Ioana Bucur, P.I.P.P. an II, gr.

Particularităţi ale dezvoltării limbajului la preşcolari

Particularităţile gramaticale ale limbajului copilului pun în evidenţă, în primul rând,

gradul de dezvoltare a proceselor de analiză şi de sinteză ale copilului.
Copilul preşcolar nu învaţă structurile gramaticale, nu cunoaşte definiţii, nu ştie ce este
substantivul, verbul, declinarea dar, în vorbire, respect cât de cât în mod correct aceste reguli,
deoarece are în jur modele de vorbire, este antrenat să le cunoască prin diferite activităţi din
grădiniţă. Este corectat atunci când se exprimă greşit şi, la rândul său, îi corectează pe alţii
(Zamfir 2007: 65).
Un reflex al gândirii mai mult analitice şi foarte puţin pregătită pentru sintezele
superioare a copilului preşcolar este, de pildă, apariţia în declinare a anumitor forme analitice
şi totodată bazate pe procedee mai rudimentare, presupunând o aplicare stereotipă.
Un exemplu ce ilustrează modul specific al copilului de a alege expresii din limbă fără
a face întotdeauna o analiză corectă este constituit de diversele sintagme folosite mecanic, ca
un singurl „bloc”, şi introduse uneori în expresii cu caracter incongruent, dar cu efect adesea
izbitor de tipul: Capra cu trei iezi avea şase iezi sau A găsit o punguţă cu doi bani şi punguţa
aia cu doi bani era plină cu galbeni, cu lei....
Selecţia procedeelor gramaticale se face nu numai în raport cu posibilităţile de gândire
şi de sinteză ale copilului, ci şi în funcţie de particularităţile gândirii sale concrete, care
dirijează procesul de însuşire şi modul de folosire a unui anumit material lingvistic. Aceste
particularităţi se manifestă din plin în utilizarea verbelor şi în redarea acţiunilor de către
copil.
Dintre toate timpurile, acela exprimat relativ corect de către copil este prezentul, timp
care se identifică cu situaţia concretă a momentului comunicării. Acest timp predomină în
stilul copilului, care caută să aducă toate fenomenele despre cae vorbeşte, pe planul concret al
prezentului. Apropierea de situaţia concretă actuală a subiectului vorbitor se realizează şi
prin alte mijloace stilistice, care actualizează acţiuni trecute. De exemplu, când copilul devine
capabil să „povestească”, imperfectul poate avea uneori în povestire rol stilistic de prezent
sau acţiunea este povestită la trecut, iar prezentul este intercalat brusc, acţiunea apropiindu-se
subiectiv de momentul în care se află naratorul: I-a dat [iepuraşul] lu câinele cizmele. Şi
atuncea el [câinele] să ducea la casa lui şi când îl găseşte, miroase friptura […] Şi p-ormă,
îngheţa de frig câinele. Şi unde să ducea el? Într-o pădure. Şi a luat un lemn....
Predominarea parataxei de-a lungul întregii perioade preşcolare constituie o
particularitate sintactică fundamentală a stilului vorbirii copilului. Propoziţiile, la început
Ioana Bucur, P.I.P.P. an II, gr. 2

simple şi scurte, se lungesc şi devin mai complexe cu vârsta, însă frazele ca atare rămân
scurte sau mai bine zis se dizolvă în unităţi prea puţin articulate unele cu altele. Apariţia
frazei propriu-zise, formată din 2 propoziţii legate între ele prin conjuncţia şi, este un indiciu
al dezvoltării limbajului şi totodată al dezvoltării gândirii: Andrei s-a dus şi a cumpărat o
minge; Mi s-a rupt dintele şi nu mi l-a pus la loc.
Înlănţuirea catenară a ideaţiei se exprimă prin sistemul de legături practice, de
juxtapunere simplă, lineară, în care frazele se găsesc rare ori în relaţii de subordonare şi în
care coordonarea însăşi este mai mult formală, ea indicând cel mult o vagă progresie
cronologică, prin conjuncţii sau adverbe folosite stereotip (şi, şi pe urmă...). Ca modalitate de
potenţare a valenţelor persuasive ale mesajului, copilul utilizează exprimarea eliptică,
respectiv repetiţiile: [Apa din ulcică] Şi ieşea, şi ieşea şi ieşea, până s-a umplut de tot;
[Prăpastia e] mare, mare de tot […] mare, mai mare decât muntele.(Slama-Cazacu 1999:
299)
În cele mai frecvente situaţii copilul preşcolar extinde unele scheme gramaticale deja
însuşite, la situaţii noi. De exemplu, formele pentru nominativ şi acuzativ sunt utilizate cu
funcţia de genitiv sau dativ. Întrebuniţarea genitivului şi dativului este de fapt o adevărată
problemă pentru preşcolari. Ei folosesc, de obicei, în construirea genitivului şi dativului,
forme specifice numelor proprii masculine: Pisica lu Geta prinde şaoreci; Lu bunica i-a făcut
injecţie. Exprimarea copilului preşcolar abundă în dezacorduri între subiect şi predicat. Una
dintre cauzele acestor dezacorduri constă în preluarea formei pe care a întrebuinţat-o, fără a o
mai adapta în vederea construirii unei replici corecte. Exemplu „<<Şi fata moşului i-a spălat
pe copii>>, alt copil completând <<după aia i-a dat să mănânce la copii>>”.
Bibliografie:

Slama-Cazacu, Tatiana, Psiholingvistica – o ştiinţă a comunicării, Bucureşti, All
Educaţional, 1999

Ungureanu, Zoiea, Formarea deprinderii de exprimare corectă la preşcolari, Slatina
Editura Didactic Pres, 2007

Zamifr, Mărioara, Exprimarea corectă la vârsta preşcolară, Slatina Editura Didactic
Pres, 2007