Parmenide este un dialog subtil dar si contradictoriu al lui Platon.

Dialogul trateaza in prima parte verosimilitatea existentei unului sau ale existentei pluralitatii .Teoria idealizanta a existentei unei lumi a formelor de sine a fost discutata in multe dialoguri ale lui platon,dar in Parmenide filozoful ii identifica contradictii logice si pare a se desprinde de ea.Acesta teorie presuunea existenta unei modalitati exemplare si perfecte pentru fiecare concept sau obiect din lumea umana,anume o forma de sine.Spre exemplu exista frumosul in sine,binele in sine,marimea in sine,micimea in sine,asemanator in sine,persoana in sine,actiunea in sine etc.La fiecare forma in sine participa multimea formelor umane din acea categorie modala.La marimea in sine partcipa cele mari, la micimea in sine participa multimea entitatilor mici,la asemanarea in sine participa asemanatoarele ,la frumosul in sine participa totalitatea celor frumoase,la binele exemplar participa cele bune,si tot astfel.In dialog apare intrebarea daca prin participare la formele in sine am putea intelege cad oar o parte a formei in sine apartine formei umane corespondente,sau daca intreaga forma in sine se exprima in fiecare exemplar uman care ii corespunde.Raspunsul ca formele in sine intra numai partial in formele corespondente umane,fapt ce le-ar face indiscernabile.Ipoteza participarii unei parti din forma in sine la o forma umana duce la contradictii de genul: daca cele mari sunt mari pentru ca poseda o parte a marelui in sine rezulta ca marimea in sine este alcatuita din parti de mare in sine mai mici decat marele, iar ceva mare este mare printr-o parte a marelui, mai mica decat marele.Ar insemna ca marele in sine este el insusi caracterizabil prin parti mici in comparative cu marele, intrand astfel in opozitie cu premiza marimii in sine al carei atribut este numai marele . In continuare se discuta ipoteza existentei unului si ce rezulta. Urmand gandirea Platonica,unul nu poate primi nici o determinare modalizanta pentru ca orice determinare adaugata lui il transforma in ceva diferit.Fara determinari de tip loc,miscare , identitate, diferenta ,rezulta ca unul nu exista si nu poate exista.Este cunoscut ca pluralitatea este compusa din constituentii unul iar unul nefiind nici pluralitate nu exista.Asa argumenteaza Platon imposibilitatea formei in sine unul si de asemenea imposibilitatea pluralitatii,in acelasi timp admite ca formele in sine nu sunt in nici un fel in contact si interactiune cu formele umane,de aici rezultand alte paradoxuri precum urmeaza:Daca exista o stiinta numita stiinta zeilor este paradoxal valabila doar in realitaea in sine, in lumea zeilor, acest lucru neaplicandu-se in realitatea umana.Cu alte cuvinte daca zeii au facut lumea umana,au facut-o fara sa stie cum,ei neavand acces la stiinta lumii umane.Este important sa mentionam ca toate argumentele platonice au vicii de procedura pe care nu le enumeram pentru a nu complica discursul prezentarii.