Curs 5

Normele de conduita ale obstilor satesti sau teritoriale in perioada obstei arhaice (intre retragerea
aureliana - 271-275 – şi sec VIII)

Intrucat obstea sateasca era o comunitate de munca normele fundamentale de conduita ale obstei
s-au statornicit in legatura cu obiectele muncii si cu relatiile care se stabileau intre membrii obstei in
procesul muncii desfasurata in comun, aceasta in stransa legatura cu cele 2 indeletniciri traditionale,
agricultura si cresterea vitelor.

Pe baza acestor norme fundamentale de conduita s-au statornicit si celelalte norme, cele relative la
statutul persoanelor, familie, incheierea conventiilor si solutionare diferentelor dintre membrii
obstei.

Normele referitoare la proprietate. Stapanirea exercitata de membrii obstei asupra terenurilor din
hotarul obstei: stapanire devalmasa si stapanire personala/individuala. Ambele forme de stapanire
sunt in esenta lor forme de apropriere a folosintei si ca atare nu trebuie confundate cu proprietatea
indiviza sau cu cea privata. Se aflau in stapanire devalmaşă padurile, pasunile, islazurile, apele,
turmele apartinand comunitatii, fondul de rezerva pentru anii cu recolta slaba, moara satului precum
si bogatiile subsolului. Stapanirea exercitata de membrii obstei asupra acestor bunuri atragea
imposibilitatea pt oricare dintre membrii obstei de a instraina sub orice forma terenurile aflate in
hotarul obstii. Cea de-a doua forma de stapanire asupra pamantului in cadrul obstei, cea individuala,
are la baza munca proprie depusa de un membru al obstei pentru amenajarea unui bun care anterior
se afla in devalmasie si care prin munca incorporata in el dobandeste o valoare economica noua.

Prima desprindere din fondul devalmas al obstei a fost terenul pe care membrii obstei si-au intemeiat
gospodariile (terenul de casa si gradina). Semnul distinctiv al trecerii acestor terenuri din stapanirea
devalmasa in cea personala era gardul. Un proces asemanator l-a parcurs si terenul de agricultura,
denumit ţarină sau raclă. Acest teren era impartit in loturi distribuit familiilor din obste prin tragere la
sorti, dar nu in sistemul asolamentului ca in obstea geto-daca., ci odata pt totdeauna. Aceste loturi
se numeau sorti sau loturi matca deoarece ele dadeau posibilitatea celor care le stapaneau sa
utilizeze si celelalte parti din hotarul obsetei, stapanite in devalmasie cu ceilalti membrii ai obstei.

Totodata membrii obstei puteau lua in folosinta proprie si anumite suprafete din fondul devalmas
prin defrisare, desţelenire, despădurire, terenurio care purtau denumirea de stapaniri locureşti.

Orice trecere a unei suprafete de teren din stapanirea devalmasa in stapanirea individuala se facea
cu aprobarea adunarii generale a obstei, obstea continuand sa pastreze asupra tuturor terenurilor
aflate in potarul său un drept superior de supraveghere si control.
Normele referitoare la relatiile de munca. Intrucat obstea este o comunitate de munca cu stapanire
devalmaşă asupra pamantului ea organinizeaza desfasurarea indeletnicirilor fundamentale ale
membrilor sai. S-au conturat astfel o serie de reguli de conduita referitoare la procesul muncii:

1. reguli ce reglementau repartizarea campurilor de cultura.

2. Reguli ce reglementau stabilirea felului culturii pentru fiecare lot .
3. Reguli ce reglementau timpul de desfasurare a muncii (pornirea plugurilor)
4. Reguli referitoare la distribuirea produselor pentru consumul personal al membrilor obstei si
pentru fondul obstei.
5. Reguli referitoare la pornirea turmelor pentru pastoritul comun.
6. Impartirea produselor turmei comune
7. Stabilirea locurilor si a perioadelor de pasunat.

Existau norme de conduita ce reglementau anumite activitati care implicau o specializare a

membrilor obstei, mestesugurile. In aceatsa materie regula de baza este indreptatirea
mestesugaerilor de a fi singurii distribuitori ai produselor lor, pe care le puteau valorifica in cadrul
obstei.

Normele referitoare la statutul persoanelor. Principiul fundamental este egalitatea dintre toti
membrii obstei. Ea este determinata pe de o parte de stapanirea devalmasa a pamantului si de
participarea tuturor mebrilor obstei la procesul muncii. Evidentierea unora dintre membrii obstei (ex:
cei ce faceau parte din sfatul oamenilor buni si batrani) se facea pe baza calitatilor acestora. Aceasta
egalitate intre membrii obstei si-a pus amprenta asupra tuturor celorlalte norme de conduita
statornicite la nivelul obstei satesti.

Normele referitoare la familie si casatorie. In perioada obstei arhaice aceasta era compusa din
familii mici alcatuite din parinti si copii, caracterizate prin egalitatea in drepturi a tuturor membrilor
familiei asupra patrimoniului acesteia, egalitate determinata de munca in comun depusa de membrii
familiei in cadrul gospodariei casnice. Aceasta egalitate in drepturi a generat obligatii reciproce de
intretinere pe de o parte intre parinti si copii, pe de alta intre soti. Principiile traditionale ale familie
daco-romane s-a imbogatit sub influenta crestinatatii.

Casatoria se inchie prin liberul consimatamant al partilor si ceremonie religioasa, iar divortul era
admis la cererea oricaruia dintre soti, intre acestia existand deplina egalitate in privinta motivelor de
divort pe care le puteau invoca.

Normele referitoare la mostenire si obligatii. In materie succesorala, descendentii aveau egala

vocatie succesorala la mostenirea mosiei familiei, fiind totodata recunoscut si dreptul de mostenire al
sotului supravietuitor. In ceea ce priveste materia obligatiilor, membrii obstei aveau deplina
capacitate da a incheia conventii si invoieli libere de forme, cea mai raspandita fiind vanzarea, care
evoluase sub influenta bizantina devenind consensuala translativa de proprietate.

O alta conventie larg raspandita era schimbul dat fiind caracterul natural al economiei.
 Normele referitoare la raspundere si solutionarea diferentelor dintre membrii obstei .
raspunderea membrilor obstei pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii precum si solutionarea
diferendelor dintre membrii obstei se realizau pe baza sistemului solidaritatii rudelor, a legii
talionului si a compozitiunii.

Solidaritatea obstei se manifesta in cazul in care spre pilda obstea trebuia sa raspunda pentru
daunale cauzate de membrii sai unor obsti invecinate. In ceea ce priveste materia procedurii,
instantele erau aceleasi atat pentru cauzele civile cat si pentru cauzele penale si anume judele si
sfatul oamenilor buni si batrani. Aceste instante aveau competenta de a cerceta litigiile deduse spre
solutionare in fata lor si de a pronunta hotarai care sa contina sanctiuni la adresa membrilor obstei,
mergand pana la excluderea din colectivitate. Pe plan probator, se contureaza inca din aceasta
perioada o serie de probe fundamentale in practica judiciara romaneasca, anume juramantul cu
brazda si proba cu juratori, ceea ce arata continuitatea poporului român si pe planul institutiilor sale
juridice.

Obstea sateasca sau teritoriala este cea mai simpla forma de organizare sociala pe criteriu
teritortial a unei colectivitati umane, ceea ce nu exclude insa posibilitatea ei de a se incadra in forme
teritoriale mai vaste. Este vorba despre uniunile de obsti sau confederatiile de obsti denumite uneori
si obsti de obsti. Aceste uniuni de obsti se constituiau spre pilda din necesitati de aparare sau din
necesitati economice (mai buna exploatare a unui versant de munte), insa obstile componente ale
federatiei isi pastrau organele de conducere si normele de conduita. Confederatia de obsti avea la
randul sau un organ de conducere, marele sfat, alcatuit din reprezentantii obstilor componente si
care aveau o serie de atributiuni cum ar fi rezolvarea problemelor matrimoniale comune,
solutionarea litigiilor dintre obstile componente, stabilirea contributiei fiecarei obsti componente si
organizarea sistemului comun de aparare. In virtutea autonomiei obstile componente continuau sa
solutioneze prin organele proprii de conducere toate problemele lor interne.

Aparitia primelor formatiuni politice feudale romanesti si formarea statelor

feudale romanesti.
Incheierea procesului etnogenezei romanesti in secolul VIII a dus la afirmarea poporului român ca
un popor cu o identitate proprie, care a folosit apelativul români pentru a se desmna, apelativ
justificat atat prin traditia colonistilor romani, cat si a autohtonilor geto-daci ca locuitori ai unor
teritorii care au facut parte din teritoriul roman. Acest apelativ nu a fost folosit numai de poporul
român, ci si de popoarele straine, imparatul bizantin constantin porfilogenetul ii numeste pe
locuitorii din spatiul carpato-danubiano-pontic pentru a-i deosebi de barbari, iar popoarele vecine
folosesc diverse apelative pentru a-i desemna pe români, precum acelea de vlahi, volohi, olahi,
termeni prin care acele popoare ii desemnau pe locuitorii imperiului roman, ceea ce inseamna o
recunoastere implicita a originii romane a popornului român.

In perioada feudalismului timpuriu (sec IX – XIV), la nivelul obstilor au avut loc o serie de
transformari economice si sociale care au dus la inlocuirea vechii egalitati dintre membrii obstei cu
stratificarea sociala de tip feudal si totodata la inlocuirea normelor de conduita fara caracter juridic
cu norme juridice care consacrau noile relatii de productie de tip feudal.

Din randul membrilor obstei si in special dintre alesii obstei s-au ridicat anumite elemente care,
profitand de pozitia detinuta in obste, au acaparat treptat teritoriul obstei, devenind aristocratia
formatiunilor prestatale feudale romanesti in curs de constituire si embrionul urmatoarei clase a
nobililor feudali.

Existenta acestor mari proprietari feudali e ilustrata documentat in diploma cavalerilor ioaniti
(1247), care ii desemneaza pe acesti stapani feudali drept maiores terre. In cadrul stratificarii sociale
de tip feudal, la celalalt pol al societatii se aflau taranii dependenti pe care diploma cavalerilor ioaniti
ii denumeste rustici valahi. Aceeasi duploma precizeaza ca feudalii romani se bucurau din partea
taranilor dependenti de foloase, slujbe si venituri, cele 3 forme ale rentei de tip feudal.

Pe acest fond al stratificarii sociale de tip feudal au aparut si s-au organizat incepand din sec 9
dupa hristos pe intregul spatiu carpato-danubiano pontic formatiuni prestatale de tip feudal,
desemnate prin termenii generici de ţară şi câmpu-lung.

Acesti termeni desemnasera anterior uniunile si confederatiile de obsti. In ceea ce priveste

termenul de tara, el este un termen de origine latina patruns in vocabularul de baza al limbii romane
cu sensul de organizare politico-statala, si nu cu sensul material de pamant, ca in celelalte limbi
romanice. Pentru sensul material avem in limba romana cuvantul pamant care e tot de sorginte
latina (padumentum), chiar si atunci cand tara are sensul secundar de pamant, refeirea este la
teritoriul unei organizari de tip politico statal. Aceats adenumire generica de tara este completata cu
diverse determinative care identificau formatiunile prestattale de tip feudal dupa o serie de criterii.

- Criteriul geografic (tara hategului)

- Criteriul etnic (terra vlahorum)
- Criteriul etnico-geografic (tara brodnicilor – tara locuitorilor de la vaduri)
- Criteriul persoanei conducatorului acelei formatiuni (tara lui litovoi)

enumirile tarilor care contin vechi termeni toponimici si hidronimic atesta vechimea si
continuitatea populatiei romanesti pe acele teritorii. Denumireile cu caracter etnic sunt si ele
importante deoarece sunt date de popoarele vecine si confirma incheiera procesului etnogenezei si
formarea unui popor cu o identitate proprie. Denumirile care fac referire la persoana conducatorului
sunt si ele semnificative deoarece atesta trecerea d ela stadiul d eobsti si uniuni de obsti la
organizarea statala de tip feudal. Tot sub aspect lingvistic, in limba romana, alaturi de termenul tara
exista si termenul de jupă, care este de sorginte tracă (diurpaneus) si exista 2 dublete, unul d eorgine
germanica (cnezat) si termenul d evoievodat care este de sorginte slava. Aceste dublee i-au
determinat pe unii autori sa sustina in mod eronat ca institutiile politice care sunt desemnate prina
cesti termeni nu sunt de origine romaneasca, ci de sorginte straina, anume slava, adica romanii ar fi
preluat aceste institutii de la slavi, ele nefiind creatii ale poporului roman.

Aceasta afirmatie este eronata intrucat analizand institutile cnezatului si voievodatului la romani
si la slavi observam continutul deosebit fundamental. Astfel in ierarhia feudala slava, termenul de
cneaz este sinonim cu cel de principe, iar cel e voievod cu cel de duce. Voievodul e subordonat
cneazului si nu are atributiuni judecatoresti. La romani dimpootriva, voievodul este mai mare peste o
confederatie de cneji, si continua pe un plan superior atributiile judecatoresti ale juzilor si cnejilor.

Aceste formatiuni statale d etip feudal aveau un aparat propriuu prin care isi exercitau atat
functia interna, tinerea sub ascultare a masei taranilor, cat si functia externa, aceea de aparare
impotriva atacurilor straine. Existenta acestui aparat e ilustrata tot de diploma ioanitilor, care il
denumeste aparat razboinic (aparatus belicus). Insa functia externa a acestor formatiuni statatle de
tip feudal era foarte greu de realizat datorita insuficientei mijloacelor militare si economice de care
acestea dispuneau.

S-a impus de la sine uniiunea acestora in organisme statale de anvergura pentru a face fata
atacurilor popoarelor vecine. Acesta este contextul istoiric in care s-au constituit statele romanesti de
sine statatoare. , cu o particularitate in privinta transilvaniei, in sensul ca in interiorul arcului carpatic,
patrunderea treptata a triburilor maghiare dinspre campia pananonic aincepand cu sec XI a
impiedicat formarea unui stat feudal de sine statator, situatie in care s-a constituit doar un voievodat
la transilvaniei, dependent de coroana maghiara. Insa voievozii transilvaniei, dintre care multi de
origine romana au reusit sa impuna o larga autonomie a voievodatului, care s-a manifestat de multe
ori ca un regnum distinct de regnum hugarie. Formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare
este rezultatul transformarilor interne care au dus la formarea relatiilor de productie d etip feudal si
a claselor sociale specifice feudalismului, fiind influentata si de contextul politic extern, ceea ce
confirma teza celui mai mare istoric al nistru, nicolae balcescu potrivit caruia feudalitatea
romaneasca este rezultatul unui proces intern si nu al unui descalecat sau al unor alti factori de
natura externa.

Formarea dreptului feudal nescris. Legea tarii.

In perioada obstei arhaice, la nivelul obstilor satesti sau teritoriale exista un intreg set de
norme de conduita fara caracter juridic, care erau aplicate si respectate de buna voie de membrii
colectivitatilor respective deoarece reprezentau interesele comune ale acestora. Aceste norme nu
aveau un continut de clasa si nu erau dotate cu o sanctiune statala, sanctiunea cu care erau dotate
aceste norme fiind una obsteasca.

Insa transformarile acestea au determinat si transformarea acestor norme de conduita

obstesti in norme juridice, proces care a presupus intrunirea cumulativa a doua criterii:

1. Normele au dobandit un continut de clasa in sensul ca ele nu mai aexprimau interesele

generale ci interesele clasei dominante.
2. Normele au dobandit o sanctiune statala, adica s-a constituit un aparat specializat de
constrangere prin care membrii comunitatii erau sanctionati pentru incalcarea preceptelor
normelor respective

Sub aspectul formei, aceste norme juridice imbracau forma obiceiului juridic sau cutumei juridice,
ceea ce dimitrie cantemir denumeste prin sintagma ius non scriptum. Cunoasterea acestui drept
nescris este posibila pe baza documentelor scrise interne si externe din perioada in acre acest drept
nescris a fost in vigoare. Documentele externe insemnand documentele cancelariilor straine privesc
dreptrul nostru feudal nescris ca pe un drept personal. Este si firesc deoarece strainii, atunci cand
desemnau dreptul feudal nescris aveau in vedere caracterul etnic al poporului roman, insa noi
romanii, atunci cand am desemnat si desemnam dreptul nostru feutal nescris, il denumi legea tarii
sau obiceiul pamantului, termenul de pamant fiind in acest context sinonim cu termenul de tara. Noi
privim dreptul nostru feudal nescris ca pe un drept teritorial.