc). antrenarea cât mai multor analizatori în activitatea de observare. Utilizarea acestei metode presupune valorificarea unor tehnici de lectură (cum ar fi: lectura rapidă.). fişe etc. asigurarea unui caracter riguros şi sistematic (eşalonată în timp. a extrage ideile principale. sursa informaţiilor o reprezintă textul scris în primul rând manualul. Ca şi observarea. dobândind astfel cunoştinţe prin efort personal. reviste. În cazul acestei metode.211 _______________________________________________________________________ căpăta o extindere mai mare în metoda studiului de caz (cazul este o problemă mai complexă). Ca metodă de învăţământ. enciclopedii. un conspect etc). organizată şi sistematică. Experimentul. comparaţii. asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul observării (efectuează analize. Observarea sistematică şi independentă.). experimentul ca metodă didactică derivă din metoda de cercetare cu acelaşi nume. servind însă realizării unor obiective pedagogice. prelucrarea şi interpretarea datelor observate. valorificarea informaţiilor obţinute în activităţi ulterioare. consemnarea riguroasă a rezultatelor (în caiete. pe perioade distincte. Cerinţe în utilizarea acestei metode: existenţa unor obiective clare şi a unor sarcini concrete. Valoarea metodei constă în special în consolidarea acestor tehnici de activitate intelectuală. observarea este intenţionată. investigarea unor obiecte sau fenomene în vederea obţinerii de informaţii despre acestea. a alcătui o fişă. dicţionare. lectura activă. dar şi lucrări de specialitate. lectura explicativă. clasificări ş. lectura selectivă) precum şi a unor deprinderi şi obişnuinţe de stocare şi prelucrare a informaţiilor (ca deprinderea de a lua notiţe. culegeri ş. Lectura (studiul cărţii). Elevii citesc cu intenţia de a învăţa.a. . Metoda presupune urmărirea.

) * Poate fi considerat şi o formă a metodei demonstraţiei. prelucrarea şi interpretarea datelor. în faţa clasei.realizat de profesor. executarea lucrării experimentale de către profesor. repartizarea truselor. organizarea unor situaţii experimentale. cu explicarea demersurilor efectuate şi asigurarea unei atitudini active din partea elevilor. truse. organizarea activităţii elevilor: gruparea lor. prin antrenarea elevilor. Experimentul cu caracter demonstrativ* .212 _______________________________________________________________________ Experimentul constă în provocarea intenţionată a unui fenomen în scopul studierii lui. executarea activităţii experimentale de către elevi sub îndrumarea cadrului didactic. Experimentul cu caracter aplicativ urmăreşte confirmarea experimentală a unor cunoştinţe ştiinţifice anterior dobândite. prezentarea sarcinilor de lucru. în următoarea succesiune de etape: asigurarea unei pregătiri teoretice: sunt actualizate sau prezentate cunoştinţele teoretice care vor fi utilizate pe parcursul desfăşurării activităţii experimentale sau la prelucrarea datelor şi stabilirea concluziilor. instalaţiile experimentale. . Experimentul cu caracter de cercetare se aseamănă cel mai mult cu experiemtnul ca metodă de cercetare şi parcurge aproximativ etapele unei investigaţii experimentale autentice: delimitarea unei probleme. desfăşurarea propriu-zisă a experimentului. Cele mai întâlnite forme ale experimentului sunt: 1. 2. comentarea rezultatelor şi stabilirea concluziilor. Se parcurg următoarele etape: prezentarea sau actualizarea cunoştinţelor teoretice. elaborarea concluziilor. cunoaşterea aparaturii de către elevi: sunt descrise trusele. aparatele. cu folosirea aparaturii de laborator. Utilizarea metodei experimentului este condiţionată de existenţa unui spaţiu şcolar adecvat (laborator şcolar) şi a unor mijloace de învăţământ corespunzătoare (aparatură de laborator. montaje etc. consemnarea rezultatelor. 3. confirmarea sau infirmarea ipotezei. emiterea de ipoteze.

hărţi. diagrame etc. Ca şi observarea sistematică. întâlnită în special la ştiinţele naturii. în utilizarea demonstraţiei se cer respectate următoarele cerinţe de bază: alegerea unui material . metoda poate îmbrăca diferite forme: demonstraţia cu ajutorul obiectelor naturale. diapozitive etc.213 _______________________________________________________________________ În cazul experimentului cu caracter de cercetare şi al celui aplicativ activitatea elevilor se poate organiza fie pe grupe. se confirmă adevăruri anterior însuşite sau se formează modelul intern al unei noi acţiuni. Prin demonstraţie se asigură un suport concret senzorial în activitatea de cunoaştere. fie individual. utilaje) folosite la disciplinele tehnice în vederea înţelegerii structurii. demonstraţia cu ajutorul materialelor grafice (planşe. se dobândesc noi cunoştinţe. aparate. în situaţiile în care se urmăreşte învăţarea unor deprinderi (desen tehnic. demonstraţia cu ajutorul desenului didactic. intuirea realităţii de către elevi fiind dirijată prin cuvântul cadrului didactic. Această metodă constă în prezentarea. educaţie fizică etc. ceea ce o delimitează de demonstraţia logică.). demonstrarea acţiunilor de executat. executat de cadrul didactic la tablă. Demonstraţia. principiilor funcţionale sau utilizare a obiectelor tehnice. În funcţie de materialul demonstrativ utilizat. operaţii ce urmează a fi învăţate şi dirijarea. prin intermediul cuvântului. bazată pe raţionamente.). stimulând activitatea de investigaţie personală şi independenţa şi favorizând dezvoltarea intereselor cognitive. Indiferent de forma aleasă. a perceperii acestora de către elevi. demonstraţia cu ajutorul obiectelor tehnice (dispozitive. Metoda de învăţământ are deci un caracter intuitiv. de către cadrul didactic.). sau a unor acţiuni. În felul acesta. experimentul dispune de importante valenţe formative. a unor obiecte sau fenomene reale sau a unor substitute ale acestora. demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio vizuale (filme.

reprezentativ şi accesibil. cum ar . asigurarea receptării acestuia în bune condiţii de către întreaga clasă prin aşezarea corespunzătoare a elevilor în clasă şi prin corecta poziţionare a cadrului didactic. dar la alte dimensiuni (de obicei mai mici).80]: modelarea prin similitudine. operând cu acesta. modelarea simulatorie. cărora le corespund diferite tipuri de modele [2. prin intermediul unor filme didactice. din care reţine numai trăsăturile esenţiale. de exemplu. o schematizare a realului. modelarea prin analogie. procese. mulaje). acţiuni prezentate. pot fi delimitate mai multe forme de modelare. care se bazează pe utilizarea de modele materiale (machete. scheme matematice). care utilizează modelele ideale (abstracte). elevii dobândesc informaţii despre sistemul originar. prin această metodă se urmăreşte învăţarea unor deprinderi. Intuirea sistematică a materialului demonstrativ. Investigând modelul. sistematică şi repetată a unei acţiuni. Modelul didactic este un sistem artificial. construit prin analogie cu cel real (originar). Modelarea poate fi abordată şi ca o formă a demonstraţiei (demonstraţia cu ajutorul modelelor). activarea elevilor pe parcursul demonstraţiei prin stimularea curiozităţii.214 _______________________________________________________________________ demonstrativ semnificativ. semnificative. Modelul constituie deci o simplificare. care valorifică modelele simulatoare (simulacre) ale unor fenomene. dar mai pot fi atinse şi alte obiective. distribuirea de sarcini de urmărit şi executat etc. Exerciţiul. Metoda se referă la executarea conştientă. prin alternarea prezentării sintetice (întregul) cu cea analitică (pe părţi). În principal. cum ar fi modelele grafice (modelul grafic al atomului) sau modelele matematice (formule. p. Această metodă constă în utilizarea modelelor ca sursă pentru dobândirea noilor cunoştinţe. În funcţie de nivelul de abstractizare. ecuaţii. Modelarea. care reproduc cu fidelitate sistemul real.

Pornind de la obiectivele urmărite. aprofundarea şi sistematizarea cunoştinţelor. activitatea elevilor are în acest caz un grad sporit de complexitate şi de independenţă. efectuarea repetată a acţiunii în situaţii cât mai variate. înzestrat cu mijloace şi echipamente tehnice. sub aspect teoretic şi motivaţional. exerciţiile pot fi de mai multe tipuri: introductive. explicarea şi demonstrarea corectă a acţiunii de executat. organizarea riguroasă a muncii elevilor. într-un spaţiu şcolar specific (atelier. aplicative. creşterea progresivă a gradului de independenţă a elevilor pe parcursul exersării. în vederea formării modelului intern al acesteia. Raportat la metoda exerciţiului. asigurarea unui control permanent. pentru executarea acţiunii. Lucrările practice se desfăşoară individual sau în grup. prin indicarea sarcinilor şi a responsabilităţilor. Cerinţele de respectat sunt aceleaşi ca la metoda anterioară. Eficienţa acestei metode este condiţionată de respectarea următoarelor cerinţe: pregătirea elevilor. . Exerciţiul are o sferă mare de aplicabilitate. putând îmbrăca forme diferite în funcţie de obiectul de învăţământ la care este utilizat. de creaţie. se recomandă: efectuarea unui instructaj (care să conţină şi prelucrarea normelor de protecţie a muncii). de bază. dozarea şi gradarea exerciţiilor. prin organizarea de expoziţii cu produsele realizate). de reparaţie. diversificarea modalităţilor de evaluare şi valorificare a rezultatelor (de exemplu. lot şcolar). care să se transforme treptat în autocontrol.215 _______________________________________________________________________ fi consolidarea cunoştinţelor sau stimularea unor capacităţi sau aptitudini. Prin această metodă se realizează: învăţarea de priceperi şi deprinderi. În plus. de execuţie. achiziţionarea unor strategii de rezolvare a unor probleme practice. de fabricaţie. consolidarea. Metoda lucrărilor practice constă în efectuarea de către elevi a unor sarcini cu caracter aplicativ: de proiectare.

dezvoltând capacităţi de analiză. adică o situaţie reală.a. semnificativă pentru un anumit domeniu şi care se cere a fi analizată şi rezolvată. Valoarea metodei rezidă în faptul că favorizează investigarea unor situaţii reale. interpretare.216 _______________________________________________________________________ Metoda proiectelor. prelucrare şi prezentare a informaţiilor). consolidarea şi valorificarea tehnicilor de activitate intelectuală (de adunare. care va fi evaluat (de aceea. accesibil. model. presupune un efort de informare. să conţină o problemă de rezolvat prin adunare de informaţii şi luarea unei decizii. luare de decizii ş. De cele mai multe ori metoda se bazează pe activităţi de grup. prelucrarea informaţiilor. individual sau în grup. . alegerea variantei optime. Printre avantajele acestei metode. Metoda studiului de caz este metoda care valorifică în învăţare „cazul”. într-un timp mai îndelungat (o săptămână. referat etc. Activitatea elevilor se desfăşoară în mod independent. proiectul se întâlneşte şi ca metodă complementară de evaluare). elaborarea variantelor de rezolvare. În utilizarea metodei se conturează următoarele etape: alegerea cazului de către cadrul didactic. obţinerea informaţiilor necesare (cu ajutorul cadrului didactic sau în mod independent). menţionăm: posibilitatea unei abordări interdisciplinare a temei. dezvoltarea structurilor cognitive şi a capacităţilor creatoare ale acestora. „Cazul” ales trebuie să fie autentic. investigare. putând fi îmbinată şi cu jocul cu roluri.). anticipare. prezentarea lui elevilor. Această metodă se bazează pe anticiparea mentală şi efectuarea unor acţiuni complexe. reprezentativ. proiectare sau elaborare şi se soldează în final cu prezentarea unui produs finit (dispozitiv.). o lună etc. stimularea iniţiativei şi independenţei elevilor în activităţi. legate de o temă impusă sau aleasă de elevi. verificarea deciziei adoptate.

discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile. relaţii. Fişele pot avea roluri diverse: de suport în dobândirea de noi cunoştinţe. Metoda activităţii cu fişele este o metodă de învăţare care presupune utilizarea fişelor elaborate în prealabil de către profesor. Eficienţa metodei este condiţionată de capacitatea participanţilor de a se transpune în rol şi de a-şi valorifica experienţa în acest context. Alte metode de simulare se bazează pe utilizarea unor sisteme tehnice (simulatoarele). activităţi. conţinând sarcini de lucru pe care elevii le rezolvă individual. conţinând sarcini diferite pentru diferitele categorii de elevi din clasă. foarte simple şi accesibile. favorizând autoinstruirea. interpretarea („jucarea”) rolurilor. cuprinzând o înşiruire de algoritmi. Una dintre cele mai practicate metode de simulare este jocul cu roluri. urmărindu-se în principal formarea de comportamente specifice (cum ar fi cele profesionale). principiul participării active a elevului: fiecare . i se cer şi calităţi regizorale. care constă în simularea unor funcţii. parcurgerea unei secvenţe permiţând trecerea la următoarea. Acest grup de metode se bazează pe simularea (imitarea) unor activităţi reale. p. învăţarea individuală a rolului. principiul progresului gradat – care vizează ordonarea acestor secvenţe („paşi”) într-o succesiune gradată. în cadrul căreia conţinutul de învăţat este prezentat sub forma unui program. de control. unităţi. de realizare a conexiunii inverse. ceea ce presupune: identificarea unei situaţii ce se pretează la simulare. Instruirea programată este o metodă multifuncţională. ceea ce presupune împărţirea materiei în secvenţe. aflat mai ales în ipostază de animator. de tratare diferenţiată a elevilor.217 _______________________________________________________________________ Metode de simulare.159]. Elaborarea acestui program se face în conformitate cu următoarele principii: principiul paşilor mici. Profesorului. dar şi de probleme de rezolvat [3. distribuirea rolurilor între participanţi.

Programa se parcurge în următoarea înlănţuire a paşilor:    . el trebuie să aleagă pe cel considerat corect. Activitatea este deci individualizată Există două tipuri fundamentale de programe: . pentru a alege un nou răspuns. dacă răspunsul său este corect şi numai după confirmarea corectitudinii răspunsului poate trece la „pasul” următor.programarea liniară (tip Skinner) – în care fiecare „pas” conţine: o cantitate redusă de informaţie de predare. Se asigură astfel o permanentă conexiune inversă în actul învăţării. unde primeşte o informaţie suplimentară. o sarcină de rezolvat. parcurgând programe în ritm propriu. constând din construirea unui răspuns pe baza informaţiei primite şi indicarea locului unde poate fi găsit răspunsul corect. poate trece la pasul umrător. are o sarcină de rezolvat pentru care i se dau mai multe posibilităţi de răspuns. În condiţiile în care a ales răspunsul eronat însă. principiul întăririi imediate a răspunsului: elevul află. Elevul elaborează răspunsul. Desfăşurarea activităţii de învăţare este următoarea: elevul primeşte o cantitate mai mare de informaţii decât în cazul anterior. principiul respectării ritmului individual de lucru: fiecare elev lucrează în mod independent. deci presupune o atitudine activă din partea elevului.programarea ramificată (tip Crowder). se întoarce la informaţia iniţială şi reformulează răspunsul. Dacă alege răspunsul corect. Dacă e greşit. este trimis la o secvenţă suplimentară. îl compară cu cel corect şi în cazul reuşitei trece la pasul următor. va fi îndrumat spre o altă . Dacă şi acesta va fi eronat. care îl ajută săşi corecteze eroarea şi apoi revine la secvenţa iniţială. care ia în considerare şi posibilitatea unor eventuale erori.218 _______________________________________________________________________ secvenţă conţine o temă de realizat. de fiecare dată.

În ultimii ani se conturează o categorie distinctă de metode. privarea elevului de contactul direct cu profesorul şi cu ceilalţi colegi. Programele pot fi prezentate fie sub forma unor manuale programate. bazată pe învăţarea prin colaborare. fie cu ajutorul maşinilor de învăţat şi mai ales al computerului. Grafic. Alegerea. sarcina de lucru (să se preteze la colaborare). Dintre dezavantaje. Principalele avantaje ale instruirii programate sunt individualizarea învăţării şi asigurarea unei conexiuni inverse după fiecare secvenţă de învăţare. care conţine atât secvenţe liniare cât şi secvenţe ramificate.  . şi corelat cu aceasta. imposibilitatea utilizării acestei metode în predarea anumitor conţinuturi. din varietatea metodelor de învăţământ. mărimii grupului şi a diferenţelor dintre membrii grupului („eterogenitatea optimă”). pe cele considerate cele mai eficiente pentru o anumită activitate didactică. existenţa unor mijloace de comunicare adecvate. p. sunt menţionate: fragmentarea excesivă a materiei. va putea parcurge secvenţa următoare. programarea ramificată se prezintă astfel '   " În practică se întâlneşte şi programarea combinată. Învăţarea prin colaborare este eficientă în funcţie de luarea în considerare a anumitor condiţii [5.219 _______________________________________________________________________ secvenţă suplimentară. dacă va fi corect.127 şi următoarele]: componenţa grupului privită sub raportul vârstei şi al nivelului intelectual al participanţilor. costurile foarte ridicate.

Pânişoară Ion Ovidiu. Iucu Romiţă. APLICAŢII 1. 1998. 1995. Alternarea metodelor de învăţământ.A. Iaşi.).). Cerghit Ioan.Ionescu Miron. propriile sale competenţe pedagogice şi metodice. Editura Printech. timpul disponibil. 2001. Iaşi. Neacşu Ioan. 2001. Metode de învăţământ. spaţiu şcolar etc. Definiţi un sistem de metode proprii învăţământului profesional şi tehnic. Prelegeri pedagogice. Cluj-Napoca. 4. Negreţ-Dobridor Ion. Didactica modernă. Bucureşti. Editura Polirom. Bucureşti 1997. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. 5. Radu Ion. Repere didactice şi metodice în predarea disciplinelor tehnice. Cucoş Constantin (coord. experimentul. Cerghit Ioan. BIBLIOGRAFIE 1. 3. Iaşi. particularităţile elevilor. Oproiu Gabriela Carmen. diversificarea procedeelor didactice pe care acestea le includ constituie o expresie a creativităţii cadrului didactic. . Editura Didactică şi Pedagogică R. simularea. ediţia a III-a. 2. Editura Dacia. Concretizaţi pentru o temă tehnică una din metodele următoare: modelarea. Instruirea şcolară Editura Polirom. condiţiile materiale locale (mijloace de învăţământ. specificul conţinutului de învăţat. În luarea acestei decizii. 2. Moldoveanu Mihaela..220 _______________________________________________________________________ este în exclusivitate rezultatul deciziei profesorului. Editura Polirom. 2003. cadrul didactic ţine seama de următoarele considerente: obiectivele pedagogice urmărite.

Cârstea M. 1997.221 _______________________________________________________________________ 6. Ghid metodic pentru proiectarea şi desfăşurarea activităţilor de calificare în învăţământul profesional tehnic. Vlădulescu L.. Bucureşti. .. Chitic M.. Editura Cerma.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->