Sunteți pe pagina 1din 10

Faust Johann Wolfgang von Goethe

a durat aproape 60 de ani. Autorul a subintitulat-o tragedie, dar poate Ii socotit totodat poem dramatic sau dram filozofic. Capodopera lui Goethe, Faust, este o creaie a crei elaborare a durat aproape 60 de ani (prima parte a aprut n 1808, iar cea de-a doua a aprut postum, n 1833), complex, greu de ncadrat ntr-o specie literar anumit; autorul ei a subintitulat-o tragedie, dar poate fi considerat, cu aceeai ndreptire, poem dramatic sau dram filozofic. Pornind de la celebra legend popular (din care este inspirat de asemenea tragedia dramaturgului englez Christopher Marlowe - The Tragicall Histoire of Dr. Faustus i poemul lui Lessing) a alchimistului care, pentru a ptrunde tainele tiinei, i vinde sufletul diavolului, Goethe a creat o extraordinar dram, n centrul creia se afl omul care caut sensul existenei. Actiunea are loc in mai multe cadre, primul fiind in Rai, unde Dumnezeu pariaza cu Mefistofel ca acesta nu il poate "seduce" pe muritorul sau preferat, Faust. Actiunea se muta apoi pe pamant, unde il gasim pe Faust deprimat din cauza limitarilor sale de muritor, aflat in imposibilitatea gasirii unui sens al vietii. Mefistofel ii promite lui Faust ca ii va oferi cunosterea in schimbul sufletului. Faust accepta pactul. In scurt timp, Faust se indragosteste de tanara Margaret ( sau Gretchen ), pe care o cucereste cu ajutorul lui Mefistofel. Aceasta se va indragosti la randul sau de Faust si va ramane insarcinata, ca apoi sa isi omoare copilul. Va fi condamnata la inchisoare pentru uciderea copilului, iar Faust si Mefistofel vor incerca sa o salveze, insa atunci se va auzi o voce din cer anuntand ca este salvata. Astfel se sfarseste prima parte a operei.

SUBIECTUL Poemul incepe cu o dedicatie lirica:poetul insingurat, simte aparand din umbrele trecutului amintirile. Dedica umanitatii acest cant. Urmeaza prologul in teatru: dupa exemplul lui Shakespeare, se foloseste procedeul teatrului in teatru, directorul teatrului vrea o actiune senzat ionala,poetul sustine temeiurile ideale ale artei. Prologul urmator se desfasoara in cer ; viziunea dramatica este aceea a misterelor medievale. Mefistofel apare intr-un duel temerar cu Dumnezeu. Dumnezeu ingaduie diavolului sa stea intre oameni, convins ca acestia sunt puternici in nazuintele lor spre bine. Ca obiect al prinsorii este ales Faust. Prologul acesta se desfasoara in ton de farsa, dar ascunde un puternic clocot uman. Odata cortinele cerului trase, incepe drama pamanteasca. Faust, un batran medic, filozof, jurist, teolog mediteaza. Stiinta nu i-a adus echilibrul interior, asa ca apeleaza la magie, dar semnul macrocosmosului nu-l exalta, iar spiritul pamantului il inspaimanta. Are evidenta ingustimii lucrurilor omenesti. Vrea sa-si ia viata, dar sunetul clopotelor, amintindu-i de copilarie, il redau vietii. Pleaca printre oameni simpli, in zi de sarbatoare, impreuna cu discipolul sau Wagner.

Revenit in camera sa de studiu, lui Faust ii apare diavolul sub forma unui caine negru. Interesul dramatic creste. Poetul ne duce in atmosfera de magie a renasterii. Acum se releva Mefistofe; scena lunga, se desfasoara in jurul motivului central al pactului. Faust fagaduieste sa se recunoasca in deplina stapanire a diavolului, in clipa in care va fi atat de fericit incat va cere clipei sa se opreasca. Mefistofel ii ofera lui Faust mai intai placerile vinului, in pivnita lui Auerbach, apoi il intinereste in bucataria vrajitoarelor. Atmosfera est groteasca, de fantastic demonic. I se arata iubirea, prin aparitia inocenta a Margaretei. Faust traieste experienta iubirii umane, experienta vie, spontana si profunda. Cadrul acestei idile este un mic oras de provincie germana, in care timpul parca s-a oprit in loc. Mefistofel curma iubirea dintre Faust si Margareta, maniindu-l pe Faust la uciderea fratelui Margaretei. Actiunea se desfasoara in timpi grabiti, intre zidurile oraselului gotic, in obscuritatea noptii. In timp ce Margareta isi urmeaza drumul ei inconstient spre delictul uman( otravirea mamei si uciderea copilului pe care il are cu Faust) inpinsa la aceastea de manevrele diavolului, Faust ii cere lui Mefistofel sa-si poata stinge in abisurile simturilor pasiunea sa. Este dus in NoapTEA Walpurgiei. In Visul noptii Walpurgiei asistam la nunta lui Oberon cu T itania, o reprezentare fabuloasa, in stil Antic, cu personaje mitice, inspirata de Margareta si moartea ei adduce o poezie de profunda umanitate: interventia lui Mefistofel nu face decat sa redea mai luminoasa mantuirea Margaretei, al carui suflet este purtat de ingeri. In partea a doua a poemului, Faust, departe de locul unde si-a incheiat Margareta scurta si tragic sa existent, se regaseste intr-o poiana alpine. Atmosfera este romantica , de primavara Montana. Faust se cufunda intr-un somn profund, ce-l purifica de erorile traite si il intareste pentru experiente noi. Impreuna cu Mefistofel va ajunge la curtea Imparatului. Apar, incorporate alegoric, vederile autorului asupra rolului nefast al principiilor, asupra politicii statelor. Transfigurat in cavaler medieval, Faust o va intalni pe Elena, dar pentru aceasta va infrunta pe Imparat, va patrunde in imperiul mumelor ( personaje alegorice de o complexa semnificatie simbolica). Din iubirea lui Faust cu Elena se va naste Euphorion, rapitor al focului ca si Prometeu; va zbura ca Icar, dar se va prabusi. Disparitia lui e comentata intr-o lamentare lirica, care ne sugereaza ca personajul i-a fost inspirit de destinul lui Byron. Elena dispare, invaluita in valuri, in fantasme, in nori. Faust se trezeste pe un munte in Germania; ia parte la un razboi. Mareea, in cursul ei ii sugereaza planul de a smulge oceanului pamanturile. Se avanta in lupta si reuseste ca din mlastinile primate de la Imparat, dupa razboi, sa faca un tinut fertil. Faust, centenar, este admirat si temut pentru puterea lui. Dar nu este multumit; pune pe Mefistofel sa alunge pe Philemon si Baucis ( nume imprumutate Metamorfozelor lui Ovidiu), cei doi batrani din coliba ce umbrea umil palatul sau. Dar destinul se amesteca si nedreptatea umana se transforma in crima; cei doi batrani sunt arsi de vii in incendiul colibei pus de Mefistofel. Noaptea, patru aparitii alegorice femeile in cenusiu : Nevoia, Lipsa, Vina si Grija ameninta pe Faust. Grija ii provoaca orbirea; pierzand lumina fizica, Faust a castigat-o pe cea spiritual. Faust si-a incheiat opera; intr-un moment de contemplare fericita a ei, pronunta cuvintele- cheie ale poetului:

Isi merita viata, libertatea acela numai Ce zilnic si le cucereste ne-ncetat Si astfel isi petrec aicea pe limanul Primejdiei, copii si tineri,

Barbati, mosnegi, cu vrednicie anul As vrea sa vad asemenea devalmasie, Sa locuiesc cu liberul popor pe libera campie. Acelei clipe as putea sa-I spun, intaia oara: Ramai, ca esti atata de frumoasa! Caci urma zilei mele pamantele Nici in eoni nu poate sa dispara. Si presimtind o fericire, ce inalta se-nfiripa. Eu gust acum suprema clipa.

Mefistofel incearca sa-I ia sufletul, dar Faust este salvat si purtat in ceruri. Finalul de apoteoza- printr-o simetrie cu prologul- reda atmosfera misterelor medievale.

Peisajul este grotesc, incarcat de magie, o reprezentare barbara de o frusta poezie, in care se releva cunoasterea adanca a traditiilor si a superstitiilor populare germane Procedeul apropierii antitetice dintre Faust si Invatacelul sau, Wagner- procedeu romantic. Maestrul- suflet nelinistit, febil, insetat de experiente noi, impartit intre pamant si cer Discipolul- un retor pedant este impregnate de un romantism discret.

Episodul Margaretei est impregnate de un romantism discret. Ingnua, umila si uluita in fata cuvintelor ademenitoare ale lui Faust, ce-I apare ca o faptura coborata dintr-o lume superioara, ea ii accepta iubirea. Scena din gradina este de un mare lirism, de un sentimentalism bogat, intr-un joc de umbre si lumini, de contraste, intuite cu finite. Elena reprezinta ideea suprema de frumusete si armonia clasicitatii, in fata careia omul Nordului se inclina, patruns deopotriva de iubire si de admiratie

Faust ilustreaza lupta omului pentru descatusarea sa, calea acestuia spre perfectiunea morala, cale plina de obstacole si slabiciuni, invinse si depasite treptat prin mereu innoite eforturi, pana ce insul uman se apropie colectivitatii si a necesitatii subordonarii sale ca individ comandamentului solidaritatii umane Goethe a consacrat o miscare literara ( clasicismul german), imprimandu-i o directie si conferindu-I un continut. Dar opera sa incomensurabila- deschisa interpretarilor si exigentelor spiritului modern- si-a dobandit o existenta proprie, independenta, in universalitate, prin valorile artistice, ca si prin implicatiile morale, o opera exemplara in efortul de a uni speculatia cu practica:

Opera se deschide cu o dedicaie, nchinare. Urmeaz un dublu prolog: Prolog n teatru (ocazie pentru Goethe de a-i prezenta concepiile despre literatur) i Prolog n cer. Aici intervine o prinsoare ntre Dumnezeu i Mefistofel, divavolul care, convins c omul este dominat de principiul rului, se angajeaz s ctige sufletul lui Faust. Acesta (Faust) este un btrn savant, ajuns la captul unei viei de studiu, ce i exprim ntr -un monolog insatisfacia fa de zdrnicia unor cunotine niciodat depline:

PARTEA NTI

Noapte O ncpere nalt, boltit, cu nfiare gotic, Faust, nelinitit, st pe scaun la masa de scris. FAUST Am studiat cu rvn, ah, filozofia Din scoar-n scoar, dreptul, medicina, i din pcate chiar teologia, Arznd de zel. i iat-m acum un biet nebun, Cuminte ca i mai-nainte. n faa semenilor sunt magistru sau chiar doctor. De-atia ani nelepciunea o ncerc, mi port de nas discipolii De-a curmeziul sau n cerc. i vd c nu putem s tim nimic, Amrciunea-mi arde inima n piept. Sunt, eu, ce-i drept, mai breaz i mai detept Dect aceti magitri, doctori, grmtici i popi Toi mpreun: scrupule i ndoieli n cuget nu mi se adun. i nici n iad i nici de dracul team nu mi-e. n schimb nici bucurie n-am pe lume. C-a ti ceva deplin eu nu-mi nchipui i nu m amgesc c a putea S-ndrum pe alii sau s-nv pe cineva. Nu am nici bunuri, nici argint,

Nici cinste i nici slav pe pmnt. Un cine n-ar putea s mai triesc-aa. Dins ast pricin m-am nchinat magiei, pe-ndelete. Ndjduit-am prin a duhului putere i cuvnt S mi se dezvluiasc vreunul din secrete, S nu mai fiu silit, cu fruntea n sudoare, S spun ce nu tiu, cnd m-ntreab fiecare. Luntric s cunosc prin ce se ine universul. S vd puterile. Seminele a toate s le tiu. S nu-mi ncurc printre cuvinte mersul. De m-ai vedea tu, Lun plin, n chinul meu ultima oar. Durerea-mi nu i-a fost strin. De-attea ori privind la tainicul tu foc Vegheat-am, zbuciumndu-m-n acelai loc. Peste hrtii i cri, cu prietenie mi apreai n noaptea mea trzie. O, dac m-a putea plimba Pe mguri n lumina ta, Cu duhurile prin livezi Pe lng peterile verzi ! Eliberat de chinurile minii De fumul, de funinginea tiinei, O, de-a putea pe plaiu'nalt n roua firii s m scald ! Dar vai ! Mai sunt n nchisoare nc ? n ast gaur de zid, ca de osnd ? n care chiar lumina cerului doar tulbure ajunge. Prin geamuri zugrvite ea strpunge. mpresurat de tomuri sunt, de teancuri nvechite, Roase de molii i de praf acoperite. Aceast ncpere afumat ncins cu hrtie pn' la bolta ei nalt, De instrumente plin, unde stai mprejmuit de sticle i retorte, de unelte Gospodreti aduse din strbuni anume Aceasta-i lumea ta ! Asta se cheam lume !

Gndul amrciunii, care l ispitete o clip, este ndeprtat de bucuria srbtorii de afar i de forfota mulimii prin natura aflat n pragul primverii. Mefistofel i apare lui Faust i cei doi ncheie un pact prin care savantul primete tineree i plceri, primind n schimb s-i dea sufletul diavolului n momentul cnd fericirea pe care o va tri l va determina s cear clipei s se opreasc: Faust D mna i lovete ! Clipei de-i voi zice: Rmi c eti att de frumoas ! ngduit i e atunci n lanuri s m fereci. Atuncea moartea bat-n turn din clopot zgomotoas, Atunci scpat de slujb eti, cum se cuvine. Atuncea ornicul s stea, arttorul cad, Oprit s fie timpul pentru mine !

Aventurile n care l antreneaz Mefistofel pe Faust simbolizeaz treptele parcurse de om spre dobndirea fericirii. Beia din pivnia lui Auerbach semnific plcerile vulgare, care nu-l pot satisface pe nsetatul de absolut Faust. ntinerit, acesta se apropie de fericire prin dragostea pentru Margareta, fptur pur sacrificat de

Mefistofel spre a zdrnici aspiraia nalt a lui Faust, care, la ndemnul spiritului ru, l ucide pe fratele iubitei sale.

Margareta este acuzat de pruncucidere i osndit. Faust o viziteaz n nchisoare, asistnd la ultimele ei clipe.

Aici se ncheie prima parte a operei. n cea de-a doua parte, faza ulterioar a ncercrii de a realiza fericirea o reprezint nsoirea dintre Faust i Elena, celebra frumusee a antichitii, care simbolizeaz aspiraia lui Goethe spre armonia perfect dintre spirit i materi realizat de vechii greci.

nsoirea celor doi se destram ns.

Fericirea este gsit n viaa activ, n creaia util oamenilor. La ndemnul lui Faust, mii de locuitori al unui rm inundabil construiesc diguri i seac mlatina, transformnd-o n pmnt fertil.

Btrn i orb, urmrit de Grij, Faust are viziunea muncii creatoare n libertate i adreseaz clipei invocaia prevzut n pact:

PARTEA A DOUA ACTUL V Faust O mlatin se-ntinde lng munte, nesfrit, i infecteaz tot ce-am cucerit. Bltoaca s se scurg, putred, n mare. Aceasta-ar fi izbnda cea mai mare. Un spaiu voi deschide multor milioane, S locuiasc-aici, nu sigur, dar n libertate: Sunt verzi cmpiile, i om i turm Pe nou pmnt, de tihn, se ndrum Spre aezrile, pe care, pe dmbul falnic Viteaz norod le-a ridicat strdalnic. ntrezresc aici o ar-paradis nverunat talazul bat n limanuri, Unde sprtur face, ca s cotropeasc, Alearg obtea. tirbitura s-a nchis. Acestui rost i sunt cu totul nchinat, Mijete ncheierea-nalt-a-nelepciunii: i merit viaa, libertatea-acela numai Ce zilnic i le cucerete ne-ncetat. i astfel i petrec aicea pe limanul Primejdiei, copii i tineri, Brbai, monegi, cu vrednicie anul. A vrea s vd asemenea devlmie, S locuiesc cu liberul popor pe liber cmpie. Acelei clipe a putea s-i spun, ntia oar: Rmi, c eti atta de frumoas ! Cci urma zilei mele pmntene Nici n eoni nu poate s dispar. i presimind o fericire, ce nalt se-nfirip, Eu gust acum suprema clip.

Faust moare, dar Mefistofel nu-i va lua sufletul, pentru c fapta generoas l-a mntuit.

Beia din pivnia lui Auerbach semnific plcerile vulgare, care nu pot satisface un spirit nsetat de absolut, precum este Faust. ntinerit, Faust se apropie de fericire prin iubirea pentru Margareta, o flint pur, sacrificat de Mefistofel spre a zdrnici aspiraiile lui Faust. Margareta este nvinuit de pruncucidere i osndit. n cea de a doua parte a operei, este prezentat dragostea dintre Faust i Elena, celebra frumusee a antichitii. Elena simbolizeaz aspiraia lui Goethe spre armonia perfect dintre spirit i materie, realizat de vechii greci. nsoirea dintre cei doi se destram ns. Faust gsete fericirea n viaa activ, n creaia folositoare oamenilor i societii n general. Faust afl c sensul vieii st n fapt, n activitatea creatoare i adreseaz clipei invocaia prevzut n pact. Mefistofel, potrivit pactului, vrea s i ia sufletul, dar Faust este mntuit prin faptul c a reuit s se ridice de la egoism la cel mai nalt altruism, pentru c i-a pus viaa i activitatea creatoare n slujba societii.