MINISTERUL EDUCAŢIEI TINERETULUI şi SPOPRTULUI

al REPUBLICII MOLDOVA
INSTITUTUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 796.853.26:615.8

SLĂVILĂ MIRCEA

STRATEGII DE RECUPERARE A TRAUMATISMELOR

ÎN KARATE-DO SHOTOKAN

TEZĂ DE DOCTOR ÎN PEDAGOGIE

Specialitatea: 13.00.04 Teoria şi metodica educaţiei fizice,

antrenamentului sportiv şi culturii fizice de recuperare

Conducător ştiinţific: ---------------------------------- DORGAN Viorel,

Conf. universitar, doctor în pedagogie, INEFS

Consultant ştiinţific: ---------------------------------- PINTILEI Sergiu,

Conf. universitar, doctor în medicină, INEFS

Autor------------------------------------------------------Slăvilă Mircea

©Slăvilă mircea

Chişinău, 2006
CUPRINS

Preliminarii .................................................................................................... 4
CAPITOLUL 1
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ŞI METODICĂ A PROCESULUI
DE ANTRENAMENT ÎN KARATE-DO SHOTOKAN ASOCIAT CU
METODE FIZICE ŞI PSIHOPEDAGOGICE DE RECUPERARE A
TRAUMATISMELOR ................................................................................. 11
1.1. Repere epistimologice privind originea şi evoluţia artelor marţiale .... 11
1.2. Analiza metodicii de antrenament a sportivilor care practică karate-do
Shotokan....................................................................................................... 22

1.3. Concepţii contemporane privind traumatismele sportive.....................

33
1.4. Metode fizice şi psihopedagogice de recuperare a traumatismelor
apărute în practicarea karate-do Shotokan ................................................... 37
1.5. Concluziile capitolului ........................................................................... 53
CAPITOLUL 2
METODE DE CERCETARE, ORGANIZAREA ŞI VALIDAREA
CERCETĂRII ............................................................................................... 54
2.1. Metodele de cercetare ............................................................................ 54
2.2. Organizarea cercetării ............................................................................ 69
2.3. Aprobarea şi aplicarea datelor cercetării ................................................ 71

CAPITOLUL 3
ELABOTAREA UNOR STRATEGII DE RECUPERARE A
TRAUMATISMELOR ÎNTÂLNITE FRECVENT ÎN PRACTICAREA
ARTELOR MARŢIALE .............................................................................. 73
3.1. Analiza viziunilor specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi
metodelor de recuperare în conformitate cu rezultatele anchetei-chestionar
85
propuse …………………………………………………………………

2
3.2. Investigarea traumatismelor pe cele două loturi(experiment şi martor) 97
în funcţie de vârstă, gen, vechime în practica karate-ului.

3.3. Testarea psihopedagogică a sportivilor prin scara de autoevaluare a

depresiei (Zung) înaintea începerii programei de recuperare
104

3.4. Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor predispuşi

la stres în perioada premergătoare procedurii de recuperare medicală .........
107
3.5. Elaborarea programei de recuperare fizică şi psihopedagogică............. 111
3.6. Concluziile capitolului ........................................................................... 138

CAPITOLUL 4
ARGUMENTAREA APLICĂRII PROGRAMEI EXPERIMENTALE ÎN
PROCESUL DE RECUPERARE FIZICĂ ŞI PSIHOPEDAGOGICĂ A
TRAUMATISMELOR ÎN KARATE-DO SHOTOKAN ...............
140
4.1.Analiza rezultatelor testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă
140
cot ..................................................................................................................
4.2. Analiza rezultatelor testării şi interpretarea datelor - entorsă genunchi . 153
4.3. Analiza rezultatelor testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă
159
gleznă .........................................................................................................
4.4.Rezultatele şi interpretarea datelor privind zilele alocate recuperării
sportivilor celor două loturi cuprinse în experimentul pedagogic .............. 171
4.5. Concluziile capitolului ........................................................................... 177
CONCLUZIILE ŞI RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE 178
REZUMAT LUCRARE……………………………………………………. 183
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................... 187
ANEXE ......................................................................................................... 202

3
 PRELIMINARII

Actualitatea temei. Orice proces şi metodă de practicare a exerciţiilor fizice

(bilateral, în mod special sau independent) trebuie să aibă o eficienţă maximă,
mai ales în raport cu "investiţiile" pe care le presupun (Gh. Cîrstea, 2000). În
scopul realizării acestui obiectiv major, se impune ca organizarea şi desfăşurarea
procesului respectiv să se efectueze în concordanţă cu anumite normative,
reguli, directive pe care le impune obligatoriu, comanda socială.
Artele marţiale constituie o alternativă şi o realitate, un fenomen social
puternic ancorat în viaţa noastră contemporană şi în perspectiva apropiată de
promovare a unui mod sănătos de viaţă. Prin complexitatea şi originalitatea sa,
karate-do Shotokan polarizează atenţia şi interesul persoanelor ce tind spre o
perfecţiune moral-ştiinţifică şi fizică. Karate-do Shotokan se adresează în
aceeaşi măsură corpului şi spiritului, obiectivul său principal fiind realizarea
echilibrului psiho-fizic perfect şi al complementarităţii acestora în scopul
dezvoltării unei personalităţi umane armonioase, integre, orientate spre valorile
eterne sociale.
Funcţiile karate-do Shotokan sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi
ele derivă din ideal, în sensul că se subordonează acestuia. Cu alte cuvinte, prin
funcţiile sale, Karate-do Shotokan realizează idealul, face "apropierea" de
ideal. Acestea sunt importante şi îşi dovedesc eficienţa dacă sunt realizate în
"sistem", completându-se şi influenţându-se reciproc. Astfel funcţiile karate-do
Shotokan, şi anume cele de funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice; funcţia
de perfecţionare a capacităţii motrice; funcţia igienică;funcţia narativă;funcţia de
emulaţie; funcţia educativă; funcţia psihică, demonstrează aspectul
polifuncţional şi multipludimensional al procesului de practicarea Artelor
Marţiale.
Principiile fundamentale în karate-do Shotokan rezidă în respectarea

4
următoarelor reguli: armonie; nonviolenţa; dragostea şi modestia; respectarea
adversarului; prietenia.
În acest context menţionăm că, karate-do Shotokan este o posibilitate sigură
de formare şi dezvoltare armonioasă a personalităţii umane, făcând ca locul său
să fie unic în tabloul artelor marţiale. În cadrul antrenamentelor şi competiţiilor
sportive contemporane, tinerii practică karate-do Shotokan într-un număr din ce
în ce mai mare, iar dorinţa lor de a realiza performanţe sportive competitive cât
mai rapid, conduce la o creştere permanentă a numărului sportivilor accidentaţi.
Aceste evenimente nedorite determină specialiştii să studieze evoluţia karate-do
Shotokan, impactul pozitiv şi consecinţele negative obiectivate în diverse
traumatisme. Între acestea se remarcă urmările suportate de sportivul accidentat,
caracterizate prin suferinţe, întreruperi temporale ale activităţilor sportive,
cotidiene, sechele de tip fizic şi psihic. De aceea sportivul necesită o reabilitare,
reintegrare eficientă şi rapidă în activitatea sportivă şi socială.În această ordine
de idei, reabilitarea devine nu numai o obligaţie medicală ci şi o obligaţie
socială.
"Reabilitarea reprezintă o formă de asistenţă medico-socială complexă, dar
în acelaşi timp unitară în concepţie, care se desfăşoară continuu şi are ca scop
final recuperarea deficienţelor în societatea productivă, mijloacele ei de acţiune
urmărind obţinerea unor valori optimale ale tuturor celor patru parametri vitali ai
oricărui individ: capacitatea morfo-funcţională, starea psihică, pregătirea
profesională şi condiţia socială" (Cl. Baciu, 1981).
Pentru o reabilitare cât mai bună a sportivului se acţionează prin anumite
mijloace, şi anume: recuperarea fizică medicală, readaptarea psihică, educarea-
reeducarea profesională şi readaptarea socială.
Gradul de investigaţie al problemei şi premisele cercetării :
Investigaţiile realizate în diferite ţări au vizat problematica dezvoltării
Artelor Marţiale ca mijloc de formare a personalităţii( G.Funakoshi,J.Kano, M.
Nakayama, J. Stevens, M. Anton, etc)

5
 Alte studii cu privire la karate-do Shotokan se adresează în aceeiaşi măsură
cizelării corpului şi spiritului( N. Amălinei, F. Gichin, D. Macoveanu, J.
Steevans)
În ultimii ani au început să apară cercetări cu privire la factorii
traumatizanţi în practicarea sporturilor de contact( I. Drăgan, T. Sbenghe, V.
Maru, M. Ifrim, etc)
Cercetarea de faţă pleacă de la premiza că accidentările dintr-un sport de
luptă şi contact direct, aşa cum este cazul karate-do Shotokan nu pot fi eliminate
în totalitate, însă cunoaşterea şi înţelegerea legităţilor de producere a acestora
poate conduce la stabilirea unor strategii de pregătire şi conduită sportivă ,
recuperare şi reducere a traumatismelor
Situaţia dată generează problema cercetării: care sunt strategiile de
recuperare a traumatismelor în karate-do Shotoklan.
Scopul cercetării constă în perfecţionarea procesului de recuperare
funcţională a sportivilor traumatizaţi, ce practică karate-do Shotokan, prin
intermediul strategiilor complexe de recuperare a traumatismelor.
Obiectul cercetării îl constituie procesul de recuperare a traumatismelor
sportive, ce survin în urma accidentărilor survenite în timpul antrenamentelor şi
competiţiilor sportive în karate-do Shotokan .
Ipoteza de lucru a cercetării. Strategiile de recuperare a traumatismelor în
karate-do Shotokan vor contribui la diminuarea considerabilă a perioadei de
recuperare a sportivilor şi optimizarea procesului vizat dacă:
- vor fi conştientizate bazele teoretico-metodice privind aplicarea metodelor
şi mijloacelor de recuperare în procesul antrenamentelor sportivilor din karate-do
Shotokan;
- vor fi analizate structura şi conţinutul aplicări strategiilor actuale de
recuperare în procesul de instruire a sportivilor ce practică karate-do Shotokan;
- vor fi elaborate strategii complexe de recuperare aplicate sportivilor cu
diverse traumatisme ale aparatului locomotor;

6
 - vor fi aprobate experimental strategiile complexe de recuperare în karate-
do Shotokan.
Atingerea scopului şi verificarea ipotezei a necesitat realizarea următoarelor
obiective:
1. Elaborarea bazelor teoretico-metodice privind aplicarea metodelor şi
mijloacelor de recuperare în procesul antrenamentului sportivilor în karate-do
Shotokan.
2. Analiza structurii şi conţinutului aplicării strategiilor actuale de recuperare
a traumatismelor în karate-do Shotokan.
3. Elaborarea strategiilor noi, complexe de recuperare, aplicate sportivilor cu
traumatisme ale aparatului locomotor.
Cercetarea s-a întemeiat pe idei, concepte, teorii şi concepţii din domeniul
filosofiei, pedagogiei, psihologiei, teopriei şi metodicii educaţiei fizice şi
sportului.
Reperele epistimologice ale cercetării: cercetarea s-a pe idei, concepte,
teorii şi concepţii din domeniul filosofiei, pedagogiei, teoriei educaţiei fizice şi
sportului:
a). Filozofia orientală privind formarea personalităţii prin artele marţiale
( D.Taisen, N.Izano,G.Funakoshi,J.Kano)
b).Teoria proceselor psihice fundamentale (J.Piaget,M.Epuran, Th.Ribot,
I.Holdevici, L.Vigotski)
c). Teoriile fundamentale privind cultura fizică de recuperare (I.Drăgan
,M.Ifrim,T.Sbenghe,A.Moraru,V.Marcu,)
d). Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului(V.Platonov, A.Dragnea,
G.Cârstea, V.Manolachi, I.Siclovan)
Metodele de cercetare s-au conformat obiectului şi scopului:
1. Analiza literaturi de specialitate.
2. Observaţia pedagigică, anchetă-chestionar.
3. Metoda testelor.

7
 4. Experimentul pedagogic.
5. Metoda statistico-matematică de prelucrare şi interpretare a datelor.
Eşantionul cercetării s-a constituit din 20 sportivi, componenţi ai
echipelor Clubului Sportiv Şcolar nr. 5, Dinamo, Universitatea de Drept
Bucureşti, cu vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani. În cadrul cercetării, datele au
fost culese de la Spitalul Sf. Luca, Spitalul Clinic Universitar, Spitalul de
Ortopedie, Bucureşti, România.
Baza experimentală a lucrării este reprezentată de următoarele aparate şi
instrumente: goniometrul, banda metalică, spirometrul, taliometrul, cântarul, tija
rigidă, dinamometrul. De asemenea, s-au folosit aparatul de fotografiat, camera
video, fişe de evaluare şi tratament, teste, chestionare.
Etapele investigaţiei. Cercetarea de faţă s-a efectuat în trei etape, după cum
urmează:
Etapa I (2001 - 2002) a cuprins studierea izvoarelor literaturii de
specialitate pe problematica artelor marţiale, traumatismelor întâlnite în artele
marţiale, metodelor de recuperare clasice şi psihopedagogice.
Etapa a II-a (2002 - 2003) a constat în organizarea experimentului
pedagogic.
Etapa a III-a (2003 - 2004) - prelucrarea şi interpretarea ştiinţifică a datelor
obţinute în urma cercetării şi totodată verificarea eficienţei metodicii
experimentale propuse.
Inovaţia ştiinţifică constă în elaborarea strategiilor de recuperare a
traumatismelor sportivilor prancticanţi de karate-do Shotokan obiectivată în:
-Testarea prealabilă a sportivilor pentru depistarea unor eventuale depresii
sau stres înainte de începerea procesului de recuperare.
-Asocierea metodelor clasice de recuperare fizică cu cele psihopedagogice.
-Substituirea unor termeni şi exerciţii din cultura fizică medicală cu
exerciţii specifice karate-ului.
-Elaborarea şi implementarea unor strategii:

8
• Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei;
• Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi
masajului;
• Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei;
• Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din
kinetoterapie cu elemente din artele marţiale;
• Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a
vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.
Valoarea practică a cercetării este determinată de:
-Posibilitatea utilizării programei de recuperare a traumatismelor sportivilor
în karate-do Shotokan.
-Rezultatele obţinute pot constitui baza perfecţionării sistemului de
recuperare a traumatismelor sportive.
-Concluziile lucrării oferă oportunităţi de organizare a activităţilor de
profilaxie şi recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan prin asocierea
metodelor fizice clasice de recuperare cu cele psihopedagogice.
-Implementarea strategiilor şi a programului de recuperare a traumatismelor
în karate-do Shotokan.
Aprobarea rezultatelor cercetării. Rezultatele cercetării au fost publicate,
examinate şi discutateîn 14 sesiuni de comunicări ştiinţifice din România,
Republica Moldova, Canada şi SUA; au fost publicate în cadrul a două reviste
de specialitate şi culegeri de materiale ştiinţifice.
Tezele de bază ale lucrării pentru susţinere:
1. Reperele epistemologice privind originea şi evoluţia artelor marţiale,
analiza metodicii de antrenament în karate-do Shotokan au asigurat elaborarea
strategiilor de recuperare a traumatismelor frecvent întâlnite în proba respectivă
de sport.
2. Recuperarea sportivilor traumatizaţi prin aplicarea metodelor şi
mijloacelor de reabilitare funcţională a sportivilor ce practică karate-do

9
Shotokan presupune din partea antrenorului cunoaşterea acordării primului
ajutor medical. Depistarea prematură a stresului şi a depresiei permite
soluţionarea eficientă a problematicii recuperării funcţionale a sportivilor.
3. Strategiile noi, complexe, experimentate şi validate au facilitat
posibilităţile de recioltare a informaţiilor cu privire la relaţia medic-sportiv-
kinetoterapeut-antrenor şi au contribuit la optimizarea procesului de recuperare
a sportivilor traumatizaţi în karate-do Shotokan.
Structura şi volumul tezei. Teza a fost structurată în patru capitole,
concluzii, recomandări practico-metodice, bibliografie şi anexe, constituind 286
pagini de text dactilografiat, 26 de grafice, 98 tabele şi 27 de anexe. Bibliografia
cuprinde un număr de 190 titluri.
Cuvinte cheie: fundamentarea teoretică, epistimologie, antrenament
sportiv, karate-do Shotokan, traumatism sportiv, recuperare fizică şi
psihopedagogică, kinetoterapie, relaxare şi autosugestie, metode, strategii de
reciperare, aparatul locomotor.

10
 CAPITOLUL I. FUNDAMENAREA TEORETICĂ ŞI METODICĂ A
PROCESULUI DE ANTRENAMENT ÎN KARATE-DO SHOTOKAN
ASOCIAT CU METODE FIZICE DE RECUPERARE A
FRECVENTELOR TRAUMATISME
1.1. Repere epistimologice privind originea şi evoluţia Artelor Marţiale
Omul, datorită sistemului său nervos complex, care recepţionează, transmite
şi integrează informaţiile din mediul extern şi intern, este condamnat la o luptă
continuă pentru realizarea celor mai înalte idei atât pe plan material cât mai ales
în plan spiritual.
Încă de la naştere, omul are toate trăsăturile codificate într-un limbaj chimic,
în codul genetic. La acest nivel, în structurile cele mai intime ale organismului
(gene), se află cauza pornirilor noastre instinctuale şi imboldul spre mişcare,
pentru desăvârşirea unui trup sănătos, pus în slujba activităţilor conştiente.
Fiinţa umană, această entitate complexă şi raţională, este un produs al
mediului, devenită vulnerabilă, în cea mai elaborată organizare socială, născând
legi, prescripţii despre ceea ce ai voie şi ce nu ai voie să faci, îngrădindu-se la
activităţi zilnice monotone, care înăbuşe dorinţa şi voinţa de schimbare şi
varietate. În opoziţie cu această stare de lucruri, legile naturii aduc la cunoştinţă
pur şi simplu ce se întâmplă în nişte condiţii date. În condiţiile date nu există
decât două alternative: răspunsul activ, adică lupta, sau răspunsul pasiv, adică
fuga sau tolerarea( M. Eliade şi C. Petru, 1993).
Trăim într-o lume imperfectă şi o agresiune asupra fiecăruia dintre noi
oricând este posibilă. Prea multe fiinţe umane păşesc în viaţă fără să fi primit
armele necesare pentru a reuşi să se integreze corespunzător în societate.
Desigur, un trup sănătos, cu muşchi antrenaţi şi coordonat de un spirit deschis,
perfect adaptat la spaţiul nostru existenţial este un lucru de dorit.
Practicate în mod sistematic, artele marţiale reprezintă avuţia individului,
obţinută în concordanţă cu spiritul de conservare, de pregătire pentru orice

11
potenţială agresiune, împotriva unor potenţiali agresori, anulează complexul de
inferioritate şi nesiguranţă al omului slab, dar şi , sau poate, al femeii faţă de
bărbat. De aceea, trebuie susţinută ideea conform căreia apărarea motivată prin
dreptate şi umanitarism nu trebuie neglijată niciodată de nimeni.
Practica artelor marţiale este şi o modalitate de luptă împotriva stresului,
este o procedură fizioterapeutică specială ce are la bază stimularea dorinţei de a
învinge, ea poate activa energia vitală şi circulaţia sangvină, lucrând la refacerea
funcţiilor şi structurilor afectate, având virtuţi fortificante în cazurile de astenie
şi hipotonie (D. Taisen, 1993).
Chiar dacă pentru un neavizat, disciplina artelor marţiale pare a fi numai o
modalitate de apărare bazată pe forţă, virtuozitate şi execuţie; noi observăm că
ea se ghidează după o filosofie a curăţeniei trupului şi spiritului, atribuind o
mare însemnătate considerentelor psihologice şi complicatelor interacţiuni
biochimice (umorale), răspunzătoare pentru bolile de adaptare. Pornind de la
observarea legilor naturii, care selectează cu precizie formele de viaţă cele mai
adaptate sau cu putere de adaptare mare şi reacţiile de adaptare cele mai
potrivite, filosofia artelor marţiale(105,106,119) înlătură concepţia celui mai
puternic, adoptând-o pe cea a celui mai potrivit, a omului antrenat, implicat
adânc în realităţile vieţii, apt de deconectare spirituală conştientă, care este,
poate, modul cel mai eficace în diminuarea stresului şi în reuşita vieţii actuale
(M. Anton, 1994).
Artele marţiale, originare în Extremul Orient, sunt pe cale să devină un bun
al întregii umanităţi, ultimele 3 decenii înregistrând contribuţiile reprezentanţilor
altor popoare la evoluţia lor. A fi preocupat astăzi de ele nu este o dovadă de
cosmopolitism, nici de snobism, nici o manifestare atavică. Interesul actual
pentru cultura orientală, în care se încadrează şi preocupările pentru artele
marţiale, yoga, filosofia şi religiile orientale au fost văzute de M. Eliade ca a
doua Renaştere, o nouă evoluţie a omului în Univers, reânvierea credinţei în
calitatea lui de fiinţă perfectibilă şi o reconsiderare a trupului ca mijloc al

12
desăvârşirii spirituale şi nu ca o piedică în calea ei.
Pentru a înţelege mai bine legătura artelor marţiale cu doctrinele mistico-
religioase şi filosofia orientală, vom porni la definirea artelor marţiale ca o
simbioză a fenomenelor războinice cu gesturi sacre, evidenţiind mai întâi
rădăcinile, apoi sevele ce le hrănesc necontenit (N. Hidetaka, 1990). Am numit
rădăcini 3 entităţi, sperăm clar conturate, care se vor a fi canale de receptare a
principiilor propagate de sistemele morale:
- Lupta şi creaţia: elemente acceptate de marile sisteme de gândire ale
omenirii, drept consecinţă de oscilaţie a contrariilor, motorul evoluţiei
Universului; orice lucru nu este decât un fenomen energetic, o contopire de
vibraţii efemere, iar dacă nouă ne apar ca obiecte în echilibru, este doar un
rezultat local şi momentan al confruntărilor energetice permanente;
- Sacrul şi credinţa: spiritul religios se manifestă în chipul unui con de

transcendere a aspectului dureros al luptei, deci al vieţii; sacrul este definit de

religii în chipul desăvârşirii separate de lumea percepută. Războinicul îşi adună
forţele numai prin comportament impregnat de noţiunea sacrului, nu acceptă pur
şi simplu durerea şi moartea, decât doar având credinţa împlinirii supreme prin
aceasta;
- Ritualul: aspectul concret al unităţii credinţă-luptă reprezintă tehnica de
mobilizare a fiinţei, orientată către ataşarea spirituală de un plan sacru, prin
convingerea deplină că această comunicare conferă puteri deosebite, care în
orice alte împrejurări nu se manifestă.
Izvoarele concrete din care se alimentează elementele descrise sunt:

Daoismul: din principiile energetice fundamentale;

Confucianismul: conferă valenţe importante ritualului;

Shintoismul: aduce simplitatea credinţei;

Budismul tantric: uneşte gestul, gândul şi cuvântul

Budismul Zen: ca sinteză esenţializată a celor precedente, a satisfăcut pe

13
de-antregul particularităţile artei marţiale, datorită unor reforme îndrăzneţe:
• sacrul şi ritualul nu mai implică o desprindere de lumea percepută;
• desăvârşirea se poate obţine "aici şi acum" şi nu în afara condiţiilor
pământeşti.
Rezultatul este echilibrul sufletesc de netulburat. Aceste tehnici s-au potrivit
minunat artelor plastice, poeziei, artelor marţiale. Un aspect foarte important,
care nu poate fi neglijat în această lucrare este practicarea salutului, înclinarea
trupului, specifică populaţiei asiatice, dar mai ales implicarea spirituală pe care
aceasta o invocă.
Practicantul de arte marţiale învaţă de la început să respecte Dojo (sala de
antrenament), elevii mai vechi în grad decât el, maestrul, partenerii şi aceasta se
traduce prin practicarea salutului, semn vizibil de respect. Dacă salutul rămâne
un semn obligatoriu, dar fără semnificaţii interioare, nici o schimbare nu se va
produce în spiritul practicantului dacă din contra, acest gest fizic capătă o
semnificaţie reală şi reprezintă într-adevăr o marcă de respect atât în formă cât şi
în fond, atunci spiritul practicantului se va schimba în profunzime şi aceasta se
va transfera şi dincolo de sala de antrenament. Salutul rămâne unul din
obiectivele artelor marţiale şi el se repercutează atât în momentele cele mai dure
ale luptei, cât şi în viaţa de toate zilele (N. Inazo, 1990).
În viaţa obişnuită, chiar dacă reprezintă practic o luptă în fiecare moment,
agresiunea nu se manifestă direct (sau dacă se manifestă, astfel de situaţii sunt
rare). Din acest motiv se pierde calitatea cea mai importantă pentru siguranţa
personală: vigilenţa. În practica artelor marţiale, din contră, fiecare situaţie de
opoziţie se materializează fizic şi fiecare moment în care vigilenţa nu este
prezentă se plăteşte foarte dur. Astfel, vigilenţa se dezvoltă gradat şi constant şi
ea devine un element care, datorită antrenamentului cotidian, se transferă
dincolo de Dojo.
Practica profundă, serioasă şi sinceră a artelor marţiale dezvoltă politeţea,
respectul individual, al lucrurilor, al obiectelor, al ierarhiei, curajul, voinţa,

14
dorinţa de perfecţionare, atenţia, concentrarea, sensul ritmului, răbdării,
umilinţei, sensul strategiei, inteligenţa, spiritul ofensiv, discernământul, logica,
prudenţa, controlul spaţiului şi timpului, respiraţia corectă, poziţiile corecte ale
corpului, spontaneitatea, intuiţia, calitatea diferitelor tipuri de percepţie,
competenţele fizice şi psihice ale opoziţiei, prezenţa totală înaintea, în timpul şi
după desfăşurarea acţiunii Zanshin ( spirit treaz), grija detaliului prin cântărirea
formală şi estetică a situaţiilor de luptă studiate, stăpânirea, cunoştinţa totală de
sine, a elementelor fizice şi psihice (J. Stevens, 1995).
Toate acestea s-ar putea grupa în:
- autoapărare;
- performanţă sportivă;
- condiţie fizică;
- armonie fizico-psihică.
Astfel, în cazul accidentelor, samuraii practicau sei-fuku, arta de a restabili
forma iniţială a accidentaţilor. În luxaţii ei făceau rapid reducerea acestora,
imediat după accident, fără anestezie. În fracturile cu deplasare, făceau
reducerea fracturii, apoi imobilizarea între scândurele din lemn de dud. În 1732,
medicul japonez Akiyama Shinobu a plecat în China pentru a învăţa tehnica de
luptă wu-shu (kung-fu), cât şi tehnica de acordare a primului ajutor în
reanimarea kuatsu (kua - viaţă, tsu - tehnică) celor care au suferit pierderi de
cunoştinţă, prin inhibiţii reflexe, în tulburări respiratorii la înecaţi etc. Această
reanimare kuatsu face parte din traumatologia sei-fuku şi are o vechime de multe
secole, fiind în strânsă legătură cu artele marţiale - tehnicile KUATSU erau
socotite ca un ultim nivel de pregătire a samurailor (T. Namikoshi, 1996).
Astfel, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, indivizii
traumatizaţi în urma accidentelor survenite în practica artelor marţiale au
beneficiat de un tratament corespunzător ortopedic. Cu toate acestea, apariţia şi
dezvoltarea competiţiilor sportive au dus la apariţia a noi forme de traumatisme,
dar şi la necesitatea unei reintegrări rapide în cadrul procesului de antrenament,

15
în familie şi societate.
De aceea, pentru realizarea unui tratament de recuperare funcţională
eficient, trebuie să se facă apel la toate posibilităţile de care dispune medicina
modernă (în special kinetoterapie), realizându-se aşa-zisa recuperare
multifuncţională. Tot în acest scop tebuie să fie respectată conduita medicală ca
ţel terapeutic şi recuperator de către sportiv şi antrenor. De asemenea, este
important să se asigure continuitatea pregătirii sportive în limitele permise de
contraindicaţiile locale, zonale sau generale ale traumatismului, pentru
menţinerea la o cotă cât mai ridicată a nivelului de pregătire sportivă.
Originea artelor marţiale
Omenirea a cunoscut două mari imperii: cel al forţei fizice şi cel al banului.
Acum suntem martorii naşterii celui de-al treilea imperiu: cel al informaţiei.
Lupta dură şi fără milă este cea mai veche formă de manifestare a omului şi
aparţine cu siguranţă primului imperiu.
La început ea a contribuit la pregătirea oamenilor primitivi pentru a-şi apăra
viaţa, în cazurile în care erau atacaţi de animalele sălbatice ori de triburi
vrăşmaşe. Apoi, tehnicile luptei corp la corp au căpătat un pregnant caracter
militar.
Se cunoaşte din istorie că, până la apariţia armelor de foc, războaiele şi
bătăliile erau decise mai puţin de calitatea şi superioritatea armelor, şi mai mult
de performanţele individuale ale luptătorilor, de curajul şi neînfricarea lor.
Trebuie spus încă de la început că acele concepţii potrivit cărora metodele
de luptă cu braţele şi picioarele ar fi "sută la sută" de origine chineză sau
japoneză sunt complet greşite, căci forme asemănătoare găsim şi în alte părţi:
"savate" la francezi, "boxul" la englezi, "capoeira" la brazilieni, "pancratiul" la
vechii greci, iar pe teritoriul ţării noastre "trânta". Şi alte popoare au avut şi încă
mai au în cultura lor sisteme de luptă specifice, foarte eficiente.
Ceea ce li se recunoaşte însă popoarelor orientale este aportul decisiv la
elaborarea unor principii şi reguli tehnico-tactice care au mărit în mod

16
substanţial eficacitatea metodelor de luptă fără arme (C. Buşe şi S. Zamfir,
1990).
Mai multe teorii încearcă să aducă argumente viabile cu privire la originea
fenomenului marţial. Unele consideră Orientul Mijlociu sursa majoră, ulterior
dezvoltarea fiind în India iar mai târziu în China; altele indică momentul
apariţiei primelor forme de luptă acum aproximativ 5.000 de ani în China, iar
argumentul ar fi imitarea mişcării corpului, surprinse în confruntările
animalelor.
Există concepţia potrivit căreia, în jurul anului 1.500 ÎH, în India, pe fondul
invaziei ariene (popoare migratoare denumite astăzi indo-europene, mai precis o
ramură a acesteia, cea indo-europeană) şi subjugării autohtonilor dravidieni, s-a
construit o ierarhie militară foarte puternică, care ar fi sintetizat un stil de luptă
cu mâna goală, cât şi cu armele epocii, stil numit vayamusthi.
Aşadar, cercetările actuale pot doar să intuiască originea comună a artelor
marţiale, dar nu o pot găsi în mod explicit, situaţie care ne proiectează astăzi pe
un teren nesigur în încercarea de a lămuri o evoluţie ordonată.
Indiferent de origine, conceptul de artă marţială a fost iniţiat şi
fundamentat, credem în mod magistral, de şcolile de luptă orientale. Din acest
motiv, un scurt istoric va porni de la viziunea conform căreia începutul artelor
marţiale este legat de mănăstirea budistă shaolin. Se consideră a fi cel mai bun
reper, probabil datorită îngemănării cu practicile religioase, ritual şi filosofie,
fără de care o simplă tehnică de luptă nu ar fi cristalizat într-o artă marţială (N.
Inazo, 1990).
Începuturi chineze – orientul
La cinci secole după moartea lui Iisus din Nazaret, în India, Hiduismul a pus
capăt unei epoci prospere, caracterizate pe plan spiritual de credinţa în budism.
Cei care şi-au păstrat credinţa budistă au ales calea exilului. Astfel, în anul 520
al erei creştine, în China a sosit un călugăr numit Bodhidharma (Daruma în
japoneză), considerat a fi cel care a propagat primul conceptul de arte marţiale.

17
 Scopul său era să fondeze în China o mănăstire budistă şi să unească diferite
şcoli taoiste şi de meditaţie existente la acea vreme în China.
Când a ajuns în provincia Henan din China, el a fondat imediat Templul
Shaolin-su (Shorin-ji în japoneză) care, deşi probabil cel mai renumit templu
budist din lume, este recunoscut astăzi mai mult datorită conexiunii sale cu
artele marţiale decât cu budismul (D. Taisen, 1993).
În comunitatea mănăstirii s-a instalat o severă disciplină, totuşi fără
ascetism exagerat sau mortificări, Daruma evitând epuizarea fraţilor. Apare
astfel învăţătura Ch'an, care se va muta mai târziu în Japonia, sub numele de
Zen. Se povesteşte că maestrul a pus chiar bazele unui sistem de disciplină
călugărilor marcaţi de osteneala rugăciunilor. Nu se ştie exact dacă Daruma era
un luptător dar, mai probabil este faptul că un sistem de luptă a fost creeat
ulterior chiar de către chinezi, însă pe fundamentele ideologice ale maestrului,
sub titulatura "Cele 18 mâini ale lui Lo han".
Shaolinul, în timp şi-a câştigat reputaţia de lăcaş al unor luptători deosebiţi,
care nefiind slujbaşii vreunei armate, nici mercenari solitari, şi-au păstrat statutul
de călugări independenţi, motiv care întăreşte mai mult conceptul de artă.
În secolul al XVI-lea, dezvoltarea ştiinţei din Shaolin a determinat mai întâi
redenumirea în "Cele 72 de mâini ale lui Lo Han", mai târziu s-a constituit în
metoda "externă" Shaolin-su care, continuând simbioza cu disciplinele "interne",
a născut arta Wu-shu.
După 1644, când luptele interne duc la distrugerea templului, călugării se
răspândesc şi creează noi stiluri. Astfel, wu-shu a căpătat o sumedenie de ramuri
sau forme derivate, ansamblul acestora fiind cunoscut şi sub numele de Kemo
sau Chuan-Fa (Calea pumnului).
Influenţa acestora a determinat peste ani apariţia în Asia a altor şcoli de sine
stătătoare: Bersilat în Malaisia, Shikarom în Filipine, Muay-Tai în Thailanda,
Viet Vo Dao şi Quan Qi Do în Vietnam, Tang Su Do în Coreea, Te în Okinava
(L. Frederic, 1992).

18
 Japonia- originalitate şi împrumut
Începând din secolul al VIII-lea dH în Japonia se conturează discipline de
luptă cu arme sau fără. Acestea din urmă s-au constituit în două forme:
- Ju-Jitsu - tehnici pentru uzul propriu-zis în confruntările luptătorilor
inferiori – kachi;
- Sumo – luptă cu puternic caracter ritual.
În 1882 apare o nouă şcoală, cu puternic caracter sportiv, întemeiată de
Jigoro Kano. Este vorba de Judo.
Astfel, procedeele de eficienţă decisivă preluate din ju-jitsu au fost
transformate în acţiuni care să nu pricinuiască vătămarea sau moartea
adversarului. În acest mod judo a devenit spor olimpic, răspândit în lumea
întreagă.
Începutul secolului al XX-lea este caracterizat pe meridianul Yamato de o
penetrare a formelor de luptă din Okinawa, iar puternicul spirit naţionalist le-a
asimilat şi le-a modelat ca forme japoneze de karate.
În 1925, Morihei-Ueshiba întemeiază şcoala Aikido după mai bine de 30 de
ani de căutări, timp în care a practicat diferite forme de arte marţiale. Astăzi,
specialiştii sunt de acord că această formă de luptă tinde în cea mai mare măsură
spre perfecţiune.
Gichin Funakoshi a făcut primele demonstraţii în 1917 la Kyoto şi în
1922 la Tokio.
Misiunea de popularizare în exterior a revenit lui Gichin Funakoshi. Fiind
un artist complet (mai practica pictura şi caligrafia) şi foarte dotat, cunoscând
limba şi obiceiurile japoneze, el a avut cele mai mari şanse de a realiza acest salt
în afirmarea stilului de luptă okinawan. Succesul său a fost deplin după
cucerirea conceptului Karate, repede acceptat de localnici. Cu toate acestea,
pentru a se impune cu adevărat, Funakoshi avea nevoie de suportul cuiva cu
notorietate în artele marţiale japoneze. Realizarea şcolii de Karate a fost posibilă

19
numai prin ajutorul marelui maestru Jigoro Kano, întemeietorul Judo-ului, care
l-a invitat deseori la cursuri şi demonstraţii, fapt care a dus la învestirea lui
Funakoshi cu calitatea oficială de a preda Karaté în câteva universităţi japoneze
(A. Muraru, 1994).
Karate-do se răspândeşte cu repeziciune prin cluburile marilor universităţi,
dar abia în 1935, părintele acestui stil va avea propriul dojo: Shotokan (shoto –
titlul unei opere caligrafice a marelui maestru, iar kan – sală de antrenament)
(Anexa 1). În timp ce denumirile okinawană şi chineză au fost înlocuite cu cele
japoneze, sensul ideogramelor se va schimba din "mâna chinezească" în "mâna
goală". Sensul de "gol" se va finisa, ajungându-se la noţiunea naţionalistă a
definit karate-do drept arta marţială japoneză.
După război
În 1949, vechii elevi care au supravieţuit, au creat Nipon Karate Kziokai sau
Japan Karate Association. Sensei (maestru) Gichin Funakoshi a avut un demn
continuator în persoana lui M. Nakayama, care va fi timp de 40 de ani instructor
şef la J. K. A.
Funakoshi nu a putut rămâne rigid în faţa forţei lucrurilor. S-a ajuns la
concluzia că lupta liberă era necesară evoluţiei fiecărui practicant.
Nakayama s-a străduit să găsească soluţia unei competiţii care să se
adapteze la noua situaţie politică a Japoniei, devenită o ţară pacifistă, având în
vedere că restul statelor păstrau încă reticenţe. O mişcare sportivă care dorea să
aibă răsunet internaţional terbuie să convingă că nu propagă decât dezvoltarea
corpului şi a spiritului, nicidecum a violenţei.
Inspirându-se din alte sporturi, experimentând mult, Nakayama a propus un
cod de conduită şi un stil de competiţie. Potrivit acestui proiect, luptătorii trebuie
să atace liber şi în plină forţă, dar să oprească tehnica la timp, pentru a nu răni
adversarul. O echipă de arbitri decide dacă execuţia poate fi considerată eficace.
De asemenea, se fixează un număr de tehnici competitive, restul, cele mai
periculoase, nefiind permise. Pentru conservarea tehnicii originale, s-a realizat

20
competiţia de Kato.
Noul Shiai (luptă liberă) are un succes enorm. Prima încercare se face în
1953, iar în 1957 se organizează un campionat naţional. G. Funakoshi a murit în
aprilie, cu câteva luni înaintea acestui eveniment. Pe de altă parte, J. K. A.
începe să controleze răspândirea Karate-ului în lume. A fost creată o şcoală de
măiestrie pedagogică, în care erau incluşi cei mai dotaţi practicanţi. Cursul
urmărea promovarea de către absolvenţii acestei arte marţiale, în toate ţările
lumii şi crearea a cât mai multe organizaţii. Iniţiatorii şcolii de cadre au fost
Nakayama şi Nishiama, la acea oră cei mai reprezentanţi elevi ai lui Funakoshi.
Ei au invitat maeştri din alte stiluri pentru ca viitorii profesori să înţeleagă
unitatea de principii a artelor marţiale şi în activitatea lor să militeze pentru
anularea tensiunilor dintre diverse şcoli.
În 1968 se înfiinţează o organizaţie unică, ca să reprezinte Karate-do în
lumea sportului. Astfel s-a fondat World Union Karate Organization (W.U.K.O.)
În 1970 se organizează la Tokyo primul Campionat Mondial, unde japonezii
au dominat corpul de control şi decizie, astfel că Japonia devine campioană
mondială.
În 1972, la Paris, s-a întâmplat la fel. Apare scindarea în organizaţie şi chiar
între experţii japonezi. Astfel, Nishiyama întemeiază o nouă federaţie
internaţională: International Amator Karate Federation (I. A. K. F.) în 1974 care,
imediat va avea o filială în Europa (E. A. K. F.).
W. U. K. O., de asemenea, are o filială europeană European Karate Union
(E. K. U.). Regulamentul competiţional era acelaşi, cel creeat de J. K. A. Mai
târziu I. A. K. F. a devenit I. T. K. F. (International Traditional Karate
Federation) apoi ambele federaţii vor încerca să obţină separat recunoaşterea
Comitetului Olimpic International, în vederea includerii în Programul Jocurilor
Olimpice. C. I. O. propune unirea W. U. K. O. cu I. T. K. F., dar lupta politică
continuă şi astăzi.
În 1982 W. U. K. O. modifică regulamentul competiţional şi separarea de

21
I. T. K. F. devine şi mai accentuată. Fiecare încearcă să cuprindă cât mai multe
organizaţii de Karate. Astfel, I. T. K. F. este deschisă şi altor stiluri, chiar dacă
în interiorul acestor organizaţii s-au petrecut şi se petrec numeroase scindări, ne
exprimăm totuşi speranţa că toate aceste ramificări vor fi mai fertile decât un
singur bloc, care să subordoneze sub un mănunchi de reguli întreaga mişcare de
karate.
În sprijinul acestei afirmaţii amintim că în Codul Bushido, unul dintre
principii este cel al creativităţii: fiecare luptător este liber să-şi urmeze propria
cale. Oare ar mai exista această libertate într-o unică organizaţie mondială?
Ne mai amintim şi de credinţa lui sensei Funakoshi, conform căreia Karate-
do nu poate fi redus la o mişcare sportivă; este mai întâi de toate o metodă de
împlinire spirituală. Lipsa de unitate a aspectului competiţional de Karate este o
confirmare a gândirii profunde a marelui Funakoshi (Funakoshi, 1922).
1.2. Analiza metodicii de antrenament a sportivilor din karate-do
Shotokan expuse în unele surse bibliografice actuale
În literatura de specialitate s-a constatat că nu există un sistem suficient de
bine argumentat ştiinţific în ceea ce priveşte planificarea şi organizarea
antrenamentului sportiv în Karate-do Shotokan. În alte arte marţiale, cum ar fi
Judo, spre exemplu, există programe de instruire, iniţiere, perfecţionare,
pregătirea sportivilor pentru competiţii de nivel ridicat. Există planuri de
pregătire săptămânale, pe etape, anuale şi plan de perspectivă. În Karate-do
Shotokan sunt încercări de planificare şi structurare a lecţiei de antrenament şi o
clasificare a acestora de către N. Hidetaka (Coach Manual, 1990). Karate-do
Shotokan se conduce şi se bazează pe principii, metode, tehnici de învăţare,
perfecţionare şi analiză a aspectelor fizice, psihice, spirituale etc. al
practicanţilor. "Karate începe prin muncă şi perseverenţă şi se termină prin
respect şi umilinţă" (Funakoshi, întemeietorul stilului Karate-do Shotokan).
- Karate începe cu Rei şi se termină cu Rei (salutul tradiţional japonez);
- Karate nu trebuie utilizat fără raţiune;

22
 - Karate nu se practică decât cu un sentiment de dreptate;
- Din tehnică se naşte intuiţia;
- Eşecul naşte neglijenţă;
- Practica Karate-ului este o problemă rezervată pentru toată viaţa (D.
Macovescu, 1996).
Acestea sunt o mică parte din principiile morale care stau la baza Karate-do
Shotokan.
Principiile biomecanice

• Mobilizarea energiei. Karate-ul, privit din punct de vedere modern este o

artă, o metodă, prin care potenţialul energetic uman este mobilizat total,
realizându-se performanţe deosebite, ca rod al acestui potenţial într-o manieră
inteligentă şi optimizată. Unul din principiile de bază ale Karate-ului este
mobilizarea şi eliberarea acestei energii într-un mod asemănător unei explozii.
• Timpul scurt de mobilizare a energiei. Eficienţa loviturilor de Karate
rezidă în utilizarea corectă a timpilor de contracţie-decontracţie, forţă-relaxare
pe parcursul mişcării.
• Concentrarea energiei. Pentru ca mobilizarea energiei să fie totală, trebuie
evitat orice moment de dispersie a acesteia. Din acest punct acţionează factorul
tehnic care intervine în ultimul moment al acţiunii (momentul impactului).
• Durata de aplicare a forţei. În momentul impactului, în condiţii de forţă şi
de viteză date, forţa de impact dezvoltată este cu atât mai mare, cu cât timpul de
aplicare este mai scurt.
• Utilizarea forţei de reacţie. Se cunoaşte din mecanică orice acţiune a unei
forţe active determină o acţiune de sens invers a unei forţe de reacţiune.
• Alternanţa contracţiei musculare cu decontracţia musculară. Decontracţia
musculară permite atingerea vitezei necesare, iar contracţia permite conversia
energiei cinetice dezvoltată în forţă utilă.
• Importanţa respiraţiei în tehnicile de Karate. Inspiraţia atrage după sine o
relaxare musculară, în timp ce expiraţia favorizează contracţia musculară.

23
 Principiile psihologice ale Karate-ului
În Karate, chiar dacă corpul este stăpânit, chiar dacă respiraţia este perfect
stăpânită şi chiar dacă energia internă, să admitem, ar fi stăpânită de practicant,
aceasta nu înseamnă nimic fără stăpânirea mentalului, a spiritului. Toate aceste
aspecte mentale se numesc spiritul Karate-ului şi de la un anumit nivel, puţin
accesibil marii majorităţi, pot fi asemănătoare manifestărilor de care se ocupă
acum parapsihologia.
• Voinţa trebuie să intervină în momentul foarte precis în care este posibilă
penetrarea apărării adversarului după vechiul principiu japonez "a învinge
pentru a nu fi învins".
• Stăpânirea de sine rezultă în bună măsură din controlul asupra corpului,
măiestria tehnică.
• Vidul mental. Spiritul nu tebuie să fie acaparat de nici o idee
preconcepută, el este complet liber, într-o stare de receptivitate totală, gata de
acţiuni fulgerătoare la orice stimul, "o aşteptare fără scop, într-o stare de maximă
tensiune". Echilibrul mental se realizează dificil şi numai prin antrenamente
speciale. Un spirit Zanshin înseamnă un spirit alert, o concentrare completă a
mentalului şi în special o păstrare mentală a vigilenţei.
• Unitatea corp-spirit. Prin metodica de antrenament în Karate-do fac să
lucreze în armonie şi simultan atât corpul cât şi mintea.
• Noţiunea de Kime. Kime este termen japonez specific Karate-ului, dificil
de tradus. Fără Kime nu există Karate. Noţiunea de Kime înglobează focalizarea
tuturor energiilor: fizică, psihică, bioenergie într-un singur punct, cu o durată
relativ scurtă de timp (D. Macoveanu, 1992).
Tehnicile de Karate-do Shotokan

Poziţiile. Poziţia este o atitudine predeterminată a corpului care conferă

acestuia forţă şi o bază puternică de susţinere de pe care orice tehnică poate fi
executată cu maximă eficienţă. Poziţiile pot îmbrăca forme variate, şi anume:

24
atac, apărare, aşteptare şi schimbarea direcţiei (Anexa 4).
Deplasările, înaintarea, retragerea, pivotarea, secerarea dintr-o poziţie în alta
se execută suplu şi continuu, cu braţul vertical şi şoldurile la acelaşi nivel,
centrul de greutate al corpului nu se ridică, ci se păstrează la acelaşi nivel,
indiferent de poziţia de luptă în care ne aflăm.
Tehnici de pumn:
Tehnici de lovire liniară. Cuprind numeroase procedee tehnice de lovit cu
pumnul, ce se execută pe diferite traiectorii (Anexa 5).
Tehnici de lovire biciuite sunt tehnici de braţ care lovesc ţinta pe traiectorie
circulară. De obicei cotul este pivotul loviturii.
Tehnici de picioare (Anexa 6):
- Lovituri de picior în faţă;
- Lovituri de picior în spate;
- Lovituri de picior lateral;
- Lovituri de picior circular.
Tehnicile de apărare

Tehnicile cu antebraţul sau piciorul, pentru a ne apăra în atacul adversarului

(Anexele 7 şi 8). Blocajele de bază în Karate-do Shotokan sunt:
- blocaj jos;
- blocaj din interior şi exterior;
- blocaj cu muchia palmei;
- blocaj prin ridicarea braţului.
Metode de antrenament
Kata este o formă superioară de luptă şi antrenament cu adversari imaginari
care ne permite să învăţăm singuri munca de formare a corpului şi ne
obişnuieşte cu tehnici de atac şi apărare de o mare diversitate.
Kumite este kata aplicat, practicându-se cu distanţă şi cu parteneri reali (M.
Ungurean, 1993).
Forme de luptă

25
 - Khihon kumite- şcoala de bază a kumite-ului;
- Jiu ippon Kumite - kumite semiliber;
- Jiu kumite - kumite liber;
- Shiai - kumite competiţional.
Karate-do Shotokan are reguli ce au fost instituite cu scopul de a asigura
imparţialitatea şi uniformitatea, atât în metodele de arbitrare cât şi în cele de
judecare a unei competiţii (M. Ungurean, 1995).
Antrenamentele de karate-do
Având în vedere faptul că prin antrenamentele de Karate-do corpul omenesc
poate şi trebuie să ajungă la indici superiori de manifestare a calităţilor motrice
de bază şi specifice, la menţinerea şi întărirea sănătăţii, a călirii organismului,
acestea se desfăşoară şi în aer liber, în orice condiţii geo-climaterice. Cu toate
acestea, cel mai mare număr de antrenamente se va desfăşura în Dojo. Acest
termen desemnează interiorul în care adepţii îşi unesc eforturile în practica fizică
şi mentală a Karate-ului.
Dojo are un rol esenţial în împlinirea cu succes a travaliului, tot aşa cum în
orice credinţă religioasă incinta sacră a templului purifică şi întăreşte
credincioşii.
Prin antrenamente de Karate se urmăresc obiectivele:
■ Karate-do, artă a vieţii
■ Cultura fizică
■ Cultura conduitei şi acţiunii
■ Cultura spirituală
■ Performanţa sportivă
■ Autoapărarea
Începătorii vor învăţa principiile de bază ale fiecărei tehnici:
- cum să folosească puterea întregului corp;
- cum să se relaxeze şi să-şi dezvolte viteza şi detenta;
- cum să-şi controleze emoţiile.

26
 Avansaţii vor învăţa:
- cum să reacţioneze imediat;
-cum să simtă ritmul adversarului, astfel încât să fie capabili să reacţioneze
oportun la încercarea acestuia de a ataca;
- cum să lupte împotriva unui agresor;
- cum să lupte împotriva mai multor agresori, utilizând anumite strategii;
- cum să lupte împotriva agresorului înarmat.
Structura lecţiei de antrenament este asemănătoare cu cea din alte sporturi
şi cuprinde 3 părţi(H.Nishiyama - Coach Manual, 1990):
a) partea pregătitoare: - alinierea
- zarei (salutul)
b) partea fundamentală: (lecţia propriu-zisă)
Intensificare efortului:
■ mică: 40% din capacitate; să nu depăşească 15% din şedinţa de
antrenament;
■ medie: 50-60% din capacitate; să nu depăşească 45% din şedinţa de
antrenament;
■ mare: 85% din capacitate; să nu depăşească 10% din şedinţa de
antrenament.
c) partea de închidere
dedicată revenirii la parametrii normali ai organismului;
exerciţi de respiraţie, de relaxare.
Pentru o mai bună înţelegere a procesului de antrenament tebuie să spunem
că lecţiile de antrenament sunt de mai multe tipuri:
1. Lecţii de învăţare
- studiu
- intensitate mică - mare
- demonstrări repetate
- număr mediu de repetări pe serie

27
 - număr mediu de serii
2. Lecţii de consolidare
- anduranţă
- intensitate medie - maximă - intervenţii rare ale antrenorului
- număr mare de repetări pe serie
- număr mic de sarcini tehnice
3. Lecţii de perfecţionare
- precizie
- dinamică
- eficacitate
- adaptarea tehnicii la dotarea nativă
- supravegherea strictă din partea profesorului
- intensitate mare
- număr mic de repetări pe serie
- număr mare de serii
4. Lecţii de verificare
- selecţii pentru competiţie
- examene de grad
- intensitate maximă
5. Lecţii de adaptare
- diversificare tehnică în şcoala de bază
- intensitate mică
6. Lecţii de încheiere a ciclului de instruire
- intensitate mică
- anticiparea următoarelor trepte de evoluţie
7. Lecţii teoretice
- ocazionale
- o oră pe lună sau mai rar
Tematica acestora cuprinde: istoric, tradiţional (forma veche de practicare a

28
Karate-ului), reguli de competiţie, noţiuni de medicină naturistă, informaţii
despre alte arte marţiale, alte informaţii.
Omul este singura fiinţă dăruită cu proprietatea de a se comporta în mod
orientat spre realizarea unor performanţe psihomotorii mereu superioare. Nu se
naşte cu această calitate, ci educarea comportamentului are ca finalitate mutarea
patimii de dominaţie într-un alt plan, exterior, gravelor probleme sociale ale
umanităţii şi direcţionarea individului spre autodepăşirea şi canalizarea energiei
psiho-fizice în modelarea armonioasă, precum şi integrarea demnă în
comunitate.
Lipsa unei astfel de educaţie determină ca dorinţa de posesiune să fie un
veşnic izvor de convulsii sociale, energia nedirijată a acestui generator născând
efecte imprevizibile, haotice, nenaturale.
Din acest motiv ne exprimăm părerea că prima societate care a conceput
întrecerile sportive în vremuri străvechi are marele merit de a fi promovat
armonia.
Acolo unde legile politice nu au efecte (interdicţia generează reacţii sociale:
poftele), întrecerea sportivă captează atenţia, voinţa şi puterea oamenilor,
orientându-le către acţiuni curate.
Oricine poate confirma comportamentul social adecvat al majorităţii
sportivilor. Manifestările extreme sunt aproape întotdeauna regăsite la oamenii
needucaţi fizic şi psihic. Excepţiile probabil nu sunt chiar puţine, însă ne
exprimăm încrederea în rolul creativ pe plan social al întrecerii sportive.
Artele marţiale sunt foarte concludente în sprijinirea ideii noastre. Tehnica
şi tactica erau în trecut vocile nevoii de putere şi răspândeau moarte.
Astăzi se vor a fi un mod de viaţă. De la arta de a ucide la cea de a trăi,
acesta este saltul reuşit de umanitate odată cu manifestarea sportivă.
Pentru o înţelegere mai bună a competiţiei de Karate şi a acuzelor
producerii accidentelor, este nevoie să prezentăm pe scurt câteva elemente ale
regulamentului de desfăşurare şi probele specifice de concurs (H.Nishiyama -

29
Coach Manual, 1990).(Anexa 2,3)
A. Ţinuta sportivului
- Karate-gi (costumul) alb şi centura corespunzătoare;
- centura înconjoară de două ori talia şi după strângerea nodului, capetele ei
rămân lungi de 10-30 cm.;
- poate fi expus însemnul clubului sau cel naţional, dar discret;
- întregul echipament este curat, fără cusături sau rupturi;
- unghiile de la mâini şi de la picioare sunt tăiate scurt.
B. Competiţia propriu-zisă
1. Probele de concurs
I. Kumite: - individual - masculin
- feminin
- echipe - masculin
- feminin
II. Kata: - individual - masculin
- feminin
- echipe - masculin
(sincron) - feminin
III. Enbu: - echipe - masculin
- feminin
IV. Fuguko: individual - masculin
- feminin
Fugoko este o probă nou introdusă, în care alternează proba de Kata şi cea
de Kumite, astfel: cei 2 sportivi execută simultan un Kato impus, învingătorul
mergând în turul următor, unde va întâlni un alt concurent de la proba de
Kumite. Tururile se desfăşoară astfel încât finala să se desfăşoare pe proba de
Kumite.
2. Participarea concurenţilor
I. Kumite Este vorba de lupta directă dintre 2 sportivi, fiecare încercând să

30
 aplice procedeele preferate (selecţionate dintre cele admise de regulament), în
paralel cu anihilarea atacului partenerului de întrecere. Lupta se desfăşoară fără
protecţie, în sistem non-contact (loviturile trebuie oprite la mică distanţă de zona
de ţintă) şi fără categorii de greutate.
Arbitrii acordă un punct întreg (ippon) atunci când un atac îndreptat spre
capul sau abdomenul adversarului este executat foarte corect, cu o mare degajare
de energie, într-un moment în care partenerul de întrecere este surprins în
imposibilitatea de a se apăra. Un ippon pune capăt meciului; în cazul în care o
lovitură nu are suficientă forţă şi energie, se poate acorda Wazari (jumătate de
punct).
Acţiuni interzise:
− contactul ferm asupra ţintelor Jodan (capului) şi Chudan (abdomenului);
− atac cu mâna deschisă;
− atac asupra organelor genitale (Gedan);
− apucarea, agăţarea, împingerea, aruncarea, izbirea adversarului;
− comportament nesportiv între concurenţi;
− simularea;
− ignorarea deciziilor arbitrului;
− ignorarea etichetei.
Penalizări:
− un sportiv care iese în afara spaţiului de luptă (Jio gai), în mod repetat, va
fi penalizat prin acordarea unui wazari (1/2 punct) adversarului său;
− comiterea voită a unui act interzis are ca rezultat descalificarea
(Hansoku);
− dacă intenţia de încălcare a regulamentului este clară, dar acţiunea nu este
finalizată, se acordă avertisment (Hansoku chui); al doilea hansoku chui atrage
după sine Hansoku;
− încălcările minore şi accidentale ale regulamentului vor fi sancţionate prin
atenţionare; la a doua atenţionare se acordă hansoku-chui.

31
 Concursul pe echipe:
- echipa este formată din 4 sportivi, dintre care numai 3 vor lupta, al
patrulea fiind de rezervă;
- fiecare membru al echipei luptă individual în ordinea de concurs; meciul
acestuia se încheie la limita de timp sau la obţinerea unui ippon;
- echipa care totalizează un număr mai mare de puncte în cele 3 meciuri este
desemnată câştigătoare;
- în caz de egalitate, echipele îşi desemnează reprezentanşii pentru meciul
decisiv; în acest meci nu se iau în considerare rezultatele anterioare ale
concurenţilor.
II. Kata Sunt exerciţii (forme) de antrenament individual tradiţionale,
rămase de la marii maeştri ai Karate-ului, care le-au conceput astfel încât
totalitatea Kata-surilor dintr-o anumită şcoală să reprezinte esenţa şcolii
respective. Ele apar ca o succesiune de tehnici şi deplasări pe mai multe direcţii,
care simulează o luptă cu mai mulţi adversari imaginari.
În competiţie, arbitrii urmăresc forma şi corectitudinea procedurilor tehnice,
tranziţia (uşurinţa deplasărilor), utilizarea energiilor întregului corp în execuţia
fiecărei Kata şi gradul de măiestrie atins în execuţia respectivă.
Kata pe echipe este proba în care o echipă formată din 3 sportivi execută un
Kata sincron, arbitrii urmărind, pe lângă aspectele prezentate la Kata individual,
precizia sincronizării mişcărilor celor 3 coechipieri.
Arbitrii dau note separat pentru bunkai, apreciind în primul rând concepţia
acestuia, precum şi realismul şi siguranţa execuţiei.
Penalizări:
- nesiguranţa;
- pierderea stabilităţii;
- devierea poziţiei faţă de cea iniţială;
- desincronizări;
- ţinută devenită dezordonată;

32
 - ignorarea etichetei şi deciziilor arbitrului.
III. Enbu - lupta demonstrativă între 2 sportivi de acelaşi sex sau sexe
diferite, a cărei durată este stabilită de regulament la 1 minut ± 5 secunde.
Combinaţiile de luptă sunt prestabilite (incluzând şi câteva procedee tehnice
impuse de regulament), concepţia lor aparţinând celor 2 sportivi şi antrenorilor
lor. Arbitrii urmăresc siguranţa execuţiei, atitudinea marţială şi spiritul de luptă
al celor 2 "adversari", originalitatea combinaţiilor de luptă prezentate.
Penalizări:
- depăşirea sau nerealizarea timpului regulamentar de execuţie;
- lovirea sau accidentarea unuia dintre parteneri, în urma execuţiei;
- ieşirea în afara spaţiului regulamentar.
1.3. Concepţii privind apariţia traumatismelor sportive
Orice agresiune asupra ţesuturilor organismului viu determină imediat o
reacţie de apărare locală, ale cărei elemente se organizează într-un proces de
timp inflamaţie, pe baza unei scheme biologice nespecifice, transmise genetic.
Aceste elemente sunt de tip vascular, sangvin, citologic, metabolic şi mecanic.
Dar, odată cu reacţia de apărare, se iniţiază şi fenomenul de reparare locală, care
cuprinde aceleaşi elemente, cele două fenomene nefiind decât sensuri ale
aceluiaşi proces. Cu alte cuvinte, elementele declanşate în ţesuturi de agresiune
reprezintă înseşi cărămizile cu care se va face repararea ţesutului (T. Sbenghe,
1981).
Evoluţia procesului de apărare-vindecare este influenţată de foarte mulţi
factori, cum ar fi: agentul etiologic al agresiunii, starea generală – reactivitatea –
organismului (care, la rândul ei ţine de un complex de factori), starea
morfofuncţională preexistentă a zonei agresionate, tipul şi calitatea intervenţiei
"terapeutice" etc. Traumatismele survenite în timpul practicării diferitelor
discipline sportive pot fi favorizate sau provocate de o serie de factori (C.
Obrascu, 1968):
a. factori de mediu;

33
 b. factori aparţinând terenului de sport necorespunzător, materialelor sau
echipamentului sportiv;
c. factori datoraţi organizării defectuoase a activităţii de educaţie fizică şi sport;
d. factori aparţinând pregătirii sportivului;
e. agresivităţii din partea adversarilor.
Problemele psihologice ale traumatismelor au devenit foarte importante în
ultimele decenii, datorită în mod deosebit dezvoltării sportului de performanţă,
mai ales a celui de mare performanţă, care este o sursă mai amplă de riscuri, de
accidentări, datorită dezvoltării însăşi a psihologiei sportului, precum şi a
medicinii sportive.
1.4. Mecanismul psiho-fiziologic al riscului şi accidentării
M. Cordun (1996) arată că sportivul îşi dă seama de stresul produs de
accident, devenind sensibil la durere, şi aceasta cu atât mai mult în situaţia în
care recuperarea durează mai mult decât spera. El va face eforturi de a-şi dovedi
capacitatea, dar subconştientul îi va menţine prezenţa de teamă de accident sau
de recidivă. Teama influenţează, într-o măsură mai mare sau mai mică ,sistemul
cognitiv şi afectiv al pacientului, după structura temperamentală şi experienţa de
viaţă. Teama reduce nivelul concentrării şi al încrederii în sine, mărind simultan
tensiunea musculară şi activitatea nervoasă. J. Heil (1993) reprezintă teama de
accident în felul următor:

34
 TEAMA DE ACCIDENT

FIZIOLOGIC PSIHOLOGIC

MUSCULAR DEPRINDERI
Slăbirea concentrării
Reacţii specifice de apărare
Distrugere crescută

SISTEMUL AUTONOM INTERPRETARE

Creşterea frecvenţei cardiace Scăderea încrederii în sine

MODIFICĂRI NEUROCHIMICE CREŞTEREA FRICII DE DURERE

PERFORMANŢĂ
J. Heil 1993

Stresul traumatismului – conceptul de stres. După cum arată I. Holdevici

(1988), conceptul de stres îşi are originea în cercetările de fiziologie întreprinse
de H. Selye. Acesta a observat că agenţii vătămători care acţionează asupra
organismului produc atât efecte specifice stimulului respectiv, cât şi efecte
nespecifice (leziuni, uzură, reacţii de apărare).
Holdevici (1988) realizează o schemă – Rezistenţa la stres:

REZISTENŢĂ
LA STRES

Reacţia de
Faza de rezistenţă Faza de epuizare
alarmă

H. Selye (1970) realizează o schemă a factorilor care influenţează rezistenţa

organismului la stres.

35
 STIMUL

FACTOR EFECT
STRESANT SPECIFIC

CONDIŢII INTERNE: CONDIŢII EXTERNE:

- EREDITATE - CLIMĂ
- EXPERIENŢĂ - MEDICAMENTE
INDIVIDUALĂ - ALIMENTE
- ORGANISM

I. Holdevici (1988) arată că la aceste aspecte trebuie adăugaţi în mod

obligatoriu factorii socioculturali, de importanţă majoră pentru om.
Se cunoaşte că traumatismul este un stresor puternic, care acţionează asupra
personalităţii bolnavului din punct de vedere al intensităţii şi severităţii
traumatismului şi al răspunsului psihologic.
După cum considera M. Cordun (1996), "intervenţia psihologică" are
totodată rolul de a grăbi şi de a face mai puţin stresantă recuperarea; în acelaşi
timp ea trebuie să îl convingă pe pacient să accepte durerea şi regimul sever al
terapiei.
Un rol important în prevenirea şi recuperarea traumatismelor îi revine
medicinei sportive. După I. Drăgan (1994), medicina sportivă este o specialitate
medicală cu un conţinut propriu, care nu se regăseşte în alte specialităţi medicale
şi se adresează tuturor, tineri şi vârstnici, sportivi şi nesportivi, în deplinătatea
capacităţii de efort sau handicapaţi din punct de vedere sportiv.
Medicinei sportive îi revin următoarele sarcini:
- preventive, în sfera activităţii de selecţie, orientare şi supraveghere;
- curative, care la rândul lor, au fost departajate în două categorii, tratând

36
diverse afecţiuni apărute la sportivi şi folosind activitatea fizică în scop şi mijloc
terapeutic;
- de cercetare ştiinţifică, a cărei dezvoltare determină evoluţia şi progresul
celor precedente.
Aşa cum arată M. Epuran (1995), psihologia sportivului s-a dezvoltat
simultan cu medicina sportului, stimulată de dezvoltarea sportului de
performanţă, în strânsă legătură cu ştiinţa sportului, ea însăşi în curs de
constituire.
Depăşind punctul de vedere psihosomatic, psihologia sportului s-a bazat pe
concepţia triadică a determinării persoanei de trei factori: biologic, psihologic şi
social, conceptul modern de "asistenţă medico-sportivă" şi de "asistenţă
psihologică" apropie şi mai mult aceste ştiinţe, prin ele însele interdisciplinare.
Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit de complexă, implicând măsuri
de organizare, coordonare şi control ale activităţii sportivului, aspecte de
protecţie şi sprijin, dar mai ales măsuri de formare a unor mecanisme (atitudini
şi deprinderi) eficiente de autoconducere şi autocontrol ale activităţii sportivului
(M. Epuran, 1994).
1.4. Metode de recuperare a frecventelor traumatisme apărute în
practicarea karate-do Shotokan
A. Metode de recuperare medicală convenţională
a. Tratamentul ortopedico-chirurgical
Tratamentul traumatismelor membrelor se bazează pe două mari grupe de
procedee – ortopedice şi chirurgicale – care se folosesc după caz, în raport de
leziune, de instrumentar, de ajutorare, de medicaţie şi de cunoştinţe. Orice
chirurg care se ocupă şi cu tratamentul traumatismelor membrelor trebuie să
cunoască şi să stăpânească în egală măsură atât procedeele ortopedice, cât şi pe
cele chirurgicale, aplicându-le după indicaţie, cu spirit eclectic, ştiind că
succesele fiecărui procedeu depind de indicaţia justă şi măiestria cu care el este
executat, evitându-se toate cursele şi greşelile ce pot apărea pe parcurs.

37
 Tratamentul ortopedic al fracturilor, pentru a avea succes, trebuie respectate
nişte reguli, şi anume: precocitate în execuţia reducerii, indicaţie adecvată de
reducere ortopedică medicală, execuţie tehnică corectă, confort şi condiţii de
lucru satisfăcătoare, etanşeitatea aparatului gipsat, supravegherea suficientă a
aparatului gipsat în zilele următoare aplicării, controale radiografice periodice,
schimbarea la data stabilită a aparatului iniţial.
Tratamentul chirurgical constă în reducerea fracturii pe cale sângerândă şi
fixarea fragmentelor osoase cu ajutorul a diferite mijloace, cu precădere piese
metalice. El poate fi grevat de unele greşeli. Intervenţia chirurgicală se indică,
de obicei, ca urmare a insuccesului metodelor ortopedice, sau poate fi făcută de
la început ca o recunoaştere a ineficacităţii şi consecutiv a lipsei de indicaţie, în
cazul respectiv, a celorlalte metode de tratament. De multe ori însă, tratamentul
chirurgical este făcut abuziv, fie dintr-o necunoaştere suficientă a procedeelor
ortopedice, fie dintr-un exces temperamental al chirurgului general, înclinat să
rezolve totul prin operaţie. De asemenea, se uită adesea că "intervenţia
operatorie trebuie să fie operă de tehnică şi de înaltă ţinută profesională, şi
nicidecum o improvizaţie" (Al. D. Rădulescu).
Începând cu indicaţia operatorie, continuând cu intervenţia chirurgicală şi
terminând cu urmărirea postoperatorie şi la distanţă, fiecare element legat de
actul chirurgical necesită a fi bine fundamentat, fără scăpări sau greşeli de
execuţie ce pot contribui mai mult sau mai puţin la insuccesul final şi deci la
deformaţii condamnabile. Ori de câte ori chirurgul general sau ortopedul se
decide să efectueze o osteosinteză, el trebuie să-şi pună următoarele întrebări:
când operează, pe cine operează, cu cine operează, cum operează, cu ce
operează, unde efectuează operaţia şi ce trebuie să facă postoperator. Numai
răspunzând afirmativ la fiecare din aceste întrebări îşi poate permite să
procedeze la intervenţie chirurgicală (Gh. Niculescu).
b. kinetoterapia (gimnastica medicală)
Kinetologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi

38
al structurilor care participă la aceste mişcări.
Kinetologia medicală studiază mecanismele neuromusculare şi articulare
care asigură omului activităţile motrice normale, preocupându-se totodată de
înregistrarea, analizarea şi corectarea mecanismelor neuromusculare deficitare
(după T. Sbenghe, 1997).
Limitarea activităţii motrice poate fi determinată de:
- scăderea forţei musculare (hipotonie), creşterea forţei musculare
(hipertonie) sau spasticitatea musculară (contractură);
- redoare articulară;
- lipsa coordonării mişcărilor.
În cadrul reabilitării, ca proces medico-social complex, kinetoterapia
reprezintă un mijloc terapeutic de bază. Terapia prin mişcare intră în acţiune
concomitent cu celelalte mijloace, în cadrul planului terapeutic unitar.
Scopurile kinetoterapiei:
- ameliorarea capacităţii generale de mişcare şi a marilor funcţiuni;
- ameliorarea funcţiei segmentului sau segmentelor interesate direct în
afecţiune;
- prevenirea instalării deprinderilor compensatorii defectuoase şi stimularea
stării psihice
Formele kinetoterapiei
Principalele forme de aplicare a kinetoterapiei sunt următoarele:
- imitaţii şi jocuri;
- gimnastică generală şi respiratorie;
- gimnastică medicală selectivă;
- reeducarea mersului;
- reeducarea prehensiunii;
- hidroterapie
- sportul curativ;
- dansul curativ;

39
 - terapia ocupaţională;
- ergoterapia.
c. Masajul
Este o cale de influenţare manuală, mecanică sau instrumentală a diferitelor
părţi ale corpului, cu următoarele efecte:
- relaxarea musculară;
- vasodilataţie periferică activă;
- stimulare a metabolismului;
- favorizează eliminarea produşilor toxici rezultaţi din arderile energetice şi
acumulaţi în ţesuturi;
- stimulare a circulaţiei limfatice;
- sedativ;
- analgezic;
- îmbunătăţire a stării trofice locale.
Masajul poate fi de două feluri:
Miorelaxant - folosit în cazul contracturilor musculare, pe musculatura din
apropierea zonelor traumatizate sau în afecţiuni reumatice.
Miostimulent - în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare, prin
inactivitatea după un traumatism, pentru combaterea edemelor traumatice şi
infiltratelor tisulare.
O şedinţă de masaj trebuie să dureze 20 - 30 de minute, insistând 2’-3’ pe
fiecare zonă. Este contraindicată masarea zonelor care prezintă leziuni
musculare sau leziuni traumatice.
Medicina tradiţională orientală ne oferă alternative la masajul "clasic" prin
micromasajul chinezesc (presopunctura), Tao-inn, Shiatsu, Kuatsu etc. În China,
masajul se folosea fie ca metodă unică de tratament, fie ca adjuvant al altor
tratamente. În funcţie de afecţiune, se foloseau una din aceste două metode:
- ngan-mo (cu efect sedativ);
- tonei-na (cu efect stimulent).

40
 Una dintre cele mai cunoscute tehnici de masaj este tao-inn, cunoscută în
Japonia, SUA şi Europa sub numele de do-in. Acesta este, de fapt, un automasaj,
ce sa asociază unor manevre corporale, contribuind la mobilizarea energiilor în
organism. Do-in se aseamănă ca principiu cu acupunctura dar, spre deosebire de
aceasta, poate fi practicată de oricine, fără a avea cunoştinţe deosebite despre
traiectele meridianelor şi localizarea punctelor. Practicarea zilnică a acestei
tehnici permite energiei blocate să circule din nou liber, dând naştere unei
relaxări complete, care degajează ţesuturile din tensiunile acumulate în timpul
efortului fizic.
Alte metode de masaj ce pot fi utilizate în recuperarea sportivului sunt:
- micromasajul chinezesc, cu varianta sa modernă - presopunctura;
- shiatsu, cu manevre asemănătoare presopuncturii;
- Kuatsu, folosit în cadrul manevrelor de reanimare, ca masaj de urgenţă, pe
anumite zone reflexogene, cu acţiune la distanţă asupra inimii şi plămânilor.
d. Electroterapia
• Ionoforeza - procedură ce foloseşte curentul continuu, pentru a induce ioni
medicamentoşi în zona afectată. Are efect analgezic în cazul bolilor traumatice
(entorse, contuzii, luxaţii, leziuni musculare) şi bolilor reumatice;
• curentul dinamic - este o procedură ce foloseşte curentul cu impulsuri
unidirecţionale de joasă frecvenţă şi cu acţiune analgezică în stadiul acut al
afecţiunilor traumatice şi reumatice;
• undele scurte - procedură fizioterapeutică ce foloseşte curentul alternativ
de înaltă frecvenţă, realizează o "încălzire" a ţesuturilor în profunzime şi este un
utilizator cu rol analgezic, de îndepărtare a contracturii musculare, îmbunătăţire
a circulaţiei sangvine şi a mobilităţii articulare în zona afectată;
• ultrasunetele - au efecte analgezice, de relaxare musculară şi efecte
trofice, prin îmbunătăţirea circulaţiei în zona tratată, potenţâmd astfel şi
penetraţia în tegumente a unguentelor;
• ultravioletele - favorizează producţia de vitamina D în organism,

41
normalizează metabolismul calciului şi întăresc organismul în general. Sunt
folosite în special în cadrul helioterapiei.
e. Acupunctura
Istoria acupuncturii este o legendă a ştiinţei, pe care milenii de observaţie
minuţioasă o aduc zilelor noastre ca un adevăr, în acord cu tot ce descoperim (I.
Fl. Dumitrescu). Omul este un produs al cosmosului – afirmau străvechii filosofi
care fundamentau acupunctura – şi tot ce este conţinut în univers, ca şi
organismul viu, există prin confruntarea permanentă a două principii antitetice,
yang şi yng, reprezentând caracterele opsuse ale materiei (+ şi – ), care nu se
exclud, ci se întreţin într-o dialectică simbioză. Circulaţia energiei în interiorul
organismului viu nu este întâmplătoare, ea se realizează prin canale definite –
meridianele – iar punctele active reprezintă căile de comunicaţie energetică ale
organismului cu mediul înconjurător, având o corespondenţă funcţională pentru
fiecare structură organică. Acupunctura nu este o metodă de tratament cu
rezultate spectaculoase, aşa cum adesea se crede. Ea este o concepţie despre
interacţiunile funcţionale dintre structurile de înveliş şi cele interne, somatice şi
viscerale iar, pe un plan mai cuprinzător, o concepţie despre relaţiile permanente
ale organismului viu cu mediul înconjurător. În sensul direct al cuvântului,
acupunctura înseamnă înţepare şi, într-o accepţiune convenţională, se referă la
acţiunea acului, ca agent terapeutic, asupra unor puncte determinate pe suprafaţa
învelişului cutanat. Această denumire se conservă simbolic, cu toate că nu
exprimă nici sensul istoric, nici cel contemporan, al unei adevărate discipline
ştiinţifice. Dacă acul, ca agent terapeutic, tinde să devină anacronic în competiţie
cu arsenalul modern al procedeelor de stimulare, punctul, ca organ receptor în
actul terapeutic, este o realitate anatomo-funcţională care se manifestă, totodată,
şi ca organ efector în reflectarea fenomenelor funcţionale şi patologice din
interiorul organismului. Datorită proprietăţilor sale electrice, distincte, punctul
activ este denumit şi punct electrodermic. Numeroase argumente experimentale
îndreptăţesc să-i fie atribuit un rol important în schimburile energetice organism

42
– mediu electric, precum şi în menţinerea homeostaziei electrice a organismului
viu. În numeroase centre de cercetare care includ sau se întrepătrund cu
cercetarea ştiinţifică în domeniul acupuncturii se descoperă sau se confirmă
realităţi obiective ce fac ca străveche metodă de tratament extremorientală să
rămână permanent în actualitate. De fapt, asistăm la restructurarea vechilor
concepţii, la precizarea unor sensuri noi, la explicarea unor fenomene
necunoscute pentru medicină (I.Fl. Dumitrescu, D. Constantin).
Pregătirea psihologică a bolnavului înaintea începerii terapiei reprezintă o
necesitate a cărei înţelegere şi respectare poate asigura o mai mare probabilitate
şi chiar rezistenţă şi rapiditate a vindecării. Pentru alte domenii ale intervenţiei
medicale, ca de exemplu în chirurgie, problema pregătirii psihologice a
bolnavului a început să fie pusă cu tot mai multă seriozitate (Ionescu, 1975). În
acupunctură, o astfel de pregătire este în deplin acord cu spiritul disciplinei, cu
viziunea holistică asupra omului şi interacţiunilor sale cu mediul înconjurător,
fizic, biologic şi social. În acupunctura chineză, pregătirii psihologice a
pacientului i se acordă un rol important, şi aceasta îşi are aportul său la obţinerea
vindecării bolnavului.
Psihoterapia modernă este încadrată într-un sistem teoretic coerent de
înţelegere a relaţiilor dintre psihic şi somatic şi tehnicile sale îl pot ajuta
substanţial pe acupunctor în lupta pe care o duce împotriva disfuncţionalităţii.
f. Climatoterapia este o metodă ce utilizează clima ca factor profilactic şi
terapeutic în menţinerea sau ameliorarea stării de sănătate a organismului. Poate
fi folosită în asociere cu balneoterapia sau alţi factori naturali. În cadrul
climatoterapiei pot fi utilizate următoarele metode:
- aero- şi helioterapia;
- talazoterapia;
- nămolul terapeutic;
- hidroterapia;
- psamoterapia etc.

43
 B. Metode Psihopedagogice
a. Antrenamentul mental Parte a "antrenamentului total", antrenamentul
mental s-a impus în ultimele decenii ca un mijloc complementar şi deosebit de
valoros al pregătirii tehnico-tactice a sportivilor. Practicarea acestui gen de
antrenament este justificată din cel puţin 3 puncte de vedere: primul ar fi acela
că orice mijloc care aduce un progres cât de mic în antrenament şi performanţă;
al doilea, de fond, că este o continuitate nesolicitantă fizic a antrenamentului
practic, pe care îl completează; al treilea că în anumite situaţii, ca accidentări,
deplasări lungi, întreruperi fortuite ale antrenamentului practic, îl putem înlocui
pe acesta cu rezultate deosebit de satisfăcătoare. Argumentele în favoarea
antrenamentului mental au fost aduse atât de către cercetători, cât şi de către
sportivii care le-au utilizat.
Încă de la sfârşitul secolului trecut, au fost descrise fenomenele de
exteriorizare a imaginii mişcării. Când cineva se gândeşte la o anumită mişcare,
în muşchii săi se produc modificări de tonus, inervaţie, influx sangvin, care pot
fi înregistrate, şi deci obiectivate, cu tehnici fiziologice potrivite. După ce
tehnicile de investigare au progresat, s-au putut înregistra modificări de tipul
electromiogramei, electrodermogramei, pletismogramei, pneumogramei,
retinogramei şi electroencefalogramei, ca urmare a înregistrării unor mişcări. Cu
ajutorul acestor tehnici s-au putut dovedi experimental efectele pozitive ale
antrenamentului mental. Creierul nostru are şi capacitatea de a reactualiza prin
cuvânt experienţa perceptivo-motrică dobândită prin exersare.
Antrenamentul mental, sau ideomotor, este procesul de menţinere şi
consolidare a reprezentărilor mişcărilor şi acţiunilor, având ca efect activarea
formaţiunilor neuromusculare şi deci creşterea eficienţei lucrului practic
(M.Epuran, I. Holdevici, Fl. Toniţa).
Antrenamentul mental constă în repetări în reprezentare, nu concret-practice
şi se bazează pe capacitatea dobândită prin instruire şi exersare de a conştientiza
propriile acţiuni, de a le reactualiza gândul la ele, dându-le numai exprimare

44
verbală corespunzătoare. Întrucât actul imaginat produce şi modificările
corespunzătoare în sistemul neuromuscular este lesne de înţeles că acest gen de
antrenament conduce la îmbunătăţirea indicilor funcţionali psihomotrici. Unii
metodişti consideră că antrenamentul mental este util atât pentru învăţarea, cât şi
pentru îmbunătăţirea unui procedeu motric (37, 60, 81, 103).
Prima condiţie în efectuarea antrenamentului mental este ca sportivul să
aibă un nivel satisfăcător de însuşire a mişcărilor şi acţiunilor, celelalte condiţii
sunt de ordin metodic: sportivul trebuie învăţat să se concentreze asupra
execuţiei şi să şi-o reprezinte; să efectueze şedinţe de 10 minute zilnic, la câteva
ore după antrenamentul practic; să precizeze de fiecare dată asupra căror
caracteristici sau detalii ale mişcărilor sau acţiunii se va opri într-o anumită
şedinţă; să controleze în antrenamentul practic valoarea celor imaginate.
Capacitatea de concentrare se educă progresiv, sportivul primind la început
sarcina de a observa atent execuţiile colegului, apoi pe ale sale şi să relateze
despre caracteristicile spaţiale, de forţă, viteză şi coordonare ale acestora. În
afară de această utilitate, de învăţare, consolidare şi perfecţionare, antrenamentul
mental s-a dovedit deosebit de eficient în situaţiile în care sportivul nu a putut
efectua antrenamentul practic din cauza unor accidentări şi imobilizări, a unor
îmbolnăviri, a deplasărilor lungi etc., în toate aceste situaţii el fiind un înlocuitor
al antrenamentului real. Practica antrenamentului mental are şi efecte educative
asupra sportivilor, prin creşterea nivelului de conştientizare a activităţii, prin
disciplinarea gândirii, creşterea capacităţii de concentrare şi, în general, prin
dezvoltarea autodeterminării, a concentrării conştiente a propriei activităţi.
b. Sugestia şi autosugestia
O caracteristică a situaţiei, sugestia reprezintă existenţa alternativei de a nu
reacţiona, deşi doar rareori subiectul supus influenţei sugestive realizează faptul
că dispune de această alternativă în absenţa aceleia de a nu reacţiona se poate
vorbi despre o situaţie cu caracter coercitiv. În literatura de specialitate se
discută despre:

45
 - situaţia sugestie sau stimul sugestiv;
- comportamentul sugerat;
- sugestibilitate sau disponibilitatea subiectului de a reacţiona la sugestie
Situaţia sugestie este definită ( 81, 84;) ca un stimul sau constelaţie de
stimuli cu caracter provocativ, susceptibil să declanşeze:
- reacţii neadecvate ale subiectului, cum ar fi confundări, distorsionări etc.
(sugestii negative);
- reacţii care potenţează adecvarea la realitate şi în consecinţă o mai bună
adaptare la condiţiile existenţei (actualizarea disponibilităţilor latente ale
psihicului uman este efectul sugestiilor pozitive);
- reacţii neutre sub aspectul adecvării sau neadecvării la realitate (sugestii
neutre)
Practicienii domeniului au arătat că pentru a fi eficiente, în terapie sau în
optimizarea comportamentului uman sugestiile trebuie să respecte următoarele
condiţii: să fie acceptate de subiect, să concorde cu sistemul de valori al
persoanei, să servească scopului propus, să nu fie prea lung, să fie exprimate în
termeni pozitivi, să fie realiste, simple, convingătoare.
c. Gândirea pozitivă
Atitudinea este o anumită predispoziţie, orientare în raport cu un "obiect" şi
înglobează credinţele, simţămintele şi tendinţa de a acţiona într-un anumit mod
în raport cu "obiectul". De aceea am spus că gândirea "pozitivă" este o atitudine.
Ea presupune o anumită structură comportamentală a persoanei în "faţa lumii",
un anumit mod de a se "vedea" pe sine şi pe celilalţi, de a înţelege, simţi şi
acţiona în relaţiile cu ceilalţi, cu situaţiile cu care este confruntat, şi anume un
mod constructiv, eficient şi oportun ("pozitiv").
A gândi pozitiv înseamnă a ne folosi pozitiv de sugestibilitatea
subconştientului nostru. Informaţia trece de la nivelul conştientului în
subconştient. Subconştientul nu raţionează. El nu împarte informaţiile în corecte
şi eronate, în înţelepte şi prosteşti, adevărate şi false. Le stochează pe toate, ca

46
un slujbaş credincios şi astfel, din datele înregistrate, se cristalizează mai târziu
comportamentul. Dacă vrem să ne schimbăm comportamentul şi să devenim mai
performanţi trebuie să intervenim asupra subconştientului, selectând gânduri noi,
pozitive, cu care să ne alimentăm în mod repetat şi sistematic conştientul.
Gândurile acestea pozitive, administrate cu regularitate, vor prinde rădăcini în
subconştient. Gândurile negative, repetate, îl vor influenţa în rău, astfel că ele se
vor materializa prin rezultate negative, care la rândul lor se vor transforma în
gânduri, dorinţe şi idei negative, generate de subconştient. Negativitatea aceasta
trebuie "întoarsă" pentru a obţine rezultate comportamentale pozitive (125, 129).
Construindu-ne o anumită stare de spirit pozitivă, nu numai că ne vom simţi mai
bine în propria piele, dar vom şi face faţă mai bine evenimentelor, devenind
capabili să-i influenţăm şi pe cei din jur, ceea ce este lucrul cel mai important.
Toată lumea preferă să se afle în preajma unui om relaxat, fericit şi cu o
atitudine pozitivă.
d. Relaxarea
Cea mai cunoscută metodă de relaxare o constituie antrenamentul autogen,
care poate fi considerat punct de plecare în elaborarea unei tehnici de relaxare
mai comlexe. Antrenamentul autogen este o metodă bine fundamentată ştiinţific,
verificată experimental şi clinic, care se caracterizează prin simplitate şi
economicitate, în sensul că se învaţă uşor şi durează relativ puţin. Derivată din
hipnoza medicală, metoda a fost elaborată în Germania anilor 1920 de către
medicul psihiatru I. H. Schultz. Acesta definea antrenamentul autogen ca un
exerciţiu generat (genos) din interiorul eului (autos). Schultz (1967) arată că
antrenamentul autogen ajută subiectul să obţină o serie de avantaje, cum ar fi:
odihnă şi recuperare după efort, autorelaxare, autoreglarea funcţiilor autonome,
reducerea durerii, creşterea autocontrolului voluntar.
Principiul metodei constă, aşadar, în inducerea prin exerciţii
psihofiziologice a unei decontracturi generale a organismului, decontractură
care, prin analogie cu tehnicile hipnotice, permite comunicarea unor sugestii.

47
Metoda include exerciţii în care decontractarea concentrativă vizează
următoarele direcţii: musculară, sistem cardiovascular, sistem respirator, organe
abdominale şi zona capului. Exerciţiile pe care le învaţă subiectul sunt
următoarele:
- experienţa greutăţii;
- experienţa căldurii;
- concentrarea asupra cordului, în vederea încetinirii ritmului cardiac;
- controlul respiraţiei pentru calmarea acesteia;
- reglarea funcţionării organelor abdominale prin concentrare asupra
plexului solar;
- perceperea unei vasoconstricţii în zona frunţii.
Schultz subliniază faptul că mai ales în faza de învăţare este necesară
respectarea unor condiţii menite să faciliteze relaxarea prin reducerea stimulilor
exteriori, perturbatori. Este indicat ca relaxarea să se realizeze în condiţii de
linişte, de temperatură normală şi de semiobscuritate. Se recomandă trei poziţii
în care relaxarea se obţine mai uşor: poziţia şezând în fotoliu, poziţia "birjarului"
şi poziţia decubit dorsal (culcat pe spate).
e. Respiraţie şi relaxare
Omul civilizat şi-a pierdut capacitatea de a respira corect. Condiţiile vieţii
urbanizate, activităţile predominant sedentare, practicarea insuficientă a
educaţiei fizice şi a sportului modifică ritmul respirator normal. La aceasta se
adaugă stresurile psihice, anxietatea, controlul deficitar al emoţiilor care
contribuie la rândul lor la o respiraţie defectuoasă( 55, 79, 144). Respiraţia pe
nas reprezintă o regulă de bază a respiraţiei corecte şi eficiente. Un element
important de care trebuie să ţinem cont în efectuarea unor exerciţii de gimnastică
respiratorie este ritmarea acesteia. Pentru însuşirea unei respiraţii ritmice este
absolut necesară execuţia unei respiraţii ciclice. Respiraţia ciclică cuprinde două
etape importante: inspiraţia şi expiraţia. Pentru însuşirea unei respiraţii ritmice
este absolut necesară o poziţie comodă, cu coloana vertebrală dreaptă, această

48
poziţie putând fi culcat pe spate, şezând sau stând cu spatele drept. În multe
exerciţii de educare a respiraţiei sunt introduse faze de oprire a respiraţiei (apnee
voluntară) care pot să urmeze deopotrivă după inspiraţie sau după expiraţie.
Apneea contribuie la amplificarea mişcărilor respiratorii, după încetarea
acesteia, asigurând o hiperventilaţie secundară compensatorie. De asemenea,
apneea măreşte rezistenţa centrilor respiratori la consumul de oxigen din sânge
şi contribuie la creşterea cantităţii de bioxid de carbod eliminat. Datorită
efectelor sale benefice asupra organismului, apneea voluntară a devenit un
exerciţiu de educare a respiraţiei. Antrenarea acesteia este deosebit de utilă în
anumite ramuri şi probe sportive în cadrul cărora exerciţiile se realizează cu
apnee prelungită (Karate-do Shotokan)(70, 169,).

Tipuri de respiraţie
a) Respiraţia înaltă sau claviculară se realizează prin ridicarea uşoară a
umerilor şi contractarea abdomenului. În cadrul acestui tip de respiraţie se
întrebuinţează numai partea superioară a plămânilor şi, în consecinţă, aerul
pătrunde într-o cantitate foarte limitată. Respiraţia claviculară nu este utilă ca
atare decât înglobată în cadrul respiraţiei complete.
b) Respiraţia mijlocie sau costală. Aerul este dirijat în special spre zonele
mijlocii ale plămânilor. În cadrul respiraţiei mijlocii, diafragma se ridică,
abdomenul se contractă, coastele se depărtează uşor, dilatând cutia toracică.
Acest tip de respiraţie se întâlneşte la numeroşi sportivi şi în special la
practicanţii artelor marţiale. Se poate practica în poziţie culcat, şezând cu
coloana dreaptă sau stând în picioare. După o expiraţie se inspiră lent pe nas,
depărtând coastele. Abdomenul şi umerii îşi menţin poziţia. Acest tip de
inspiraţie contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui în zona ficatului,
splinei, stomacului, vezicii biliare şi intestinului (Yesudian şi Heich, 1958).
c) Respiraţia abdominală sau diafragmatică. Acest tip de respiraţie este mai
eficient decât cele descrise anterior. Se realizează prin coborârea diafragmului şi

49
umflarea abdomenului. Se practică în poziţia culcat pe spate, şezând cu coloana
dreaptă sau în ortostatism. Acest tip de respiraţie prezintă următoarele efecte
terapeutice: este o respiraţie relaxantă, este odihnitoare pentru activitatea inimii,
stimulează digestia prin masajul realizat asupra organelor abdominale,
contribuie la scăderea tensiunii arteriale.
d) Respiraţia completă este cel mai eficient tip de respiraţie, asigurând
organismului o cantitate sporită de oxigen. Respiraţia completă îmbină cele trei
tipuri descrise anterior, solicitând întregul aparat respirator şi musculatura
respiratorie în totalitate, cu o cheltuială minimă de energie. Se produce astfel un
efect considerabil asupra organismului. Respiraţia completă se realizează prin
coborârea diafragmului, concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte,
depărtarea coastelor şi ridicarea umerilor. Respiraţia completă se practică cel
mai bine în poziţia stând, cu coloana dreaptă şi corpul relaxat. După o expiraţie
amplă urmează o inspiraţie care cuprinde trei segmente:
- coborârea diafragmului, concomitent cu împingerea abdomenului spre
înainte, umflarea abdomenului trebuie executată fără a se manifesta intenţia de a
inspira. Se constată că aerul pătrunde oarecum "de la sine" în partea inferioară a
plămânilor;
- dilatarea toracelui cu depărtarea coastelor;
- ridicarea claviculelor.
În expiraţie, aerul se elimină în ordinea pătrunderii sale în plămâni; se
contractă uşor abdomenul, se apropie coastele şi se coboară umerii. Efectele
respiraţiei complete asupra organismului:
- creşte rezistenţa la răceli şi la alte tipuri de afecţiuni ale aparatului
respirator;
- amplifică vitalitatea generală a organismului;
- creşte capacitatea organismului de a rezista temperaturilor scăzute;
- contribuie în mod indirect la o mai bună funcţionare a tuturor organelor
interne, datorită oxigenării mai bune a sângelui care îl irigă, cât şi masajului

50
exercitat de diafragm asupra organelor aflate în cavitatea abdominală;
- respiraţia completă contribuie şi la o mai bună funcţionare a sistemului
nervos şi implicit a proceselor psihice.
Rolul regulator şi autoregulator al gimnasticii respiratorii creşte şi mai mult
dacă combinăm exerciţiile de gimnastică respiratorie cu exerciţiile de relaxare şi
destindere psihică. Între respiraţie şi relaxare există o foarte strânsă legătură. În
stările de destindere şi relaxare musculară, respiraţia devine tot mai lentă şi mai
profundă. Calmarea, încetinirea voluntară a respiraţiei contribuie la rândul său la
instalarea mai rapidă a stării de relaxare.
f. Hipnoza
Hipnoza reprezintă o metodă acceptată în tratamentul medical, psihologic,
în sport etc., practicată de către specialişti calificaţi. Aplicarea hipnoterapiei
trebuie să fie precedată de o corectă evaluare a subiectului ce urmează să fie
supus acestei intervenţii. Este necesar să obţinem informaţii cu privire la starea
psihică (dacă este psihotic, nevrotic, epileptic etc.) a pacientului, la nivelul său
intelectual, precum şi la istoria vieţii şi problemele sale psihologice. Deosebit de
importante sunt informaţiile referitoare la motivaţia pentru tratament, la nevoile,
structura, caracterul, precum şi la atitudinea acestuia faţă de hipnoză (79, 80,
81).
Bazându-se pe rezultatele cercetării ştiinţifice, terapeutul trebuie să
precizeze următoarele aspecte:
- hipnoza nu este acelaşi lucru cu somnul;
- hipnoza reprezintă o stare realizată într-o mai mare măsură cu concursul
subiectului faţă de acela al psihoterapeutului;
- în timpul hipnozei, subiecţii îşi conservă capacitatea de a-şi autocontrola
comportamentul (Lynn, Rhue şi Weeks, 1990);
- în timpul hipnozei, subiecţii sunt conştienţi de ceea ce se petrece în jurul
lor şi pot recepţiona şi stimuli care acţionează în afara contextului hipnotic
(Lynn, Weeks şi Milano, 1989).

51
 Există numeroase tehnici de inducţie hipnotică utilizate de către specialişti.
Astfel, se poate cere subiectului să se relaxeze cu ochii închişi, să fixeze un
obiect strălucitor sau un punct fix, în timp ce terapeutul administrează sugestii
de relaxare, să se concentreze asupra unei imagini mentale, asupra unei idei,
asupra unei zone a corpului, asupra respiraţiei; de asemenea, se poate sugera
efectuarea unor mişcări monotone, automate sau concentrarea asupra unor
scenarii imaginare. Kirsch (1993) subliniază faptul că hipnoza reprezintă tehnica
cea mai potrivită pentru a ajuta "mintea" să convingă "inima" de un lucru de
care "mintea este deja convinsă". Hipnoza nu reprezintă o metodă de a-l
convinge pe subiect de faptul că gândurile sale negative n-au nici o bază reală, ci
de a-i spori încrederea în sistemele alternative de gândire care, o dată întărite,
vor submina forţa gândurilor disfuncţionale. Tot datorită hipnozei, gândurile
alternative se vor declanşa mai uşor, în mod automat. Hipnoterapia este aplicată
cu succes în multe domenii, printre care şi sport (Holdevici, 1999).
g. Autohipnoza
Pentru încurajarea independenţei şi autonomiei pacientului, se recomandă
cât mai mult practicarea autohipnozei, mai ales după ce subiectul a realizat
câteva şedinţe de hipnoză, sub îndrumarea unui terapeut calificat, care are şi
menirea de a-l învăţa pirncipiile şi tehnica autohipnozei.
Ce se poate realiza prin autohipnoză?:
- să ne cunoaştem mai bine şi mai profund;
- să ne relaxăm după o zi încordată şi agitată;
- să ne eliberăm, prin utilizarea autosugestiilor, de anxietate, tristeţe,
irascibilitate, insomnii, dureri de cap, de gânduri negative şi complexe de
inferioritate;
- să ne îmbunătăţim capacitatea de concentrare a atenţiei, memoria, voinţa,
să gândim mai lucid şi să ne autoprogramăm psihicul pentru o viaţă mai
sănătoasă şi mai eficientă;
- să ne debarasăm de unele deprinderi negative, cum ar fi consumul abuziv

52
de alcool sau medicamente.
Autosugestiile sunt afirmaţii prin care subiectul îşi propune în gând cum
doreşte el să fie sau ce doreşte el să realizeze. Pentru construirea autosugestiilor
şi ca acestea să fie eficiente, se impune îndeplinirea anumitor condiţii:
- să se utilizeze doar afirmaţii cu conţinut pozitiv (de exemplu, în loc de
"nu-mi va mai fi niciodată teamă" trebuie să spunem "sunt deja calm, puternic,
echilibrat!")
- autosugestiile se combină cu tehnica vizualizării;
- după ce am practicat un timp autohipnoza sau relaxarea, putem utiliza şi
autosugestia în stare de veghe, atunci când ne simţim nervoşi;
h. Vizualizarea este o tehnică de autoprogramare a inconştientului ce
constă în reprezentarea mentală a modului în care dorim să fim sau a situaţiei pe
care dorim să o creăm. Ea se deosebeşte de simpla reverie sau visare diurnă prin
faptul că se realizează numai în stare de relaxare sau autohipnoză şi are un
caracter dirijat şi planificat (58,59,60,61). Pentru ca vizualizarea să aibă efectul
dorit, trebuie să respectăm câteva reguli elementare:
- imaginile să aibă un conţinut pozitiv;
- să se folosească imagini detailate, vii;
- imaginea să fie asociată cu autosugestia şi cu starea afectivă
corespunzătoare.
1.5. Concluziile capitolului
Karate este un sport de luptă şi karate-ka sunt expuşi producerii de
accidente, în special traumatisme prin contactul direct, manifestarea capacităţilor
de forţă, acţiunilor de proiectare-cădere, precum şi alte manifestări complexe
determinate de specificul luptei. Accidentele grave din karate se produc asupra
sistemului osos şi a celui articular(66,70,71). Vârsta pubertară este foarte
antrenabilă, dar şi foarte sensibilă la sarcinile ce depăşesc toleranţa individuală
la efort, structurile aparatului locomotor pasiv prezentând un risc mărit pentru
traumatisme sau leziuni. Pregătirea tehnică insuficientă este cea mai

53
responsabilă de accidentele din karate, în interdependenţă cu ceilalţi factori ai
antrenamentului sportiv.
Eliminarea în totalitate a accidentărilor este imposibilă, dar trebuie evitate
pe cât posibil. În acest context, recuperarea medicală convenţională aplicată
corect ne ajută să redăm sportivul cât mai repede sportului şi vieţii sociale.
Metodele psihopedagogice au un rol determinant în recuperarea psihică a
sportivului, ajutându-l să elimine anxietatea provocată de accident, să-şi
recapete starea de bine interioară, confortul psihic, optimismul, încrederea în
metodele psihopedagogice.

CAPITOLUL 2. METODELE DE CERCETARE, ORGANIZAREA ŞI

VALIDAREA CERCETĂRII
2.1. Metodele de cercetare
Analiza literaturii de specialitate
Pentru fundamentarea ştiinţifică a temei am selecţionat lucrările care
tratează acest subiect, concretizate în peste 200 titluri de autori străini şi
autohtoni (tratate, dicţionare, cursuri, monografii, traduceri, referate, articole din
reviste de pedagogie şi psihologie, manuale etc.), toate alcătuind bibliografia
selectivă a acestei lucrări. Autorii studiaţi au tratat în lucrările şi studiile lor
probleme legate de traumatismele cele mai frecvente ce apar în timpul
antrenamentelor sau competiţiilor de karate-do Shotokan, respectiv de metodele
de recuperare fizice şi psihopedagogice a celor traumatizaţi.
Observaţiile pedagogice
Observaţiile pedagogice au fost efectuate respectând cerinţele ştiinţifice
prezentate pe larg de numeroşi cercetători, printre care Piaget I. (1972), Epuran
M. (1992), Sbenghe T. (1981), Hidetaka I. (1990), J. Heil (1993), Holdevici I.
(1988), Ionescu (1975), Rădulescu Al. (1978). Obsevaţiile au vizat sportivii ce

54
practică karate-do Shotokan cu o vechime cuprinsă între 4 şi 9 ani şi vârste
cuprinse între 14 şi 23 de ani, ce au suferit diferite accidentări care s-au soldat cu
entorse în zona cotului, genunchiului şi gleznei. Observaţiile pedagogice au fost
efectuate în timpul imobilizării cu aparat gipsat, cât şi după, lucru care ne-a
permis să stabilim:
- traumatismele cele mai frecvente care apar în timpul antrenamentelor şi al
competiţiilor;
- testarea sportivilor înaintea începerii procesului de recuperare prin cele
două teste: scala de autoevaluare a depresiei (Zung) şi testul pentru depistarea
stresului;
- metodele de recuperare fizice clasice (kinetoterapie şi masaj);
- metodele de recuperare psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia);
- modul cum s-au desfăşurat testările;
- metodele de recuperare fizice şi psihopedagogice utilizate în procesul de
recuperare;
- înregistrarea datelor antropometrice, testarea articulară, date anamnestice,
tratamente de urgenţă acordate etc. au fost concentrate în fişa de evaluare şi
tratament.
Au fost folosite, de asemenea, observaţii indirecte efectuate de antrenorii şi
specialiştii din preajma sportivilor cercetaţi.
Anchetarea prin chestionar şi interviu a specialiştilor şi sportivilor
Anchetarea specialiştilor şi sportivilor a fost efectuată în cadrul cercetărilor
prealabile, după cerinţele ştiinţifice recomandate de Epuran M. (1992), Sbenghe
(1981), Holdevici I. (1990).
Testarea
Această metodă de cercetare a urmărit obţinerea de date care, o dată
analizate, ne pot duce spre recuperare acceptată de sportiv, o reducere a
numărului de zile afectat recuperării, eliminarea pe cât posibil a sechelelor
posttraumatice, alegerea celei mai potrivite metode de recuperare.

55
 Pentru o testare completă şi complexă a sportivului accidentat, am întocmit
fişa de evaluare şi tratament, care cuprinde următoarele date:
Testări medicale:
În cadrul testărilor medicale am întocmit la fiecare sportiv accidentat o fişă
de evaluare şi tratament care cuprinde următoarele date:
1. Date anamnestice
- data accidentării, antrenament sau competiţie;
- cauza – în urma încălzirii insuficiente, neatenţiei, esecuţiei incorecte a unei
tehnici etc.;
- forma – întindere, ruptură, fractură etc.;
- tratament de urgenţă acordat de antrenor, profesor, medic;
- tratament de recuperare:
- obiective: menţinerea tonică şi trofică musculară;
- mijloace: - mişcări izometrice
- kinetoterapie
- concluzii – evaluarea recuperării.
2. Date antropometrice (Anexele 9, 10, 11 şi 12):
Talia se măsoară cu ajutorul taliometrului, între vertex şi planul plantar.
Subiectul este aşezat în ortostatism cu articulaţiile în extensie, astfel încât tija
verticală a taliometrului să atingă călcâiele, şanţul interfesier şi coloana
vertebrală în dreptul omoplaţilor. Capul va fi aşezat astfel încât o linie imaginară
ce uneşte unghiul extern al ochiului cu marginea superioară a conductului
auditiv extern să fie paralelă cu planul plantar. Cursorul taliometrului va fi
sprijinit pe vertax şi se va citi şi consemna valoarea în centimetri.
Greutatea – măsurarea acestui parametru reprezintă măsurarea greutăţii
corpului cu ajutorul cântarului de persoane. Se măsoară în kilograme şi grame.
Anvergura – se măsoară cu ajutorul unei tije rigide gradate în centimetri,
aşezate între punctele digitale. Subiectul va fi aşezat în ortostatism, cu membrele
superioare la orizontală şi cu toate articulaţiile în extensie. Se măsoară în

56
centimetri.
Perimetrul toracic – testarea a fost executată cu banda metrică şi s-a făcut
măsurarea perimetrului toracic în inspiraţie şi expiraţie maximă.
Perimetrul braţ, antebraţ, coapsă, gambă (bilateral) – testarea a fost
executată cu banda metrică în contracţie şi relaxare.
Capacitatea vitală s-a executat cu ajutorul spirometrului, exprimarea
făcându-se în centimetri cubi (cm3).
Dinamometria s-a făcut cu ajutorul dinamometrului.
Testarea articulară s-a executat cu ajutorul goniometrului şi s-a testat flexia
dorsală şi plantară, inversia şi eversia.
Test pentru depistarea stresului
Experimentul constă într-un sondaj efectuat pe un lot de 15 karate-ka prin
testul intitulat "Cum răspundeţi la stres?"
Scala de apreciere
Interpretare
- 0 – 3 puncte, înseamnă că răspund normal la stres;
- 4 – 6 puncte; sunt la limita normalului;
- peste 7 puncte indică o discrepanţă serioasă între solicitări şi capacităţile
personale.
Test de autoevaluare a depresiei (Zung):
În cercetarea noastră am recurs la testul de autoevaluare a depresiei pentru
depistarea la timp şi stoparea eventualelor depresii care pot apărea în perioada
traumatică şi post-traumatică. În experiment am solicitat 15 sportivi cu diverse
traumatisme ale aparatului locomotor. Fiecare subiect a primit un formular cu 19
întrebări la care trebuia să răspundă cu: rar sau niciodată, uneori, adesea,
întotdeauna. Menţionăm faptul că nu se admite nici o sugestie sau influenţă de la
examinator.
Scala de apreciere:
Interpretare

57
 - mai mic de 50 – nu este depresie;
- între 50 – 60 – depresie uşoară;
- între 60 – 70 – depresie medie;
- peste 70 – depresie gravă.
Calculul indicelui de depresie = nota totală x 100 : 80
Trăsătura distinctivă a stării alternative a conştiinţei, care însoţeşte succesul
în recuperarea sportivilor, constă în îmbinarea schimbărilor perceptive cu
formarea unei stări emoţionale pozitive, care depăşeşte brusc toleranţa la stres a
sportivului şi creează premisele unui model psihic elocvent pentru realizarea
scopului propus. Tocmai de aceea învăţarea de către sportivii traumatizaţi încă
din prima etapă a procesului de recuperare a autoinducţiei stărilor alternative de
conştiinţă constituie o etapă-cheie a tehnologiei de pregătire psihologică prin
relaxare şi autosugestie, antrenament mental, metode folosite în cercetarea
noastră. Cea mai importantă trăsătură distinctivă a acestor metode constă în
exprimarea orientării psiho-pedagogice direcţionată spre formarea calităţilor şi
deprinderilor psihice care condiţionează gândirea pozitivă şi încrederea în
obţinerea unui procent cât mai ridicat în recuperarea propriu-zisă. O altă
trăsătură importantă a acestor metode psihopedagogice este construită de un
sistem structurat integrat de pregătire psihologică, orientat spre antrenarea
mecanismelor de bază ale creierului, legate de specializarea unor calităţi motrice
specifice.
Dacă rezultatele celor două teste psihologice sunt pozitive, putem începe
procesul de recuperare. În cercetarea noastră am utilizat următoarele metode de
recuperare:
Metode de recuperare funcţională:
• Kinetoterapia sau "terapia prin mişcare" este principala armă a asistenţei
de recuperare funcţională. Din fişa de evaluare şi tratament întocmită fiecărui
sportiv în parte reiese diagnosticul cu tratamentul kinetoterapeutic adecvat.
În anexele (18,19,20) am alcătuit programe de recuperare mai complexe

58
pentru entorsele de cot, genunchi gleznă aplicate celor două loturi de sportivi
(martor şi experimental) cercetaţi.
În cercetarea de faţă am ales ca metodă de recuperare medicală
kinetoterapia sau "terapia prin mişcare", deoarece este principala armă a
asistenţei de recuperare funcţională. Kinetoterapia este un mijloc al
tratamentului de recuperare ce foloseşte un sistem de exerciţii fizice cu acţiune
asupra întregului organism.
Tratamentul recuperator are două perioade distincte:
- în timpul imobilizării;
- după scoaterea aparatului gipsat. În perioada de imobilizare trebuie
obligatoriu făcute exerciţii pentru păstrarea tonicităţii musculare.
În cercetare am urmărit 20 de sportivi practicanţi ai artelor marţiale stilul
karate-do Shotokan, cu diverse traumatisme căpătate în timpul antrenamentelor
şi competiţiilor.
Unele exerciţii utilizate în cadrul programelor kinetoterapeutice au fost
subsituite cu exerciţii specifice din karate-do Shotokan (anexa4), exerciţii
specifice însemnând executare de lovituri cu membrele inferioare şi superioare
(anexa5 şi6),exerciţii de respiraţie (anexa23). Am considerat util şi benefic de a
introduce exerciţii specifice karate-ului, întrucât sunt mult mai bine cunoscute
de către sportivi şi pot fi executate mult mai corect, ceea ce duce la creştere şi
îmbunătăţirea procesului de recuperare.
• Masajul. În cercetarea noastră am utilizat masajul, care este o cale de
influenţare manuală a diferitelor părţi ale corpului. Masajul folosit este de tip
miostimulent şi are aplicaţie în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare,
inactivitatea după un traumatism pentru combaterea edemelor traumatice.
Metode de recuperare psihopedagogică
În actul terapeutic, psihologia este solicitată plenar, din mai multe puncte
de vedere, privind:
- aplicarea principiilor umaniste psihologice şi pedagogice;

59
 - adaptarea actului terapeutic la personalitatea pacientului;
- comunicarea sau dialogul terapeut – pacient;
- individualizarea procedurilor şi abordărilor psiho-medicale;
- reînvăţarea actelor motrice;
- întărirea eu-lui;
Investigaţiile pregătirii psihologice reprezintă un sector mult mai dificil
decât cel al investigaţiilor somato-funcţionale şi motrice. Pentru realizarea
cercetării, pe baza studiului bibliografic, am selectat un set de pregătire
psihologică, pentru relaxare (M. Epuran, 1989, M. Epuran, I. Holdevici, 1980, I.
S. Langer, 1990), pe care le-am adaptat condiţiilor specifice în cazul nostru a
sportivilor cu diferite traumatisme ale aparatului locomotor.
Testarea psihologică a sportivilor traumatizaţi
În cercetare am fost confruntaţi cu aspecte psihologice ale traumatismului,
privit ca eveniment deosebit, stresant în viaţa individului, cu reacţiile specifice
la acest gen de stres, cu trăirile subiective ale pacienţilor şi atitudinile lor faţă de
procesul de recuperare, faţă de medic, psiholog, terapeut şi uneori chiar faţă de
membrii familiei. Imediat după accident, sportivul suferă nişte transformări
somato-fiziologice-psihice. După cum preciza I. Holdevici (1995), nu se poate
efectua nici măcar teoretic delimitarea dintre manifestările psihice şi cele
somato-fiziologice. Putem exemplifica faptul că iritabilitatea şi gândurile
obsesive le-am alăturat simptomelor de ordin somatic sau psiho-fiziologic.
• Relaxarea, ca metodă psihopedagogică de recuperare a traumatismelor
întâlnite în practica karate-do Shotokan, am materializat-o prin antrenament
autogen – I. H. Scultz. De această metodă beneficiază numai lotul experimental
format din 10 sportivi cu entorsă de gleznă, genunchi, cot, gr. II, III.
• Autosugestia este a doua metodă de recuperare utilizată în cercetare.
Aceasta a fost materializată prin antrenamentul autogen. De asemenea,
experimentul s-a desfăşurat pe acelaşi lot şi aceleaşi traumatisme.
Experimentul pedagogic

60
 Experimentul pedagogic a urmărit evoluţia a două loturi – experimental şi
martor – formate din practicanţi ai stilului karate-do Shotokan cu o vechime
între 4 şi 9 ani şi vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani. Compararea rezultatelor
testelor psihice, metodelor de recuperare medicală clasică, metodelor
psihopedagogice, substituirea unor exerciţii din kinetoterapie cu unele din karate
ne-a permis să verificăm dacă modul în care am aplicat testele şi metodele de
recuperare propuse de noi şi parcurse de grupa experimentală a contribuit la
îmbunătăţirea procesului de recuperare prin obţinerea unui procentaj ridicat şi
diminuarea zilelor alocate recuperării. Alcătuirea programei experimentale a
ţinut cont de indicaţiile specialiştilor din domeniu (Epuran M., 1980, Dragnea
A., 1999, Gagea A., 1979, Kurt E., 1996, Holdevici I., 1988, Sbenghe T., 1980,
Popescu V., 1991, Baciu C., 1981). Programa experientală propusă de noi se
referă doar la o modalitate de recuperare a traumatismelor întâlnite în karate-do
Shotokan pentru a determina cât mai precis efectele aplicării ei.
- Cercetarea s-a făcut pe un lot de sportivi cu vârste cuprinse între 14 şi 23
de ani şi o vechime în practica karate-do Shotokan de 4 – 9 ani. Datorită
complexităţii artelor marţiale, aprofundarea lor implică o pregătire fizică şi
psihică ridicată.
- Au fost selecţionate cele mai frecvente traumatisme ce se produc în
antrenamente şi competiţii, după cum reiese din cercetările preliminare, cele mai
multe accidente se produc în timpul antrenamentelor – 74,66%, pe când în
competiţii 24,44 %.
- Recuperarea deficitară se produce datorită necunoaşterii suficiente a laturii
psihice a sportivului în momentul accidentării, modul de reacţie al acestuia la
durere, starea de anxietate pe care o capătă datorită imobilizării. De aceea am
acţionat prin cele două teste. (stres şi depresie).
- De cele mai multe ori în recuperarea traumatismelor, în cazul nostru
entorsele de gleznă, genunchi şi cot, nu se recurge decât la imobilizarea în aparat
gipsat, ignorându-se partea de recuperare medicală (kinetoterapie, masaj).

61
 - Asocierea metodelor de recuperare medicale clasice cu cele psiho-
pedagogice grăbeşte perioada de recuperare şi totodată se îmbunătăţeşte şi
tonusul psihic al subiectului.
- Substituirea unor termeni şi exerciţii de karate cu cele din programul de
kinetoterapie are un impact pozitiv asupra subiectului, datorită faptului că
mişcarea respectivă este cunoscută şi este executată cu uşurinţă.
- Alimentaţia raţională, vitaminizarea, constituie suportul de bază în
procesul de recuperare.
De asemenea, programa experimentală propusă conţine teste psihologice,
exerciţii specifice karate-do Shotokan.
1. Teste psihologice aplicate:
- test pentru depistarea sportivilor predispuşi la stres;
- testarea prin scala de autoevaluare (Zung).
2. Exerciţii de recuperare specifice kinetoterapiei:
- complex de exerciţii pentru recuperarea cotului;
- complex de exerciţii pentru recuperarea genunchiului;
- complex de exerciţii pentru recuperarea gleznei.
3. Exerciţii specifice karate-do Shotokan care au substituit exerciţiile de
kinetoterapie:
- exerciţii pentru recuperarea cotului: executarea loviturilor de braţ;
- exerciţii pentru recuperarea genunchiului: executarea loviturilor de picior;
- exerciţii pentru recuperarea gleznei: executarea deplasărilor specifice
karate-do Shotokan;
- exerciţii de respiraţie prin Kata (lupta cu adversar imaginar), Unsu,
Hangetsu.
4. Exerciţii specifice metodelor psihopedagogice:
Relaxarea – tehnica lui Schultz
- inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului;
- generalizarea senzaţiei de greutate;

62
 - inducerea senzaţiei de căldură la nivelul braţului drept, stâng, membrului
inferior drept, stâng;
- generalizarea senzaţiei de căldură;
- exerciţii pentru liniştirea bătăilor inimii;
- exerciţii pentru calmarea respiraţiei;
- exerciţii pentru trăirea senzaţiei de căldură în regiunea plexului solar;
- exerciţii pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii.
Autosugestia
- exerciţii de tensionare;
- exerciţii de relaxare.
Metode statistico-matematică de prelucrare şi interpretare a datelor
Pentru cercetarea şi interpretarea datelor s-a utilizat testul Student şi testul
Anova, după cum urmează:
INDICATORI STATISTICI (Semnificatie si interpretare)

SARITURA IN LUNGIME DE PE LOC

(Exemplificare)

Indicatori statistici Saritura in

lungime de pe loc

T1 T2
Media aritmetica 1.98 2.04
Eroarea Standard 0.02 0.02
Mediana 2.00 2.06
Modulul 1.96 2.10
Abaterea Standard 0.07 0.07
Dispersia 0.00 0.00
Abaterea medie 1.18 1.19
Coeficientul de variatie 0.003 0.003
Amplitudinea 0.27 0.21
Minim 1.83 1.94
Maxim 2.10 2.15
Nivelul de incredere(95.0%) 0.04 0.04

SEMNIFICATIE INDICATORI

63
 Media aritmetica (M sau m)- reprezinta raportul dintre suma rezultatelor
si numarul de subiecti.
Eroarea Standard - reprezinta raportul dintre abarerea standard si
radicalul din numarul de subiecti.
Mediana - reprezinta valoarea (rezultatul) situata la jumatatea sirului
ordonat (crescator sau descrescator) al rezultatelor. Daca numarul de
subiecti, n, este impar, mediana este valoarea aflata pe pozitia (n+1)/2. Daca
numarul de subiecti, n, este par, mediana este media aritmetica a valorilor aflate
pe pozitiile n/2 si n/2 + 1.
Modulul - reprezinta valoarea (rezultatul) cu frecventa cea mai mare.
Abaterea standard (S sau s) - reprezinta un indicator al imprastierii
datelor care indica omogentiatea sau neomogenitatea populatiei studiate, dupa
cum valoarea sa este mai mica respectiv mai mare. Se obtine prin extragerea
rădăcinii pătrate din fracţia care are la numărător suma pătratelor diferentelor
dintre valorile observate ale populatiei si media lor aritmetica iar la numitor
numarul n-1, adica, numarul de subiecti minus 1...
Dispersia (S2 sau s2)- reprezinta tot un indicator al împrăştierii datelor si
este egala cu valoarea obtinută prin ridicarea la pătrat a abaterii standard.
Abaterea medie - Raportul dintre suma diferentelor in valoare absoluta (in
modul) a abaterilor de la medie si numarul de subiecti. Reprezinta media
aritmetica a abaterilor, in valoare absolută, de la medie.
A = (∑ABS(Xi - m)) / n
Coeficientul de variaţie - este dat de raportul dintre abaterea standard si
media artimetica.
CV = S / M
Maxim - este dat de rezultatul cu valoarea cea mai mare.
Minim - este dat de rezultatul cu valoarea cea mai mica.
Amplitudinea - se obtine ca diferenţă dintre maxim si minim.
Nivelul de incredere (95 %) – este o valoare cu ajutorul careia se obtine

64
intervalul de incredere in care se gasesc 95 % din datele studiate. Intervalul de
incredere se calculeazã astfel :
(media aritmetica – nivelul de incredere , media aritmetica + nivelul
de incredere)
Exemplu de calcul interval de incredere pentru T1. (1.98 – 0,04, 1.98 +
0.04) sau (1,94 , 2,02)
OBS. Restul indicatorilor sunt cunoscuti

SEMNIFICATIE INDICATORI t – Test DEPENDENT

(Exemplificare)
Indicatori statistici Valori
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0.00
Grade de libertate 11
t Statistic (calculat) -7.40
P(T<=t) (test unilateral) 0.00
t Critic test unilateral (val. din 1.80
tabel)
P(T<=t) (test bilateral) 0.00
t Critic test bilateral (val. din 2.20
tabel)
1. t – Test dependent se utilizeaza in cazul verificarii ipotezei nule pentru o
grupa de subiecti testată de doua ori asupra aceleasi variabile. Experimentatorul
este interesat de modificările apărute intre cele două testări.
2. Daca P <= 0,05 atunci t Statistic (calculat) este mai mare in valoarea
absolută (considerat pozitiv) decât t Critic (valoare ce se găseşte in tabelele
pentru t – test)
Diferenta mediilor – Ipoteza privind diferentele dintre mediile celor două
grupe. Ipoteza nulă (H0) presupune că nu există nici o diferenţă între mediile
rezultatelor (M1, respectiv M2) obţinute de sportivi, la proba considerată, la cele

65
doua testari (T1, T2). Cu alte cuvinte M1 – M2 = 0, sau M1 = M2. Ipoteza
alternativa (HA), este cea care neagă ipoteza nula.
Exista trei cazuri:
1. H0: M1 = M2 versus HA: M1 # M2;
2. H0: M1 = M2 versus HA: M1 < M2;
3. H0: M1 = M2 versus HA: M1 > M2.
Numarul de grade de libertate df = (n – 1), unde n = nnumarul de subiecţi
din grupa.
t – Statistic – valoarea calculata pentru t – test.

M1 - M 2
t=
S12 S 22
+
n1 n2
t Critic test unilateral - valoarea ce se obtine din tabelul t-test pentru
probabilitatea p propusa (de obicei, p = 0,05 / 2, adica p = 0,025) si df grade de
libertate. (testul unilateral, se considera in cazurile 2 si 3, H0 versus H1 )
P(T<=t) test unilateral – probabilitatea pentru cazul in care T obtinut din
tabel este mai mic sau egal cu t calculat (t – Statistic) în cazul testului unilateral.
t Critic test bilateral - valoarea ce se obtine din tabelul t-test pentru
probabilitatea p propusa (de obicei p= 0,05) si df grade de libertate. (testul
bilateral, se considera in cazul 1 H0 versus HA, Ipoteza alternativa presupune m1
# m2, cu alte cuvinte, m1 poate fi mai mic decât m2 sau m1 poate fi mai mare
decât m2))

P(T<=t) test bilateral – probabilitatea pentru cazul în care T obtinut din

tabel este mai mic sau egal cu t calculat (t – Statistic) în cazul testului bilateral
In acest exemplu caşsiîin toate testele realizate în lucrare, ipoteza nulă H0,
presupune ca diferenţa mediilor este 0. Prin urmare suntem în cazul unui t- Test
bilateral.
INTERPRETARE t – test

66
 Se respinge ipoteza nulă ,(diferentele dintre mediile variabilei analizate in
cele doua testari sunt semnificative), daca valoarea lui P calculată este mai
mică decât probabilitatea propusa (p = 0,05). Daca valoarea lui P calculata este
mai mare decât 0,05 atunci acceptam ipoteza nulă (diferentele dintre mediile
variabilei analizate in cele doua testari nu sunt semnificative)

TESTUL ANOVA – Semnificatie si interpretare.

(Exemplificare)

Cu ajutorul acestei metode de analiza studiem dacă exista sau nu

diferenţe semnificative statistic între mediile rezultatelor obţinute de
sportivii din cele doua grupe (sau loturi) la proba considerată.
Rezultatele obţiute vor fi prezentate astfel:
ANOVA: . Grupa 1 vs Grupa 2
Groupe Su Su M Dispersia
biecti ma edia
Grupa 1 N1 ∑X M S12
I 1

Grupa 2 N2 ∑X M S22
J 2

Sursa Variatiei SS df MS F P
Intre Grupe C- K-1 MS1 = (C- MS p
B B)/(K-1) 1/MS2

In Grupe A- P-K MS2 = (A-

C C)/(P-K)
Total A- P-1
B

67
 SS – Suma patratelor
- Între grupe: C -B;
- În grupe: A-C;
- Total A - B,
unde:
A = ∑ X2 - ridicarea la pătrat a rezultatului fiecărui subiect şi apoi
însumarea tuturor valorilor rezultate indiferent de grupa din care fac parte
B = (∑ X)2 / N - însumarea rezultatelor fiecărui subiect, indiferent de grupa
din care face parte, ridicarea sumei la pătrat şi apoi impărţirea la numărul total de
subiecti.
C = (∑ X1)2/ N1 + (∑ X2)2/ N2 + ………….+.(∑ Xi)2/ Ni - însumarea
rezultatelor fiecărui subiect din grupa 1, ridicarea la pătrat şi împărţirea la
numărul de subiecti N1 din grupa 1; repetarea aceluiaşi procedeu pentru toate
grupele. La final se însumează toate rezultatele parţiale.
df – numarul gradelor de libertate :
- intre grupe df = numarul grupelor – 1
- in grupe df = numarul total de rezultate – numărul grupelor
• Media pătratică - MS se obţine, atât pentru "Intre grupe" cât şi pentru
"In grupe" prin raportarea valorilor corespunzătoare SS la df;
• Constanta Fisher - F - se obţine prin impartirea valorii MS pentru “Intre
grupe” la valoarea MS pentru “In grupe”
MS – Media patratica.
Se obtine, pentru fiecare sursă a variaţiei, prin impartirea valorii SS la df
(Ex MS in cazul sursei de variatie “In Grupe”, va fi 0.21 / 21 = 0.01).
F – Constanta Fisher rezultată din calcul, prin imparţirea valorii MS pentru
sursa “intre grupe” la valoarea MS pentru sursa “in grupe”.(In exemplul
considerat F = 0.05 / 0.01 = 5.00)
F crit – Constanta Fisher rezultata din tabele statistice pentru probabilitatea
de risc fixata (p = 0.05) si numarul gradelor de libertate. Daca F este mai mare

68
decât F crit, exista o diferenta intre mediile celor doua grupe. Valoarea
indicatorului P ne spune daca aceasta diferenta este statistic semnificativa sau nu.
P – (P value) - Reprezinta probabilitatea dupa care apreciem daca exista
sau nu o diferenta semnificativa din punct de vedere statistic intre cele doua
grupe. Valoarea lui P se obtine din calcul si se compara cu probabilitatea de risc
fixata in momentul efectuarii testului ANOVA. In calculele efectuate s-a lucrat
cu valoarea de 0,05.
Daca P calculat are o valoare mai mica decât 0,05 respingem ipoteza nula
(acceptam ipoteza alternativa) si spunem ca intre cele doua grupe exista o
diferenta semnificativa statistic, in cazul variabilei studiate (in exemplul de mai
sus Saritura in lungime de pe loc) In caz contrar (P calculat mai mare decât
0,05) acceptam ipoteza nula, si spunem ca nu exista diferente semnificative
statistic intre cele doua grupe, in cazul variabilei studiate.
Exemplu - Săritura în lungime de pe loc

ANOVA:
Grupe Su Su M Dispersia
biecti ma edia
Grupa 1 12 24. 2. 0.00
46 04
Grupa 2 11 21. 1. 0.02
41 95

Sursa SS df M F P F
Variatiei S crit
Intre 0.0 1 0. 5.00 0.0 4.3
Grupe 5 05 38 2
In Grupe 0.2 21 0.
1 01

69
 Total 0.2 22
6
In exemplul de mai sus, exista o diferenta statistic semnificativa intre cele
doua grupe. Afirmatia se bazeaza pe valoarea lui P, care este de 0,038. Cum
0,038 este mai mic decât 0,05 respingem ipoteza de nul care presupunea ca
diferenta dintre mediile celor doua grupe este egala cu zero.
2.2. Organizarea cercetării
Cercetarea de faţă s-a efectuat în trei etape, după cum urmează:
Etapa I (2001 – 2002) a cuprins studierea izvoarelor literaturii de
specialitate, în număr de circa 200, legate de tema cercetată (a se vedea
bibliografia). Această activitate a condus la formarea unei impresii clare în ceea
ce priveşte stadiul actual al cercetărilor şi cunoştinţelor din domeniu şi a permis
deschiderea unor strategii noi de cercetare evidenţiate în etapele ulterioare ale
prezentei cercetări.
Etapa a II-a (2002 – 2003) a constat în organizarea cercetărilor prealabile,
efectuate pe următoarele direcţii:
a. Chestionarea specialiştilor – completarea cunoştinţelor privitoare la
problema cercetată prin fructificarea experienţei practice a 25 de profesori,
medici, kinetoterapeuţi;
b. Intervievarea sportivilor – abordarea problemei din unghiul subiecţilor
accidentaţi;
c. Observarea unui număr de 20 de sportivi ce au suferit entorse în zona
cotului, genunchiului şi gleznei;
d. Testarea sportivilor prin cele două teste psihologice – depistarea stresului
şi depresiei;
e. Observarea subiecţilor accidentaţi în perioada de recuperare medicală
clasică (kinetoterapie şi masaj);
f. Observarea subiecţilor ce au folosit exerciţii specifice karate-ului în locul

70
celor de kinetoterapie;
g. Observarea subiecţilor accidentaţi care au participat la recuperare prin
metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie);
h. Observarea modalităţilor optime de recuperare a traumatismelor cercetate
a fost realizată prin fişa de evaluare şi tratament a fiecărui sportiv accidentat.
Etapa a III-a (2003 – 2004) a constat în efectuarea experimentului
pedagogic şi totodată verificarea eficienţei modelului experimental propus de
noi, prin compararea rezultatelor testărilor iniţiale, intermediare şi finale ale
grupelor de cercetare, precum şi analiza rezultatelor obţinute de sportivi după
procesul de recuperare.

2.3. Aprobarea şi aplicarea datelor cercetării

Rezultatele cercetării noastre au fost prezentate şi publicate :
- Importanţa testării sportivilor accidentaţi prin scala de autoevaluare
(Zung), depistarea depresiei înainte de începerea programului de recuperare,
Montreal, Canada, 2001
- Relaţiile psihopedagogice dintre terapeut şi pacientul traumatizat,
Oradea, România, 2002;
- Metode de recuperare a diferitelor traumatisme ale aparatului locomotor
folosite în artele marţiale, Bucureşti, România, 2002;
- Consideraţii asupra antrenamentelor în karate-do, Chişinău, Republica
Moldova, 2002;
- Forme de traumatisme întâlnite frecvent în practicarea artelor marţiale,
Târgu-Jiu, România, 2003;
- Studiu privind dezvoltarea artelor marţiale de la origine până în perioada
actuală, Chişinău, Republica Moldova, 2003;
- Metode psihopedagogice şi medicale de recuperare a traumatismelor
frecvent întâlnite în procesul de pregătire în artele marţiale (karate-do
Shotokan), Chişinău, Republica Moldova, 2003;

71
 - Rolul kinetoterapeutului în echipa multidisciplinară de îngrijire a
bolnavului, Bucureşti, România, 2004;
- Autosugestia, metodă psihopedagogică utilizată în recuperarea diferitelor
traumatisme în artele marţiale// Chişinău, Rep. Moldova, 2005;
– Strategii de recuperare a traumatismelor aparatului locomotor întâlnite
frecvent în practicarea Artelor Marţiale// Piteşti România, 2005
-Kinetoterapia- metodă indispensabilă în recuperarea traumatismelor în
Karate-do Shotokan// Galaţi, România 2005
-Acordarea primului ajutor în cazul accidentărilor survenite în practicarea
Artelor Marţiale// Bucureşti România, 2006
– Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan //
Craiova, România, 2006,
-Frecvenţa traumatismelor ce apar în antrenamentele şi competiţiile de Arte
Marţiale în funcţie de zona afectată şi locul de producere al accidentelor//
Bucureşti România, 2006
Toate aceste publicaţii servesc ca material metodico-ştiinţific atât pentru
kinetoterapeuţi, antrenori, profesori, studenţi.

72
 CAPITOLUL 3. ELABORAREA UNOR STRATEGII DE
RECUPERARE A TRAUMATISMELOR ÎNTÂLNITE FRECVENT ÎN
PRACTICAREA ARTELOR MARŢIALE
În practicarea artelor marţiale, ca şi la sportivii de performanţă,
suprasolicitarea fizică şi psihică la antrenamente şi competiţii poate duce la
apariţia unor accidente, uneori minore, alteori punând în pericol viaţa
sportivului. Unele dintre ele sunt datorate durităţii efortului, tehnicii incorecte
sau nerespectării indicaţiilor elementare date de antrenor sau medic, altele au
drept cauză diversele afecţiuni care forţează organismul, efortul putând contribui
la declanşarea unor afecţiuni patologice grave( 75,76,98,99,100,105,106).
Aceste accidente trebuie cunoscute atât de medic, cât şi de antrenorul de arte
marţiale, deoarece comportarea imediată sau ulterioară, promptitudinea
măsurilor luate condiţionează evoluţia bolnavului în ultimă instanţă, succesul
sau insuccesul tratamentului.
Odată cu apariţia accidentului, antrenorul sau instructorul trebuie să fie în
măsură să aprecieze gravitatea lui, să acţioneze prompt în acordarea primului
ajutor şi, după caz, să solicite ajutor medical calificat.
Noţiunea de traumatism al aparatului locomotor este foarte largă şi se

73
întinde de la o simplă contuzie, entorsă, plagă a părţilor moi şi până la
politraumatisme.
Este necesar ca orice traumatism, indiferent de intensitatea şi localizarea lui
să constituie o urgenţă care să solicite asistenţa medicală calificată cât mai
precoce. În ceea ce priveşte noţiunea de asistenţă de urgenţă, ea cuprinde
totalitatea măsurilor de ajutor medical, atât în primele 24 de ore, adică de la
locul accidentului, până chiar imediat după sosirea accidentatului la spital. În
general, asistenţa de urgenţă comportă 3 etape: asistenţă la locul accidentului sau
primul ajutor propriu-zis, asistenţă pe timpul transportului şi aceea care se dă
imediat în spital. Indiferent de etapele parcurse, asistenţa medicală de urgenţă a
traumatizaţilor este nu numai o problemă de competenţă medicală propriu-zisă,
ci şi de organizare care presupune atât scurtarea timpului scurs de la acordarea
primului ajutor la locul accidentului şi pînă la rezolvarea terapeutică calificată
sau specializată, cât şi de înlăturare a oricăror gesturi neadecvate şi greşeli de
comportament medico-chirurgical.
Traumatismele sunt datorate tehnicii incorecte sau nerespectării indicaţiilor
elementare date de antrenor sau de medic, sau datorate efortului, necunoaşterii
suficiente a tehnicilor sau a regulamentului( 145,161).
1. Acordarea primului ajutor la locul accidentului:
- scoaterea rănitului de sub influenţa agentului traumatizant. Impunerea
calmului, deoarece panica poate produce mai multe victime decât accidentul
iniţial;
- administrarea de lichide;
- în cazul unei plăgi hemoragice, prima grijă este hemostaza provizorie.
Deşi a intrat în practica curentă obiceiul de a aplica un garou deasupra plăgii
sângerânde, se comit încă multe greşeli în aplicarea lui: garoul nu este strâns
suficient sau este strâns prea puternic, de asemenea menţinerea garoului nu
trebuie să depăşească 45 de minute. Riscurile mai sus amintite fac ca astăzi
aplicarea garoului să fie limitată la cazurile cu hemoragii evidente, renunţându-

74
se la obiceiul de a-l aplica sistematic pentru orice plagă superficială sângerândă;
- în cazul unei plăgi a părţilor moi, se recurge la pansament. Acesta are rol
de protecţie contra infecţiei, este hemostatic şi poate preveni şocul;
- la orice politraumatizat trebuie să se verifice respiraţia, pulsul, tensiunea
arterială, starea de conştienţă.
2. Asistenţa pe timpul transportării accidentatului este acordată de
specialişti
Prima greşeală se săvârşeşte în modul de transport a rănitului de la locul
accidentului la vehicolul ce asigură deplasarea la spital. Nu este permisă
ridicarea verticală şi cu atât mai mult mersul unui accidentat suspectat de o
fractură sau luxaţie la nivelul membrelor pelvine ,de un traumatism vertebral sau
purtarea de garou la nivelul membrelor inferioare.
Este recomandabil ca transportul să se facă cu mijloace sanitare specializate.
În cazul în care se folosesc mijloace improvizate – automobile, autocamioane
etc. – să se evite pe cât posibil zdruncinăturile. Pe timpul transportului este
indicat ca accidentaţii să fie sub observaţie, controlul stării generale, al tensiunii
arteriale şi al pulsului(161,177).
3. Tratamentul de urgenţă la sosirea în spital se acordă de medicul
specialist
Profesorul, antrenorul sau instructorul de arte marţiale trebuie să fie în
măsură să aprecieze gravitatea accidentului, să acţioneze prompt în acordarea
primului ajutor şi, după caz, să solicite ajutor medical calificat.
Pentru aceasta prezentăm în continuare cele mai frecvente accidente care
pot apărea în practicarea artelor marţiale, împreună cu manevrele de prim ajutor
recomandate.
Forme de traumatisme
A. Traumatismele capului şi gâtului
Comoţia cerebrală - pierderea bruscă a cunoştinţei pe scurtă durată (de la
câteva secunde la câteva minute), total reversibilă, putând fi însoţită sau nu de

75
puls tahicardic sau bradicardic, apnee sau hipopnee, vomă alimentară, scăderea
sau abolirea reflexelor oculo-palpebrale şi miotatice.
Tratament: repaus total 5 - 6 zile, sub supraveghere medicală (control
neurologic şi examinare electroencefalografică).
În comoţia cerebrală suferinţa este trecătoare şi nu produce leziuni în
substanţa cerebrală. Revenirea este completă, fără tulburări tardive.
Contuzia cerebrală - pierderea cunoştinţei, mai profundă şi mai îndelungată
(ore - zile), însoţită de fenomene vegetative (apnee, dispneee, vărsături, cianoză)
şi de semne neurologice (reflexe modificate, pareze, paralizii, leziuni de nervi
cranieni). Se poate întâlni la accidentele la sol, unde capul este compresat între
două planuri (sol şi greutatea adversarului). În cazurile mai grave, aceasta se
produce printr-un mecanism de "accelerare rotatorie", în Karate, prin lovitura
directă cu pumnul în bărbie. Prin aceasta, capul este împins brusc înapoi,
producându-se şi o rotaţie a capului în jurul artiuclaţiei occipito-atlatoidiene (cap
- gât), cu ruperea vaselor sangvine cerebrale dintre meninge şi creier. Efectul
vibrator al loviturii se transmite şi asupra creierului, producând mici sângerări,
cât şi o întindere şi o rotaţie a trunchiului cerebral, care poate duce brusc la stop
cardiorespirator (moarte clinică).
Tratament: solicitare de urgenţă a ajutorului medical calificat, după
acordarea primului ajutor(165,177).
Sindromul de compresie cerebrală - apariţia după un interval mai lung sau
mai scurt de timp de la traumatism a cefaleei, greţurilor, vărsăturilor,
bradicardiei, midriazei unilaterale, hemideficitului motor sau senzitiv, este
expresia existenţei unui hematom intracranian sau a unui edem cerebral
traumatic.
Tratament: îndrumarea de urgenţă a pacientului către un sistem medical
specializat.
Fracturile craniene - apar extrem de rar, dar semnele lor trebuie cunoscute,
pentru îndrumarea rapidă a bolnavului spre serviciul medical specializat.

76
 Semne indirecte:
- hematomul sub scalp;
- edem;
- denivelări;
- echimoze;
- pierdere de sânge şi lichid cefalorahidian prin orificiile nazale şi
auriculare;
- paralizie facială periferică;
- hipoacuzie;
- sindrom vestibular;
- strabism (în fracturile de stâncă temporală).
Cel mai grav accident în fracturile craniene este fractura osului temporal, cu
interesarea arterei meningo-temporale şi apariţia hematomului extradural.
Evoluţia hematomului este foarte rapidă şi de aceea este de cea mai mare
urgenţă.
Accidentatul este transportat la o clinică de specialitate şi supus intervenţiei
chirurgicale.
Reluarea activităţii competiţionale după o fractură craniană necomplicată nu
este posibilă înainte de 6 luni şi numai după "restitutio ad integrum".
Leziunile scalpului - în practica sportivă se întâlnesc deseori plăgi ale
ţesuturilor moi epicraniene, atingând de multe ori doar pielea capului şi
aponevroza epicraniană şi, uneori, favorizând apariţia hematomului epicranian.
Tratament: în aceste condiţii trebuie efectuată dezinfecţia plăgii cu apă
oxigenată, alcool, spălare simplă cu apă şi săpun, pansament şi în cazul
iminenţei hematomului comprese reci aplicate pe locul loviturii.
Fracturi de maxilar - evidenţiate de întreruperea continuităţii osoase, durere
spontană sau provocată de mişcări ale mandibulei, tumefacţii, echimoze,
hematoame, tulburări ale raportului de ocluzie.
Tratament: imobilizare cu un bandaj cu faşă numit "bandajul în căpăstru"

77
sau cu benzi de leucoplast şi transportul la spital în poziţie şezând.
Fracturi ale arcadei temporo-zigomatice se produc prin cădere directă în
cap şi faţă, cu impact pe frunte şi tâmplă. În artele marţiale, în loviturile directe
pe tâmplă, fractura interesează orbita înainte, iar înapoi arcada temporo-
zigomatică. Prezenţa fracturii se manifestă printr-o vânătaie (echimoză) în jurul
orbitei, un edem al obrazului şi deformarea lui. Şi aceasta constituie o urgenţă
medico-chirurgicală şi impune ajutor de specialitate.
Traumatismele nazale - după intensitatea şi direcţia agentului vulnerant, ele
pot interesa numai partea cartilaginoasă sau numai partea osoasă a piramidei
nazale, sau pe amândouă. Semnele ce apar sunt dureri la nivelul piramidei
nazale, deplasări sau deformări, epistaxis, tumefacţii, scurgeri de LCR (în cazul
unei fracturi la nivelul lamei ciuruite a etmoidului).
Tratament: oprirea hemoragiei, dezinfecţia plăgii şi îndrumarea spre secţia
ORL. Epistaxisul (hemoragia nazală) apare frecvent în practica artelor marţiale
şi de cele mai multe ori se opreşte spontan. În cazurile mai grave, unde
hemoragia este abundentă, este bine să aplicăm câteva soluţii simple şi eficiente:
- culcarea accidentatului pe spate;
- compresiunea digitală a narinei, în direcţia înăuntru şi în sus;
- tamponarea cu apă oxigenată sau antipirină 10%, vit. K sau Adrenostazin;
- aplicarea de comprese reci pe urechi şi pe coloana vertebrală, între
omoplaţi;
- presopunctură pe ceafă, la 0,5 cm deasupra marginii de inserţie a părului
- masarea dosului mâinii în punctul situat la unirea policelui cu indexul.
Traumatisme oculare - apar mai rar la nivelul globului ocular şi mai
frecvent la nivelul anexelor (orbită, pleoape, sprâncene) şi se manifestă prin
echimoze, tumefacţii, edeme, fotofobie, dureri oculo-orbitale, scăderea acuităţii
vizuale.
Tratament: în cazul traumatismelor anexelor orbitale, după dezinfecţie se
aplică comprese reci, pansamente sterile, dacă există plăgi bolnavul este

78
îndrumat spre medicul de specialitate. O atenţie deosebită trebuie dată
hematomului masiv palpebral, cu tendinţă de difuzie spre părţile învecinate, care
poate fi expresia unei fracturi de perete orbital. În acest caz trebuie solicitat
ajutorul imediat al specialistului.
Traumatisme ale pavilionului urechii - mai rare şi mai puţin grave,
manifestate prin excoriaţii, hematoame până la rupturi de timpan, în care apar
dureri vii, otoragie, scăderea acuităţii auditive.
Tratament: după acordarea primului ajutor, constând în toaleta plăgii şi
pansament steril, comprese reci, pansament compresiv (în cazul hematomului),
se îndrumă pacientul spre serviciul medical de specialitate.
Traumatismele laringelui - manifestate prin dispnee, durere, disfonie,
leziuni tegumentare.
Tratament: după primul ajutor, constând în combaterea şocului prin metode
de resuscitare, oprirea hemoragiei se transportă bolnavul la secţia ORL, unde se
va face profilaxia stenozelor laringiene.
B. Traumatisme vertebro- medulare
Sunt rare dar extrem de grave, putând duce rapid la exitus (cele de C1 - C3)
sau la apariţia paraplegiilor flasce. Acesta este motivul pentru care, de îndată ce
se suspectează o astfel de leziune, trebuie solicitată salvarea, fără a mişca
pacientul de la locul accidentului(144,145).
C. Traumatisme ale organelor interne, cavitare sau parenchimatoase
Traumatismele renale, frecvente în accidentele abdominale. În Karate se
produc prin lovituri în spate, paravertebral sau pe torace, lateral, cu fracturi de
coaste. Loviturile pe rinichi pot produce chiar rupturi renale cu vărsare de sânge
şi urină în cavitatea abdominală, ceea ce generează o stare foarte gravă pentru
accidentat. Se manifestă clinic prin durere lombară, contractură musculară,
hematurie, şoc traumatic.
Traumatisme hepatice - extrem de grave, apar în urma loviturilor primite în
hipocondrul drept şi sunt reprezentate de rupturi ale capsulei sau pediculului

79
hepatic. Se manifestă prin dureri abdominale mari, pereţii abdominali sunt
puternic contractaţi, paloare a feţei şi buzelor cu transpiraţii reci, puls rapid, slab
perceptibil şi tahicardic.
Traumatisme vezicale - apărute în special la lovituri pe o vezică plină. Se
manifestă prin semnele clasice de şoc însoţit de hematurie, disurie, falsă retenţie
urinară (semne ale unei eventuale rupturi vezicale).
Tratament: în toate cazurile când se suspectează o leziune a unui organ
intern, chiar dacă manifestările sunt minore, se impune un consult de specialitate
şi o supraveghere medicală timp de câteva zile, dată fiind posibilitatea apariţiei
leziunilor în doi timpi, cu hematom intracapsular şi ruptură tardivă a capsulei
organului respectiv. La locul accidentului se pot aplica analgezice, sedative şi
pungă cu gheaţă pe locul respectiv.
D. Sincopa
Reprezintă oprirea bruscă a respiraţiilor şi bătăilor cordului şi apare în
practicarea artelor marţiale accidental, ca urmare a unei lovituri într-una din
zonele reflexogene ale capului.
Medicina clasică ne indică, ca mijloc de prim ajutor, resuscitarea cardio-
respiratorie, cu respiraţie artificială şi masaj cardiac extern.
Medicina tradiţională orientală vine cu o alternativă la cea clasică, oferind
prin presopunctură, metode simple, dar eficiente de reanimare. Iată câteva
soluţii:
- tonifierea punctului situat la unghiul unghial extern al degetului mic de la
mână;
- tonifierea punctului situat pe şanţul nazo-labial, la unirea 1/3 superioare cu
2/3 inferioare, sau se apasă cu unghia pe şanţul dintregingie şi buza superioară;
- tonifierea punctului aflat pe pliul pumnului în afara arterei radiale;
- în cazul sincopei datorată loviturii în plexul solar se adaugă masajul
energic în centrul tălpii piciorului;
- în cazul sincopei datorată loviturilor la testicule, se execută percuţii pe

80
marginea internă a tălpilor, cu pumnul;
- în cazul loviturilor la gât, se execută percuţii uşoare cu vârful degetelor pe
vertebra C7;
- în cazul loviturilor la cap - masaj blând pe tâmple şi ceafă, percuţii uşoare
cu palma pe regiunea lombară şi cu vârful degetelor pe vertebra L3.
E. Traumatismele aparatului locomotor
Sunt cele mai frecvente la practicanţii de arte marţiale, variind de la simple
contuzii, crampe musculare, la luxaţii şi fracturi complicate(132,134,135).
Contuziile apărute în urma unor lovituri directe sau indirecte se fac simţite
prin edem, echimoză, hematom, durere şi impotenţă funcţională.
Tratament: nu prezintă gravitate, iar tratamentul imediat constă în
refrigeraţii şi pansament compresiv în cazul hematoamelor.
Leziunile musculare apar în special prin suprasolicitare, ca urmare a unei
încălziri insuficiente, a unor stări de oboseală sau în cazuri de supraantrenament.
Ele sunt de diferite grade, începând cu întinderile musculare până la rupturi de
ligamente şi muşchi.
• Întinderea musculară este un accident frecvent în sport şi apare mai ales
în urma unei încălziri neglijate şi insuficiente. Semnele întinderii musculare, pe
lângă contractură, sunt: blocarea membrului respectiv în plin efort fizic,
impotenţă funcţională şi durere vie.
Tratamentul constă în masaj şi presiuni cu policele de la baza muşchiului în sus.
• Ruptura musculară se întâlneşte relativ frecvent. Ea constă din
întreruperea continuităţii fibrelor musculare şi apariţia de mici hemoragii locale.
Apare mai frecvent la muşchii extensori ai coapsei. Se produce în urma unui
efort intens sau a unei mişcări bruşte a unui muşchi care nu a fost suficient
încălzit. În ruptura totală a muşchiului, la palpare se simte o depresiune şi uneori
poate fi şi o colecţie sangvină locală.
Tratament: aplicarea locală a unei pungi cu gheaţă sau clorură de etil spray
şi aplicarea de pansament compresiv (dacă ruptura este parţială). În ruptura

81
 totală, de asemenea, se impune pansament compresiv, accidentatul necesitând
internare pentru sutura muşchiului. Nu se face masaj în primele 8 - 12 zile.
Leziuni tendinoase - apar de asemenea ca urmare a suprasolicitărilor şi sunt
reprezentate de peritendinite, sinovite, rupturi tendinoase şi se manifestă prin
dureri localizate, crepitaţii, edem, impotenţă funcţională.
Tratament: repaus, unguente antiinflamatoare, fizioterapie, iar în cazul
rupturii de tendoane - intervenţie chirurgicală.
Periostita traumatică - apărută prin contuzii ale crestelor sau feţelor osoase
superficiale. Local se percepe o tumefiere, dureri la palpare şi, uneori, creşterea
temperaturii locale.
Tratament: refrigeraţia, unguente locale antiinflamatoare, antiflogistice,
sedative, fizioterapie.
Entorsele
După traumatismele directe (contuzii), sunt cele mai frecvente afecţiuni ale
aparatului locomotor, determinate de practica artelor marţiale. Entorsa este o
afecţiune articulară, care se manifestă prin leziuni capsulo-ligamentare,
rezultatul unor solicitări dinamice care depăşesc capacitatea de rezistenţă a
componentelor articulaţiei respective. După gravitatea leziunilor, entorsele sunt
de 3 grade:
1. Entorsa uşoară (de gradul I) - întinderea ligamentelor articulare, fără a fi rupte:
2. Entorsa moderată (de gradul II) - ligamentele articulare sunt parţial rupte, iar
local apar echimoze;
3. Entorse gravă (de gradul III) - ruperea totală a ligamentelor articulaţiei, putând
fi şi smulgeri parcelare de os.
În funcţie de gravitatea entorsei, semnele clinice se manifestă prin dureri,
echimoză, edem, creşterea temperaturii locale.
Articulaţiile cel mai frecvent lezate sunt:
- gleznei
- genunchiului

82
 - cotului
- scapulo-humerală
- metacarpo-falangiene
- metatarso-falangiene
Tratament: repaus, refrigeraţie. imobilizare, sedative, unguente
antiinflamatoare, urmând un consult ortopedic şi radiologic, pentru a infirma
posibilitatea existenţei unei fracturi sau rupturi ligamentare(86,1249.
Luxaţiile sunt accidente ale articulaţiilor, care constau în ruperea
ligamentelor şi a capsulei articulare cu pierderea contactului normal dintre
extremităţile osoase. Se manifestă prin: deformarea articulaţiei (caracteristică
fiecărei articulaţii în parte), impotenţă funcţională, durere vie din momentul
accidentului, edem.
Tratament: reducerea luxaţiei prin manevre ortopedice, apoi imobilizare.
Reducerea trebuie efectuată cât mai rapid după producerea accidentului, de
preferat înainte de apariţia edemului dar, în lipsa unui personal calificat, care să
cunoască manevrele, este mai bine ca bolnavul să fie transportat la cea mai
apropiată clinică de ortopedie. Aici se va practica reducerea sub anestezie
generală, cu administrare de decontracturante musculare.
Fracturile sunt accidente foarte grave. De cele mai multe ori agentul
determinant este traumatismul direct sau indirect, care acţionează cu violenţă.
Există însă şi fracturi determinate prin suprasolicitare, iniţial invizibile
radiologic şi confundate cu periostitele sau entorsele. Cele mai frecvente fracturi
se produc la membrele superioare şi inferioare, ele fiind:
- fracturi închise (când osul este rupt, iar tegumentul intact);
- fracturi deschise (când pielea este perforată, iar vârfurile osului ies prin plagă).
La inspecţie se pot observa poziţii deformate, mobilitate anormală,
contractură musculară, durere, scurtarea tegumentului. Diagnosticul sigur este
pus prin examen radiologic.
Tratament: primul ajutor constă în imobilizarea provizorie, care are drept

83
scop împiedicarea mişcărilor osului fracturat în timpul transportului, cât şi
împiedicarea transformării unei fracturi închise într-una deschisă, cu mari
posibilităţi de sângerare şi infectare.
Pentru imobilizare se pot folosi atele sau bastoane căptuşite cu un strat gros
de vată şi fixate prin legături improvizate. Atelele trebuie să fie suficient de
lungi încât să cuprindă şi articulaţiile (proximală şi distală). În cazul unei
fracturi deschise se vor badijona marginile plăgii cu tinctură de iod sau alcool,
peste care se aplică compresă groasă de tifon steril, peste care se aplică vată şi se
fixează totul cu o faşă circulară, apoi se imobilizează braţul sau segmentul
respectiv. Se pot administra sedative, analgezice, după care se va transporta
accidentatul la o clinică de ortopedie.
În afara acestor cazuri "clasice", mai pot apărea leziuni microfibrilare,
microtraumatisme, care dau naştere unor dureri aparent fără substrat fiziologic.
Pentru acestea, ca şi pentru cele de mai înainte prezentate, medicina tradiţională
pune în ajutor o serie de tehnici de masaj şi stimulare prin puncte, care pot fi
uneori de mare ajutor în combaterea durerii.
Dureri de cot - masajul punctului situat pe planul cotului, pe marginea
internă a tendonului bicipital.
Dureri de mâini - masarea punctului situat pe dosul mâinii în depresiunea
dintre metacarpianul IV şi osul cu cârlig, pe pliul posterior al pumnului;
- masarea punctelor situate la unirea degetelor şi a punctelor situate
în apropierea primelor articulaţii interfalangiene;
Dureri de umăr - masarea punctului situat pe marginea superioară a
trapezului, la jumătatea distanţei dintre gât şi umăr;
- masarea în fosa spinoasă la nivelul apofizei spinoase T4;
- masarea tălpii hemilaterale, la baza degetului mic, în zona situată
între metatarsienele IV - V;
- masarea punctului de unire a claviculei şi humerusului, în vârful
fosei formate prin ridicarea braţului înainte;

84
 Dureri de genunchi - masarea punctului situat în fosa de sub rotulă, lateral
de ligamentul rotulian;
- masarea tălpii piciorului de aceeaşi parte, în zona laterală, în
dreapta maleolei externe;
- masaj în unghiul dintre tuberozitatea internă a tibiei şi marginea sa
posterioară (spre genunchi).
Dureri musculare ("febra musculară") - masajul muşchilor dureroşi şi
masajul punctului situat pe faţa externă a gambei, sub şi înaintea capului
peroneului.

3.1. Viziunea specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi

metodelor de recuperare în conformitate cu rezultatele anchetei-chestionar
propuse.
Pentru elucidarea concepţiilor expuse în scopul şi sarcinile prezentei lucrări,
noi am efectuat un sondaj în rândul profesorilor şi antrenorilor de arte marţiale,
kinetoterapeuţi şi medici ortopezi care se ocupă cu recuperarea sportivilor. În
acest sens am alcătuit un chestionar cu 10 întrebări.
La acest chestionar au avut amabilitatea să ne răspundă 15 profesori, 10
antrenori, 7 kinetoterapeuţi, 3 medici.
Întrebările formulate în chestionar au avut răspunsurile de tip închis, cu
variante alese de noi. Rezultatele chestionarului sunt detaliate în tabelul 3.1.
REZULTATELE ANCHETEI - CHESTIONAR
Tabel 3.1.

Nr ÎNTREBĂRI ŞI VARIANTE DE RĂSPUNS PROCENTAJE

crt RĂSPUNS
1 Care sunt cele mai frecvente traumatisme întâlnite în
Karate-do Shotokan?
a. Membre superioare 39,62
b. Membre inferioare 43,80
c. Cap 6,22
d. Trunchi 9,55
e. Altele 0,81

85
2 Precizaţi unde se produc cele mai frecvente accidentări
a. La antrenamente 74,66
b. În competiţii 24,44
c. Altele 0,9
3 Menţionaţi cine poate acorda primul ajutor în cazul
unui traumatism cranio-cerebral
a. Medicul 84,60
b. Profesorul / antrenorul 3,10
c. Cadre specializate 11,80
d. Altele 0,5
4 Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice
ale practicanţilor de Karate-do Shotokan
a. Teste psihice 7,00
b. Relaţia antrnor - familie 36,45
c. Relaţia antrenor - şcoală 22,88
d. Alte modalităţi 32,65
e. Altele 0,02
5 Care din criteriile enumerate mai jos consideraţi că
trebuie să le posede practicanţii de Karate-do Shotokan
a. Criterii funcţionale 14,70
b. Criterii psihologice 5,88
c. Criterii somatice 14,11
d. Criterii de motricitate 64,30
e. Altele 1,81
6 Consideraţi benefică corelarea metodelor de recuperare
clasice cu cele psihopedagogice
a. Da 82,00
b. Nu 16,55
c. Altele 0,45
7 Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul
imobilizării cu aparat gipsat în urma unui traumatism
a. 0% 66,60
b. 5 - 10% 21,80
c. peste 10% 10,80
d. Altele 0,8
8 Indicaţi cea mai frecventă metodă de recuperare
medicală convenţională
a. Kinetoterapie( gimnastica medicală) 62,80
b. Fizioterapie 13,80
c. Masaj 17,10
d. Acupunctură 3,20
e. Climatoterapie 1,10
f. Hidroterapie 1,00
g. Altele 1,00
9 Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare
psihopedagogică
a. Antrenamenul mental 41,10
b. Sugestia şi autosugestia 6,80
c. Gândirea pozitivă 12,75
d. Relaxarea 21,80

86
 e. Respiraţie şi relaxare 10,10
f. Hipnoza 2,10
g. Autohipnoza 4,80
h. Altele 0,55
10 Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor
(antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog?
a. Da 77,60
b. Nu 21,30
c. Altele 1,1

Metodele de recuperare psihopedagogice constituie un element de bază în

procesul de recuperare, dar din păcate nu sunt folosite decât în cazuri foarte rare.
Din sondajul efectuat am constatat că în procentaj de 41,10% din specialişti
apelează la antrenamentul mental, sugestie şi autosugestie 21,80%, gândire
pozitivă 12,75%, respiraţie şi relaxare 10,10%, iar celelalte în procentaj destul
de mic după cum reiese din fig. 1

Metode de recuperare psihopedagogice

0,55%
4,80%
Antrenament mental
2,10% Sugestie şi autosugestie
10,10% Gândire pozitivă
41,10%
Relaxare
Respiraţie şi relaxare
21,80%
Hipnoză
12,75% 6,80% Autohipnoză
Alte metode

Fig. 1
Am observat din sondaj că ponderea foarte mare o are antrenamentul mental
(41,10%), dar procentajul ar trebui să fie mult mai mare.
Antrenamentul mental poate fi practicat cu succes atât în cadrul
antrenamentului sportivilor cât şi în perioada de recuperare. Antrenamentul

87
mental sau ideomotor este procesul de menţinere şi consolidare a reprezentărilor
mişcărilor şi acţiunilor, având ca efect activarea formaţiilor neuromusculare şi
deci creşterea lucrului practitc (M. Epuran, I. Holdevici, F. Toniza).
Antrenamentul mental constă din repetări în reprezentare, nu concret practice şi
se bazează pe capacitatea dobândită prin instruire şi exersare de a conştientiza
propriile acţiuni, de a le reactualiza gândul la ele, dându-le numai exprimare
verbală corespunzătoare. Întrucât actul imaginat produce şi modificările
corespunzătoare în sistemul neuromuscular este lesne de înţeles că acest gen de
antrenament conduce la îmbunătăţirea indicilor funcţionali psihomotrici.
Introducerea antrenamentului mental în procesul de recuperare are o
eficienţă deosebită pe de o parte înlocuieşte antrenamentul real, iar pe de altă
parte ajută la recuperarea unor traumatisme suferite de către sportivi.
O altă metodă de recuperare psihopedagogică, care a fost în "topul"
preferinţelor în sondajul realizat este sugestia şi autosugestia (21,80%). Sigur,
este un procent scăzut pentru această metodă importantă, care ar trebui utilizată
atât în antrenamentul sportiv cât şi în procesul de recuperare.Gândirea pozitivă
(12,75%) este o altă metodă care ar trebui utilizată atât în antrenamentul sportiv
cât şi în procesul de recuperare. A gândi pozitiv înseamnă a ne folosi pozitiv de
sugestibilitatea subconştientului nostru. Informaţia trece de la nivelul conştiinţei
în subconştient. Gândurile pozitive administrate cu regularitate vor prinde
rădăcini în subconştient. Consider important ca această metodă psihopedagogică
să fie inclusă cu mai multă seriozitate şi într-un procentaj mai mare decât cel
înregistrat de noi în procesul de recuperare, cât şi în antrenamentul sportivilor.
Respiraţia, relaxarea, hipnoza şi autohipnoza sunt metode psihopedagogice
de o reală importanţă, cu un efect benefic asupra celor care practică în mod
sistematic aceste metode, dar aplicate în foarte puţine situaţii.
Trebuie pus accent pe metodele de recuperare psihopedagogice, întrucât
ajută foarte mult sportivii accidentaţi să îşi elimine anxietatea provocată de
accident, să-şi recapete starea de bine interioară, care le-a creat o stare de

88
confort psihic, devenind cooperanţi, optimişti şi mult mai încrezători.
De asemenea, metodele psihopedagogice de recuperare au rolul de a grăbi şi
de a face mai puţin stresantă recuperarea; în acelaşi timp subiecţii trebuie să
accepte durerea şi regimul sever al terapiei mult mai uşor utilizând metodele
psihopedagogice de recuperare.
Din sondajul efectuat în rândul specialiştilor exprimat prin fig. 2,
desprindem următoarele: 77,60% au considerat ca eficientă colaborarea profesor
(antrenor) - medic - kinetoterapeut - psiholog. În realitate, foarte puţini dintre
specialişti colaborează între ei, iar calitatea actului recuperator este scăzută.
Această lipsă de colaborare între specialişti duce implicit la o mărire a duratei de
recuperare, iar posibilitatea ca sportivul să rămână cu sechele posttraumatice
este foarte mare, şi de aici randamentul scăzut al sportivilor în activitatea
următoare în ceea ce priveşte antrenamentele şi competiţiile. 21,30% dintre cei
intervievaţi au considerat că nu este eficientă colaborarea dintre profesor
(antrenor) - medic - kinetoterapeut - psiholog, ceea ce denotă o mare lipsă de
informare a respectivilor şi implicaţiile acestora care se răsfrâng asupra
sportivilor. Consider de asemenea eficientă, utilă şi benefică colaborarea
specialiştilor pentru ridicarea procesului de instruire, educare, perfecţionare a
antrenamentului sportiv şi o recuperare medicală în procentaj cât mai aproape,
dacă nu de 100%

Colaborare profesor (antrenor), medic,

kinetoterapeut, psiholog

1,10%
21,30%

Da
Nu
Alte păreri

77,60%

89
 Fig. 2

În ceea ce îi priveşte pe specialişti, 82% din cei intervievaţi sunt de acord cu

corelarea metodelor de recuperare. Acesta este un aspect pozitiv, dar în realitate
foarte puţini dintre specialişti apelează la metodele psihopedagogice
(antrenamentul mental, gândirea pozitivă, relaxarea, hipnoza, autohipnoza etc.)
în procesul de recuperare. Foarte mulţi recurg la metodele clasice de recuperare
- kinetoterapie, masaj, fizioterapie etc. Dar nu întotdeauna procentajul realizat
este cel mai bun, iar o parte din sportivii accidentaţi rămân cu sechele fizice şi
psihice.(vezi fig. 3)
Păreri asupra corelării metodelor de recuperare

16,55%
Da
1,45% Nu
Nehotărâţi
82%

Fig. 3

Antrenamentul mental nu ar trebuie să lipsească din procesul de recuperare

şi mai ales în timpul imobilizării cu aparat gipsat. Antrenamentul mental este un
înlocuitor al antrenamentului real, este o cale, un mod de a menţine tonusul fizic
şi psihic la un nivel ridicat. Practicarea antrenamentului mental are efecte
educative asupra sportivilor prin creşterea nivelului de conştientizare al
activităţii, prin disciplinarea gândirii, creşterea capacităţii de concentrare şi în
general prin dezvoltarea autodeterminării, a concentrării conştiente a propriei
activităţi. Cu toate efectele pozitive pe care antrenamentul mental le are, din

90
sondajul efectuat am constatat faptul că 66,60% nu practică antrenamentul
mental (fig. 4). Insuccesele practicării antrenamentului mental are la bază
anumite cauze, şi anume:
- aplicarea incorectă a metodei psihopedagogice, respectiv antrenamentul
mental;
- subiecţii supuşi antrenamentului mental; nu au o pregătire teoretică,
psihologică specifică şi atunci subiecţii nu răspund la tratament – antrenament
mental;
- inexistenţa colaborării dintre subiect – specialist şi invers. Antrenamentul
mental este o metodă şi o tehnică de imaginare prin care se pot determina efecte
asupra stării psihice a individului şi mai ales efecte de învăţare şi de reglare a
conduitei acestuia (M. Epuran, 1997)

Păreri privind ponderea antrenamentului mental

10,8 0,8

0%
21,8
5 - 10%
peste 10%
Alte păreri
66,6

Fig. 4
Din sondajul efectuat reiese faptul că o mică parte din metodele de
recuperare medicale clasice sunt utilizate în procesul de recuperare, şi anume
cea mai mare pondere o are kinetoterapia (în procent de 62,80% în sondajul
nostru), masajul (17,10%), fizioterapia (13,80%). Din fig. 5 reiese un procentaj
foarte scăzut în ceea ce priveşte utilizarea celorlalte metode de recuperare
convenţională, cum ar fi acupunctura, climatoterapia, hidroterapia etc.

91
 1% Metode de recuperare clasice
1%
1,10%
3,20%
Kinetoterapie
17,10%
Fizioterapie
Masaj
Acupunctură
Climatoterapie
13,80% 62,80% Hidroterapie
Alte metode

Fig. 5
Dacă s-ar apela şi la aceste metode de recuperare într-un procentaj mai
mare, atunci şi recuperarea s-ar realiza într-un procent mai mare, ar scădea
numărul zilelor alocate recuperării, iar probabilitatea de a rămâne cu sechele este
mult mai mică.
Scopul kinetoterapiei( gimnasticii medicale) este de a recupera la maximum
posibil mobilitatea articulară, printr-o mobilizare ("dulce", activă şi pasivă) şi
întreţinerea ei prin reeducarea musculaturii atrofiate(144,145). Recuperarea se
efectuează printr-o activitate planificată a unui colectiv unde sunt implicaţi mulţi
specialişti din diverse domenii de activitate, nu numai din cel medical. În acest
fel, recuperarea ne apare ca multidisciplinară, dar motivând a fi în acelaşi timp şi
interdisciplinară. Rezultă că analiza şi decizia pe linie de recuperare a unui caz
aparţin unei echipe care să cuprindă pe toţi acei specialişti implicaţi în alcătuirea
programului de recuperare pe termen lung a respectivului pacient. Până în
prezent în această "echipă" nu au fost incluşi medicul de medicină generală şi
psihologul clinician. Considerăm o mare eroare, având în vedere că în orice ţară
civilizată piramida asistenţei medicale are la bază medicul generalist, medicul de
familie, în strânsă legătură cu psihologul clinician. Asistenţa de recuperare
medicală are sarcina de a îndepărta sau de a ameliora cât mai mult posibil starea
de infirmitate fizică, psihică sau senzorială a unui individ în vederea restabilirii

92
capacităţii acestuia de a trăi în manieră integrată pe un plan fizic, psihologic şi
social(167,177). În acest context, insist pe o recuperare medicală completă,
adică asocierea kinetoterapiei cu fizioterapia, masajul, acupunctura,
climatoterapia, hidroterapia etc.
Din localizarea traumatismelor pe segmente corporale, raportat la sondajul
efectuat am identificat membrele inferioare (43,80%) cu cel mai ridicat procent
de accidente, membrele superioare (39,62%), cap (6,22%), trunchi (9,55%)
(vezi fig. 6).

Frecvenţa traumatismelor în funcţie de zona afectată

9,55% 0,21% Membre superioare

6,22% 39,62% Membre inferioare
Cap
Trunchi
43,80% Altele

Fig. 6
Aceste accidentări s-au produs din mai multe cauze şi anume:
- Contactele dure specifice karate-ului. Sportivii care au suferit astfel de
traumatisme acceptă faptul că Shotokan-karate este un sport de luptă cu dese
contacte, iar o parte dintre ei au considerat că aceste evenimente nu s-ar fi
produs dacă erau mai robuşti fizic;
- Neatenţia. Traumatismele produse din aceste cauze caracterizează situaţii
diferite, de la greşeli tehnice până la situaţii bizare (călcare greşită), pe fond de
lipsă de concentrare. Din această cauză se pot produce accidente ale membrelor
inferioare;
- Refacerea incompletă sau traumatism cronicizat. Traumatismele de acest
gen au fost provocate de grăbirea reintrării în activitatea sportivă pe fond de

93
refacere incompletă. Unii sportivi au reclamat dureri nu foarte intense, dar de
lungă durată, pentru care nu au întrerupt activitatea sportivă şi care, în timp, au
provocat instalarea cronicizată a unei afecţiuni musculare ori ligamentare;
- Aplicarea de către adversari a unor procedee interzise. Cu toate că
regulamentul preîntâmpină, prin măsuri adecvate, apariţia unor situaţii de
accidentare ori efectuarea unor procedee periculoase în cadrul luptei, unele
accidente s-au produs în sala de antrenament pe fondul lipsei de control a
antrenorului, iar altele s-au produs chiar în competiţie, pe fondul lipsei de
promptitudine a arbitrilor desemnaţi să conducă lupta;
- Organizare defectuoasă a competiţiilor (saltele, spaţii de siguranţă).
Sportivii cercetaţi au suportat accidente datorate contactului cu podeaua la spaţii
de luptă neasigurate regulamentar, ori în cazul depărtării saltelelor în timpul
luptei. Aceste accidente pot fi uşor prevenite prin oprirea luptei şi reamenajarea
spaţiului ori de câte ori se impune. În asemenea situaţii se pot produce foarte
frecvent entorse în raza gleznei sau chiar a genunchiului;
- Încălzirea insuficientă este o cauză care poate produce accidentări cum ar
fi întinderile musculare, atât în zona membrelor inferioare, cât şi în zona
membrelor superioare;
- Greşelile metodice. Sportivii în cauză reclamă faptul că unii antrenori
folosesc ca mijloc de antrenament lupta cu un adversar superior, fie ca valoare,
fie ca greutate. Acest lucru corespunde principiilor de antrenament numai în
măsura în care diferenţa dintre cei doi sportiv nu este prea mare. În caz contrar
pot surveni accidentări în orice zonă a corpului;
- Echipament de protecţie. Nefolosirea echipamentului de protecţie, atât la
antrenament, cât şi în timpul competiţiei, duce la accidente în toate zonele
corpului.
Asimilarea, perfecţionarea, conştientizarea, analizarea serioasă a celor
relatate mai sus duc spre o diminuare a numărului de accidente pe toate zonele
corpului, în antrenamente şi competiţii.

94
 Din sondajul efectuat reiese faptul că cea mai mare parte a accidentelor se
produc în timpul antrenamentelor (74,66%) (vezi fig. 7).

Locuri de accidentare

0,90%
24,44%

Antrenament
Competiţie
Alte locuri

74,66%

Fig. 7
La apariţia accidentelor sportive, antrenorii sportivilor accidentaţi nu sunt
doar spectatori, ci sunt implicaţi direct, uneori fiind numiţi chiar răspunzători de
producerea acestor evenimente. Explicaţia acestei responsabilităţi face trimitere
la semnalarea din timp, de către antrenori, a factorilor care predispun la
accidentare, cu privire la starea de sănătate a sportivului şi calitatea
echipamentului, iar în privinţa factorilor declanşatori, cu trimitere directă la
metodica pregătirii sportive(49,50,165).
La baza producerii accidentelor stau anumite cauze, şi anume:
- încălzirea insuficientă;
- pregătirea tehnică insuficientă;
- indisciplina;
- pregătirea fizică insuficientă;
- condiţiile materiale necorespunzătoare;
- pregătirea teoretică precară.
Procentajul accidentărilor este mult mai mic în timpul competiţiilor
(22,44%), ceea ce denotă o pregătire tehnică, teoretică şi fizică mult mai bună.
Competiţia este o formă superioară în care sportivul îşi poate etala cunoştinţele
asimilate în perioada de pregătire şi deci pot accede numai sportivi bine pregătiţi
din toate punctele de vedere: fizic, tehnic, teoretic, psihic, motric etc( 2,24,165).

95
Totuşi, cea mai frecventă cauză a accidentării sportivilor în timpul competiţiilor
o constituie încălzirea. Explicaţia ar fi următoarea: în cadrul antrenamentelor,
încălzirea se efectuează sub îndrumarea antrenorului, pe când în concursuri se
conduce, în general, individual. Se solicită astfel dezvoltarea capacităţilor de
autoconducere şi autoorganizare.
Consideraţii asupra anchetei specialiştilor
Cercetarea ştiinţifică efectuată cu ajutorul chestionarului a confirmat
opiniile specialiştilor din România care se ocupă cu antrenarea sportivilor ce
practică artele marţiale şi a speciliştilor care se ocupă de recuperarea diferitelor
traumatisme care apar în urma antrenamentelor şi competiţiilor.
1. Sondajul efectuat în rândul specialiştilor în ceea ce priveşte locul unde se
întâmplă cele mai frecvente accidente, 74,60% au considerat antrenamentele
locul unde se produc cele mai multe accidentări, motivând prin faptul că nu au o
pregătire fizică, tehnică sau tactică destul de bună, execuţia defectuoasă a
anumitor tehnici, necunoaşterea suficientă a regulamentului, o slabă pregătire
fizică. 24,44% au considerat competiţiile cauzatoare de accidente, procentaj
mult mai scăzut decât la antrenamente, ceea ce dovedeşte o pregătire fizică,
tehnică, tactică, psihică mult mai bune.
2. 84,60% din specialişti au fost pentru intervenţia medicului în acordarea
primului ajutor în cazul unui traumatism cranio-cerebral. 11,80% au răspuns
"cadre specializate" şi numai 3,10% au optat pentru profesor/antrenor.
3. La întrebarea "Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice ale
practicanţilor de karate-do Shotokan?", 36,45% au răspuns relaţia antrenor -
familie, 22,88% relaţia antrenor - şcoală şi numai 7% au răspuns teste psihice;
un prcentaj scăzut, ceea ce denotă un interes destul de mic pentru testarea
psihică.
4. 64,30% din specialiştii chestionaţi au ales criteriile de motricitate, şi în
acest sens criteriile psihologice au fost într-un procentaj mic - 5,88%.
5. Majoritatea specialiştilor (82%) consideră benefică corelarea metodelor

96
de recuperare clasice cu cele psihopedagogice. Acest procentaj ridicat este
încurajator şi am obţine rezultate foarte bune în recuperare dacă şi aplicabilitatea
ar fi la fel.
6. La întrebarea "Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul
imobilizării cu aparat gipsat?" 66,6% nu utilizează antrenamentul mental. Între 5
şi 10% dintre specialişti folosesc antrenamentul mental în proporţie de 24,80%.
7. Majoritatea specialiştilor chestionaţi (62,8%) sunt pentru utilizarea
kinetoterapiei la polul opus aflându-se acupunctura (1,1%), hidroterapia (1%).
8. 41,10% dintre specialişti sunt de acord că cea mai eficientă metodă de
recuperare psihopedagogică este antrenementul mental, respiraţia şi relaxarea,
care sunt de o importanţă majoră în recuperare, dar şi în antrenamnet este
indicată într-un procent destul de mic (2,1%).
9. La întrebarea "Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor
(antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog?" majoritatea specialiştilor (77,6%)
sunt pentru colaborare, dar în realitate, din diverse motive, nu se întâmplă aşa.
21,30% nu sunt pentru colaborare, lucru destul de grav, ceea ce mă determină să
trag un semnal de alarmă în sensul acesta.
Chestionarul după care s-a desfăşurat ancheta conţine 10 întrebări cu 2, 3, 4
variante de răspuns (vezi anexa 13)
3.2. Cercetarea şi repartiţia traumatismelor pe cele două loturi
(experimental şi martor) în funcţie de vârstă, gen, vechime în practica
karate-ului
Cercetarea noastră îşi propune observarea unui număr de 20 de sportivi -
pacienţi posttraumatici de vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, practicanţi ai
stilului karate-do Shotokan, cu o vechime de 4 - 9 ani. Pentru o bună centralizare
a datelor am întocmit un tabel (3.2.) din care reies: traumatismele cercetate,
locul traumatismelor, cât şi cele două loturi: experimental şi martor.
Tabel 3.2.

97
NR.crt subiecţi vârsta sex vechime în cond. diagnostic E/M
. karate-do accident
Shotokan
1 C.D. 17 f 5 antrenament entorsă gleznă stg E
2 N.D. 21 m 6 antrenament entorsă gleznă dr E
3 S.G. 18 m 6 competiţie entorsă gleznă dr E
4 B.N. 14 m 4 competiţie entorsă gleznă stg E
5 M.L. 15 m 4 antrenament entorsă gleznă stg M
6 P.M. 16 m 5 antrenament entorsă gleznă dr M
7 V.M. 15 f 5 antrenament entorsă gleznă dr M
8 E.A. 16 f 6 antrenament entorsagenunchidr E
9 M.D. 20 m 8 antrenament entorsa genunchidr E
10 D.I. 18 f 5 antrenament entorsa genunchi stg E
11 B.N. 17 f 6 antrenament entorsa genunchi stg E
12 D.O. 19 f 4 antrenament entorsa genunchi stg M
13 B.C. 20 f 7 competiţie entorsa cot stg M
14 P.C. 23 f 7 antrenament entorsa cot stg E
15 P.R. 14 m 4 antrenament entorsa cot dr M
16 I.M. 21 m 8 antrenament entorsa cot dr E
17 N.M. 22 f 8 antrenament entorsa genunchi dr M
18 B.C. 20 m 9 competiţie entorsa genunchi stg M
19 P.A. 23 m 9 antrenament entorsa genunchi dr M
20 N.D. 18 f 8 antrenament entorsă gleznă dr M

Legenda: E = lotul experimental

M = lotul martor

Din cercetarea datelor existente în tabelul de mai sus am constatat că o mare

pondere de traumatisme se produc în timpul antrenamentelor, faţă de competiţii
(vezi fig. 1).

Repartiţia traumatismelor în funcţie de

locul unde s-au produs

20
16
15
numar cazuri

antrenament
10 competitie

4
5

Aspectele fundamentale care deosebesc karate-ul de celelalte sporturi de

98
luptă se recunosc, în special, în cadrul acţiunii ori intenţiei de proiectare a unui
sportiv şi apărarea ori căderea efectuată de celălalt sportiv. Trebuie să
menţionăm faptul că un karate-ka complet trebuie să stăpânească judo - tehnica
căderilor, proiectărilor, luxaţii. Legarea acţiunii adversarului de acţiunea proprie
(proiectarea efectuată de unul din parteneri şi efectuarea căderii de către celălalt)
prezintă toate însuşirile unei mişcări complexe(3,8,69,99,100).
În practicarea karate-ului, interesul studiului teoretic şi practic al căderilor
este fundamental, în principal pentru a evita traumele fizice, iar în detaliu prin
înţelegerea şi efectuarea unei absorbţii optime a impactului propriului corp cu
solul. Făcând o analiză ştiinţifică a controlului căderilor ca urmare a proiectării,
Sacripanti A. (1989) observa că absorbţia energiei cinetice a corpului proiecţia
se efectuează prin două procese:
• un proces disipativ: absorbţia unei părţi a energiei cinetice (de impact)
care se transferă în energie cinetică rotaţională, disipându-se;
• un proces impulsiv-reactiv: absorbţia restului de energie cinetică (cea
rămasă în urma scăderii energiei de impact) prin bătaia braţului în saltea,
provocând o reacţie de atenuare. Acelaşi autor arată că sportivul care urmează a
fi proiectat trece, în timpul zborului, prin două tipuri de faze: faze inconştiente
(iniţiale) şi faze conştiente (ultima parte a zborului şi contactul cu solul). Am
făcut această scurtă introducere în judo pentru a demonstra complexitatea
pregătirii pe care trebuie să o parcurgă un karate-ka pentru a putea accede spre
un nivel superior de pregătire. De aceea, cele mai multe accidentări se produc în
perioada de iniţiere / învăţare.
Din cercetarea datelor am observat un număr mare de traumatisme ce se
produc în perioada de iniţiere/învăţare şi scad pe măsură ce sportivul capătă
vechime şi implicit experienţă (vezi fig. 2).

Repartiţia traumatismelor în funcţie de

vechimea sportivilor în practicarea artelor marţiale

10 99
9
8 8
7
uri
 Fig. 2
Problema prevenirii în karate a accidentelor este deosebit de importantă, dar
noi considerăm, în urma cercetării noastre, că sunt foarte puţine studii îndreptate
spre dezbaterea acestei probleme, iar consecinţele afectează într-o mare măsură
procesul de instruire, perfecţionare a sportivilor. La baza producerii accidentelor
stau anumite cauze, şi anume: pregătirea tehnică insuficientă, încălzirea
insuficientă, indisciplina, pregătirea fizică insuficientă, condiţiile materiale
necorespunzătoare, pregătirea teoretică precară, lipsa unei pregătiri psihice
corespunzătoare(105,106).
Evitarea cauzelor expuse putem elimina riscul de accidentare într-un procent
cât mai mare, lucru care se rezolvă în timp şi pe fondul pregătirii multilaterale.
Dar, în perioada de perfecţionare a sportivilor, procesul de pregătire devine
mult mai complex şi implicit apariţia altor cauze provocatoare de accidente, şi
anume: contacte dure specifice karate-ului, refacerea incompletă sau traumatism
cronicizat, aplicarea unor procedee interzise de către adversari, greşeli metodice.
Aceste cauze le putem asocia cu încălzire insuficientă, un nivel scăzut al
calităţilor motrice (îndemânare, forţă, rezistenţă, viteză, mobilitate), lipsei
formei sportive.
La sportivii cu o vechime mai mare şi experienţă competiţională, trebuie să
luăm în calcul pregătirea psihologică pentru a putea depăşi stările stresante,

100
depresive, anxioase cauzate de diverşi factori (antrenamnt îndelungat,
competiţii, accidentări, eşecuri etc.)(3,8,15).
Un accent important trebuie pus pe alimentaţia raţională a sportivului
deoarece constituie unul din factorii de bază care condiţionează succesul în
pregătirea fizică, competiţională şi în procesul de recuperare.
"Organismul se transformă în funcţie de ceea ce îl alimentează"
(Paracelsus). La baza vieţii stau prefaceri biochimice multiple, legate de
schimbul permanent de substanţe ale organismului cu mediul înconjurător. Din
aceste substanţe fac parte alimentele. Prin aliment se înţelege orice produs
natural sau prelucrat care, introdus în organism, asigură desfăşurarea activităţii
acestuia în condiţii normale, creşterea şi refacerea celulelor, cu alte cuvinte
contribuie la menţinerea proceselor vitale. Regimul alimentar variat, complex, se
impune şi datorită faptului că anumite substanţe hrănitoare nu se pot metaboliza
decât în prezenţa catalitică a celorlalte substanţe.
Poteinele sunt constituenţi fundamentali ai materiei vii, ele intrând în
compoziţia protoplasmei şi a nucleului şi participând la toate funcţiile celulei.
Viaţa nu este, deci, posibilă fără proteine.
Lipidele sunt substanţe nutritive energetice, au acţiune plastică şi de
protecţie a unor organe interne.
Glucidele reprezintă o importantă sursă energetică, fiecare gram eliberând,
prin ardere, 4,1 calorii.
O alimentaţie raţională trebuie asociată cu consumul de vitamine pentru
creşterea rezistenţei la efort, reducerea duratei de refacere, dezvoltarea
sistemului imunitar.
Vitaminele înlesnesc diferitele reacţii chimice şi, prin urmare, au o
importanţă deosebită în procesele metabolice celulare, în creşterea şi dezvoltarea
celulei.
Vitamina A este indispensabilă unei bune funcţionări a aparatului vizual,
întăreşte şi regenerează tegumentele şi mucoasele respiratorii, digestive şi

101
urinare, previne infecţiil şi formarea calculilor biliari şi renali.
Vitamina B1 joacă un rol important în metabolismul glucidelor, lipidelor şi
proteinelor, diminuează oboseala nervoasă, facilitează transmiterea influxului
nervos, contribuie la creşterea rezistenţei la oboseală.
Vitamina D deţine un rol însemnat în asigurarea creşterii tonusului
muscular.
Sărurile minerale, elemente indispensabile vieţii, au un rol plastic (sărurile
de calciu, fosfor, sodiu, potasiu, fier) şi catalitic (sărurile de cupru, iod, cobalt,
fier). Ele sunt constituenţi esenţiali ai celulelor, intră în constituţia scheletului
(în special cele de fosfor şi calciu), reglează excitabilitatea nervoasă şi
musculară.
Sodiul, clorul şi potasiul controlează cantitatea şi repartiţia normală a apei
în organism, contribuie la reglarea tuturor funcţiilor celulare şi la creşterea
excitabilităţii neuromusculare şi a tonusului muscular.
Magneziul influenţează creşterea normală a corpului, dinamica circulatorie,
reglarea oxidărilor intracelulare şi funcţionarea normală a sistemului nervos şi a
musculaturii.
Complexitatea karate-ului, efortul extrem depus în timpul antrenamentelor
şi competiţiilor, solicitarea până la limită a sistemelor muscular şi nervos se cer
compensate printr-un echilibru alimentar asociat cu administrarea de vitamine.
O cauză a producerii accidentelor în perioada de iniţiere o constituie lipsa unei
alimentaţii corespunzătoare, lipsa administrării vitaminelor şi a sărurilor
minerale, lucru care conduce către o slabă rezistenţă fizică şi psihică şi implicit
un randament scăzut în antrenamente şi competiţii.
În cercetarea de faţă am investigat 20 de sportivi cu entorse de gleznă, cot,
genunchi, produse în timpul antrenamentelor şi competiţiilor de karate-do
Shotokan.
Aceste tipuri de traumatisme (vezi fig. 3) au fost alese de noi, dar sunt şi cel
mai des întâlnite în rândul celor ce practică karate-do Shotokan.

102
 Tipuri de traumatisme cercetate în experiment

9
8 8
8

6
numar cazuri

5 Entorsa glezna
4 Entorsa genunchi
4
Entorsa cot
3

Fig. 3
Cele mai solicitate articulaţii în timpul antrenamentelor sunt articulaţiile
gleznei şi genunchiului, locuri în care se produc cele mai frecvente accidentări.
Cauzele accidentărilor sunt multiple şi au fost prezentate în subcapitolul
precedent, lucru pentru care noi insistăm pe cauzele specifice traumatismelor din
cercetarea noastră (gleznă, genunchi, cot).
Încălzirea insuficientă specifică karate-ului (Jumbi-Undo) este una din
cauzele cele mai des întâlnite în producerea traumatismelor. Neglijarea sau
necunoaşterea elementelor de încălzire specifică duc la accidentări.
Lipsa echipamentului de protecţie, o altă cauză determinantă în producerea
traumatismelor, şi aici facem trimitere la glezniere, genunchiere, apărători
pentru protecţia tibiei, antebraţului etc. De asemenea, saltele necorespunzătoare
sau fixate incorect, spaţii de luptă nesigure în raport cu pereţii apropiaţi.
Greşeli metodice. Sportivii sunt solicitaţi de antrenor să execute tehnici pe
care nu le stăpânesc suficient, fapt ce provoacă accidentări.
Pregătirea psihică insuficientă. Foarte puţini antrenori apelează la metode
de pregătire psihopedagogică (antrenament mental, relaxare, sugestie,
autosugestie, hipnoză, autohipnoză etc.), factor determinant în pregătirea
sportivilor, lucru care scade foarte mult pericolul accidentărilor.

103
 Alimentaţia raţională şi vitaminizarea. O cauză care provoacă foarte multe
accidentări, dar care nu este luată în calcul de către antrenori, din două motive:
• necunoaştere;
• bugetul precar al clubului.
Lipsa unei alimentaţii raţionale, vitaminizării, administrării de săruri
minerale într-un mod ştiinţific şi sub un strict control poate conduce la diverse
dezechilibre, cum ar fi:
- scăderea rezistenţei la efort;
- o durată mai mare de refacere;
- o scădere a rezultatelor sportive;
- dezechilibre metabolice;
- oboseală nervoasă;
- scăderea tonusului muscular şi psihic;
- rezistenţă scăzută a sistemului osos.
Evitarea cauzelor expuse mai sus reduce riscul producerii accidentelor şi
influenţează pozitiv rezultatele sportive, prin creşterea rezistenţei fizice şi
psihice.
3.3. Testarea sportivilor ce practică karate-do Shotokan prin scala de
autoevaluare a depresiei (Zung) înainte de începerea programului de
recuperare.
În artele marţiale accidentările sunt foarte frecvente şi provoacă diverse
traumatisme pe o perioadă în care sportivul este imobilizat cu aparat gipsat ori
este supus unei intervenţii chirurgicale, după care urmează recuperarea
medicală. În toată această perioadă cât durează tratamentul, sportivul este supus
unei solicitări fizice şi psihice. Latura psihică suferă transformări negative, cum
ar fi: agitaţia, rigiditatea, agresivitatea, nervozitatea, apatia, depresia etc (58, 59,
79,80). Pentru depistarea şi stoparea la timp a acestora, în cercetarea noastră am
recurs la testarea a 15 sportivi cu diferite traumatisme prin "scala de
autoevaluare a depresiei (Zung) (tabel 3.3). Fiecare subiect a primit un formular

104
cu 19 întrebări la care trebuia să raspundă cu: rar sau niciodată, uneori, adesea,
întotdeauna. Menţionăm faptul că nu se admite nici o sugestie sau influenţă de la
examinator.
După calcularea indicelui de depresie s-au constatat următoarele, după cum
reiese din fig. 1:
55% - depresie uşoară
35% - depresie medie
15% nu au depresie

55%
60

50

40 30%

30
15%
20

10

0
depresie uşoară depresie medie lipsă depresie

Fig. 1
Depresie gravă nu s-a constatat, deoarece în lotul pe care s-a făcut
experimentul nu au fost sportivi cu accidentări foarte grave.

SCALA DE AUTOEVALUARE A DEPRESIEI (ZUNG) Tabel 3.3

Se completează individual de către subiecţii din lotul experimental şi nu se admit
sugestii sau influenţă externă.
Întrebarea rar uneo ades totde Total
sau ri ea auna
niciodată
1. Mă simt abătut şi trist 1 2 3 4
2. Mă simt mai bine 4 3 2 1
dimineaţa
3. Plâng sau îmi vine să 1 2 3 4
plâng fără motiv
4. Dorm rău noaptea 1 2 3 4

105
 5. Am poftă de mâncare 4 3 2 1
ca şi mai înainte
6. Îmi place să fiu într-o
societate agreabilă, să întâlnesc 4 3 2 1
oameni interesanţi, să vorbesc
cu ei
7. Am slăbit 1 2 3 4
8. Sunt constipat 1 2 3 4
9. Inima îmi bate mai 1 2 3 4
repede
10. Mă simt obosit fără 4 3 2 1
motiv, ca şi mai înainte
11. Lucrurile obişnuite le 4 3 2 1
fac la fel de uşor ca şi în trecut
12. Sunt agitat şi nu pot 1 2 3 4
sta
13. Privesc viitorul cu 4 3 2 1
încredere
14. Sunt mai iritat în 1 2 3 4
prezent
15. Nu încerc nmici o 4 3 2 1
greutate în a lua o hotărâre
16. Am sentimentul de a fi 4 3 2 1
util
17. Viaţa mea este 4 3 2 1
suficient de plină
18. Am sentimentul că ar 1 2 3 4
fi mai bine să fiu mort
19. Totdeauna mi-a plăcut
să fac lucrurile pe care le fac şi 4 3 2 1
în prezent
TOTAL:
Calculul indicelui de depresie = nota totală x 100:80
Indice de depresie:
Mai mic de 50: nu este depresie
Între 50 – 60: depresie uşoară
Între 60 – 70: depresie medie
Peste 70: depresie gravă
Suprasolicitarea sportivilor este multiplă: efortul fizic al antrenamentelor
numeroase şi dure, efortul psihic al concursurilor cu adversari puternici,
atmosfera din stadioane, presiunea publicului, presiunea conducerii clubului şi
chiar a familiei, la care se adaugă firesc propriile aspiraţii şi anxietăţi. Acestea
sunt generatoare de disconfort, în cel mai bun caz, dar de regulă repetate şi
necompensate conduc în scurt timp la oboseală, surmenaj, conduite neadaptate,
la eşec. În momentul accidentării, lucrurile se modifică din punct de vedere fizic

106
şi psihic. Durerea fizică datorată traumatismului poate genera probleme psihice,
cum ar fi: anxietate, depresie, agitaţie, agresivitate, nervozitate, apatie etc( 78,
79, 80). Din aceste motive am hotărât această testare a sportivilor pentru a putea
preântâmpina unele probleme mai grave, cum ar fi, în cazul nostru, depresia
gravă. Procesul pregătirii sportivului urmăreşte adaptarea acestuia la solicitări,
dar nu numai la solicitări fizice, ci şi psiho-sociale. Demersul pregătirii şi
asistenţei psihologice a sportivilor are ca punct de plecare nevoia creşterii
capacităţii psihice şi de adaptare a acestora la solicitările limită (cum este în
cazul nostru traumatismul), iar ca punct final realizarea "deprinderilor" psihice
care vor satisface aceste nevoi în condiţii de fiabilitate a sistemului psiho-
comportamental. Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de măsuri menite
să-l sprijine pe sportiv de a trece peste punctele critice datorate traumatismului.
Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit de complexă, implicând măsuri
de organizare, coordonare şi control a activităţii sportivului traumatizat, aspecte
de protecţie şi sprijin, dar mai ales măsuri de formare a unor mecanisme
eficiente de autoconducere şi autocontrol ale propriei activităţi. Trebuie să
subliniem că asistenţa psihologică activă nu constă numai în îndrumare, ghidare,
sfătuire, indicaţii, recomandări sau dispoziţii (ordine) din partea antrenorului şi
psihologului, ci şi în stimularea forţelor interne, subiective ale sportivului în
vederea autoasistenţei, a autoasigurării şi autoadaptării.
Nedepistarea la timp a depresiei care poate apărea foarte uşor în perioada
traumatică sau posttraumatică poate duce la anumite modificări din punct de
vedere:
- fiziologic: intensificarea pulsului şi respiraţiei, creşterea tensiunii arteriale,
tremurul mâinilor şi picioarelor, presiune abdominală etc.;
- psihic: agitaţie accentuată, nerviozitate, stare afectivă schimbătoare (de la
veselie exagerată la plâns), slăbirea memoriei, neatenţie, agresivitate,
irascibilitate;
- volitiv: abţinere, reţinere, lipsa curajului, iniţiativei, răbdării, perseverenţei;

107
 - afectiv: instabilitate afectivă, dezechilibru afectiv, incapacitate de
stăpânire, lipsa controlului asupra emoţiilor negative.
Sondajul efectuat prin acest test ne conduce către rezultate superioare în
procesul de recuperare.
3.4. Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor
predispuşi la stres în perioada premergătoare procedurii de recuperare
medicală
Pentru echilibrarea, reechilibrarea sau normalizarea stărilor psihice a
sportivilor ce au suferit diverse traumatisme (entorse, luxaţii, întinderi, fracturi
etc.), în cercetare am făcut un sondaj pe un lot de 15 karate-ka, prin chestionarul
3.4. (anexa 14), intitulat "Cum răspundeţi la stres?".
Psihologul I. S. Longer a imaginat un test compus din 22 de întrebări, el a şi
verificat scala sa de măsurare a stresului pe un număr de 1600 de adulţi din
Manhattan (New York).
Calcularea scorului şi rezultatelor:
Primiţi câte un punct dacă aţi încercuit răspunsul 3 sau 4 la itemul 3, dacă
aţi încercuit răspunsul 3 la itemul 11 şi 2 la itemul 14. Pentru fiecare din ceilalţi
itemi primiţi câte 1 punct dacă aţi încercuit cifra 1.
În urma chestionării celor 15 karate-ka, am obţinut următoarele rezultate
(vezi fig. 1):
● 60% au obţinut între 0 – 3 puncte, ceea ce înseamnă că răspund normal la
stres;
● 45% au obţinut între 4 – 6 puncte; sunt la limita normalului;
● 5% au obţinut un scor de peste 7 puncte, ceea ce indică o discrepanţă
serioasă între solicitări şi capacităţile personale. Se impun măsuri de echilibrare
psihică; trebuie consultat un specialist.

5%

35% normal
limita normalului

60%
stres major 108
Fig. 1

În cazurile cercetate, traumatismul constituie factorul stresant care atrage

după sine o seamă de modificări din punct de vedere:
- fiziologic: creşterea frecvenţei cardiace, modificări ale tensiunii arteriale,
modificări respiratorii (de regulă accelerare);
- comportamentali, motrici: tremurături, dezorganizarea coordonării motrice
fine, scăderea amplitudinii, sau chiar oprirea mişcării (blocaj motric);
- psihici: reacţii comportamentale neadecvate, scăderea simţului critic,
îngustarea câmpului conştiinţei, dezvoltarea unei motivaţii neadecvate, întărită
pe baza principiilor dominaţiei, creşterea gradului de sugestibilitate.
În urma sondajului efectuat, am depistat 5% din cei chestionaţi cu o
discrepanţă serioasă între solicitări şi capacităţile personale. În cazul de faţă se
apelează la asistenţă psihologică. Echipa de asistenţă psihologică poate fi
compusă din psiholog, medic, kinetoterapeut, antrenor. Termenul de asistenţă
este bine cunoscut şi are, în anumite privinţe, sensul de ajutor dat aceluia care
are nevoie de el în vederea îmbunătăţirii stării sau situaţiei în care se află.
Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de măsuri menite să-l sprijine pe
sportiv în vederea atingerii celui mai înalt nivel al performanţei de care este
capabil (M. Epuran, I. Holdevici, 1980).
Asistenţa psihologică este un demers complex care cuprinde un întreg
arsenal de metode şi tehnici, structurate şi interconectate sistemic, demers în
care psihologul ajută sau îndrumă sportivul în vederea realizării cât mai bune a

109
sarcinilor. Asistenţa psihologică se dă sportivilor în stare de limită (în cazul
nostru – traumatism), în stările de stres care pot fi însoţite de fenomene de
dezadaptare. Am putea numi aceste funcţii ale asistenţei psihologice ca
profilactice. Există însă şi asistenţă psihologică cu caracter mai pregnant curativ,
care se aplică în cazurile manifeste şi repetate de dezadaptare, cum sunt cele în
care se află sportivii hiperemotivi sau cu complexe de inferioritate, sau în
cazurile de carenţe ale unor calităţi de ordin psihic. Acest fel de asistenţă
urmăreşte, deci, depăşirea de către sportiv a momentelor de criză a situaţiilor
critice, cum ar fi traumatismul, în care comportamentul sportivului nu este
deplin adecvat sarcinilor şi situaţiilor, nu din cauza acestora, ci din cauze
interne, subiective, cunoscute, evidenţiate şi înscrise în fişa caracterizării
psihologice a acestuia.(58,59).
Un aspect particular al asistenţei psihologice, înrudit cu asistenţa medicală,
este constituit din tratamentul cu caracter psihologic sau psihiatric aplicat
sportivului în caz de accident sau stări psihopatologice care pot apărea în viaţa
acestuia.
Subliniez legătura pregătirii psihologice generale şi pentru concurs a
sportivului cu asistenţa psihologică. Pregătirea psihologică a sportivului
înseamnă educare, dezvoltarea calităţilor psihice solicitate de activitatea
specifică din antrenament şi concurs şi care constituie baza obţinerii succesului
(performanţei); asistenţa psihologică înseamnă întărirea şi stimularea unor
calităţi sau funcţii psihice în direcţiile în care pentru moment sportivul manifestă
lipsuri, în care este deficitar sau generatoare de crize (dificultăţi) de adaptare, de
comportament. Altfel spus, pregătirea psihologică urmăreşte dezvoltarea
capacităţii psihice a sportivului în vederea realizării optimale a finalităţilor sale
individuale şi sociale, în timp ce asistenţa urmăreşte reglarea sistemului psiho-
comportamental al sportivului în secvenţele impuse de evoluţia acestuia pe
traiectoria performanţei.
Aşadar, asistenţa psihologică a sportivului cuprinde măsurile şi mijloacele

110
prin care persoane calificate (psiholog, medic, kinetoterapeut, antrenor) previn,
ajută, stimulează, dirijează comportamentul sportivului pentru o mai bună
adaptare la sarcinile şi situaţiile specifice activităţii(80,81,82).
Depistarea stresului prematur este foarte importantă pentru specialişti de a
recurge la cea mai eficientă metodă de tratament şi recuperare. În acest context,
sportivul trece mult mai uşor peste traumă, recuperarea se realizează într-un
interval mai mic de timp, reintegrarea cât mai repede a sportivului în activitate
cu tonus fizic şi psihic ridicat.
3.5. Elaborarea programei de recuperare fizică şi psihopedagogică
A. Metode de recuperare fizice.
a. Kinetoterapia ( gimnastica medicală) este un mijloc de recuperare ce
foloseşte un sistem de exerciţii cu acţiuni asupra întregului organism. Ea are
mare valoare în recuperarea completă sau parţială a deficienţelor de ordin
morfologic şi funcţional apărute în afecţiunile traumatice ale aparatului
locomotor. Gimnastica medicală este metoda pe care am utilizat-o în tratamentul
de recuperare funcţională, atât în timpul imobilizării, cât şi după scoaterea
aparatului gipsat. Am recurs la această metodă de recuperare întrucât are o serie
de efecte pozitive, cum ar fi:
- combate stazele şi edemele posttraumatice prin îmbunătăţirea circulaţiei
periferice;
- tonifică musculatura;
- menţine elasticitatea structurilor capsulo-ligamentarte şi mobilitatea
articulară;
- menţine diverse segmente ale corpului în poziţii corecte, combătând
atitudini vicioase;
- readaptează bolnavul din punt de vedere funcţional, făcându-l apt pentru a
se integra progresiv în procesul de antrenament.
Gimnastica medicală foloseşte exerciţii:
- posturale, cu rolul de a menţine într-o poziţie corectă diferite segmente ale

111
corpului, făcând profilaxia redorilor articulare şi atitudinilor vicioase.
- statice - folosesc contracţii musculare izometrice.
- dinamice - folosesc contracţii musculare izotonice.
Organizarea programului de kinetoterapie ( gimnastică medicală)
În alcătuirea programului de recuperare se iau în considerare o serie de
parametri generali şi locali:
1. Parametrii generali
Tipul şi specificul deficienţei
Diagnosticul medical complet al afecţiunii şi localizării trasează privind
jaloane generale ale programului.
Durata bolii şi a recuperării. Tipul afecţiunii impune durate diverse de
recuperare, şi deci alcătuirea unui plan de acţiune pe întinderi variabile.
Vârsta deficientului dă, de asemenea, indicaţii generale asupra naturii
programului de recuperare. La copii se recomandă imitaţii şi jocuri, la adulţi şi
adolescenţi gimnastică, ergoterapie şi sport.
Capacitatea fizică generală indică intensitatea programului de recuperare şi
se determină cu ajutorul testelor asupra consumului de oxigen în efort, asupra
dinamometriei şi ergometriei.
Profesiunea şi ramura de sport au un rol important, programul urmând să se
alcătuiască în vederea restabilirii condiţiilor optime de muncă specifice.
Programul de recuperare al unui muncitor manual este mai îndelungat decât al
unui intelectual, de asemenea, decât acela al unui atlet, comparativ cu al unui
trăgător de tir.
2. Parametrii locali
Scopul reeducării. Scopul prim este acela de a ridica cât mai precoce
deficientul în poziţie ortostatică şi de a-i oferi posibilitatea de mişcare în această
poziţie. Scopurile secundare ale reeducării sunt legate de prevenirea apariţiei
tulburărilor posttraumatice sau postoperatorii locale, care pot contribui la
încetinirea ritmului de vindecare. Aceste tulburări sunt: edeme, hipotrofia

112
musculară şi redoarea articulară.
Caracteristicile morfo-funcţionale ale segmentului interesat – fiecare
leziune şi fiecare segment au propriile caracteristici morfo-funcţionale.
Posibilităţile de percepţie joacă un rol important şi trebuie cunoscute.
Tipul intervenţiei chirurgicale efectuate diferenţiază, de asemenea, în
special ca durată a etapelor, programul de recuperare.
3. Caracteristici generale:
- Durata unei şedinţe de kinetoterapie este de 40-45 de minute, dintre care:
- 10 minute încălzire
- 25 de minute partea fundamentală
- 10 minute încheiere
- Programele au un caracter individual şi cuprind exerciţii adaptate fiecărui
caz în parte.
- Programele sunt presărate cu numeroase exerciţii de respiraţie, care
antrenează participarea amplă a întregului tren superior, expiraţiile făcându-se
cu forţă şi zgomot.
- Programul zilnic al unui kinetoterapeut nu poate fi mai mare de 10 – 12
bolnavi
Principiile kinetoterapiei
"Primum non nocere", principiul de bază al oricărui tratament medical,
vechi cât ştiinţa medicală, este acela de a nu aplica un tratament decât cu
siguranţa de a îmbunătăţi starea pacientului şi niciodată, sub nici o motivare, de
a face rău.
Principiul precocităţii tratamentului. Tratamentul de recuperare funcţională
trebuie început cât mai devreme cu putinţă. Tratamentul trebuie început cu
precocitate şi pentru a preveni apariţia şi fixarea diverselor compensări mai
frecvente la mers şi ca atitudine corporală. Suplinirea unor mişcări cu ajutorul
segmentelor învecinate, impusă de necesitatea menajării segmentului în cauză,
se datorează fie lipsei de forţă, fie durerilor.

113
 Principiul gradării efortului. În gimnastica medicală recuperatorie, gradarea
efortului este obligatorie şi de importanţă hotărâtoare. Efortul localizat la
segmentul afectat trebuie să urmeze o curbă uşor ascendentă, atât în cadrul unei
şedinţe, cât şi de-a lungul întregii perioade de antrenament. Trecerile de la uşor
la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, reprezintă reguli
riguroase.
Principiul continuării tratamentului până la recuperarea integrală.
Tratamentul prin gimnastică medicală este, în mod obişnuit, de lungă durată.
Într-o măsură mai mare decât la oricare alt tratament medical, întreruperile au ca
urmare nu numai prelungirea evoluţiei proceselor de vindecare, ci şi un
important regres, care este proporţional cu durata întreruperii. Tratamentul prin
gimnastică medicală trebuie continuat până la refacerea totală a calităţilor fizice
(în primul rând forţa şi mobilitatea).
Principiul individualizării tratamentului. Diversitatea localizării, varietatea
afecţiunilor şi a intervenţiilor chirurgicale şi nenumăratele forme de reacţii ale
organismului la tratamentul prin gimnastică medicală obligă la o strictă
individualizare. Instituirea tratamentului trebuie să ţină seama de o serie întreagă
de factori, fiecare de importanţă majoră, ce se pot împărţi în următoarele
categorii:
- factori legaţi de personalitatea bolnavului. Înainte de orice, bolnavul
trebuie cunoscut temeinic, iar tratamentul individualizat pe baza datelor
personale. Tratamentul prin gimnastică medicală solicită organismul în totul lui,
chiar atunci când exerciţiile fizice folosite sunt analitice. Bolnavii obişnuiţi cu
practicarea exerciţiilor fizice în mod organizat participă incomparabil cu mai
mult succes la tratamentul prin gimnastică medicală, având un aparat locomotor
mai bine dezvoltat şi înţelegerea mai cuprinzătoare a mişcării şi a efectelor ei.
Posibilităţile intelectuale ale bolnavilor joacă, de asemenea, un rol important în
succesul recuperării. Sexul condiţionează durata tratamentului prin deosebirile
specifice referitoare la calităţile fizice. Mobilitatea se recapătă mult mai uşor la

114
femei, iar forţa la bărbaţi. Vârsta reprezintă un alt factor legat de bolnav, cu
influenţe apreciabile asupra duratei recuperării.
- factori generaţi de natura intervenţiei chirurgicale. Gradul acesteia, tehnica
aleasă, localizarea, imobillizarea pre- şi postoperatorie determină durata şi
rezultatele recuperării funcţionale. Atunci când intervenţia chirurgicală
interesează numai sistemul osos, vindecarea este totală, fără urmări, iar
recâştigarea calităţilor fizice pretinde o perioadă de timp relativ scurtă, după
consolidarea leziunilor. Localizarea intervenţiei chirurgicale la nivelul
articulaţiei (părţi moi, ligamente, capsulă sinovială) determină o recuperare mai
anevoioasă şi uneori chiar incompletă(144,145).
- factori determinanţi de calitatea tratamentului. Calitatea tratamentului
medical aplicat este un factor determinant al duratei recuperării în sensul
scurtării sau prelungirii timpului necesar.
3. Mijloace folosite în kinetoterapie pentru recuperarea diferitelor afecţiuni
al aparatului locomotor.
Principalul mijloc al recuperării în afecţiunile aparatului locomotor este
exerciţiul fizic, sub multiplele lui forme. Numai prin practica exerciţiului fizic se
pot recăpăta forma şi calităţile unui segment afectat de imobilizare prelungită
sau de un tratament medical prea îndelungat. Mobilitatea unei articulaţii este
recuperabilă numai prin mişcări cu amplitudine crescândă, din ce în ce mai
apropiată de normal, iar atonia şi atrofia musculară nu pot fi combătute decât
prin exerciţii cu rezistenţă din ce în ce mai mare. Din punct de vedere terapeutic
exerciţiile fizice se împart în două mari categorii:
1. Exerciţii cu scăderea rezistenţei. Cea mai mare parte a mişcărilor omului
sau a exerciţiilor fizice practicate constau în învingerea sau eliberarea unei
rezistenţe. Această rezistenţă este formată din grupul unui segment anatomic şi a
unui obiect oarecare sau dintr-o forţă cu acţiune contrară. Exerciţii cu reducerea
rezistenţei îşi găsesc aplicarea numai în gimnastica medicală, şi anume atunci
când forţa musculară este atât de redusă încât nu poate învinge nici rezistenţa

115
rezultată din greutatea segmentelor respective. În principiu, aceste exerciţii se
utilizează numai în prima parte a tratamentului, până la reluarea integrală a
mişcărilor active. Dintre exerciţiile cu diminuarea rezistenţei enumerăm pe cele
mai frecvent folosite:
- mişcări pasive
- exerciţii combinate
- exerciţii fizice care folosesc inerţia
- exerciţii executate cu ajutorul corzii elastice
- exerciţii în care se folosesc aparate sau sisteme de pârghii şi greutăţi
- exerciţii efectuate cu ajutorul aparatelor formate din scripeţi şi greutăţi
- exerciţii efectuate din poziţii favorabile din punct de vedere biomecanic
- exerciţii efectuate în apă.
2. Exerciţii cu creşterea rezistenţei
Rezistenţa este elementul principal al progresiei, ajungându-se la solicitări
maximale. Numai astfel segmentul afectat care a suferit o intervenţie
chirurgicală se poate reintegra în complexul solicitărilor impuse de nevoile
cotidiene de mişcare, în muncă şi sport. Exerciţiile bazate pe creşterea
rezistenţei se împart în patru categorii, în funcţie de factorul care produce
îngreuierea, şi anume:
- exerciţii în care se foloseşte gravitaţia – forţa de gravitaţie poate fi mărită
deplasând centrul de greutate al segmentului, prin oblicizarea acestuia sau a
întregului corp. Exerciţiile astfel efectuate se pot adresa tuturor articulaţiilor şi
axelor de mişcare. Posibilitatea de deplasare a centrelor de greutate ale
segmentului şi implicit de creştere a rezistenţei este în raport direct proporţional
cu oblicitatea segmentului şi cu greutatea lui. Deplasarea centrului de greutate al
unui segment sau al întregului corp se mai poate realiza şi cu ajutorul diverselor
aparate portative cunoscute (bastoane, măciuci, saci cu nisip, haltere, mingi
medicinale). Greutatea corpului poate fi şi ea folosită pentru îngreuierea
exerciţiilor la care se poate adăuga şi o greutate suplimentară (minge medicinală,

116
sac cu nisip etc.).
- exerciţii cu autorezistenţă - sunt cele în care rezistenţa este opusă chiar de
către executant prin contracţia concomitentă a muşchilor antagonişti.
Autorezistenţa poate fi opusă şi de segmente sănătoase.
- exerciţii cu rezistenţă în perechi – constituie procedeul cel mai sigur, mai
adaptat scopului urmărit în activitatea cuplului recuperator – bolnav sau a unui
cuplu de bolnavi, intensitatea şi durata efortului se pot doza cu mai multă
exactitate.
- rezistenţa realizată cu ajutorul diverselor obiecte portative (minge
medicinală cu aruncări şi prinderi, coardă elastică etc.).
3. Exerciţii statice.
Orice exerciţiu poate fi exerciţiu dinamic (izotonic) şi static (izometric).
Pentru recuperarea funcţională după intervenţii chirurgicale, exerciţiile
izometrice au un rol important din prima până în ultima zi de tratament. Lucrul
muscular are două componente: una obligatorie, care constă în creşterea
tensiunii fibrelor musculare ca urmare a excitaţiei nervoase şi o alta
neobligatorie care constă în scurtarea sau lungirea fibrei musculare şi care duce
la deplasarea unor segmente. Contracţia izometrică corespunde primei
componente. Forţa se dezvoltă foarte bine cu ajutorul exerciţiilor izometrice.
Rapiditatea dezvoltării forţei este legată de numărul de unităţi neuromusculare
mobilizate în efectuarea exerciţiilor fizice. Exerciţiile statice prezintă şi unele
dezavantaje:
- blocarea toracelui şi abdomenului implicit a funcţiei respiratorii, pentru a
oferi punct fix, suficient de stabil muşchilor aflaţi în contracţie, îndeosebi celor
cu inserţii pe trunchi. Această blocare are drept consecinţă creşterea presiunii
venoase intracraniene.
- staza circulatorie creată la nivelul muşchilor în acţiune scade mult aportul
de substanţe energetice, stânjeneşte procesele de eliminare şi tulbură procesele
metabolice. Modul de utilizare a exerciţiilor fizice statice în vederea recuperării

117
poate diminua dezavantajele de mai sus. Strict analitic, punând deci în contracţie
numai un număr mic de muşchi, exerciţiile izometrice nu impun blocarea
toracelui şi abdomenului şi, implicit, nici creşterea presiunii intracraniene. În
concluzie, exerciţiile izometrice nu pot fi utilizate după regulile clasice, dar
trebuie folosite în cadrul tratamentului de recuperare a aparatului locomotor,
îndeosebi în prima parte a acestuia. Numai astfel se poate realiza o încărcătură
musculară mare într-o perioadă când aceeaşi încărcătură nu este posibilă prin
exerciţii izotonice, scurtându-se astfel la maximum perioada de convalescenţă a
deficitelor locomotorii care au suferit intervenţii chirurgicale.
Psihologia kinetoterapiei - domeniul kinetoterapiei are multe particularităţi
care merită şi necesită să fie analizate din punct de vedere psihologic, pentru
creşterea eficienţei procesului de recuperare al sportivilor, dar nu numai al
acestora(63,79,84). În cadrul kinetpterapiei, spre deosebire de alte specialităţi
medicale, exerciţiul fizic este în multe cazuri factorul de risc traumatic şi în toate
cazurile mijloc terapeutic (M. Epuran, 1994).
Pentru centralizarea datelor s-a întocmit următoarea fişă de evaluare şi
tratament pentru fiecare sportiv în parte (anexa 15):
În cercetarea de faţă am desfăşurat studiul pe două loturi, şi anume:
- lotul martor cuprinde fişele de evaluare şi tratament nr: 1, 2, 3, 4, 8, 9, 10,
11, 14, 16, cuprinse în anexa 13;
- lotul experimental cuprinde fişele de evaluare şi tratament nr: 5, 6, 7, 12,
13, 15, 17, 18, 19, 20, cuprinse în anexa 14.
Menţionez faptul că am utilizat pentru lotul experimental, pe lângă
exerciţiile kinetoterapeutice, care sunt trecute în fişa de evaluare şi tratament, un
complex de exerciţii kinetoterapeutice pentru fiecare articulaţie cuprinse în
anexele 18, 19 şi 20.
În fişele de evaluare şi tratament sunt trecute testările articulare în momentul
în care sportivul este investigat la spital, deci după accident. De aceea am
considerat important să menţionez amplitudinea fiziologică a fiecărei articulaţii

118
cuprinsă în cercetare, şi anume:
Articulaţia gleznei prezintă următoarea amplitudine fiziologică:
- flexia dorsală: 0o → 20o
- flexia plantară: 0o → 50o
- inversia: 0o → 25o
- eversia: 0o → 45o
Articulaţia genunchiului prezintă următoarea amplitudine fiziologică:
- flexia: 0o → 145o
Articulaţia cotului prezintă următoarea amplitudine fiziologică:
- flexia: 0o → 140o
- supinaţie: 0o → 90o
- pronaţie: 0o → 90o
Subliniez faptul că în fişele de evaluare şi tratament nu este trecută perioada
de recuperare medicală. Perioadele de recuperare medicală prin metodele clasice
date de specialişti este de:
- 60 de zile pentru entorsă de genunchi gr. II;
- 45 – 60 de zile pentru entorsă de cot gr. II;
- 30 – 45 de zile pentru entorsă de gleznă gr. II.
Trebuie precizat că datele prezentate mai sus reprezintă perioada de când a
fost scos aparatul gipsat şi până la recuperarea finală.
Pentru lotul experimental am utilizat, pe lângă exerciţiile de bază ale
kinetoterapiei, exerciţii specifice karate-ului, însumând exerciţii executate cu
membrele inferioare şi superioare (anexele 21, 22, 23, 24 şi 25).
Exerciţiile de respiraţie au fost materializate prin exersarea Kata Hangetsu
(anexa 26). Kata înseamnă lupta cu adversari imaginari şi este un complex de
atacuri şi apărări, dar cu accent pe respiraţie. Exerciţiile pentru membrele
inferioare (anexa 25) , membrele superioare (anexa 23) şi articulaţia cotului(
anexa 24) au fost concretizate prin Kihon (şcoala de bază).Pentru îmbinarea
exerciţiilor pentru membrele superioare/inferioare şi respiraţie am considerat
Kata Unsu (anexa 27) punctul forte în procesul de recuperare. În karate-do

119
Shotokan, Kata Unsu înseamnă chintesenţa stilului în ceea ce priveşte tehnicile
de atac şi de apărare, poziţiile superioare şi forţa explozivă a loviturilor, şi nu în
ultimul rând inspiraţia şi expiraţia.
Am considerat necesar, benefic, util şi important de a introduce exerciţii
specifice karate-ului, întrucât sunt mult mai bine cunoscute de către sportivi şi
pot fi executate mult mai corect, ceea ce duce la o îmbunătăţire şi uşurare a
procesului de recuperare, o micşorare a timpului rezervat recuperării propriu-
zise.
b. Masajul pe care l-am întrebuinţat în cercetare este de tip miostimulent,
care este folosit în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare, inactivitatea după
un traumatism, pentru combaterea edemelor traumatice(89,110).
Am introdus masajul în cercetare deoarece exercită o influenţă pozitivă
asupra zonei unde se acţionează.
De asemenea produce:
- relaxare musculară;
- vasodilataţie periferică activă;
- stimularea metabolismului;
- favorizează eliminarea produşilor toxici din arderile energetice şi
acumulaţi în ţesuturi;
- stimularea circulaţiei limfatice;
- sedativ;
- analgezic;
- îmbunătăţirea stării trofice locale.
O şedinţă de masaj trebuie să dureze 20 – 30 de minute, insistând de 2 – 3
ori pe fiecare zonă. Este contraindicată masarea zonelor care prezintă leziuni
musculare sau leziuni traumatice. Întotdeauna şedinţa de masaj trebuie să aibă
loc după cea de kinetoterapie.
B. Metode psihopedagogice
Pornind de la ideea că "... omul poate fi considerat ca fiind un sistem

120
cibernetic complex, probabilist, caracterizat prin capacitatea de autoreglare şi
autoorganizare, iar mecanismele reglatorii ale stărilor psihice prezintă o
importanţă deosebită, atât în plan teoretic-aplicativ, dar şi practic-aplicativ" (M.
Epuran, 1980), putem afirma că randamentul maxim şi comportamentul optim în
activitatea sportivă nu pot exista fără o valorificare a resurselor fizice şi psihice.
Reglarea şi autoreglarea stărilor psihice presupune o serie de procese complexe
şi intercondi-ţionate, care au ca rezultat:
• controlul emotivităţii şi implicit educaţia stabilităţii psihice;
• controlul şi mobilizarea capacităţilor intelectuale;
• capacitatea de angajare voliţională maximă în activitate;
• mobilizarea motivaţională şi energetică generală a organismului pentru a
răspunde cât mai bine solicitărilor situaţiei;
• mobilizarea motorie corespunzătoare sarcinilor stabilite.
a. Relaxarea
În cercetare, am utilizat ca metodă psihopedagogică relaxarea psihică, pe
care am materializat-o prin antrenamentul autogen – I. H. Schultz – ce reprezintă
o metodă prin care decontracţia musculară şi viscerală împreună cu o respiraţie
adecvată devin mijloace de relaxare psihică.
Prezint în continuare modelul tehnologiei de pregătire psihologică prin
antrenament autogen a sportivilor ce au suferit diverse traumatisme.

Pregătire

Antrenament autogen

Obiectiv:
- contracţie musculară şi viscerală cu respiraţie
adecvată

Metode:
- relaxare musculară combinată cu respiraţia
- încordare musculară combinată cu respiraţia
121
 Experimentul a fost efectuat pe un lot de 10 sportivi cu diferite traumatisme
ale aparatului locomotor. În experiment am utilizat un complex de exerciţii ce
aparţin ciclului inferior.
Antrenamentul autogen
Termenul de relaxare semnifică o deconectare generală a individului de
activitatea sa cotidiană. Acest proces îmbracă forme variate, începând cu odihna
activă şi terminând cu modalităţile statice de deconectare. Relaxarea este o
tehnică psihoterapeutică şi autoinformativă, fundamentată ştiinţific, care
urmăreşte realizarea unei decontracturi musculare şi nervoase, având ca efect
un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice şi psihice, creşterea
rezistenţei la stres a organismului şi diminuarea efectelor negative ale stersului
deja instalat.
Relaxarea este în acelaşi timp o metodă de autoreglare a stărilor psihice,
utilizată în pregătirea sportivilor, precum şi în tratamentul unor afecţiuni de tip
nevrotic sau psihosomatic. Antrenamentul autogen,cea mai uzitată cale de a
ajunge la relaxare. Este un tip de antrenament complex care a fost demonstrat de
Schultz în 1967. Efectele acestui tip de antrenament pot fi observate de subiecţi
încă din primele zile de practică (relaxare mai bună, reducerea anxietăţii, somn
mai odihnitor, capacitate de concentrare mai mare şi memorie mai bună).
Avantajele antrenamentului autogen sunt bine cunoscute în psihoterapia
unor nevroze şi afecţiuni psihosomatice. El poate fi folosit în completarea
tratamentului medicamentos al oricărei afecţiuni somatice, contribuind la
reducerea durerii şi întărirea eu-lui bolnavului. Mai recent, metoda a început să
fie utilizată în medicina preventivă, pentru creşterea rezistenţei la frustrare şi la

122
alţi factori stresanţi, precum şi în pregătirea sportivilor de performanţă
(Holdevici, 1999).
Antrenamentul autogen cuprinde două cicluri de exerciţii:
A. Ciclul inferior:
Voi prezenta în continuare un model de antrenament autogen, ciclul inferior
(model adaptat după tehnica lui Schultz):
a) Inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului:
"sunt în întregime liniştit şi cu desăvârşire calm"
"toţi muşchii îmi sunt destinşi şi relaxaţi"
"o linişte plăcută mă înconjoară"
"nimic nu-mi tulbură liniştea"
"simt o pace şi o linişte interioară profundă"
"sunt foarte calm şi liniştit"
"braţul meu drept e greu, din ce în ce mai greu"
"o greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, braţul, mâna şi ajunge până la
degete"
"braţul meu drept este foarte greu"
"braţul meu drept este greu ca de plumb"
"simt linişte şi greutate"
Formule asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea progresivă a senzaţiei
de greutate la nivelul braţului stâng, a membrului inferior drept şi a celui stâng.
b) Generalizarea senzaţiei de greutate:
"o linişte plăcută mă împresoară"
"calmul mă inundă tot mai mult"
"simt o linişte şi o pace interioare"
"sunt complet calm"
"întregul meu corp este destins şi relaxat"
"umerii, braţele, mâinile, picioarele sunt grele, foarte grele"
"întregul meu corp este foarte greu"

123
 "întregul meu corp este cuprins de o greutate foarte mare"
"corpul meu este greu, greu ca de plumb"
"sunt foarte calm şi liniştit"
c) Inducerea senzaţiei de căldură la nivelul braţului drept:
"o căldură puternică îmi cuprinde braţul drept"
"o căldură puternică îmi cuprinde braţul drept, mâna dreaptă şi ajunge până
la degete"
"vasele se dilată şi simt căldură în braţul drept"
"o căldură plăcută îmi cuprinde braţul şi mâna dreaptă"
"braţul meu drept devine cald, ca şi cum ar fi cufundat într-o baie caldă"
"braţul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare"
"linişte, greutate, căldură"
"liniştea şi echilibrul mă împresoară"
Comenzi asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea senzaţiei de căldură
în braţul stâng şi în picioare.
d) Generalizarea senzaţiei de căldură:
"întregul meu corp este relaxat, perfect liniştit"
"o căldură plăcută îmi cuprinde umerii, braţele, mâinile, picioarele"
"o căldură plăcută îmi cuprinde tot corpul"
"întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută"
"întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută, ca într-o baie caldă"
"sunt liniştit şi relaxat"
"liniştea şi echilibrul mă împresoară"
"mă las cuprins de tihna senină şi necontenitul echilibru"
"sunt în întregime liniştit"
"sunt cu desăvârşire calm"
"întregul meu corp este destins, relaxat, inert"
"întregul meu corp este greu"
"simt în tot corpul o greutate copleşitoare"

124
"corpul este greu şi destins, ca un arc în repaus"
"o căldură agreabilă îmi cuprinde tot corpul"
"tot corpul meu este învăluit într-o căldură plăcută şi liniştitoare"
"simt o căldură plăcută care îmi cuprinde tot corpul"
e) Exerciţi pentru liniştirea bătăilor inimii:
"inima mea bate liniştit, foarte liniştit"
"inima mea bate liniştit şi egal, împrăştiind tot sângele în corp"
"inima mea bate liniştit şi egal, împrăştiind tot sângele în corp"
"inima parcă lucrează de la sine"
"inima bate liniştit, calm şi egal"
"sunt perfect liniştit şi relaxat"
f) Exerciţiu pentru calmarea respiraţiei:
"respiraţia mea devine liniştită şi rară"
"respir liber şi aproape de la sine aerul din jurul meu"
"respir calm şi liniştit, fără efort"
"respir foarte calm şi liniştit"
g) Exerciţiu pentru trăirea senzaţiei de căldură în zona plexului solar:
"sunt perfect calm şi relaxat"
"sunt perfect liniştit"
"muşchii abdominali sunt destinşi, orice tensiune dispare"
"plexul solar este cuprins de o căldură plăcută"
"plexul solar e cald şi relaxat"
h) Exerciţiu pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii:
"îmi simt capul liber şi uşor"
"muşchii feţei sunt relaxaţi"
"bărbia este destinsă şi relaxată"
"fruntea devine rece şi tot mai destinsă"
"simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele"
"simt răcoare în zona frunţii"

125
 "creierul îmi este limpede ca un izvor de munte"
"îmi simt capul foarte limpede"
"sunt perfect liniştit şi relaxat"
Exerciţiile din cadrul ciclului inferior al antrenamentului autogen au deci
menirea să determine o "decontractură concentrativă" a subiecţilor, ceea ce
înseamnă că, prin concentrarea pe formulele sugestive, acesta îşi creează o stare
de detaşare de tip hipnoid care provoacă la rândul său o destindere musculară"
B. Ciclul superior – presupune un stagiu de 6 luni până la 2 ani de practicare
a ciclului inferior. În cercetare nu folosesc ciclul superior, deoarece este foarte
greu de a ajunge la acest nivel.
Condiţiile în care se realizează antrenamentul autogen:
Este indicat ca relaxarea să se realizeze în condiţii de:
- linişte
- temperatură normală
- semiobscuritate
Se recomandă trei poziţii în care relaxarea se obţine mai uşor:
- poziţia şezând pe un fotoliu
- poziţia "birjarului": subiectul, aşezat pe un scaun, apleacă uşor coloana din
talie. Picioarele sunt depărtate, iar coatele sprijinite pe coapse
- poziţia decubit dorsal (culcat pe spate).
În perioada de învăţare a tehnicii este indicată:
- practicarea poziţiei nr. 3 sub îndrumarea unui specialist (psiholog, medic),
de 2-3 ori pe săptămână subiectul fiind instruit să continue exerciţiul acasă, timp
de 5-7 minute. După însuşirea tehnicii se poate ajunge până la 15 minute.
- în absenţa terapeutului, se recomandă utilizarea unei înregistrări audio a
textului
Tehnica de relaxare se aplică individual sau în grup (7 – 10 persoane).
Ciclul inferior al antrenamentului autogen poate fi utilizat cu succes atât în
psihoterapie, cât şi preventiv, în pregătirea psihologică a sportivilor, datorită

126
contribuţiei sale la liniştirea generală a organismului, amortizarea rezonanţei
stărilor afective negative, reglarea circulaţiei periferice, creşterea capacităţii de
concentrare şi dominarea propriului organism.
Schultz a subliniat importanţa combinării exerciţiilor de relaxare cu forme
sugestive, aşa-numitele formule "intenţionale", pe care le descrie ca pe nişte
sugestii posthipnotice. După părerea lui Scultz, aceste formule trebuie să fie
utilizate numai după însuşirea celor şase exerciţii standard din cadrul ciclului
inferior al antrenamentului.
►Obstacole care stau în calea practicării relaxării
Foarte mulţi subiecţi sănătoşi sau cu tulburări neuropsihice ori
psihosomatice încep să practice exerciţiile de relaxare cu entuziasm, după care le
abandonează mai devreme sau mai târziu. Cele mai frecvente scuze sunt:
1. "Nu am timp pentru relaxare". Cu alte cuvinte, subiectul nu plasează
relaxarea pe lista priorităţilor zilnice.
2. "Nu am un loc potrivit pentru relaxare". În acest caz este recomandabil ca
subiectul să-şi găsească un asemenea loc.
3. "Exerciţiile de relaxare sunt foarte plictisitoare". Persoanele care gândesc
astfel sunt prea agitate şi trăiesc la un nivel prea ridicat de tensiune psihică.
4. "Nu sunt suficient de disciplinat pentru a putea practica relaxarea". De
aici se desprinde concluzia că subiectul nu a perseverat suficient în practicarea
relaxării, astfel încât aceasta să se transforme într-o deprindere cu efecte
benefice.
Exerciţii de relaxare prin expiraţie
Curtis (1987) dă câteva indicaţii metodice pentru intrarea subiectului într-o
stare de relaxare utilizând tehnica respiratorie.
"a. Respiraţi normal. Observaţi ciclul respirator în mod pasiv. Lăsaţi corpul
să respire de la sine, autoobservându-vă calm respiraţia.
b. Ignoraţi inspiraţia. Permiteţi organismului să inspire de la sine, fără a
conştientiza actul inspirator.

127
 c. Concentrţi-vă atenţia asupra expiraţiei, gândiţi-vă şi vizualizaţi expiraţia.
b. Simţiţi şi trăiţi senzaţiile specifice expiraţiei: senzaţia de scufundare, de
linişte, de greutate".
Pentru exerciţiile de relaxare prin expiraţie trebuie adoptată o poziţie
comodă (culcat dorsal sau şezând cu capul şi braţele sprijinite. În timpul
exerciţiului menţineţi o atenţie pasivă.
- cu ochii închişi, timp de câteva cicluri respiratorii (2-5) se va observa aerul
care intră şi apoi părăseşte căile nazale;
- în continuare, pe parcursul altor câteva cicluri respiratorii, subiectul se
concentrează asupra fazei expiratorii; percepe căldura aerului care părăseşte
căile nazale, se relaxează purtat de senzaţia de relaxare;
- în timpul expiraţiei simte cum corpul se scufundă, se contopeşte cu mediul
înconjurător, tot mai mult cu fiecare expiraţie.
Se va observa cum, cu fiecare expiraţie, organismul se linişteşte tot mai
mult, respiraţia devine tot mai liniştită, bătăile inimii se domolesc, se instalează
o senzaţie de linişte, de pace interioară.
Subiectul va rămâne un timp în stare de relaxare. Atunci când se doreşte
ieşirea din această stare, se va inspira adânc, se fac câteva mişcări de extensie şi
flexie a membrelor şi se deschid ochii.
De asemenea, în cercetare am utilizat şi alte exerciţii de relaxare, cum ar fi:
Exerciţii de relaxare în etape
Şi acest exerciţiu se bazează pe utilizarea tehnicii expiraţiei.
Indicaţii metodice (Curtis, 1987):
"a. Concentraţi-vă asupra unei anumite părţi a corpului (Este bine să porniţi
de jos în sus: labele picioarelor, gleznele, gambele etc.).
b. Atunci când respiraţi, încercaţi să simţiţi relaxarea în acea parte a
corpului.
c. După câteva cicluri respiratorii, concentraţi-vă asupra zonei simetrice
(braţ, picior) sau asupra părţii corporale imediat următoare.

128
 d. Parcurgeţi toate zonele corpului până când majoritatea acestora sunt
relaxate.
e. Rămâneţi un timp în stare de relaxare, după care reveniţi realizând o
inspiraţie profundă, câteva mişcări de flexie şi extensie a membrelor, deschideţi
ochii."
Exerciţii de respiraşie pentru calmarea emoţiilor
R.C.E1.
- stând (în ortostatism) expiraţie puternică pe gură de câteva ori. Expiraţia
seamănă cu un uşor şuierat.
R.C.E2.
T1 – stând, inspiraţie uşoară pe nas cu ridicare pe vârfuri şi strângând
pumnii.
T2 – expiraţie lentă pe gură, revenind de pe vârfuri, deschizând pumnii şi
imaginând că aerul iese chiar prin vârfurile degetelor.
Notă:
Timpii respiratori: pentru calmarea emoţiilor este de preferat ca expiraţia să
fie mai lungă decât inspiraţia (2 secunde inspiraţie, 4 secunde expiraţia).

Schemă: 4 secunde – 2 secunde – 4 secunde – 2 secunde – 4 secunde etc.

inspiraţie apnee expiraţie apnee inspiraţie

Indicaţie: Această respiraţie este bine să fie numai abdominală; la inspiraţie
abdomenul se umflă uşor, la expiraţie se retrage uşor; toracele nu se mişcă de
loc sau aproape de loc.
Recomandare: Exerciţiile de respiraţie încep cu faza 0, adică cu expiraţia.
Subiectul se va folosi de sugestia verbală: "inspir calmul..."; "expir agitaţia,
încordarea..." – se vor pronunţa în gând.

Exerciţii pentru concentrarea atenţiei

129
 C.A1.
- în poziţie relaxată pe fotoliu, subiectul respiră de câteva ori. El pronunţă
în gând formula "sunt perfect stăpân pe forţele mele". Formula se repetă de mai
multe ori, în gând, fără efort şi autoimpunere.
- expiraţia se face natural. Cutia toracică va fi lăsată să se relaxeze de la
sine, în timp ce aerul se scurge uşor pe nas. Numai la sfârşitul expiraţiei, va
trebui să execute un efort cu muşchii abdominali, pentru a putea elimina complet
aerul viciat.
- se va învăţa şi exersa la început respiraţia lentă cu regularitate şi
continuitate, înainte de a trece la exerciţiile următoare.
C.R7. – Conştientizarea ritmului
- poziţia relaxată, cu mâinile aşezate pe marginea inferioară a
abdomenului. Degetele pe dosul mâinii stângi, policele dedesubt, subiectul îşi va
simţi pulsul şi mental, încearcă să-l resimtă interior, în corp, numărând fiecare
pulsaţie. Când subiecţii au perceput astfel ritmul, se va încerca acelaşi lucru,
însă cu braţele de-a lungul corpului, controlând periodic exactitatea ritmului,
numărând în gând acelaşi ritm sistolic.
C.R8. – Respiraţia ritmică
- poziţia relaxată, inspiraţie uşoară pe nas, ridicând uşor peretele
abdominal, fără dilatarea părţii superioare a pieptului, numărând în gând după
propriul ritm (idem C.R.7). Se admite că subiectul nu va putea inspira mai mult
în momentul în care ajunge la cifra 8. Expiraţia are loc lent, numărând tot până
la opt.
C.R9. – Respiraţia completă în patru timpi
T1 – inspiraţie uşoară pe nas, ridicând abdomenul.
T2 – fără oprire, continuarea inspiraţiei pe nas, ridicând regiunea mijlocie a
pieptului, fără retragerea abdomenului.
T3 – aerul va trece în partea superioară a plămânilor, continuând inspiraţia
pentru a umple pieptul la maximum, retragerea în acelaşi timp a abdomenului.

130
 T4 – expiraţie uşoară pe nas, făcând un efort ca la sfârşitul acesteia să se
golească aerul complet din plămâni.
C.R4. – Respiraţia fragmentată -toracică
T1 – în relaxare, inspiraţie lentă pe nas, ridicând lent cutia toracică, dar
retrăgând abdomenul. Când pieptul este dilatat, subiecţii execută încă un efort de
inspiraţie pentru ca aerul să intre şi în vârful plămânilor.
T2 – expiraţie lentă, completă.

C.R5 – Gimnastica şi controlul diafragmei

T1 – în relaxare, inspiraţie lentă pe nas, ridicând uşor peretele abdominal,
fără dilatarea părţii superioare a pieptului şi menţineţi aerul.
T2 – în apnee, retragerea abdomenului repede, dar fără a-l brusca, menţinând
apneea, împingerea din nou a abdomenului înainte, relaxând toracele.
T3 – dilatarea abdomenului; toracele retras şi expiraţie lentă, pe nas, pentru
golirea completă a plămânilor.
C.R6 – Respiraţia completă
T1 – mereu relaxat, inspiraţie uşoară pe nas, ridicând uşor peretele
abdominal, fără dilatarea părţii superioare a pieptului. Când nu mai poate fi
ridicat se continuă inspiraţia fără a retrage abdomenul.
T2 – ridicarea coastelor.
T3 – continuarea inspiraţiei, ceea ce determină ca aerul să ajungă în vârful
plămânilor, printr-un efort intern care să ridice aerul mai mult în regiunea
superioară.
Indicaţie:
- cei trei timpi nu sunt distincţi; cele trei faze se succed fără întrerupere.
- numărul de repetări este mai mare pentru acest exerciţiu (10-20x), pentru
ca respiraţia completă să decurgă uşor, uniform; executată fără grabă şi fără
bruscare. Atingerea acestui stadiu reprezintă faptul că toracele a devenit suplu;
plămânii se vor dilata cu uşurinţă.

131
 ►Caracterizarea psihofiziologică a stării de relaxare
Analizând cu atenţie starea în care se găseşte subiectul în timpul relaxării,
putem desprinde câteva caracteristici generale ale acesteia, valabile în primul
rând pentru antrenamentul autogen, dar şi pentru alte tehnici de relaxare:
1. La subiectul în stare de relaxare se constată o limitare a motricităţii,
o lipsă a nevoii de a acţiona.
2. În stare de relaxare, subiectul trăieşte în mod frecvent o senzaţie de
greutate şi căldură în membre.
3. Se remarcă, de asemenea, o modificare a dinamicii atenţiei, în
sensul unei orientări selective a acesteia asupra formulelor comandate şi,
în acelaşi timp, o scădere a interesului manifestat de subiect faţă de
stimulii exteriori.
4. În timpul relaxării, subiectul trăieşte o stare de pasivitate în raport
cu ambianţa; pasivitatea se accentuează atunci când relaxarea este
comandată din exterior de către terapeut şi scade pe măsură ce subiectul
învaţă să-şi autocomande starea de relaxare.
5. Aproape toţi subiecţii remarcă instalarea în timpul relaxării a unei
stări afective aparte, de nuanţă pozitivă; ei trăiesc o stare de linişte, de
calm, de destindere.
6. Starea de relaxare este o modalitate de activare a disponibilităţilor
latente ale fiinţei umane, fapt demonstrat de efectele favorabile ale
relaxării asupra stării psihice şi fizice a subiecţilor.
7. Relaxarea poate fi considerată, aşadar, o metodă de autoreglare a
stărilor psihice ale subiectului, de autoorganizare a eu-lui acestuia, fiind
nu numai o tehnică de psihoterapie, ci şi una cu caracter autoinformativ.
b. Autosugestia este o metodă psihopedagogică care se referă la
influenţarea asupra unui element psihologic de care depinde obţinerea unui
avantaj. Am folosit autosugestia în sens pozitiv, în ceea ce priveşte o mai bună
funcţionare a organismului, o creştere a capacităţii de concentrare înlăturând

132
efectele negative ale emoţiilor şi nu în ultimul rând scurtarea perioadei de
recuperare879,80,81,82). Pentru realizarea acestui lucru am acţionat prin
antrenamentul psihoton. În continuare prezentăm modelul de pregătire
psihologică prin antrenamentul psihoton pe un lot de 10 subiecţi cu diferite
traumatisme ale aparatului locomotor.

ANTRENAMENT PSIHOTON

Obiectiv:
- relaxare progresivă

Metode:
- relaxare
- autocontrol
- activare

Mijloace:
- grupe musculare tren superior
- grupe musculare tren inferior
- grupe musculare combinate

Antrenamentul psihoton este o formă prin care se realizează autosugestia,

fiind o metodă de reglare şi autoreglare a stării psihice a sportivilor, de
optimizare a mecanismelor de adaptare la situaţiile dificile ale perioadei
traumatice şi posttraumatice. În cercetarea noastră, metoda antrenamentului
psihoton a vizat crearea unor stări fizice şi psihice de relaxare. Scopul
antrenamentului psihoton este reprezentat de obţinerea unui nivel optim de
funcţionalitate neuropsihică.
Metoda antrenamentului psihoton reprezintă o metodă eficientă pentru

133
liniştirea sportivului şi economisirea energiei sale nervoase în vederea obţinerii
unui repaus cât mai eficient şi, implicit, a unei conservări a energiei psihice.
Metoda folosită a cuprins două faze: una de relaxare şi una de activare.
Pentru eficienţa practică a metodei, am alcătuit un sistem de relaxare progresivă,
adaptat după procedeele de relaxare progresivă descrise de Bernstein şi
Borkovec, pe care le-am utilizat în recuperarea traumatismelor. Relaxarea
progresivă, după cum sugerează numele, cuprinde tensionarea şi relaxarea
diferitelor grupe de muşchi. Deşi este o tehnică de relaxare, începem cu
tensionarea, deoarece majoritatea indivizilor găsesc că este mai uşor să treci de
la o stare de tensiune la o stare de relaxare, decât pur şi simplu să relaxezi
muşchii.
Prima şedinţă de antrenament de relaxare progresivă a durat 45 de minute.
Pe măsură ce antrenamentul continuă, şedinţele au devenit din ce în ce mai
scurte iar grupele de muşchi pot fi combinate, şi faza de tensionare poate fi
atinsă. Scopul antrenamentului de relaxare progresivă este autocontrolul. În
cercetare am aplicat acest sistem, cu scopul ca subiectul să poată să recunoască
nivelurile de tensiune şi să relaxeze musculatura.
Instrucţiuni generale
Pe măsură ce înaintăm în cadrul acestui exerciţiu, diverse grupe musculare
vor fi tensionate pentru un scurt timp, şi apoi relaxate la următoarele comenzi:
- "Acum" – pentru tensionare;
- "Relaxaţi" – pentru relaxare.
La comanda "Acum", subiecţii trebuie să tensioneze muşchii şi să susţină
încordarea până la comanda "Relaxaţi", şi atunci să elibereze încordarea dintr-o
dată, şi nu treptat. Pe măsură ce traversăm stările de încordare şi relaxare
subiecţii au dat atenţie senazaţiilor de tensiune şi relaxare. În timpul execuţiilor
nu s-a vorbit, sunetele şi activităţile care distrag atenţia concentrată asupra
senzaţiilor din muşchi au fost ignorate. De fiecare dată metoda de tensionare a
fost dată la semnalul "Acum" pentru încordare, iar apoi semnalul "Relaxaţi". Am

134
traversat tensionarea şi relaxarea a doua oară şi apoi am trecut la următorul grup
muscular. Cele 16 grupe musculare cu care s-a lucrat şi instrucţiunile generale
care s-au urmat pentru încordarea acelor muşchi a inclus următoarele:
1. Mâna dreaptă şi antebraţul. Strânge pumnul.
2. Bicepsul şi braţul drept: împinge cotul în jos şi trage-l înapoi.
3. Mâna stângă şi antebraţul stâng. Strânge pumnul.
4. Bicepsul şi braţul stâng: împinge cotul şi trage-l înapoi.
5. Fruntea: ridică sprâncenele cât poţi de sus şi încruntă fruntea.
6. Centrul feţei: încreţeşte nasul.
7. Partea inferioară a feţei şi maxilarul: trage înapoi colţurile gurii.
8. Gâtul. Trage bărbia în faţă şi gâtul înapoi.
9. Pieptul, spatele şi umerii. Apropie omoplaţii şi respiră adânc în timpul
încordării. Expiră uşor şi încet în timpul relaxării.
10. Stomac şi abdomen. Încordează stomacul.
11. Coapsa dreaptă. Contracţia muşchilor coapsei.
12. Muşchii gambei. Trageţi degetele de la picioare în sus.
13. Piciorul. Strâgerea degetelor spre interior.
14. Coapsa stângă. Contracţia muşchilor coapsei.
15. Muşchii gambei. Trageţi degetele de la picioare în sus.
16. Piciorul stâng. Strâgerea degetelor spre interior.
Pentru şedinţele mai scurte, grupele musculare au fost combinate astfel:
- mână, braţ, antebraţ (dreapta);
- mână, braţ, antebraţ (stânga);
- faţa, muşchii feţei;
- gâtul;
- zona trunchiului (piept, spate, umeri, stomac, abdomen);
- coapsa, gamba, piciorul – stânga;
- coapsa, gamba, piciorul – dreapta.
Pentru buna desfăşurare a experimentului am considerat eficient să acţionez

135
şi prin exerciţii de respiraţie cu autosugestie.
Exerciţii de respiraţie cu autosugestie
Jencks (1977) ne prezintă câteva modele de exerciţii respiratorii în cadrul
cărora respiraţia se continuă cu formule autosugestive cu caracter reglator:
a. Pentru relaxare:
corpul relaxat – expiraţie
mintea activă – inspiraţie
b. Pentru concentrare:
Mă concentrez asupra problemei de rezolvat – inspiraţie
Dar sunt relaxat şi liniştit – expiraţie
c. Pentru înviorare:
Sunt treaz şi în stare de alertă – inspiraţie
Elimin toată oboseala – expiraţie
d. Pentru creşterea rezistenţei organismului:
Sunt ca un munte – inspiraţie
De rezistenţă – expiraţie
e. Pentru reducerea anxietăţii:
Teama mă părăseşte – expiraţie
Curajul pătrunde în mine – inspiraţie
f. Pentru a face faţă cu succes unor competiţii:
Concurez cu toate forţele – inspiraţie
Dar am controlul relaxat al corpului – expiraţie
Concurez calm – expiraţie
Rece – inspiraţie
Adunat – expiraţie
Combativ – inspiraţie
Câteva exerciţii de respiraţie cu autosugestie pentru autoreglarea stării
psihice:
a. Respiraţia de reîncărcare a organismului

136
 Culcat sau şezând cu coloana vertebrală dreaptă, se respiră ritmic utilizând
respiraţia abdominală (4 timpi inspiraţie, 4 timpi expiraţie). În timpul inspiraţiei
vă închipuiţi că introduceţi o anumită cantitate de energie în organism. Apoi,
expirând, vă închipuiţi că daţi afară toate toxinele din organism.
b. Exerciţiu de respiraţie cu distribuirea energiei în organism.
Culcat într-o poziţie relaxată, cu palmele la nivelul plexului solar, se respiră
ritmic (4 – 2 – 4 – 2 sau 6 – 3 – 6 – 3 ). După ce v-aţi familiarizat cu ritmul
respirator, vă imaginaţi că la fiecare inspiraţie se introduce în organism o mare
cantitate de energie, pe care o înmagazinaţi la nivelul plexului solar.
Vă închipuiţi apoi că la fiecare inspiraţie energia se distribuie în tot
organismul, ajungând la fiecare organ al corpului, înviorând şi vitalizând
întregul organism.
c. Exerciţiu pentru calmarea durerii
Culcat într-o poziţie relaxată sau şezând cu spatele drept, se respiră ritmic;
vă închipuiţi că la fiecare inspiraţie se introduce în organism energie. În
continuare, vă închipuiţi că la fiecare expiraţie se trimite un curent de aer în
zona dureroasă pentru a restabili circulaţia sângelui în regiunea respectivă.
Inspiraţi imaginându-vă din nou că starea organismului se ameliorează, iar la o
nouă expiraţie vă închipuiţi că senzaţia de durere dispare.
Pentru sporirea efectelor autosugestiei se poate aşeza palma pe regiunea
dureroasă, imaginându-vă că aerul se scurge de-a lungul braţului până la zona
dureroasă.
d. Exerciţiu de reglarea circulaţiei
Culcat pe spate sau şezând cu coloana vertebrală dreaptă, se expiră ritmic,
imaginându-vă vasodilataţia în diverse zone ale capului. Exerciţiul este indicat
pentru persoane cu circulaţia periferică deficitară.
e. Exerciţiu pentru dezvoltarea unor calităţi fizice sau psihice
Culcat sau şezând într-o poziţie comodă, cu coloana vertebrală dreaptă, vă
imaginaţi că posedaţi deja calitatea dorită şi că aceasta se dezvoltă. Executaţi în

137
acelaşi timp o respiraţie ritmică, menţinând cât mai mult timp imaginea mentală
creată.
f. Exerciţiu pentru reducerea rapidă a încordării emoţionale (Holdevici,
Vasilescu 1988)
Inspiraţi profund ca pentru o respiraţie completă şi reţineţi aerul timp de 10
– 15 secunde. În timpul pauzei respiratorii strângeţi pumnii încordaţi, muşchii
braţelor, spatelui, abdomenului, bazinului, picioarelor. Expiraţi vioi şi relaxaţi
toţi muşchii corpului. Faceţi câteva mişcări de scuturare a braţelor şi picioarelor,
ca şi cum v-aţi elibera de tot ce este rău şi inutil în organism.
g. Exerciţiu de respiraţie pentru creşterea capacităţii de concentrare a
atenţiei (Jenckson 1977)
Stând cu corpul relaxat, inspiraţi lent pe nas. Imaginaţi-vă aerul care
pătrunde prin căile respiratorii până în plămâni şi de acolo în zona abdominală.
Expiraţi lent, numărând "unu" şi imaginaţi-vă că cifra 1 se aşază odată cu
expiraţia la nivelul abdomenului. Inspiraţi din nou lent, concentrându-vă din nou
asupra cifrei 1. În timpul următoarei respiraţii plasaţi cifra 2 lângă cifra 1 în
abdomen. Inspiraţi din nou, concentrându-vă asupra cifrelor 1 şi 2. Repetaţi până
la cifra 10.
În aplicarea acestei metode psihopedagogice am urmărit obţinerea
următoarelor efecte pozitive:
• echilibrarea tensiunilor musculare;
• recuperarea rapidă şi eficientă după efort;
• ameliorarea odihnei;
• creşterea capacităţii de concentrare;
• un control eficient al emotivităţii;
• creşterea rezistenţei la stres;
• creşterea încrederii în sine;
• recuperarea după diferite traumatisme într-un procent cât mai mare
şi într-o perioadă cât mai scurtă.

138
 3.6. Concluziile capitolului
Cunoaşterea frecventelor forme de traumatisme întâlnite în practica karate-
ului ne îndreptăţeşte să alcătuim un program de recuperare util, eficient,
adaptabil, uşor de parcurs şi aplicabil subiecţilor noştri în funcţie de traumatism.
Viziunea specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi metodelor de
recuperare utilizate în cercetare în conformitate cu rezultatele anchetei-
chestionar m-au determinat să trag o serie de concluzii asupra modului de
gândire a specialiştilot în ceea ce priveşte frecvenţa traumatismelor, acordarea
primului ajutor, metodele de recuperare fizice şi psihopedagogice, colaborarea
factorilor de răspundere.
În procesul de cercetare am alcătuit un program de recuperare care cuprinde
următoarele etape şi strategii:
• Testarea sportivilor ce practică karate-do Shotokan prin scala de
autoevaluare a depresiei (Zung).
• Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor predispuşi la
stres.Am considerat util şi necesar de a face aceste testări înaintea procesului de
recuperare pentru a depista eventualele probleme legate de stres şi depresie pe
care le-ar putea avea subiecţii datorită traumatismelor.
• În programul de recuperare fizică s-au utilizat kinetoterapia şi masajul. De
asemenea, s-a utilizat relaxarea şi autosugestia ca metode psihopedagogice.
• Substituirea unor termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu exerciţii
specifice karate-ului au fost acceptat foarte bine de către subiecţi, deoarece erau
exerciţii cunoscute de către ei şi implicit rezultatele au fost mult mai bune. De
asemenea, o problemă importantă în programul de recuperare o constitue
alimentaţia raţională, administrarea de vitamine.Informarea sportivului în ceea
ce priveşte alimentaţia raţională, vitaminizarea, respectarea programelor de
refacere şi recuperare, nefolosirea drogurilor şi a dopingului conduc sportivul
către rezultate pozitive nu numai în activitatea sportivă, dar şi în procesul de
refacere -recuperare.

139
 • Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei;
• Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi
masajului;
• Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei;
• Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din
kinetoterapie cu elemente din artele marţiale;
• Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a
vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.

CAPITOLUL 4
ARGUMENTAREA APLICĂRII PROGRAMEI EXPERIMENTALE
ÎN PROCESUL DE RECUPERARE MEDICALĂ CLASICĂ ŞI PSIHO-
PEDAGOGICĂ A DIFERITELOR TRAUMATISME CARE APAR ÎN
PRACTICA KARATE-DO SHOTOKAN

Prima etapă a cercetării a constat în testarea sportivilor prin scala de

autoevaluare a depresiei (Zung). Din testarea efectuată s-au constatat
următoarele: 55% depresie uşoară, 35% depresie medie, 15% nu au depresie,
lucru ce ne-a permis din punct de vedere psihologic să începem programul de
recuperare. Tot în această etapă s-au testat sportivii predispuşi la stres.Din
sondajul efectuat s-au constatat următoarele:60% au răspuns normal, 35% au
fost în limita normalului şi 5% au avut un stres major, unde s-au impus măsuri
de echilibrare psihică.După ce m-am convins că nu sunt probleme majore din
punct de vedere psihologic am început programul de recuperare medicală clasică
şi psihopedagogică.
4.1. Rezultatele testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă cot
Supinaţie - lot martor
În urma testării articulare efectuate pe lotul martor înainte şi după
recuperare s-au obţinut rezultatele exprimate prin tabelele 1 şi 2. Amplitudinea

140
fiziologică a articulaţiei cotului este de 0o - 90o.
Lotul martor
tabel 1
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 B.C. 30 - 70 85 4.5 - 87.00o
2 P.R. 30 - 65o 85 4.5 - 86.25o
tabel 2
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 B.C. 50,00 45,75 45,00
2 P.R. 47,50 45,37 45,00

Supinaţie -Lot experimental

Recuperarea prin metode fizice şi psihopedagogice a sportivilor testaţi s-a
realizat în procent de 90%, după cum reiese din tabelele 5 şi 6.
Lotul experimental
tabel 5
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 P.C. 30 - 65 90 3.00 - 88.00o
2 I.M. 35 - 70o 90 3.50 - 88.00o

tabel 6
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 P.C. 50,00 43,75 45,00
2 I.M. 52,50 45,75 45,00
Din figura1 putem evidenţia rezultatele pozitive obţinute prin recuperarea
fizică.

Rezultate SUPINATIE.
(grade)

50,00

45,00 Normal

40,00 Inainte
1 2
Sportivi

Inainte Dupã Normal

141
 fig1

Progresul obţinut în urma tratamentului de recuperare clasică şi

psihopedagogică este exprimat şi în figura 2

Rezultate
(grade)
SUPINATIE.

55,00
50,00
45,00 Normal
40,00
35,00 Inainte
1 2
Sportivi

Inainte Dupã Normal

fig 2
Comparând cele două loturi, observăm un câştig de 5 procente obţinute de
sportivii din lotul experimental.
Recuperarea sportivilor după programul de kinetoterapie şi masaj s-a
efectuat în procent de 85%. Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student
(tabel 3). Din calculele efectuate s-a desprins P calculat cu o valoare mai mică
decât 0,05, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă. În acest caz P=0.20.
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 3
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 1
t Statistic (calculat) 3,01
P(T<=t) (test unilateral) 0,10
t Critic test unilateral (val. din
tabel) 6,31
P(T<=t) (test bilateral) 0,20
t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

142
 Indicii statistici (tabel 4) exprimă valori pozitive obţinute după recuperare.
tabel 4
Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupa
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 7
REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00

Grade de libertate 1
t Statistic (calculat) 26,00
P(T<=t) (test unilateral) 0,01
t Critic test unilateral (val. din tabel) 6,31
P(T<=t) (test bilateral) 0,02
t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71
Media aritmetica 48,75 45,56
Eroarea Standard 1,25 0,19
Mediana 48,75 45,56
Modulul
Abaterea Standard 1,77 0,27
Dispersia 3,13 0,07
Abaterea medie 1,25 0,19
Coeficientul de variatie 0,04 0,01
Amplitudinea 2,50 0,38
Minim 47,50 45,37
Maxim 50,00 45,75
Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 2,41
Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 7) din care reiese
că se respinge ipoteza nulă, deoarece P = 0,02.
De asemenea, indicatorii statistici evidenţiază valori pozitive după
programul de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice (tabel 8).
tabel 8
Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupa
Media aritmetica 51,25 44,75
Eroarea Standard 1,25 1,00
Mediana 51,25 44,75
Modulul
Abaterea Standard 1,77 1,41
Dispersia 3,13 2,00
Abaterea medie 1,25 1,00
Coeficientul de variatie 0,03 0,03
Amplitudinea 2,50 2,00
Minim 50,00 43,75
Maxim 52,50 45,75
Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 12,71

143
 Pronaţie - lot martor
După efectuarea recuperării prin metode fizice s-a obţinut un procent
recuperator de 85% (tabel 9 şi 10).
Lotul martor

tabel 9
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 B.C. 15 - 70 85 2.25 - 87.00o
2 P.R. 15 - 60o 85 2.25 - 85.50o
Centru interval o
Nr. N.P.
Fisa Inainte Dupã Normal
1 B.C. 42,50 44,62 45,00
2 P.R. 37,50 43,87 45,00
Tabel 10

Pronaţie - lot experimental

Asocierea metodelor de recuperare fizice cu metodele psihopedagogice a
realizat un procent recuperator de 90% (tabel 12 şi 13).
Lotul experimental
tabel 12
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 P.C. 25 - 70 90 2.50 - 88.00o
2 I.M. 20 - 73o 90 2.00 - 88.30o

tabel 13
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 P.C. 47,50 45,25 45,00
2 I.M. 46,00 45,15 45,00

Din figura 3 se observă o creştere a amplitudinii fiziologice în articulaţia

cotului de la 42,50 la 44,62 (normal = 45,00).

PRONATIE

45,00

40,00
144
35,00
Fig3

Din figura 4 se desprinde progresul realizat de lotul experimental faţă de

lotul martor în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi
psihopedagogice.

PRONATIE

48,00
47,00
46,00
45,00
44,00
43,00
1 2

Inainte 47,50 46,00

Dupã 45,25 45,15
Normal 45,00 45,00

fig 4
Făcând o comparaţie între cele două loturi, observăm o creştere cu 5
procente a lotului experimental faţă de lotul martor.
Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 11). Din
calculele efectuate s-a desprins P calculat cu o valoare mai mică de 0,05, adică
0,30, deci respingem ipoteza nulă.
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 11
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 1
t Statistic (calculat) -2,00
P(T<=t) (test unilateral) 0,15
t Critic test unilateral (val. din tabel) 6,31

145
 P(T<=t) (test bilateral) 0,30
t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

Valori pozitive au înregistrat şi indicii statistici după programul de

recuperare prin metode fizice (tabel 12).

tabel 12
Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupa
Media aritmetica 40,00 44,25
Eroarea Standard 2,50 0,38
Mediana 40,00 44,25
Modulul
Abaterea Standard 3,54 0,53
Dispersia 12,50 0,28
Abaterea medie 2,50 0,38
Coeficientul de variatie 0,09 0,01
Amplitudinea 5,00 0,75
Minim 37,50 43,87
Maxim 42,50 44,62
Nivelul de incredere(95.0%) 31,77 4,76

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 14), din care
reiese P=0,27, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 14
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 1
t Statistic (calculat) 2,21
P(T<=t) (test unilateral) 0,14
t Critic test unilateral (val. din
tabel) 6,31
P(T<=t) (test bilateral) 0,27
t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

Indicatorii statistici (tabel 15) evidenţiază valori pozitive înregistrate de

lotul experimental faţă de lotul martor.
tabel 15
Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupa
Media aritmetica 46,75 45,20
Eroarea Standard 0,75 0,05

146
 Mediana 46,75 45,20
Modulul
Abaterea Standard 1,06 0,07
Dispersia 1,13 0,00
Abaterea medie 0,75 0,05
Coeficientul de variatie 0,02 0,00
Amplitudinea 1,50 0,10
Minim 46,00 45,15
Maxim 47,50 45,25
Nivelul de incredere(95.0%) 9,53 0,64

Extensie - lot martor

Recuperarea prin metode fizice a evidenţiat un procent recuperator de 85%
(tabel 16 şi 17).

Lotul martor
tabel 16
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 B.C. (-)10 - 0 85 (-)1.50 - 0o
2 P.R. (-)15 - 0o 85 (-)2.25 - 0o

tabel 17
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã
1 B.C. -5,00 -0,75
2 P.R. -7,50 -1,12

Extensie - lot experimental

Recuperarea prin metode fizice şi psihopedagogice a evidenţiat un procent
de recuperare a sportivilor testaţi de 90% (tabel 20 şi 21).
Lotul experimental
tabel 20
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 P.C. (-)15 - 0 90 (-)1.5 - 0o
2 I.M. (-)10 - 0o 90 (-)1.0 - 0o

tabel 21

147
 Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã
1 P.C. -7,50 -0,75
2 I.M. -5,00 -0,50

Progresul obţinut în urma programului de recuperare prin metode fizice se

poate observa din figura 5.

EXTENSIE

0,00

-2,00

-4,00

-6,00

-8,00
1 2
Inainte -5,00 -7,50
Dupã -0,75 -1,12

Fig5
Progresul obţinut de către lotul experimental în urma metodelor de
recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice este exprimat în figura 6.

EXTENSIE

0,00

-2,00

-4,00

-6,00

-8,00
1 2
Inainte -7,50 -5,00
Dupã -0,75 -0,50

Fig6
Comparând cele două loturi observăm o creştere a procentului de recuperare
cu 5% la lotul experimental.
Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 18), din care
reiese că se respinge ipoteza nulă, întrucât P=0,13.

148
 Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 18
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 1
t Statistic (calculat) -4,99
P(T<=t) (test unilateral) 0,06
t Critic test unilateral (val. din tabel) 6,31
P(T<=t) (test bilateral) 0,13
t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

De asemenea, indicatorii statistici (tabel 19) ne evidenţiază valori pozitive

înregistrate după programul de recuperare prin metode fizice.
tabel 19
Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupa
Media aritmetica -6,25 -0,94
Eroarea Standard 1,25 0,19
Mediana -6,25 -0,94
Modulul
Abaterea Standard 1,77 0,26
Dispersia 3,13 0,07
Abaterea medie 1,25 0,19
Coeficientul de variatie -0,28 -0,28
Amplitudinea 2,50 0,37
Minim -7,50 -1,12
Maxim -5,00 -0,75
Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 2,35

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 22), din care
reiese P=0,13, ceea ce respinge ipoteza nulă.
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 22
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza
nula) 0,00
Grade de libertate 1
t Statistic (calculat) -5,00
P(T<=t) (test unilateral) 0,06
t Critic test unilateral (val. din
tabel) 6,31
P(T<=t) (test bilateral) 0,13
t Critic test bilateral (val. din
tabel) 12,71

149
 Indicatorii statistici (tabel 23) ne evidenţiază valori pozitive înregistrate
de lotul experimental în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi
psihopedagogice.
tabel 23
Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupa
Media aritmetica -6,25 -0,63
Eroarea Standard 1,25 0,13
Mediana -6,25 -0,63
Modulul
Abaterea Standard 1,77 0,18
Dispersia 3,13 0,03
Abaterea medie 1,25 0,13
Coeficientul de variatie -0,28 -0,28
Amplitudinea 2,50 0,25
Minim -7,50 -0,75
Maxim -5,00 -0,50
Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 1,59

Flexie - lot martor

Programul de recuperare prin metode fizice a evidenţiat o recuperare a
sportivilor testaţi în proporţie de 85% (tabel 24 şi 25). Menţionez că
amplitudinea fiziologică în flexia cotului este de 0o - 145o.

Lotul martor
tabel 24
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 B.C. 40 - 90 85 6.00 - 136.75o
2 P.R. 45 - 90o 85 6.75 - 136.75o

tabel 25
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 B.C. 65,00 71,37 72,50
2 P.R. 67,50 71,75 72,50
Flexie - lotul experimental
Asocierea metodelor de recuperare fizice cu cele psihopedagogice a
condus către o recuperare a sportivilor testaţi din lotul experimental la un

150
procent de 90% (tabel 28 şi 29).
Lotul experimental
tabel 28
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 P.C. 43 - 80 90 4.30 - 138.50o
2 I.M. 40 - 90o 90 4.00 - 139.50o

tabel 29
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 P.C. 61,50 71,40 72,50
2 I.M. 65,00 71,75 72,50
Progresul obţinut de către sportivii din lotul martor în urma procesului de
recuperare prin metode fizice este evidenţiat de figura 7.

FLEXIE

75,00

70,00

65,00

60,00
1 2
Inainte 65,00 67,50
Dupã 71,37 71,75
Normal 72,50 72,50

Fig7
Progresul obţinut în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi
psihopedagogice este evidenţiat în figura 8.

FLEXIE

80,00

70,00

60,00

50,00
1 2
Inainte 61,50 65,00
Dupã 71,40 71,75
Normal 72,50 72,50

Fig8

151
 Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student (tabel 26), din care
reiese P=0,13, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 26
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza
nula) 0,00
Grade de libertate 1
t Statistic (calculat) -5,01
P(T<=t) (test unilateral) 0,06
t Critic test unilateral (val. din
tabel) 6,31
P(T<=t) (test bilateral) 0,13
t Critic test bilateral (val. din
tabel) 12,71

Indicatorii statistici (tabel 27) ne arată valori pozitive înregistrate de

sportivii din lotul martor după programul de recuperare prin metode fizice.
tabel 27
Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupa
Media aritmetica 66,25 71,56
Eroarea Standard 1,25 0,19
Mediana 66,25 71,56
Modulul
Abaterea Standard 1,77 0,27
Dispersia 3,13 0,07
Abaterea medie 1,25 0,19
Coeficientul de variatie 0,03 0,00
Amplitudinea 2,50 0,38
Minim 65,00 71,37
Maxim 67,50 71,75
Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 2,41

Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student (tabel 30) care ne
relevă P=0,12, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 30
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza
nula) 0,00
Grade de libertate 1
t Statistic (calculat) -5,29
P(T<=t) (test unilateral) 0,06
t Critic test unilateral (val. din
tabel) 6,31
P(T<=t) (test bilateral) 0,12

152
 t Critic test bilateral (val. din
tabel) 12,71

Indicatorii statistici (tabel 31) au înregistrat valori pozitive după programul

de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice de către sportivii din lotul
experimental.

tabel 31
Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupa
Media aritmetica 63,25 71,58
Eroarea Standard 1,75 0,18
Mediana 63,25 71,58
Modulul
Abaterea Standard 2,47 0,25
Dispersia 6,13 0,06
Abaterea medie 1,75 0,17
Coeficientul de variatie 0,04 0,00
Amplitudinea 3,50 0,35
Minim 61,50 71,40
Maxim 65,00 71,75
Nivelul de incredere(95.0%) 22,24 2,22

Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 2
Indicatori Valori
Diferenta mediilor (Ipoteza
nula) 0,00
Grade de libertate 9
t Statistic (calculat) -6,43
P(T<=t) (test unilateral) 0,00
t Critic test unilateral (val. din
tabel) 1,83
P(T<=t) (test bilateral) 0,00
t Critic test bilateral (val. din
tabel) 2,26

4.2. Rezultatele testării şi interpretarea datelor - entorsă genunchi

Extensie - lot martor
Amplitudinea fiziologică a articulaţiei genunchiului este de 0o - 145o.
În urma tratamentului de recuperare aplicat, adică kinetoterapie şi masaj, s-a

153
obţinut un procent recuperator de 85% (tabel 1 şi 2)
Lotul Martor
Tabel 1
Nr. Fisa
N. Date
P. Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 D.O. (-)10 - 0 85 (-) 1.5 - 0.0o
2 N.M. (-)8 - 0o 85 (-) 1.2 - 0.0o
3 B.C. (-)12 - 0o 85 (-) 1.8 - 0.0o
4 P.A. (-)8 - 0o 85 (-) 1.2 - 0.0o

Tabel 2
Centru interval o
Nr. Fisa N.P.
Inainte Dupã
1 D.O. -5,0 -0,75
2 N.M. -4,0 -0,60
3 B.C. -6,0 -0,90
4 P.A. -4,0 -0,60

Extensie - lot experimental

În urma procesului de recuperare medicală şi psihopedagogică s-a obţinut
un procent recuperator cuprins între 92% şi 95% (tabel 5 şi 6)
Lotul experimental
Tabel 5
Date
Nr. Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 E.A. (-)10 - 0 93 (-) 0.7 - 0.0o
2 M.D. (-)10 - 0o 95 (-) 0.5 - 0.0o
3 D.I. (-)10 - 0o 92 (-) 0.8 - 0.0o
4 B.N. (-)10 - 0o 93 (-) 0.7 - 0.0o

Tabel 6
Centru interval o
Nr. Fisa N.P.
Inainte Dupã
1 E.A. -5,0 -0,35
2 M.D. -5,0 -0,25
3 D.I. -5,0 -0,40
4 B.N. -5,0 -0,35

Dacă facem o comparaţie între lotul martor şi lotul experimental (vezi

figurile 1 şi 2), observăm o creştere substanţială la subiecţii lotului experimental
a amplitudinii articulaţiei genunchiului.
figura 1 - lot martor
EXTENSIE

0,0 154
-1,0
-2,0
 figura 2 - lot experimental

EXTENSIE

0,0
-1,0

-2,0
Grade
-3,0
-4,0

-5,0
1 2 3 4
Inainte -5,0 -5,0 -5,0 -5,0
Dupã -0,35 -0,25 -0,40 -0,35
Sportivi

Creşterea amplitudinii articulaţiei genunchiului este justificată şi de

prezenţa unor exerciţii specifice karate-ului, care au înlocuit unele exerciţii şi
termeni din programul kinetoterapeutic.
Metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au contribuit la
îmbunătăţirea procentului recuperator.
Statistica matematică a fost efectuată prin textul Student (tabel 3 şi 7), de
unde rezultă P=0,00 la ambele loturi şi deci se respinge ipoteza nulă.
Testul STUDENT (t-TEST)
Tabel 3 - lot martor

155
 REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 3
t Statistic (calculat) -9,92
P(T<=t) (test unilateral) 0,00
t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35
P(T<=t) (test bilateral) 0,00
t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Testul STUDENT (t-TEST)

Tabel 7 - lot experimental
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 3
t Statistic (calculat) -148,22
P(T<=t) (test unilateral) 0,00
t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35
P(T<=t) (test bilateral) 0,00
t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Analizând indicatorii statistici ai lotului martor (tabel 4) şi lotului

experimental (tabel 8), am constatat o creştere semnificativă în cadrul lotului
experimental.

Tabel 4 - lot martor

Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupã
Media aritmetica -4,75 -0,71
Eroarea Standard 0,48 0,07
Mediana -4,50 -0,68
Modulul -4,00 -0,60
Abaterea Standard 0,96 0,14
Dispersia 0,92 0,02
Abaterea medie 0,75 0,11
Coeficientul de variatie -0,20 -0,20
Amplitudinea 2,00 0,30
Minim -6,00 -0,90
Maxim -4,00 -0,60
Nivelul de incredere(95.0%) 1,52 0,23

Tabel 8 - lot experimental

Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupã
Media aritmetica -5,00 -0,34
Eroarea Standard 0,00 0,03
Mediana -5,00 -0,35
Modulul -5,00 -0,35

156
 Abaterea Standard 0,00 0,06
Dispersia 0,00 0,00
Abaterea medie 0,00 0,04
Coeficientul de variatie 0,00 -0,19
Amplitudinea 0,00 0,15
Minim -5,00 -0,40
Maxim -5,00 -0,25
Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,10

Flexie - lot martor

Recuperarea efectuată pe lotul martor, care a constat în aplicarea
metodelor prin mijloace fizice (kinetoterapie şi masaj), am obţinut un proces
recuperator de 85% (tabel 9 şi 10).
Lotul Martor
Tabel 9
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 D.O. 50 - 100 85 7.50 - 138.50o
2 N.M. 60 - 95o 85 9.0 - 137.50o
3 B.C. 50 - 85o 85 7.50 - 136.00o
4 P.A. 55 - 95o 85 8.25 - 137.50o

Tabel 10
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 D.O. 75,0 73,00 72,5
2 N.M. 77,5 73,25 72,5
3 B.C. 67,5 71,75 72,5
4 P.A. 75,0 72,87 72,5

Recuperarea efectuată pe lotul experimental a condus către un procent

recuperator de 92% - 95% (tabel 13 şi 14).

Lotul experimental
Tabel 13
Nr. N. Date
Fisa P. Inainte Rec.(%) Dupa
1 E.A. 60 - 90o 93 4.20 - 141.15o
2 M.D. 50 - 90o 95 2.50 - 142.25o
3 D.I. 60 -100o 92 4.80 - 141.40o
4 B.N. 60 -100o 93 4.20 - 141.85o

157
 Tabel 14
Nr. N. Centru interval o
Fisa P. Inainte Dupã Normal
1 E.A. 75,0 72,67 72,5
2 M.D. 70,0 72,37 72,5
3 D.I. 80,0 73,10 72,5
4 B.N. 80,0 73,02 72,5

Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student pentru ambele

loturi. Lotul martor (tabel 11) a înregistrat P=0,61 iar lotul experimental (tabel
15) P=0,22.
Testul STUDENT (t-TEST)
Tabel 11 - lot martor
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 3
t Statistic (calculat) 0,56
P(T<=t) (test unilateral) 0,31
t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35
P(T<=t) (test bilateral) 0,61
t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Testul STUDENT (t-TEST)

Tabel 15 - lot experimental
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 3
t Statistic (calculat) 1,55
P(T<=t) (test unilateral) 0,11
t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35
P(T<=t) (test bilateral) 0,22
t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Analizând figurile 3 şi 4, am observat o creştere evidentă a procentului de

recuperare la cei din lotul experimental faţă de cei din lotul martor.

FLEXIE.

Rezultate (grade)

78,0
76,0
74,0
72,0
70,0
68,0
66,0 Normal 158
64,0 Dupã
62,0 Inainte
1 2 3
 fig 3 - lot martor

FLEXIE.

Rezultate (grade)

80,0
78,0
76,0
74,0
72,0
70,0
68,0 Normal
66,0 Dupã
64,0 Inainte
1 2 3 4
Sportivi

Inainte Dupã Normal

fig 4 - lot experimenta

4.3. Rezultatele testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă
gleznă
Flexie dorsală - lot martor
Amplitudinea fiziologică a articulaţiei gleznei în flexie dorsală este de 0o -
20o.
Recuperarea prin metode fizice (kinetoterapie, masaj) aplicată lotului martor
a înregistrat un procent recuperator cuprins între 83% şi 87% (tabel 1 şi 2).

159
 Lotul Martor
tabel 1
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 M.L. 0 - 15 85 0 - 19.25o
2 P.M. 0 - 15o 83 0 - 19.15o
3 V.M. 0 - 15o 85 0 - 19.25o
4 N.D. 0 - 15o 87 0 - 19.35o

tabel 2
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 M.L. 7,5 9,62 10,0
2 P.M. 7,5 9,57 10,0
3 V.M. 7,5 9,62 10,0
4 N.D. 7,5 9,87 10,0

Flexie dorsală - lot experimental

Asocierea metodelor fizice cu cele psihopedagogice au condus la obţinerea
unui procent recuperator cuprins înter 90% şi 94%, superior lotului martor (tabel
3 şi 4).
Lotul experimental
tabel 3
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 C.D. 0-15 90 0 - 19.50o
2 N.D. 0-10o 92 0 - 19.20o
3 S.G. 0-15o 94 0 - 19.70o
4 B.N. 0-15o 91 0 - 19.55o

tabel 4
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 C.D. 7,5 9,75 10,0
2 N.D. 5,0 9,60 10,0
3 S.G. 7,5 9,85 10,0
4 B.N. 7,5 9,77 10,0

Comparând figurile 1 şi 2, ce reprezintă lotul martor şi cel experimental se

evidenţiază o creştere vizibilă înregistrată de sportivii lotului experimental.

160
 FLEXIE DORSALA.

Rezultate (grade)

10,0

8,0

6,0

4,0

2,0 Normal
Dupã
0,0 Inainte
1 2 3 4
Sportivi

Inainte Dupã Normal

fig 1 - lot martor

FLEXIE DORSALA.

Rezultate (grade)

10,0

8,0

6,0

4,0

2,0 Normal
Dupã
0,0 Inainte
1 2 3 4
Sportivi

Inainte Dupã Normal

fig 2 - lot experimental

Analizând indicatorii statistici ai celor două loturi - experimental şi martor
(tabel 5 şi 6) am observat o creştere evidentă a sportivilor din lotul experimental
faţă de cei din lotul martor.

161
 tabel 5 - lot martor tabel 6 - lot
Valori experimental
ndicatori statistici Valori
Inainte Dupã Indicatori statistici
Inainte Dupã
Media aritmetica 7,50 9,67
Eroarea Standard 0,00 0,07 Media aritmetica 7,50 9,67
Mediana 7,50 9,62 Eroarea Standard 0,00 0,07
Modulul 7,50 9,62 Mediana 7,50 9,62
Abaterea Standard 0,00 0,14 Modulul 7,50 9,62
Dispersia 0,00 0,02 Abaterea Standard 0,00 0,14
Abaterea medie 0,00 0,10 Dispersia 0,00 0,02
oeficientul de variatie 0,00 0,01 Abaterea medie 0,00 0,10
Amplitudinea 0,00 0,30 Coeficientul de variatie 0,00 0,01
Minim 7,50 9,57 Amplitudinea 0,00 0,30
Maxim 7,50 9,87 Minim 7,50 9,57
elul de incredere(95.0%) 0,00 0,22 Maxim 7,50 9,87
Nivelul de
incredere(95.0%) 0,00 0,22

Testul Student (tabel 7 şi 8) aplicat celor două loturi au înregistrat P=0,00

pentru lotul martor şi P=0,02 pentru lotul experimental, deci se respinge ipoteza
nulă în ambele situaţii.
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 7
REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza
nula) 0,00
Grade de libertate 3
t Statistic (calculat) -32,05
P(T<=t) (test unilateral) 0,00
t Critic test unilateral (val. din
tabel) 2,35
P(T<=t) (test bilateral) 0,00
t Critic test bilateral (val. din
tabel) 3,18
Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 8
I. -
REZULTATE
D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 3
t Statistic (calculat) -4,96
P(T<=t) (test unilateral) 0,01
t Critic test unilateral (val. din
tabel) 2,35
P(T<=t) (test bilateral) 0,02
t Critic test bilateral (val. din
tabel) 3,18

Flexie plantară - lot martor

162
 În urma procesului de recuperare prin metode fizice, care a cuprins
kinetoterapia şi masajul, s-au înregistrat următoarele date: lotul martor a obţinut
un procent recuperator cuprins între 83% şi 87% (tabel 8 şi 9).
Menţionăm faptul că amplitudinea fiziologică a flexiei plantare este de 0O -
50o.
Lotul Martor
tabel 9
Nr. N. Date
Fisa P. Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 M.L. 20-50 85 3.0 - 50.0o
2 P.M. 40-60o 83 33.2 - 51.7o
3 V.M. 30-60o 85 25.5 - 51.5o
4 N.D. 30-60o 87 26.1 - 51.5o
tabel 10
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 M.L. 35,0 26,50 25,0
2 P.M. 50,0 42,45 25,0
3 V.M. 45,0 38,50 25,0
4 N.D. 45,0 38,80 25,0
Flexie plantară - lot experimental
Lotului experimental i s-a aplicat un program recuperator mult mai
complex, care a constat din kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice
(relaxare, autosugestie), fapt ce a condus către un procent de recuperare superior
faţă de lotul martor, adică 90% - 94% (tabel 11 şi 12).
Lotul experimental
tabel 11
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 C.D. 30-60 90 3.0 - 51.0o
2 N.D. 20-50o 92 1.6 - 50.0o
3 S.G. 30-60o 94 1.8 - 50.6o
4 B.N. 40-60o 91 3.6 - 50.9o
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 C.D. 45,0 27,00 25,0
2 N.D. 35,0 25,80 25,0
3 S.G. 45,0 26,20 25,0
4 B.N. 50,0 27,25 25,0

Acelaşi lucru poate fi observat şi din graficele 3 şi 4 care evidenţiază un real

progres înregistrat de către sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei

163
din lotul martor

FLEXIE PLANTARA

50,0

40,0

30,0
Grade
20,0

10,0
0,0
1 2 3 4
Inainte 35,0 50,0 45,0 45,0
Dupã 26,50 42,45 38,50 38,80
Normal 25,0 25,0 25,0 25,0
Sportivi

fig 3 - lot martor

FLEXIE PLANTARA

50,0
40,0
30,0
Grade
20,0
10,0
0,0
1 2 3 4
Inainte 45,0 35,0 45,0 50,0
Dupã 27,00 25,80 26,20 27,25
Normal 25,0 25,0 25,0 25,0
Sportivi

fig 4 . lot experimental

Testul Student (tabel 13 şi 14) a evidenţiat o creştere vizibilă înregistrată de
lotul experimental faţă de lotul martor. P=0,00 (lotul martor) faţă de P=0,01
(lotul experimental, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.

164
 Testul STUDENT (t-TEST) Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 13 - lot martor tabel 14 - lot experimental
I. I.
REZULTATE REZULTATE
- D. - D.
0, 0,
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 00 Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 00
Grade de libertate 3 Grade de libertate 3
1 6,
t Statistic (calculat) 3,70 t Statistic (calculat) 01
0, 0,
P(T<=t) (test unilateral) 00 P(T<=t) (test unilateral) 00
t Critic test unilateral (val. din 2, 2,
tabel) 35 t Critic test unilateral (val. din tabel) 35
0, 0,
P(T<=t) (test bilateral) 00 P(T<=t) (test bilateral) 01
3, 3,
t Critic test bilateral (val. din tabel) 18 t Critic test bilateral (val. din tabel) 18

Indicatorii statistici (tabel 15 şi 16) au evidenţiat valori pozitive înregistrate

de lotul experimental în comparaţie cu lotul martor.

tabel 15 - lot martor

Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupã
Media aritmetica 43,75 36,56
Eroarea Standard 3,15 3,47
Mediana 45,00 38,65
Modulul 45,00
Abaterea Standard 6,29 6,94
Dispersia 39,58 48,23
Abaterea medie 4,38 5,03
Coeficientul de variatie 0,14 0,19
Amplitudinea 15,00 15,95
Minim 35,00 26,50
Maxim 50,00 42,45
Nivelul de incredere(95.0%) 10,01 11,05

tabel 16 - lot experimental

Valori
Indicatori statistici
Inainte Dupã
Media aritmetica 43,75 26,56
Eroarea Standard 3,15 0,34
Mediana 45,00 26,60
Modulul 45,00
Abaterea Standard 6,29 0,68

Dispersia 39,58 0,46

Abaterea medie 4,38 0,56

165
 Coeficientul de variatie 0,14 0,03
Amplitudinea 15,00 1,45
Minim 35,00 25,80
Maxim 50,00 27,25
Nivelul de incredere(95.0%) 10,01 1,08

Inversie - lot martor

În cercetarea de faţă, lotul martor a parcurs un program de recuperare prin
metode fizice, compus din kinetoterapie şi masaj. Procentul recuperator
înregistrat a fost cuprins între 83% şi 87% (tabel 17 şi 18). Menţionăm faptul că
amplitudinea fiziologică în inversie gleznă este de 0o - 25o.

Lotul martor
tabel 17
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 M.L. (-)10 - 20 85 (-)1.5 - 24.25o
2 P.M. (-)10 - 20o 83 (-)1.7 - 24.15o
3 V.M. (-)10 - 20o 85 (-)1.5 - 24.25o
4 N.D. (-)10 - 20o 87 (-)1.3 - 24.35o

tabel 18
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 M.L. 5,0 11,75 12,50
2 P.M. 5,0 11,90 12,50
3 V.M. 5,0 12,05 12,50
4 N.D. 5,0 11,82 12,50

Inversie - lot experimental

Procesul recuperator aplicat lotului experimental este mult mai complex şi
cuprinde kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice (relaxare, autosugestie).
Subliniem faptul că unii termeni şi exerciţii specifice kinetoterapiei, au fost
înlocuite cu exerciţii specifice karate-ului, fapt ce a condus la o îmbunătăţire a
procesului de recuperare kinetoterapeutică, o înţelegere mai rapidă a tehnicilor
de recuperare şi o simplificare a programului de recuperare. Procentul
recuperator a fost cuprins între 90% şi 94%, după cum reiese din tabelele 19 şi
20

166
 Lotul experimental
tabel 19
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 C.D. (-)10 - 20 90 (-)1.0 - 24.5o
2 N.D. (-)5 - 15o 92 (-)0.4 - 24.2o
3 S.G. (-)10 - 20o 94 (-)0.6 - 24.7o
4 B.N. (-)10 - 20o 91 (-)0.9 - 24.55o
tabel 20
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 C.D. 5,0 11,75 12,50
2 N.D. 5,0 11,90 12,50
3 S.G. 5,0 12,05 12,50
4 B.N. 5,0 11,82 12,50

Analizând cele două figurile (5 şi 6), am observat diferenţe majore obţinute

de sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei ai lotului martor.

INVERSIE.

Sportivi

0,0 2,0 4,0 6,0 8,0 10,0 12,0 14,0

Inainte Dupã Normal

fig 5 - lot martor

167
 INVERSIE.

Sportivi

0,0 2,0 4,0 6,0 8,0 10,0 12,0 14,0

Inainte Dupã Normal

Fig6

Testul Student (tabel 22 şi 23) aplicat celor două loturi evidenţiază P=0,00
pentru ambele loturi, ceea ce respinge ipoteza nulă.
Testul STUDENT (t-TEST) Testul STUDENT (t-TEST)
tabel 22 - lot martor tabel 23 - lot experimental
REZULTATE I. - D. REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00 Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 3,00 Grade de libertate 3
t Statistic (calculat) -106,80 t Statistic (calculat) -106,80
P(T<=t) (test unilateral) 0,00 P(T<=t) (test unilateral) 0,00
t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35 t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35
P(T<=t) (test bilateral) 0,00 P(T<=t) (test bilateral) 0,00
t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18 t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Indicatorii statistici (tabel 24 şi 25 evidenţiază valori pozitive înregistrate de

sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei din lotul martor.

168
tabel 24 - lot martor tabel 25 - lot experimental
Valori Valori
Indicatori statistici Indicatori statistici
Inainte Dupã Inainte Dupã
Media aritmetica 5,00 11,88 Media aritmetica 5,00 11,88
Eroarea Standard 0,00 0,06 Eroarea Standard 0,00 0,06
Mediana 5,00 11,86 Mediana 5,00 11,86
Modulul 5,00 Modulul 5,00
Abaterea Standard 0,00 0,13 Abaterea Standard 0,00 0,13
Dispersia 0,00 0,02 Dispersia 0,00 0,02
Abaterea medie 0,00 0,10 Abaterea medie 0,00 0,10
Coeficientul de variatie 0,00 0,01 Coeficientul de variatie 0,00 0,01
Amplitudinea 0,00 0,30 Amplitudinea 0,00 0,30
Minim 5,00 11,75 Minim 5,00 11,75
Maxim 5,00 12,05 Maxim 5,00 12,05
Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,21 Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,21

Eversie - lot martor

Lotul martor a parcurs, în această cercetare, un program de recuperare prin
metode fizice, compus din kinetoterapie şi masaj. Procentul recuperator obţinut
a fost de 83% la 87%, după cum reiese din tebelele 25 şi 26. Menţionăm faptul
că amplitudinea fiziologică în eversie gleznă este de 0o - 45o.

Lotul martor
tabel 25
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 M.L. 10 - 40 85 1.5 - 44.25o
2 P.M. 20 - 40o 83 3.4 - 44.15o
3 V.M. 10 - 40o 85 1.5 - 44.25o
4 N.D. 10 - 40o 87 1.3 - 44.35o

tabel 26
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 M.L. 25,0 22,87 22,50
2 P.M. 30,0 23,77 22,50
3 V.M. 25,0 22,87 22,50
4 N.D. 25,0 22,82 22,50

Eversie - lot experimental

Recuperarea prin metode fizice aplicată lotului experimental a cuprins, pe
lângă kinetoterapie şi masaj, metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie),
unele exerciţii kinetoterapeutice fiind substituite cu exerciţii specifice karate-

169
ului, fapt ce a condus către o îmbunătăţire semnificativă a stării fizice şi psihice
a sportivilor din lotul experimental. Tabelele 27 şi 28 ilustrează cele afirmate
mai sus. Procentul recuperator înregistrat de lotul experimental este cuprins între
90% şi 94%.
Lotul experimental
tabel 27
Nr. Date
Fisa N.P.
Inainte Rec.(%) Dupa
o
1 C.D. 10 - 40 90 1.0 - 44.50o
2 N.D. 10 - 30o 92 0.8 - 43.80o
3 S.G. 10 - 40o 94 0.6 - 44.70o
4 B.N. 10 - 40o 91 0.9 - 44.55o

tabel 28
Nr. Centru interval o
Fisa N.P.
Inainte Dupã Normal
1 C.D. 25,0 22,75 22,50
2 N.D. 20,0 22,30 22,50
3 S.G. 25,0 22,65 22,50
4 B.N. 25,0 22,72 22,50

Analizând şi comparând cele două figurile(7 şi 8), constatăm că lotul

experimental a cunoscut o creştere semnificativă faţă de lotul martor.

EVERSIE

30,0

25,0

20,0

15,0

10,0 1

5,0
3
0,0
Inainte Dupã Normal

Fig 7 lot martor

170
 EVERSIE

25,0

20,0

15,0

10,0
1
5,0
3
0,0
Inainte Dupã Normal

fig8 - lot experimental

Testul Student (tabel 29 şi 30) a evidenţiat o creştere semnificativă a lotului
experimental, unde P=0,05 faţă de lotul martor - P=0,00. Ambele loturi resping
ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST) Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 29 tabel 30
REZULTATE I. - D. REZULTATE I. - D.
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00
Grade de libertate 3
Grade de libertate 3
t Statistic (calculat) 3,10
t Statistic (calculat) -106,80
P(T<=t) (test unilateral) 0,03
P(T<=t) (test unilateral) 0,00
t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35
t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35
P(T<=t) (test bilateral) 0,05
P(T<=t) (test bilateral) 0,00
t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18
t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Indicatorii statistici înregistrează valori pozitive evidente la lotul

experimental în comparaţie cu lotul martor (tabel 31 şi 32).

171
tabel 31 - lot martor tabel 32 - lot experimental
Valori Valori
Indicatori statistici Indicatori statistici
Inainte Dupã Inainte Dupã
Media aritmetica 26,25 23,08 Media aritmetica 5,00 11,88
Eroarea Standard 1,25 0,23 Eroarea Standard 0,00 0,06
Mediana 25,00 22,87 Mediana 5,00 11,86
Modulul 25,00 22,87 Modulul 5,00
Abaterea Standard 2,50 0,46 Abaterea Standard 0,00 0,13
Dispersia 6,25 0,21 Dispersia 0,00 0,02
Abaterea medie 1,88 0,34 Abaterea medie 1,88 0,15
Coeficientul de variatie 0,10 0,02 Coeficientul de variatie 0,00 0,01
Amplitudinea 5,00 0,95 Amplitudinea 0,00 0,30
Minim 25,00 22,82 Minim 5,00 11,75
Maxim 30,00 23,77 Maxim 5,00 12,05
Nivelul de incredere(95.0%) 3,98 0,73 Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,21

4.4. Rezultatele şi interpretarea datelor privind zilele alocate

recuperării sportivilor celor două loturi.
Entorsă gleznă
Procesul de recuperare aplicat lotului martor, adică kinetoterapie şi masaj au
condus la rezultatele exprimate în tabelul 1.

tabel 1
Nr. Rezultate (Zile)
Crt. Experiment Martor
1 35 40
2 32 42
3 27 44
4 28 45

Recuperarea aplicată lotului experimental a constat din kinetoterapie (s-au

înlocuit unele exerciţii specifice kinetoterapie cu exerciţii specifice karate-ului),
masaj, metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie). Aplicarea acestor
metode de recuperare a condus la obţinerea unui număr mai mic de zile alocat
recuperării în ceea ce priveşte lotul experimental în comparaţie cu lotul martor
(tabel 1 şi figura 1).

172
 ZILE DE RECUPERARE
1
45
40
35
30
25
20
15
10 Experiment
5 Martor
4 0 2

Statistica matematică pentru compararea lotului experimental cu lotul

martor s-a efectuat prin testul ANOVA (tabel 2), de unde reiese P=0,00 ceea ce
respinge ipoteza nulă.

Testul ANOVA:
tabel 2
Subiec Sum Medi Disp
Lotul ti a a .
EXPERIMEN 122,0 13,6
T 4 0 30,50 7
171,0
MARTOR 4 0 42,75 4,92

F
Sursa Variatiei SS df MS F P crit
300,1 32,3 0,0
Intre Loturi 300,13 1 3 0 0 5,99
In Loturi 55,75 6 9,29

Total 355,88 7

De asemenea, indicatorii statistici (tabel 3) evidenţiază valori pozitive

înregistrate de sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei din lotul

173
martor.

tabel 3
Valori
Indicatori statistici
Exp. Martor
Media aritmetica 30,50 42,75
Eroarea Standard 1,85 1,11
Mediana 30,00 43,00
Modulul
Abaterea Standard 3,70 2,22
Dispersia 13,67 4,92
Abaterea medie 3,00 1,75
Coeficientul de variatie 0,12 0,05
Amplitudinea 8,00 5,00
Minim 27,00 40,00
Maxim 35,00 45,00
Nivelul de incredere(95.0%) 5,88 3,53

Entorsă genunchi
În urma cercetării efectuate pe cele două loturi - martor şi experimental - s-
au desprins următoarele:
Lotul martor a urmat un program de recuperare prin metode fizice, constând
în kinetoterapie şi masaj, în urma căruia recuperarea s-a obţinut într-un număr
de zile ce reiese din tabelul 4.

tabel 4
Nr. Rezultate (Zile)
Crt. Experiment Martor
1 45 58
2 43 59
3 44 60
4 46 58

Lotul experimental a parcurs un program de recuperare ce a constat din

kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice (relaxare, autosugestie).
Menţionez faptul că am substituit unele exerciţii din kinetoterapie cu exerciţii
specifice karate-ului, ceea ce a constiuit pentru spotivii din lotul experimental o
scurtare evidentă a perioadei de recuperare, în comparaţie cu cei din lotul martor

174
(tabel 4 şi figura 2).

ZILE DE RECUPERARE
1
60

50

40

30

20
Experiment
10
Martor
4 0 2

fig 2

Pentru compararea celor două loturi - martor şi experimental - am utilizat

testul ANOVA (tabel 5), de unde s-a desprins P=0,00 deci se respinge ipoteza
nulă.

Testul ANOVA:
tabel 5
Lotul Subiecti Suma Media Disp.
EXPERIMENT 4 178 44,50 1,67
MARTOR 4 235 58,75 0,92

Sursa Variatiei SS df MS F P F crit

Intre Loturi 406,13 1 406,13 314,42 0,00 5,99
In Loturi 7,75 6 1,29

Total 413,88 7

Indicatorii statistici (tabel 6) evidenţiază valori pozitive înregistrate de

sportivii din lotul experimental în comparaţie cu cei din lotul martor.
tabel 6
Indicatori statistici Valori

175
 Exp. Martor
Media aritmetica 44,50 58,75
Eroarea Standard 0,65 0,48
Mediana 44,50 58,50
Modulul 58,00
Abaterea Standard 1,29 0,96
Dispersia 1,67 0,92
Abaterea medie 1,00 0,75
Coeficientul de variatie 0,03 0,02
Amplitudinea 3,00 2,00
Minim 43,00 58,00
Maxim 46,00 60,00
Nivelul de incredere(95.0%) 2,05 1,52

Entorsă cot
Cercetare a evidenţiat următoarele aspecte în ceea ce priveşte procesul de
recuperare aplicat celor două loturi.
Lotul martor a beneficiat în cadrul procesului de recuperare de mijloace de
kinetoterapie şi masaj, care au condus la rezultatele exprimate în tabelul 7.

tabel 7
Nr. Rezultate (Zile)
Crt. Experiment Martor
1 40 50
2 37 58

Lotului experimental i s-au aplicat în cadrul programului de recuperare

kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice (relaxare, autosugestie).
Menţionăm faptul că am substituit unii termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu
cele specifice karate-ului, fapt ce a simplificat mult, atât munca sportivului, cât
şi cea a kinetoterapeutului. Aplicarea acestui program de recuperare a influenţat
pozitiv, pe de o parte starea fizică şi psihică a sportivilor, iar pe de altă parte s-a
obţinut un număr mai mic de zile alocate procesului de recuperare, ceea ce
demonstrează tabelul 7 şi figura 3.
fig 3

176
 ZILE DE RECUPERARE

60

50

40

Experiment Martor
30

20

10

Compararea lotului martor cu cel experimental s-a efectuat prin testul

ANOVA - tabel 8 - din care reiese P=0,06 deci se respinge ipoteza nulă.

Testul ANOVA:
tabel 8
Lotul Subiecti Suma Media Disp.
EXPERIMENT 2 77 38,50 4,50
MARTOR 2 108 54,00 32,00

Sursa Variatiei SS df MS F P F crit

Intre Loturi 240,25 1 240,25 13,16 0,06 18,51
In Loturi 36,50 2 18,25

Total 276,75 3

Indicatorii statistici (tabel 9) au înregistrat valori mai ridicate la lotul

experimental în comparaţie cu lotul martor.
tabel 9
Valori
Indicatori statistici
Exp. Martor
Media aritmetica 38,50 54,00
Eroarea Standard 1,50 4,00
Mediana 38,50 54,00
Modulul
Abaterea Standard 2,12 5,66

177
 Dispersia 4,50 32,00
Abaterea medie 1,50 4,00
Coeficientul de variatie 0,06 0,10
Amplitudinea 3,00 8,00
Minim 37,00 50,00
Maxim 40,00 58,00
Nivelul de incredere(95.0%) 19,06 50,82

4.5. Concluziile capitolului

Programa experimentală propusă asigură însuşirea unor teste, metode de
recuperare fizice, metode de recuperare psihopedagogice, substituirea unor
termeni şi exerciţii specifice karate-ului în programul de kinetoterapie.
Înainte de a începe programul de recuperare, am efectuat testarea sportivilor
prin două teste pentru a depista existenţa stresului şi a depresiei.
Asocierea metodelor de recuperare medicale convenţionale (kinetoterapie,
masaj) cu metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au condus spre o
creştere a procentului de recuperare şi o scădere a numărului de zile alocat
recuperării.
Substituirea unor termeni şi exerciţii specifice karate-ului cu cele din
kinetoterapie a avut un impact pozitiv asupra subiecţilor, fapt care a condus la o
parcurgere mai uşoară a programului de recuperare, o recuperare mai rapidă în
comparaţie cu subiecţii din lotul martor. Având în vedere rezultatele bune
obţinute de pacienţi în urma aplicării metodelor psihopedagogice, aceştia, la
încheierea perioadei de tratament, şi-au exprimat dorinţa de a practica în
continuare aceste metode, dorind să le perfecţioneze, întrucât starea lor fizică şi
psihică este mult îmbunătăţită..
Programul înregistrat de lotul experimental pe tot parcursul experimentului
demonstrează veridicitatea programei de recuperare propuse .
Concluzii şi Recomandări practico-metodice
Concluziile lucrării
• În urma analizării datelor din literatura ştiinţifico-metodică reiese că stilul

178
karate-do Shotokan, ca sport de luptă, expune practicanţii la producerea de
accidente, în special traumatice, prin contactul direct, manifestarea capacităţilor
de forţă, viteză, îndemânare, mobilitate, precum şi a altor manifestări complexe
determinate de specificul luptei. Pregătirea tehnică este cea mai responsabilă de
producerea traumatismelor din karate, în interdependenţă cu ceilalţi factori ai
antrenamentului sportiv.
Practicanţii de karate depun un travaliu fizic şi psihic foarte mare, de aceea,
atât în timpul antrenamentelor, cât şi al competiţiilor se produc accidente de
gravitate diferită.Din cercetarea de faţă reiese faptul că cea mai mare parte a
accidentelor( 74,66%) se produc în timpul antrenamentelor şi doar 24,44% din
accidentări se produc în competiţii.
• Cele mai frecvente traumatisme sunt contuziile, atât la nivelul feţei, dar
mai ales la nivelul membrelor. Cu toate acestea, ele nu sunt şi cele mai grave sau
cu impotenţă funcţională mare. Dintre traumatismele grave în urma cărora, de
cele mai multe ori, rămân sechele, cele mai numeroase sunt entorsele la nivelul
cotului, genunchiului şi gleznei.Din sondajul efectuat reiese că:cel mai ridicat
procent de accidente(43,80%) apare la membrele inferioare, (39,62%) la
membrele superioare, (6,22%) la cap,(9,55%) în zona trunchiului.
• Tratamentul în aceste traumatisme trebuie să fie de urgenţă, ceea ce
presupune din partea antrenorului cunoşterea şi acordarea primului ajutor.
Primul ajutor, acordat în sala de antrenament sau în sala de desfăşurare a
competiţiei sportive, este uneori decisiv în aplicarea cu succes a tratamentului
chirurgical şi ortopedic.
• Am constatat că traumatismul este un stresor puternic care a acţionat
asupra sportivului din punct de vedere al intensităţii şi severităţii traumatismului
şi al răspunsului psihologic pe care l-am putut realiza cu ajutorul celor două
teste pentru depistarea stresului şi depresiei. După calcularea indicelui de
depresie s-au constatat următoarele: 55% din subiecţi au avut depresie uşoară;
35% depresie medie;15% nu au avut depresie.În cercetare am efectuat, pe un lot

179
de 15 karate-ka un sondaj prin chestionarul” Cum răspundeţi la stres” la care am
obţinut următorul rezultat: 60% dintre subiecţi s-au situatîn limita normalului;
35% sub limita normalului; iar 5% au manifestat stres major pentru care se
impun măsuri speciale de echilibrare. Depistarea prematură a stresului şi/sau
depresiei ne permite să putem interveni cu cadre specializate în vederea
rezolvării problemelor în timp util. După cum consideră M. Cordun (1996),
"intervenţia psihologică" are totodată rolul de a grăbi şi de a face mai puţin
stresantă recuperarea; în acelaşi timp, ea trebuie să-l convingă pe pacient să
accepte durerea şi regimul sever al terapiei.
• Tratamentul recuperator are două perioade distincte:
- în timpul imobilizării – timp în care trebuie obligatoriu făcute
exerciţii pentru păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare;
- după scoaterea aparatului gipsat – timp în care se recomandă
efectuarea unor exerciţii specifice kinetoterapiei.
• Asocierea metodelor de recuperare fizice (kinetoterapie şi masaj) cu
metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au avut efect pozitiv
asupra lotului experimental, fapt exprimat prin creşterea procentului recuperator
cu 5-15% şi scăderea cu 16-28% a zilelor alocate recuperării. De asemenea din
sondajele efectuate am observat că metodele de recuperare fizică şi anume
kinetoterapia(62,80%), masajul(17,10%) şi fizioterapia(13,80%) sunt cele mai
utilizate.Acupunctura (3,20%), climatoterapia (1,10%), hidroterapia (1%) sunt
metode mai piţin uzitate. În ceea ce priveşte metodele psihopedagogice ,
antrenamentul mental (41,10%), relaxarea (21,80%). gîndirea pozitivă(12,75%)
sunt cele mai folosite, iar celelalte metode psihopedagogice sunt folosite într-o
mică măsură: respiraţia şi relaxarea(10,10%), sugestia şi autosugestia (6,80%),
autohipnoza(4,80%), hipnoza(2,10%).
.• Substituirea unor termeni şi exerciţii din programul de recuperare
kinetoterapeutic cu exerciţii specifice karate-ului, a înlesnit foarte mult munca
kinetoterapeutului pe de o parte, iar sportivul a suportat mult mai uşor

180
 programul de recuperare, pe de altă parte.
• Elaborarea şi implementarea unor raţii alimentare individuale administrate
în mod sistematic de către un specialist produc o creştere a rezistenţei
organismului la efort, o imunitate mult mai bună, întărirea sistemelor osos şi
muscular.
• Analiza rezultatelor obţinute în urma aplicării metodelor de recuperare
fizice asociate cu metodele psihopedagogice ne dă posibilitatea recoltării unor
informaţii cu privire la relaţiile dintre medic – sportiv – kinetoterapeut –
antrenor, a înţelegerii mai bune a sensului şi semnificaţiei pentru bolnav a
simptomelor şi afecţiunii sale, de unde rezultă necesitatea aplicării metodelor
psihopedagogice corelate cu metodele fizice convenţionale. Din sondajul
efectuat în rândul specialiştilor reiese că 77,60% au considerat eficientă şi
necesară colaborarea interdepartamentală, în realitate însă foarte puţini dintre
specialişti colaborează între ei, iar calitatea actului recuperator este scăzută.
• Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei;
• Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi
masajului;
• Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei;
• Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din
kinetoterapie cu elemente din artele marţiale;
• Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a
vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.

Recomandări practico-metodice
• Cercetarea de faţă demonstrează importanţa deosebită pe care o are
recuperarea fizică şi psihică a sportivilor accidentaţi în timpul antrenamentelor
sau competiţiilor de karate-do Shotokan.
• Instruirea periodică a antrenorilor şi profesorilor în acordarea primului

181
ajutor este deosebit de importantă şi uneori decisivă în aplicarea cu succes a
tratamentului chirurgical şi ortopedic.
• Instruirea sportivilor pentru evitarea atât a accidentării proprii cât şi a
partenerului de întrecere; educaţia în spiritul respectării "adversarilor", al
acceptării deciziilor arbitrilor, al disciplinei şi seriozităţii în sala de antrenament
şi în afara ei.
• S-a dovedit necesar de a cerceta subiecţii traumatizaţi şi de a introduce
înaintea programului de recuperare a unor teste pentru depistarea stresului şi
depresiei şi a interveni în caz de nevoie cu cadre specializate.
• Recomandăm o colaborare mult mai strânsă între profesor (antrenor),
medic, kinetoterapeut, psiholog.
• Asocierea metodelor de recuperare fizice cu cele psihopedagogice are un
impact pozitiv asupra sportivului traumatizat şi se asociază în strategiile
nominalizate. Programul de recuperare şi strategiile propuse trebuie să fie
conceput în funcţie de vârstă, sex, posibilităţile fizice şi psihice ale subiectului.
• "Actul medical este în acelaşi timp şi dintotdeauna un act ştiinţific, un act
social şi un act psihologic" (G. Ionescu, 1973). Deci, se impun următoarele
recomandări:
- Dezideratul ştiinţific al medicinei nu poate face concesii, se impune
reconsiderarea laturii subiective a actului medical, în vederea îndeplinirii
dezideratului umanitar al medicinii.
- Psihologia medicală îşi înscrie aceasta ca deviză: repunerea în drepturi a
subiectivităţii insului aflat în situaţie de boală trebuie să constituie astăzi un
postulat al medicinii.
- Din punct de vedere al răspunsului psihologic se impune o aprofundare
psihologică a pacienţilor prin completarea schemei anamnezei cu date concrete
raportat la trăirea accidentatului, anxietăţii, încrederea în sine, kinetoterapeut,
psiholog etc.
- Comunicarea între cei trei participanţi la relaţia interpersonală – pacient,

182
medic şi kinetoterapeut – unde medicul şi kinetoterapeutul vor căuta o înţelegere
mai amplă a reacţiilor psihice şi a atitudinilor specifice stării de stres de care
pacientul nu duce lipsă.
- În această perspectivă a înţelegerii sensului şi semnificaţiei pentru
bolnav a simptomelor şi afecţiunii sale trebuie înscrisă relaţia psihopedagogică
dintre kinetoterapeut şi pacientul traumatizat.
• Recomandăm utilizarea unor exerciţii specifice karate-ului în programul
kinetoterapeutic, fapt ce conduce pacientul către o înţelegere mai rapidă a
mişcării respective, execuţie mult mai corectă, parcurgerea programului de
recuperare cu un tonus fizic şi psihic mult mai ridicate.
• Recomandăm introducerea alimentaţiei raţionaleşi a vitaminelor în
programul de recuperare sub îndrumarea specialiştilor.
• Continuarea practicării metodelor psihopedagogice învăţate şi după
perioada de recuperare.
• Recomandăm informarea sportivilor de către factorii răspunzători (familie,
şcoală, antrenor) şi de către factorii specializaţi (medic, psiholog) de efectul
nociv al folosirii drogurilor şi dopingului.

183
 ADNOTARE
în pedagogie a domnului Slăvilă Mircea
Tema: Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan
Specialitatea:13.00.14 – Teoria şi metodica educaţiei fizice , antrenamentului
sportiv şi culturii fizice de recuperare

Teza” Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan” este

destinată procesului de recuperare prin argumentarea teoretică şi experimentală
a unei programme de recuperare a traumatismelor ce apar în timpul
antrenamentelor sau competiţiilor de karate-do Shotokan
Cercetările prealabile demonstrează că majoritatea traumatismelor ce apar la
sportivi ce practică karate-do Shotokan se produc în zona cotului, genunchiului
şi gleznei sub formă de entorsă. Forma cea mai uzitată de recuperare este cea
prin metode fizice ( kinetoterapia şi masajul). Alternativa propusă şi
demonstrată de prezenta cercetare este de a testa sportivii prin cele două teste
psihologice de depistare a stresului şi depresiei, substiutirea unor termeni şi
exerciţii din kinetoterapie cu cele din karate-do Shotokan, asociera metodelor
fizice (kinetoterapia, masajul, etc.) cu metode psihopedagogice (relaxarea,
autosugestia, etc)şi implementarea unei alimentaţii ştiinţifice.
Aplicarea metodei experimentale propusă a contribuit la creşterea
procentului recuperator, scăderea zilelor alocate recuperării şi asimilarea unor
exerciţii ce au îmbunătăţit tonusul fizic şi psihic.
Rezultatele cercetărilor pot fi folosite în procesul de recuperare al tuturor
sportivilor accidentaţi şi din celelalte dişcipline sportive.

Cuvinte cheie: Antrenament sportiv,epistimologie, karate-ka, traumatism,

recuperare fizică şi psihopedagogică, kinetoterapie, relaxare şi autosugestie.

184
 ANNOTATION
Dissertation for PhD s degree in pedagogy by Slăvilă Mircea
The theme: Strategies of traumatism recuperation in karate-do Shotokan
13.00.04 –Physical education’s, sports trening’s and physicals recuperation’s
Theory and Methodical

The thesis "Strategies of traumatism recuperation in Karate-do

Shotokan" is meant to perfect the recuperation process by theoretical and
experimental argumentation of a prevention program of macro-trauma which
occur during the trainings of Karate-do Shotokan.
The previous research proves that most sporting accidents in Karate-do
Shotokan affect the elbow area , the knee area and the ankle area by producing
a wrench. The most effective way of recuperation is the one through physical
methods (medical rehabilitation and massage).The suggested and proved
alternative by this research is to test the sportsmen by using the two
psychological tests of tracking down stress and depression, the substitution of
some of the terms and exercises from kinesitherapy with the ones from Karate-
do Shotokan, the association of the physical methods (medical rehabilitation,
massage) with the psycho-pedagogical methods (relaxation, autosuggestion )
and the implementation of a scientific alimentation.
Applying this experimental method suggested contributed to the raise of
the recuperation percentage, to the diminution of the number of days allocated to
the rehabilitation and to the assimilation of some exercises which improved the
physical and psychic tonus.
The research results can be used in the rehabilitation process of all
sporting who suffered an accident.

Key words: sporting training, karate-ka, traumatism, physical and psycho-

pedagogical recuperation , kinesistherapy, relaxation and autosuggestion.

185
 АННОТАЦИЯ
Диссертации Слэвилэ Мирчя на соискание
ученой степени доктора педагогики
Тема: Стратегии восстановительного лечения травм в каратэ-до Шотокан
Специальность: 13.00.04 – Теория и методика
физического воспитания, спортивной тренировки и востановительной
физической культуры

Диссертационная работа «Стратегии восстановительного лечения

травм в каратэ-до Шотокан», посвящена проблеме посттравматического
восстановления спортсменов, путем теоретической разработки и
практического внедрения программы восстановительного лечения травм
полученных во время тренировочных занятий, а также соревнований.
Результаты предварительных исследований указывают на то, что
основное количество травм полученных спортсменами практикующих
каратэ-до Шотокан приходится на зону локтевого, коленного и
голеностопного суставов, в виде растяжений связочного аппарата.
Традиционно, данные спортивные травмы восстанавливаются путем
использования методов лечебной физической культуры (кинетотерапии) и
массажа.
Нами разработаны и внедрены в практику стратегии
посттравматического восстановительного лечения спортсменов
каратистов, которые включают: предварительное психологическое
тестирование с целью определения состояний стресса и депрессии, замену
традиционных понятий и названий упражнений лечебной физической
культуры, упражнениями и понятиями специфичными данному виду
спорта - каратэ-до Шотокан, объединение физических методов
восстановления (лечебная физкультура и массаж), психолого-
педагогическими методами (релаксация, самовнушение и др.) и внедрение
системы научно обоснованного режима питания.

186
 Разработанные и использованные нами в практике стратегии,
способствовали значительному росту процента восстановления
травмированных спортсменов, снижению количества дней необходимых
для полного восстановления спортсменов, а также улучшению их
физического и психического тонуса.
Результаты исследований могут быть использованы в процессе
восстановления травмированных спортсменов, практикующих и другие
виды спорта.
Ключевые слова: стратегии восстановительного лечения, спортивная
тренировка, спортивная травма, физические и психолого-педагогические
методы восстановления, самовнушение и релаксация, каратэ-до Шотокан,
теоритическое обоснование, методы, епистемология, кинетотерапия,
опорно – двигательный аппарат

187
 BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu C. - Îndrumar de lucrări practice pentru control medical

şi prim ajutor medical în educaţie fizică şi sport, U.E.B., 1995 pag. 84
2. Alexe N. - Antrenament sportiv modern, Edit. Editis, Bucureşti, 1993,
pag. 466-530
3. Amălinei N. - Shotokan Karate-do Kumite, Edit. A92, Iaşi, 1996, pag.
65
4. Antal A. Igiena şcolară – Medicală- Bucureşti 1973 –pag.21-37
5. Antonescu D., Buga M., Constantinescu I., Iliescu., N. - Metode de
calcul şi tehnici experimentale de analiza tensiunilor în biomecanică, Edit.
Tehnică, Bucureşti, 1986, pag. 101-105
6. Apostu M. - Elemente de biochimia efortului, Edit. ANEFS, Bucureşti,
1999, pag. 11-45
7. Baciu C. - Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor,
Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1977, pag. 20-67
8. Bădescu L. - Arte marţiale, Edit. Teora, Bucureşti, 1998
9. Birkenbihl - Stresul, un prieten preţios? - Edit. Gemma Pres, Bucureşti,
2002, pag. 45-52
10. Bîcov E. Manual de fiziologie – Medicală – Bucureşti 1957 – pag 98-
103
11. Bocioacă L. - Puterea în Judo, Edit. Bren, Bucureşti, 2003, pag. 36-39
12. Bota C. Fiziologia educaţiei fizice şi sportului.Ergofiziologie – Antim
Ivireanu –Bucureşti – 1997- pag 37
13. Brovns F. - Alimentaţia sportivilor de performanţă - Teoria
antrenamentului, Bucureşti, 1995, pag. 193-205
14. Buşe C. şi Zamfir S. - Japonia un secol de istorie: 1853 - 1945, Edit
Humanitas, Bucureşti, 1990, pag. 26-29
15. Cârstea Gh. - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Edit.

188
Universul, Bucureşti, 1993, pag. 55-59
16. Celikovsky Şt., Cesnokov A.S. - Despre selecţia copiilor pentru
practicarea sportului (traducere ) - Teoria I Praktika Fiziceskoi Kulturî –
Moscova- 1973 nr. 3 –pag 27-30
17. Cerbulescu C şi colab. - Atlas de anatomie umană, vol 1, Edit.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 73-94
18. Christina R.W., Corcos M.D. - Manualul antrenorilor pentru instruirea
sportivilor, vol I-II, M.T.S., C.P.P.S., Bucureşti, 1999, pag. 83-115
19. Ciccozzi G. - O problemă de acţiune şi reacţie, Stretching, M.T.S.,
I.N.C.P.S., Bucureşti, 2002, pag. 76
20. Ciucu G., Craiu V. - Introducere în teoria probabilităţilor şi statistica
matematică, Edit. Didactică, Bucureşti, 1971, pag. 38
21. Cleland N. - Future Youth, How to reverse the agineg process, Rodale
Press, Emmaus, Pennsylvania, 1989, pag. 5-15
22. Coche R. - Judo, Edit. Robert Laffout, Paris, 1975, pag. 41-50
23. Cratty B.J. - Psyching in sport, Guidelines for coaches and athletes,
Edit. Pretince Hall, New Jersey, 1973 - pag. 98
24. Crişan V. - Primul ajutor în accidentele din artele marţiale, Garell
Publishing House, Bucureşti, 1995, pag. 15-34
25. Cungi Ch. - Cum putem scăpa de stres, Edit. Polirom, Bucureşti, 2003,
pag. 98-99
26. Dahnovschi V.C. şi Lescenko S.S. - Pregătirea luptătorilor de mare
performanţă, Sport de performanţă nr. 306-307, Bucureşti, 1990, pag. 39-40, 84-
88, 168-179
27. De Hillerin P.J. şi colab. - Propunere asupra desfăşurării fazelor
interacţiunilor biomotrice - consecinţe în optimizarea comenţilor şi a
controlului neuro-muscular, Conferinţa naţională de psihologie, Bucureşti, pag.
220
28. De Hillerin P.J. şi Enescu M. - Raportul automatizare - variabilitate în

189
sporturile cu adversitate directă, Conferinţa "Mutaţii în sportul de performanţă
la sfârşitul secolului XX", Bucureşti, 1977, pag. 104-108
29. De Marcees H. - Sportphysiologie, Troponwerke, Koln Munhleim,
1979, pag. 43
30. Demeter A. - Bazele fiziologice şi biochimice ale calităţilor motrice,
Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1981, pag. 66
31. Demeter A. - Sport im Wachtums und Entwicklungsalter, Barth,
Leipzig, 1981, pag. 82, 141Devis J.M. şi colab. - Serious sports injuries
requiring hospitalisation seen in a pediatric emergency department, A.J.D.S. nr.
147, 1993, pag. 1001-1004
32. Demeter A. şi colab. - Fiziologia şi biochimia educaţiei fizice şi
sportului, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1979, pag. 45-105
33. Derlogea Ş. - Taigiguan - calea perfecţiunii, Edit. Apimondia,
Bucureşti, 1994, pag. 43-46
34. Derlogea Ş. şi Ionescu C.D. - Aikido, Calea armoniei, Edit. Apimondia,
Bucureşti, 1990, pag. 36
35. Deshimaru T. - Zen adevărat, Edit. Axis Mundi, Bucureşti, 1993, pag.
44
36. Devries H. - Effects of various warm-up procedures on 100 Zard times
of competitive swimmers, Research Quart. 30, 1959, pag. 11-30
37. Diacicov V. Antrenament şi refacere //Sportul de performanţă-
CNEFS- Bucureşti 1978- nr 164 pag 19-23
38. Dima M. şi Chihai M. - Arta Marţială de la război la armonie, Edit.
Universul, Bucureşti, 1994, pag. 32-36
39. Dorgan V. Unele aspecte de individualizare a instruirii în sport- INEFS
– Chişinău 2003 pag 49-51
40. Dorgan v. Studiu privind corelaţia indicilor de realizare a activităţii
tehnico-tactice ale sportivilor cu specificul stilului individual de conducere a
luptei- INEFS- Chişinău 2003 pag 46-49

190
 41. Dorgan V., Slăvilă M. Studiu privind dezvoltarea Artelor Marţiale de la
origine până în perioada actuală INEFS – Chişinău- 2003 pag 51-55
42. Dragnea A. - Antrenament sportiv - teorie şi metodologie, vol.
I.A.N.E.F.S., Bucureşti, 1999, pag. 282
43. Dragnea A. şi Teodorescu M. - Teoria sportului, Edit. Fest, Bucureşti,
2002, pag. 79-107
44. Dragnea D. - Antrenamentul sportivilor, Edit. Sport-turism, Bucureşti,
1993, pag. 55-58
45. Drăgan I. - Medicină sportivă aplicată, Edit. Editis, Bucureşti, 1994,
pag. 78
46. Drăgan I. Modelarea conduitei sportive -Sport-Turism Bucureşti 1990
pag 135
47. Drăgan I. - Selecţia medico-biologică în sport, Edit. Sport-turism,
Bucureşti, 1993, pag. 29-33
48. Drăgan I. Selecţia şi orient area medico-biologică în sport Educaţie
fizică ş sport- Bucureşti 1973 nr 6 pag 15-17
49. Drăgan I. şi colaboratorii Medicina sportivă aplicată - Edilis -
Bucureşti 1994 pag 437
50. Drăgan I.şi colaboratorii Medicină sportivă - Sport-Turism – Bucureşti
1989 pag 112-119
51. Drăgan I.şi colaboratorii Selectia medico-biologică – Educaţie fizică şi
sport- Bucureşti 1989 pag 67-69
52. Dumitrescu I.F. şi Constantin D. - Acupunctura - ştiinţă modernă, Edit.
Junimea, Iaşi, 1977, pag. 55-57
53. Dumitrescu V. - Metode statistico-matematice în sport, Edit. Stadion,
Bucureşti, 1971, pag. 171
54. Dumitru G. - Suferinţele musculare ale sportivilor, Edit. Mondograf,
Constanţa, 1994, pag. 22
55. Eliade M. - Yoga, Edit. Mariana, Craiova, 1991, pag. 24-35

191
 56. Eliade M. şi Culianu P. - Dicţionar al religiilor, Edit. Humanitas,
Bucureşti, 1993, pag. 89-98
57. Epuran M. - Metodologia cercetării activităţilor corporale, A.N.E.F.S.,
vol. I şi II, Bucureşti, 1992, pag. 34-64, 262-293, 450-458
58. Epuran M. Modelarea conduitei sportive – Sport-Turism – Bucureşti
1990 pag 49-53
59. Epuran M. - Modelarea conduitei sportive, Edit. Sport-turism,
Bucureşti, 1990, pag. 9, 114-148
60. Epuran M. Psihologia educaţiei fizice şi sportului - Sport-Turism-
Bucureşzi 1980 pag 83-86
61. Epuran M. Ghid psihologic al antrenorului IEFS – Bucureşti 1982 pag
23-27
62. Epuran M. Metodele cercetării activităţii corporale - ANEFS –
Bucureşti 1991 pag 33-37/ 59-63
63. Epuran M. şi colab. - Psihologia sportului de performanţă, teorie şi
practică, Edit. Fest, Bucureşti, 2001, pag. 68-72
64. Epuran M. şi Holdevici I. - Compendiu de psihologie pentru antrenori,
Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1983, pag. 118-121
65. Findeisen D. şi colab - Grunlagen der Sportmetiyin, Barth, Leipzig,
1980, pag. 55
66. Forrisier G. - Traumatologie de l'attaque on competitions de judo.
Possibilités de prevention, Kinesitherapie Scientifique, nr. 126, 1975, pag. 27
67. Frohner G. - Dezvoltarea şi menţinerea capacităţii de efort la copii şi
juniori, Capacitatea de efort în sportul de mare performanţă la copii şi juniori,
Sportul la copii şi luniori, nr 127, trim. II, M.T.S., I.N.C.P.S., Bucureşti, 2002,
pag. 5-40
68. Gagea A. - Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport,
Fundaţia "România de mâine", Bucureşti, 1999, pag. 227-231
69. Gichin F. - Karate-do Shotokan calea mea în viaţă, Edit. Garell,

192
Bucureşti, 1998, pag. 88-92
70. Glorion B. - Luxation acromio-claviculaire. Etude critique du
traitement par la technique de Dewar et Barington, Revue de chirurgie et
orthopedie, nr. 1, Paris, 1973, pag. 210
71. Groza P.P. - Fiziologie medicală, Bucureşti, 1991, pag. 449-461
72. Gugiuman A. şi colab. - Introducere în cercetarea pedagogică.
Îndrumar pentru cadrele didactice, Edit. Tehnică, Chişinău, 1993, pag. 186
73. Handtu J. - Judo, Edit. IEFS, Bucureşti, 1989, pag. 49
74. Handtu J. - Manual de Jodo, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1996, pag. 64-73
75. Hantău I. - Judo curs opţional, Instruirea copiilor şi juniorilor, I.E.F.S.,
Bucureşti, 1989, pag. 6
76. Hantău I. - Manual de judo, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1996, pag. 239
77. Hergenroeder A.C. - Bone mineralization, hypotalamic amenorrhea and
sex steroid therapy in female adolescents and young adults, Pediatrics, 1995,
pag. 683-689
78. Holdevici I. - Ameliorarea performanţelor individuale prin tehnici de
psihoterapie, Edit. Orizonturi, Bucureşti, 1992, pag. 66-78
79. Holdevici I. - Gândirea pozitivă - Ghid practic de psihoterapie
raţional-emoţională şi cognitiv-comportamentală, Edit. Ştiinţă şi Tehnică,
Bucureşti, 1999, pag. 22-34
80. Holdevici I. - Psihologia succesului, Edit. Ceres, Bucureşti, 1993, pag.
68-70
81. Holdevici I. - Sugestiologie şi psihoterapie, Edit. Victor, 1995, pag. 36-
42
82. Holdevici I. şi Vasilescu P. - Hipnoza şi forţele nelimitate ale
psihismului, Edit. Aldomars, Bucureşti, 1991, pag. 66-78
83. Houtson C.S. şi colab. - The radiologist's opportunity to teach bone

193
dynamics, Journal Canadian Assoc. Radiologist, nr. 29, 1978, pag. 232-238
84. Ifrim M. - Actualităţi în antropologie cu aplicabilităţi în sport, I.E.F.S.,
Bucureşti, 1981, pag. 192
85. Ifrim M. - Anatomia şi biomecanica, Edit. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1989, pag. 105-108
86. Ifrim M. - Antropologie motrică, Edit. Ştiinţifică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1986, pag. 28
87. Ifrim M. - Criterii somatofiziologice în selecţia sportivă, Edit.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1993, pag. 65
88. Ioffe L.A., Bobcov G.A. Aspecte de termoreglare a încălzirii- Teoria I
praktika fiziceskoi kulturî (traducere) 1988 nr 4 pag 23
89. Ionescu A. - Masaj, Procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport,
Edit. All, Bucureşti, 1994, pag. 36-45
90. Iordache E. - Arte marţiale aplicative, Edit. Scaiul, Bucureşti, 1996,
pag. 48
91. Jianu M. şi Zamfir T. - Ortopedie şi traumatologie pediatrică, Edit.
Tradiţie, Bucureşti, 1995, pag. 34
92. Joch W. - Elemente und Gliederungstruktur der Motrik, Die Lehre der
Leichathetik 27, nr. 1, 1988, pag. 15-18
93. Johnson C. şi colab. - Calcium supplementation and increases in bone
mineral density in children, N.E.J.M., nr. 327, 1992, pag. 82-87
94. Kosendiak J., Lasinski G. Bazele sistemice ale progrmului
antrenamentelor sportive,Sport Lasinski G (traducere) – Wyczyhowz –
Varşovia 1987 nr 8-9 pag 30-35
95. Kralovitz G. - Die Elastizitat der Gelenkknorpel, Anat. Anz 124, 1969,
pag. 113-119
96. Krestovnikov M.A. Studii de fiziologie a exerciţiilor fizice – Cultură
fizică şi sport – Bucureşti 1953 pag 63-65
97. Kuntoff R. şi Darwish Z - Wie erwarmen wir uns vor dem Wettkampf?,

194
Leichtathlet, Koln, 1975, pag. 5-8
98. Laşcu V.G. - Judo competiţional, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1986,
pag. 250-252
99. Laşcu V.G. - Judo şi kata, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1992, pag. 71-
72
100. Laşcu V.G. şi Goteleţ V. - Judo - Tehnici de luptă la sol, Edit. Sport-
turism, Bucureşti, 1981, pag. 183-189
101. Letho M.U. şi Juvinen M.J. - Muscle injuries, their healing process and
treatment, Ann Chir Gynecol, 1991, pag. 80-102
102. Louis F. - Dicţionar de arte marţiale, Edit. Enciclopedică, Bucureşti,
1992, pag. 28, 37, 56, 88, 92
103. Luban-Plozza B. şi colab. - Convieţuirea cu stresul, strategii de
înfrânare a anxietăţii, Edit. Medicală, Bucureşti, 2000, pag. 123-125
104. Lullies H. - Erregung und Erregungsleitung: Nervenphysiologie,
Kurzgefastes Lehrbuch der Physiologie, Keidel, W.D., Thieme, Stutgart, 1972,
pag. 14
105. Macoveanu D. - Jiu Jitsu, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 66
106. Macoveanu D. - Karate Shotokan pentru avansaţi, Edit. Garell,
Bucureşti, 1997, pag. 38-43
107. Malina R.M. - Exercise as an influence upon growth, Review and
critique of current concepts, Clinic pediatric, nr. 8, 1969, pag. 16-26
108. Manolachi Veaceslav – Selectarea incipientă a copiilor şi
adolescenţilor pentru şcolile sportive specializate de luptă în baza aplicării
programei informative. //Îndrumar metodic, Chişinău, 1998,
109. Manolachi Veaceslav – Particularităţile de structurare şi verificare a
pregătirii precompetiţionale a luptătorilor de performanţă // Lucrare metodică,
Chişinău, 1999,
110. Manolachi Veaceslav – Pregătirea fizică a judo-ka-nilor de
performanţă// Manual pt. instituţiile de profil sportiv, Chişinău, 2000,

195
 111. Manolachi Veaceslav – Structura şi realizarea ciclului anual de
pregătire a tinerilor luptători în baza alegerii optime a influenţei de
antrenament// Lucrare metodică, Chişinău, 2000,
112. Manolachi Veaceslav – Teoria şi metodica sporturilor de luptă ( judo,
greco-romane, libere// Manual pt. instituţiile de profil sportiv, Chişinău, 2003
113. Maroti Ş. şi colab. - Ghid pentru elaborarea lucrării de diplomă,
Institutul biblic "Emanuel", Oradea, 2000, 100 p.
114. Matveev L.P., Novikov A.D. Teoria şi metodica educaţiei fizice -
Sport-Turism – Bucureşti 1980 pag 580
115. Mănescu S. şi colab - Igiena, Edit. Medicală, Bucureşti, 1991, pag. 45
116. Mc Pherson B.D. şi colab. - Violenţa în sport, Buletin informativ nr.
548, C.C.P.S., Bucureşti, 2001, pag. 5-18
117. Medved R. şi Petrovic F. - Beobachtungen einiger osteoarticularer
Veranderungen am Fus und den Sprunggelenken von Fusballspielern, Med u
Sport 1, 1961, pag. 65-71
118. Milton S.G. - Ghid simplificat de statistică pentru psihologie şi
pedagogie, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, 211 p.
119. Missoum G. şi Carton M. - Les femmes sportives de haute performance,
Contribution a l'Etude de la psyhologie du sport, Univ. Paris, 1985, pag. 5-58
120. Moraru Agafia - Kinetoterapia şi medicul kinetoterapeut, Materialele
conf. ştiinţifico-practice în domeniul balneologiei şi fizioterapiei – Cahul, 1994
P13
121. Moraru Agafia – Acupunctura, kinetoterapia şi terapia manuală în
terapia durerii cervicale de origine degenerativă , The Bulletin of European
Postgraduate Centre of Acupunture and Homeopathy Nr 3, 1999, P 19-21
122. Moraru Agafia – Kinetoprofilaxia şi sanocreatologia// Analele
ştiinţifice USMF”N. Testemiţaru”, vol.3- Chişinău, 2000, P439-443
123. Moraru Agafia – Studiul comparativ al eficienţei terapiei manuale,
kinetoterapiei, preso- şi vacuum- terapie în fibromialgie// Analele ştiinţifice

196
USMF”N. Testemiţaru”, vol.2- Chişinău, 200, P500-506
124. Muraru A. - Judo - Bazele performanţei, Edit. Garell, Bucureşti, 1994,
pag. 51-54
125. Mureşan P. - Metode matematice în clinică, laboratoare şi ocrotirea
sănătăţii, Edit. Medicală, Bucureşti, 1980, 231 p.
126. Nicolau A. şi Cosma Th. - Psihologie, Edit. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1990, pag. 54-78
127. Nishiyama H. - Coach manual, 1990, pag. 46, 67, 98
128. Nitobe I. - Bushido. The soul of Japan, New York, 1990, pag. 64-68
129. Niţescu V. - Anatomia funcţională, biomecanica şi antropologia
aparatului locomotor, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 75
130. Nocker J. - Die Ernahrung des Sportlers, Hofman, Schorndorf, 1983,
pag. 86
131. Ozolin N.G. Cum trebuie sa fie un bun antrenor – Stadion – Bucureşti
1972 pag 8-15
132. Ozolin N.G. Metodica antrenamentului sportiv (traducere) – Stadion –
Bucureşti 1972 pag 53-57
133. Paul B. şi colab. - Chondro-synoviale Korelation im Anfangsstadium
von degenerativen Gelenkveranderungen, Med u Sport 3, 19, 1979, pag. 82-84
134. Peiffer V. - Gândire pozitivă, Edit. Teora, Bucureşti, 1998, pag. 55
135. Petrofski J.S. şi Lind A.R. - Isometric endurance in men who are
overweight, Psysiologist 16, 1973, pag. 422
136. Pfluger A. - 25 Shotokan-katas, Berlin, 1990, pag. 66, 70
137. Piaget J. - Psihologie şi pedagogie, Edit. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1972, pag. 136
138. Piasenta J. - Cercetarea observaţională, C.C.P.S., Bucureşti, 1998, 183
p.
139. Plas F. şi Hagron E. - Kinetoterapie activă, exerciţii terapeutice, Edit.
Polirom, Bucureşti, 2001, pag. 55-58

197
 140. Poenaru D.V. şi colab. - Traumatologie şi recuperare funcţională la
sportivi, Edit. Facla, Timişoara, 1985, pag. 48-56
141. Poenaru D.V. şi colab. - Traumatologie şi recuperare funcţională la
sportivi, Edit. Facla, Timişoara, 1985, pag. 72
142. Popescu C. - Antrenorul, profilul, personalitatea şi munca sa, Edit.
Sport-turism, Bucureşti, 1979, pag. 9-23
143. Radovici I. şi San-Marina E. - Recuperarea sportivilor traumatizaţi,
Edit. Stadion, Bucureşti, 1973, pag. 28-30
144. Rădulescu F şi colab. - Dificultăţi, riscuri, atitudini în diagnosticul şi
tratamentul traumatismelor aparatului locomotor, Edit. Militară, Bucureşti,
1978, pag. 100-103
145. Reginato M. - Danger Index or the Frequency of Accident in Sport,
Italian Journal of Sports traumatology, nr. 3, 1980, pag. 207
146. Ribisl P.M. - When wrestlers shed pounds quikly, Physician und Sport
Med. 2, 1974, pag. 30
147. Rishi J.B. - Arta masajului, Edit. Molda, Suceava, 1991, pag. 57
148. Sabin I. - Un masaj la îndemâna oricui, presopunctura, Edit. medicală,
Bucureşti, 1983, pag. 44-45
149. Sacripanti A. - Biomecanica stilurilor de lupte, Sportul de performanţă,
nr. 321, 1991, M.T.S., C.C.P.S., pag. 57-75
150. Sacripanti A. - Biomeccanica del Judo, Mediteranee, Roma, 1989, pag.
89-181
151. Sandler R.B. şi colab. - postmenopausal bone mineral density and milk
consumation in childhood and adolescence, Jurnalul Clinic Nutrition, nr. 42,
1985, pag. 270-274
152. Săhleanu V. - Metode matematice în cercetarea biologică, Edit.
Medicală, Bucureşti, 1987, 318 p.
153. Sbenghe T. - Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare,
Edit medicală, Bucureşti, 1987, pag. 49

198
 154. Sbenghe T. - Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale
membrelor, Edit. medicală, Bucureşti, 1981, pag. 71
155. Scanlan T.K. şi Passer M. - Factors related to competitive stress among
male youth sports participants, Medicine and Science in Sports, 10, 1978, pag.
103-108
156. Simion Gh. - Metodologia cercetării activităţii omului în mişcare, Edit.
Universităţii din Piteşti, 1998, pag. 5-115
157. Simu O. - Civilizaţia japoneză tradiţională, Edit. ştiinţifică, Bucureşti,
1994, pag. 34
158. Singer R.M. şi Weiss S.A. - Effect of Weight reduction in selected
antropometric, physical and performance measures of wrestlers, Q. 38, 1968,
pag. 361
159. Slăvilă M. Importanţa testării sportivilor accidentaţilor prin scala de
autoevaluare(Zung),depistarea depresieiînainte de începerea programului de
recuperare// American-Romanian Academy of Arts adn Sciences; the 26-th
annual ARA Congress; Montreal, Canada, 2001,P.170-175
160. Slăvilă M. Relaţiile psihopedagogice dintre terapeut şi pacientul
traumatizat// American-Romanian Academy of Arts adn Sciences; the 26-th
annual ARA Congress; Montreal, Canada, 2001,P.22-26
161. Slăvilă M. Metode de recuperare a diferitelor traumatisme ale
aparatului locomotor în artele marţiale//Bucureşti, România 2002; ISBN-973-
652-563-5P.208-211
162. Slăvilă M. Consideraţii asupra antrenamentelor în karate-do – INESF
–Chişinău 2002 pag 101-104
163. Slăvilă M. Forme de traumatisme întâlnite frecvent în artele marţiale –
C-tin Brîncuşi – Tg.Jiu – 2003 pag 44
164. Slăvilă M. Studiu privind dezvoltarea artelor marţiale de la origine
până în perioada actuală ;Chişinău, Rep. Moldova,2003, P51-55

199
 165. Slăvilă M. Metode psihopedagogice şi medicale de recuperare a
traumatismelor frecvent întîlnite în procesul de pregătire în artele marţiale
(karate-do Shotokan)//Chişinău, Rep Moldova, 2003, P.120-125
166. Slăvilă M Rolul kinetoterapeutului în echipa multidişciplinară de
îngrijire a bolnavului //International Congress of Paleative Care- Experience
and Perspectives ; Bucureşti, România, 2004,ISSN,P38-41
167. Slăvilă M. Autosugestia, metodă psihopedagogică utilizată în
recuperarea diferitelor traumatisme din artele marţiale// American-Romanian
Academy of Arts adn Sciences; the 26-th annual ARA Congress; Chişinău, Rep.
Moldova,2005, P.27-31
168. Slăvilă Mircea, S. Pintilei – Strategii de recuperare a traumatismelor
aparatului locomotor întâlnite frecvent în practicarea Artelor Marţiale//Mat.
Conf.internaţionale de comunicări ştiinţifice”Performanţă în cultura fizică şi
sport”, 18.11.2005, Fac. Ed. Fizică şi Sport, Universitatea Piteşti România, P.58-
62, ISSN:1453-1194
169. Slăvilă Mircea, S. Pintilei- Kinetoterapia- metodă indispensabilă în
recuperarea traumatismelor în Karate-do Shotokan//Mat. Conf. Internaţionale
de comunicări Ştiinţifice” Prospectiv, creativ, aplicativ în domeniul educaţiei
fizice şi sportului din România în perspectiva integrării Europene”, 25-
26.11.2005, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea „Dunărea de
jos”, Galaţi, România P.318-322, ISBN:973-627-245-1
170. Slăvilă Mircea – Acordarea primului ajutor în cazul accidentărilor
survenite în practicarea Artelor Marţiale// Sesiunea de comunicări ştiinţifice,
Universitatea Ecologică Bucureşti România, 2006 P.191, ISBN
171. Slăvilă Mircea – Frecvenţa traumatismelor ce apar în antrenamentele
şi competiţiile de Arte Marţiale în funcţie de zona afectată şi locul de producere
al accidentelor// Sesiunea de comunicări ştiinţifice, Universitatea Ecologică
Bucureşti România, 2006 P.194, ISBN

200
 172. Slăvilă Mircea S.Pintilei – Strategii de recuperare a traumatismelor în
karate-do Shotokan //Medicină Sportivă; Revista Ştiinţifico-Practică, Craiova,
România, 2006, N5, P47-52, ISSN
173. Slemenda C.W. şi colab. - Role of physical activity in the development
of skeşetal mass in children, Jurnalul Bone Mineral Researches, nr. 6, 1991, pag.
1227-1233
174. Speer D. şi Dahners L. - The colagen architecture of articular
cartilage. Corelation of scaning electron microscopy observation, Clin. Orthop.
139, 1979, pag. 267-274
175. Stănescu N. - Traumatologie sportivă curentă, Edit. Stadion,
Bucureşti, 1972, pag. 5-99
173. Sterkowicz S. - Accidents and Bodily injuries in Karate, Scientific
Yearbook of Academy of Physical Education, Kracow, vol. 21, 1986, pag. 205
174. Stevens J. - Secretele Aikido-ului, Edit. MIX, Braşov, 2002
175. Swami V.A. - Karma Yoga, colecţia Lotus, 1990, pag. 55-62
176. Thomson P.J.L. - Accidentările în sport şi primul ajutor, C.C.P.S.,
Bucureşti, 1993, pag. 26-32
177. Timsit M. şi Bruyere de Geyter L. - La function agonale et structure
de personalité dans l'exercise sportif, Société Belge de Psychologie des Sports
et de l'Education physique, Bruxelles, 1975, pag. 7-14
178. Tittel K - Beschreibende und functionelle, Anatomie des menschen,
Fischer, Stuttgard, New York, 1978, pag. 67
179. Tittel K. şi Schmith H. - Die functionelle Anpassugsfahigkeit des
passiven Buwegungsapparates an sportliche Belastungen, Med. u sport, 4, 5, 6,
1974, pag. 129-136
180. Tokujiro N.S. - Metoda terapeutică japoneză, Edit. Teora, Bucureşti,
1996, pag. 76-78
181. Ungurean M. - Karate Shotokan Kihon & Kumite, Edit. Garell,
Bucureşti, 1995, pag. 54-58

201
 182. Vasilescu I.P. - Statistică informatizată pentru ştiinţe despre om, vol.
I-II, Edit. Militară, Bucureşti, 1992, pag. 80-83, 159-187
183. Vasiliu F. - Pe meridianul Yamato, Edit. Sport-turism, Bucureşti,
1993, pag. 88-90
184. Wasmund-Bodenstedt U. - Einfuhrung in die Methodologie der
Trainingwissenschaft, Band 1, Bad Hamburg, 1982, pag. 7-38
185. Wolanski N. - Biologische und soyiale Komponenten der motorischen
Entwicklung, Die motorische Entwicklung im Kindes un Jugenddalter,
Scorndorf, 1979, pag. 234-341
186. Zaţlorski V .M., Kulin N.G., Smirnov N.R. Relaţii reciproce alr
însuşirilor fizice (traducere) – Theoria und praxis du korperkultur – 1979 – nr 19
pag 139-143
187. *** Manuel de Medicine du Sport, Comité International Olimpique,
Commision medicale du C.I.O., Lousianne, Switzerland, 1990, pag. 50, 458
188. *** Ortopedia şi traumatologia - Mica Enciclopedie, Edit. Medicală,
Bucureşti, 1987, pag. 122-126
189. *** Pregătirea tinerilor gimnaşti, Cultură fizică şi sport, Edit. Sport-
turism, Bucureşti, 1976, pag. 36-44, 107-120
190. *** Tratat de pedagogie şcolară, Edit. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1996, pag. 38-52, 75-93

202
 KARA

KARA

TE

TE
DO
Anexa 1

“Mâna chinezească” - vechile caractere “Mâna goală” - caractere moderne

“DO” semnifică practicarea karate-ului ca mod de viaţă

203
 ANEXA 2

REGULI DE CITIRE A TERMENILOR SPECIFICI ÎN ARTELE

MARŢIALE

CHA = CIA
CHU = CIU
CHI = CI
CHO = CIO
JA = GIA
JI = GI
JU = GIU
GI = GHI
GE = GHE
GY = GHI
SHA = ŞA
SHI = ŞI
SHU = ŞU
SHO = ŞO
TSU = ŢU
WA = UA
Y=I

204
 ANEXA 3

SEMNALE VERBALE UTILIZATE DE ARBITRI

YAME = oprirea temporară a meciului

TSUZUKETE HAJIME = Continuaţi lupta!
JIO-GAI = în afara suprafeţei
MOTONO ICHI = comandă pentru revenirea la poziţia iniţială
KEIKOKU (CHUI) = atenţionare
IKKAI = primul, prima
NIKKAI = al doilea, a doua
TENTO = cădere
HANSOKU CHUI = avertisment
HANSOKU = descalificare din proba respectivă
SHIKAKU = descalificare din întreaga competiţie
FUKUSHIN SHUGO = convocarea arbitrilor
SHIBARAKU = anunţarea ultimelor 30 de secunde ale meciului
TORIMASEN = nici un punct
NO KACI = declararea învingătorului
HIKI WAKE = egalitate
TSUKAMU = agăţare, prindere
HAYAI = recunoaşterea unei tehnici deosebit de eficace
DOJI = acţiune simultană cu expirarea timpului sau păşirea în afara
spaţiului
ATO = tehnică executată după yame
FUJYUBUN = nici un punct
NIGE = tehnică incorectă

205
 AIUCHI = atac simultan
YOWAI = tehnică slabă
UKE = tehnică blocată
NUKE = atac pe lângă ţintă
MAAI = distanţă incorectă
TIMING = coordonare slabă
ATE = contact
CHUI – MUSHI = ignorarea avertismentului acordat anterior
FUKEI = comportare indisciplinată
SAI – SHIAI = reluarea meciului ce s-a încheiat egal
KETTEI – SEN = meci final, după Sai-shiai încheiat egal, în care primul
punct recunoscut implică încheierea meciului şi desemnarea învingătorului.

206
207
 Anexa 4

Poziţiile specifice stilului Karate-do Shotokan

Armele naturale de lovire specifice Karate/do Shotokan

208
 Anexa 5

Tehnici de atac cu membrele superioare

209
 Anexa 5

Tehnici de atac cu membrele superioare

210
 Anexa 6

Tehnici de atac cu membrele inferioare

211
 Anexa 7

Tehnici de ap[rare cu membrele superioare

212
 Anexa 8

Tehnici de apărare cu membrele inferioare

213
 Anexa 9
Măsurători antropometrice

214
 Anexa 10

Măsurători antropometrice

215
 Anexa 11
Măsurători antropometrice

216
 Anexa 12

Măsurători antropometrice

217
 Anexa 13
ANCHETĂ CHESTIONAR
1. Care sunt cele mai frecvente traumatisme întâlnite în Karate-do
Shotokan?
a. Membre superioare
b. Membre inferioare
c. Cap
d. Trunchi
2. Precizaţi unde se produc cele mai frecvente accidentări
a. La antrenamente
b. În competiţii
3. Menţionaţi cine poate acorda primul ajutor în cazul unui
traumatism cranio-cerebral.
a. Medicul
b. Profesorul / antrenorul
c. Cadre specializate
4. Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice ale
practicanţilor de karate-do Shotokan?
a. Teste psihice
b. Relaţia antrenor – familie
c. Relaţia antrenor – şcoală
d. Alte modalităţi
5. Care din criteriile enumerate mai jos consideraţi că trebuie să le
posede practicanţii de karate-do Shotokan?
a. Criterii funcţionale
b. Criterii psihologice
c. Criterii somatice
d. Criterii de motricitate

218
 6. Consideraţi benefică corelarea metodelor de recuperare clasice cu
cele psihopedagogice?
a. Da
b. Nu
7. Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul imobilizării
cu aparat gipsat în urma unui traumatism?
a. 0%
b. 5 – 10%
c. peste 10%
8. Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare medicală
convenţională:
a. Kinetoterapie
b. Fizioterapie
c. Masaj
d. Acupunctură
e. Climatoterapie
f. Hidroterapie
9. Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare psihopedagogică:
a. Antrenamentul mental
b. Sugestia şi autosugestia
c. Gândirea pozitivă
d. Relaxarea
e. Respiraţie şi relaxare
f. Hipnoza
g. Autohipnoza
10. Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor (antrenor),
medic, kinetoterapeut, psiholog?
a. Da
b. Nu

219
Numele şi prenumele:
Vîrsta Profesia
Vechimea în activitate Data

Anexa 14
CUM RĂSPUNDEŢI LA STRES?

1. De mai mult timp mă simt peste măsură de slăbit

1. Da
2. Nu
2. Am avut perioade de timp în care m-am simţit depăşit de situaţie
1. Da
2. Nu
3. Care este, în general, starea dvs. psihică?
1. Excelentă
2. Bună
3. Proastă
4. Foarte bună
4. Adesea simt că "mă ia cu călduri"
1. Da
2. Nu
5. Aţi suferit de palpitaţii?
1. Adesea
2. Uneori
3. Niciodată
6. Aveţi poftă de mâncare?
1. Slabă
2. Normală
3. Bună
4. Prea bună

220
 7. Sânt atât de obosit încât nu pot sta nici măcar pe scaun (trebuie să stau
lungit)
1. Da
2. Nu
8. Sânteţi tipul de om care vă faceţi griji din orice?
1. Da
2. Nu
9. Aţi avut dificultăţi de respiraţie (fără a face o muncă foarte grea)?
1. Adesea
2. Uneori
3. Niciodată
10. Aţi avut accese de nervozitate (iritare, tensiune psihică)?
1. Adesea
2. Uneori
3. Niciodată
11. Aţi avut stări de leşin?
1. Niciodată
2. Foarte rar
3. Rar
12. Întâmpinaţi dificultăţi când încercaţi să adormiţi sau rămâneţi treaz?
1. Adesea
2. Uneori
3. Niciodată
13. Vă deranjează aciditatea gastrică (concomitent mai multe zile)?
1. Da
2. Nu
14. Aveţi memoria bună?
1. Da
2. Nu

221
 15. S-a întâmplat să aveţi "transpiraţii reci"?
1. Adesea
2. Uneori
3. Niciodată
16. Vă tremură vizibil mâinile?
1. Adesea
2. Uneori
3. Niciodată
17. Aud zgomote în cap tot timpul
1. Da
2. Nu
18. Am spaime personale care îmi provoacă prăbuşirea psihică
1. Da
2. Nu
19. Vă simţiţi izolat, singur, chiar între prieteni?
1. Da
2. Nu
20. Nimic nu mi se întâmplă după cum îmi doresc
1. Da
2. Nu
21. Suferiţi de dureri de cap?
1. Adesea
2. Uneori
3. Niciodată
22. Uneori nici nu mai ştiu dacă ceva mai are preţ, dacă merită să mai
doreşti ceva
1. Da
2. Nu

222
 Anexa 15
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă:
Numele şi prenumele:
Data naşterii: anul luna ziua sex
Domiciliul: str. nr. bl. sc. ap.
localitatea judeţul
Profesia Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic

Date antropometrice:
Statura: Bust Perim. br. dr. contr. relax.
Membr. sup. dr. stg. stg. contr.
relax.
Membr. sup. stg. dr. Perim. antebr. dr. contr.
relax.
Anvergura stg. contr.
relax.
Perim. toracic rep. Perim. coapsă dr. contr.
relax.
insp. max exp. max. stg. contr.
relax.
Elasticitatea toracică Perim. gambă dr. contr. relax.

223
Perim. abdominal stg. contr.
relax.
Greutatea Testarea articulară
Capacitatea vitală flexie
Dinamometria: dr extensie (-)
stg. supinaţie
pronaţie
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul:

Cauza

Forma

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic

Spital

Tratament de recuperare:
Obiective:

Mijloace:

224
Concluzii:

ANEXA nr. 16
Lot martor - fişele de
evaluare şi tratament nr. 5, 6,
7, 12, 13, 15, 17, 18, 19, 20
225
 Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 5 - Lot martor
Numele şi prenumele: Mişu Lucian
Data naşterii: anul 1976 luna august ziua 5 sex
M
Domiciliul: str. Griviţei nr. 8 bl. 4 sc. 3 ap. 90
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia elev Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa gleznei stângi – gradul II

Date antropometrice:
Talia: 167 Bust 86 Perim. br. dr. contr. 30
relax. 29
Membr. sup. dr. 72 stg. 72 stg. contr. 30
relax. 28,5
Membr. sup. stg. 86 dr. 86 Perim. antebr. dr. contr. 27
relax. 26
Anvergura 166 stg. contr. 26,5

226
 relax. 25,5
Perim. toracic rep. 80 Perim. coapsă dr. contr. 51
relax. 50
insp. max 85 exp. max. 76 stg. contr. 50
relax. 49
Elasticitatea toracică 9 Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34
Perim. abdominal 67 stg. contr. 30,5
relax. 30
Greutatea 60 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 4.200 cm3 flexie dorsală 0o → 15o
Dinamometria: dr 44 flexie plantară 20o → 50o
stg. 44 inversia (-) 10o → 20o
eversia 10o → 40o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 14.09.2001, în timpul desfăşurării Cupei
României la Karate Tradiţional

Cauza: instabilitatea piciorului, provocată de suprafaţa de luptă (saltele)

Forma: entorsa gleznei stângi, grad II, tumefiere şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:
Antrenor

Medic: s-a procedat la aplicarea de medicaţie antiinflamatorie, s-a

imobilizat provizoriu glezna în faşă elastică

Spital: s-a procedat la imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2

săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

227
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii gleznei stg.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept
- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold stâng)
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete stângi
- variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie
- joc de glezne cu sprijin la scara fixă
- genuflexiuni
- program de recuperare pentru gleznă
b. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 6 - Lot martor
Numele şi prenumele: Popescu Marius
Data naşterii: anul 1970 luna mai ziua 25 sex
M
Domiciliul: str. Cameliei nr. 9 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia elev Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa gleznei drepte – gr. II

Date antropometrice:

228
 Talia: 178 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 27
relax. 26
Membr. sup. dr. 76 stg. 76 stg. contr. 26
relax. 24
Membr. sup. stg. 88 dr. 88 Perim. antebr. dr. contr. 24,5
relax. 24
Anvergura 179 stg. contr. 24,5
relax. 24
Perim. toracic rep. 87 Perim. coapsă dr. contr. 51
relax. 50
insp. max 93 exp. max. 83 stg. contr. 52
relax. 51
Elasticitatea toracică 10 Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax. 33
Perim. abdominal 71 stg. contr. 30
relax. 29,5
Greutatea 62 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 4.500 cm3 flexie dorsală 0o → 15o
Dinamometria: dr 47 flexie plantară 40o → 60o
stg. 46 inversia (-) 10o → 20o
eversia 20o → 40o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 09.11.2001, în timpul desfăşurării Cupei Iaşului
la Karate Tradiţional

Cauza: în urma unei eschive laterale, urmată de deplasare rapidă cu pas

adăugat

Forma: entorsa gleznei stângi grad II, cu tumefiere şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:
Antrenor

Medic: imobilizarea gleznei în unghi drept, cu ajutorul unor feşe elastice;

229
medicaţie antinevrelgică şi antiinflamatorie

Spital: în urma radiografiei, subiectului i s-a aplicat imobilizare sub forma

ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii gleznei stg.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior stâng
- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold stâng)
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degetelor stângi
- variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie
- joc de glezne cu sprijin la scara fixă
- genuflexiuni
- program de recuperare pentru gleznă
b. Masaj
Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 83%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 7 - Lot martor
Numele şi prenumele: Voicu Marius
Data naşterii: anul 1977 luna aprilie ziua 11 sex M

230
 Domiciliul: str. Călugăreni nr. 12 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia student Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa gleznei drepte - grad II

Date antropometrice:
Talia: 183 Bust 91 Perim. br. dr. contr. 38
relax. 34
Membr. sup. dr. 82 stg. 83 stg. contr. 37,5
relax. 33
Membr. sup. stg. 91 dr. 91 Perim. antebr. dr. contr. 31,5
relax. 31
Anvergura 191 stg. contr. 31
relax. 30
Perim. toracic rep. 106 Perim. coapsă dr. contr. 66
relax. 64
insp. max 110 exp. max. 97 stg. contr. 65
relax. 63
Elasticitatea toracică 13 Perim. gambă dr. contr. 39 relax.
38,5
Perim. abdominal 84 stg. contr. 40
relax. 39,5
Greutatea 89 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie dorsală 0o → 15o
Dinamometria: dr 53 flexie plantară 30o → 60o
stg. 53 inversia (-) 10o → 20o
eversia 10o → 40o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 09.05.2002, în timpul antrenamentului

231
 Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic

Forma: entorsa gleznei drepte, grad II, tumefiere şi durere puternică

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital

Medic

Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept
- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete
- variante de mers
- joc de glezne cu sprijin la scara fixă
- genuflexiuni - variante
- program de recuperare pentru gleznă
b. Masaj

232
Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 12 - Lot martor
Numele şi prenumele: Dumitrache Olga
Data naşterii: anul 1975 luna mai ziua 22 sex F
Domiciliul: str. Pielari nr. 23 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia vânzător Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II

Date antropometrice:
Talia: 165 Bust 87 Perim. br. dr. contr. 28
relax. 26,5
Membr. sup. dr. 69 stg. 68 stg. contr. 28
relax. 25,5
Membr. sup. stg. 79 dr. 79 Perim. antebr. dr. contr. 24,5
relax. 23,5
Anvergura 159 stg. contr. 56
relax. 55
Perim. toracic rep. 80 Perim. coapsă dr. contr. 53,5
relax. 52,5
insp. max 84 exp. max. 77 stg. contr. 35,5
relax. 35
Elasticitatea toracică 7 Perim. gambă dr. contr. 35,5 relax. 35
Perim. abdominal 68 stg. contr. 33
relax. 31,5
Greutatea 58 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 3.500 cm3 flexie 50o →

233
100o
Dinamometria: dr 32 extensie (-) 10o →
0o
stg. 31

Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 17.09.2002, în timpul antrenamentului

Cauza: cădere directă pe genunchiul stâng

Forma: Entorsa genunchiului stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a articulaţiei cu bandaj elastic compresiv şi
pe atelă lungă
Medic

Spital: imobilizarea articulaţiei în aparat gipsat timp de 3 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii genunchiului stâng

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng
- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – şold, gleznă dreaptă
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng

234
 - mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng
- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă
- program de recuperare pentru genunchi
c. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

85%
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 13 - Lot martor
Numele şi prenumele: Broască Cătălina
Data naşterii: anul 1973 luna iunie ziua 15 sex F
Domiciliul: str. M. Eminescu nr. 33 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia economist Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa cotului stg., gr. II

Date antropometrice:
Talia: 159 Bust 80 Perim. br. dr. contr. 25
relax. 24
Membr. sup. dr. 65 stg. 64 stg. contr. 22
relax. 21
Membr. sup. stg. 76 dr. 76 Perim. antebr. dr. contr. 22,5
relax. 22
Anvergura 154 stg. contr. 20,5
relax. 20
Perim. toracic rep. 75 Perim. coapsă dr. contr. 51
relax. 50
insp. max 82 exp. max. 72 stg. contr. 49
relax. 48

235
 Elasticitatea toracică 10 Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31
Perim. abdominal 65 stg. contr. 31,5
relax. 31
Greutatea 50 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 3.000 cm3 flexie 40o → 90o
Dinamometria: dr 28 extensie (-) 10o →
0o
stg. 16 supinaţie 30o → 75o
pronaţie 15o → 70o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 09.10.2002, în timpul desfăşurării "Cupei
Iaşului" la Karate Tradiţional

Cauza: cădere pe mână, în urma unui atac al adversarului

Forma: entorsă cot stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor
Medic: aplicarea locală de refrigeraţie (Kelen); imobilizarea cotului în unghi
drept, cu ajutorul unei feşi elastice şi susţinerea lui în eşarfă

Spital: în urma radiografiei, se face susţinerea / imobilizarea în aparat gipsat

timp de 3 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea
resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului
traumatizat

236
 Mijloace: 1) În timpul imobilizării:
- contracţii izometrice ale membrului superior stâng
- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior drept
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice ale membrului superior stâng
- mişcări de flexie-extensie ale cotului, pe o masă talcată
- exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici
- flotări
- program de recuperare pentru cot
b. Masaj
Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 15 - Lot martor
Numele şi prenumele: Popa Robert
Data naşterii: anul 1979 luna iulie ziua 20 sex M
Domiciliul: str. Chimiştilor nr. 22 bl. 13 sc. 1 ap.
18
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia elev Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa cotului drept - gradul II

Date antropometrice:
Talia: 180 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 31,5
relax. 30

237
 Membr. sup. dr. 77 stg. 77 stg. contr. 33
relax. 30
Membr. sup. stg. 89,5 dr. 89,5 Perim. antebr. dr. contr. 27
relax. 26,5
Anvergura 179 stg. contr. 28
relax. 27
Perim. toracic rep. 102 Perim. coapsă dr. contr. 64
relax. 62,5
insp. max 104 exp. max. 97 stg. contr. 63
relax. 62
Elasticitatea toracică 7 Perim. gambă dr. contr. 40 relax. 39
Perim. abdominal 85 stg. contr. 39
relax. 38
Greutatea 85 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.500 cm3 flexie 45o → 90o
Dinamometria: dr 25 extensie (-) 15o →
0o
stg. 50 supinaţie 30o → 65o
pronaţie 15o → 60o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 11.11.2002, în timpul desfăşurării
antrenamentului

Cauza: cădere pe membrul superior drept, cu extensia şi răsucirea forţată a

cotului

Forma: entorsa cotului drept, gr. II, tumefiere şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizarea provizorie a cotului în unghi drept, cu ajutorul unei
feşi elastice; mâna şi antebraţul sunt susţinute într-o eşarfă mică

238
 Medic

Spital: imobilizarea în aparat gipsat, 3 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea
resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului
traumatizat

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior drept
- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice ale membrului superior drept
- mişcări de flexie-extensie ale cotului drept, pe o masă talcată
- exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici
- flotări
- program de recuperare pentru cot
b. Masaj
Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 17 - Lot martor
Numele şi prenumele: Nagy Maria Andreea
Data naşterii: anul 1977 luna august ziua 21 sex F

239
 Domiciliul: str. Berzei nr. 22 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia student Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II

Date antropometrice:
Talia: 156 Bust 82 Perim. br. dr. contr. 24,5
relax. 22
Membr. sup. dr. 66 stg. 65 stg. contr. 20,5
relax. 19
Membr. sup. stg. 76 dr. 76 Perim. antebr. dr. contr. 22,5
relax. 22
Anvergura 154 stg. contr. 18
relax. 17,5
Perim. toracic rep. 79 Perim. coapsă dr. contr. 52
relax. 48
insp. max 85 exp. max. 79 stg. contr. 50
relax. 47
Elasticitatea toracică 6 Perim. gambă dr. contr. 31 relax. 30
Perim. abdominal 60 stg. contr. 30,5
relax. 30
Greutatea 48 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 3.100 cm3 flexie 60o →
95o
Dinamometria: dr 30 extensie (-) 10o →
0o
stg. 17
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 13.07.2002, în timpul antrenamentului

240
 Cauza: cădere cu răsucirea piciorului în interior

Forma: entorsă genunchi stâng, gr. II, hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a genunchiului stâng, folosind o atelă
lungă şi fixând membrul inferior cu legături improvizate
Medic
Spital: imobilizare în aparat gipsat - 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea calităţilor fizice ale tuturor grupelor musculare şi
articulaţiilor neafectate de traumatism; accelerarea resorbţiei sechelelor şi
proceselor inflamatorii; restabilirea mobilităţii segmentului traumatizat;
refacerea forţei musculare; restabilirea deprinderilor motrice de bază şi
specifice; reluarea treptată a activităţii sportive

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior stâng
- mobilizări analitice – umăr şi degete membru sup. stâng
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă progresivă – şold, genunchi, gleznă
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice ale membrului inferior stâng
- mişcări analitice cu îngreunări ale membrului inferior stâng
- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă
- program de recuperare pentru genunchi
b. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

241
85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 18 - Lot martor
Numele şi prenumele: Băicoianu Constantin
Data naşterii: anul 1975 luna mai ziua 30 sex M
Domiciliul: str. Berceni nr. 35 bl. 102 sc. 1 ap. 21
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia lăcătuş mecanic Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II

Date antropometrice:
Talia: 178 Bust 88 Perim. br. dr. contr. 32
relax. 28,5
Membr. sup. dr. 80 stg. 81,5 stg. contr. 32,5
relax. 30
Membr. sup. stg. 92 dr. 92 Perim. antebr. dr. contr. 28,5
relax. 27,5
Anvergura 181 stg. contr. 27,5
relax. 26
Perim. toracic rep. 91 Perim. coapsă dr. contr. 55,5
relax. 54
insp. max 93 exp. max. 88 stg. contr. 55
relax. 54
Elasticitatea toracică 5 Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax.
32,5

242
 Perim. abdominal 74 stg. contr. 35,5
relax. 35
Greutatea 74 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.100 cm3 flexie 50o →
85o
Dinamometria: dr 15 extensie (-) 10o →
0o
stg. 40

Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 04.12.2002, în timpul desfăşurării
Campionatului Naţional de Karate, Ediţia a XI-a

Cauza: efectuarea unei lovituri din săritură şi aterizare greşită pe membrul

inferior drept

Forma: entorsa genunchiului drept, gr. II şi apariţia hemartrozei

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie în atele de lemn învelite în vată şi fixate cu
legături improvizate
Medic:

Spital: s-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în aparat
gipsat de către medicul ortoped
Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii genunchiului afectat

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

243
 - mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – membru inferior drept (şold,
gleznă)
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mobilizări analitice cu îngreunări - membrul inferior drept
- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă
- program de recuperare pentru genunchi
b. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 19 - Lot martor
Numele şi prenumele: Petrescu Andrei
Data naşterii: anul 1979 luna august ziua 21 sex M
Domiciliul: str. Berzei nr. 22 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia student Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II

Date antropometrice:
Talia: 182 Bust 91 Perim. br. dr. contr. 26,5
relax. 25
Membr. sup. dr. 72 stg. 72 stg. contr. 25,5
relax. 24
Membr. sup. stg. 76 dr. 76 Perim. antebr. dr. contr. 24,5
relax. 24

244
 Anvergura 175 stg. contr. 20
relax. 19,5
Perim. toracic rep. 90 Perim. coapsă dr. contr. 54
relax. 50
insp. max 85 exp. max. 79 stg. contr. 50
relax. 47
Elasticitatea toracică 9 Perim. gambă dr. contr. 34 relax. 32
Perim. abdominal 65 stg. contr. 34,5
relax. 33
Greutatea 84 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 4.100 cm3 flexie 55o →
95o
Dinamometria: dr 30 extensie (-) 10o →
0o
stg. 17

Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 13.07.2002, în timpul antrenamentului

Cauza: acţiune tehnică a adversarului, interzisă de regulament (lovitură cu

piciorul direct în genunchiul subiectului)

Forma: entorsa genunchiului drept şi hemartroză

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a articulaţiei, cu bandaj elastic compresiv
şi pe atelă lungă
Medic
Spital: imobilizarea articulaţiei afectate în aparat gipsat, timp de 3
săptămâni

245
 Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii şi mobilităţii articulaţiilor
neafectate; restabilirea mobilităţii şi forţei musculare a membrului inferior drept;
stimularea proceselor de vindecare; reluarea treptată a activităţii sportive.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă progresivă – şold, gleznă dr.
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice ale membrului inferior drept - şold, genunchi drept
- mobilizări analitice - gleznă şi genunchi drept
- mişcări analitice cu îngreunări membrul inferior drept
- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă
- program de recuperare pentru genunchi
b. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 20 - Lot martor
Numele şi prenumele: Niţoiu Doina
Data naşterii: anul 1974 luna mai ziua 30 sex F
Domiciliul: str. Berceni nr. 35 bl. 102 sc. 1 ap. 21
localitatea Bucureşti judeţul

246
 Profesia studentă Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa gleznei drepte - grad II

Date antropometrice:
Talia: 170 Bust 78 Perim. br. dr. contr. 31
relax. 29,5
Membr. sup. dr. 78 stg. 79,5 stg. contr. 31,5
relax. 30
Membr. sup. stg. 79 dr. 79 Perim. antebr. dr. contr. 28,5
relax. 27,5
Anvergura 178 stg. contr. 27,5
relax. 26
Perim. toracic rep. 79 Perim. coapsă dr. contr. 55,5
relax. 54
insp. max 85 exp. max. 77 stg. contr. 55
relax. 54
Elasticitatea toracică 6 Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax.
32,5
Perim. abdominal 68 stg. contr. 35,5
relax. 35
Greutatea 66 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 4.600 cm3 flexie dorsală 0o → 15o
Dinamometria: dr 15 flexie plantară 30o → 60o
stg. 40 inversie (-) 10o → 20o
eversie 10o → 40o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 04.12.2002, în timpul antrenamentului

Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic

Forma: entorsa gleznei drepte, grad II, tumefiere şi durere puternică

247
 Tratament de urgenţă acordat de:
Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital

Medic

Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept
- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete
- variante de mers
- joc de glezne cu sprijin la scara fixă
- genuflexiuni - variante
- program de recuperare pentru gleznă
b. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 87%

248
 ANEXA nr. 17
Lot experimental - fişele de
evaluare şi tratament nr. 1, 2,
3, 4, 8, 9, 10, 11, 14, 16

Fişa de evaluare şi tratament

249
 Nr. fişă: 1 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Cândea Daniela
Data naşterii: anul 1985 luna aprilie ziua 11 sex F
Domiciliul: str. Călugăreni nr. 12 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia elev Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa gleznei stângi gr. II

Date antropometrice:
Talia: 175 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 37
relax. 35
Membr. sup. dr. 81 stg. 82 stg. contr. 36,5
relax. 33
Membr. sup. stg. 90 dr. 90 Perim. antebr. dr. contr. 32,5
relax. 32
Anvergura 187 stg. contr. 31
relax. 30
Perim. toracic rep. 102 Perim. coapsă dr. contr. 66
relax. 64
insp. max 110 exp. max. 95 stg. contr. 65
relax. 63
Elasticitatea toracică 13 Perim. gambă dr. contr. 39 relax.
38,5
Perim. abdominal 82 stg. contr. 40
relax. 39,5
Greutatea 73 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 4.500 cm3 flexie dorsală 0o → 15o
Dinamometria: dr 50 flexie plantară 30o → 60o
stg. 50 inversia (-) 10o → 20o

250
 eversia 10o → 40o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 09.05.2002, în timpul antrenamentului

Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic

Forma: entorsa gleznei stângi, grad II, tumefiere şi durere puternică

Tratament de urgenţă acordat de:
Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital
Medic

Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept
- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete
- variante de mers
- joc de glezne cu sprijin la scara fixă
- genuflexiuni - variante
- program de recuperare pentru gleznă
b. Exerciţii specifice:
- executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)

251
 - executarea deplasărilor în poziţii specifice karate-ului (anexa 25)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
c. Masaj
Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 90%
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 2 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Nan Dragoş
Data naşterii: anul 1972 luna sept. ziua 31 sex
M
Domiciliul: str. Brumărelelor nr. 4 bl. 2 sc. 1 ap.
12 localitatea Bucureşti judeţul
Profesia student Disciplina sportivă Karate
Diagnostic: entorsa gleznei drepte – gr. II
Date antropometrice:
Talia: 184 Bust 95 Perim. br. dr. contr. 34
relax. 31
Membr. sup. dr. 81 stg. 81 stg. contr. 34
relax. 31
Membr. sup. stg. 95 dr. 95 Perim. antebr. dr. contr. 28,5
relax. 28
Anvergura 185 stg. contr. 59
relax. 27,5
Perim. toracic rep. 100 Perim. coapsă dr. contr. 59
relax. 58
insp. max 102 exp. max. 96 stg. contr. 58,5
relax. 58
Elasticitatea toracică 6 Perim. gambă dr. contr. 36 relax.
35,5

252
 Perim. abdominal 80 stg. contr. 32,5
relax. 32
Greutatea 74 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.500 cm3 flexie dorsală 0o →
10o
Dinamometria: dr 51 flexie plantară 20o →
50o
stg. 50 inversia (-) 5o → 15o
eversia 10o → 30o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 27.01.2001, în timpul antrenamentului
desfăşurat în aer liber
Cauza: alergare pe teren variat; subiectul a călcat greşit în momentul trecerii
unui obstacol
Forma: întinderea ligamentului peroneo-astragalian posterior, însoţită de
tumefierea gleznei şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor
Medic

Spital: subiectul a fost transportat direct la spital unde, în urma radiografiei,

s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii
Mijloace: 1) În timpul imobilizării:
- contracţii izometrice ale membrului inferior drept;
- mişcări analitice, cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept);

253
 - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţia gleznei şi degete
- variante de mers (pe vârfuri, pe călcâie)
- joc de glezne cu sprijin la scara fixă
- genuflexiuni
- program de recuperare pentru gleznă
b. Exerciţii specifice:
- executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)
- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
c. Masaj
Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 92%
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 3 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Stan Gabriel
Data naşterii: anul 1975 luna martie ziua 01 sex
M
Domiciliul: str. Gen Eremia Grigorescu nr. 12 bl. 14 sc. 2 ap.
25
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia elev Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa gleznei drepte – gradul II

Date antropometrice:
Talia: 175 Bust 84 Perim. br. dr. contr. 30,5
relax. 27

254
 Membr. sup. dr. 74 stg. 74 stg. contr. 30,5
relax. 27
Membr. sup. stg. 87 dr. 87 Perim. antebr. dr. contr. 26,5
relax. 25,5
Anvergura 172 stg. contr. 25,5
relax. 25
Perim. toracic: rep. 100 Perim. coapsă dr. contr. 54
relax. 52
insp. max 89 exp. max. 84 stg. contr. 54
relax. 52
Elasticitatea toracică 5 Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31
Perim. abdominal 68 stg. contr. 34
relax. 33,5
Greutatea 65 kg Testarea articulară:
Capacitatea vitală 4.500 cm3 flexie dorsală 0o → 15o
Dinamometria: dr 46 flexie plantară 30o → 60o
stg. 46 inversia (-) 10o → 20o
eversia 10o → 40o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 27.07.2001, în timpul desfăşurării unei
competiţii neoficiale intercluburi

Cauza: subiectul a călcat greşit în momentul unei acţiuni, în timpul

desfăşurării concursului (podea deteriorată)

Forma: entorsa gleznei drepte (gradul II), tumefiere şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizarea gleznei în unghi de 90o, cu ajutorul feşelor late de
leucoplast şi trimiterea subiectului la spital
Medic

255
 Spital: În urma radiografiei s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate
de mers – 2 săptămâni
Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii gleznei dr.
Mijloace: 1) În timpul imobilizării:
- contracţii izometrice ale membrului innferior drept
- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete
- variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie
- joc de glezne cu sprijin la scara fixă
- program de recuperare pentru gleznă
b. Exerciţii specifice:
- executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)
- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 94%
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 4 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Bucur Nicolae
Data naşterii: anul 1978 luna august ziua 13 sex M
Domiciliul: str. Deltei nr. 6 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia - Disciplina sportivă: Karate

256
 Diagnostic: Entorsa gleznei stângi – gradul II

Date antropometrice:
Talia: 177 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 29,5
relax. 26,5
Membr. sup. dr. 79 stg. 78 stg. contr. 30,5
relax. 26,5
Membr. sup. stg. 91 dr. 91 Perim. antebr. dr. contr. 26,5
relax. 26
Anvergura 184 stg. contr. 25,5
relax 25
Perim. toracic rep. 85 Perim. coapsă dr. contr. 53
relax. 51
insp. max 90,5 exp. max. 82,5 stg. contr. 54
relax. 52
Elasticitatea toracică 8 Perim. gambă dr. contr. 37 relax.
36,5
Perim. abdominal 72 stg. contr. 34
relax. 33,5
Greutatea 71 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie dorsală 0o → 15o
Dinamometria: dr 48 flexie plantară 40o → 60o
stg. 47 inversia (-) 10o → 20o
eversia 10o → 40o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 10.02.2001, în timpul desfăşurării
Campionatului Naţional de Karate Tradiţional

Cauza: În timpul deplasării pe suprafaţa de luptă (neregularitatea podelei)

Forma: entorsa gleznei stângi – grad II, tumefiere şi durere mare

257
 Tratament de urgenţă acordat de:
Antrenor
Medic: imobilizarea provizorie a gleznei, cu ajutorul unor feşi late de
leucoplast
Spital: s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2
săptămâni
Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii gleznei stg.
Mijloace: 1) În timpul imobilizării:
- contracţii izometrice ale membrului inferior drept
- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete
- variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie
- joc de glezne cu sprijin la scara fixă
- genuflexiuni
- program de recuperare pentru gleznă
b. Exerciţii specifice:
- executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)
- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
c. Masaj
Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 91%
Fişa de evaluare şi tratament

258
 Nr. fişă: 8 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Enache Andreea
Data naşterii: anul 1977 luna august ziua 23 sex
F
Domiciliul: str. Panselelor nr. 6 bl. 13 sc. 1 ap. 18
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia elevă Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa genunchiului drept – grad II)

Date antropometrice:
Talia: 165 Bust 87 Perim. br. dr. contr. 26
relax. 25
Membr. sup. dr. 74 stg. 75 stg. contr. 25
relax. 24
Membr. sup. stg. 83 dr. 83 Perim. antebr. dr. contr. 23
relax. 22,5
Anvergura 169 stg. contr. 22,5
relax. 22
Perim. toracic rep. 83 Perim. coapsă dr. contr. 50
relax. 49
insp. max 89 exp. max. 82 stg. contr. 53
relax. 51
Elasticitatea toracică 7 Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31
Perim. abdominal 60 stg. contr. 32,5
relax. 32
Greutatea 58 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 3.500 cm3 flexie dorsală 0o → 10o
Dinamometria: dr. 31 flexie plantară 20o → 50o
stg. 30 inversia (-) 10o → 15o

259
 eversia 10o → 30o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 23.06.2002, în timpul desfăşurării
Campionatului Naţional de Karate, Ediţia a VI-a

Cauza: lovitură de picior necorespunzătoare tehnic, cumulată cu blocaj

violent din partea adversarului

Forma: entorsa genunchiului drept, grad II, hemartroză

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor
Medic: imobilizarea provizorie a genunchiului, în extensie, pe o scândură
lungă, cu 3 legături improvizate (gleznă – genunchi – deasupra genunchiului)
Spital: este evacuat sângele din articulaţia genunchiului, după care se
imobilizează în aparat gipsat, 2 săptămâni.
Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii genuchiului drept.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept
- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei, genunchiului şi piciorului
drept
- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior drept
- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă
- program de recuperare pentru genunchi

260
 b. Exerciţii specifice:
- executarea poziţiilor specifice Karate-ului şi deplasări (anexa 25)
- lovituri de picior (anexa 18 şi 22)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
c. Masaj
Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 93%
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 9 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Mitu Dorin
Data naşterii: anul 1976 luna martie ziua 5 sex
M
Domiciliul: str. Marăşeşti nr. 14 bl. 2 sc. 3 ap. 60
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia student Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa genunchiului drept – gradul II)

Date antropometrice:
Talia: 177 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 33
relax. 30
Membr. sup. dr. 76 stg. 75 stg. contr. 32
relax. 29,5
Membr. sup. stg. 89 dr. 89 Perim. antebr. dr. contr. 28,5
relax. 28
Anvergura 176 stg. contr. 28,5
relax. 28
Perim. toracic rep. 92 Perim. coapsă dr. contr. 54
relax. 52
insp. max 96 exp. max. 91 stg. contr. 56

261
 relax. 54
Elasticitatea toracică 5 Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34
Perim. abdominal 73 stg. contr. 36,5
relax. 36
Greutatea 72 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie 50o → 90o
Dinamometria: dr 48 extensie (-) 8o →
0o
stg. 47

Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 15.07.2002, în timpul desfăşurării
antrenamentului

Cauza: în urma executării unui element tehnic dificil (săritură cu genunchii

la piept, răsucire 360o) şi aterizarea greşită, pe un singur picior

Forma: Entorsa genunchiului drept – gradul II – şi apariţia hemartrozei

Tratament de urgenţă acordat de:
Antrenor: Imobilizare provizorie a genunchiului, cu ajutorul unor atele lungi
şi fixarea membrului inferior drept prin legături improvizate
Medic

Spital: S-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în

aparat gipsat, de către medicul ortoped – 3 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii genunchiului drept

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

262
 - contracţii izometrice – membrul inferior drept
- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – membrul inferior dr. (şold,
gleznă)
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior drept
- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior drept
- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă
- program de recuperare pentru genunchi
b. Exerciţii specifice:
- executarea poziţiilor specifice Karate-ului şi deplasări (anexa 25)
- lovituri de picior (anexa 18 şi 22)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de
95%
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 10 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Draghia Ionuţ
Data naşterii: anul 1976 luna noiembrie ziua 20 sex M
Domiciliul: str. 1 Mai nr. 52 bl. A2 sc. 2 ap.
55
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia inginer Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II)

Date antropometrice:
Talia: 171 Bust 86 Perim. br. dr. contr. 30,5
relax. 29

263
 Membr. sup. dr. 75 stg. 75 stg. contr. 30,5
relax. 28
Membr. sup. stg. 87 dr. 87 Perim. antebr. dr. contr. 27
relax. 26
Anvergura 174 stg. contr. 27
relax. 26
Perim. toracic rep. 87,5 Perim. coapsă dr. contr. 56
relax. 54
insp. max 91,5 exp. max. 86 stg. contr. 51
relax. 49
Elasticitatea toracică 5,5 Perim. gambă dr. contr. 36,5 relax. 36
Perim. abdominal 77,5 stg. contr. 34,5
relax. 34
Greutatea 68 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie 60o →
100o
Dinamometria: dr 45 extensie (-) 12o →
0o
stg. 45
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 08.07.2002, în timpul desfăşurării Finalelor
Campionatului Naţional de Karate

Cauza: acţiune tehnică a adversarului, interzisă de regulament (lovitură de

picior directă în genunchiul subiectului)

Forma: Entorsa genunchiului stâng – gradul II – şi apariţia hemartrozei

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor
Medic: Imobilizarea genunchiului cu faşă elastică ţi trimiterea subiectului la
spital, pe o targă

264
 Spital: S-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în
aparat gipsat, de către medicul ortoped – 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii genunchiului stâng

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng
- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă –şold şi gleznă stângă
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng
- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng
- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă
b. Exerciţii specifice:
- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)
- lovituri de picior (anexa 18 şi 22)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
c. Masaj
Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de
92%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 11 - Lot experimental

265
 Numele şi prenumele: Buculei Nicoleta
Data naşterii: anul 1978 luna decembrie ziua 12 sex F
Domiciliul: str. Panselelor nr. 4 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia elev Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II

Date antropometrice:
Talia: 157 Bust 81 Perim. br. dr. contr. 26,5
relax. 24,5
Membr. sup. dr. 70 stg. 70 stg. contr. 25,5
relax. 24
Membr. sup. stg. 80 dr. 80 Perim. antebr. dr. contr. 24
relax. 23
Anvergura 156 stg. contr. 23,5
relax. 23
Perim. toracic rep. 83 Perim. coapsă dr. contr. 55
relax. 54
insp. max 87,5 exp. max. 81 stg. contr. 52,5
relax. 50,5
Elasticitatea toracică 6,5 Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34
Perim. abdominal 67 stg. contr. 32,5
relax. 32
Greutatea 50 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie 60o →
100o
Dinamometria: dr 31 extensie (-) 8o →
0o
stg. 30

266
 Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 17.10.2002, în timpul antrenamentului

Cauza: cădere, cu răsucirea piciorului în interior

Forma: entorsa genunchiului stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a genunchiului stâng, folosind o atelă
lungă şi fixând membrul inferior cu legături improvizate

Medic
Spital: s-a executat imobilizarea în aparat gipsat timp de 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea
mobilităţii genunchiului stâng

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng
- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă –şold, gleznă stângă
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă, membrul inferior drept
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng
- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng
- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă
- program de recuperare pentru genunchi
b. Exerciţii specifice:

267
 - executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)
- lovituri de picior (anexa 18 şi 22)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
c. Masaj
Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de
93%
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 14 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Piroiu Corina
Data naşterii: anul 1978 luna martie ziua 8 sex F
Domiciliul: str. Viorele nr. 11 bl. 13 sc. 1 ap. 13
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia student Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa cotului stg., gr. II

Date antropometrice:
Talia: 150 Bust 82 Perim. br. dr. contr. 24
relax. 23
Membr. sup. dr. 67,5 stg. 67,5 stg. contr. 21,5
relax. 19,5
Membr. sup. stg. 79 dr. 79 Perim. antebr. dr. contr. 22,5
relax. 22
Anvergura 155 stg. contr. 20
relax. 19,5
Perim. toracic rep. 77,5 Perim. coapsă dr. contr. 51,5
relax. 49
insp. max 83 exp. max. 73 stg. contr. 51,5
relax. 49

268
 Elasticitatea toracică 10 Perim. gambă dr. contr. 31 relax. 30
Perim. abdominal 64,5 stg. contr. 31,5
relax. 31
Greutatea 50 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 4.000 cm3 flexie 40o → 90o
Dinamometria: dr 29 extensie (-) 10o →
0o
stg. 17 supinaţie 30o → 75o
pronaţie 15o → 70o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 05.11.2002, în timpul desfăşurării
antrenamentului

Cauza: parare necorespunzătoare din punct de vedere tehnic a unei lovituri

de picior

Forma: entorsa cotului stâng – gr. II – hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizarea cotului în unghi drept cu feşe elastice; mâna şi
antebraţul aşezate într-o eşarfă improvizată dintr-o centură
Medic
Spital: s-a imobilizat cotul în atele gipsate, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea
resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului
traumatizat

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior stâng

269
- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr stâng
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior drept
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice ale membrului superior stâng
- mişcări de flexie-extensie ale cotului, pe o masă talcată
- exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici
- flotări
- program de recuperare pentru cot
b. Exerciţii specifice:
- executarea loviturilor de pumn directe şi indirecte (anexele 5, 7, 20 şi 21)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
c. Masaj
Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 90%
Fişa de evaluare şi tratament
Nr. fişă: 16 - Lot experimental
Numele şi prenumele: Ioniţă Mircea
Data naşterii: anul 1972 luna mai ziua 17 sex M
Domiciliul: str. Ploilor nr. 14 bl. sc. ap.
localitatea Bucureşti judeţul
Profesia mecanic auto Disciplina sportivă: Karate
Diagnostic: Entorsa cotului dr., gr. II

Date antropometrice:
Talia: 175 Bust 87 Perim. br. dr. contr. 30
relax. 29
Membr. sup. dr. 74 stg. 74 stg. contr. 31,5
relax. 29,5

270
 Membr. sup. stg. 87 dr. 87 Perim. antebr. dr. contr. 25
relax. 24,5
Anvergura 174 stg. contr. 27,5
relax. 27
Perim. toracic rep. 90 Perim. coapsă dr. contr. 56
relax. 54
insp. max 95 exp. max. 89 stg. contr. 56
relax. 54
Elasticitatea toracică 6 Perim. gambă dr. contr. 36 relax. 35
Perim. abdominal 71 stg. contr. 36,5
relax. 36
Greutatea 70 kg Testarea articulară
Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie 40o →
90o
Dinamometria: dr 20 extensie (-) 10o →
0o
stg. 47 supinaţie 35o → 70o
pronaţie 20o → 73o
Date anamnestice:
Când s-a produs accidentul: 04.06.2002, în timpul desfăşurării
antrenamentului

Cauza: cădere pe mână, cu extensia forţată a cotului

Forma: entorsa cotului drept, gr. II, cu hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a cotului în feşe elastice; mâna şi
antebraţul vor fi aşezate într-o eşarfă improvizată (centură)
Medic

271
 Spital: imobilizarea în aparat gipsat, 2 săptămâni
Tratament de recuperare:
Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii
articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea
resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului
traumatizat

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior drept
- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept
- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior stâng
2) După scoaterea aparatului gipsat:
a. Kinetoterapie:
- mişcări analitice ale membrului superior drept
- mişcări de flexiune-extensie ale cotului drept, pe o masă talcată
- exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici
- flotări
- program de recuperare pentru cot
b. Exerciţii specifice:
- executarea loviturilor de pumn directe şi indirecte (anexele 5, 7, 20, 21)
- Kata Hangetsu (anexa 23)
- Unsu (anexa 24)
c. Masaj
Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 90%
ANEXA 18

PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA

ARTICULAŢIEI COTULUI

1. Refacerea mobilităţii prin:

272
 1.1. Adoptarea unor posturi
Ex. 1 – Culcat ventral, cu sprijin pe antebraţele pronate, braţele în uşoară
abducţie, coatele în afară.
Variantă: sprijin pe palme, presând în jos umărul, pentru a creşte flexia.
Ex. 2 – Şezând sau în ortostatism, mâna prinde o bară cât mai de sus a
spalierului – se exersează extensia cotului.
Ex. 3 – Şezând, cu braţul menţinut la torace cu o chingă, cotul la 90o,
antebraţul în poziţie de maximă supinaţie sau pronaţie: la nivelul pumnului, se
trece o chingă mică de suspendare; în mână, un baston de gimnastică – un capăt
forţând pronaţia sau supinaţia, după caz.
1.2. Mobilizări pasive
Ex. 4 – Şezând, cu braţul în sprijin pe masă: prize pe braţ şi antebraţ, cât
mai aproape de cot; se execută intensiv.
Ex. 5 – Şezând, cu braţul la trunchi, cotul flectat la 90o: o priză pe braţ,
pentru a-l fixa de trunchi şi o priză pe extremitatea distală a antebraţului, astfel
încât loja teară să fie mereu pe radius, motiv pentru care priza se modifică după
cum se execută mai întâi pronaţia şi apoi supinaţia.
Mobilizări autopasive
Ex. 6 – Şezând, cu coatele pe o masă, mâinile cu degetele întrepătrunse: se
execută flexii-extensii de cot, membrul sănătos antrenându-l pe cel afectat.
Ex. 7 – Şezând, cu ambele coate flectate sprijinite pe torace, antebraţele
înainte, mâinile cu degetele întrepătrunse: se execută pronosupinaţia.
Ex. 8 – Şezând, mobilizări autopasive prin scripetoterapie, utilizând
tracţiunea cu mâna sănătoasă sau chiar cu un membru inferior.
1.4. Mişcări active
Ex. 9 – Şezând, cu cotul pe o masă talcată, se fac extensii-flexii de antebraţ,
acesta alunecând pe masă.
Ex. 10 – Şezând, mişcări libere de flexie-extensie din cot, în toate planurile:
braţ la trunchi, braţ la orizontală (flectat sau abdus), braţ la zenit.

273
 Ex. 11 – Stând, mişcări gestuale: "de lansare", ca la aruncarea unei pietre;
"de lovire", ca la box, "de piston".
Ex. 12 – Stând, răsucirea prin pronosupinaţie a unui baston, mâner etc.
Ex. 13 – Mişcări libere în apă (hidrokinetoterapie), cu avantajele cunoscute
datorită temperaturii apei şi posibilităţilor de facilitare.

2. Refacerea forţei musculare

Ex. 1 – Şezând sau în ortostatism, cu membrele superioare întinse orizontal
înainte, coatele întinse, mâinile cu degetele întrepătrunse: se apropie de torace,
îndepărtând coatele – mişcare contrată de asistent.
Ex. 2 – Pacientul în ortostatism, cu faţa la spalier, apucă bara cu mâinile: cu
membrul superior sănătos execută o împingere puternică în bara spalierului;
automat, se produce şi o contracţie a flexorilor cotului opus (afectat).
Ex. 3 – Poziţia este aceea din exerciţiul 2: asistentul, din spatele pacientului,
trage înapoi bazinul acestuia; pacientul se opune (contracţie izometrică).
Ex. 4 – Poziţia ca la ex. 2, cu coatele semiflectate: subiectul întinde coatele,
asistentul opunând rezistenţă.
Ex. 5 – Decubit dorsal, cu articulaţia scapulohumerală şi coatele flectate, în
mâini cu o halteră, care trebuie împinsă spre zenit.
Ex. 6 – Ortostatism, între două bare paralele, la o înălţime convenabilă,
încât apucându-le cu mâinile, coatele să fie flectate: se ridică apoi capul prin
extensia coatelor.
Ex. 7 – Decubit dorsal, cu braţele ridicate pe lângă cap, în mâini cu un
baston: execută întinderea coatelor, cu sau fără opoziţia asistentului.
Ex. 8 – Ortostatism, cu braţele în abducţie orizontală, coatele îndoite, ţine în
mâini un inel de cauciuc: cu mâna sănătoasă execută o pronaţie, realizând din
inelul de cauciuc un "8", ceea ce solicită supinatorii mâinii superioare opuse.
Ex. 9 – Sprijin înainte culcat, picioarele în punct fix, se fac flotări de braţe,
cu aplecarea trunchiului spre podea printre braţe.

274
 Ex. 10 – Şezând, cu braţul atârnat, se execută flexia-extensia antebraţului pe
braţ. Se încearcă mereu să se atingă cu mâna umărul.
Variantă: aceeaşi mişcare, cu gantere de diferite greutăţi.

ANEXA 19

PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA

ARTICULAŢIEI GLEZNEI ŞI A PICIORULUI

1. Refacerea mobilităţii

275
 1.1. Prin adoptarea unor posturi
Ex. 1 – Ortostatism, se trece în ghemuit (călcâiele pe sol), cu aplecarea
tibiei spre anterior.
Ex. 2 – Culcat ventral, piciorul în flexie plantară, sprijinit pe o pernă; pe
partea posterioară a gambei, se aplică un săculeţ cu nisip.
1.2. Prin mobilizări pasive
Ex. 3 – Decubit dorsal, cu genunchiul flectat, piciorul pe toracele
asistentului, care fixează la torace o mână, faţa dorsală a piciorului, iar cu
cealaltă mână în zona tendonului achilian; flectarea trunchiului asistentului
provoacă flexia forţată a piciorului.
Ex. 4 – Decubit dorsal, genunchiul îndoit; mobilizarea în abducţie-adducţie:
priză pe calcaneu şi pe gambă distal; se roteşte gamba înăuntru, în timp ce
calcaneul este rotit în afară – mobilizare în abducţie; invers pentru adducţie.
1.3. Prin mobilizări autopasive
Ex. 5 – Ortostatism, piciorul afectat prins pe un skate-board, care este
plimbat înainte şi înapoi.
Ex. 6 – Şezând, pacientul abordează piciorul cu propriile mâini, pentru a
executa mobilizările necesare.
Ex. 7 – Ortostatism, în sprijin pe membrul inferior sănătos, cel afectat
equinus, cu degetele pe sol, apăsând pentru mărirea extensiei în
metatarsofalangiene.
Ex. 8 – Mers sau stând pe un plan înclinat în plan sagital sau frontal (pentru
inversie-eversie).
Ex. 9 – Mişcări active analitice în toate axele de mişcare ale piciorului, ca şi
în articulaţiile degetelor.
Ex. 10 – Utilizarea bicicletei ergonomice.
Ex. 11 – Mersul pe teren variabil este cel mai fiziologic exerciţiu activ.

2. Refacerea forţei musculare

276
 Ex. 1 – Realizarea triplei flexii: decubit dorsal, cu coxofemurala şi
genunchiul întinse; priză pe coapsă, deasupra genunchiului şi pe faţa dorsală a
piciorului (inclusiv degetele): se execută de către pacient o triplă flexie
(coxofemurală-genunchi-gleznă), asistentul opunând rezistenţă în zona prizelor.
Ex. 2 – Decubit dorsal, cu coxofemurala întinsă şi genunchiul uşor flectat;
asistentul opune rezistenţă pe faţa dorsală a piciorului: pacientul execută flexia
dorsală, continuă cu extensia genunchiului, apoi cu flexia coxofemuralei.
Ex. 3 – Decubit dorsal, cu coxofemurala flectată (45o), genunchiul întins şi
glezna în flexie dorsală; asistentul face priză sub tendonul achilian şi pe talpă:
pacientul execută o extensie a coxofemuralei, flexie a genunchiului şi extensie a
gleznei, cu flexia degetelor; asistentul contrează şi extensia coxofemuralei şi
extensia gleznei.
Ex. 4 – Ghemuit, pacientul se ridică pe vârful picioarelor sau, în ortostatism,
se ridică pe vârful piciorului, stând cu spatele lângă un perete, în timp ce
membrul inferior opus are genunchiul flectat şi talpa în sprijin pe perete.
Ex. 5 – Pacientul, în poziţia "cavaler servant"; asistentul împinge medial
treimea inferioară a gambei, creând tendinţa spre valgus a piciorului, pacientul
opunându-se mişcării; se poate lucra şi invers, asistentul schimbând priza şi
trăgând spre în afară.
Ex. 6 – Culcat dorsal, cu membrul inferior bolnav sprijinit pe o treaptă a
scării fixe: pacientul îşi ridică bazinul de pe planşetă, luând sprijin în vârful
piciorului; dacă asistentul apasă în jos pe crestele iliace, forţa de contracţie
creşte.
Ex. 7 – Decubit dorsal, cu susţinerea feţei dorsale a piciorului (mâna
asistentului, o bară, o mobilă, o chingă): pacientul ridică trunchiul la verticală –
este antrenat puternic tot lanţul anterior al flexorilor.
Ex. 8 – Mersul pe planuri înclinate: în plan sagital pentru flexia sau extensia
piciorului, în plan frontal pentru supinaţie şi pronaţie.
Ex. 9 – Subiectul, în postură de "cavaler servant", cu genunchiul opus

277
sprijinit pe o placă prevăzută cu rotile; piciorul afectat cu sprijin pe sol, prin
marginea internă a piciorului, acţionează ca un pivot: plimbarea plăcii cu rotile
(pe un traseu de 45o faţă de planul frontal) spre înainte, realizează o solicitare a
abducto-pronatorilor, ca şi a extensorilor piciorului; mişcarea plăcii spre înapoi
va determina punerea în tensiune a flexorilor piciorului şi a abducto-
supinatorilor.
Ex. 10 – Mersul pe vârfuri, pe călcâie, pe marginea externă sau internă a
piciorului antrenează selectiv musculatura dorită.

ANEXA 20

PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA

ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI

278
 1. Refacerea mobilităţii
1.1. Reeducarea flexiei
1.1.1. Prin adoptarea unor posturi
Ex. 1 – Aşezat ghemuit (genuflexiune) cât permite mobilitatea
genunchiului, cu mâinile în sprijin pe bară.
Ex. 2 – Subiectul în decubit ventral: prinde glezna cu mâna şi ţine gamba în
flexie.
1.1.2. Prin mobilizări pasive
Ex. 3 – Şezând, cu gamba la marginea mesei: asistentul face priză pe
treimea distală a coapsei şi a gambei, executând flexia.
Ex. 4 – Decubit dorsal, cu şoldul flectat: asistentul execută flexia
genunchiului.
Ex. 5 – Decubit dorsal, cu şoldul flectat: asistentul fixează antebraţul în
spaţiul popliteu al genunchiului, iar cu cealaltă mână ia priză pe treimea
inferioară a gambei, executând flexia.
1.1.3. Prin mişcări autopasive
Ex. 6 – Din poziţia în genunchi sau "patrupedă", se lasă şezutul spre
taloane, forţând flexia genunchiului; exerciţiul se poate executa de la o flexie de
minimum 60o (pentru poziţia "patrupedă") sau de 90o (pentru poziţia în
genunchi).
Ex. 7 – Ortostatism, cu mâinile în sprijin pe o bară, se lasă corpul în jos, în
genuflexiune.
1.1.4. Prin mişcări active
Ex. 8 – Decubit dorsal, pacientul pedalează în aer.
Variantă: şezând, se flectează şi se extinde gamba; idem din decubit ventral.
Ex. 9 – Ortostatism, se execută genuflexiuni pe ambele membre inferioare
sau doar pe membrul inferior afectat.

279
 1.2. Reeducarea extensiei
1.2.1. Prin adoptarea unor posturi
Ex. 10 – Decubit dorsal, cu un sul la nivelul gleznei.
Variantă: Şezând, cu talonul sprijinit de un scaun, cu sau fără o greutate pe
genunchi.
1.2.2. Prin mobilizări pasive
Ex. 11 – Şezând, cu trunchiul aplecat în faţă: kinetoterapeutul execută
extensia, făcând 2 prize: una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun, şi
alta pe gambă, distal; exerciţiul urmăreşte întinderea ischio-gambierilor.
Ex. 12 – Decubit ventral, cu coapsa fixată la masă, prin priza asistentului;
cealaltă priză pe gambă distal, execută extensia; pentru extensia completă se
aşează o pernă sub coapsă.
Ex. 13 – Decubit ventral, cu coapsa fixată: gamba şi piciorul contralateral
împing spre extensie membrul inferior afectat.
Ex. 14 – Pacientul, în poziţie "patrupedă": gamba interesată este fixată prin
chingă la masă; corpul se deplasează înainte, prin tracţiunea mâinilor pe
marginea mesei.
1.2.4. Prin mişcări active: a se vedea exerciţiile pentru flexie, deoarece ele
reprezintă, de fapt, exerciţii şi pentru extensia genunchiului.

2. Refacerea forţei musculare

Ex. 1 – Decubit dorsal, cu gamba la marginea mesei sau din şezând, se
execută extensii, încărcând progresiv gamba distal.
Ex. 2 – Din ortostatism, se trece în ghemuit şi din nou în ortostatism;
taloanele se ridică de pe sol în timpul exerciţiului, pentru a se putea ţine
trunchiul vertical. Efortul extensorilor poate fi mărit dacă se iau gantere în mâini
sau haltere pe umeri.
Ex. 3 – Poziţia "aşezat fără scaun", cu spatele sprijinit de zid.
Ex. 4 – Decubit ventral, cu bazinul pe o pernă, pentru a se putea realiza o

280
uşoară flexie a coapsei: asistentul face priză pe faţa dorsală a gambei, treimea
inferioară, se realizează flexii ale gambei pe coapsă.
Ex. 5 – Sprijin unipodal pe membrul inferior opus, membrul inferior afectat
purtând o sanda cu greutăţi: se execută flexii cât mai complete; echilibrul este
susţinut de mâini pe o bară; ridicarea greutăţii determină contracţia concentrică;
revenirea lentă a gambei asigură contracţia excentrică.
Ex. 6 – Bolnavul, în sprijin unipodal, cu genunchiul uşor flectat; membrul
inferior opus, ridicat de la sol, este ţinut de pacient cu mâna la nivelul gleznei:
cu o mână pe bazin, posterior, pe partea membrului inferior suspendat, asistentul
trage înainte; cu cealaltă mână, pe faţa externă a genuchiului de sprijin, împinge
înăuntru, pacientul "luptând" împotriva acestor forţe.
Ex. 7 – Sprijin unipodal pe piciorul sănătos; membrul inferior afectat poartă
o sanda de reeducare pe care este fixată o greutate la partea antero-internă:
pacientul duce vârful piciorului în sus şi lateral.
Ex. 8 – Stând pe un genunchi (poziţia "cavaler servant"); piciorul drept fixat
la sol, să nu poată aluneca: pacientul va face să alunece înapoi genunchiul stâng
(pe o bucată de stofă), eventual, asistentul contrează această alunecare; se poate
executa şi invers: pacientul va aluneca cu genunchiul stâng înainte, ceea ce va
solicita pentru echilibrare ischiogambierii genunchiului drept.
Ex. 9 – Subiectul în ortostatism, cu picioarele paralele şi depărtate 20 cm,
genunchii semiflectaţi: asistentul aplică presiuni cu direcţie medială pe feţele
externe ale genunchilor, subiectul contrând – se solicită astfel simetric rotatorii
interni; aplicarea de către asistent a presiunilor pe faţa internă a genunchilor
determină solicitarea rotatorilor externi.
Ex. 10 – Folosirea diferitelor aparate existente în sala de kinetoterapie:
• exerciţii pe bicicleta ergonomică: cu axul pedalier înaintea şeii –
antrenează musculatura extensoare a coxofemuralei şi a genunchiului; cu
axul pedalier înapoia şeii – antrenează, în special, musculatura extensoare
a genunchilor şi flexorii coxofemuralei; înălţimea şeii are importanţă:

281
dacă este lăsată foarte jos, antrenează mai ales flexorii genunchilor, dacă
se ridică foarte mult, antrenează doar extensia.
• exerciţii pe placa prevăzută cu rotile: împingerea în picioare, cu
deplasarea înapoi a plăcii cu rotile determină o dublă (coxofemurală şi
genunchiul) sau triplă (se adaugă şi glezna) extensie. Exerciţiile se pot
executa şi din unipodal.
• exerciţii pe planşeta basculantă: stând pe genunchi, aplecarea
anterioară a planşetei cere pentru menţinerea la verticală a trunchiului o
creştere a unghiului de flexie a genunchilor, ceea ce pune în contracţie
extensorii lui; se face şi invers, prin bascularea posterioară.
Variantă: subiectul în ortostatism, cu membrele inferioare uşor depărtate.

282
283
284
285
286
287
Anexa 23

288
Anexa 24

289
290